©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Vera Fernández-Huidobro împotriva Spaniei - 74181/01
Hotărârea din 6.01.2010 (Secţia a III-a)
Art. 6
Art. 6 § 1
Acuzaţie în materie penală
Pretinsă lipsă de imparţialitate în cazul unui judecător de instrucţie: art. 6 aplicabil
Proces echitabil
Instanţă imparţială
Lipsă de imparţialitate care aduce atingere unei cercetări judecătoreşti remediate de o nouă cercetare făcută de alt judecător de la o altă instanţă: neîncălcare
În fapt – La momentul faptelor, reclamantul era secretar de stat pentru securitate în cadrul Ministerului de Interne. În 1988, un judecător central de instrucţie a început cercetarea penală faţă de organizaţia teroristă denumită „Grupuri Antiteroriste de Eliberare” („GAL - Grupos Antiterroristas de Liberación”). În 1993, judecătorul central şi-a luat concediu pentru motive personale ca să candideze la alegerile generale şi să ocupe ulterior alte funcţii în cadrul guvernării. În afara înfiinţării unei comisii rogatorii, nu s-a întocmit niciun act de cercetare judecătorească important nici înainte de concediul său, nici în timpul înlocuirii sale. În timpul concediului, magistratul a ocupat, printre altele, funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului de Interne. În 1994, timp de câteva zile, a avut o funcţie de acelaşi grad în acelaşi interval ca şi reclamantul, pe atunci secretar de stat pentru securitate în cadrul Ministerului de Interne (acesta din urmă a demisionat la scurt timp după aceea). Potrivit acestuia din urmă, cei doi aveau raporturi de duşmănie evidentă, pe fondul rivalităţii legate de atribuţiile lor politice, ceea ce ar fi ajuns până la provocarea demisiei sale, fapt pe care magistratul îl contestă. După câteva zile de la demisia sa din funcţiile din guvern, judecătorul central de instrucţie a revenit la vechia sa funcţie şi astfel la cercetarea judecătorească în cauza GAL. Cercetarea judecătorească în această cauză a continuat în mod activ. În ianuarie 1995, judecătorul central l-a anchetat pe reclamant pentru prezumtive infracţiuni de deturnare de fonduri publice şi lipsire de libertate în mod ilegal; acesta din urmă era acuzat că a jucat un rol – financiar şi nu numai – în cadrul organizării GAL. Reclamantul a solicitat, fără succes, recuzarea magistratului pe motivul pretinsei lipse de imparţialitate. A fost ţinut în arest preventiv timp de câteva luni în 1995, fiind eliberat după ce a plătit o cauţiune. Din august 1995, cercetarea judecătorească a fost preluată la Tribunalul Suprem de un judecător delegat de la secţia penală din motive de competenţă, pe motivul imunităţii parlamentare a unora dintre persoanele implicate. Noul magistrat a efectuat o nouă cercetare judecătorească, în cadrul căreia majoritatea actelor de cercetare judecătorească au fost efectuate din nou. Acesta a dispus reexaminarea depoziţiilor luate de judecătorul central. Declaranţii au fost supuşi unor interogatorii încrucişate cu avocaţii părţilor şi au fost chestionaţi de judecătorul de instrucţie delegat. De asemenea, s-a dispus obţinerea unor probe suplimentare (înscrisuri, mărturii, expertize). La finalul cercetării, reclamantul a fost inculpat şi pentru apartenenţa la o bandă armată. În 1998, dosarul cauzei a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suprem. Excepţia preliminară ridicată de reclamant cu privire la pretinsa lipsă de imparţialitate a judecătorului central a fost respinsă, secţia penală considerând că duşmănia invocată de reclamant nu a fost dovedită. Reclamantul a fost condamnat a o pedeapsă de 10 ani de închisoare pentru deturnare de fonduri publice şi lipsire de libertate în mod ilegal. Recursul de amparo declarat de reclamant la Tribunalul Constituţional a fost respins în 2001.
În drept – Art. 6 § 1: a) Aplicabilitatea art. 6 – În măsura în care actele efectuate de judecătorul de instrucţie influenţează direct şi inevitabil desfăşurarea şi, prin urmare, echitatea procedurii ulterioare, inclusiv procesul propriu-zis, Curtea consideră că, deşi este posibil ca unele dintre garanţiile procedurale avute în vedere la art. 6 § 1 să nu se aplice în faza cercetării judecătoreşti, cerinţele dreptului la un proces echitabil în sens larg implică obligatoriu imparţialitatea judecătorului de instrucţie. De asemenea, dreptul spaniol dispune că judecătorul de instrucţie, însărcinat cu cercetarea atât a probelor incriminatoare, cât şi a celor dezincriminatoare, trebuie să respecte criteriile de imparţialitate. Tribunalul Constituţional consideră că acest judecător, ca oricare alt judecător, trebuie să fie imparţial din punct de vedere obiectiv şi subiectiv. Art. 6 este aplicabil procedurii de cercetare judecătorească efectuată în prezenta cauză de judecătorul central de instrucţie.
b) Fondul – Dosarul de cercetare judecătorească aferent prezentei cauze a fost repartizat judecătorului central de instrucţie în 1989. Cu excepţia comisiei rogatorii, nu s-a efectuat niciun act de cercetare judecătorească important înainte ca judecătorul să îşi ia concediu pentru motive personale. Abia după revenirea acestuia în funcţia de judecător central de instrucţie a fost reluată cercetarea judecătorească în dosarul cauzei într-un mod activ. Curtea consideră că, independent de relaţiile personale conflictuale sau de duşmănia evidentă invocată, la originea invocării lipsei de imparţialitate obiectivă se află faptul că judecătorul a exercitat o funcţie publică şi a intrat în contact cu anumite persoane în acest context, şi că a fost repus imediat în funcţia de judecător de instrucţie în dosarul penal deschis, inter alia, împotriva acelor persoane. Având în vedere circumstanţele cauzei, Curtea consideră că imparţialitatea judecătorului central de instrucţie ar putea părea îndoielnică. Temerile reclamantului în acest sens pot fi considerate aşadar justificate în mod obiectiv; în consecinţă, demersul obiectiv conduce la concluzia că, atunci când a fost repus în funcţia de judecător după ce şi-a luat concediu ca să candideze la alegeri şi a reluat dosarul aferent prezentei proceduri, judecătorul central de instrucţie nu întrunea cerinţa de imparţialitate impusă de art. 6.
Astfel, se ridică întrebarea dacă Tribunalul Suprem – în special judecătorul de instrucţie delegat de la secţia penală – a remediat deficienţa respectivă. În speţă, reclamantul a fost judecat şi condamnat în unică instanţă de Tribunalul Suprem care, la rândul său, a făcut o nouă cercetare judecătorească prin intermediul unui judecător nou. Cercetarea făcută de judecătorul central a fost aşadar examinată şi supusă controlului de către un nou judecător de instrucţie din cadrul unei instanţe superioare. Părţile nu sunt de acord cu privire la întinderea cercetării făcute de judecătorul delegat de la Tribunalul Suprem. Curtea reţine că activitatea acestui judecător nu s-a limitat la reproducerea cercetării anterioare, ci, din contră, a constituit o cercetare judecătorească nouă în cadrul căreia majoritatea actelor de cercetare judecătorească au fost efectuate din nou. De asemenea, chiar dacă reclamantul consideră noua cercetare judecătorească doar o reluare a celei făcute de judecătorul central, acesta nu pune la îndoială imparţialitatea personală a judecătorului de instrucţie delegat de la Tribunalul Suprem. Deşi este adevărat că judecătorul de instrucţie delegat cunoştea deja persoanele care trebuiau citate să dea declaraţii şi că a continuat şi a încheiat cercetarea începută de primul judecător de instrucţie, părţile au avut totuşi posibilitatea de a confirma sau infirma declaraţiile lor atât în faţa acestuia, cât şi în dezbaterile orale de la Tribunalul Suprem, cu respectarea tuturor garanţiilor disponibile. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că imparţialitatea judecătorului de instrucţie delegat de la secţia penală a Tribunalului Suprem nu poate fi contestată şi că judecătorul delegat a remediat astfel deficienţele cercetării judecătoreşti iniţiale.
Concluzie: neîncălcare (patru voturi la trei).
Full & Egal Universal Law Academy