© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2014. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informaţii, a se vedea referinţele cu privire la drepturile de autor de la sfârşitul acestui document.
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2014. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.
© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2014. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.
MAREA CAMERĂ
CAUZA VALLIANATOS ŞI ALŢII c. GRECIEI
(Cererile nr. 29381/09 şi 32684/09)
HOTĂRÂRE
[Extrase]
STRASBOURG
7 noiembrie 2013
Prezenta hotărâre este definitivă dar poate suferi modificări de formă.
În cauza Vallianatos şi alţii c. Greciei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Marea Cameră), reunită în Marea Cameră compusă din:
Dean Spielmann, Preşedinte,
Josep Casadevall,
Guido Raimondi,
Ineta Ziemele,
Mark Villiger,
Isabelle Berro-Lefèvre,
Peer Lorenzen,
Danutė Jočienė,
Mirjana Lazarova Trajkovska,
Ledi Bianku,
Angelika Nußberger,
Julia Laffranque,
Paulo Pinto de Albuquerque,
Linos-Alexandre Sicilianos,
Erik Møse,
André Potocki,
Aleš Pejchal, judecători,
şi Michael O’Boyle, Grefier adjunct,
Deliberând în sala de consiliu în 16 ianuarie şi 11 septembrie 2013,
Pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află două cereri (nr. 29381/09 şi 32684/09) împotriva Republicii Elene depuse la Curte în temeiul articolului 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia”) pe 6 şi, respectiv, 25 mai 2009. Prima cerere (nr. 29381/09) a fost depusă de doi cetăţeni greci, dl Grigoris Vallianatos şi dl Nikolaos Mylonas, născuţi în 1956, respectiv 1958, iar cea de-a doua (nr. 32684/09) de şase cetăţeni greci, C.S., E.D., K.T., M.P., A.H. şi D.N., precum şi de asociaţia Synthessi – Informare, Sensibilizare şi Cercetare, o persoană juridică cu sediul în Atena.
2. Reclamanţii care au formulat cererea nr. 29381/09 au fost reprezentaţi de către Greek Helsinki Monitor, o organizaţie non-guvernamentală cu sediul în Glyka Nera (Atena). Reclamanţii care au formulat cererea nr. 32684/09 au fost reprezentaţi de dl N. Alivizatos şi dl E. Mallios, avocaţi practicanţi în Atena. Guvernul grec („Guvernul”) a fost reprezentat de către agenţii săi adjuncţi, dl A. Grigoriou şi dna G. Papadaki, consilieri în cadrul Consiliului Legislativ, şi de către dl D. Kalogiros, asistent juridic în cadrul Consiliului Legislativ.
3. Reclamanţii au pretins în special, în temeiul articolului 8 combinat cu articolul 14, că, fiind concepută doar pentru cuplurile formate din majori de sex diferit, instituţia „uniunilor civile” introdusă prin Legea nr. 3719/2008 le-a încălcat dreptul lor la respectarea vieţii private şi de familie şi a echivalat cu o discriminare nejustificată între cuplurile formate din persoane de sex diferit şi cele formate din persoane de acelaşi sex, în detrimentul celor din urmă.
4. Cererile au fost repartizate Secţiei Întâi a Curţii (Regula 52 § 1 din Regulamentul Curţii). Pe 3 februarie 2011, Secţia a decis să comunice cererea Guvernului. De asemenea, a decis să se pronunţe cu privire la admisibilitatea şi fondul cererii ]n acela;i timp (articolul 29 § 1 din Convenţie). În cele din urmă, Preşedintele interimar al camerei a admis solicitarea înaintată de către primii şase reclamanţi din cererea nr. 32684/09 de a le fi păstrat anonimatul (Regula 47 § 3).
5. Pe 11 septembrie 2012, Camera, compusă din Nina Vajić, Peer Lorenzen, Elisabeth Steiner, Mirjana Lazarova Trajkovska, Julia Laffranque, Linos-Alexandre Sicilianos şi Erik Møse, judecători, şi Søren Nielsen, Grefier de Secţie, şi-au declinat competenţa în favoarea Marii Camere, niciuna dintre părţi opunându-se după ce a fost consultată (articolul 30 din Convenţie şi Regula 72). Componenţa Marii Camere a fost stabilită în conformitate cu prevederile articolului 26 §§ 4 şi 5 din Convenţie şi ale regulii 24.
6. Reclamanţii şi Guvernul au prezentat deopotrivă concluzii scrise cu privire la admisibilitate şi la fondul cererilor (regula 59 § 1). În plus, au fost primite opinii din partea Centrului de consiliere privind drepturile individuale în Europa (Centrul AIRE), a Comisiei Internaţionale a Juriştilor (ICJ), din partea Fédération internationale des Ligues des Droits de l’Homme (FIDH) şi a Asociaţiei regiunii europene a lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor, trans şi intersexualilor din toată lumea (ILGA-Europe), în calitate de terţi-intervenienţi, cărora le-a fost admisă de către Preşedinte solicitarea de a interveni în procedura scrisă (articolul 36 § 2 din Convenţie şi Regula 44 § 3).
7. La 16 ianuarie 2013 a avut loc o audiere publică în Palatul Drepturilor Omului de la Strasbourg (Regula 59 § 3).
Acolo au compărut în faţa Curţii:
(a) pentru Guvernul pârât
DnaA. Grigoriou, Consilier, Consiliul Legislativ,
DlD. Kalogiris, Asistent juridic, Consiliul Legislativ,
DnaM. Germani, Asistent juridic, Consiliul Legislativ,
Agenţi adjuncţi;
(b) pentru reclamanţi
DnaC. Mécary, avocat,
Dl N. Alivizatos, avocat,consilier,
DlP. Dimitras,
DlE. Mallios, avocat,consultanţi.
Curtea i-a audiat pe dna Germani, dna Mécary şi dl Alivizatos.
SITUAŢIA DE FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
8. Reclamanţii care au formulat cererea nr. 29381/09 locuiesc împreună, în cuplu, în Atena. În cazul cererii nr. 32684/09, primul cu al doilea şi al treilea cu al patrulea reclamant locuiau împreună, de mult timp, în cupluri, în Atena. Al cincilea şi al şaselea reclamant sunt într-o relaţie dar, din motive profesionale şi sociale, nu locuiesc împreună. Aşa cum o demonstrează extrasele lor bancare, al şaselea reclamant îi plăteşte celui de-al cincilea contribuţiile pentru asigurările sociale. Al şaptelea reclamant este o organizaţie non-profit scopurile căreia includ asigurarea sprijinului psihologic şi moral către homosexuali şi lesbiene.
9. La 26 noiembrie 2008, Legea nr. 3719/2008, intitulată „Reforme privind familia, copiii şi societatea”, a intrat în vigoare. Aceasta instituia, pentru prima dată în Grecia, o altă formă oficială de parteneriat decât căsătoria, pe nume „uniuni civile” (σύμφωνο συμβίωσης). Potrivit secţiunii 1 din Lege, asemenea uniuni se puteau forma doar între majorii de sex diferit.
10. În conformitate cu expunerea de motive la Legea nr. 3719/2008, introducerea uniunilor civile reflecta o realitate socială, şi anume coabitarea în afara căsătoriei, permiţând persoanelor în cauză înregistrarea relaţiei lor prin intermediul unui cadru legal mai flexibil decât cel oferit de cadrul căsătoriei. Expunerea mai menţiona că numărul copiilor născuţi în Grecia din cupluri necăsătorite care locuiau, de facto, în parteneriate, a crescut de-a lungul timpului şi reprezenta atunci aproximativ 5% din totalul nou-născuţilor din ţară. Aceasta adăuga că poziţia femeilor rămase fără vreun sprijin după o lungă perioadă de coabitare, precum şi fenomenul familiilor cu un singur părinte în general constituiau probleme majore care cereau o reacţie pe plan legislativ. Cu toate acestea, expunerea de motive sublinia că statutul căsătoriei religioase rămânea de neînlocuit şi, alături de căsătoria civilă, reprezenta cea mai bună opţiune pentru cuplurile ce doreau să-şi întemeieze o familie cu un maxim de garanţii legale, financiare şi sociale. Expunerea mai făcea referire la articolul 8 din Convenţie, care proteja uniunile non-maritale din perspectiva dreptului la viaţă privată şi de familie, şi remarca faptul că un număr de state europene au facilitat recunoaşterea legală a unor forme de parteneriate înregistrate pentru cupluri de sex diferit sau de acelaşi sex. Fără vreo aprofundare, aceasta menţiona că uniunile civile erau doar pentru majorii de sex diferit. Aceasta ajungea la concluzia că uniunile reprezentau o nouă formă de parteneriat şi nu un tip de „căsătorie flexibilă”. Expunerea de motive considera că instituţia căsătoriei nu va fi atenuată de noua legislaţie, ea fiind guvernată de un set de reguli diferit.
11. Punerea în aplicare a Legii nr. 3719/2008 a fost precedată de o vie dezbatere. Biserica greacă a militat oficial împotriva acesteia. Într-un comunicat de presă emis la 17 martie 2008 de către Sfântul Sinod, uniunile civile erau catalogate drept „prostituţie”. Între timp, Ministrul Justiţiei s-a adresat comisiei parlamentare competente în termenii următori:
„... Credem că nu ar trebui să se meargă mai departe. Nu ar trebui incluse şi cuplurile formate din persoane de acelaşi sex. Suntem convinşi că solicitările şi cerinţele societăţii greceşti nu justifică depăşirea acestui punct. În rolul său de legiuitor, partidul politic de guvernământ trebuie să ţină cont de poporul grec. El are proprile sale convingeri şi a dezbătut problema; cred că aceasta este calea de urmat.”
12. În observaţiile sale din 14 iulie 2008 referitoare la proiectul de lege, Comisia Naţională pentru Drepturile Omului s-a referit în special la conceptul de viaţă de familie, conţinutul căruia nu era unul static, ci în continuă evoluţie de rând cu moravurile sociale (a se vedea paragrafele 21-24 de mai jos).
13. Pe 4 noiembrie 2008, Consiliul Ştiinţific (Επιστημονικό Συμβούλιο) al Parlamentului, organism consultativ aflat în subordinea Preşedintelui Parlamentului, a pregătit un raport asupra proiectului de lege. Acesta a constatat în special, referindu-se la jurisprudenţa Curţii, că protecţia orientării sexuale făcea parte din domeniul de aplicare al articolului 14 din Convenţie şi că noţiunea de „familie” nu se limita doar la relaţiile dintre indivizi în limitele instituţiei căsătoriei ci, mai general, ar fi putut include şi alte legături decât căsătoria, ce echivalau, de facto, cu viaţa de familie (pagina 2 din raport).
14. În timpul dezbaterii parlamentare din 11 noiembrie 2008 privind subiectul uniunilor civile, Ministrul Justiţiei a declarat deschis că „societatea de astăzi nu [era] încă pregătită să accepte coabitarea dintre cuplurile formate din persoane de acelaşi sex”. Mai mulţi vorbitori au accentuat că Grecia şi-ar încălca obligaţiile internaţionale şi, în particular, articolele 8 şi 14 din Convenţie prin excluderea cuplurilor de acelaşi sex.
15. La 27 septembrie 2010, Comisia Naţională pentru Drepturile Omului s-a adresat Ministrului Justiţiei reiterându-şi poziţia cu privire la natura discriminatorie a Legii nr. 3719/2008. În această adresă, Comisia a recomandat redactarea unor noi prevederi în vederea extinderii sferei uniunilor civile la cuplurile de acelaşi sex.
II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNE ŞI INTERNAŢIONALE RELEVANTE
...
ÎN DREPT
...
II. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 14 COMBINAT CU ARTICOLUL 8 DIN CONVENŢIE
36. Reclamanţii s-au plâns de faptul că uniunile civile instituite prin Legea nr. 3719/2008 erau destinate doar cuplurilor formate din majori de sex diferit, încălcându-li-se dreptul la respectarea vieţii lor private şi de familie şi echivalând cu o discriminare nejustificată între cuplurile formate din persoane de sex diferit şi cele formate din persoane de acelaşi sex, în detrimentul acestora din urmă. Ei au invocat articolul 14 combinat cu articolul 8 din Convenţie. Prevederile acestora sunt următoarele:
Articolul 14
„Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”
Article 8
„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie [şi] a domiciliului său ...
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitara acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”
A. Cu privire la admisibilitate
...
B. Cu privire la fond
1. Argumentele părţilor
(a) Reclamanţii
60. Reclamanţii au făcut referire la hotărârea Schalk şi Kopf c. Austriei (nr. 30141/04, CEDO 2010), în care Curtea a recunoscut că relaţia dintr-un cuplu format din persoane de acelaşi sex care coabitează într-un parteneriat stabil de facto se încadrează în noţiunea de „viaţă de familie”. Aceştia au susţinut că, deşi legislaţia statelor europene cu privire la această problemă nu era întru totul uniformă, exista totuşi o tendinţă spre recunoaşterea legală a cuplurilor de acelaşi sex. Reclamanţii au remarcat că, după ştiinţa lor, Grecia era la acea dată singurul stat european care a introdus o alternativă legală la căsătorie, limitată la cuplurile formate din persoane de sex diferit. Cu alte cuvinte, Grecia era singurul stat care a adoptat o legislaţie ce reglementează o formă de parteneriat civil, în timp ce aceeaşi legislaţie exclude din sfera sa cuplurile formate din persoane de acelaşi sex. Grecia era aşadar în afara curentului european în această privinţă, în mod cert şi radical. Reclamanţii au susţinut că dorinţa de a proteja legăturile familiei heterosexuale tradiţionale nu puteau constitui motive substanţiale pentru a justifica tratamentul diferenţiat privind cuplurile formate din persoane de acelaşi sex. În loc să întreprindă măsuri pozitive pentru evitarea prejudicierii homosexualilor şi lesbienelor din societatea greacă, statul pârât a accentuat acea prejudiciere prin adoptarea Legii nr. 3719/2008, fără a include cuplurile formate din persoane de acelaşi sex. În opinia reclamanţilor, Legea în cauză a impus o judecată morală negativă asupra homosexualităţii, întrucât reflecta o rezervă nejustificată, ca să nu spună ostilitate, faţă de cuplurile de acelaşi sex. După ce a decis să se îndepărteze de căsătorie ca unică bază a vieţii de familie, legiuitorul a manifestat o desconsiderare clară pentru cuplurile de acelaşi sex, prin excluderea acestora din domeniul Legii nr. 3719/2008.
61. În fine, reclamanţii nu au putut fi de acord cu argumentul Guvernului potrivit căruia raţiunea legiuitorului a fost să protejeze copii născuţi din cuplurile de sex diferit care trăiau în parteneriate de facto. În viziunea reclamanţilor, era clar că legislaţia în cauză era menită să reglementeze situaţia cuplurilor care nu doreau să se căsătorească, indiferent dacă doreau sau nu să aibă copii. Prin urmare, ei au considerat că excluderea din domeniul de aplicare al legislaţiei nu avea nicio justificare obiectivă şi rezonabilă şi deci era discriminatorie.
(b) Guvernul
62. Guvernul a observat că, în privinţa obiectivelor legitime urmărite de Legea nr. 3719/2008, cadrul normativ cu privire la uniunile civile ar trebui privit ca un set de dispoziţii care permit părinţilor creşterea copiilor biologici astfel încât tatăl să poarte o parte echitabilă a răspunderii părinteşti, fără ca acel cuplu să fie obligat să se căsătorească. Prin urmare, uniunile civile erau destinate situaţiei în care, dacă femeia rămânea însărcinată, cuplul trebuia să se căsătorească de teama că ar fi fost lipsiţi de raportul juridic pe care îl doreau cu copilul lor, de vreme ce acesta ar fi fost privit ca fiind născut în afara căsătoriei. Aşadar, prin introducerea uniunilor civile, legiuitorul grec s-a dovedit a fi în gândirea sa tradiţionalist şi modern deopotrivă. Prin adoptarea Legii nr. 3719/2008, legiuitorul a urmărit să întărească instituţiile căsătoriei şi a familiei în sens tradiţional, din moment ce decizia de căsătorie ar fi fost luată de atunci indiferent de dorinţa conceperii unui copil şi, aşadar, doar în baza unui angajament reciproc luat între două persoane de sex diferit, liberi de constrângerile exterioare.
63. Guvernul a mai susţinut că Legea nr. 3719/2008 a avut drept scop reglementarea unui fenomen social existent, acela al cuplurilor formate din persoane de sex diferit necăsătorite care aveau copii. Legislaţia elenă se deosebea în această privinţă de legislaţia altor state europene care aveau reglementate uniunile civile. Legiuitorul grec a declarat expres în expunerea de motive a legii că nu urmărea să reglementeze toate formele de parteneriate de facto, ci mai degrabă să protejeze copiii născuţi din cupluri de sex diferit în asemenea parteneriate, precum şi pe părinţi, în cazul în care nu doreau să se căsătorească. În opinia Guvernului, întreaga structură a Legii şi conţinutul prevederilor sale au fost concepute pentru aceasta. Prin urmare, introducerea uniunilor civile pentru cuplurile de acelaşi sex ar necesita un set aparte de norme care să guverneze o situaţie analoagă celei a cuplurilor formate din persoane de sex diferit, dar nu identică.
64. Guvernul a declarat că, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 3719/2008, dreptul intern recunoştea în mod limitat cuplurile de sex diferit care trăiau împreună în afara căsătoriei. În special articolul 1444 din Codul civil făcea referire la „parteneriat[e] de facto”. Potrivit acestei dispoziţii, persoanele divorţate care se recăsătoreau sau care trăiau într-un parteneriat de facto pierdeau dreptul la plata întreţinerii. Parteneriatele de facto erau de asemenea prevăzute în articolele 1456 şi 1457 din Codul civil privind reproducerea asistată. Articolul 1456 prevedea faptul că, dacă o femeie necăsătorită ar fi recurs la tehnici de reproducere asistată, bărbatul cu care ar fi trăit într-un parteneriat de facto ar fi trebuit să-şi dea consimţământul în faţa unui notar. Articolul 1457 stabilea condiţiile în care „inseminarea artificială [era permisă] după moartea soţului femeii sau a bărbatului cu care aceasta trăia într-un parteneriat de facto”.
65. Guvernul a fost de părere că, în verificarea conformităţii secţiunii 1 din Legea nr. 3719/2008 cu articolele 8 şi 14 din Convenţie şi, în special, în evaluarea proporţionalităţii ingerinţei în cauză, Curtea ar trebui să ia în considerare contextul general al cazului şi toate prevederile legii sus-menţionate privind uniunile civile. În primul rând, Guvernul a solicitat Curţii să facă o distincţie între reclamanţii care coabitau şi cei care nu o făceau. În cazul celor dintâi, cererile ar trebui examinate din perspectiva dreptului la „viaţă de familie”; în cazul celor din urmă, conceptul aplicabil era cel de „viaţă privată”.
66. Guvernul a trecut apoi la analiza drepturilor şi obligaţiilor decurgând din uniunile civile şi a concluzionat că patrimoniul şi statutul personal al reclamanţilor nu au fost afectate în vreun fel prin excluderea lor din domeniul de aplicare al legislaţiei privind uniunile civile. Cu privire la problemele ce ţin de patrimoniu, Guvernul şi-a reiterat argumentele legate de admisibilitatea ratione personae a cererii. Guvernul a remarcat faptul că uniunile civile nu au produs efecte automate şi obligatorii cu privire la statutul patrimonial al partenerilor. În privinţa problemelor de securitate socială, cuplurile formate din persoane de acelaşi sex erau într-o poziţie identică cu cea a cuplurilor formate din persoane de sex diferit care au decis să adopte regimul uniunii. În măsura în care au fost vizate chestiuni legate de întreţinere şi de moştenire, acestea puteau fi reglementate în interiorul unui cuplu format din persoane de acelaşi sex fără existenşa uniunii civile, printr-o înţelegere contractuală.
67. Cu privire la situaţia personală a reclamanţilor, Guvernul a susţinut că diferenţa biologică dintre cuplurile formate din persoane de sex diferit şi cele formate din persoane de acelaşi sex, în măsura în care acestea din urmă nu puteau avea copii biologici împreună, au justificat limitarea regimului uniunilor civile la cuplurile formate din persoane de sex diferit. Guvernul s-a referit în special la secţiunile 9 şi 10 din Legea nr. 3719/2008, care îndrituiau tatăl unui copil născut în afara căsătoriei să-şi atribuie paternitatea şi să fie implicat în creşterea copilului, fără a fi căsătorit cu mama acestuia. Prin urmare, căsătoria şi recunoaşterea paternităţii de către instanţele de judecată sau de către însuşi tatăl nu mai constituiau singurul mijloc de stabilire a paternităţii. Guvernul a subliniat că obiectul prevederilor în cauză reprezentau „nucleul dur” al legislaţiei privind uniunile civile şi, prin definiţie, erau aplicabile doar cuplurilor formate din persoane de sex diferit. În baza acestui argument, Guvernul a susţinut că prezenta speţă nu ar trebui să împingă Curtea să constate o încălcare a articolelor 14 şi 8 din Convenţie. În opinia acestuia, cuplurile formate din persoane de acelaşi sex nu erau în situaţii similare sau comparabile cu cele formate din persoane de sex diferit, de vreme ce acestea nu puteau avea, în nicio circumstanţă, copii biologici împreună.
68. Guvernul a adăugat că, aşa cum statua Legea nr. 3719/2008, legislaţia privind uniunile civile diferea de legislaţia similară adoptată de alte state membre ale Consiliului Europei. În timp ce aceste legi produceau efecte cu privire la relaţiile pecuniare dintre părţi, numai legislaţia greacă stabilea prezumţia paternităţii în privinţa copiilor născuţi în cadrul unei uniuni civile. Pornind de la acest detaliu, Guvernul a concluzionat că Legea nr. 3719/2008 se axa mai degrabă pe legăturile personale dintre parteneri, decât pe aspectele patrimoniale ale relaţiei lor.
(c) Terţii-intervenienţi
69. Terţii intervenienţi (Centrul AIRE, ICJ, FIDH şi ILGA-Europe – a se vedea paragraful 6 de mai sus) au făcut referire la jurisprudenţa Curţii şi, în particular, la hotărârea Karner c. Austriei (nr. 40016/98, CEDO 2003-IX), precum şi la jurisprudenţa curţilor constituţionale naţionale incluzând Curtea Constituţională a Ungariei, Curtea Supremă a Canadei, Camera Lorzilor a Regatului Unit şi Curtea Constituţională a Braziliei. Potrivit acelor curţi, era necesară o justificare fundamentată în cazul în care motivul tratamentului diferenţiat era sexul sau orientarea sexuală. Terţii-intervenienţi au observat că tot mai multe instanţe naţionale, atât în Europa, cât şi în lume, cereau ca tratamentul cuplurilor necăsătorite de sex diferit şi de acelaşi sex să fie identic. Un mare număr de state membre ale Consiliului Europei au adoptat legi care recunoşteau relaţiile dintre persoane de acelaşi sex. După ştiinţa lor, cazul Greciei era unic, întrucât era singurul stat european care a reglementat uniunile civile excluzând cuplurile formate din persoane de acelaşi sex din domeniul de aplicare al reglementărilor. Legislaţia relevantă a statelor contractante cu privire la parteneriatele civile înregistrate pentru cuplurile de acelaşi sex era fundamentată pe două modele: (a) „modelul danez”, bazat pe legislaţia daneză adoptată în 1989, care a limitat forma de înregistrare a cuplurilor de acelaşi sex, întrucât cuplurile formate din persoane de sex diferit beneficiau deja de opţiunea căsătoriei, şi (b) „modelul francez”, cu ajutorul căruia dreptul de a avea un parteneriat civil era deschis tuturor cuplurilor necăsătorite, indiferent de orientarea lor sexuală.
2. Aprecierea Curţii
(a) Aplicabilitatea articolului 14 combinat cu articolul 8
70. Curtea a abordat deja într-un număr de cauze problema presupusei discriminări pe criterii de orientare sexuală, în sfera vieţii private şi de familie. Câteva dintre acestea au fost examinate în temeiul articolului 8 privit aparte. Aceste cauze vizau interzicerea relaţiilor homosexuale între majori prin legi penale (a se vedea Dudgeon c. Regatului Unit, 22 octombrie 1981, Seria A nr. 45; Norris c. Irlandei, 26 octombrie 1988, Seria A nr. 142; şi Modinos c. Cipru, 22 aprilie 1993, Seria A nr. 259) şi eliberarea homosexualilor din forţele armate (a se vedea Smith şi Grady c. Regatului Unit, nr. 33985/96 şi 33986/96, CEDO 1999‑VI). Alte cauze au fost examinate în temeiul articolului 14 combinat cu articolul 8. Acestea priveau pedepse cu durate diferite prevăzute de legea penală pentru relaţiile homosexuale, pe de o parte, şi relaţiile heterosexuale, pe de altă parte (a se vedea L. şi V. c. Austriei, nr. 39392/98 şi 39829/98, CEDO 2003-I), acordarea răspunderii parentale (a se vedea Salgueiro da Silva Mouta c. Portugaliei, nr. 33290/96, CEDO 1999-IX), autorizarea adopţiei unui copil (a se vedea Fretté c. Franţei, nr. 36515/97, CEDO 2002-I; E.B. c. Franţei [MC], nr. 43546/02, 22 ianuarie 2008; şi Gas şi Dubois c. Franţei, nr. 25951/07, CEDO 2012), dreptul de succesiune la locaţiunea partenerului decedat (a se vedea Karner, citată mai sus, şi Kozak c. Poloniei, nr. 13102/02, 2 martie 2010), dreptul la acoperirea asigurării sociale (a se vedea P.B. şi J.S. c. Austriei, nr. 18984/02, 22 iulie 2010), accederea cuplurilor de acelaşi sex la căsătorie sau la o altă formă de recunoaştere legală (a se vedea Schalk şi Kopf, citată mai sus) şi excluderea cuplurilor de acelaşi sex de la adopţia celui de-al doilea părinte (a se vedea X şi alţii c. Austriei [MC], nr. 19010/07, 19 februarie 2013).
71. În prezenta cauză, reclamanţii şi-au formulat cererea în temeiul articolului 14 combinat cu articolul 8, iar Guvernul nu a negat aplicabilitatea acestor prevederi. Curtea consideră oportună această abordare (a se vedea, în acelaşi sens, Schalk şi Kopf, citată mai sus, § 88).
72. În plus, Curtea a statuat în mai multe rânduri că articolul 14 nu este autonom, ci produce efecte doar în relaţie cu alte drepturi convenţionale. Prevederile acestuia completează celelalte prevederi de substanţă ale Convenţiei şi Protocoalelor sale. Nu are o existenţă independentă, de vreme ce produce efecte numai în relaţie cu „exercitarea drepturilor şi libertăţilor” salvgardate prin aceste prevederi. Deşi aplicabilitatea articolului 14 nu presupune încălcarea acestor prevederi – manifestând autonomie şi în acest sens –, nu poate exista posibilitatea ei până când faptele în discuţie nu sunt încadrate într-unul sau mai multe dintre articolele din urmă (a se vedea, printre alte precedente, Petrovic c. Austriei, 27 martie 1998, § 22, Rapoarte 1998‑II; E.B., citată mai sus, § 47; Schalk şi Kopf, citată mai sus, § 89; şi X şi alţii, citată mai sus, § 94).
73. Curtea reţine, în baza documentelor dosarului, că reclamanţii alcătuiesc nişte cupluri formate din persoane de acelaşi sex. Mai mult, nu s-a negat faptul că relaţiile lor cad sub incidenţa noţiunii de „viaţă privată” în înţelesul articolului 8 din Convenţie. Curtea mai subliniază că în hotărârea Schalk şi Kopf, ea a considerat că, având în vedere evoluţia rapidă dintr-un număr considerabil de state membre privind recunoaşterea legală a cuplurilor de acelaşi sex, „ar fi impropriu să se menţină părerea potrivit căreia, spre deosebire de cuplurile formate din persoane de sex diferit, cel formate din persoane de acelaşi sex nu ar putea să se bucure de dreptul la o „viaţă de familie” în înţelesul articolului 8” (a se vedea Schalk şi Kopf, citată mai sus, § 94). Prin urmare, Curtea este de părere că relaţiile reclmanţilor din prezenta cauză cad sub incidenţa noţiunii de „viaţă privată” şi a celei de „viaţă de familie”, aşa cum ar fi şi în cazul relaţiilor dintre persoane de sex diferit aflate în aceeaşi situaţie. Nu se poate stabili nicio bază pentru trasarea distincţiei menţionate de Guvern (a se vedea paragraful 65 in fine) între reclamanţii care locuiesc împreună şi cei care – din motive profesionale şi sociale – nu o fac (a se vedea paragraful 8 de mai sus), din moment ce în prezenta cauză lipsa coabitării nu privează cuplurile avute în vedere de stabilitatea care-i aduce sub incidenţa vieţii de familie în înţelesul articolului 8.
74. În concluzie, Curtea concluzionează că articolul 14 din Convenţie combinat cu articolul 8 este aplicabil în prezenta cauză.
(b) Conformitatea cu articolul 14 combinat cu articolul 8
(i) Domeniulde aplicare al cauzei
75. Curtea consideră că este important să se delimiteze domeniul de aplicare al prezentei cauze. Cererea reclamanţilor nu se referă în abstract la obligaţia generală a statului grec de a prevedea o formă de recunoaştere legală în dreptul intern pentru relaţiile dintre persoanele de acelaşi sex. În prezenta cauză, reclamanţii se plâng de faptul că Legea nr. 3719/2008 reglementează uniunile civile doar pentru cuplurile formate din persoane de sex diferit, excluzând astfel din domeniul său de aplicare, în mod automat, cuplurile formate din persoane de acelaşi sex. Cu alte cuvinte, cererea reclamanţilor nu se referă la eşecul statului grec de a-şi îndeplini vreo obligaţie pozitivă care i-ar putea fi impusă de Convenţie, ci la introducerea unei distincţii, în virtutea Legii nr. 3719/2008, care, în opinia lor, i-ar discrimina. În consecinţă, problema ce urmează a fi stabilită în speţă este dacă statul elen a fost îndrituit, din perspectiva articolelor 14 şi 8 din Convenţie, să adopte o lege care introduce, pe lângă instituţia căsătoriei, un nou tip de parteneriat pentru cuplurile necăsătorite, tip limitat la cuplurile formate din persoane de sex diferit şi care exclude cuplurile formate din persoane de acelaşi sex.
(ii) Principii stabilite în jurisprudenţa Curţii
76. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii, pentru a fi incident articolul 14, trebuie să existe un tratament diferenţiat în cazul persoanelor aflate în situaţii comparabile. Un atare tratament diferenţiat este discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă; cu alte cuvinte, dacă nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport de proporţionalitate rezonabil între măsurile luate şi scopul vizat. Statele contractante beneficiază de o margine de apreciere în a stabili dacă şi în ce măsură diferenţele în situaţii de altfel similare justifică un tratament diferenţiat (a se vedea Burden c. Regatului Unit [MC], nr. 13378/05, § 60, CEDO 2008; Schalk şi Kopf, citată mai sus, § 96; şi X şi alţii, citată mai sus, § 98). Noţiunea de discriminare, în înţelesul articolului 14, include de asemenea cazurile în care o persoană sau un grup este tratat/ă, fără vreo justificare obiectivă, mai puţin favorabil decât altul/alta, chiar şi atunci când tratamentul mai favorabil nu este cerut de Convenţie (a se vedea Abdulaziz, Cabales şi Balkandali c. Regatului Unit, 28 mai 1985, § 82, Seria A nr. 94).
77. Orientarea sexuală este de asemenea un concept acoperit de articolul 14. Curtea a reţinut în mod repetat că, precum tratamentele diferenţiate bazate pe sex, tratamentele diferenţiate bazate pe orientarea sexuală cer „motive deosebit de convingătoare şi de o greutate aparte” în justificarea lor (a se vedea, de exemplu, Smith şi Grady, § 90; Karner, §§ 37 şi 42; L. şi V., § 45; şi X şi alţii, § 99, toate citate mai sus). Acolo unde tratamentul diferenţiat este bazat pe sex sau pe orientarea sexuală, marja de apreciere a statului devine una îngustă (a se vedea Karner, § 41, şi Kozak, § 92, amândouă citate mai sus). Tratamentele diferenţiate bazate numai pe consideraţii asupra orientării sexuale sunt inacceptabile din perspectiva convenţională (a se vedea Salgueiro da Silva Mouta, § 36; E.B., §§ 93 şi 96; şi X and Others, § 99, toate citate mai sus).
(iii) Aplicarea principiilor în prezenta cauză
(α) Compararea situaţiei reclamanţilor cu aceea a cuplurilor formate din persoane de sex diferit şi existenţa unui tratament diferenţiat
78. Prima întrebare ce trebuie abordată de către Curte este dacă situaţia reclamanţilor e comparabilă cu aceea a cuplurilor formate din persoane de sex diferit care doresc să alcătuiască o uniune civilă în temeiul Legii nr. 3719/2008. Curtea reiterează că persoanele de acelaşi sex ce formează un cuplu pot la fel de bine ca persoanele de sex diferit ce formează un cuplu să intre în relaţii stabile ce implică loialitatea (a se vedea Schalk şi Kopf, citată mai sus, § 99). Curtea consideră astfel că reclamanţii se află într-o situaţie comparabilă cu cea a cuplurilor formate din persoane de sex diferit în privinţa necesităţii de a fi recunoscuţi din punct de vedere legal şi de a le fi protejată relaţia (a se vedea Schalk şi Kopf, loc. cit.).
79. Curtea observă în continuare că secţiunea 1 a Legii nr.. 3719/2008 rezervă expres posibilitatea de a constitui o uniune civilă doar pentru două persoane de sex diferit. În consecinţă, prin excluderea tacită a cuplurilor formate din persoane de acelaşi sex din domeniul său de aplicare, Legea în discuţie introduce un tratament diferenţiat bazat pe orientarea sexuală a persoanelor în cauză.
(β) Scop legitim şi proporţionalitate
80. Curtea observă că Guvernul s-a bazat în principal pe două seturi de argumente în justificarea alegerii legiuitorului de a nu include cuplurile formate din persoane de acelaşi sex în domeniul de aplicare al Legii nr. 3719/2008. În primul rând, acesta a susţinut că dacă uniunile civile reglementate prin acea lege le-ar fi fost accesibile reclamanţilor, acest fapt ar fi condus la apariţia unor drepturi şi a unor obligaţii pentru aceştia – în ceea ce priveşte statutul lor patrimonial, relaţiile pecuniare din interiorul fiecărui cuplu şi drepturile lor de moştenire – pentru care exista deja un cadru juridic de drept comun, mai exact pe bază contractuală. În al doilea rând, Guvernul a argumentat că legislaţia în discuţie era destinată să atingă mai multe scopuri: protejarea copiilor născuţi în afara căsătoriei, protejarea familiilor cu un singur părinte (aşa cum s-a menţionat limpede în expunerea de motive la Lege), soluţionarea doleanţelor părinţilor de a-şi creşte copiii fără a fi obligaţi să se căsătorească şi, în ultimul rând, întărirea instituţiilor căsătoriei şi a familiei în sensul tradiţional.
81. În privinţa primului argument avansat de către Guvern, Curtea este de părere că, presupunând validitatea sa, acesta nu ar ţine seama de faptul că parteneriatele civile prevăzute de Legea nr. 3719/2008 ca alternativă oficial recunoscută la căsătorie au o valoare intrinsecă pentru reclamanţi, indiferent de efectele juridice restrictive sau extensive pe care le-ar produce. Aşa cum a observat deja Curtea, cuplurile formate din persoane de acelaşi sex pot alcătui relaţii stabile bazate pe devotament precum cuplurile formate din persoane de sex diferit. Cuplurile formate din persoane de acelaşi sex care îşi trăiesc viaţa împreună au aceleaşi necesităţi în sensul sprijinului reciproc şi al asistenţei precum cuplurile formate din persoane de sex diferit. În consecinţă, opţiunea de a alcătui o uniune civilă ar permite în cazul celor dintâi singura oportunitate disponibilă pentru aceştia prevăzută de dreptul grecesc de a-şi oficializa relaţia prin recunoaşterea unui statut legal de către autorităţile statale. Curtea reţine că extinderea uniunilor civile asupra cuplurilor formate din persoane de acelaşi sex le va permite celor din urmă să-şi rezolve problemele patrimoniale, cele legate de întreţinere şi moştenire, dar nu ca persoane fizice care sunt parte a unor contracte reglementate de dreptul comun, ci în baza normelor legale care guvernează uniunile civile, având aşadar o relaţie recunoscută oficial de către stat.
82. Într-adevăr, cel de-al doilea argument principal al Guvernului este că Legea nr. 3719/2008 este destinată întăririi statutului juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei şi facilitarea creşterii copiilor de către părinţi, fără a fi obligaţi să se căsătorească. S-a argumentat că acest aspect diferenţiază cuplurile formate din persoane de sex diferit de cele formate din persoane de acelaşi sex, din moment ce ultimele nu pot avea copii biologici împreună.
83. Curtea consideră legitim din perspectiva articolului 8 din Convenţie ca legiuitorul să adopte norme care să reglementeze situaţia copiilor născuţi în afara căsătoriei şi, de asemenea, să consolideze în mod indirect instituţia căsătoriei în cadrul societăţii elene, prin promovarea ideii, aşa cum a fost explicată aceasta de către Guvern, că decizia de căsătorie va fi luat doar în baza unui angajament reciproc încheiat între două persoane, independent de constrângerile exterioare sau de dorinţa de a avea copii (a se vedea paragraful 62 de mai sus). Curtea admite că protecţia familiei în sens tradiţional este, de principiu, un motiv serios şi legitim care ar putea justifica tratamentul diferenţiat (a se vedea Karner, § 40, şi Kozak, § 98, ambele citate mai sus). Este de la sine înţeles că protecţia interesului superior al copilului constituie de asemenea un scop legitim (a se vedea X şi alţii, citată mai sus, § 138). Rămâne să se stabilească dacă principiul proporţionalităţii a fost respectat în cazul de faţă.
84. Curtea reiterează principiile stabilite în jurisprudenţa sa. Scopul protejării familiei în sens tradiţional este destul de abstract şi pot fi utilizate o varietate largă de măsuri concrete pentru a-l pune în aplicare (a se vedea Karner, § 41, şi Kozak, § 98, ambele citate mai sus). De asemenea, având în vedere natura de instrument viu a Convenţiei, care trebuie interpretată în lumina condiţiilor prezentului (a se vedea, printre multe alte precedente, Tyrer c. Regatului Unit, 25 aprilie 1978, § 31, Seria A nr. 26, şi Christine Goodwin c. Regatului Unit [MC], nr. 28957/95, § 75, CEDO 2002-VI), în alegerea măsurilor menite să protejeze familia şi să asigure respectarea vieţii de familie, aşa cum o cere articolul 8, statele trebuie să ia în considerare, în mod necesar, evoluţiile sociale şi schimbările din percepţia problemelor privind statutul social şi civil, precum şi din cea a relaţiilor, incluzând aici faptul că nu există doar o singură cale sau o singură alegere când vine vorba despre reglementările asupra vieţii private sau de familie a persoanelor (a se vedea X şi alţii, citată mai sus, § 139).
85. În cazurile în care marja de apreciere acordată statelor este una limitată, aşa cum o cere situaţia în care există un tratament diferenţiat bazat pe sex sau pe orientare sexuală, principiul proporţionalităţii nu necesită doar ca măsura aleasă să fie adecvată, în principiu, realizării scopului urmărit. Trebuie să se arate, de asemenea, că pentru atingerea acelui scop era necesar să se excludă anumite categorii de persoane – în speţă, a persoanelor trăind într-o relaţie homosexuală – din sfera de aplicare a prevederilor în discuţie (a se vedea Karner, § 41, şi Kozak, § 99, ambele citate mai sus). Potrivit jurisprudenţei citate mai sus, sarcina probei în această privinţă aparţine Guvernului pârât. Ţine aşadar de Guvernul grec să demonstreze, în prezenta cauză, că era necesar, în vederea atingerii scopurilor legitime pe care le-a invocat, să interzică alcătuirea uniunilor civile prevăzute de Legea nr. 3719/2008 de către cuplurile formate din persoane de acelaşi sex (a se vedea, în acelaşi sens, X şi alţii, citată mai sus, § 141).
86. Curtea reţine că legislaţia în discuţie nu se limitează la a prevedea măsuri ce vizează reglementarea realităţilor sociale şi realizarea obiectivelor urmărite de Guvern (a se vedea paragraful 80 de mai sus). Aceasta este concepută în primul rând şi mai întâi de toate pentru a recunoaşte juridic o formă de parteneriat, alta decât căsătoria, denumită „uniune civilă”. Împrejurarea reiese clar din conţinutul şi structura legii. Secţiunea 1 defineşte uniunea civilă drept „contractul dintre doi majori de sex diferit care le guvernează viaţa de cuplu”. Mai mult, secţiunile următoare nu se limitează la reglementarea situaţiei copiilor născuţi în afara căsătoriei, ci au legătură cu înţelegerile privind traiul cuplurilor ce alcătuiesc o uniune civilă. Secţiunile 6 şi 7, de exemplu, se referă la relaţiile patrimoniale dintre părţi şi la obligaţiile de întreţinere după ruperea uniunii. În acelaşi timp, secţiunea 11 prevede că atunci când unul dintre parteneri decedează, partenerul supravieţuitor are dreptul de a-l moşteni ...
87. Curtea reţine că în legătură cu raportul său privind proiectul de lege, Comisia Naţională pentru Drepturile Omului a observat că nu era clar de ce priectul de lege purta titlul de „Reforme privind familia, copiii şi societatea”, când acesta de fapt prevedea o nouă formă legală de parteneriat în afara căsătoriei ... Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, în ciuda titlului său şi a intenţiilor declarate ale legiuitorului, Legea nr. 3719/2008 urmărea în primul rând să ofere o recunoaştere juridică unei noi forme de parteneriat în afara căsătoriei.
88. În orice eventualitate, chiar presupunând că intenţia legiuitorului era să consolideze protecţia juridică a copiilor născuţi în afara căsătoriei şi indirect să întărească instituţia căsătoriei, fapt este că, prin adoptarea Legii nr. 3719/2008, acesta a introdus o formă de parteneriat civil, cunoscut sub denumirea de uniune civilă, care excludea cuplurile formate din persoane de acelaşi sex, care aveau sau nu copii, de la reglementarea a numeroase aspecte ale relaţiei lor.
89. La acest stadiu, Curtea reţine întâi că argumentele Guvernului se axează pe situaţia cuplurilor formate din persoane de sex diferit care au copii, fără a justifica tratamentul diferenţiat ce decurge din legislaţia în cauză între cuplurile formate din persoane de sex diferit şi cuplurile formate din persoane de acelaşi sex care nu sunt părinţi. În al doilea rând, Curtea nu este convinsă de argumentul Guvernului potrivit căruia realizarea obiectivelor prin intermediul Legii nr. 3719/2008 presupune excluderea cuplurilor formate din persoane de acelaşi sex din domeniul său de aplicare. Nu era ceva imposibil pentru legiuitor să includă câteva prevederi legate în special de copiii născuţi în afara căsătoriei, permiţând totodată şi cuplurilor formate din persoane de acelaşi sex să alcătuiască o uniune civilă. Curtea subliniază în acest sens că expunerea de motive la legea în discuţie nu furnizează nicio observaţie privind decizia legiuitorului de a limita uniunile civile la cuplurile formate din persoanele de acelaşi sex (a se vedea paragraful 10 de mai sus). Curtea mai reţine consideraţiile Comisiei Naţionale pentru Drepturile Omului privind caracterul discriminator al proiectului de lege, de vreme ce acesta nu era aplicabil cuplurilor formate din persoane de acelaşi sex ... şi poziţia similară adoptată de către Consiliul Ştiinţific al Parlamentului (a se vedea paragraful 13 de mai sus).
90. În fine, Curtea observă că potrivit legislaţiei elene, aşa cum a subliniat-o chiar Guvernul (a se vedea paragraful 64 de mai sus), spre deosebire de cuplurile formate din persoane de acelaşi sex, cuplurile formate din persoane de sex diferit beneficiau de recunoaşterea legală a relaţiei lor chiar înainte de adoptarea Legii nr. 3719/2008, fie în baza instituţiei căsătoriei în totalitate sau într-o formă mai limitată în temeiul prevederilor Codului civil privind parteneriatele de facto. În consecinţă, cuplurile formate din persoane de acelaşi sex ar avea un interes aparte de a alcătui o uniune civilă, deoarece aceasta ar fi, spre deosebire de cazul cuplurilor formate din persoane de sex diferit, singurul temei din legislaţia elenă de a beneficia de recunoaşterea juridică a relaţiei lor.
91. În plus, Curtea atrage atenţia asupra faptului că, deşi nu există un consens între sistemele juridice ale statelor Consiliului Europei, există o tendinţă în formare cu privire la introducerea unor forme de recunoaştere legală a relaţiilor dintre persoanele de acelaşi sex. Nouă state membre au reglementat căsătoria între persoanele de acelaşi sex. Afară de aceasta, şaptesprezece state membre autorizează forme ale parteneriatelor civile pentru cuplurile formate din persoane de acelaşi sex. În ceea ce priveşte problema specifică ridicată în prezenta cauză (a se vedea paragraful 75 de mai sus), Curtea consideră că tendinţa în formare din sistemele legislative ale statelor membre ale Consiliului Europei este certă: din cele nouăsprezece state care autorizează alte forme de parteneriat înregistrat decât căsătoria, Lituania şi Grecia sunt singurele state care le rezervă exclusiv cuplurilor formate din persoane de sex diferit ... Altfel spus, cu două excepţii, statele membre ale Consiliului Europei, atunci când optează să adopte legi care creează noi sisteme de parteneriate înregistrate ca alternativă la căsătorie pentru cuplurile necăsătorite, includ cuplurile formate din persoane de acelaşi sex în domeniul lor de aplicare. Mai mult, această tendinţă este reflectată în actele relevante ale Consiliului Europei. În această privinţă, Curtea se referă în particular la Rezoluţia 1728(2010) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi la Recomandarea Comitetului Miniştrilor CM/Rec(2010)5 ...
92. Faptul că la finalul unei evoluţii treptate un stat se află într-o poziţie izolată în privinţa unui aspect al legislaţiei sale nu implică în mod necesar existenţa unui conflict între acel aspect şi Convenţie (a se vedea F. c. Elveţiei, 18 decembrie 1987, § 33, Seria A nr. 128). Cu toate acestea, având în vedere cele expuse mai sus, Curtea consideră că Guvernul nu a oferit motive convingătoare şi serioase care să justifice excluderea cuplurilor formate din persoane de acelaşi sex din domeniul de aplicare al Legii nr. 3719/2008. În consecinţă, Curtea constată că în prezenta cauză s-a încălcat articolul 14 combinat cu articolul 8 din Convenţie.
...
IV. APLICABILITATEA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
95. Articolul 41 din Convenţie prevede următoarele:
„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Cu privire la prejudiciu
96. Reclamanţii care au formulat cererea nr. 29381/09 au pretins 10,000 euro (EUR) în ceea ce priveşte prejudiciul moral suferit urmare a încălcării articolului 14 combinat cu articolul 8 din Convenţie şi a lipsei unui remediu efectiv în această privinţă. De asemenea, ei au solicitat Curţii să-i adreseze Guvernului recomandări specifice în vederea amendării Legii nr. 3719/2008 şi lărgirii sferei de aplicare a uniunilor civile şi în cazul cuplurilor formate din persoane de acelaşi sex.
97. Reclamanţii care au formulat cererea nr. 32684/09 au pretins 15,000 EUR pentru fiecare cuplu în ceea ce priveşte prejudiciul moral, totalizând 45,000 EUR. Aceştia au susţinut că au fost supuşi unui tratament discriminatoriu inacceptabil date fiind preferinţele lor sexuale şi că excluderea lor din domeniul de aplicare al Legii nr. 3719/2008 le-a cauzat pagube semnificative.
98. Guvernul a susţinut că sumele pretinse de către reclamanţi erau excesive şi că reclamanţii nu au dovedit că au fost victimele unei ingerinţe personale şi directe în legătură cu viaţa lor privată şi de familie. Acesta a susţinut că simpla constatare a încălcării ar constitui o reparaţie echitabilă suficientă.
99. În ciuda opiniei Guvernului, Curtea consideră că simpla constatare a încălcării articolului 14 combinat cu articolul 8 din Convenţie nu constituie un remediu suficient pentru prejudiciul moral menţionat de către reclamanţi. Hotărând de o manieră echitabilă, în conformitate cu articolul 41 din Convenţie, Curtea le acordă fiecăruia dintre reclamanţi, cu excepţia celui de-al şaptelea din cererea nr. 32684/09, suma de 5,000 EUR, plus orice sumă care poate fi percepută ca impozit, în privinţa prejudiciului moral. Curtea respinge restul pretenţiilor reclamanţilor privind reparaţia echitabilă.
B. Cu privire la cheltuielile de judecată
100. Reclamanţii care au formulat cererea nr. 29381/09 au cerut împreună suma de 7,490.97 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată. În special, aceştia au estimat perioada de timp dedicată cazului de către reprezentanţii lor de la Comitetul Helsinki din Grecia la douăzeci de ore de lucru, cu un tarif orar de 100 EUR. Ei au prezentat în acest sens un document care stabilea detaliile asupra timpului pe care reprezentanţii lor l-au dedicat pregătirii argumentelor ce trebuiau susţinute în faţa Curţii. Aceştia au cerut, de asemenea, suma de 4,485 EUR pentru reprezentarea lor în faţa Marii Camere de către dna Mécary, prezentând un calcul al cheltuielilor în sprijinul cererii lor. În cele din urmă, ei au mai cerut 1,005.97 EUR pentru cheltuielile cu deplasarea efectuată de către reprezentanţii lor în vederea audierii din faţa Marii Camere. Reclamanţii au explicat că, în conformitate cu prevederile contractului cu reprezentanţii lor, ar fi fost obligaţi să le achite întreaga sumă acordată de către Marea Cameră cu titlu de cheltuieli de judecată, dacă ar fi fost constatată încălcarea Convenţiei. Prin urmare, aceştia au cerut ca orice despăgubire acordată în acest temei să fie virată direct în conturile bancare ale reprezentanţilor lor.
101. Reclamanţii care au formulat cererea nr. 32684/09 au cerut împreună suma de 8,000 EUR în ceea ce priveşte procesul din faţa Curţii, prezentând facturi şi liste de cheltuieli în sprijinul cererii lor.
102. Guvernul a răspuns că ar putea fi acordate reclamanţilor, de către Curte, cheltuieli de judecată, numai în măsura în care cererile ar fi fost motivate suficient.
103. Potrivit jurisprudenţei Curţii, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor numai dacă se stabileşte că acestea au fost suportate în fapt, că au fost necesare şi rezonabile în cuantumul lor (a se vedea Creangă c. României [MC], nr. 29226/03, § 130, 23 februarie 2012). Ţinând cont de documentele aflate în posesia sa şi de criteriile sus-menţionate, Curtea consideră că reclamanţilor ce au formulat cererea nr. 29381/09 le-ar trebui acordată împreună suma de 5,000 EUR, la care se adaugă orice sumă ce le-ar putea fi percepută cu titlu de impozit, şi virată direct în conturile bancare ale reprezentanţilor lor (a se vedea, în acelaşi sens, Carabulea c. României, nr. 45661/99, § 180, 13 iulie 2010). În privinţa reclamanţilor ce au formulat cererea nr. 32684/09, Curtea consideră că acestora le-ar trebui acordată împreună suma de 6,000 EUR, cu titlu de cheltuieli de judecată, la care se adaugă orice sumă ce le-ar putea fi percepută cu titlu de impozit.
C. Cu privire la penalităţi
104. Curtea consideră potrivit ca rata dobânzii să fie egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE
...
3. Hotărăşte, cu şaisprezece voturi la unu, că a existat o încălcare a articolului 14 combinat cu articolul 8 din Convenţie;
4. Hotărăşte, cu şaisprezece voturi la unul,
(a) că statul pârât trebuie să le plătească reclamanţilor, în termen de trei luni, următoarele sume:
(i) 5,000 EUR (cinci mii de euro) fiecărui reclamant cu excepţia celui de-al şaptelea din cererea nr. 32684/09, la care se adaugă orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
(ii) 5,000 EUR (cinci mii de euro) împreună reclamanţilor ce au formulat cererea nr. 29381/09, la care se adaugă orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată, şi să fie virate direct în conturile bancare ale reprezentanţilor lor;
(iii) 6,000 EUR (şase mii de euro) împreună reclamanţilor care au formulat cererea nr. 32684/09, cu excepţia celui de-al şaptelea, la care se adaugă orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată;
(b) că, de la expirarea termenului de trei luni menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
5. Respinge, în unanimitate, acordarea restului sumei din cererea reclamanţilor pentru reparaţia echitabilă.
Redactată în limbile engleză şi franceză şi notificată în cadrul audierii publice din Palatul Drepturilor Omului, Strasbourg, pe 7 noiembrie 2013.
Michael O’BoyleDean Spielmann
Grefier-adjunctPreşedinte
În conformitate cu articolul 45 § 2 din Convenţie şi cu regula 74 § 2 of din Regulamentul Curţii, sunt anexate prezentei hotărâri următoarele opinii separate:
(a) opinia concurentă conjunctă a judecătorilor Casadevall, Ziemele, Jočienė and Sicilianos;
(b) opinia parţial concurentă, parţial disidentă a judecătorului Pinto de Albuquerque.
D.S.
M.O’B.
Opiniile separate nu au fost traduse, însă pot fi citite în versiunile limbilor oficiale ale hotărârii, în engleză şi/sau franceză, hotărârea putând fi consultată în baza jurisprudenţială de date a Curţii – HUDOC.
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2014.
Limbile oficiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt engleza şi franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu îşi asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curţii Europene a Drepturilor Omului () sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiţia fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menţionat anterior şi la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenţionaţi să folosiţi vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactaţi publishing@.
© Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2014
The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights () or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact publishing@.
© Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2014
Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme () où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante: publishing@.
Full & Egal Universal Law Academy