©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Secţia a treia
CAUZA VELCESCU ŞI ALŢII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
(Cererile nr. 29190/04, 25966/05, 1781/07, 16270/07, 20277/07 şi 57610/08)
Hotărâre
Strasbourg
5 iulie 2011
Prezenta hotărâre este definitivă, dar poate suferi modificări de formă.
În cauza Velcescu şi alţii împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din: Ján Šikuta, preşedinte, Ineta Ziemele, Kristina Pardalos, judecători, şi Marialena Tsirli, grefier adjunct de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 14 iunie 2011,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
Procedura
1. La originea cauzei se află şase cereri (nr. 29190/04, 25966/05, 1781/07, 16270/07, 20277/07 şi 57610/08) îndreptate împotriva României, prin care opt resortisanţi ai acestui stat, Ioana Maria Velcescu, Anica Maican, Alexandru Popovici Maican, Fevronia Vîlcu, Nadia Surlea, Steliana Pascu, Maria Sabău şi Maria Macovei, („reclamanţii”) au sesizat Curtea în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Detaliile referitoare la datele de naştere ale reclamanţilor, introducerea cererilor, precum şi reprezentanţii acestora sunt precizate în tabelul anexat. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, Răzvan‑Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
2. La 3 septembrie 2008, 30 martie 2009 şi, respectiv, 22 mai 2009, preşedintele Secţiei a treia a hotărât să comunice Guvernului cererea. Acesta a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul vor fi examinate împreună (fostul art. 29 § 3). În conformitate cu Protocolul nr. 14, după informarea guvernului pârât, cererile au fost repartizate unui comitet format din trei judecători.
În fapt
Circumstanţele cauzei
3. Detaliile privind obiectul cauzelor, datele de referinţă pentru începutul şi sfârşitul proceselor, precum şi durata acestora sunt precizate în tabelul anexat.
În drept
I. Conexarea cererilor
4. Având în vedere obiectul similar al cererilor, Curtea consideră necesară conexarea acestora.
II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din convenţie
5. Reclamanţii s-au plâns că durata proceselor a fost incompatibilă cu cerinţa „termenului rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din convenţie, formulat după cum urmează:
„Orice persoană are dreptul la judecarea [...] într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil [...]”
6. Guvernul a exprimat o opinie contrară.
A. Cu privire la admisibilitate
7. În ceea ce priveşte capetele de cerere ale reclamanţilor referitoare la durata excesivă a proceselor, Curtea constată că acestea nu sunt în mod vădit nefondate în sensul art. 35 § 3 din convenţie. De asemenea, Curtea subliniază că acestea nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarate admisibile.
B. Cu privire la fond
8. Curtea reiterează faptul că, în ceea ce priveşte caracterul rezonabil al duratei procedurii, acesta trebuie evaluat ţinând seama de circumstanţele cauzei şi în raport cu următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamanţilor şi al autorităţilor competente [a se vedea, printre multe alte autorităţi, Frydlender împotriva Franţei (MC), nr. 30979/96, pct. 43, CEDO 2000-VII]
9. Curtea a constatat frecvent încălcări ale art. 6 § 1 din convenţie în cauze care au ridicat probleme similare celor din prezenta cauză (a se vedea Frydlender, citată anterior, Abramiuc împotriva României, nr. 37411/02, pct. 130, 24 februarie 2009).
10. În prezentele cauze, având în vedere durata proceselor, astfel cum este menţionată în tabelul anexat, şi după examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt şi niciun argument care să poată conduce la o altă concluzie. Având în vedere jurisprudenţa sa cu privire la acest aspect, Curtea consideră că, în prezentele cauze, durata proceselor a fost excesivă şi nu a fost îndeplinită cerinţa unui „termen rezonabil”.
Prin urmare, a fost încălcat art. 6 § 1.
III. Cu privire la alte pretinse încălcări ale convenţiei
11. Invocând art. 6 § 1 din convenţie, reclamanţii s-au plâns de rezultatul proceselor şi de caracterul inechitabil al acestora, în măsura în care instanţele au evaluat în mod eronat probele şi au interpretat greşit dispoziţiile legale aplicabile (toate cererile).
12. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, aceştia au formulat, de asemenea, capete de cerere privind pretinsa încălcare a dreptului de proprietate sau a dreptului la despăgubiri.
13. Reclamanta din cererea nr. 16270/07 s-a plâns, de asemenea, în temeiul art. 13, cu privire la un recurs efectiv pentru stabilirea dreptului său de proprietate.
14. După examinarea argumentelor reclamanţilor în lumina tuturor elementelor de care dispune şi în măsura în care este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele invocate, Curtea constată că acestea nu indică nicio aparentă încălcare a drepturilor şi libertăţilor prevăzute în convenţie.
15. Rezultă că aceste capete de cerere sunt în mod vădit nefondate şi trebuie să fie respinse în conformitate cu art. 35 § 3 şi art. 35 § 4 din convenţie.
IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din convenţie
16. Art. 41 din convenţie prevede:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă”.
A. Prejudiciu
17. Reclamanţii au formulat următoarele pretenţii în ceea ce priveşte prejudiciul material şi/sau prejudiciul moral, cu excepţia reclamantei din cererea nr. 20277/07, care nu a formulat nicio pretenţie în această privinţă:
Nr.
Cererea nr.
Prejudiciu material
Prejudiciu moral
1.
29190/04
409 200 EUR
50 000 EUR
2.
25966/05
250 000 EUR
250 000 EUR
3.
1781/07
Fără pretenţii
3 000 EUR
4.
16270/07
50 000 EUR
50 000 EUR
5.
20277/07
Fără pretenţii
Fără pretenţii
6.
57610/08
43 823,44 RON
(10 500 EUR)
34 000 EUR
18. Având în vedere că reclamanta din cererea nr. 20277/07 nu a formulat nicio pretenţie cu titlu de prejudiciu material sau moral, Curtea consideră că nu este necesar să îi acorde reclamantei vreo sumă în această privinţă.
19. Guvernul a contestat pretenţiile formulate de ceilalţi reclamanţi.
20. Curtea nu a identificat nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul material pretins; prin urmare, respinge aceste pretenţii.
21. Pe de altă parte, Curtea consideră că reclamanţii au suferit cu siguranţă un prejudiciu moral.
Pronunţându-se în echitate, acordă reclamanţilor următoarele sume pentru acest capăt de cerere.
- 1 500 EUR, în solidar, reclamanţilor din cererea nr. 29190/04;
- 450 EUR reclamantei din cererea nr. 25966/05;
- 450 EUR reclamantei din cererea nr. 1781/07;
- 450 EUR reclamantei din cererea nr. 16270/07;
- 2 000 EUR reclamantei din cererea nr. 57610/08.
B. Cheltuieli de judecată
22. Unii reclamanţi au formulat pretenţii cu privire la cheltuielile de judecată.
23. Având în vedere documentele de care dispune, precum şi jurisprudenţa sa, Curtea consideră că nu este necesar să acorde vreo sumă în acest sens reclamanţilor care nu au formulat asemenea pretenţii. În plus, pretenţiile formulate de reclamanţi fără documente justificative trebuie să fie respinse. În cele din urmă, Curtea consideră că este rezonabil să acorde următoarele sume, care să acopere toate tipurile de cheltuieli, astfel:
Nr.
Cererea nr.
Sume solicitate
Sumele justificate cu documente
Suma acordată
1.
29190/04
1 000 EUR
328 RON
80 EUR
2.
25966/05
Fără pretenţii
N/A
N/A
3.
1781/07
10 750 EUR
Niciuna
Niciuna
4.
16270/07
30 000 EUR
Niciuna
Niciuna
5.
20277/07
4 300 RON
(1 000 EUR)
4 300 RON
200 EUR
6.
57610/08
Fără pretenţii
N/A
N/A
C. Dobânzi moratorii
24. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
1. Decide să conexeze cererile;
2. Declară plângerea referitoare la durata excesivă a procedurilor admisibilă în privinţa tuturor cererilor şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;
3. Hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din convenţie;
4. Hotărăşte
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, în termen de trei luni, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda naţională la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit:
(i) reclamanţilor din cererea nr. 29190/04, în solidar, 1 500 EUR (o mie cinci sute euro) cu titlu de prejudiciu moral şi 80 EUR (optzeci euro) cu titlu de cheltuieli de judecată;
(ii) reclamantei din cererea nr. 25966/05, 450 EUR (patru sute cincizeci euro) cu titlu de prejudiciu moral;
(iii) reclamantei din cererea nr. 1781/07, 450 EUR (patru sute cincizeci euro) cu titlu de prejudiciu moral;
(iv) reclamantei din cererea nr. 16270/07, 450 EUR (patru sute cincizeci euro) cu titlu de prejudiciu moral;
(v) reclamantei din cererea nr. 20277/07, 200 EUR (două sute euro) cu titlu de cheltuieli de judecată;
(vi) reclamantei din cererea nr. 57610/08, 2 000 EUR (două mii euro) cu titlu de prejudiciu moral.
b) că, de la expirarea termenului de trei luni menţionat anterior şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
5. Respinge cererile de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere formulate de reclamanţi.
Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 5 iulie 2011, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulamentul Curţii.
Marialena TsirliJán Šikuta
Grefier adjunctPreşedinte
Anexa 1
Nr.
Nr. cauzei şi data introducerii
Detalii privind reclamantul
Durata procesului/Gradele de jurisdicţie
Obiect
1.
29190/04
21 iulie 2004
Ioana Maria VELCESCU, Anica MAICAN, Alexandru POPOVICI MAICAN
S-au născut în 1945, 1930 şi, respectiv, 1972 şi locuiesc în Bucureşti; sunt reprezentaţi de doamna M. F. Balint, avocat în Bucureşti
12 februarie 1997 –
28 ianuarie 2004
6 ani, 11 luni, 16 zile
Grade: 3 (în faţa a 10 instanţe)
Acţiune în revendicarea unui bun imobil naţionalizat.
2.
25966/05
1 iunie 2005
Fevronia VILCU
S-a născut în 1948 şi locuieşte în Bucureşti
19 octombrie 1998 –
21 ianuarie 2005
6 ani, 2 luni, 29 zile
Grade: 3 (în faţa a 3 instanţe)
Acţiune civilă introdusă de reclamantă împotriva unui terţ pentru recunoaşterea dreptului său la moştenire şi împărţirea moştenirii.
3.
1781/07
13 decembrie 2006
Nadia SURLEA
S-a născut în 1954 şi locuieşte în Bucureşti; este reprezentată de domnul V. Topârceanu, avocat în Bucureşti
18 septembrie 2000 -
8 februarie 2007
6 ani, 4 luni, 20 zile
Grade: 3 (în faţa a 6 instanţe)
Acţiune civilă împotriva unor terţi vizând anularea deciziilor adunării generale a acţionarilor.
4.
16270/07
19 martie 2007
Steliana PASCU
S-a născut în 1931 şi locuieşte în Godeni; reprezentată de doamna V. David şi domnul G. Bercea, avocat în Bucureşti
19 mai 2000 -
12 octombrie 2006
6 ani, 4 luni, 23 zile
Grade: 3 (în faţa a 7 instanţe)
Acţiune civilă introdusă împotriva reclamantei de către Consiliul Local Godeni în ceea ce priveşte ocuparea de către aceasta a unui teren aparţinând domeniului public.
5.
20277/07
20 aprilie 2007
Maria SABAU
S-a născut în 1949 şi locuieşte în Bucureşti
15 februarie 2001 -
26 octombrie 2006
5 ani, 8 luni, 11 zile
Grade: 2 (în faţa a 6 instanţe)
Acţiune civilă introdusă împotriva reclamantei pentru calcularea greşită a contribuţiilor de asigurare socială pe care angajatorul acesteia a trebuit să le plătească pentru toţii angajaţii.
6.
57610/08
21 noiembrie 2008
Maria MACOVEI
S-a născut în 1939 şi locuieşte în Suceava
15 octombrie 2002 -
27 mai 2008
5 ani, 7 luni, 12 zile
Grade: 2 (în faţa a 6 instanţe)
Acţiune civilă introdusă de terţe părţi împotriva reclamantei, vizând împărţirea unei moşteniri.
Full & Egal Universal Law Academy