©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul al Institutului European din România” (www.ier.ro). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support European Institute of Romania (www.ier.ro). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Van Geyseghem împotriva Belgiei (MC) - 26103/95
Hotărârea din 21.01.1999 (MC)
Art. 6
Art. 6 § 3 lit. c)
Dreptul la apărare cu asistenţa unui apărător
Refuzul de a admite reprezentarea unei părţi atunci când aceasta nu a fost prezentă personal: încălcare
În fapt – Reclamanta, resortisant belgian, s-a născut în 1942 şi locuia în Hoeilaart (Belgia) la momentul faptelor. În 1987, reclamanta a fost trimisă în judecată în faţa instanţelor penale belgiene pentru complicitate la 3 fapte de trafic internaţional de cocaină, ocupându-se de introducerea în Belgia a drogurilor provenite din Brazilia. Condamnată în primă instanţă de o instanţă penală (tribunal correctionnel) din Bruxelles, reclamanta a declarat apel împotriva condamnării sale. În apel, reclamanta a lipsit într-o fază iniţială. Conform posibilităţii oferite de dreptul belgian, reclamanta a atacat hotărârea care fusese pronunţată în lipsă şi care confirma condamnarea sa la 3 ani de închisoare şi la plata unei amenzi de 60 000 de franci belgieni. În urma formulării căii de atac, cauza a ajuns pe rolul curţii de apel, care a ţinut o nouă şedinţă de judecată. Reclamanta nu s-a prezentat nici la această şedinţă. Avocatul său a fost prezent şi a precizat că intenţiona să îşi reprezinte clienta şi să depună concluzii privind prescrierea acţiunii publice. Curtea de apel s-a opus şi, prin hotărârea din 4 octombrie 1993, a declarat contestaţia nefondată. Recursul reclamantei a fost respins de Curtea de Casaţie în data de 4 mai 1994.
Reclamanta reproşează Curţii de Apel Bruxelles că nu a permis, în lipsa sa, ca avocatul său să îi asigure apărarea în cadrul apelului. Aceasta a invocat o încălcare a art. 6 § 1 şi art. 6 § 3 lit. c) din Convenţie.
În drept – Art. 6 § 3 lit. c): Curtea reaminteşte principiile desprinse în hotărârile Poitrimol împotriva Franţei (23 noiembrie 1993, seria A nr. 277) şi Lala şi Pelladoah împotriva Ţărilor de Jos (hotărârile din 22 septembrie 1994, seria A nr. 297-A şi B) având ca obiect situaţii comparabile cu cea din prezenta cauză. În prima dintre cele trei cauze, Curtea a considerat că prezentarea în instanţă a acuzatului este de o importanţă fundamentală ca urmare atât a dreptului acestuia de a fi ascultat, cât şi a necesităţii de a controla corectitudinea afirmaţiilor sale şi de a le confrunta cu declaraţiile victimei, ale cărei interese trebuie protejate, dar şi cu cele ale martorilor. Prin urmare, legiuitorul trebuie să aibă posibilitatea de a descuraja absenţele nejustificate. În ultimele două hotărâri, Curtea a precizat însă că este, de asemenea, „de o importanţă fundamentală pentru echitatea sistemului penal ca acuzatul să fie apărat corespunzător atât în primă instanţă, cât şi în apel, a fortiori în condiţiile în care, precum în dreptul olandez, deciziile pronunţate în apel nu mai pot fi atacate”. Curtea a adăugat că acest ultim interes este cel care prevalează şi că, în consecinţă, faptul că acuzatul, deşi informat corespunzător, nu este prezent în faţa instanţei nu poate – chiar şi în lipsa unei scuze – să justifice privarea acestuia de dreptul de a fi asistat de un apărător pe care i-l recunoaşte art. 6 § 3 din Convenţie. În opinia Curţii, instanţele sunt cele care trebuie să asigure caracterul echitabil al unui proces şi să se asigure în consecinţă că un avocat care, în mod evident participă la şedinţă pentru a-şi apăra clientul în absenţa acestuia, are posibilitatea de a face acest lucru. Curtea nu este de acord cu Guvernul belgian când afirmă că o constatare a absenţei unui posibilităţi de opoziţie în cazul unei persoane condamnate în lipsă a fost decisivă în motivarea hotărârilor Lala şi Pelladoah. Propoziţia care începe cu locuţiunea adverbială „a fortiori” a fost introdusă ca un considerent secundar. Din contră, Curtea a afirmat că prevalează interesul de a fi apărat corespunzător. Dreptul oricărui acuzat de a fi apărat efectiv de un avocat se numără printre elementele fundamentale ale procesului echitabil. Un acuzat nu pierde acest drept doar pentru că absentează de la dezbateri. Chiar dacă legiuitorul trebuie să aibă posibilitatea de a descuraja absenţele nemotivate, acesta nu le poate sancţiona făcând derogare de la dreptul de a fi asistat de un apărător. Cerinţele legitime ale prezenţei acuzaţilor la dezbateri trebuie să fie asigurate prin alte mijloace decât pierderea dreptului la apărare. Principiul dedus în cauzele Lala şi Pelladoah se aplică în prezenta cauză. Chiar dacă reclamanta a avut mai multe posibilităţi să se apere, Curtea de Apel Bruxelles trebuia să îi ofere avocatului său, domnul Verstraeten, care s-a prezentat la şedinţă, posibilitatea de a o apăra chiar şi în absenţa ei. Acest lucru era cu atât mai necesar cu cât, în prezenta cauză, strategia de apărare pe care încerca să o elaboreze domnul Verstraeten avea ca obiect o problemă de drept. Acesta din urmă dorea să pledeze pentru prescrierea acţiunii publice, chestiune deja considerată esenţială de Curte. Chiar dacă, după cum susţine Guvernul, curtea de apel a trebuit să examineze din oficiu problema prescrierii, nu este mai puţin adevărat faptul că avocatul are o contribuţie indispensabilă la soluţionarea litigiilor şi că rolul său se justifică acolo unde trebuie să se exercite dreptul la apărare. În plus, din hotărârea din 4 octombrie 1993 nu reiese că s-ar fi dat o soluţie în această chestiune. În concluzie, a fost încălcat art. 6 § 1 coroborat cu art. 6 § 3 lit. c) din Convenţie.
Concluzie: încălcare (şaisprezece voturi la unu).
Full & Egal Universal Law Academy