© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2012. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informaţii, a se vedea referinţele cu privire la drepturile de autor de la sfârşitul acestui document.
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2012. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.
© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2012. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.
Obligaţii pozitive
Respectarea vieţii private
Refuzul instanţelor interne de a interzice republicarea în presă a unei fotografii în care apărea un cuplu celebru, fotografie făcută fără ştirea lor: nu a existat nicio violare
Von Hannover v. Germany (nr. 2) - 40660/08 şi 60641/08
Hotărârea din 7 februarie 2012 [Marea Cameră]
În fapt – Reclamanţii erau Prinţesa Caroline von Hannover, fiica defunctului Prinţ Rainier al III-lea de Monaco, împreună cu soţul său, Prinţul Ernst August von Hannover. Încă de la începutul anilor ‘90, Prinţesa Caroline a solicitat în faţa instanţelor interzicerea publicării în presă a unor fotografii care vizau aspecte din viaţa sa privată. Două serii de astfel de fotografii, publicate de reviste germane în 1993 şi 1997, au făcut obiectul unor litigii în faţa instanţelor germane. Litigiile au condus în final la o hotărâre definitivă a Curţii Federale de Justiţie, în 1995, şi la o decizie a Curţii Constituţionale Federale din 1995, pretenţiile Prinţesei fiind respinse. Hotărârile instanţelor germane au făcut obiectul primei dintre cele două cauze Von Hannover c. Germaniei[1] în faţa Curţii Europene, unde s-a constatat violarea dreptului la respectarea vieţii private al Prinţesei Caroline, drept protejat pe terenul articolului 8.
Urmare a acestei hotărâri, reclamanţii au cerut printr-o acţiune suplimentară în faţa instanţelor interne interzicerea republicării în presă a trei fotografii făcute fără consimţământul lor, în timpul vacanţelor de schi dintre anii 2002-2004, fotografii apărute deja în două publicaţii germane. Curtea Federală de Justiţie a interzis publicarea a două dintre fotografii, considerând că ele nu ar fi constituit subiectul unei dezbateri de interes general. Totuşi, aceeaşi Curte a permis publicarea unei a treia fotografii în care reclamanţii apăreau plimbându-se în timpul vacanţei lor de schi din St Moriz. Fotografia era însoţită de un articol care relata, printre altele, despre starea de sănătate precară a Prinţului Rainier. Hotărârea a fost menţinută prin decizia Curţii Constituţionale Federale, care a confirmat argumentele Curţii Federale de Justiţie privind calificarea bolii Prinţului drept subiect de interes general, precum şi dreptul presei de a prezenta publicului felul în care îşi împacă descendenţii Prinţului obligaţiile de familie cu nevoile fireşti din viaţa lor privată, printre care se număra şi dorinţa de a pleca în vacanţă. Hotărârea la care ajunsese Curtea Federală de Justiţie, conform căreia exista o legătură îndeajuns de clară între fotografia în cauză şi textul articolului de presă, nu se abătea de la normele constituţionale.
În drept – Articolul 8: În privinţa cererii reclamanţilor, potrivit căreia instanţele interne nu au ţinut seama îndeajuns de prima hotărâre Von Hannover, Curtea a afirmat că nu stă în atribuţiile sale să stabilească dacă statul german şi-a respectat obligaţiile prevăzute de articolul 46 din Convenţie în legătură cu executarea unei hotărâri definitive, acest lucru fiind în responsabilitatea Comitetului Miniştrilor. Aşadar, cererile din cauză se refereau doar la noua acţiune aflată pe rolul instanţelor. De asemenea, nu era de competenţa Curţii să interpreteze dispoziţiile de drept intern aplicabile şi practica judecătorească in abstracto, urmărind modificările pe care le-a operat Curtea Federală de Justiţie în jurisprudenţa sa anterioară, ca urmare a primei hotărâri Von Hannover. În schimb, rolul Curţii era să stabilească maniera în care dreptul şi practica judecătorească au încălcat articolul 8.
În noua sa hotărâre, Curtea Federală de Justiţie a interzis publicarea a două dintre cele trei fotografii, motivându-şi soluţia prin faptul că atât acestea, cât şi articolele care le însoţeau nu constituiau subiect de interes general pentru societate. În privinţa celei de-a treia fotografii, Curtea Federală a considerat că starea de sănătate a Prinţului Rainier, precum şi conduita membrilor familiei sale puteau fi calificate, la acea vreme, ca fiind un eveniment a cărui importanţă legitimează divulgarea sa de către reviste, prin publicarea articolului şi a fotografiei, pentru informarea publicului. Curtea a considerat calificarea bolii Prinţului Rainier de către instanţele interne drept „un eveniment al societăţii contemporane” ca fiind rezonabilă, acceptând că fotografia respectivă, prin prisma articolului de presă care o însoţea, a contribuit într-o anumită măsură la dezbaterea de interes general (raportat la aceasta, s-a reţinut că interzicerea publicării celorlalte două fotografii care îi prezentau pe reclamanţi în ipostaze similare a avut loc tocmai pentru că au fost publicate în scopuri de divertisment). Mai mult, chiar dacă Prinţesa Caroline a îndeplinit funcţii oficiale pentru Principatul Monaco, nu s-ar fi putut susţine că reclamanţii, incontestabil cunoscuţi publicului larg, erau simpli particulari. Ei trebuiau consideraţi ca fiind persoane publice. De asemenea, şi circumstanţele în care au fost fotografiaţi cei doi au fost evaluate de către instanţele interne, acestea considerând că reclamanţii nu au adus nicio probă care să demonstreze că fotografiile au fost făcute în mod clandestin sau în alte condiţii nepotrivite.
În concluzie, instanţele interne au asigurat un just echilibru între libertatea presei şi dreptul reclamanţilor la respectarea vieţii lor private. În acest sens, ele au acordat o importanţă fundamentală problemei dacă fotografiile, având în vedere articolele care le însoţeau, au constituit subiectul unei dezbateri de interes general, fiind analizat şi contextul în care au fost făcute. Curtea Federală de Justiţie şi-a schimbat practica urmare a primei hotărâri Von Hannover. La rândul ei, Curtea Constituţională Federală nu doar că a confirmat această practică, ci a şi întreprins o analiză detaliată a propriei sale jurisprudenţe, ca răspuns la susţinerile reclamanţilor potrivit cărora Curtea Federală de Justiţie ar fi neglijat-o. În acele condiţii, ţinând seama şi de marja de apreciere de care s-au bucurat instanţele naţionale atunci când au stabilit echilibrul între interesele divergente, instanţele interne şi-au îndeplinit obligaţiile pozitive impuse de articolul 8.
Concluzie: nu a existat nicio violare (unanimitate).
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2012.
Limbile oficiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt engleza şi franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu îşi asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curţii Europene a Drepturilor Omului () sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiţia fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menţionat anterior şi la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenţionaţi să folosiţi vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactaţi publishing@.
© Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2012
The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights () or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact publishing@.
© Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2012
Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme () où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante: publishing@.
[1] Von Hannover c. Germaniei, nr. 59320/00, 24 iunie 2004, Nota informativă nr. 65.
Full & Egal Universal Law Academy