©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Secţia a treia
CAUZA VERBINŢ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
(Cererea nr. 7842/04)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
3 aprilie 2012
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În cauza Verbinţ împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ján Šikuta, Ineta Ziemele, Nona Tsotsoria, Mihai Poalelungi, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 13 martie 2012,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 7842/04 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Adrian Verbinţ („reclamantul”), a sesizat Curtea la 3 februarie 2004, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („convenţia”).
2. Reclamantul a fost reprezentat de domnul Nicolescu, avocat în Piteşti. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul Răzvan-Horaţiu Radu.
3. Având în vedere că domnul Corneliu Bîrsan, judecătorul ales să reprezinte România, s-a abţinut de la judecarea cauzei (art. 28 din Regulamentul Curţii), Preşedintele Camerei l-a desemnat pe domnul Mihai Poalelungi ca judecător ad hoc (art. 26 § 4 din convenţie şi art. 29 § 1 din Regulamentul Curţii).
4. Reclamantul a susţinut că fusese supus unor tratamente inumane care îi puseseră viaţa în pericol, întrucât atunci când a avut nevoie de tratament medical de specialitate, care nu putea fi asigurat în penitenciarele-spital, se afla în detenţie ca urmare a duratei procedurii având ca obiect cea de-a treia cerere a sa de amânare a executării pedepsei cu închisoarea.
5. La 16 noiembrie 2009, preşedintele Secţiei a treia a hotărât să comunice Guvernului cererea privind pretinsele condiţii inumane în care reclamantul a fost deţinut în pofida stării sale de sănătate. În conformitate cu art. 29 § 1 din convenţie, s-a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.
În fapt
I. Circumstanţele cauzei
6. Reclamantul s-a născut în 1963 şi locuieşte în Piteşti.
7. În perioada în care era student la o facultate de drept privată, acesta a exercitat fără drept profesia de avocat începând din 1998 până în 2000. S-a recomandat clienţilor săi ca avocat, pretinzând că avea dreptul să îi reprezinte în faţa instanţelor şi a autorităţilor publice. Deşi nu era înscris în Baroul Bucureşti, acesta a falsificat şi a utilizat împuterniciri avocaţiale şi contracte de asistenţă juridică false. A fost plătit de clienţii săi pentru serviciile juridice prestate.
A. Procedura penală împotriva reclamantului
8. La 20 februarie 2001 acesta a fost arestat pentru exercitarea fără drept a profesiei de avocat în perioada 1998 - 2000 şi a fost trimis la închisoarea Jilava.
9. Prin rechizitoriul din 12 aprilie 2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti, a fost oficial pus sub acuzare pentru o parte din învinuirile menţionate anterior. Cauza a fost disjunsă, iar partea referitoare la restul învinuirilor împotriva acestuia şi a fostei sale soţii a fost retrimisă poliţiei pentru cercetări suplimentare.
10. La 30 mai 2001, Judecătoria Sector 4 Bucureşti l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de patru ani pentru înşelăciune în temeiul art. 215 din Codul penal, fals material în înscrisuri oficiale în temeiul art. 288 alin. (1) din Codul penal, uz de fals în temeiul art. 291 din Codul penal şi exercitare fără drept a profesiei de avocat în temeiul art. 281 din Codul penal coroborat cu art. 22 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
11. Hotărârea a fost confirmată prin hotărârea definitivă a Curţii de Apel Bucureşti din 13 decembrie 2001.
B. Starea de sănătate a reclamantului în închisoare
12. În timp ce executa pedeapsa cu închisoarea, la 17 noiembrie 2002, reclamantul a suferit o hemoragie cerebrală cauzată de un dublu anevrism şi a fost internat la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti până la 25 noiembrie 2002.
13. La 3 decembrie 2002, a fost supus unei intervenţii chirurgicale. După intervenţie, reclamantul a contractat o infecţie cu stafilococ şi o altă afecţiune (escare la fese şi călcâie). Prin urmare, au fost necesare alte două intervenţii, în ianuarie şi martie 2003. Reclamantul a susţinut că după intervenţia chirurgicală a fost încătuşat şi nu a fost întors pe pat în perioada în care era inconştient, acest lucru cauzându-i infecţia.
C. Amânarea executării de către reclamant a pedepsei cu închisoarea din motive medicale
1. Primele două amânări ale executării pedepsei
14. La 18 decembrie 2002, Judecătoria Sector 4 Bucureşti a admis cererea reclamantului de amânare, din motive medicale, a executării pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de trei luni. Perioada de amânare a început la 24 decembrie 2002, când reclamantul a fost pus în libertate din Penitenciarul Spital Jilava, unde era deţinut la acea dată.
15. Reclamantul a depus o nouă cerere de amânare a executării pedepsei cu închisoarea pentru alte trei luni, motivând că starea sa de sănătate era în continuare deteriorată. Prin hotărârea din 24 martie 2003, amânarea executării a fost încuviinţată.
16. Cele două hotărâri judecătoreşti de amânare a executării de către reclamant a pedepsei cu închisoarea au avut la bază rapoartele medico-legale eliberate de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici (în continuare „Institutul de Medicină Legală”). Acestea au arătat că reclamantul suferea şi de o afecţiune a ficatului (ciroză hepatică hipertrofică). Experţii au constatat că sistemul medical penitenciar nu îi mai putea oferi reclamantului tratamentul necesar. În această perioadă, reclamantul a fost frecvent spitalizat, nu doar pentru infecţia respectivă, ci şi pentru tratament psihiatric. Suferea de depresie severă caracterizată de tentative de suicid, considerată de medici a fi o consecinţă directă a anevrismului.
2. Procedura având ca obiect cea de-a treia cerere a reclamantului de amânare a executării pedepsei cu închisoarea
17. La 19 iunie 2003, reclamantul a depus a treia cerere de amânare a executării pedepsei cu închisoarea, întrucât amânarea anterioară urma să expire la 24 iulie 2003. A prezentat instanţei un certificat medical care atesta starea sa de sănătate precară cauzată de mai multe boli precum: osteită frontal-parietală dreapta, anevrism de arteră cerebrală stângă, anevrism de arteră stângă, malformaţie frontal-parietală arterial-venoasă, tulburare depresivă severă, status post anevrism cerebral rupt cu hemoragie interemisferică şi hepatită cronică.
18. La prima şedinţă din 7 iulie 2003, reclamantul, internat în Spitalul Militar din Piteşti, a fost reprezentat de un avocat ales. Instanţa a admis proba solicitată de reprezentantul reclamantului şi a dispus efectuarea unui raport de expertiză medicală la Institutul de Medicină Legală.
19. La 28 iulie 2003, instanţa a amânat judecarea cererii deoarece la dosarul cauzei nu se afla niciun raport medical.
20. La 29 iulie 2003, Institutul de Medicină Legală a depus la grefa instanţei raportul medical. Instanţa a observat că era acelaşi raport medical care fusese deja prezentat la momentul soluţionării cererii de amânare anterioare formulată de reclamant. Concluzia raportului a fost că starea de sănătate a reclamantului nu se îmbunătăţise şi că trebuia să continue terapia specifică prin spitalizare într-o unitate medicală aparţinând reţelei Ministerului Sănătăţii şi Familiei. Mai mult, raportul indica în mod expres că reclamantul nu era apt să reia executarea pedepsei cu închisoarea pentru încă trei luni.
21. La 18 august 2003, instanţa a solicitat un nou raport medical, motivând că cel aflat la dosar se baza pe investigaţii anterioare şi a dispus ca reclamantul să fie reexaminat.
22. La 19 august 2003, instanţa a adresat cererea de efectuare a unui alt raport medical Institutului de Medicină Legală.
23. La 8 septembrie 2003, a fost programată o altă intervenţie chirurgicală, de data aceasta pentru osteită (inflamaţie a unui os, care se manifestă de obicei prin umflătură, creştere în volum, sensibilitate şi durere) craniană. În acest scop, reclamantul a trebuit să plece din Piteşti, oraşul său de reşedinţă, şi să se deplaseze la Bucureşti. Prin urmare, a solicitat permisiunea Poliţiei Piteşti pentru a părăsi oraşul.
24. Deşi cererea sa de amânare a executării era pendinte, a fost încarcerat din nou la 8 septembrie 2003, întrucât amânarea anterioară expirase.
25. Între 8 şi 26 septembrie 2003, reclamantul a fost încarcerat la Penitenciarul Spital Colibaşi.
26. La 26 septembrie 2003, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul Spital Jilava, unde a rămas până la 27 noiembrie 2003.
27. Şedinţele din 8 şi 12 septembrie, 6 şi 28 octombrie şi 3 şi 28 noiembrie 2003 au fost amânate în mod repetat ca urmare a nedepunerii raportului medical cu privire la reclamant.
28. Hotărârea privind amânarea executării pedepsei cu închisoarea a fost pronunţată la 19 ianuarie 2004, la şapte luni de la depunerea cererii de către reclamant. Instanţa a respins cererea reclamantului ca fiind rămasă fără obiect, întrucât prin decretul prezidenţial din 27 noiembrie 2003, reclamantul fusese graţiat.
29. Hotărârea menţionată a fost pronunţată la două luni după graţierea reclamantului. Graţierea a fost acordată în urma intervenţiilor şi a cererilor depuse de mama reclamantului la Preşedintele României, precum şi în urma presiunii publice, situaţia reclamantului fiind relatată în presă.
Acesta a fost eliberat din închisoare la 27 noiembrie 2003.
D. Starea de sănătate a reclamantului după punerea în libertate
30. Starea de sănătate a reclamantului nu s-a îmbunătăţit ulterior punerii sale în libertate.
31. În 2005 a fost spitalizat de trei ori.
32. În februarie 2006, o parte a craniului său, care fusese afectată de osteită, a fost îndepărtată chirurgical. O lună mai târziu, în martie 2006, acesta a fost operat din nou pentru a se îndepărta o altă parte a osului infectat.
E. O nouă procedură penală împotriva reclamantului
33. Prin rechizitoriul din 28 iunie 2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti, reclamantul a fost, din nou, pus oficial sub acuzare, pentru învinuirile în legătură cu care dosarul iniţial a fost disjuns.
34. Prin hotărârea din 14 iunie 2005 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, acesta a fost condamnat la patru ani de închisoare. Hotărârea respectivă a fost confirmată prin hotărârea definitivă din 27 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti .
35. La 3 august 2006, reclamantul a început executarea noii pedepse în Penitenciarul Colibaşi. Între 6 şi 20 februarie 2007, a fost internat în penitenciarul-spital.
36. În urma cererii reclamantului de a i se recalcula pedeapsa cu închisoarea care rezulta din cele două hotărâri penale, cea din 30 mai 2001 şi ultima, cea din 14 iunie 2005, luând în considerare partea din pedeapsa cu închisoarea pe care reclamantul o executase deja, Tribunalul Argeş s-a pronunţat prin hotărârea sa definitivă din 26 martie 2007 că pedeapsa cu închisoarea în cazul reclamantului urma să fie de patru ani.
37. La 30 mai 2007, executarea pedepsei cu închisoarea de către reclamant a fost întreruptă, iar acesta a fost liberat provizoriu sub control judiciar din Penitenciarul Colibaşi.
II. Dreptul intern relevant
38. Prevederile relevante ale Ordonanţei de urgenţă nr. 56/2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, în vigoare la data la care au avut loc faptele ce formează obiectul cauzei, precum şi ale Codului de procedură penală român referitoare la amânarea executării pedepselor cu închisoarea (art. 453 şi 455) sunt descrise în cauza Aharon Schwarz împotriva României, nr. 28304/02, pct. 66 şi 67, 12 ianuarie 2010.
În drept
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din convenţie
39. Reclamantul s-a plâns că nu a beneficiat de tratamentul medical de specialitate, care îi era necesar şi care nu putea fi asigurat în penitenciarul-spital, ca urmare a faptului că instanţa naţională pronunţase, după mai mult de şapte luni, o hotărâre cu privire la cea de-a treia cerere a sa de amânare a executării pedepsei cu închisoarea. Această situaţie i-a provocat o suferinţă intensă fizică şi psihologică şi i-a adus atingere într-o aşa măsură stării de sănătate încât au fost necesare alte intervenţii chirurgicale prin care i-a fost îndepărtată o mare parte a craniului afectată de infecţie.
Reclamantul a invocat art. 3 din convenţie, redactat după cum urmează:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
A. Cu privire la admisibilitate
1. Argumentele părţilor
(a) Guvernul
40. Guvernul a argumentat că reclamantul nu epuizase căile de atac interne, neutilizând toate acţiunile în justiţie pe care le avea la dispoziţie conform legislaţiei româneşti pentru a se plânge de condiţiile de detenţie sau de lipsa tratamentului medical. Mai mult, a accentuat că reclamantul nu reuşise să facă dovada că nu existau căi de atac eficiente în ordinea juridică naţională. Guvernul a subliniat că, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii (făcând trimitere, printre alte cauze, la Petrea împotriva României, nr. 4792/03, 29 aprilie 2008, şi Măciucă împotriva României, nr. 25763/03, 26 mai 2009), procedura prevăzută de Ordonanţa nr. 56/2003 reprezenta o cale de atac efectivă şi adecvată pentru a-i oferi reclamantului un remediu cu privire la pretinsele încălcări.
41. În plus, a subliniat că reclamantul ar fi putut introduce o acţiune civilă în despăgubire în temeiul art. 998‑999 din vechiul Cod civil, sau o plângere penală împotriva conducerii penitenciarului.
(b) Reclamantul
42. Reclamantul a subliniat că introdusese acţiunea în justiţie corespunzătoare şi că alte căi de atac nu erau efective.
2. Motivarea Curţii
43. Curtea observă că regula epuizării căilor de atac interne prevăzută de art. 35 § 1 din convenţie impune ca un reclamant să poată recurge în mod obişnuit la căi de atac care sunt disponibile şi suficiente pentru a permite repararea încălcărilor pretinse. Existenţa căilor de atac în cauză trebuie să fie suficient de sigură nu numai în teorie, ci şi în practică, în caz contrar acestea vor fi lipsite de accesibilitatea şi eficienţa necesare (a se vedea, între altele, Akdivar şi alţii împotriva Turciei, 16 septembrie 1996, Culegere de hotărâri şi decizii 1996‑IV, pct. 65).
44. În privinţa epuizării căilor de atac interne, sarcina probei este împărţită. Incumbă Guvernului, care invocă neepuizarea căilor de atac, sarcina de a demonstra Curţii că respectiva cale de atac era efectivă, disponibilă atât în teorie, cât şi în practică la momentul relevant, cu alte cuvinte că era accesibilă, de natură a oferi o reparaţie în privinţa plângerilor reclamantului şi asigura perspective rezonabile de reuşită. Totuşi, odată ce această obligaţie a fost îndeplinită, îi revine reclamantului sarcina de a demonstra că recursese, de fapt, la respectiva cale de atac la care a făcut trimitere Guvernul ori că aceasta era, dintr-un anumit motiv, inadecvată sau nu era efectivă în raport cu circumstanţele specifice ale cauzei, ori că au existat circumstanţe speciale care îl/o absolveau de cerinţa respectivă (ibid., pct.68).
45. În plus, art. 35 § 1 trebuie aplicat cu o oarecare flexibilitate şi fără formalism excesiv. Aceasta înseamnă, printre altele, că trebuie să ţină seama în mod realist nu doar de existenţa, în ordinea juridică a părţii contractante în cauză, a căilor de atac formale, ci şi de contextul juridic şi politic general în care operează acestea, precum şi de circumstanţele personale ale reclamanţilor (ibid., pct. 69).
46. Curtea subliniază că reclamantul solicitase amânarea executării pedepsei cu închisoarea motivând că tratamentul medical de care avea nevoie şi intervenţia chirurgicală la care trebuia să fie supus nu puteau fi asigurate în cadrul penitenciarelor-spital.
47. Curtea subliniază că motivul invocat de instanţa naţională, sesizată cu cererea reclamantului de amânare a executării pedepsei cu închisoarea, pentru continua amânare a şedinţelor a fost absenţa raportului medical referitor la starea de sănătate a reclamantului. Principalul obiectiv al raportului menţionat era acela de a stabili dacă tratamentul medical de care avea nevoie reclamantul putea fi asigurat sau nu de penitenciarul-spital. Şapte luni mai târziu, raportul medical nu fusese încă prezentat, motivul pentru respingerea cererii reclamantului fiind acela că, între timp, îi fusese acordată graţierea.
48. Mai mult, conform legislaţiei naţionale, instanţa care ar fi avut competenţa să analizeze cererea formulată de reclamant, conform procedurii prevăzute de Ordonanţa nr. 56/2003, era aceeaşi cu instanţa care se pronunţase cu privire la cererea reclamantului de amânare a executării pedepsei. Prin urmare, Curtea nu înţelege cum aceeaşi instanţă ar fi putut să răspundă mai prompt unei cereri similare având un temei juridic diferit.
49. În această privinţă, Curtea nu este convinsă de necesitatea depunerii unei alte cereri având, în principiu, acelaşi obiect ca şi cererea de amânare a executării pedepsei cu închisoarea, adică acela de a determina dacă afecţiunile de care suferea reclamantul ar fi putut fi tratate în penitenciarele-spital (a se vedea, de asemenea, hotărârea sus-menţionată, Aharon Schwarz, pct. 95).
50. În lumina celor expuse anterior, Curtea consideră că excepţia preliminară de neepuizare a căilor de atac interne invocată de Guvern nu poate fi admisă.
Luând de asemenea act de faptul că plângerea sa nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din convenţie şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea concluzionează că trebuie să fie declarată admisibilă.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele părţilor
(a) Reclamantul
51. Reclamantul a subliniat că primele două cereri de amânare a executării pedepsei cu închisoarea au fost admise pe baza rapoartelor Institutului de Medicină Legală, care atestau că tratamentul medical nu îi putea fi asigurat în penitenciarul-spital. Acest aspect contrazice opinia Guvernului conform căreia reclamantul beneficiase de tratament medical corespunzător în penitenciarul-spital.
52. Reclamantul susţine că medicamentele de care avea nevoie fuseseră, în fapt, asigurate de mama sa.
53. Reclamantul a subliniat că acele condiţii de detenţie, în special prin raportare la starea sa de sănătate, erau precare, iar nu corespunzătoare aşa cum susţinuse Guvernul, şi îi cauzaseră suferinţe fizice enorme.
54. Reclamantul a concluzionat că menţinerea sa în detenţie, într-un loc în care nu i se putea asigura protejarea sănătăţii sale aflate în declin constant, a determinat deteriorarea sănătăţii sale şi i-a cauzat suferinţă psihologică intensă, întrucât era conştient că putea să decedeze dacă nu primea tratament medical într-un spital obişnuit.
(b) Guvernul
55. După ce a menţionat principiile fundamentale stabilite de Curte în jurisprudenţa sa cu privire la condiţiile de detenţie şi lipsa tratamentului medical în timpul detenţiei, Guvernul a afirmat că reclamantul era examinat cu regularitate de medici şi că a primit tratament medical corespunzător afecţiunilor lui. Acesta a subliniat că reclamantul nu a prezentat nicio probă care să facă dovadă contrară.
56. Acesta a susţinut că în perioada 8 – 26 septembrie 2003, reclamantul se afla în unitatea medicală a Penitenciarului Colibaşi, insistând că acolo erau asigurate condiţii bune persoanelor bolnave private de libertate.
57. În ceea ce priveşte tratamentul medical, Guvernul a susţinut că între 26 septembrie şi 27 noiembrie 2003, reclamantul primise tratament medical corespunzător.
În ceea ce priveşte starea sa psihologică, reclamantul fusese supravegheat de un educator-terapeut care realiza activităţi educaţionale şi avea zilnic conversaţii individuale cu toate persoanelor private de libertate.
58. Guvernul a susţinut că în perioada 26 septembrie – 27 noiembrie 2003, în timp ce reclamantul se afla în Penitenciarul Spital Jilava, a beneficiat de condiţii corespunzătoare stării sale de sănătate.
59. Guvernul a susţinut, de asemenea, că potrivit dosarului medical al reclamantului, acesta suferea de hepatită cronică şi că starea lui fizică generală se deteriorase începând din 1997 şi, prin urmare, niciun dosar medical nu putea arăta vreo legătură de cauzalitate între problemele medicale de care suferea reclamantul şi detenţia sa.
60. În ceea ce priveşte durata procedurii având ca obiect cea de-a treia cerere a reclamantului de amânare a executării pedepsei cu închisoarea, Guvernul a susţinut că instanţa naţională a avut un rol activ pe toată durata procedurii şi că nu se poate considera că reclamantul a suferit vreo încălcare a drepturilor sale în această perioadă.
61. Acesta a concluzionat că probele strânse nu ar putea permite Curţii să constate dincolo de orice îndoială rezonabilă că reclamantul a fost supus unui tratament care a atins un nivel de gravitate suficient pentru a intra în sfera de aplicare a art. 3. Prin urmare, în absenţa unor probe suficiente, Guvernul a solicitat Curţii să constate că nu a avut loc o încălcare a art. 3 nici sub aspect material, nici sub aspect procedural.
2. Motivarea Curţii
(a) Principii generale
62. Pentru început, Curtea subliniază că art. 3 stabileşte una dintre valorile fundamentale ale unei societăţi democratice. Acesta interzice în termeni categorici tortura sau tratamentele ori pedepsele inumane sau degradante, indiferent de comportamentul victimei [a se vedea, între altele, Labita împotriva Italiei (MC), nr. 26772/95, pct. 119, CEDO 2000-IV].
63. Curtea reiterează că relele tratamente trebuie să atingă un nivel minim de gravitate pentru a intra în sfera de aplicare a art. 3. Evaluarea acestui nivel minim este relativă: depinde de toate circumstanţele cauzei, cum ar fi durata tratamentelor, efectele lor fizice şi mentale şi, în unele cazuri, sexul, vârsta şi starea de sănătate a victimei (a se vedea, între altele, Irlanda împotriva Regatului Unit, 18 ianuarie 1978, pct. 162, seria A, nr. 25; Costello-Roberts împotriva Regatului Unit, 25 martie 1993, pct. 30, seria A, nr. 247-C; Dougoz împotriva Greciei, nr. 40907/98, pct. 44, CEDO 2001-II).
64. Curtea observă că nu se poate elimina posibilitatea ca detenţia unei persoane bolnave să ridice probleme care intră în sfera de aplicare a art. 3 (a se vedea Mouisel împotriva Franţei, nr. 67263/01, pct. 38, CEDO 2002-IX). Deşi acest articol nu poate fi interpretat ca stabilind o obligaţie generală de punere în libertate, din motive legate de sănătate, a persoanelor private de libertate, acesta impune totuşi statului o obligaţie de a proteja bunăstarea fizică a persoanelor private de libertate asigurându-le, între altele, asistenţa medicală necesară [a se vedea Sarban împotriva Moldovei, nr. 3456/05, pct. 77, 4 octombrie 2005, şi Khudobin împotriva Rusiei, nr. 59696/00, pct. 93, CEDO 2006-XII (extrase)].
65. Curtea a subliniat, de asemenea, că toate persoanele private de libertate au dreptul la condiţii de detenţie compatibile cu respectarea demnităţii lor umane, iar modul şi metoda de executare a măsurii nu trebuie să le supună la suferinţe sau greutăţi de o intensitate care să depăşească nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei [a se vedea Kudła împotriva Poloniei (MC), nr. 30210/96, pct. 94, CEDO 2000-XI, şi Jalloh împotriva Germaniei (MC), nr. 54810/00, pct. 68, CEDO 2006-IX). Prin urmare, lipsa unei îngrijiri medicale corespunzătoare şi, în termeni generali, detenţia în condiţii necorespunzătoare a unei persoane bolnave pot în principiu să constituie tratament contrar art. 3 [a se vedea, de exemplu, İlhan împotriva Turciei (MC), nr. 22277/93, pct. 87, CEDO 2000VII].
66. Pentru a evalua dacă între continuarea detenţiei unui reclamant şi starea sa de sănătate există compatibilitate, Curtea trebuie să ia în considerare factori precum: (a) starea de sănătate a persoanei private de libertate, (b) calitatea îngrijirilor oferite şi (c) dacă reclamantul ar trebui sau nu să fie deţinut în continuare având în vedere starea sa de sănătate (a se vedea Farbtuhs împotriva Letoniei, nr. 4672/02, pct. 53, 2 decembrie 2004; Rivière împotriva Franţei, nr. 33834/03, pct. 63, 11 iulie 2006; Enea împotriva Italiei (MC), nr. 74912/01, pct. 59, CEDO 2009‑...).
(b) Aplicarea acestor principii în prezenta cauză
1. Pretinsele rele tratamente sub aspect material
67. În ceea ce priveşte prezenta cauză, Curtea trebuie să stabilească dacă în timpul detenţiei în Penitenciarul Colibaşi, în perioada 8 – 26 septembrie 2003, şi în Penitenciarul Jilava, în perioada 26 septembrie – 27 noiembrie 2003, reclamantul a avut nevoie de asistenţă medicală obişnuită, dacă a fost lipsit de aceasta, aşa cum pretinde şi, în caz afirmativ, dacă acest lucru a constituit tratament inuman sau degradant contrar art. 3 din convenţie (a se vedea Şerban, menţionată anterior, pct. 78).
68. Curtea subliniază că este necontestat că reclamantul suferea de mai multe boli grave, inclusiv osteită frontal-parietală dreapta, anevrism de arteră cerebrală stângă, anevrism de arteră stângă, malformaţie frontal-parietală arterial-venoasă, tulburare depresivă severă, status post anevrism cerebral rupt cu hemoragie interemisferică şi hepatită cronică, confirmate de certificatul medical depus de reclamant la instanţa naţională în iunie 2003 împreună cu cererea pentru cea de-a treia amânare a executării pedepsei cu închisoarea. Prin urmare, în întreaga perioadă în care reclamantul a fost încarcerat, medicii au subliniat că acesta ar trebui să primească tratament de specialitate şi ar trebui să se afle sub supraveghere medicală constantă.
69. În ceea ce priveşte tratamentul medical primit, Curtea observă că autorităţile au făcut eforturi să răspundă nevoilor medicale ale reclamantului internându-l în unităţile medicale ale penitenciarelor Colibaşi şi Jilava. În plus, Curtea observă că nu există niciun indiciu de neglijenţă din partea serviciilor medicale şi nici reclamantul nu a adus vreo probă care să arate că autorităţile au dovedit neglijenţă în administrarea tratamentului medical.
70. Reclamantul a sugerat că tratamentul medical pe care l-a primit nu a avut un efect stabilizator asupra sănătăţii lui, ci dimpotrivă, întrucât acesta avea nevoie de o intervenţie chirurgicală urgentă. Cu toate acestea, Curtea nu poate specula dacă lipsa intervenţiei chirurgicale a avut drept consecinţă directă deteriorarea sănătăţii lui. În plus, conform informaţiilor prezentate de reclamant, acesta nu a fost supus niciunei intervenţii chirurgicale imediat după eliberarea sa din închisoare. Doar în 2006 a suferit două intervenţii chirurgicale.
71. Curtea constată că reclamantul nu a furnizat nicio informaţie care ar putea demonstra că acele condiţii în care era deţinut în penitenciarele-spital erau deosebit de dificile ori i-au cauzat dificultăţi suplimentare celor inerente detenţiei, sau că erau incompatibile cu starea sa de sănătate.
72. Prin urmare, având în vedere consideraţiile de mai sus şi faptul că detenţia reclamantului a avut o durată de două luni şi nouăsprezece zile, Curtea poate concluziona că, sub aspect material, nu a fost încălcat art. 3.
(ii). Pretinsele rele tratamente sub aspect procedural
73. Curtea a subliniat deja necesitatea ca sistemele juridice naţionale să implementeze proceduri judiciare cu privire la cererile depuse de deţinuţi în vederea eliberării pentru motive medicale. Aceasta consideră că astfel de proceduri reprezintă garanţii ale protecţiei sănătăţii şi bunăstării persoanelor private de libertate pe care statul ar trebui să le reconcilieze cu cerinţele legitime ale pedepselor care îl privează pe deţinut de libertate (a se vedea Tekin Yıldız împotriva Turciei, nr. 22913/04, pct. 73, 10 noiembrie 2005, şi Mouisel, menţionată anterior, pct. 4546).
74. În acest context, Curtea consideră că interdicţia generală prevăzută la art. 3 din convenţie, precum şi obligaţiile speciale pe care acest articol le impune statelor contractante în privinţa măsurilor privative de libertate, ar fi lipsite de conţinutul lor în cazul în care astfel de mecanisme nu ar exista în sistemele juridice naţionale şi în absenţa controlului exercitat de Curte asupra eficacităţii mecanismului în cauze specifice.
75. Curtea observă că reclamantul, făcând referire la starea sa gravă de sănătate şi la necesitatea de a fi supus unei intervenţii chirurgicale, a depus cea de-a treia cerere de amânare a executării pedepsei cu închisoarea la 19 iunie 2003. La 8 septembrie 2003, chiar în ziua în care era programată o nouă intervenţie chirurgicală, acesta a fost încarcerat, deşi cererea lui de amânare a executării era pendinte.
76. În ceea ce priveşte pretinsele rele tratamente sub aspect procedural, Curtea observă că prelungirea, pe o perioadă de şapte luni, a examinării cererii reclamantului de amânare a executării pedepsei cu închisoarea a fost cauzată de absenţa unui raport medical actualizat care ar fi trebuit să fie prezentat de Institutul de Medicină Legală. Acest lucru reflectă deficienţele sistemului naţional cu privire la mecanismul existent de amânare a executării pedepselor cu închisoarea. Curtea a ajuns la aceeaşi concluzie în cauza sus-menţionată, Aharon Schwarz (pct. 106), în care examinarea cererii reclamantului de amânare a executării pedepsei cu închisoarea a durat doi ani şi trei luni. În prezenta cauză, cererea reclamantului de amânare a executării a fost respinsă după şapte luni, deoarece între timp reclamantul fusese graţiat din cauza situaţiei sale deosebite. Totuşi, Curtea nu poate face nicio inferenţă cu privire la posibila durată a procedurii dacă nu s-ar fi acordat graţierea.
77. Având în vedere mecanismul ineficient pus în aplicare de sistemul naţional în privinţa amânării executării pedepselor cu închisoarea, Curtea constată că, sub aspect procedural, a avut loc o încălcare a art. 3 din convenţie.
II. Cu privire la celelalte pretinse încălcări ale convenţiei
78. În cele din urmă, invocând art. 3 din convenţie, reclamantul s-a plâns că, în spital, după prima intervenţie chirurgicală din 3 decembrie 2002 a fost încătuşat, ceea ce i-a cauzat, în mod nenecesar, alte probleme de sănătate.
79. Curtea observă de la început că acest capăt de cerere, conform căruia reclamantul a fost încătuşat după prima intervenţie chirurgicală, nu a fost formulat în faţa autorităţilor locale, sau cel puţin nu pe fond. Rezultă că acest capăt de cerere trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 1 şi § 4 din convenţie pentru neepuizarea căilor de atac interne. Dacă s-ar argumenta că nu a avut la dispoziţie nicio cale de atac eficientă, regula celor şase luni, pe care reclamantul nu a respectat-o, s-ar aplica [a se vedea, mutatis mutandis, Rosengren împotriva României (dec. parţială), nr. 70786/01, 27 aprilie 2004].
80. În ceea ce priveşte restul capetelor de cerere formulate de reclamant în temeiul art. 2 şi 8 din convenţie, Curtea apreciază că nu este necesară examinarea separată a capetelor de cerere, luând în considerare încălcarea constatată în temeiul art. 3.
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din convenţie
81. Art. 41 din convenţie prevede:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă”.
A. Prejudiciu
82. Reclamantul a solicitat 27 509,4 RON (6 549,86 EUR) cu titlu de prejudiciu material, reprezentând costul cheltuielilor pe care le-a suportat pentru tratamentul său medical între decembrie 2003 şi mai 2010. Potrivit acestuia, costul lunar al tratamentului său medical se ridica la 315,66 RON (75,16 EUR) şi a cerut să se dispună ca Guvernul să îi plătească tratamentul medical în fiecare lună, atât timp cât va fi necesar. Acesta a mai solicitat o sumă de 10 500 RON (2 500 EUR) pentru cheltuielile determinate de intervenţiile chirurgicale necesare pentru vindecarea infecţiei la cap şi a pielii pe care o contractase în închisoare. A solicitat de asemenea Curţii o sumă lunară corespunzătoare pierderii capacităţii sale de muncă, fără a menţiona o sumă exactă.
În ceea ce priveşte prejudiciul moral, reclamantul a solicitat 4 000 000 EUR, sumă justificată de presiunea, stresul şi suferinţa extreme la care a fost supus. A adăugat că situaţia lui ar trebui comparată cu aceea a unei persoane condamnate la moarte pentru că era conştient că putea să decedeze dacă nu era eliberat din închisoare.
83. Guvernul a declarat că sumele pretinse de reclamant cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral erau speculative, excesive şi nejustificate şi a solicitat Curţii, ca în cazul în care ar constata o încălcare, să considere a fi suficientă reparaţia sa echitabilă.
În ceea ce priveşte despăgubirea pentru prejudiciul material solicitată de reclamant, Guvernul a declarat că nu este justificată de documente corespunzătoare; mai exact, calculele prezentate de reclamant nu au caracter oficial.
84. Curtea respinge cererea privind prejudiciul material, întrucât reclamantul nu a depus niciun document justificativ. Pe de altă parte, având în vedere constatările sale cu privire la cererile formulate de reclamant în temeiul art. 3 din convenţie, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral ca rezultat al ineficienţei mecanismului procedural de amânare a executării pedepsei cu închisoarea pentru motive medicale, prejudiciu ce nu este reparat suficient prin constatarea unei încălcări a drepturilor sale în temeiul convenţiei.
85. Pentru aceste motive, având în vedere circumstanţele specifice ale prezentei cauze şi jurisprudenţa sa în cauze similare (a se vedea Aharon Schwarz, menţionată anterior, pct. 127) şi pronunţându-se în echitate, Curtea acordă 7 500 EUR, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit.
B. Dobânzi moratorii
86. Curtea consideră necesar ca dobânzile moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară capetele de cerere privind lipsa tratamentului medical corespunzător, condiţiile necorespunzătoare de detenţie din Penitenciarele Jilava şi Colibaşi şi ineficienţa mecanismului procedural de amânare a executării pedepsei cu închisoarea pentru motive medicale admisibile, iar restul capetelor de cerere, inadmisibile;
2. Hotărăşte că nu a fost încălcat art. 3 din convenţie în ceea ce priveşte lipsa tratamentului medical corespunzător şi condiţiile necorespunzătoare de detenţie din Penitenciarele Jilava şi Colibaşi;
3. Hotărăşte că a fost încălcat art. 3 din convenţie în ceea ce priveşte ineficienţa mecanismului procedural de amânare a executării pedepsei cu închisoarea pentru motive medicale;
4. Hotărăşte că nu este necesar să se examineze capetele de cerere întemeiate pe art. 2 şi 8 din convenţie;
5. Hotărăşte:
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din convenţie, suma de 7 500 EUR (şapte mii cinci sute EUR), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, cu titlul de prejudiciu moral, sumă care trebuie convertită în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii;
(b) că, de la împlinirea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
6. Respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 3 aprilie 2012, în temeiul art. 77 § 2 şi § 3 din Regulamentul Curţii.
Santiago QuesadaJosep Casadevall Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy