CASE OF V.C. v. SLOVAKIA - [Romanian Translation] by the COE Human Rights Trust Fund

 Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2012. Această traducere a fost efectuată cu sprijinul Fondului fiduciar pentru drepturile omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Nu obligă Curtea. Pentru mai multe informaţii, a se vedea referinţele cu privire la drepturile de autor de la sfârşitul prezentului document.

 Council of Europe/European Court of Human Rights, 2012. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.

 Conseil de l'Europe/Cour Européenne des Droits de l'Homme, 2012. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l'homme du Conseil de l'Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus de renseignements veuillez lire l'indication de copyright/droits d'auteur à la fin du présent document.

FOSTA SECŢIE IV

CAUZA V.C. împotriva SLOVACIEI

(Cererea nr. 18968/07)

HOTĂRÂRE

[Extrase]

STRASBOURG

8 noiembrie 2011

DEFINITIVĂ

08/02/2012

Prezenta hotărâre este definitivă. Documentul poate suferi modificări de formă.

În cauza V.C. v. Slovacia,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (fosta Secţie IV), întrunită într-o cameră alcătuită din:

Nicolas Bratza, Preşedinte,
Lech Garlicki,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Fatoş Aracı, grefierul adjunct al secţiunii,

După ce a deliberat la 22 martie 2011, 6 iunie 2011, 24 august 2011 şi 17 octombrie 2011, în şedinţe închise,

Pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la cea din urmă dată:

PROCEDURA

1.  La originea cauzei se află o cerere (nr. 18968/07) îndreptată împotriva Republicii Slovace, de către o cetățeană slovacă, dna V.C. („reclamanta”), care a sesizat Curtea la 23 aprilie 2007 în temeiul articolului 34 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale („Convenţia”). Preşedintele camerei a acceptat cererea reclamantei de a nu-i dezvălui identitatea (articolul 47 § 3 din Regulamentul Curţii).

2.  Reclamanta a fost reprezentată de dna B. Bukovská şi dna V. Durbáková, avocaţi care activează în cooperare cu Centrul pentru drepturi civile şi drepturi ale omului din Košice. Guvernul Republicii Slovace („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dna M. Pirošíková.

3.  Reclamanta a pretins violarea articolelor 3, 8, 12, 13 şi 14 din Convenţie ca urmare a sterilizării sale efectuate într-un spital public.

4.  Printr-o decizie din 16 iunie 2009, Curtea a declarat cererea admisibilă.

5.  Atât reclamanta, cât şi Guvernul au depus observaţii scrise cu privire la fondul cauzei (articolul 59 § 1 din Regulament). Observaţii au fost depuse şi de Federaţia internaţională de ginecologie şi obstetrică (FIGO), care a fost autorizată de către Președinte să intervină în procedura scrisă în calitate de terță parte (articolul 36 § 2 din Convenţie şi Articolul 44 § 3 din Regulament).

6.  O audiere a fost programată pentru 7 septembrie 2010. Aceasta a fost amânată la 24 august 2010 la cererea Guvernului, care a menţionat că doreşte să examineze posibilitatea de a soluţiona cauza pe cale amiabilă. Părţile nu au reuşit să ajungă la un acord amiabil.

7.  O audiere publică a avut loc la 22 martie 2011 la Palatul Drepturilor Omului de la Strasbourg (articolul 59 § 3 din Regulament).

În faţa Curţii s-au prezentat:

(a)  din partea Guvernului
dnaM. Pirošíková, Agent,

dnaK. Čahojová, Co-Agent,

dlM. Buzga,

dlV. Cupaník,

dlJ. Palkovič, Consilieri;

(b)  din partea reclamantei
dnaB. Bukovská, Consilier,
dnaV. Durbáková, Consilier.

Curtea a ascultat declaraţiile dnei Bukovská, dnei Durbáková, dnei Pirošíková, dlui Buzga şi dlui Cupaník.

ÎN FAPT

I.  CIRCUMSTANŢELE SPEŢEI

8. Reclamanta, de origine romă, s-a născut în 1980 şi locuieşte în Jarovnice. Ea şi-a încheiat studiile obligatorii în clasa a şasea şi este şomeră. Limba sa maternă este romani, pe care o utilizează în comunicarea de zi cu zi, împreună cu un dialect local.

A.  Sterilizarea reclamantei la spitalul din Prešov

9.  La 23 august 2000 reclamanta a fost sterilizată în timpul internării sale la Spitalul și Centrul pentru Îngrijirea Sănătăţii de la Prešov (în prezent cunoscut ca Spitalul Universitar şi Centrul de Medicină J.A. Reiman din Prešov – „Spitalul din Prešov”), aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii.

10.  Intervenţia a fost efectuată în timpul naşterii prin cezariană a celui de-al doilea copil al reclamantei. Prima dată reclamanta a născut tot prin cezariană. Sterilizarea a fost efectuată prin ligatura trompelor după metoda Pomeroy, care constă în secţionarea şi obstrucționarea trompelor uterine în scopul prevenirii fertilizării.

11.  În perioada sarcinii reclamanta nu a fost supravegheată de medici. Ea s-a prezentat o singură dată la medicul de familie.

12.  Reclamanta a fost internată în secţia de ginecologie şi obstetrică a spitalului din Prešov la 23 august 2000, cu puțin timp înainte de ora 8. Ea acuza dureri deoarece deja începuse travaliul. La sosire, reclamanta a fost informată că va naşte prin cezariană.

13.  Modul în care a decurs nașterea a fost documentat într-un proces-verbal scris cu indicarea, la intervale regulate, a detaliilor despre travaliu şi naştere. Prima menţiune a fost făcută la ora 07.52. Apoi reclamanta a fost supusă monitorizării prin cardiotocografie (CTG); ultima menţiune CTG a fost făcută la ora 10.35.

14.  În conformitate cu procesul-verbal, după ora 10.30, când travaliul era la o etapă avansată, reclamanta a solicitat să fie sterilizată. Această solicitare a fost consemnată direct în procesul-verbal printr-o menţiune dactilografiată: „pacienta solicită sterilizarea”. Mai jos era semnătura nesigură a reclamantei: aceasta a semnat cu o mână tremurândă utilizând numele său înainte de căsătorie, pe care-l purta la acel moment, scris în două cuvinte.

15.  Reclamanta declară că în timp ce se afla în travaliu de mai multe ore şi avea dureri, personalul medical de la spitalul din Prešov a întrebat-o dacă mai doreşte să aibă şi alţi copii. Ea a răspuns afirmativ, dar personalul i-a spus că în acest caz, unul dintre ei, fie ea, fie copilul nu vor supravieţui. Reclamanta a început să plângă şi, fiind convinsă că următoarea sarcină ar fi fatală, le-a spus medicilor: „faceţi ce vreţi”. Apoi reclamantei i s-a propus să semneze procesul-verbal sub menţiunea că aceasta a solicitat să fie sterilizată. Ea nu a înţeles sensul noţiunii de sterilizare şi a semnat de frica urmărilor fatale în caz contrar. Ţinând cont de faptul că se afla la ultima etapă a travaliului, capacităţile sale cognitive erau diminuate de travaliu şi de dureri.

16.  La ora 11.30, reclamanta a fost supusă anesteziei, după care nașterea a continuat prin cezariană. Având în vedere starea organelor de reproducere ale reclamantei, cei doi medici au întrebat opinia şeful secţiei ce este mai indicat să efectueze, o histerectomie sau sterilizare. Ei au efectuat ulterior ligaturarea trompelor. Intervenţia s-a încheiat la 12.10 şi reclamanta şi-a revenit după anestezie zece minute mai târziu.

17.   Fișa privind sarcina reclamantei şi naşterea (rubrica „Istoric medical”, subrubrica „Condiţii sociale şi de muncă, în special în timpul sarcinii”, din formularul tipizat, elaborat în acest scop) conţinea sintagma „Pacientă de origine romă”.

18.  În timpul spitalizării sale în secţia de ginecologie şi obstetrică a spitalului din Prešov, reclamanta s-a aflat într-un salon unde erau doar femei de origine romă. Ea nu avea voie să utilizeze facilitățile sanitare de care se foloseau femeile de altă origine decât romă.

19.  După sterilizare, reclamanta a suportat grave consecinţe, atât medicale, cât şi psihologice. La sfârşitul anului 2007 şi începutul anului 2008, aceasta a prezentat toate simptomele unei sarcini false. Ea credea că este însărcinată şi prezenta toate semnele unei sarcinii. Cu toate acestea, examinarea ecografică a arătat că nu era însărcinată. Ulterior, în iulie 2008, reclamanta a fost tratată de către un psihiatru din Sabinov. Conform declarațiilor acestuia, reclamanta continua să sufere din cauza infertilităţii sale.

20.  Reclamanta a fost ostracizată de comunitatea romilor. Soţul ei, tatăl copiilor ei, a părăsit-o de mai multe ori din cauza infertilităţii sale. Ei au divorţat în 2009. Reclamanta afirmă că una dintre cauzele separării a fost infertilitatea sa.

B.  Poziţia spitalului din Prešov

21.  Într-o declaraţie din 3 iulie 2008, directorul spitalului din Prešov a menţionat că reclamanta a născut pentru prima dată în 1998 prin cezariană, deoarece dimensiunea pelvisului nu permitea naşterea pe cale naturală. Înainte de naştere, reclamanta s-a prezentat la centrul prenatal doar de două ori, la începutul perioadei de sarcină. După naştere, ea a fost plasată într-un salon echipat cu facilități sanitare și a beneficiar de asistență medicală. La a treia zi, ea a părăsit spitalul fără permisiunea medicilor şi s-a reîntors după 24 de ore, cu septicemie din cauza inflamării uterului. După nouă zile de spitalizare şi tratament intensiv cu antibiotice, reclamantei și copilul ei au fost externați. Medicii i-au recomandat să consulte cu regularitate ginecologul, ceea ce ea nu a făcut.

22.  În timpul celei de-a doua sarcini, reclamanta s-a prezentat la centrul prenatal o singură dată, la începutul sarcinii. În momentul travaliului, din cauza durerilor suportate de reclamantă în regiunea inferioară a uterului (unde a fost efectuată prima cezariană), şi având în vedere dimensiunea bazinului, medicii au considerat oportun să recurgă la o nouă cezariană pentru a evita riscul unei rupturi a uterului. După ce i-au explicat situaţia şi eventualele riscuri ale unei noi sarcini, reclamanta, fiind perfect conştientă de cele întâmplate, a semnat o cerere de sterilizare.

23.  Într-o altă declaraţie, din 27 iulie 2009, directorul spitalului din Prešov a negat faptul că ar fi organizat deliberat segregarea femeilor rome, la fel şi existenţa unor „saloane pentru Romi”, precizând că, în practică, femeile rome erau plasate împreună la propria solicitare.

C.  Procedura penală

24.  La 23 ianuarie 2003, ca rezultat al publicării unui raport al Centrului pentru drepturi reproductive şi al Centrului pentru drepturi civile şi drepturi ale omului întitulat „Corpul şi sufletul: sterilizarea forţată şi alte atentate la libertatea reproductivă a Romilor în Slovacia” (raportul „Corpul şi sufletul”), serviciul pentru drepturile omului şi pentru minorităţi al Biroului Guvernului a iniţiat o anchetă penală a plângerilor de sterilizare ilegală a mai multor femei rome.

25.  Ancheta penală a fost efectuată de către secţia de poliţie judiciară şi penală din cadrul direcţiei regionale de poliţie de la Žilina. Anchetatorul, procurorii de diferite niveluri şi Curtea Constituţională au adoptat mai multe decizii. În cele din urmă, procedura a fost încetată pe motiv că nu fusese comisă nicio infracţiune în contextul sterilizării femeilor de origine romă (informaţii suplimentare pot fi găsite în decizia I.G., M.K. şi R.H. v. Slovacia (dec.), nr. 15966/04, 22 septembrie 2009).

26.  Reclamanta nu a iniţiat nicio procedură penală.

D.  Procedura civilă

27.  În ianuarie 2003, după publicarea raportului „Corpul şi sufletul”, reclamanta a înţeles că ligaturarea trompelor uterine nu este o intervenţie chirurgicală destinată salvării vieţii, după cum i-a explicat personalul medical de la spitalul din Prešov, şi că este necesar consimţământul informat al pacientei pentru a recurge la această intervenţie. Din acest motiv, a încercat fără succes să consulte fișele sale medicale. Ea a obținut acces la fișa sa medicală împreună cu avocatul său în mai 2004, după ce a obţinut o ordonanţă judiciară în acest sens.

28.  La 9 septembrie 2004 reclamanta a depus o plângere la Judecătoria din Prešov, în temeiul articolului 11 şi următoarelor articole din Codul Civil, solicitând protecţia drepturilor sale personale. Ea a susținut că a fost sterilizată contrar legislaţiei slovace şi standardelor internaţionale cu privire la drepturile omului, inclusiv contrar articolelor 3, 8, 12 şi 14 din Convenţie. Reclamanta a susţinut că nu a fost informată în modul corespunzător despre procedura ca atare, consecinţele ei şi alternativele existente. Ea a cerut să i se prezinte scuze şi să i se acorde despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

29.  În timpul procesului, judecătoria a examinat probe documentare şi a obţinut mai multe declaraţii de la reclamantă şi de la membrii personalului medical al spitalului din Prešov.

30.  În special, reclamanta a descris circumstanţele în care a avut loc naşterea în acest spital şi modalitatea în care i s-a propus să semneze procesul-verbal. Ea de asemenea a declarat că tatăl copiilor ei a părăsit-o timp de doi ani deoarece nu mai putea avea copii şi că au avut dificultăți în relaţia lor din această cauză. Reclamanta a relatat şi despre problemele ei de sănătate.

31.  Doctorul Č., de la spitalul din Prešov, cel care a operat reclamanta, a declarat că nu-şi aminteşte exact de reclamantă sau de circumstanţele spitalizării acesteia. Declaraţia lui s-a bazat pe informaţiile cuprinse în fișa medicală a reclamantei. Acesta a afirmat că reclamanta a fost pe deplin informată despre starea sănătăţii sale şi despre evoluţia travaliului aproximativ cu 90 de minute înainte de naştere. Necesitatea unei sterilizări i-a fost anunţată de către medicul-şef al secţiei de ginecologie şi obstetrică, precum şi de medicul asistent care a participat la intervenţie şi de către medicul-anestezist. Sterilizarea a fost efectuată la cererea reclamantei deoarece a fost o necesitate medicală. O a treia sarcină ar fi fost foarte periculoasă pentru reclamantă, cu excepţia cazului în care ea ar fi fost supravegheată cu regularitate în timpul sarcinii. Doctorul Č. a declarat că sterilizarea reclamantei nu a fost efectuată pentru a-i salva viaţa.

 32.  Doctorul K., medicul-şef al secţiei de ginecologie şi obstetrică a spitalului din Prešov, a declarat că susţine în totalitate mărturiile doctorului Č. Doctorul K. nu şi-a amintit în mod special de cazul reclamantei. El a presupus că situația acesteia era asemănătoare celorlalte de acest fel. Doctorul K. nu a fost prezent la naştere şi la sterilizarea reclamantei, dar a fost informat cu privire la cazul ei de către alţi medici. El a descris procedura de sterilizare aşa cum este reglementată de legea respectivă. În cazul reclamantei, nu a existat timpul necesar pentru convocarea unei comisii, deoarece ea s-a prezentat la spital cu puţin timp înainte de naştere.

33.  Doctorul K. a mai declarat că după ce a desemnat colegii săi Š. şi Č. să efectueze intervenţiei, el le-a cerut să afle dacă pacienta ar fi de acord cu sterilizarea şi să obțină consimţământul acesteia confirmat prin semnătură. El a precizat că dacă o pacienta refuză să-şi dea acordul în scris, sterilizarea procedura oricum putea fi efectuată în temeiul articolului 2 din Regulamentul din 1972 cu privire la sterilizare, care permite o asemenea intervenţie, în caz de pericol pentru viaţa persoanei.

34.  În cadrul procedurii civile, reclamanta a prezentat şi o evaluare a capacităţile sale mintale, efectuată de un psiholog și datată cu 17 februarie 2006. Această evaluare indica faptul că ea avea capacităţi intelectuale reduse, aproape de retard mintal, dar că avea o gândire bine dezvoltată în ceea ce priveşte aspectele practice. Psihologul a concluzionat că orice comunicare adresată reclamantei trebuia să fie adaptată capacităţilor sale mintale şi lingvistice. Reclamanta nu suferea de nicio boală mintală care ar fi împiedicat-o să ia decizii referitoare la viaţa ei personală şi să-şi asume responsabilitate în problemele legate de viaţa ei.

35.  La 28 februarie 2006 judecătoria din Prešov a respins cererea reclamantei, considerând că intervenţia a fost efectuată doar după ce personalul medical a obţinut semnătura reclamantei. Judecătoria a admis că această semnătură, aplicată pe procesul-verbal al naşterii, a fost obţinută cu câteva momente înainte de cezariană, în timp ce reclamanta era culcată pe spate. Judecătoria a considerat că intervenţia a fost efectuată din motive medicale şi a fost necesară, având în vedere starea precară a sănătăţii reclamantei şi că personalul medical a acţionat în conformitate cu legislaţia.

36. Lipsa acordului prealabil al unei comisii pentru sterilizare nu a constituit decât o încălcare a exigenţelor formale şi nu a putut constitui o ingerinţă asupra integrității personale a reclamantei, protejată de articolele 11 şi următoarele din Codul Civil. Instanța a stabilit că nu a avut loc nicio încălcare a drepturilor reclamantei prevăzute de Convenţie.

37.  În cele din urmă, judecătoria a considerat că situaţia reclamantei nu era ireversibilă, deoarece exista posibilitatea de a recurge la fertilizarea in vitro.

38.  La 12 mai 2006 reclamanta a declarat recurs. Ea a susţinut că a fost sterilizată fără ca să-şi exprime în mod deplin şi conștient consimţământul, aflându-se într-o situaţie când nu era în stare să înţeleagă pe deplin natura şi consecinţele intervenţiei în cauză. Declaraţiile personalului medical conţineau omisiuni şi incoerenţe, iar fișa sa medicală nu menţiona faptul că ea a fost pe deplin informată despre procedură, despre caracterul ireversibil al acesteia şi despre metodele alternative. Contrar exigenţelor legislaţiei în vigoare, sterilizarea nu a fost aprobată de o comisie. În afară de aceasta, ligaturarea trompelor uterine nu poate fi considerată drept o intervenţie destinată salvării vieţii. Reclamanta a invocat documente emise de către organizaţii medicale internaţionale.

39.  La 25 octombrie 2006 Curtea regională din Prešov a confirmat hotărârea primei instanţe. Ea a decis că sterilizarea reclamantei a fost efectuată în conformitate cu legislaţia în vigoare şi a fost necesară având în vedere starea sănătăţii reclamantei.

40.  Instanța de recurs a făcut referire la declarațiile medicilor implicați și a constatat că a existat un risc de ruptura a uterului reclamantei. Reclamanta a solicitat sterilizarea după ce a fost informată în mod corespunzător despre starea sănătății sale şi intervenţia s-a desfășurat în conformitate cu dispoziţiile pertinente ale Regulamentului din 1972 cu privire la sterilizare. Decizia dacă sterilizarea era sau nu necesară în aceste circumstanţe aparţinea medicului-şef al secţiei. Aprobarea prealabilă a unei comisii era necesară doar atunci când sterilizarea urma a fi efectuată asupra organelor reproductive sănătoase, ceea ce nu a fost în cazul reclamantei.

E.  Proceduri constituţionale

41.  La 17 ianuarie 2007 reclamanta a depus o plângere la Curtea Constituţională. Referindu-se la sterilizare și la constatările instanțelor de drept comun în cadrul procedurilor civile menționate mai sus, ea a susținut că a fost sterilizată la spitalul Prešov fără să-și fi exprimat consimțământul informat și că nu putut obţine despăgubiri din cauza atitudinii și a deciziei adoptate de Curtea regională din Prešov. În opinia sa, această decizie a violat drepturile şi libertăţile sale, garantate de Constituţie – care interzice discriminarea şi pedepsele sau tratamentele crude, inumane sau degradante - , dreptul său de a fi protejată de o ingerință nejustificat în viaţa sa privată şi de familie şi dreptul său la protecţia familiei, precum şi drepturile prevăzute de articolele 3, 8, 12, 13 şi 14 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului şi articolul 5 din Convenţia cu privire la drepturile omului şi biomedicina. Reclamanta a solicitat Curţii Constituţionale să anuleze hotărârea Curţii regionale.

42.  La 14 februarie 2008 Curtea Constituţională a respins plângerea reclamantei ca fiind vădit nefondată (pentru detalii suplimentare a se vedea decizia cu privire la admisibilitatea prezentei plângeri din 16 iunie 2009).

F.  Descrierea practicilor de sterilizare în Slovacia

1.  Informaţia prezentată de reclamantă

43.  Reclamanta a citat mai multe publicaţii care relatau despre existenţa unei practici de sterilizare forţată a femeilor rome, care îşi avea originea la începutul anilor '70, în timpul regimului comunist aflat la putere în Cehoslovacia, şi care, în opinia sa, a influenţat şi propria sterilizare.

44.  Ea a susţinut, în special, că Regulamentul Ministerului Sănătăţii din 1972 fusese utilizat pentru a încuraja sterilizarea femeilor rome. Conform unui document elaborat în 1979 de către Charter 77, un grup disident cehoslovac, în Cehoslovacia fusese lansat un program care oferea o stimulare financiară femeilor rome în scopul de a le încuraja să fie sterilizate, având în vedere eforturile anterioare nereuşite întreprinse de guvern pentru „a controla populaţia romă, aflată într-o stare extrem de precară a sănătăţii, cu ajutorul planificării familiale şi a contracepţiei.”

45.  Reclamanta a mai menţionat că în regiunea Prešov 60 % dintre sterilizările practicate din 1986 până în 1987 au fost asupra femeilor rome, care alcătuiesc doar 7 % din populaţia acestei regiuni. Un alt studiu constata că în 1983 aproximativ 26 % dintre femeile sterilizate în partea de Est a Slovaciei (regiune unde locuieşte reclamanta) erau de origine romă şi că, în 1987, această cifră a crescut la 36,6 %.

46.  Într-un raport din 1992, Human Rights Watch menţiona că multe femei rome nu au fost pe deplin conștiente de caracterul ireversibil al procedurii și au fost obligate s-o efectueze din cauza situației lor economice dificile sau presiunii din partea autorităților.

47.  Potrivit altor rapoarte, în anul 1999 infirmierele care lucrau în centrele de primire a refugiaţilor din Finlanda au informat cercetătorii de la Amnesty International că au observat o rată neobişnuit de mare de intervenţii ginecologice, cum ar fi sterilizarea sau înlăturarea ovarelor, la femeile rome originare din partea de Est a Slovaciei, care solicitau azil. Toate aceste rapoarte menționau spitalul din Prešov ca fiind una din instituţiile unde se practicau astfel de sterilizări.[1]

2.  Informaţiile prezentate de Guvernul reclamat

48.  Guvernul a afirmat că în Slovacia îngrijirea medicală este oferită tuturor femeilor în mod egal. Date statistice despre originea etnică a pacienţilor nu sunt în general colectate, aceasta fiind contrar drepturilor omului.

49.  După publicarea raportului „Corpul şi sufletul”, Ministerul Sănătăţii a creat un grup de experţi în scopul investigării pretinselor sterilizări ilegale şi a segregării femeilor rome.

50.  Raportul Ministerului din 28 mai 2003 prezentat comisiei parlamentare pentru drepturile omului, naţionalităţi şi statutul femeilor menţiona că au fost examinate dosarele medicale a 3 500 de femei sterilizate şi a 18 000 de femei care au născut prin cezariană pe parcursul ultimilor zece ani.

51.  Rata sterilizării femeilor din Slovacia era de numai 0,1 % din femeile de vârstă reproductivă. În ţările europene, această rată era cuprinsă între 20 şi 40 %. Rata mică în Slovacia se datora faptului că sterilizarea nu era larg răspândită ca o metodă de contracepţie.

52.  În lipsa statisticilor oficiale cu privire la originea etnică a locuitorilor, grupul de experţi a putut evalua situaţia femeilor de origine romă doar în mod indirect. În regiunile unde a fost posibilă evaluarea indirectă a proporţiei femeilor de origine romă, frecvenţa sterilizării şi naşterii prin cezariană printre populaţia romă era cu mult mai inferioară celei printre restul populaţiei. În regiunile Prešov şi Košice, frecvenţa sterilizării era sporită nesemnificativ, în raport cu alte regiuni din Slovacia.

53. Grupul a ajuns la concluzia că în spitalele în care a fost audiat personalul medical, nu exista niciun genocid şi nicio segregare a populaţiei rome. Toate sterilizările au fost efectuate din considerente medicale. În câteva cazuri au fost constatate unele neajunsuri în prestarea serviciilor medicale şi unele încălcări ale reglementărilor cu privire la sterilizare (cum ar fi nerespectarea procedurii administrative). Totuşi, acestea se refereau la întreaga populaţie în măsură egală, indiferent de originea etnică a pacienţilor. Spitalele în care au fost depistate erori administrative au fost adoptate măsuri în vederea remedierii acestora.

54.  În niciunul dintre spitalele vizitate de grupul de experţi nu existau saloane rezervate femeilor rome: toţi pacienţii erau trataţi în aceleaşi facilități și spații din spital. Din cauza situaţiei din deceniile precedente, personalul medical şi persoanele nu se aflau pe poziţii egale în ceea ce priveşte responsabilitatea pentru menţinerea şi ameliorarea stării de sănătate. Aceasta se reflecta în special în caracterul limitat al drepturilor şi responsabilităţilor individuale în materie de îngrijire a sănătăţii. Au fost recomandate măsuri pentru a asigura că fiecare persoană dispune de informația necesară lor pentru a decide în mod informat despre consimțirea sau refuzarea unui tratament. Solicitările individuale de intervenţii medicale trebuiau să fie efectuate într-un mod juridic valabil, ce le-ar permite acestor persoane să își exprime liber voinţa după ce au primit informaţiile pertinente.

55.  Măsurile recomandate în raport includeau modificarea normelor legale cu privire la sterilizare în scopul asigurării conformității, printre altele, cu prevederile Convenţiei cu privire la drepturile omului şi biomedicina, ratificată de către Slovacia. Raportul mai cuprindea o serie de recomandări în materie de instruire a personalului medical cu plasarea accentului pe „diferenţele culturale în regiunile cu o concentrare sporită a comunităţilor rome”. În scopul educării populaţiei rome despre îngrijirea sănătăţii, Universitatea slovacă de medicină din Bratislava ar trebui să creeze, în cooperare cu Ministerul Sănătăţii, o reţea de asistenţi medicali care să beneficieze de o instruire specială şi să lucreze în aşezările romilor.

56.  În timpul audierii, Guvernul a indicat că femeile care pretind a fi victime ale greşelilor medicale în materie de sterilizare pot solicita reparaţie în faţa instanțelor civile. Conform informaţiilor de care dispunea Guvernul, cinci procese de acest tip erau pendinte în faţa instanţelor judecătoreşti slovace şi alte şase procese s-au încheiat cu o decizie definitivă. În trei dintre ele, reclamantele au obţinut câştig de cauză.

II.  DREPTUL INTERN RELEVANT

A.  Codul Civil

57.  Potrivit articolului 11 din Codul Civil, orice persoană fizică are dreptul la protecţia drepturilor sale individuale (integritatea personală), în special, viaţa şi sănătatea sa, onoarea și demnitatea sa, viaţa sa privată, numele şi caracteristicile sale personale.

58.  În temeiul articolului 13 § 1, persoanele fizice au dreptul de a solicita încetarea ingerinţelor nejustificate în drepturile lor individuale şi lichidarea consecinţelor acestor ingerinţe. De asemenea, acestea au dreptul la o reparaţie echitabilă corespunzătoare.

59.  Articolul 13 § 2 dispune că în cazul în care reparaţia obţinută în temeiul articolului 13 § 1 este insuficientă, în special atunci când a fost afectată în mod semnificativ demnitatea sau onorarea părţii lezate, aceasta are dreptul la compensaţia financiară a prejudiciului moral.

B.  Regulamentul din 1972 cu privire la sterilizare

60.  Regulamentul nr. Z-4 582/1972-B/1 al Ministerului Sănătăţii din Republica Socialistă Slovacă, publicat în Monitorul Oficial nr. 8-9/1972 al ministerului respectiv („Regulamentul din 1972 cu privire la sterilizare”), care era în vigoare la acel moment, cuprindea directive ce reglementau sterilizarea în practica medicală.

61.  Articolul 2 din acest regulament permitea sterilizarea într-o instituţie medicală, fie la cererea persoanei vizate, fie cu acordul acesteia, mai ales atunci când o asemenea intervenţie era necesară în conformitate cu regulile medicale pentru tratarea organelor de reproducere bolnave (articolul 2 (a)) sau atunci când sarcina sau naşterea ar ameninţa grav viaţa sau sănătatea unei femei, organele de reproducere ale căreia nu erau bolnave (articolul 2 (b)).

62.  Articolul 5(1)(a) autoriza medicul-şef al secţiei spitalului în care persoana vizată a fost tratată să decidă dacă sterilizarea acestei persoane era necesară în sensul articolului 2 (a) al Regulamentului din 1972 cu privire la sterilizare. În toate celelalte cazuri, sterilizarea trebuia să fie aprobată în prealabil de o comisie medicală.

63.  La punctul XIV al anexei la Regulamentul din 1972 cu privire la sterilizare erau menţionate motivele obstetrice sau ginecologice care ar justifica sterilizarea unei femei:

(a) în timpul şi după o operaţie cezariană repetată, în cazul în care această metodă de naştere a fost considerată necesară din motive care eventual ar putea să se repete în timpul viitoarelor sarcini sau în cazul în care femeia vizată nu mai doreşte să nască prin operaţie cezariană;

(b) în caz de complicaţii repetate survenite în timpul sarcinii, naşterii sau următoarelor şase săptămâni, când o altă sarcină prezintă un risc sporit pentru viaţa sau sănătatea femeii;

(c) atunci când o femeie are mai mulţi copii (patru copii în cazul femeilor până la 35 de ani şi trei copii pentru femeile trecute de această vârstă).

64.  Acest Regulament a fost abrogat prin legea din 2004 cu privire la sănătate, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005 (a se vedea mai jos).

C.  Legea din 1994 cu privire la sănătate

65.  La momentul desfășurării evenimentelor erau în vigoare următoarele dispoziţii ale Legii nr. 277/1994 cu privire la sănătate (Zákon o zdravotnej starostlivosti – „Legea din 1994 cu privire la sănătate”).

66.  În conformitate cu articolul 13(1), tratamentul medical era condiționat de consimţământul pacientului. Consimţământul unui pacient la o intervenţie deosebit de gravă sau care ar putea afecta în mod substanţial viitorul persoanei trebuia să fie dat în formă scrisă sau în orice altă modalitate demonstrabilă (articolul 13(2)).

67.  În virtutea articolului 15(1), medicul era obligat să informeze pacientul, într-o modalitate corespunzătoare şi demonstrabilă, despre natura afecțiunii şi intervenţiile medicale care sunt necesare, astfel încât medicul şi pacientul să colaboreze activ la tratamentul pacientului. Volumul informaţiei ce trebuia pusă la dispoziţia pacientului urma să fie stabilit de medic în funcție de circumstanţele particulare ale cazului. Aceste informaţii trebuiau să fie comunicate într-o modalitate care să respecte pacientul din punct de vedere etic şi să nu influenţeze tratamentul acestuia.

D.  Legea din 2004 cu privire la sănătate

68.  Legea nr. 576/2004 cu privire la sănătate şi serviciile medicale şi cu privire la modificarea şi completarea unor legi (Zákon o zdravotnej starostlivosti, službách súvisiacich s poskytovaním zdravotnej starostlivosti a o zmene a doplnení niektorých zákonov –„Legea din 2004 cu privire la sănătate”) a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2004 şi a fost pusă în aplicare la 1 ianuarie 2005.

69.  Articolul 6 reglementează comunicarea informaţiilor către pacienţi şi obţinerea consimţământul informat al acestora. În conformitate cu alineatul 1 al acestui articol, medicii sunt obligaţi, dacă legea nu prevede altfel, să informeze persoanele menţionate mai sus despre scopul, natura, consecinţele şi riscurile tratamentului, posibilităţile de alegere dintre acţiunile propuse şi riscurile legate de refuzarea tratamentului. Această obligaţie de informare se extinde asupra persoanei ce urmează a fi tratată sau asupra oricărei alte persoane la alegerea ei, sau asupra reprezentantului legal sau tutorelui în cazul unui minor, unei persoane incapabile sau cu capacitate juridică limitată şi, într-o modalitate corespunzătoare, asupra persoanelor incapabile de a-şi da consimţământul în cunoştinţă de cauză.

70.  Articolul 6 § 2 obligă medicii să comunice informaţiile într-un mod comprehensiv, adaptat maturităţii intelectuale şi stării de sănătate a persoanei vizate, cu respect şi fără a exercita presiune, astfel încât pacientul să dispună de suficient timp și de posibilitate pentru a da sau a refuza în mod liber consimţământul său informat.

71.  În conformitate cu articolul 6 § 3 orice persoană care are dreptul de a primi asemenea informaţii are și dreptul de a le refuza. Refuzul trebuie să fie consemnat în scris.

72.  Articolul 6 § 4 defineşte consimţământul informat ca un consimţământ demonstrabil acordat pentru efectuarea unui tratament, precedat de comunicarea informaţiilor conform modalităţilor indicate în Legea din 2004 cu privire la sănătate. Consimţământul informat trebuie să fie dat în scris, inclusiv în cazul sterilizării. Orice persoană cu dreptul de a exprima consimţământul informat are și dreptul de a-l retrage liber la orice moment.

73.  Articolul 40 prevede următoarele:

„Sterilizarea

1) În scopul prezentei legi, sterilizarea este definită ca prevenirea fertilizării, fără înlăturarea sau modificarea organelor de reproducere.

2) Sterilizarea poate fi efectuată doar în baza unei cereri scrise şi a unui consimţământ informat exprimat în scris după comunicarea informaţiilor către o persoană cu capacitate juridică deplină sau reprezentantului legal al unei persoane care nu este capabilă să-şi dea consimţământul său informat, sau în baza unei decizii judecătoreşti emisă la cererea reprezentatului legal.

3) Informaţiile care preced consimţământul informat al unei persoane trebuie să fie comunicate în modul indicat la articolul 6 § 2 şi trebuie să cuprindă informaţii cu privire la:

(a) metode alternative de contracepţie şi planificare familială;

(b) eventualele modificări ale condiţiilor de trai care au dus la cererea de sterilizare;

(c) Consecinţele medicale ale sterilizării ca o metodă ireversibilă de prevenire a fertilizării;

(d) un posibil eşec de sterilizare.

(4) Cererea de sterilizare trebuie să fie prezentată furnizorului [de îngrijire a sănătăţii] care efectuează sterilizarea. Cererile pentru sterilizarea femeilor sunt examinate şi sterilizarea este efectuată de către un medic specializat în domeniul de obstetrică şi ginecologie. Cererile pentru sterilizarea bărbaţilor sunt examinate şi sterilizarea este efectuată de un medic specializat în domeniul de urologie.

(5) Sterilizarea nu poate fi efectuată mai devreme de treizeci de zile de la data la care a fost dat consimţământul informat.”

74.  Articolul 50 abrogă Regulamentul din 1972 cu privire la sterilizare.

75.  Articolul IV al legii din 2004 cu privire la sănătate introduce infracţiunea de “sterilizare ilegală”, care a fost inclusă în articolul 246b din Codul Penal. Alineatul 1 al acestui articol prevede că orice persoană care efectuează o sterilizare cu încălcarea legii este pasibilă de o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de la trei până la opt ani, cu interzicerea practicării activităţii medicale sau o amendă. Pedeapsa cu închisoarea poate fi între cinci şi doisprezece ani dacă infracţiunea a fost comisă în circumstanţe agravante (alineatul 2 al articolului 246b).

(...)

ÎN DREPT

I.  PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 3 DIN CONVENŢIE

87.  Reclamanta s-a plâns că a fost supusă unui tratament inuman şi degradant din cauza sterilizării sale şi că autorităţile nu au desfășurat o anchetă completă, echitabilă şi efectivă a circumstanţelor în care a fost efectuată această procedură. Ea a invocat articolul 3 din Convenţie, care prevede:

“Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

A.  Pretinsa maltratare a reclamantei

1.  Argumentele părţilor

(a)  Reclamanta

88.  Reclamanta susţine că ea nu şi-a dat consimţământul liber, deplin şi informat pentru sterilizarea sa, în conformitate cu standardele internaţionale. Sterilizarea sa nu a respectat nici Regulamentul din 1972 cu privire la sterilizare în vigoare la momentul respectiv. Ea şi-a pus semnătura pe formularul de sterilizare atunci când se afla la o etapă avansată a travaliului şi la scurt timp înainte de naşterea propriu-zisă. În aceste circumstanţe, sterilizarea ei a fost forţată.

89.  Reclamanta consideră că în cazul său sterilizarea nu a avut scopul de a-i salva viaţa şi că a fost practicată fără să se ţină cont de metodele alternative disponibile pentru a o proteja împotriva pretinselor riscuri asociate cu o nouă sarcină, cum ar fi diferite metode de contracepţie disponibile pentru ea şi soţul ei, care nu ar fi lăsat-o definitiv infertilă.

90.  În opinia sa, această intervenţie trebuie examinată în contextul unei practici răspândite de sterilizare a femeilor rome care își are originea în timpul regimului comunist şi drept rezultat al unei atitudini ostile persistente faţă de Romi.

91. Natura intervenției în sine și circumstanțele în care s-a desfășurat constituie, în opinia ei, un tratament inuman și degradant contrar articolului 3 al Convenției.

(b)  Guvernul

92.  Guvernul a negat existenţa unei politici sau practici care viza sterilizarea femeilor de origine romă. El s-a referit în special la documentele Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, precum şi la procedurile penale iniţiate de Biroul Guvernului şi la ancheta efectuată de către un grup de experţi naţionali.

93.  Sterilizarea reclamantei ar trebui examinată într-un context mai larg, ţinând cont în modul cuvenit de sănătatea ei şi de faptul că ea nu a solicitat îngrijirile medicale corespunzătoare în timpul sarcinii. Cea de-a doua cezariană a reclamantei a fost considerată necesară din motive medicale. Medicii de gardă au diagnosticat un risc de ruptură a uterului în cazul unei noi sarcini care ar prezenta un pericol real pentru viaţa reclamantei şi/sau cea a copilului acesteia. După consultarea medicului-şef al secţiei, sterilizarea a fost considerată adecvată pentru a proteja sănătatea reclamantei.

94.  Reclamanta a fost informată oral, în termeni uşor de înţeles, despre situaţia şi indicaţiile medicale ale acestei intervenţii. Ea a confirmat prin semnătura că a solicitat sterilizarea. La acel moment, ea nu se afla sub influenţa medicamentelor.

95.  Referindu-se la concluziile instanțelor civile, Guvernul a susţinut că sterilizarea a fost efectuată în conformitate cu legislaţia în vigoare şi nu a constituit o eroare medicală. Prin urmare, reclamanta nu a fost supusă unui tratament interzis de articolul 3 al Convenţiei.

(c)  FIGO

96.  Scopul FIGO constă în promovarea sănătăţii şi bunăstării femeilor din întreaga lume şi îmbunătăţirea practicilor de ginecologie şi obstetrică. Ea este formată din societăţi şi asociaţi de obstetricieni şi ginecologi din 124 de ţări şi teritorii.

97.  În observațiile sale ca terţă parte, prezentate de H. Rushwan, director general, FIGO a declarat că este de acord că, în conformitate cu instrumentele internaţionale relevante, consimțământul liber și informat dat, înainte de tratament, de pacienți capabili din punct de vedere intelectual de a lua decizii cu privire la sănătatea lor reproductivă, este fundamental pentru ca aceştia să fie trataţi în conformitate cu cerinţele etice. FIGO susține că urmările tratamentului propus trebuie să fie clar expuse pe măsura fiecărui pacient înainte ca acesta să fie practicat, mai ales atunci când tratamentul are efecte permanente asupra posibilităţii de a avea copii şi de a întemeia o familie.

98.  Pacienţii trebuie să poată face o alegere conștientă înainte de a-şi da consimţământul informat pentru sterilizarea chirurgicală. Ar trebui să fie acordată atenţie cuvenită metodelor alternative recunoscute, inclusiv formelor reversibile de planificare familială, care ar putea fi la fel de eficiente. Medicul care efectuează sterilizarea are responsabilitatea de a se asigura că persoana a fost corect informată despre riscurile şi beneficiul acestei intervenţii şi despre metodele alternative.

99. Trebuie depuse eforturi pentru a păstra fertilitatea fiecărui pacient. Practicarea unei operaţii prin cezariană, atunci când este necesar, nu ar trebui să constituie în sine un motiv pentru a concluziona că sterilizarea este indicată pentru a împiedica pacientul să opteze pentru o nouă sarcină. Orice propunere de acest fel ar trebui să acorde pacientului suficient timp pentru a decide, şi nu ca un supliment la o cezariană în curs de desfășurare.

2.  Aprecierea Curţii

(a)  Principii generale

100.  Curtea reaminteşte că articolul 3 din Convenţie consacră una dintre valorile fundamentale ale unei societăţi democratice. Acesta interzice în termeni absoluţi tortura sau tratamentele inumane sau degradante, indiferent de circumstanţe şi de comportamentul victimei (a se vedea, Labita v. Italia, nr. 26772/95, § 119, ECHR 2000-IV).

101.  Pentru a se încadra în domeniul de aplicare al articolului 3, relele tratamente trebuie să atingă un nivel minim de gravitate. Evaluarea acestui minim este relativă; ea depinde de toate circumstanţele cauzei, inclusiv durata tratamentului, efectele sale fizice sau mintale şi, în unele cazuri, de sexul, vârsta şi starea sănătății victimei. Este necesar să se ia în considerare scopul tratamentului aplicat şi în special să se examineze dacă a existat intenţia de a umili sau a înjosi victima, dar lipsa unei asemenea intenţii nu poate duce în mod inevitabil la concluzia că nu a existat o încălcare a articolului 3 (a se vedea Peers v. Grecia, nr. 28524/95, §§ 68 şi 74, ECHR 2001-III, şi Grori v. Albania, nr. 25336/04, § 125, şi alte referinţe citate).

102.  Tratamentul aplicat unei persoane de către agenţii statului se consideră că ridică o problemă în temeiul articolului 3 atunci când acesta a dus la vătămare corporală de o anumită gravitate, spre exemplu leziunea unui picior care duce la necroză şi amputaţie, o plagă prin împuşcare în genunchi, o dublă fractură a maxilarului şi contuzii faciale sau vătămarea feței – cu trei dinţi rupţi - care a necesitat cusături (a se vedea Sambor v. Polonia, nr. 15579/05, § 36, 1 februarie 2011; Necdet Bulut v. Turcia, nr. 77092/01, § 24, 20 noiembrie 2007; Rehbock v. Slovenia, nr. 29462/95, §§ 76-77, ECHR 2000‑XII; şi Mrozowski v. Polonia, nr. 9258/04, § 28, 12 mai 2009). De asemenea, Curtea a considerat că tratamentul suferit a ridicat o problemă în temeiul articolului 3 atunci când a fost de natură să determine victima să acţioneze împotriva voinţei sau conştiinţei sale (a se vedea, spre examplu, Keenan v. Regatul Unit, nr. 27229/95, § 110, ECHR 2001-III).

103.  În mai multe cauze, Curtea a examinat plângeri cu privire la pretinse maltratări în contextul intervenţiilor medicale la care au fost supuşi deţinuţii împotriva voinţei lor. Aceasta a considerat, printre altele, că o măsură care reprezintă o necesitate terapeutică din punct de vedere al principiilor medicale stabilite nu poate fi considerată, în principiu, ca fiind inumană sau degradantă. Curtea a fost totuşi de părerea că trebuie să se asigure că necesitatea medicală a fost convingător demonstrată şi că au existat garanţii procedurale cu privire la această decizie şi că ele au fost respectate (pentru o recapitulare a jurisprudenţei relevante a se vedea hotărârea Jalloh v. Germania [GC], nr. 54810/00, § 69, ECHR 2006‑IX, şi alte referinţe citate).

104.  Pentru ca un tratament să fie „inuman” sau „degradant”, suferinţa sau umilirea trebuie, în orice caz, să depăşească elementul inevitabil de suferinţă sau umilire legat de o anumită formă de tratament legitim (a se vedea Labita, citată mai sus, § 120).

105.  În cele din urmă, Curtea reafirmă că respectul pentru demnitatea şi libertatea umană constituie însăşi esenţa Convenţiei. Aceasta a considerat că în domeniul asistenţei medicale, chiar şi în cazul în care refuzul de a accepta un tratament special ar putea conduce la un rezultat fatal, impunerea unui tratament medical fără consimţământul pacientului, dacă acesta este adult şi sănătos mental, ar constitui o încălcare a dreptului său la integritate fizică (a se vedea Pretty v. Regatul Unit, nr. 2346/02, §§ 63 şi 65, ECHR 2002‑III; Glass v. Regatul Unit, nr. 61827/00, §§ 82-83, ECHR 2004‑II; şi Martorii lui Iehova din Moscova v. Rusia, nr. 302/02, § 135, ECHR 2010‑...).

(b)  Aprecierea faptelor cauzei

106.  Curtea constată că sterilizarea constituie o ingerinţă majoră în capacitatea unei persoane de a procrea. Deoarece intervenţia în cauză vizează una dintre funcţiile esenţiale ale corpului uman, aceasta are implicaţii pentru multe aspecte ale integrității persoanei, inclusiv bunăstarea fizică şi mentală, şi viaţa emoţională, spirituală şi de familie. Aceasta poate fi efectuată în mod legitim, la cererea persoanei în cauză, spre exemplu ca o metodă de contracepţie, sau în scopuri terapeutice în cazul în care necesitatea medicală a fost stabilită în mod convingător.

107.  Cu toate acestea, în jurisprudenţa citată anterior, Curtea a precizat că situaţia este diferită atunci când un astfel de tratament medical este impus unui pacient adult şi sănătos mental fără consimţământul său. O asemenea modalitate de acţiune trebuie să fie considerată ca fiind incompatibilă cu respectarea libertăţii şi demnităţii umane, care constituie unul dintre principiile fundamentale pe care se bazează Convenţia.

108.  În mod similar, rezultă clar din standardele general recunoscute, cum ar fi Convenţia cu privire la drepturile omului şi biomedicina, care era în vigoare pentru Slovacia la momentul desfășurării faptelor, declaraţiile OMS privind promovarea drepturilor pacienţilor în Europa sau Recomandarea generală nr. 24 a Comitetului pentru Eliminarea Discriminării Împotriva Femeilor (CEDAW), că procedurile medicale (...), printre care se numără sterilizarea, pot fi efectuate numai cu consimţământul informat prealabil al persoanei vizate. FIGO a aprobat această abordare (paragrafele 97-98 de mai sus). Singura excepţie se referă la situaţii de urgenţă, atunci când tratamentul medical nu poate fi amânat şi nu poate fi obţinut consimţământul prealabil.

109.  În prezenta speţă, reclamanta a fost sterilizată într-un spital public imediat după ce a dat naştere celui de-al doilea copil prin cezariană. Medicii au constatat că această intervenţie era necesară deoarece o a treia sarcină ar putea comporta riscuri semnificative pentru viaţa ei şi a copilului ei şi fiindcă exista un risc de ruptură a uterului.

110. Nu este de competenţa Curţii să revizuiască evaluarea, efectuată de medici, a stării sănătății organelor de reproducere ale reclamantei. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că sterilizarea nu este în general considerată ca o intervenţie chirurgicală menită să salveze viaţa pacientului. Nu există indiciu că situaţia a fost altfel în cazul de faţă; acest lucru a fost confirmat şi de unul dintre medici în cadrul procedurii judiciare naționale (paragraful 31 de mai sus). Deoarece nu a existat un caz de urgenţă care să implice un risc iminent de daune ireparabile pentru viaţa sau sănătatea reclamantei şi deoarece reclamanta era un pacient adult sănătos mental, consimţământul informat al acesteia era necesar de obținut înainte de intervenţie, chiar și presupunând că intervenţia corespundea unei „necesităţi” medicale.

111.  Documentele disponibile indică faptul că reclamantei i s-a cerut să-şi dea consimţământul în scris la două ore şi un sfert după ce a fost internată în spital, când se afla în perioada de travaliu şi era culcată pe spate. Înregistrarea respectivă în procesul-verbal al naşterii a fost dactilografiată şi pur şi simplu indica „Pacienta solicită sterilizare”.

112.  În opinia Curţii, o asemenea abordare este incompatibilă cu principiul respectării demnităţii umane şi a libertăţilor omului, cuprinse în Convenţie şi cu exigenţa consimţământului informat, prevăzută în documentele internaţionale menţionate mai sus. Din documentele prezentate nu rezultă că reclamanta a fost pe deplin informată despre starea sănătăţii sale, despre intervenţia propusă şi despre soluţiile alternative. În plus, reclamantei i s-a solicitat consimţământul în timp ce se afla în travaliu şi cu puţin timp înainte de fi supusă unei cezariene. În această situaţie ea, evident, nu putea să ia o decizie în cunoştinţă deplină de cauză, după evaluarea tuturor aspectelor problemei şi, cum ea şi-ar fi dorit, după reflectarea asupra consecinţelor acestei intervenţii şi discutarea situaţiei cu partenerul său.

113.  În aceste condiţii, argumentele Guvernului cu privire la evoluţia sarcinii reclamantei şi la faptul că ea nu s-a supus controalelor medicale periodice nu sunt deloc decisive. În opinia Guvernului, sterilizarea reclamantei a fost efectuată în scopul prevenirii unei eventuale deteriorări a sănătăţii care ar fi pus viaţa ei în pericol. Un asemenea risc nu a fost iminent pentru că se putea materializa doar în cazul unei noi sarcini. El putea fi de asemenea prevenit prin intermediul unor metode alternative, mai puţin intruzive. Prin urmare, nu se putea renunţa la consimţământul informat al reclamantei doar presupunând, după cum a procedat personalul spitalului, că ea se va comporta în viitor într-un mod iresponsabil în ceea ce priveşte propria sănătate.

114.  Personalul medical a acţionat într-un mod paternalist deoarece, în realitate, reclamantei nu i s-a oferit nicio opţiune decât să accepte intervenţia pe care medicii au considerat-o adecvată în situaţia ei. Cu toate acestea, în astfel de cazuri, este necesar consimţământul informat al pacientului, promovând în acest mod autonomia pacientului de a adopta decizii morale.

115.  Principiul autonomiei pacientului în relaţiile acestuia cu profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt analizate în Raportul explicativ la Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina. Respectarea drepturilor femeilor la autonomie şi la alegere în materie de sănătate este prevăzută la punctul 31 e) din Recomandarea generală nr. 24 adoptată în 1999 de către Comitetul pentru eliminarea discriminării faţă de femei (CEDAW). Declarația Universală asupra Bioeticii și Drepturilor Omului, deși adoptată ulterior faptelor din prezenta cauză, confirmă considerațiile de mai sus. În special, articolul său 5 face apel la respectarea autonomiei persoanelor în cazurile ce ţin de luarea deciziilor şi asumarea responsabilităţilor pentru aceste decizii. Lacunele în această privinţă din dreptul şi practica națională au fost expuse în raportul experţilor Ministerului Sănătăţii din 28 mai 2003, în care a fost atestat faptul că personalul medical şi pacienţii nu au fost pe picior de egalitate şi că drepturile şi responsabilităţile persoanelor în materie de sănătate erau limitate. În acest context, sterilizarea reclamantei trebuie să fie examinată, la fel având în vedere principiul respectării demnităţii şi integrităţii persoanei, prevăzut la articolul 1 al Convenţiei privind drepturile omului şi biomedicina, care a fost ratificată de Slovacia cu intrarea în vigoare de la 1 decembrie 1999 şi care a fost publicată în Colecţia de Legi la 10 februarie 2000.

116.  Curtea constată că procedura de sterilizare a constituit o ingerință gravă în integritatea fizică a reclamantei deoarece aceasta a fost lipsită de funcţia de reproducere. La momentul sterilizării, reclamanta avea douăzeci de ani şi se afla, prin urmare, la începutul perioadei de reproducere.

117. Această intervenţie nu a constituit o necesitate din punct de vedere medical. Reclamanta nu şi-a dat consimţământul informat. În schimb, ea a fost rugată să semneze sub cuvintele dactilografiate „Pacienta solicită sterilizarea” în timp ce se afla în poziţie culcată pe spate şi suferea dureri deoarece se afla în travaliu timp de mai multe ore. Ea a fost încurajată să semneze documentul după ce medicii i-au spus că ea sau copilul vor muri, în cazul unei noi sarcini.

118.  Astfel, procedura de sterilizare, inclusiv modalitatea în care reclamanta şi-a dat consimţământul, au fost de natură să-i provoace sentimente de frică, nelinişte şi inferioritate şi să determine suferinţe de lungă durată. În ceea ce priveşte ultimele, ar trebui în special de menţionat că reclamanta, din cauza sterilităţii sale, s-a confruntat cu dificultăţi în relaţia cu partenerul și, ulterior, soțul ei. Ea a indicat sterilitatea sa drept una dintre cauzele divorţului care a avut loc în 2009. Reclamanta a suferit reacţii adverse medicale şi psihologice grave drept rezultat al sterilizării, printre care se numără simptomele unei sarcini false şi a necesitat tratament psihiatric. Din cauza incapacităţii sale de a mai avea copii, reclamanta a fost ostracizată de comunitatea romilor.

119.  Deşi nu există nicio dovadă că personalul medical a acţionat cu intenţia de a maltrata reclamanta, ei totuși au manifestat o lipsă totală de respect faţă de dreptul ei la autonomie şi la alegere în calitate de pacient. Curtea consideră că tratamentul la care a fost supusă, aşa cum este descris mai sus, a atins nivelul de gravitate necesar pentru a se încadra în domeniul de aplicare a articolului 3.

120.  Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 3 din Convenţie din cauza sterilizării reclamantei.

B.  Pretinsa omisiune de a desfășura o anchetă efectivă

1.  Argumentele părţilor

(a)  Reclamanta

121.  Reclamanta susţine că statul reclamat nu şi-a respectat obligaţia sub aspect procedural, prevăzută în articolul 3, de a desfășura o anchetă efectivă cu privire la sterilizarea sa. Aceasta consideră că autorităţile trebuiau să inițieze o anchetă penală după ce au fost informate despre ingerinţa comisă. În opinia sa, ancheta generală în cazul sterilizării femeilor rome, lansată de Guvern, nu poate fi considerată eficientă în cazul său personal. În plus, nici procedura civilă pornită la iniţiativa sa nu a respectat exigenţele articolului 3. Reclamanta pretinde în special că a fost plasată într-o situaţie dificilă din cauza că instanţele judiciare au fost obligate să examineze cazul numai în baza argumentele părţilor şi că sarcina probației i-a revenit ei. Aceste proceduri nu a permis identificarea şi pedepsirea celor responsabili.

(b)  Guvernul

122.  Guvernul nu este de acord cu argumentele reclamantei. În opinia lui, nu a avut loc nicio încălcare a articolului 3 sub aspect procedural, deoarece pretinsa practică de sterilizare forţată a femeilor rome a fost examinată detaliat în cadrul unei proceduri penale iniţiate de către Biroul Guvernului şi de un grup de experţi instituit de Ministerul Sănătăţii. Orice obligaţii speciale ale Statului faţă de reclamantă au fost respectate în contextul procedurii civile pe care aceasta a iniţiat-o.

2.  Aprecierea Curţii

(a)  Principii generale

123.  Articolele 1 şi 3 din Convenţie impun Părţilor Contractante obligaţii pozitive de a preveni diferite forme de rele tratamente şi de a oferi despăgubiri. În special, desfășurarea unei anchete oficiale efective este obligatorie, similar cauzelor care ridică probleme în temeiul articolului 2 al Convenţiei (a se vedea, spre exemplu, Assenov şi alţii v. Bulgaria, 28 octombrie 1998, § 102, Culegere de hotărâri şi decizii 1998‑VIII, şi Biçici v. Turcia, nr. 30357/05, § 39, 27 mai 2010, şi alte referinţe citate).

124.  În astfel de cazuri, ancheta trebuie să fie detaliată şi rapidă. Cu toate acestea, faptul că o anumită anchetă nu a produs concluzii nu înseamnă în sine că ancheta nu a fost efectivă: obligaţia de a investiga „nu este o obligaţie de rezultat, ci de mijloace” (a se vedea, Mikheyev v. Rusia, nr. 77617/01, §§ 107-109, 26 ianuarie 2006, şi alte referinţe citate).

125.  În cazurile care ridică probleme în temeiul articolului 2 din Convenţie în contextul acuzaţiilor de malpraxis medical, Curtea a statuat că atunci când încălcarea dreptului la viaţă sau la integritatea persoanei nu a fost voluntară, obligaţia pozitivă impusă de articolul 2 de a institui un sistem judiciar efectiv nu implică în mod necesar asigurarea unui remediu penal în toate cazurile. În contextul specific al neglijenţei medicale, o asemenea obligaţie poate fi la fel îndeplinită, spre exemplu, dacă sistemul juridic în cauză oferă victimelor un remediu în faţa instanțelor civile, fie aparte, fie în combinaţie cu o remediu în faţa instanțelor penale, ce ar permite stabilirea responsabilității medicilor în cauză şi, după caz, obținerea unei remedieri civile, precum ar fi adjudecarea de despăgubiri şi publicarea deciziei (a se vedea, Calvelli şi Ciglio v. Italia [GC], nr. 32967/96, § 51, ECHR 2002‑I; Vo v. Franţa [GC], nr. 53924/00, §§ 90, ECHR 2004‑VIII; şi Byrzykowski v. Polonia, nr. 11562/05, § 105, 27 iunie 2006).

(b)  Aprecierea faptelor cauzei

126.  Curtea a constatat mai sus că modul în care a acţionat personalul spitalului merită critică, deoarece reclamanta nu şi-a dat consimţământul informat pentru sterilizare. Cu toate acestea, informaţiile disponibile nu indică asupra faptului că medicii au acţionat cu rea-credinţă, cu intenţia de a maltrata reclamanta (paragraful 119 mai sus). În acest sens, prezenta cauză este diferită de alte cauze în care Curtea a afirmat că autorităţile naţionale ar fi trebuit să iniţieze o anchetă penală din oficiu o dată ce problema a ajuns în atenţia lor (a se vedea, spre exemplu, Muradova v. Azerbaijan, nr. 22684/05, § 123, 2 aprilie 2009).

127.  Reclamanta a avut posibilitatea de a cere deschiderea unei anchete penale privind cazul său, dar nu s-a prevalat de ea. Reclamanta a încercat să obţină despăgubiri prin intermediul unei acţiuni în temeiul articolelor 11 şi următoarele din Codul Civil în vederea protecţiei integrităţii sale personale. În cadrul procedurii civile ea a dispus de posibilitate de a-şi prezenta argumentele cu ajutorul unui avocat, a indicat dovezile pe care le-a considerat relevante şi adecvate şi a avut parte de o audiere în contradictoriu privind fondul cauzei. Această procedură a durat doi ani şi o lună pentru două niveluri de jurisdicţie; Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra plângerii reclamantei privind încălcarea drepturilor sale garantate de Convenţie într-un termen de treisprezece luni. Prin urmare, reclamanta a avut posibilitatea de a obţine examinarea acțiunilor, comise de personalul spitalului și pe care le considera ilegale, de către autorităţile naţionale. Instanţele judiciare naţionale au examinat cauza ei într-un termen ce nu poate fi supus vreunei critici anume.

128.  În lumina celor menţionate mai sus, argumentul reclamantei potrivit căruia Statul reclamat nu a reuşit să desfășoare o anchetă efectivă privind sterilizarea sa, contrar obligaţiilor sale în temeiul articolului 3, nu poate fi acceptat.

129.  Prin urmare, nu a avut loc o încălcare a articolului 3 din Convenţie sub aspect procedural.

II.  PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENŢIE

130.  Reclamanta a pretins că dreptul său la respectarea vieţii private şi de familie a fost violat drept rezultat al sterilizării sale fără consimţământul său deplin şi informat. Ea a invocat articolul 8 din Convenţie care, în părţile sale relevante, prevede următoarele:

„1.  Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, ...

2.  Nu este admisă ingerinţa unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât dacă aceasta este prevăzută de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”

A.  Argumentele părţilor

1.  Reclamanta

131.  Reclamanta a susținut că ingerinţa în dreptul său garantat de articolul 8 nu a satisfăcut exigenţele prevăzute la alineatul 2 al acestei dispoziţii şi că autorităţile slovace nu au respectat obligaţia pozitivă care le revine în temeiul articolul 8 pentru că acestea nu i-ar fi oferit informaţia cu privire la modalităţile de protecţie a sănătăţii sale reproductive, inclusiv informaţia cu privire la natura şi consecinţele sterilizării şi cu privire la metodele alternative de contracepţie.

132.  Dispoziţiile Regulamentului din 1972 cu privire la sterilizare nu au fost respectate deoarece ea nu semnat o adevărată declaraţie şi intervenţia nu a fost aprobată în prealabil de către o comisie pentru sterilizare. În plus, Regulamentul nu prevedea un cadru adecvat pentru a asigura acordarea de către pacienţi a consimţământului lor liber şi informat în circumstanţe similare, în conformitate cu exigenţele instrumentelor internaţionale relevante.

133.  Sterilizarea prin ligaturarea trompelor uterine nu este o intervenţie chirurgicală destinată să salveze viaţa pacientei. În caz contrar, nu ar mai fi fost necesară obţinerea semnăturii reclamantei pe procesul-verbal al naşterii. Circumstanţele în care ea a semnat documentul respectiv au exclus posibilitatea acordării consimţământului deplin şi informat pentru această intervenţie, care i-a afectat grav viaţa privată şi de familie.

134.  Reclamanta considera că sterilitatea sa este ireversibilă, deoarece ea nu putea recurge pe viitor la fertilizarea in vitro din motive religioase şi financiare. Sterilizarea sa ar fi cauzat deteriorarea relaţiei cu tatăl copiilor săi, a afectat situaţia sa în comunitatea romilor din care făcea parte şi a fost unul dintre motivele divorţului care avut loc în 2009.

2.  Guvernul

135.  Guvernul a susţinut că sterilizarea reclamantei corespundea indicaţiilor ginecologice şi obstetrice deoarece o nouă sarcină ar fi prezentat riscuri grave pentru sănătatea şi viaţa acesteia şi a copilului ei. Guvernul a precizat că sterilizarea a fost înfăptuită la solicitarea reclamantei şi a adăugat că deoarece organele ei de reproducere erau bolnave, medicul-şef al secției, în conformitate cu articolul 2 a) din Regulamentul din 1972 cu privire la sterilizare, a fost autorizat să decidă dacă era indicată sterilizarea.

136.  Reclamanta a solicitat sterilizarea la două ore şi jumătate după ce a fost internată la spital, iar aproximativ o oră mai târziu ea a fost supusă anestezie. Până la acel moment nu i-a fost administrată nicio substanţă care i-ar fi putut afecta funcţiile cognitive. Guvernul a susţinut că reclamanta însăşi a solicitat intervenţia după ce a fost informată, în mod corespunzător, cu privire la riscurile ce rezultă dintr-o a treia eventuală sarcină şi cu privire la consecinţele sterilizării. După cum au stabilit instanţele judiciare naționale, ingerinţa a fost în conformitate cu legislaţia relevantă şi necesară pentru protecţia vieţii şi sănătăţii reclamantei. Guvernul a lăsat Curtea să aprecieze în ce măsură procedura a respectat standardele internaţionale relevante.

137.  Reclamanta mai avea posibilitatea de a concepe un copil prin fertilizarea in vitro, spre exemplu. În timpul audierii, Guvernul a menţionat că era dispus să suporte costurile unei astfel de proceduri. Cu toate acestea, din cauza riscurilor grave asociate unei noi sarcini, reclamanta ar fi trebuit să consimtă să fie supusă unei monitorizări medicale frecvente pe toată durata sarcinii.

B.  Aprecierea Curţii

1.  Principii generale

138.  Noţiunea de „viaţă privată” este una largă, care include, printre altele, aspecte ale identităţii fizice, psihologice şi sociale ale unui individ, cum ar fi dreptul la autonomie personală, dreptul la dezvoltare personală, dreptul de a stabili şi a dezvolta relaţii cu semenii şi dreptul la respectarea deciziilor de a avea sau nu un copil (a se vedea Evans v. Regatul Unit [GC], nr. 6339/05, § 71, ECHR 2007‑IV; sau E.B. v. Franţa [GC], nr. 43546/02, § 43, 22 ianuarie 2008).

139.  Esenţa articolului 8 este de a proteja persoana împotriva ingerinţelor arbitrare din partea autorităţilor publice. Orice ingerinţă în dreptul enunţat la alineatul 1 al articolului 8 trebuie să fie justificată din punctul de vedere al alineatului 2, şi anume, trebuie să fie „prevăzută de lege” şi „necesară într-o societate democratică” pentru a urmări unul sau mai multe dintre scopurile legitime enumerate. Noţiunea de necesitate presupune că ingerinţă corespunde unei necesități sociale imperioase şi, mai ales, că este proporţională unuia sau mai multor scopuri legitime urmărite de către autorităţi (a se vedea, spre exemplu, A, B şi C v. Irlanda [GC], nr. 25579/05, §§ 218-241, 16 decembrie 2010).

140.  În plus, Statele Contractante au obligaţia pozitivă de a garanta oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor dreptul la respectarea efectivă a drepturilor enunţate în articolul 8. Pentru evaluarea unor asemenea obligaţii pozitive trebuie să se ţină cont de faptul că statul de drept, unul dintre principiile fundamentale ale unei societăţi democratice, este inerent tuturor articolelor Convenţiei. Compatibilitatea cu exigenţele impuse de statul de drept presupune că legislaţia internă trebuie să ofere o anumită măsură de protecţie juridică împotriva ingerinţelor arbitrare din partea autorităţilor publice în drepturile garantate de Convenţie.

141.  Chiar dacă articolul 8 nu include exigențe procedurale explicite, , pentru exercitarea efectivă a drepturilor garantate de această dispoziţie este important ca procesul decizional să fie echitabil şi să permită respectarea cuvenită a intereselor pe care le protejează acest articol. Ceea ce trebuie stabilit este dacă, având în vedere circumstanţele particulare ale cauzei şi mai ales natura deciziilor care urmau să fie luate, persoana a fost implicată în procesul decizional într-o măsură suficientă pentru a asigura protecţia necesară a intereselor sale (pentru o recapitulare a principiilor relevante a se vedea, în special, Airey v. Irlanda, 9 octombrie 1979, § 32, Seria A nr. 32; Tysiąc v. Polonia, nr. 5410/03, §§ 107-113, ECHR 2007‑IV; sau A, B şi C v. Irlanda [GC] citată mai sus, §§ 247-249).

142.  Principiile enunţate mai sus sunt la fel relevante în ceea ce priveşte dreptul la respectarea vieţii de familie. Această noţiune vizată de articolul 8 din Convenţie presupune existenţa unei familii, dar nu se limitează doar la relaţiile bazate de căsătorie şi poate include alte legături „de familie” existente de facto atunci când persoanele conviețuiesc în afara căsătoriei (a se vedea, spre exemplu, E.B., citată mai sus, § 41; Anayo v. Germania, nr. 20578/07, §§ 55, 58 şi 63, 21 decembrie 2010; Keegan v. Irlanda, 26 mai 1994, §§ 49-55, Seria A nr. 290; şi Nolan şi K. v. Rusia, nr. 2512/04, §§ 84-88, 12 februarie 2009, şi alte referinţe citate în toate aceste hotărâri).

2.  Conformitatea cu articolul 8

143.  Sterilizarea reclamantei i-a afectat capacitatea de a procrea şi a avut impact asupra diferitor aspecte ale vieţii sale private şi de familie. Această procedură a constituit prin urmare o ingerinţă în dreptul reclamantei în temeiul articolului 8. Părţile nu au contestat acest lucru.

144.  În partea în care reclamanta se plânge că sterilizarea ei fără consimţământul deplin şi informat i-a încălcat dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, Curtea consideră că nu este necesar de a examina acest capăt de plângere separat în temeiul articolului 8 din Convenţie, având în vedere concluzia sa conform căreia această intervenţie chirurgicală a constituit o încălcare a articolului 3 din Convenţie.

145.  Cu toate acestea, Curtea consideră că este necesar de a examina dacă Statul reclamat şi-a îndeplinit obligaţia pozitivă impusă de articolul 8 de a proteja, prin intermediul sistemului său juridic, drepturile enunţate în acest articol, instituind garanţii efective în scopul protecţiei sănătăţii reproductive, în special a femeilor de origine romă.

146.  Curtea constată că documentele prezentate indică faptul că sterilizările şi utilizarea lor necorespunzătoare au afectat persoane vulnerabile aparţinând diferitor grupuri etnice. Cu toate acestea, Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei şi-a exprimat încrederea că populaţia romă din regiunea de est a Slovaciei a fost expusă unui risc deosebit. În opinia sa, acest lucru s-a datorat, în special, atitudinii negative faţă de rata natalităţii relativ sporită printre romi în comparaţie cu alte părţi ale populaţiei, deseori exprimată în formă de frică că o parte tot mai mare a populaţiei trăieşte din prestaţii sociale. În opinia Comisarului, Guvernul slovac a avut o responsabilitate obiectivă în această privinţă din cauza deficienţelor sistematice din procedurile autorizate şi, în special, deoarece nu a adoptat o legislaţie adecvată şi nu a exercitat o supraveghere corespunzătoare a practicilor în materie de sterilizare (...).

147.  În mod similar, în cel de-al treilea raport cu privire la Slovacia, ECRI (Comisia Europeană împotriva Rasismului şi Intoleranţei) a declarat că opinia publică în Slovacia faţă de minoritatea romă a rămas în general negativă. Minoritatea romă este extrem de defavorizată în multe domenii ale vieţii. Această organizaţie şi-a exprimat opinia că ar fi necesară punerea în aplicare a unor măsuri de protecţie mai adecvate (...).

148.  În concluziile raportului său din 2008 cu privire la Slovacia, Comitetul pentru Eliminarea Discriminărilor împotriva Femeilor (CEDAW) şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la informaţiile primite despre femeile rome, potrivit cărora ele menţionau că au fost sterilizate fără informarea şi consimţământul lor prealabil. Comitetul a recomandat ca Guvernul să ia măsuri pentru a garanta pacienţilor posibilitatea de a-şi da consimţământul deplin şi informat înainte de orice procedură de sterilizare. (...).

149.  În raportul său din 28 mai 2003, un grup de experţi instituit de Ministerul Sănătăţii a ajuns la concluzia că anumite deficienţe constatate în domeniul sănătăţii şi nerespectarea Regulamentului cu privire la sterilizare au avut consecinţe identice pentru întreaga populaţie, indiferent de originea etnică a pacienţilor. Acest raport totuşi conţinea o serie de recomandări în domeniul formării profesionale a personalului medical, cu accent special pe „diferenţele culturale în regiunile cu o concentraţie sporită a comunităţilor de romi” (a se vedea paragrafele 54-55 de mai sus).

150.  Curtea observă, în acest sens, că în rubrica „Istoric medical” din raportul privind sarcina reclamantei şi naşterea, în subrubrica „Condiţii sociale şi de muncă, în special în timpul sarcinii” exista doar menţiunea „Pacientă de origine romă”. Mai mult decât atât, în cadrul procedurii în faţa instanțelor civile slovace, unul dintre medicii spitalului din Prešov a considerat cazul reclamantei fiind unul „asemănător cu altele de acest fel” (paragraful 32 de mai sus).

151.  Guvernul a explicat că precizarea originii reclamantei era necesară, deoarece pacienţii romi frecventau foarte rar centrele sociale şi de îngrijire şi, prin urmare, aveau nevoie de o atenţie specială. Chiar presupunând că acesta era motivul prezenţei acestei menţiuni, înregistrarea în raport a originii etnice a reclamantei, fără alte precizări, demonstrează, în opinia Curţii, o anumită atitudine predeterminată a personalului medical despre modul în care trebuie tratată medical o femeie de etnie romă. Desigur, aceasta nu sugerează în niciun caz că trebuia, sau că a fost în realitate, acordată o îngrijire specială pentru a asigura obţinerea consimţământului deplin şi informat de la o asemenea pacientă înainte de a efectua sterilizarea sau că pacienta a fost implicată în procesul decizional astfel încât interesele ei să fie protejate într-un mod efectiv.

152.  Atât Regulamentul din 1972 cu privire la sterilizare, cât şi Legea din 1994 cu privire la sănătate solicită obținerea consimţământului pacientului înainte de o intervenţie medicală. Totuși, aceste texte, având în vedere modalitatea în care au fost interpretate şi aplicate în cazul reclamantei, nu au oferit garanţiile adecvate. În special, ele au permis apariţia unei situaţii în care o intervenţie deosebit de importantă a fost efectuată fără consimţământul informat al reclamantei, în sensul prevăzut de Convenţia cu privire la drepturile omului şi biomedicina, care producea efecte juridice pentru Slovacia la momentul desfășurării faptelor.

153. Prin adoptarea Legii din 2004 cu privire la sănătate, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005, au fost introduse măsuri specifice care vizau înlăturarea acestor deficienţe şi asigurarea conformităţii cu standardele internaţionale. Spre deosebire de Regulamentul din 1972 cu privire la sterilizare şi Legea din 1994 cu privire la sănătate, noua lege conţinea dispoziţii detaliate cu privire la comunicarea informaţiilor către pacienţi şi consimţământul informat al acestora. În special, articolul 40 stabileşte condiţiile prealabile obligatorii pentru sterilizarea unei persoane. Acestea includ o cerere scrisă şi consimţământul scris dat după comunicarea informaţiilor referitoare, printre altele, la metodele alternative de contracepţie şi de planificare a familiei şi la consecinţele medicale. Sterilizarea nu poate fi efectuată mai devreme de treizeci de zile după data la care a fost dat consimţământul informat al pacientului. Curtea salută această evoluţie, dar constată că aceasta nu poate afecta situaţia reclamantei, deoarece a intervenit la o dată ulterioară faptelor expuse în prezenta cauză.

154.  Prin urmare, lipsa la momentul respectiv a garanţiilor care să acorde o atenţie specială sănătăţii reproductive a reclamantei în calitatea sa de femeie de etnie romă, înseamnă că Statul reclamat nu şi-a respectat obligaţia pozitivă de a acorda acesteia o protecţie suficientă pentru ca ea să-şi poată exercita efectiv dreptul său la respectarea vieţii private şi de familie.

155.  În consecinţă, a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenţie.

...

V.  PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 14 DIN CONVENŢIE

169.  Reclamanta s-a plâns că, în contextul sterilizării sale, ea a fost discriminată, pe motive de rasă şi sex, în exercitarea drepturilor sale în temeiul articolelor 3, 8 şi 12 din Convenţie. Ea a pretins o încălcare a articolului 14 din Convenţie, care prevede:

„Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”

A.  Observaţiile părţilor

1.  Reclamanta

170.  Reclamanta considera că originea ei etnică a jucat un rol hotărâtor în decizia personalului medical al spitalului din Prešov de a o steriliza. Plângerea sa referitoare la tratamentul discriminator trebuie să fie examinată ţinând cont de politicile şi practicile de sterilizare existente în perioada regimului comunist şi, de asemenea, în contextul intoleranţei generale faţă de romi în Slovacia. Acesta era climatul care a influenţat atitudinea personalului medical. Înscrierea originii sale rome în fișa medicală şi tratamentul pe care l-a primit în calitate de pacient la spitalul din Prešov demonstrează climatul care domina în această instituţie faţă de pacienţii de etnie romă şi contextul general în care a fost efectuată sterilizarea reclamantei. După audiere, reclamanta a precizat că nu doreşte să depună o plângere separată despre segregarea pacienţilor romi la spitalul din Prešov.

171.  Reclamanta a pretins că ea a fost supusă nu doar unei discriminări pe motiv de rasă, dar şi unei discriminări pe motiv de sex, deoarece a fost supusă unui tratament diferențiat în legătură cu sarcina. Referindu-se la documentele Comitetului pentru Eliminarea Discriminării împotriva Femeilor, ea susţine că deoarece serviciile medicale nu au ținut cont de diferenţele biologice fundamentale care există între femei şi bărbaţi în domeniul reproducerii a fost încălcată interdicţia discriminării pe motiv de sex. Sterilizarea care i-a fost efectuată fără consimţământul său deplin şi informat a constituit o formă de violenţă împotriva femeilor şi în sine a fost contrară articolului 14.

2.  Guvernul

172.  Guvernul a negat existenţa oricărei practici de discriminare împotriva romilor în instituţiile medicale din Slovacia, inclusiv la spitalul din Prešov şi a contestat alegaţiile reclamantei în această privinţă.

173.  Sterilizarea reclamantei a fost indicată din motive medicale şi a fost efectuată la solicitarea acesteia. În alte cazuri similare, medicii au procedat în acelaşi mod, indiferent de rasa pacienţilor sau culoarea pielii lor.

174.  Deşi este adevărat că fișa medical includea o menţiune despre originea romă a reclamantei, această menţiune a fost făcută în procesul-verbal al naşterii, în compartimentul referitor la istoricul medical al reclamantei. Personalul medical de la spitalul din Prešov menţionau originea etnică în dosarele pacienţilor romi, deoarece asistența socială și medicală a acestor pacienți deseori era neglijată şi, prin urmare, necesitau o atenţie specială.

3.  FIGO

175.  FIGO a susţinut că este lipsit de etică ca un medic să efectueze o sterilizare în acelaşi timp cu o cezariană atunci când consideră că acest lucru este în interesul pacientei, cu excepţia cazului în care medicul a discutat în mod detaliat problema cu pacienta înainte de naştere şi a obţinut consimţământul acesteia. Având în vedere caracterul ireversibil al multor proceduri de sterilizare, medicii nu ar trebui să permită ca diferenţele lingvistice, culturale sau de altă natură dintre ei şi pacienţii lor să-i împiedice pe aceştia din urmă să înţeleagă clar natura procedurilor de sterilizare propuse şi pentru care aceştia au fost solicitaţi să-şi dea în prealabil consimţământul.

B.  Aprecierea Curţii

176.  Reclamanta a pretins încălcarea articolului 14 combinat cu articolele 3, 8 şi 12 din Convenţie. Având în vedere circumstanţele speţei, Curtea consideră firesc să examineze plângerea de discriminare combinat cu articolul 8, deoarece ingerinţa în cauză a afectat una dintre funcţiile esenţiale ale corpului reclamantei şi a avut numeroase consecinţe negative, mai ales pentru viaţa ei privată şi de familie.

177.  Documentele de care dispune Curtea indică faptul că practica de sterilizare a femeilor fără ca ele să-şi dea în prealabil consimţământul informat a afectat persoane vulnerabile aparţinând diferitor grupuri etnice. Curtea a declarat deja că informaţiile disponibile nu sunt suficiente pentru a demonstra în mod convingător că medicii au acţionat cu rea-credinţă, cu intenţia de a maltrata reclamanta (paragraful 119 de mai sus). În mod similar, fără a nega faptul că sterilizarea reclamantei fără consimţământul informat al acesteia merită critici serioase, elementele probante obiective nu sunt suficient de puternice pentru a convinge Curtea că această ingerinţă a avut loc în cadrul unei politici organizate sau că comportamentul personalului din spital a fost în mod deliberat motivat de considerente rasiale (a se vedea, mutatis mutandis, Mižigárová v. Slovacia, nr. 74832/01, §§ 117 şi 122, 14 decembrie 2010).

178.  Cu toate acestea, este relevant din punctul de vedere al articolului 14 de a sublinia că atât Comisarul pentru Drepturile Omului, cât şi ECRI au identificat lacune grave în legislaţia şi practica de sterilizare. În opinia lor, aceste lacune erau susceptibile de a afecta în special membrii comunităţii de romi, foarte defavorizaţi în majoritatea domeniilor vieţii. Același lucru a fost implicit recunoscut şi de grupul de experţi instituit de către Ministerul Sănătăţii, care a recomandat măsuri speciale pentru populaţia romilor.

179.  În această privinţă, Curtea a constatat mai sus că Statul reclamat nu şi-a respectat obligaţia pozitivă în temeiul articolului 8 din Convenţie de a-i garanta reclamantei o protecţie suficientă care i-ar fi permis, în calitate de membru al unei comunităţi vulnerabile de romi, să-şi exercite efectiv dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie în contextul sterilizării sale.

180.  În aceste circumstanţe, Curtea constată că nu este necesar de a examina separat dacă faptele cauzei au condus de asemenea la o încălcare a articolului 14 din Convenţie.

VI.  APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE

181.  Articolul 41 din Convenţie prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”

A.  Prejudiciul

182.  Reclamanta a afirmat că încălcarea drepturilor sale a fost deosebit de gravă şi a avut un impact de durată. Ea a pretins 50.000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral.

183.  Guvernul a considerat că solicitarea este excesivă. El a susţinut că reclamanta şi-a dat consimţământul pentru procedura de sterilizare şi că ea putea utiliza fertilizarea in vitro dacă dorea să mai aibă copii. Guvernul a subliniat, în cadrul audierii în faţa Curţii, că s-a oferit să acopere costurile unei astfel de proceduri.

184.  Având în vedere încălcările constatate ale Convenţiei, precum şi contextul în care acestea au avut loc, Curtea acordă reclamantei 31.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută la impozitare.

...

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA

1.  Hotărăşte, în unanimitate, că a avut loc o încălcare materială a articolului 3 din Convenţie;

2.  Hotărăşte, în unanimitate, că nu a avut loc o încălcare procedurală a articolului 3 din Convenţie;

3.  Hotărăşte, în unanimitate, că a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenţie;

...

6.  Hotărăşte, cu şase voturi împotriva la unul, că nu este cazul de a examina separat capătul de plângere în temeiul articolului 14 din Convenţie;

7.  Hotărăşte, în unanimitate,

(a)  că Statul reclamat trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume:

(i)  31,000 EUR (treizeci şi una mii de euro), plus orice taxă care poate fi percepută la impozitare, cu titlu de prejudiciu moral;

...

Redactată în limba engleză, apoi notificată în scris la 8 noiembrie 2011, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.

Fatoş Aracı Nicolas Bratza
Grefier adjunctPreşedinte

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2012.

Limbile oficiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt engleza şi franceza. Traducerea a fost realizată cu suportul Fondului fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă Curtea şi aceasta îşi declină orice responsabilitate cu privire la calitatea traducerii. Ea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului () sau din orice altă bază de date cu care HUDOC comunică. Ea poate fi reprodusă în scopuri necomerciale cu condiţia să fie citată integral denumirea cauzei, împreună cu menţiunea cu privire la drepturile de autor şi referinţa la Fondul fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenţionaţi să utilizaţi această traducere parţial sau integral în scopuri comerciale, vă rugăm să contactaţi publishing@.

© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2012.

The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be downloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights () or from any other database with which the Court has shared it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact publishing@.

© Conseil de l'Europe/Cour européenne des droits de l'homme, 2012.

 Les langues officielles de la Cour européenne des droits de l'homme sont le français et l'anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l'homme du Conseil de l'Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut être téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l'homme (), ou de toute autre base de données à laquelle HUDOC l'a communiquée. Elle peut être reproduite à des fins non commerciales, sous réserve que le titre de l'affaire soit cité en entier et s'accompagne de l'indication de copyright ci-dessus ainsi que de la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l'homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l'adresse suivante : publishing@

[1]1.  Reclamanta s-a referit la următoarele documente:

Comisia Comunităţilor Europene, Raport periodic privind progresele înregistrate de Slovacia în vederea aderării (2002), p. 31.

European Roma Rights Centre, “Stigmata: Segregated Schooling of Roma in Central and Eastern Europe, a survey of patterns of segregated education of Roma in Bulgaria, the Czech Republic, Hungary, Romania and Slovakia”, 2004, disponibil pe .

Raportul Amnesty International din 2003, capitolul cu privire la Slovacia.

European Roma Rights Centre, “Discrimination in the Slovak Judicial System”, Roma Rights 1/2002, pp. 106–108.

Bureau of Democracy, Human Rights and Labour, Departamentul de Stat al SUA, “Human Rights Practices: Slovak Republic 2001”, 2002, § 5. 

Institutul pentru o Societate Deschisă, “Monitoring the EU Accession Process: Minority Protection in Slovakia”, 2001.

R. Tritt, J. Laber, Lois Whitman, “Struggling for Ethnic Identity: Czechoslovakia’s Endangered Gypsies”, Human Rights Watch, New York, august 1992, pp. 19, 22 și 139-144.

David M. Crow, “History of the Gypsies of Eastern Europe and Russia”, St. Martin´s Griffin, New York, 1995, p. 60.

Ruben Pellar and Zbyněk Andrš, “Statistical Evaluation of the Cases of Sexual Sterilisation of Romani Women in East Slovakia”, Anexă la Raportul de examinare a steriliyării sexuale problematice a rromilor în Cehoslovacia, 1990.

Dr med. Posluch și Dr med. Posluchová, “The Problems of Planned Parenthood among Gypsy Fellow-citizens in the Eastern Slovakia Region” publicat în Zdravotnícka pracovníčka nr. 39/1989, p. 220-223.

Full & Egal Universal Law Academy