© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013. Această traducere a fost efectuată de către Grefa Curţii şi nu obligă Curtea. Pentru mai multe informaţii, a se vedea referinţele cu privire la drepturile de autor de la sfârşitul prezentului document.
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2013. This translation was prepared by the Court’s Registry and does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.
© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2013. La présente traduction a été effectuée par le greffe de la Cour et ne lie pas la Cour. Pour plus de renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.
Vistiņš şi Perepjolkins c. Letoniei [GC] - 71243/01
Hotărâre din 25.10.2012 [GC]
Articolul 1 din Protocolul no 1
articolul 1 al. 1 din Protocolul no 1
Lipsirea de proprietate
Indemnizaţii a căror cuantum este semnificativ mai mic decât valoarea cadastrală actuală a terenurilor expropriate ca urmare a redobândirii independenţei Letoniei : încălcare
În fapt – În 1994 reclamanții au devenit proprietarii a cinci loturi de teren situate pe o insulă, parte componentă a orașului Riga şi ocupată în special de infrastructuri portuare, în baza unor contracte de donație între vii. Anterior, aceste terenuri fuseseră expropriate în mod ilegal de către Uniunea Sovietică, însă donatorii au redobândit titlul lor de proprietate în contextul denaționalizării la începutul anilor 1990. La momentul donației, valoarea cadastrală a terenurilor era nesemnificativă, însă în 1996, după includerea lor în perimetrul portului Riga, aceasta a fost estimată la aproximativ 900 000 EUR pentru terenurile primului reclamant şi 5 000 000 EUR pentru terenurile celui de-al doilea reclamant. În 1997, Parlamentul leton a adoptat o lege privind exproprierea terenurilor pentru cauză de utilitate publică pe teritoriul Portului autonom din Riga. Valoarea compensației acordate reclamanților a fost stabilită la 850 EUR şi 13 500 EUR, în conformitate cu noua prevedere legală ce instituia un plafon pentru indemnizaţiile de expropriere a terenurilor la nivelul valorii cadastrale din 22 iulie 1940, multiplicată cu un coeficient de conversie. În 1999, reclamanții au formulat acţiuni având ca obiect plata chiriei datorate, pentru folosirea terenurilor lor din 1994 şi au fost acordate, respectiv, echivalentul a 85 000 EUR şi 593 150 EUR. De asemenea, ei au solicitat instanțelor anularea înregistrării în cadastru a titlului de proprietate al Statului, susținând în special că procedura prevăzută de legea generală privind exproprierea din 1923, nu a fost respectată; însă cererile lor au fost respinse întrucât exproprierea terenurilor lor s-a dispus in baza legii speciale din 1997, şi nu a celei generale din 1923.
La 8 martie 2011, o cameră a Curții a constatat neîncălcarea articolului 1 din Protocolul no 1 şi al articolului 14 din Convenție (a se vedea Notă informativă no 139).
În drept – Articolul 1 din Protocolul no 1: În speță, a fost «lipsire de proprietate» în sensul celui de-al doilea paragraf al acestui articol.
a) Legalitatea ingerinței – În dreptul leton, decizia oficială şi definitivă de expropriere, este luată nu de către puterea executivă, ci de către Parlament sub forma unei legi speciale. Aceasta este o caracteristică a sistemului juridic leton, care datează din 1923 şi a fost confirmată si în Constituția din 1998. Obiectivele şi principiile generale ale sistemului de expropriere instituit de legea letonă, nu ridică, ca atare, nicio problemă de legalitate în sensul articolului 1 din Protocolul no 1. Înainte de adoptarea, în 1997, a regulamentului şi a legii speciale care să confirme aceasta, reclamanții se puteau aștepta ca eventuala expropriere a proprietăților lor, să fie efectuată în conformitate cu legea generală privind exproprierea din 1923. Curtea îşi manifestă îndoiala dacă exproprierea în cauză a fost realizată în «condițiile prevăzute de lege», ținând cont în special, de derogarea aplicabilă reclamanților şi a garanțiilor procedurale ce i se aplică.
b) Scopul legitim al ingerinței – Guvernul susține că statul avea nevoie de terenurile expropriate, situate în aproprierea Portului autonom din Riga, pentru extinderea, renovarea şi reconstrucția infrastructurii acestuia. Curtea nu are nici un temei să creadă că aceste motive sunt în mod evident lipsite de o bază rezonabilă.
c) Proporționalitatea ingerinței – Valoarea terenurilor în litigiu au făcut obiectul a trei evaluări succesive. Inițial, reclamanții s-au decis să indice o valoare extrem de mică a terenurilor şi părțile au convenit că această evaluare avea ca finalitate calcularea taxei de înregistrare. Făcând abstracție de la chestiunea bunei credințe a părților referitor la obligațiile lor fiscale, est de remarcat faptul că acest calcul nu a fost niciodată menționat în procedura ulterioară de expropriere şi de compensare. Autoritățile letone au decis în mod justificat să nu despăgubească deplin reclamanții pentru valoarea de piață a bunurilor expropriate şi sume mult mai mici ar fi fost suficiente pentru a îndeplini cerințele articolului 1 din Protocolul no 1, pentru trei motive. În primul rând, deoarece valoarea de piață reală a terenurilor nu putea fi determinată în mod obiectiv, în special din cauza dreptului exclusiv de cumpărare în beneficiul statului şi al autorităților locale, introdus prin legea portului. În al doilea rând, deoarece terenurile respective au fost grevate cu servituți legale în beneficiul portului. În cele din urmă, deoarece reclamanții nu au făcut investiții în terenurile lor şi nu au achitat nici un impozit funciar, procedura fiscală de reevaluare inițiată ulterior de Consiliul Municipal Riga împotriva lor, nu a avut succes. Cu toate acestea, a existat o disproporție extremă între valoarea cadastrală oficială a terenurilor şi compensațiile acordate reclamanților: suma plătită primului reclamant a fost mai mică de o miime din valoarea cadastrală a terenului său, iar al doilea reclamant a primit o sumă cu aproximativ 350 ori mai mică decât valoarea cadastrală totală a tuturor proprietăţilor sale. În opinia Curții, o astfel disproporţionalitate e practic echivalentă cu o lipsă totală de compensație. Numai circumstanțe cu totul excepționale pot justifica o astfel de situație. Prin urmare, Curtea urmează să stabilească dacă asemenea circumstanțe existau în speță, prin examinarea succesivă, pe de o parte, a situației personale şi comportamentul reclamanților, şi, pe de altă parte, a contextului istorico-politic general în care se înscria măsura criticată.
(i) Situația personală a reclamanților: Buna credință a reclamanților, în ceea ce privește achiziționarea bunurilor invocate, nu a fost niciodată contestată la nivel național. Autoritățile letone nu au luat niciodată măsuri legale pentru a contesta validitatea contractelor de donație din 1994. Dimpotrivă, ele au recunoscut în mod formal dreptul de proprietate al reclamanților prin înregistrarea terenurilor pe numele lor şi prin plata chiriei. În aceste condiții, Curtea nu are nici un motiv să pună la îndoială conformitatea donațiilor menționate cu exigenţele legislației letone sau validitatea dreptului de proprietate al reclamanților. Donațiile respective au fost făcute în schimbul unor servicii prestate de către reclamanți donatorilor. Prin urmare, ar fi incorect de afirmat, stricto senso, că bunurile în cauză au fost achiziționate în mod «gratuit». În orice caz, modul în care reclamanții au dobândit proprietățile lor, nu le poate fi opozabil. La fel, dacă este adevărat că reclamanții au exercitat posesiunea terenurilor lor doar pentru aproximativ trei ani, acest fapt nu afectează în nici un fel valoarea proprietăților şi nu justifică, o reducere semnificativă a compensațiilor. Prin urmare, situația personală şi comportamentul reclamanților, nu justifică în sine, acordarea acestor sume reduse.
(ii) Contextul istorico-politic general al cauzei: La momentul exproprierii reclamanților, toate terenurile litigioase, fuseseră deja în mod definitiv, deznaționalizate şi atribuite persoanelor fizice. În această privință, Curtea nu consideră similară situaţia persoanelor ce nu şi-au recuperat încă proprietatea lor, cu cei care erau deja în posesia unui titlu de proprietate valabil. Contextul prezentei speţe este diferit de cel din cauza Jahn şi alții c. Germaniei, în special, în ceea ce privește următoarele trei aspecte. În primul rând, legile în prezenta cauză au fost adoptate de către un parlament ales în mod democratic şi nu a existat niciun motiv pentru care reclamanții nu ar putea menține drepturile lor, cu excepția unui eventual caz de îmbogățire fără justă cauză în detrimentul foștilor proprietari, însă nici validitatea contractelor de donație, nici buna credință a reclamanților, nu a fost contestată de către autoritățile letone. De asemenea, statutul de proprietar al reclamanților, a fost, fără îndoială, solid, şi creanțele ce decurg din exercițiul dreptului lor de proprietate, au fost de asemenea confirmate şi prin legea privind portul autonom din Riga, ce instituia pe terenurile lor, servituți lucrative. În al doilea rând, toate evenimentele litigioase în speța respectivă, au survenit după mai mult de trei ani de la intrarea în vigoare definitivă a Constituției democratice din 1922 şi după mai mult de cinci ani de la redobândirea independenţei Letoniei, adică după terminarea perioadei de schimbare istorică. Prin urmare, dacă era încă posibil pentru legiuitorul leton să corecteze în 1997 eventualele greșeli comise în perioada reformei funciare, totuși, ar fi fost posibil a-i cere să respecte principiul securității juridice şi să se abțină de la impunerea unor costuri excesive persoanelor fizice. În al treilea rând, exproprierea în cauză a beneficiat numai statului, care nu a făcut nicio redistribuire a proprietății persoanelor fizice. Prin urmare, prezenta speță nu se încadrează în acele cauze în care, procesul de deznaționalizare a creat o situație inechitabilă pe care legiuitorul a trebuit să o corecteze a posteriori, într-un termen relativ scurt, pentru a restabili justiția socială.
Mai mult, la puțin timp după ce au fost deposedați de proprietățile lor, reclamanții au primit sume semnificative de bani din partea Portului autonom din Riga pentru chiria terenurilor pe care acesta le-a utilizat şi pentru a respecta servitutea. Or, aceste sume - calculate pe baza valorii actuale şi nu pe baza celei din 1940 - erau respectiv de 95 de ori mai mari decât compensația acordată primului reclamant şi de 40 de ori mai mari decât compensația acordată celui de-al doilea reclamant. Observând că preţul chiriei pentru terenuri a fost stabilit in baza altor dispoziţii legale faţă de cea pentru compensațiile acordate lor, Curtea nu poate fi de acord cu argumentul Guvernului că primele sume sunt suficiente pentru a le compensa şi pe celelalte. În orice circumstanță, disproporția dintre chiriile pentru terenuri şi compensațiile acordate, confirmă valoarea mică a indemnizaţiei. În ultimul rând, Guvernul nu a demonstrat că scopul legitim invocat, acela de optimizare a administrării infrastructurii Portului autonom din Riga în contextul general al politicii economice a statului, nu ar fi fost îndeplinit prin măsuri mai puțin drastice decât exproprierea compensată prin sume pur simbolice. Dificultățile bugetare ale statului, nu constituie un imperativ care să justifice adoptarea unor asemenea măsuri excepționale. În principiu, nu ţine de competenţa Curții să indice Parților contractante care sunt măsurile concrete legislative sau regulile ce trebuiesc urmate pentru a se achita cu obligațiile ce le revin. In altă ordine de idei, un schimb de terenuri sau o reducere a chiriei, oferite reclamanților – pentru atât timp cât statul nu avea resursele bugetare necesare să exproprieze terenurile în schimbul unei juste compensații – constituie posibile exemple. În sfârșit, autoritățile ar fi putut calcula compensațiile conform valorii cadastrale a terenurilor la data la care reclamanții au pierdut efectiv dreptul lor de proprietate, în loc să aplice valoarea cadastrală din 1940. Or, din dosar nu rezultă că astfel de măsuri au fost discutate sau cel puțin preconizate, la nivel național. În aceste condiții, chiar dacă articolul 1 din Protocolul no 1 nu cere în cauză, rambursarea întregii valori cadastrale sau de piață a bunurilor expropriate, disproporția între valoarea cadastrală actuală şi compensațiile alocate – care e rezultatul unei modificări legislative retroactive generatoare a unei inegalități în profitul statului şi în detrimentul reclamanților – este mult prea importantă pentru a putea conchide asupra existenţei unui «just echilibru» între interesele comunității şi drepturile fundamentale ale reclamanților. Statul a depășit marja de apreciere de care dispunea, şi exproprierea denunțată de către reclamanți, a fost o sarcină disproporționată şi excesivă pentru aceștia, rupând «justul echilibru» între protecția proprietății şi cerințele interesului general.
Concluzie : Incalcare (douăsprezece voturi contra cinci).
Articolul 41 : chestiune rezervată.
(A se vedea de asemenea Jahn şi alții c. Germaniei [GC], no 46720/99, 72203/01 si 72552/01, 30 iunie 2005, Notă informativă no 76)
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013.
Limbile oficiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului sunt engleza și franceza. Această traducere a fost efectuată de către Grefa Curţii. Ea nu obligă Curtea, care, de altfel, nu își asumă nicio responsabilitate pentru calitatea acesteia. Ea poate fi descărcată din baza de date a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului HUDOC () sau din orice altă bază de date căreia HUDOC i-a transmis acest document. Traducerea poate fi reprodusă în scopuri necomerciale cu condiția ca titlul cauzei să fie citat în întregime împreună cu indicația de mai sus privind drepturile de autor. Orice persoană care intenționează să utilizeze fragmente din prezenta traducere în scopuri comerciale este rugată să contacteze adresa următoare: publishing@.
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2013.
The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was prepared by the Court’s Registry. It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be downloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights () or from any other database with which the Court has shared it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact publishing@.
© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2013.
Les langues officielles de la Cour européenne des droits de l’homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée par le greffe de la Cour. Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut être téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme (), ou de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut être reproduite à des fins non commerciales, sous réserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante : publishing@.
Full & Egal Universal Law Academy