©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
Secția a doua
Cauza W.D. împotriva Belgiei
Cererea nr. 73548/13
HOTĂRÂREA
Strasbourg
din 6 septembrie 2016
Definitivă
06/12/2016
Hotărâre a devenit definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În cauza W.D. împotriva Belgiei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a doua), reunită într-o cameră compusă din Işıl Karakaş, președinte, Julia Laffranque, Nebojša Vučinić, Paul Lemmens, Ksenija Turković, Jon Fridrik Kjølbro, Stéphanie Mourou-Vikström, judecători, și Hasan Bakırcı, grefier adjunct de secție,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 5 iulie 2016,
pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 73548/13 îndreptată împotriva Regatului Belgiei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul W.D. („
2. Reclamantul a fost reprezentat de P. Verpoorten, avocat în Herentals. Guvernul belgian („
3. Reclamantul susține, în special, că menținerea sa în detenție într-un loc necorespunzător stării sale implică o încălcare a art. 3 și a art. 5 § 1 din Convenție. Acesta se plânge, de asemenea, de ineficiența căilor de atac (art. 5 § 4 și art. 13 din Convenție).
4. La 26 martie 2015, cererea a fost comunicată Guvernului.
ÎN FAPT
I. Circumstanțele cauzei
5. Reclamantul s-a născut în 1987 și este internat în Secția de protecție socială a Penitenciarului Merksplas.
6. La 30 noiembrie 2006, la vârsta de 19 ani, reclamantul a fost arestat, fiind suspectat că ar fi săvârșit fapte calificate drept atentat la pudoare –
7. Printr-o ordonanță din 27 februarie 2007, Camera de consiliu a Tribunalului de Primă Instanță din Malines a dispus internarea reclamantului pentru aceste fapte în temeiul articolului 7 din Legea din 9 aprilie 1930 privind protecția socială a persoanelor cu deficiențe, a delincvenților din obișnuință și a autorilor anumitor delicte sexuale („
A. Locul și condiţiile de detenţie a reclamantului
8. Reclamantul a fost internat în Secția de protecție socială a Penitenciarului Merksplas la 2 iulie 2007, unde a rămas de atunci, fără întrerupere. Până în 2009, reclamantul a fost plasat în pavilionul F. Din 2009, reclamantul se află în pavilionul De Haven (a se vedea infra, pct. 14, 58 și 70).
9. În perioada 2010-2015, reclamantul a beneficiat de permisiuni de ieșire, sub supravegherea echipei programului ABAGG (a se vedea infra, pct. 70). În cursul acestei perioade, a beneficiat, de asemenea, de permisiuni de ieșire la fiecare două luni, sub supravegherea unui membru al familiei sale, cu interdicția de a contacta minori și de a utiliza telefonul mobil sau internetul.
B. Date medicale și psihosociale
10. Dintr-un raport detaliat al Serviciului de asistență psihosocială din cadrul Penitenciarului Merksplas, întocmit la 28 iulie 2006, pe baza concluziilor unui medic psihiatru, reiese că reclamantul era „
11. Dintr-un raport întocmit la 28 octombrie 2008 de către medicul psihiatru al penitenciarului, la solicitarea autorităților cu competențe în materie de protecție socială, reiese că fusese inițiată o preterapie –
12. La 1 decembrie 2009, Agenția flamandă pentru persoanele cu handicap (Vlaams Agentschap voor Personen met een Handicap, denumită în continuare „
13. Un al doilea raport, întocmit de un grup interdisciplinar la 9 martie 2009, a evaluat coeficientul de inteligență al reclamantului la 90 și a concluzionat că acesta suferea de tulburări de „
14. Începând din 2009, reclamantul a fost plasat în pavilionul De Haven al penitenciarului și a fost admis în programul desfășurat de asociația ‘
15. La 17 aprilie 2012, un raport referitor la problematica delictelor sexuale comise de reclamant a fost întocmit de Serviciul de asistență psihosocială. În raport se arăta că reclamantul interpreta greșit evoluția permisiunilor de ieșire ca reprezentând calea către o reabilitare ambulatorie și nu înțelegea că, date fiind deviațiile sale sexuale față de minori, acestea făceau parte, în realitate, din cadrul detenției sale.
16. Două rapoarte similare, întocmite de Serviciul de asistență psihosocială la 11 iunie 2013 și, respectiv, la 26 martie 2014 au reluat întocmai constatările din raportul precedent și au subliniat că reclamantul prezenta un risc de recidivă foarte ridicat, având în vedere capacitățile sale insuficiente în ceea ce privește conștientizarea greșelilor și empatia față de victime.
17. Din rapoartele întocmite de Serviciul de asistență psihosocială reiese că, pe toată durata detenției, reclamantul a dorit să intre în contact cu minori, în principal prin intermediul scrisorilor, dar și pe internet, și că a fost introdus un control al corespondenței sale. Aceste rapoarte recomandau ca reclamantul să fie plasat într-o instituție a VAPH și subliniau efectul pozitiv al permisiunilor de ieșire.
18. La 26 octombrie 2015, Serviciul de asistență psihosocială a emis un nou raport cu privire la problematica delictelor sexuale comise de reclamant. Acesta a confirmat recomandarea de plasare a reclamantului într-o instituție a VAPH sau într-o instituție de psihiatrie medico-legală, din cauza fixației foarte puternice a acestuia față de minori și a absenței auto-controlului acestuia. Acest raport constata o recidivare în întreținerea corespondenței acestuia cu minori (intensificare, disimulare). Ținând seama și de faptul că, în timpul permisiunilor de ieșire, reclamantul, însoțit de unchiul său, frecventa o echipă de fotbal, mai precis cea căreia acesta îi adresase una dintre scrisorile sale, autorii raportului au recomandat să i se interzică orice ieșire pe viitor.
19. Conform unui „
C. Procedurile în fața autorităților cu competențe în materie de protecție socială
20. Pe tot parcursul detenției, Comisia pentru protecție socială („
21. La momentul introducerii cererii, cea mai recentă decizie a CDS din Anvers fusese luată la 10 octombrie 2012.
22. La 6 decembrie 2012, Comisia Superioară pentru Protecție Socială („
23. Reclamantul a formulat recurs în fața Curții de Casație împotriva deciziei CSDS. Înainte de a expune motivele dezvoltate din perspectiva art. 5 și 6 din Convenție, reclamantul a susținut că privarea de libertate pe o durată nedeterminată, fără perspectiva evoluării și fără o îngrijire terapeutică adaptată stării sale de sănătate mintală, constituia un tratament inuman și degradant, contrar art. 3. În plus, acesta solicita adresarea unei întrebări preliminare Curții Constituționale, în special pentru a se stabili dacă împrejurarea că o persoană internată poate fi privată în continuare de libertatea sa pe o durată nedeterminată constituia o încălcare a art. 3, art. 5 § 1 și § 4, și art. 13 din Convenție, coroborate cu art. 10 și 11 din Constituție (egalitate în fața legii și interzicerea discriminării).
24. Prin hotărârea din 30 aprilie 2013, Curtea de Casație a respins recursul formulat de reclamant. Aceasta a considerat că decizia CSDS era întemeiată din punct de vedere juridic și că nu exista nicio încălcare a art. 5 și 6 din Convenție. În plus, decizia CDS, prin care refuza să dispună plasarea reclamantului într-o instituție desemnată nu putea fi atacată cu recurs în casație, pe motiv că era vorba despre o modalitate de executare a măsurii de internare. În cele din urmă, aceasta a refuzat să sesizeze Curtea Constituțională cu o cerere de decizie preliminară, având în vedere că întrebările sugerate nu aveau legătură cu capetele de cerere.
25. La 30 aprilie 2014, CDS din Anvers a dispus, din nou, menținerea reclamantului în Merksplas, în așteptarea primirii sale într-o instituție din exterior. Recursul împotriva acestei decizii a fost respins de CSDS la 22 mai 2014.
26. Printr-o hotărâre din 2 decembrie 2014, Curtea de Casație a anulat decizia CSDS, pe motiv că aceasta nu oferea răspunsuri concluziilor reclamantului, care prezentase elemente concrete în sprijinul afirmației potrivit căreia nu beneficia de o terapie adaptată, fiind astfel încălcate art. 5 § 1 și § 4 din Convenție. Aceasta imputa, de asemenea, CSDS faptul că nu a răspuns concluziilor reclamantului cu privire la motivele pentru care nu fusese încă transferat într-o instituție adaptată.
27. La 16 martie 2015, CSDS, cu o componență diferită, a luat o decizie prin care a respins recursul formulat împotriva deciziei CDS, pe motiv că starea psihică a reclamantului nu se ameliorase suficient, sau chiar nu se ameliorase, și că, prin urmare, nu erau îndeplinite condițiile pentru punerea în libertate și reabilitarea acestuia. Ținând seama de faptul că reclamantul continua să aibă un comportament sexual deviant și că acesta nu era deloc conștient nici de comportamentul său, nici de consecințele acestuia, CSDS a considerat că reclamantul reprezenta un pericol real pentru societate, în general, și, în special, pentru tinerii de sex masculin. În aceste condiții, menținerea în detenție trebuia să fie considerată justificată, în temeiul art. 5 § 1 lit. e) din Convenție. Pe de altă parte, nu putea fi vorba despre tratamente inumane și degradante în sensul art. 3 din Convenție. În schimb, era necesar să se constate expirarea perioadei în care reclamantul avea dreptul la îngrijiri și la un cadru adaptat și să se dispună, în temeiul art. 14 alin. (2) din Legea protecției sociale, transferarea acestuia, în termen de șase luni, într-o instituție adaptată din cadrul VAPH.
D. Procedurile privind măsurile provizorii în fața instanțelor judecătorești
28. Între timp, la 11 octombrie 2013, reclamantul a formulat o cerere de măsuri provizorii împotriva statului belgian și a Comunității Flamande. Acesta solicita să fie dispusă efectuarea unei vizite la fața locului, declararea condițiilor de detenție ca fiind contrare art. 5 § 1 din Convenție, instituirea unei tutele în temeiul art. 20 din Legea protecției sociale și, în subsidiar, să se dispună, sub sancțiunea plății de penalități cominatorii, ca pârâții să îi furnizeze un tratament specializat pentru comportamentul sexual deviant. Acesta s-a plâns că nu beneficiază de un tratament adaptat patologiei sale, în special din cauza personalului medical insuficient.
29. Prin ordonanța din 19 iunie 2014, Președintele Tribunalului de Primă Instanță din Anvers a hotărât că avea competență materială, întrucât reclamantul invoca caracterul urgent al cererii sale și faptul că acesta era stabilit „
30. Prin hotărârea din 11 martie 2015 a Curții de Apel din Anvers, a fost confirmată ordonanța pronunțată în primă instanță. Curtea de apel a considerat, în special, că nu se demonstrase concret că autoritățile nu își îndepliniseră obligațiile, nici că reclamantul era ținut în condiții necorespunzătoare în Merksplas, că nu se putea deduce din jurisprudența Curții că simplul fapt că reclamantul se afla internat într-un penitenciar și că nu era găzduit într-o instituție adaptată era suficient pentru a concluziona că detenția acestuia nu era în conformitate cu Convenția și că nu se demonstrase in concreto în ce privințe asistența de care beneficia reclamantul nu era adaptată situației sale individuale.
31. La 1 decembrie 2015, reclamantul a introdus o nouă sesizare de măsuri provizorii împotriva statului belgian și a Comunității Flamande. Reclamantul a solicitat punerea în executare a deciziei CSDS din 16 martie 2015, sub sancțiunea plății de penalități cominatorii, în măsura în care prin aceasta se constata expirarea perioadei în care reclamantul avea dreptul la îngrijiri și la un cadru adaptat și dispunea transferarea acestuia, în termen de șase luni, într-o instituție din cadrul VAPH. Potrivit informațiilor de la dosar, cauza este încă pendinte în fața Tribunalului de Primă Instanță din Anvers.
E. Demersurile întreprinse în vederea plasării într-un centru din circuitul exterior
32. La 11 februarie 2011, Serviciul de asistență psihosocială a contactat două instituții recunoscute de VAPH drept „
33. Reclamantul a contactat personal Spitalul Public de Psihiatrie din Geel, care, la 13 iunie 2013, a informat Serviciul de asistență psihosocială că reclamantul nu putea fi luat în considerare în vederea primirii în cadrul unității, din cauza problemelor sale psihiatrice.
34. În urma deciziei CDS din 16 martie 2015 (a se vedea supra, pct. 27), Serviciul de asistență psihosocială a transmis numele reclamantului unui număr de opt instituții din rețeaua VAPH care aveau locuri disponibile. Niciuna din instituțiile contactate nu a oferit un răspuns pozitiv. Acesta a fost prezentat, de asemenea, altor trei instituții, care erau recunoscute de VAPH drept „
II. Dreptul și practica interne relevante
A. Cadrul legal
35. Legea aplicabilă prezentei cauze este Legea din 9 aprilie 1930 privind protecția socială a persoanelor cu deficiențe, a delincvenților din obișnuință și a autorilor anumitor delicte sexuale, astfel cum a fost modificată prin Legea din 1 iulie 1964 („
36. Această lege trebuia să fie înlocuită cu Legea din 21 aprilie 2007 privind internarea persoanelor care suferă de tulburări psihice. Înainte de a intra în vigoare, aceasta a fost înlocuită de Legea din 5 mai 2014 privind internarea persoanelor. Au fost adoptate dispoziții tranzitorii pentru ca regimul actual al Legii din 1930 să continue să se aplice până la intrarea în vigoare a Legii din 2014. În momentul pronunțării prezentei hotărâri, intrarea în vigoare a Legii din 5 mai 2014 este prevăzută pentru data de 1 octombrie 2016 (infra, pct. 80).
37. Instanțele cu competențe de investigare (juridictions d’) și instanțele de judecată competente (juridictions de jugement) pot să dispună internarea inculpatului care a săvârșit o faptă calificată drept infracțiune și care se află în una din stările prevăzute la articolul 1 din Legea protecției sociale,
38. Pentru organizarea internării sunt instituite comisii pentru protecție socială („
39. CDS hotărăsc locul internării. Acesta este ales din rândul instituțiilor administrate de Guvern. Totuși, CDS poate, din motive terapeutice și prin decizie motivată special, să dispună plasarea și menținerea într-o instituție corespunzătoare din punctul de vedere al măsurilor de securitate și al îngrijirilor care trebuie să fie acordate (art. 14 din Legea protecției sociale).
40. În practică, dacă CDS decide că internarea trebuie să se efectueze sub forma unui plasament, persoana internată poate fi plasată într-o instituție de protecție socială, o secție de protecție socială, o instituție din circuitul extern destinată special pentru găzduirea persoanelor internate sau o instituție din circuitul extern din rețeaua obișnuită (a se vedea infra, pct. 56-63).
41. Prin hotărârea nr. 142/2009 din 17 septembrie 2009, Curtea Constituțională, sesizată cu o întrebare preliminară, s-a pronunțat asupra aspectului dacă Legea protecției sociale era compatibilă cu articolele 10 și 11 din Constituția belgiană, coroborate cu art. 5 § 1 din Convenție, în măsura în care aceasta nu prevede că CDS poate obliga o „
„Johnson împotriva Regatului Unit, 24 octombrie 1997; Brand împotriva Țărilor de Jos, 11 mai 2004; Morsink împotriva Țărilor de Jos, 11 mai 2004). Dacă, în situația în care instituția desemnată de Comisia pentru protecție socială nu poate găzdui persoana internată, trebuie să se stabilească un echilibru rezonabil între interesele autorităților și cele ale persoanei în cauză, un astfel de echilibru este întrerupt atunci când persoana în cauză este lăsată pe termen nedeterminat într-o instituție pe care instanța competentă a considerat-o deja necorespunzătoare pentru a permite reabilitarea acesteia.
B.7.4. Totuși, această atingere adusă [libertății și siguranței] nu este generată de dispoziția legislativă cu privire la care este sesizată Curtea. Aceasta se datorează insuficienței locurilor disponibile în instituțiile în care ar putea fi executată măsura dispusă de instanța a quo.
B.8. O astfel de situație are legătură cu aplicarea legii. Instanțele sunt cele care trebuie să sancționeze o astfel de situație și, în consecință, aceasta nu este de competența Curții, astfel încât întrebarea preliminară necesită un răspuns negativ.”
42. CDS poate, din oficiu sau la cererea Ministrului Justiției, a procurorului Regelui, a persoanei internate sau a avocatului acesteia, să dispună transferarea persoanei internate într-o altă instituție. Dacă cererea persoanei internate sau a avocatului acesteia este respinsă, aceștia pot să introducă o nouă cerere după expirarea unui termen de șase luni. CDS poate, de asemenea, să admită persoana internată într-un regim de semilibertate, ale cărui condiții și termeni sunt stabiliți de către Ministrul Justiției (articolul 15).
43. CDS poate, înainte de a se pronunța în temeiul art. 14 și 15, citate anterior, să solicite avizul unui medic ales de aceasta, din cadrul sau din afara administrației. Persoana internată poate, de asemenea, să solicite examinarea sa de către un medic ales de ea și să prezinte avizul acestuia. Acest medic poate avea acces la informațiile din dosarul persoanei internate. Procurorul Regelui, directorul sau medicul instituției de protecție socială sau al instituției corespunzătoare, persoana internată și avocatul acestuia sunt audiați. Dosarul este pus la dispoziția avocatului persoanei internate pentru o perioadă de patru zile. Aceasta din urmă este reprezentată de avocatul său în cazul în care examinarea, în prezența acesteia, a unor chestiuni medicale și psihiatrice privind starea sa de sănătate poate fi prejudiciabilă (art. 16 din Legea protecției sociale) În caz de urgență, președintele CDS sau Ministrul Justiției poate dispune transferare unei persoane internate (art. 17 din Legea protecției sociale).
44. CDS se informează permanent cu privire la situația persoanei internate și poate să decidă punerea în libertate definitivă sau punerea în libertate cu termen de încercare a acesteia, însoțită de anumite condiții, atunci când starea psihică a acesteia s-a îmbunătățit suficient și sunt îndeplinite condițiile pentru readaptarea ei socială. În acest scop, CDS poate, din oficiu sau la cererea persoanei internate ori a avocatului acesteia, să solicite centrelor juridice (din cadrul Serviciului Public Federal de Justiție) (Service des maisons de justice) redactarea unui raport de informare succint sau efectuarea unei anchete sociale. O cerere de punere în libertate poate fi introdusă la fiecare șase luni (art. 18 din Legea protecției sociale).
45. Dacă se dispune punerea în libertate cu termen de încercare, persoana internată face obiectul unei tutele medico-legale ale cărei durată și condiții sunt stabilite printr-o decizie de punere în libertate. În cazul în care comportamentul sau starea psihică ale persoanei eliberate indică existența unui pericol social, în special dacă nu respectă condițiile impuse, aceasta poate fi, printr-un rechizitoriu întocmit de procurorul Regelui, plasată din nou într-o unitate de psihiatrie (art. 20 din Legea protecției sociale).
B. Căi de atac
1. Autorități cu competențe în materie de protecție socială
46. Deciziile CDS pot fi contestate în fața Comisiei Superioare pentru Protecție Socială („
47. CSDS se pronunță în termen de o lună; persoana internată și avocatul acesteia sunt ascultați; dispozițiile art. 16, menționate anterior (supra, pct. 43), sunt, de asemenea, aplicabile (art. 19bis din Legea protecției sociale).
48. Curtea de Casație a subliniat că autoritățile cu competențe în materie de protecție socială erau „
49. În acest cadru, persoanele internate pot să se plângă de absența îngrijirilor, să denunțe condițiile de detenție și să solicite transferarea lor într-o instituție din circuitul exterior. Cu toate acestea, în cazul refuzului de a-l primi pe reclamant, nici CDS și nici CSDS nu are competența de a dispune punerea la dispoziție a unui loc adaptat acestuia.
50. Deciziile CSDS, de confirmare a deciziei de respingere a cererii de punere în libertate a persoanei internate sau de declarare a temeiniciei opoziției formulate de procurorul Regelui împotriva deciziei de punere în libertate a persoanei internate pot face obiectul unui recurs în anulare, formulat de avocatul persoanei internate (art. 19ter din Legea protecției sociale).
51. În schimb, deciziile prin care se respinge cererea de transferare a unei persoane internate într-un „
2. Instanțele din sistemul judiciar
52. Persoanele internate au, de asemenea, posibilitatea de a se adresa instanțelor judecătorești de drept comun.
53. Orice persoană în măsură să invoce încălcarea unui drept subiectiv poate, în fapt, să introducă o cerere în fața tribunalului de primă instanță și să se plângă de o încălcare a legii, în special de încălcarea oricărei dispoziții din Convenție care are efect direct în dreptul belgian. Judecătorul poate, eventual sub sancțiunea plății de penalități cominatorii, să dispună încetarea încălcării și, după caz, să acorde o despăgubire.
54. În temeiul art. 584 din Codul judiciar, președintele tribunalului de primă instanță, pronunțându-se cu privire la măsurile provizorii, se poate pronunța, dacă s-a stabilit caracterul urgent, cu privire la orice cerere, în orice domeniu, cu excepția celor care, în temeiul legii, nu intră în competența puterii judecătorești.
C. Oferte de primire a persoanelor internate
55. Pe baza informațiilor furnizate de Guvernul pârât în observațiile prezentate Curții de acesta, este posibilă descrierea ofertelor de primire a persoanelor internate după cum urmează.
1. Instituțiile psihiatrice cu grad ridicat de securitate
56. În Belgia există cinci instituții cu un grad ridicat de securitate
57. În Valonia, persoanele internate pot fi găzduite în una din cele trei instituții de protecție socială organizate de către autorități special pentru primirea persoanelor internate. Instituția din Paifve, subordonată Ministerului Justiției, poate primi 208 persoane internate. Celelalte două instituții sunt gestionate de regiunea valonă și, respectiv, de „
58. În Flandra, din 2009, Penitenciarul Merksplas dispune de o secție medicală securizată, pavilionul De Haven, cu o capacitate de 60 de persoane, destinat persoanelor internate care prezintă deficiențe mintale ușoare până la moderate și persoanelor care suferă de o tulburare de spectru autist. În plus, o instituție de psihiatrie medico-legală, cu grad ridicat de securitate, subordonată Ministerului Justiției și Ministerului Sănătății Publice, și-a început activitatea în Gent, în 2015, având o capacitate de 264 de locuri.
2. Instituțiile clasice de psihiatrie
59. În plus, există spitale clasice de psihiatrie, fie de tip privat, subvenționate, fie aflate în subordinea autorităților publice. Anumite instituții sunt recunoscute ca având „
3. Aripile de psihiatrie din penitenciare
60. Unsprezece penitenciare dispun de aripi de psihiatrie. Trebuie să se facă o distincție între secțiile de protecție socială și anexele de psihiatrie.
61. Secțiile de protecție socială din cadrul penitenciarelor Merksplas, Turnhout și Bruges au fost înființate special pentru cazarea persoanelor internate, care trăiesc acolo separat de deținuții de drept comun. Acolo sunt găzduite persoane internate care necesită o asistență pe termen mediu sau lung.
62. Anexele de psihiatrie din cadrul penitenciarelor Anvers, Gent, Louvain, Forest, Jamioulx, Lantin, Mons și Namur găzduiesc persoanele internate nou-venite, aflate în așteptarea unei decizii a CDS cu privire la locul lor de internare sau care așteaptă să fie transferate în locul de plasament hotărât de CSD competentă. Acolo sunt găzduiți, de asemenea, inculpații puși sub observație și deținuții de drept comun care necesită asistență psihiatrică.
63. În 2015, în Belgia existau 4 000 de persoane cu statutul de persoane internate, din care 1 059 erau încarcerate. Aproximativ 350 de persoane erau internate în Secția de protecție socială a Penitenciarului Merksplas. Potrivit informațiilor din declarația din 11 martie 2016 a Ministrului Justiției, numărul de persoane internate încarcerate se ridică în prezent la 860 (Camera Reprezentanților, Doc 54– 47).
D. Asistența terapeutică din aripile de psihiatrie ale penitenciarelor
64. În observațiile prezentate Curții, Guvernul pârât explică faptul că fiecare penitenciar care are o anexă de psihiatrie sau o secție de protecție socială dispune de un serviciu de asistență psihosocială și de o echipă de îngrijire.
65. Activitatea desfășurată de echipele de îngrijire medicală în unitățile de psihiatrie vizează stabilizarea persoanei internate, construirea unei relații de încredere și informarea persoanei internate. Îngrijirile acordate constau, în principal, în activități colective.
66. Secțiile de protecție socială se concentrează mai mult pe programe pe termen lung și, în afara activităților de grup, poate fi pus în aplicare un plan individual de tratament, cu acordul persoanei în cauză. De asemenea, sunt dezvoltate programe în colaborare cu Agenția Flamandă pentru persoanele cu handicap („
67. Serviciul de asistență psihosocială oferă CDS, printre altele, o asistență profesională, prin intermediul avizelor pe care le formulează. Acesta este alcătuit din directorul instituției, un psihiatru, un psiholog, un asistent social și un asistent administrativ.
68. Echipa de îngrijire este alcătuită din psihiatri, psihologi, asistenți medicali de psihiatrie, ergoterapeuți, asistenți sociali și educatori. În funcție de dimensiunea instituției sau a secției și, prin urmare, în funcție de numărul persoanelor internate, există angajați cu normă întreagă sau angajați cu fracțiune de normă.
69. În 2012, potrivit informațiilor furnizate de Ministrul Justiției, cele 11 penitenciare care dispuneau de o aripă de psihiatrie numărau un total de 1 117 persoane internate, 18,66 psihologi, 14 asistenți sociali, 30 educatori, 13 ergoterapeuți și 22,55 psihiatri (răspunsul din 20 august 2013 la întrebarea nr. 5-5705 din 28 februarie 2012, Senat). Numărul psihiatrilor și al asistenților medicali de psihiatrie se referă la întreaga populație penitenciară, cunoscut fiind faptul că primii își consacră majoritatea timpului persoanelor internate, în vreme ce ultimii furnizează, în principal, asistență medicală generală.
70. În ceea ce privește situația specifică a Penitenciarului Merksplas, echipa de asistență psihiatrică număra 2,8 psihiatri, 2,46 psihologi, 2,8 ergoterapeuți, 6 educatori și 2,7 asistenți sociali (același răspuns parlamentar). Pavilionul De Haven din cadrul acestui penitenciar își desfășoară activitatea în colaborare cu echipa externă a Programului ABAGG (Ambulante Begeleiding Aan Geïnterneerden met een verstandelijke beperking in de Gevangenis, „
III. DOCUMENTE RELEVANTE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE SITUAȚIA DIN BELGIA ÎN MATERIE DE INTERNARE
71. Extrase relevante din documente interne și internaționale referitoare la probleme structurale întâlnite în Belgia sunt incluse în patru hotărâri de principiu (L.B. împotriva Belgiei, nr. 22831/08, pct. 72-74, 2 octombrie 2012, Claes împotriva Belgiei, nr. 43418/09, pct. 42-69 și 70-72, 10 ianuarie 2013, Dufoort împotriva Belgiei, nr. 43653/09, pct. 37-62 și 63-65, 10 ianuarie 2013, și Swennen împotriva Belgiei, nr. 53448/10, pct. 29-53 și 54-56, 10 ianuarie 2013).
72. De atunci, situația a continuat să fie denunțată, atât la nivel intern, cât și la nivel internațional, astfel cum atestă extrasele din documentele următoare.
73. Comitetul contra torturii al Organizației Națiunilor Unite a reiterat, în acești termeni, preocupările formulate deja de acesta, în Observațiile finale cu privire la cel de-al treilea raport periodic al Belgiei (CAT/C/BEL/3, 3 ianuarie 2014):
„
19. Comitetul reiterează preocuparea sa cu privire la condițiile de detenție a persoanelor internate care suferă de tulburări psihice grave din sistemul penitenciar al statului parte. Comitetul regretă că serviciile de sănătate mintală disponibile în penitenciare sunt în continuare insuficiente, din cauza lipsei personalului calificat și a unor infrastructuri adaptate(art. 11 și 16).
Comitetul reamintește recomandarea sa anterioară (CAT/C/BEL/CO/2 par. 23) și invită statul parte să adopte toate măsurile necesare pentru ca deținuții care suferă de probleme de sănătate mintală să primească îngrijirile adaptate. În acest scop, statul parte trebuie să mărească capacitatea serviciilor medicale psihiatrice și să faciliteze, în toate penitenciarele, accesul la serviciile de sănătate mintală. ”
74. În raportul său privind vizita efectuată în Belgia în perioada 24 septembrie-4 octombrie 2013 [CPT/Inf (2016) 13], Comitetul European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante („CPT”) a făcut următoarele constatări cu privire la persoanele internate și la anexele de psihiatrie:
„
83. CPT a acordat o atenție deosebită situației persoanelor plasate în unități de psihiatrie, ulterior vizitei efectuate de acesta în Belgia în 1993.
[...]
85. [...] Anexele de psihiatrie au fost concepute pentru a găzdui provizoriu persoanele internate aflate sub observație, în așteptarea găsirii unui loc într-o instituție adaptată. Este vorba, în principal, de părțile din penitenciare care sunt destinate încarcerării și nu tratării persoanelor bolnave. Din cele aproximativ 4 000 de persoane internate din Belgia, 1 165 de persoane erau închise într-o astfel de unitate la momentul vizitei. Delegația a vizitat anexele de psihiatrie din Unitatea Penitenciară din Merksplas (350 de persoane internate) și din penitenciarele din Anvers (o astfel de anexă găzduia 83 de deținuți, dintre care 12 erau femei) și Forest (91 de persoane internate). Aceste trei anexe găzduiau aproximativ 45% din totalul persoanelor internate încarcerate. Durata șederii în aceste anexe depășea adesea doi ani.
[...]
b. Condiții de ședere
87. Condițiile materiale de ședere a persoanelor internate în Penitenciarele Anvers, Forest și în Unitatea Penitenciară din Merksplas erau, în general, corespunzătoare. Celulele erau echipate, ventilate și iluminate în mod adecvat. Fiecare unitate dispunea de un spațiu de plimbare dedicat.
Totuși, celulele din pavilionul F al Unității Penitenciare din Merksplas, utilizate pentru a primi persoanele internate nou-venite (aproximativ 100 de persoane pe an), nu dispunea de toalete. În timpul zilei, nou-veniții, care petreceau între șase și opt săptămâni în acest pavilion, puteau să folosească toaletele instalate la fiecare etaj, precum și curtea pentru plimbare. În schimb, în timpul nopții aceștia foloseau o oală de noapte. CPT recomandă autorităților belgiene să adopte măsurile necesare pentru a le permite persoanelor internate din pavilionul F al acestei anexe să aibă acces la toalete în permanență.
c. Personalul medical și tratamentele acordate
88. Delegația a constatat lipsa îngrijorătoare a medicilor psihiatri în anexele vizitate. Anexa de psihiatrie din Penitenciarul Forest beneficia de 1,5 posturi de psihiatru [în echivalent normă întreagă, denumit în continuare ENI], ocupate de trei psihiatri cu fracțiune de normă. Situația era mai critică în Anvers, care dispunea doar de un post de psihiatru (ENI) – Penitenciarul Merksplas, care avea cea mai mare anexă de psihiatrie din Belgia, dispunea, teoretic, de 1,5 posturi de psihiatru (ENI). În fapt, un psihiatru era prezent în instituție cel mult 24 de ore pe lună. Timpul de deplasare între domiciliu și penitenciar era inclus în timpul de muncă, deși unul din psihiatri locuia la mai mult de 150 kilometri de penitenciar.
Personalul format din asistenții medicali de psihiatrie al anexelor de psihiatrie este, în principiu, destinat acordării de îngrijiri persoanelor internate. În Penitenciarul Forest, un post de asistent medical (ENI) era alocat anexei. Trei asistenți medicali cu normă întreagă erau angajați doar în anexa de psihiatrie a Penitenciarului Anvers dar, în general, unul singur era prezent în timpul zilei (între orele 7.30 și 17.30). În Unitatea Penitenciară din Merksplas, 16 asistenți medicali de psihiatrie și un asistent medical-șef asigurau monitorizarea persoanelor internate. Trebuie subliniat totuși că acești angajați lucrau în principal în cadrul a cinci proiecte, în care era acordată asistență doar pentru aproximativ o treime din persoanele internate din instituție (a se vedea pct. 91).
Timpul în care personalul medical era prezent în instituțiile vizitate era insuficient, având în vedere numărul persoanelor internate și gravitatea patologiilor acestora. Acesta nu permitea nici măcar asigurarea unei monitorizări superficiale a evoluției bolilor majorității persoanelor internate. CPT recomandă adoptarea unor măsuri imediate pentru ca numărul membrilor echipelor medicale și de îngrijire din unitățile de psihiatrie vizitate să fie cel puțin dublat.
89. În Penitenciarul Merksplas, multe prescripții medicale, în special pentru substanțe psihotrope, erau efectuate prin intermediul telefonului, fără o examinare prealabilă de către un medic. Un deținut a precizat că de doi ani primea o astfel de medicație, fără să fi fost vreodată examinat în acest scop. Astfel de prescripții erau, de asemenea, efectuate prin telefon în cadrul așa-numitei unități „CPT recomandă adoptarea de măsuri urgente pentru a pune capăt acestei practici.
90. Circulara nr. 1800 a Ministrului Justiției (din 7 iunie 2007) prevede că echipa medicală din unitățile penitenciare care se ocupă de o anexă de psihiatrie este alcătuită și din ergoterapeuți, fizioterapeuți și educatori. Aceasta recunoaște dreptul persoanelor internate la îngrijiri medicale echivalente celor oferite în societatea liberă.
În practică, delegația a constatat că personalul paramedical și de îngrijire medicală era insuficient. Anexa de psihiatrie din Penitenciarul Anvers dispunea de două posturi de psiholog (ENI) și două posturi de educator (ENI), iar postul de ergoterapeut era vacant. Anexa din Penitenciarul Forest dispunea doar de două posturi de psiholog (ENI) și de un post de educator cu normă întreagă. În Penitenciarul Merksplas, echipa pluridisciplinară era alcătuită dintr-un psiholog coordonator, trei ergoterapeuți, un fizioterapeut, un art-terapeut și patru educatori cu normă întreagă. CPT recomandă consolidarea semnificativă a echipelor medicale pluridisciplinare.
91. În ceea ce privește îngrijirea terapeutică și activitățile oferite persoanelor internate, situația era neschimbată de la vizita precedentă la Penitenciarul Forest. Câteva persoane internate puteau să profite de numărul limitat de activități terapeutice oferite și unele beneficiau de un loc de muncă. Niciuna nu beneficia de un protocol individual de tratament.
În Penitenciarul Anvers, persoanele internate beneficiau de o îngrijire individualizată și aveau acces la activități socioterapeutice de grup. În plus, persoanele internate puteau să participe la activități recreative, organizate de o asociație, care le permitea să petreacă o mare parte din zi în afara celulei lor.
În Unitatea Penitenciară din Merksplas, erau puse în aplicare cinci proiecte destinate îngrijirii unor grupuri mici de persoane internate. La sosirea lor, persoanele internate erau plasate sub observație în pavilionul F, în cadrul proiectului Vesta. Personalul dispunea de aproximativ patru săptămâni pentru a stabili dacă persoana internată putea să fie integrată în alt proiect specific. În plus, structura De Haven, finanțată de Comunitatea Flamandă, oferea asistență pentru 62 de persoane cu handicap mintal.
Deși aceste proiecte ofereau o asistență adaptată, doar o treime din persoanele internate erau incluse în acestea. Restul, adică 230 de persoane internate, erau considerate de către personalul de îngrijire ca fiind pacienți „
[...]
95. În pofida constatărilor și repetatelor recomandări ale CPT, confirmate de cele mai recente decizii ale Curții, trebuie să se constate că autoritățile belgiene nu au adoptat încă măsurile necesare pentru a oferi un răspuns structural acestei probleme. Această lipsă de cooperare din partea autorităților belgiene este deosebit de regretabilă. CPT solicită autorităților belgiene o revizuire integrală a politicii în materie de detenție a persoanelor internate în anexe de psihiatrie și instituirea structurilor necesare pentru a oferi o îngrijire adaptată. Este important ca fiecare persoană internată să beneficieze de un protocol individual de tratament, o monitorizare psihiatrică, precum și de activități terapeutice și ocupaționale adaptate. ”
75. În Raportul referitor la anul 2013 cu privire la starea sistemului penitenciar belgian, Observatorul Internațional al Penitenciarelor, departamentul belgian, a prezentat următoarele constatări:
„
În practică, majoritatea acestor anexe găzduiesc nu numai persoane internate care așteaptă să fie transferate într-o [instituție de protecție socială], dar și deținuți care suferă de tulburări psihice, toxicomani, deținuți «sinucigași» sau, uneori, deținuți care au săvârșit fapte care aduc atingere bunelor moravuri.
Aceste anexe sunt locurile cele mai supraaglomerate din penitenciarele [belgiene].
[...]
Cadrul terapeutic din aceste anexe este total insuficient: un psihiatru vine, în cel mai bun caz, câteva ore pe săptămână în acest serviciu și este vorba, în principal, doar de eliberarea unor prescripții medicale. Nu există niciun loc pentru desfășurarea unei activități psihiatrice reale. Această situație este denunțată de medicii înșiși, care vorbesc despre o «medicină de război», «medicină din lumea a treia», fiind încălcată flagrant Legea drepturilor pacientului din 22 august 2002. Persoanele internate în aceste unități sunt, în general «îngrijite» exclusiv prin administrarea de neuroleptice...
[...]
Trebuie subliniat că, în 2007, în cadrul anexelor de psihiatrie au fost instituite echipe multidisciplinare, care includ cel puțin un lucrător social, un fizioterapeut și un psiholog, un psihiatru, un ergoterapeut, un asistent medical de psihiatrie și un educator.
Cu toate acestea, însuși ministrul [Justiției] recunoștea că «în pofida prezenței unor echipe de îngrijire, persoanele internate rămân private de îngrijirile de care au nevoie».
De atunci, aceste echipe au fost reduse foarte mult, având în vedere că nu au mai fost reînnoite contractele de muncă încheiate.
[...]
Nu se găsesc mijloacele pentru a le acorda îngrijirile corespunzătoare și atunci [aceste persoane] sunt «supravegheate», așteptându-se ca «starea lor să se îmbunătățească suficient pentru a putea fi reintegrate în societate». Cum ar trebui să aibă loc această îmbunătățire având în vedere situația descrisă anterior?
O grădiniță, o parcare...dar nu îngrijiri corecte.
[...]
În nota sa de politică generală din martie 2010, ministrul [...] recunoștea că «persoanele internate nu aparțin unei categorii clasice de populație penitenciară. Sunt persoane cu probleme psihice grave, care necesită un tratament adecvat. [...] Persoanele internate rămân, în mare măsură, private de îngrijirile terapeutice care trebuie să contribuie la o reintegrare cu succes în viața socială».
Conform Masterplanului, două centre de psihiatrie legală, un fel de spitale securizate pentru îngrijiri și justiție pentru securitate, ar trebui să fie înființate în 2013, în Gent și Anvers. Centrul din Gent ar trebui să aibă 272 de locuri și cel din Anvers, 180 de locuri.
Tot conform ministrului [...], celelalte persoane internate ar trebui să își găsească un loc în circuitul legal exterior sau obișnuit de îngrijiri, cu excepția inculpaților (adică cei aflați în arest preventiv) și a persoanelor internate care s-au întors în penitenciar și care așteaptă să se prezinte în fața comisiei pentru protecție socială.
Și aceasta în afara faptului că din ce în ce mai multe spitale din circuitul exterior refuză să primească persoane internate, din motive adesea neclare. Practicieni în domeniul protecției sociale, avocați sau asistenți sociali se confruntă cu refuzul preluării acestor pacienți, «diferiți de ceilalți», care provoacă un sentiment de teamă.
[...]
F. Situația specifică din Flandra
Nu există nicio [instituție de protecție socială] autonomă în Flandra. Cele două [instituții] fac parte din penitenciarele Turnhout și Merksplas. Aceste penitenciare dispun, de asemenea, de o unitate de psihiatrie și, în realitate, nu există diferențe între funcționarea unei unități [din cadrul instituției] și o unitate de psihiatrie obișnuită.
[...]
[Observatorul Internațional al Penitenciarelor] apreciază că sistemul internărilor ar trebui să fie abrogat și delincvenții cu tulburări psihice să fie achitați, pentru ca aceștia să fie trimiși în sistemul civil de psihiatrie și pentru ca această problemă să fie abordată, în sfârșit, în cadrul unei politici globale de sănătate mintală. ”
76. La 19 septembrie 2014, Comisia de supraveghere a Unității Penitenciare din Merksplas (instituția comisiilor de supraveghere a penitenciarelor este descrisă în Vasilescu împotriva Belgiei, nr. 64682/12, pct. 40, 25 noiembrie 2014) a publicat în presa belgiană o scrisoare deschisă, ale cărei fragmente relevante se citesc după cum urmează:
„
În Penitenciarul Merksplas, persoanele internate sunt încarcerate și trăiesc în același regim ca și restul persoanelor condamnate. Majoritatea dintre ele petrec peste 20 de ore în spatele unei uși închise, într-o încăpere medievală, fără îngrijiri adaptate, fără atenție, fără nicio perspectivă.
Conducerea Penitenciarului Merksplas face toate eforturile posibile pentru a asigura un cadru adaptat persoanelor internate, cu o echipă de 35 de persoane care oferă îngrijiri, care face tot ceea ce este posibil pentru a organiza activități și pentru a dezvolta proiecte, în vederea creării unui climat mai agreabil. Cu toate acestea, din cauza lipsei de personal, posibilitățile acestora de a elabora un plan de îngrijire pentru fiecare persoană internată sunt într-adevăr insuficiente. În prezent, o treime din persoanele internate primesc îngrijiri minime. Restul persoanelor din grup (200 de persoane internate) sunt private de orice monitorizare, deși au acest drept.
În calitatea noastră de membri ai comisiei, suntem martori ai efectelor prejudiciabile ale detenției cauzate persoanelor internate de regimul penitenciar; acestea au multe dureri fizice, psihopatia lor se agravează, se simt lipsite de energie, anxioase, paranoice, s-au săturat de viață, sunt total izolate și singure și se degradează lent. În absența unor îngrijiri și a unei asistențe personalizate, adaptate psihopatologiei lor, nu este de mirare că nu există progrese, nicio recuperare și nici forța necesară pentru a trăi cu boala lor având o atitudine pozitivă.
O altă preocupare este legată de cazarea lor în Penitenciarul Merksplas, o clădire veche, dărăpănată și în paragină. Acest cadru nu este o oază de liniște, unde poți găsi căldură și siguranță, și nu încurajează recuperarea. Dimpotrivă.
Adesea, persoanele internate ne spun: «Nu mi se dă niciun tratament medical, sunt bolnav, cum pot să ies de aici? » «Nu pot să mă țină aici pentru totdeauna, nu-i așa? » Ba da, putem să vă ținem aici pentru totdeauna!
[...]
În martie 2014, a apărut documentarul 9999, realizat de Ellen Vermeulen. În acest documentar, Ellen descrie viața persoanelor internate din Penitenciarul Merksplas. Este un documentar dureros, care arată clar lipsa de perspectivă, neputința și dezumanizarea. Titlul 9999 se referă la data de punere în libertate din dosarul persoanelor internate: 31/12/9999.
Ulterior apariției acestui documentar, comisia a decis să depună mărturie în mod public cu privire la aceste practici care sunt nedemne de un stat de drept. Scriem prezenta scrisoare cu sprijinul conducerii Penitenciarului Merksplas, care face tot posibilul pentru a le asigura persoanelor internate un tratament demn. Cu toate acestea, conducerea este la fel de neputincioasă și nu îi rămâne decât să fie martorul nedreptății din propriul penitenciar.
[...]
[Noi] solicităm, în așteptarea construirii unor centre de psihiatrie, să se investească în mod prioritar într-o infrastructură adaptată pentru persoanele internate din Penitenciarul Merksplas și care să stimuleze vindecarea. Insistăm ca proiectul pilot «de Haven», pus în aplicare în penitenciar, să fie extins și ca unități similare să fie construite provizoriu. De Haven este un loc adaptat, o clădire nouă, cu grădină și mult spațiu deschis, unde sunt oferite îngrijiri persoanelor internate care suferă de o limitare funcțională la nivel mintal. [...] ”
IV. MĂSURILE LUATE ȘI MĂSURILE PENDINTE ÎN VEDEREA ÎMBUNĂTĂȚIRII SITUAȚIEI PERSOANELOR INTERNATE
77. În special în vederea executării hotărârilor de principiu citate anterior (a se vedea supra, pct. 71), autoritățile belgiene au adoptat măsuri generale cu scopul de a îmbunătăți situația persoanelor internate. Din 2007, au fost puse în aplicare mai multe planuri plurianuale de reformare a sectorului internării. Obiectivul este de a scoate progresiv persoanele internate din unitățile penitenciare și de a le plasa în instituții care oferă îngrijirile necesare și le pregătesc pentru o integrare socială. În acest sens, autoritățile intenționează, de asemenea, să integreze acest plan în reforma îngrijirilor de sănătate mintală, care este în curs de desfășurare și care vizează toți pacienții din sectorul sănătății mintale, în general.
78. În afară de modificarea cadrului legal privind internarea, au fost adoptate mai multe măsuri în cadrul punerii în aplicare a planului plurianual: mărirea capacității de găzduire specifică pentru persoanele internate și dezvoltarea ofertei serviciilor de îngrijire acordate persoanelor internate în rețeaua obișnuită.
A. Modificarea cadrului legal
79. Legea din 5 mai 2014, citată anterior, prin care sunt abrogate legile din 9 aprilie 1930 și 21 aprilie 2007, citate anterior, prevede realizarea mai multor progrese, care vizează consacrarea filosofiei traseului îngrijirilor oferite persoanelor internate, precum și definirea mai precisă a noțiunilor utilizate și consolidarea garanțiilor procedurale.
80. Noua lege face, în prezent, obiectul unor modificări care au ca scop îmbunătățirea textului și se iau măsuri pentru a asigura aplicarea legii în practică. Intrarea în vigoare a legii, prevăzută inițial pentru 1 ianuarie 2016, a fost amânată pentru 1 iulie 2016, printr-o lege din 19 octombrie 2015, și, ulterior, pentru 1 octombrie 2016, printr-o lege din 4 mai 2016.
81. Noua lege definește obiectivul internării ca fiind o măsură de siguranță, care vizează atât protejarea societății, cât și luarea măsurilor necesare pentru ca persoanelor internate să li se acorde îngrijirile impuse de starea acestora, în vederea reintegrării lor în societate. Având în vedere riscul existent în ceea ce privește siguranța și starea de sănătate a persoanei internate, acesteia i se vor propune îngrijirile de care are nevoie pentru a duce o viață în condiții de demnitate umană. Aceste îngrijiri trebuie să îi permită persoanei internate să se reintegreze cât mai bine posibil în societate și sunt acordate –
82. În mod similar situației actuale, legea prevede că instanțele cu competențe de investigare, cu excepția cazurilor în care este vorba despre o infracțiune considerată delict politic ori delict de presă, și instanțele de judecată pot să dispună internarea unei persoane (art. 9 § 1). Una din modificările aduse noii legi constă în limitarea sferei de aplicare a internării, prevăzând că, de acum înainte, numai infracțiunile care au adus atingere sau au constituit o amenințare la adresa integrității fizice sau psihice a altei persoane vor putea conduce la o măsură de internare (raportul Comisiei pentru Justiție, Camera Reprezentanților, Doc 54–
83. Noua lege prevede că, înainte să fie dispusă orice măsură de internare, trebuie să fie efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică sau psihologică (art. 5 § 1). Experții trebuie să respecte standardele profesionale. Expertizele vor putea fi efectuate de un colegiu sau cu asistența altor specialiști în științe comportamentale (art. 5 § 2). Expertul trebuie să prezinte un raport detaliat, întocmit pe baza unui model (art. 5 § 4). Expertiza este contradictorie (art. 8 § 1). O altă noutate a legii este faptul că persoana care face obiectul unei expertize poate să fie asistată nu doar de avocatul acesteia, ci și de un medic sau un psiholog ales de aceasta (art. 7).
84. Internarea rămâne măsura de bază a regimului, dar nu va mai putea, în principiu, să fie executată în anexa de psihiatrie a unui penitenciar. Aceasta va trebui să fie pusă în aplicare într-o instituție sau secție de protecție socială sau într-un centru de psihiatrie legală pentru persoanele internate care prezintă „ 3 și articolul 4oliterele b), c) și d)].
85. Instituțiile din circuitul extern care au încheiat un acord de cooperare – o)
86. Organele de administrare și supraveghere a internării vor fi, de acum înainte, camerele pentru protecție socială, înființate în cadrul instanțelor competente în materia executării pedepselor (articolul 3, 6o). Acestea vor fi compuse dintr-un judecător, care va avea calitatea de președinte, un asesor specializat în reintegrare socială și un asesor specializat în psihologie clinică (articolul 78 din Codul judiciar) Ele vor în privința plasamentului și transferării persoanelor internate. Acestea se vor pronunța, de asemenea, cu privire la permisiunile de ieșire, concedii, detenția limitată, supravegherea electronică, punere în libertate cu termen de încercare, punerea în libertate în vederea îndepărtării de pe teritoriu sau a repatrierii și se vor in fine cu privire la punerea în libertate definitivă. Acestea vor dispune de o marjă de manevră largă, obiectivul fiind elaborarea, pentru fiecare persoană internată în parte, a unui parcurs al internării personalizat, adaptat tulburării psihice și evaluării riscurilor, totodată fiind respectate regulile instituției în care este plasată persoana respectivă. Punerea în libertate definitivă a persoanei internate va putea să aibă loc abia după o perioadă de punere în libertate cu termen de încercare de doi ani, care poate fi reînnoit, și în măsura în care tulburarea psihică s-a ameliorat suficient și nu mai există semne de periculozitate (articolul 66 din Legea din 5 mai 2014).
B. Creșterea capacității de găzduire și dezvoltarea ofertelor de servicii de îngrijire
87. Informațiile furnizate de Guvernul belgian Comitetului de Miniștri, în cadrul executării hotărârilor de principiu citate anterior (a se vedea infra, pct. 91-93) conțin următoarele date.
88. În cadrul punerii în aplicare a planurilor plurianuale citate anterior (a se vedea supra, pct. 77), o rețea și un circuit de servicii medicale de sănătate mintală sunt în curs de instituire în cadrul jurisdicției fiecărei curți de apel. Se are în vedere organizarea unor îngrijiri structurate pentru toate persoanele internate, conform unui traseu al serviciilor de îngrijire.
89. Din acest punct de vedere, miniștrii competenți lucrează la elaborarea unei cartografii a populației persoanelor internate, a ofertelor de servicii de îngrijire și a nevoilor în domeniu, în vederea unei mai bune orientări a acțiunilor care trebuie întreprinse pentru îmbunătățirea circuitului serviciilor de îngrijire a persoanelor internate. De asemenea, are loc un proces de reflecție cu privire la modul în care poate fi îmbunătățită asistența acordată persoanelor internate în funcție de patologia lor și modul în care poate fi permisă, pe cât posibil, reintegrarea individului în cadrul societății.
90. În ceea ce privește îngrijirea efectivă a persoanelor internate, obiectivul urmărit prin reformele în curs este reintegrarea orientată a acestora în rețeaua obișnuită de îngrijiri psihiatrice care există în prezent și dezvoltarea unei rețele legale de îngrijiri psihiatrice. Pentru persoanele internate care necesită un nivel scăzut de securitate, este vorba despre încurajarea acordării de îngrijiri clasice în regim ambulatoriu și de tip rezidențial. Pentru persoanele internate care necesită un nivel mediu de securitate, sunt dezvoltate îngrijirile de tip rezidențial: au fost create 601 de locuri, din care 225 în spitale de psihiatrie, 75 de locuri fiind rezervate pentru delincvenții sexuali. Pentru persoanele internate care prezintă un risc ridicat, în afară de deschiderea Centrului federal de psihiatrie legală de înaltă securitate din Gent (a se vedea supra, pct. 58), pentru 2016 este prevăzută deschiderea unui alt centru de psihiatrie medico-legală în Anvers, cu o capacitate de 182 locuri.
V. VERIFICAREA DE CĂTRE COMITETUL DE MINIȘTRI A EXECUTĂRII HOTĂRÂRILOR ANTERIOARE
91. La 11 iunie 2015, în cadrul celei de-a 1230-a reuniuni privind Drepturile Omului (9-11 iunie 2015), în cadrul monitorizării grupului de hotărâri de principiu (L.B. împotriva Belgiei și celelalte hotărâri citate anterior) și pe baza planului de acțiune prezentat de autoritățile belgiene la 3 februarie 2014, completat la 10 iunie 2014, Comitetul de Miniștri a adoptat o decizie care se citește după cum urmează:
„
1. în ceea ce privește măsurile individuale, subliniază că, deși acestea sunt legate de măsurile generale și problema structurală nu a fost soluționată încă, statul pârât trebuie totuși să facă eforturi pentru a remedia cât mai repede posibil încălcările constatate în privința reclamanților; în consecință, solicită autorităților să precizeze în special dacă reclamanții au beneficiat de măsurile generale deja adoptate și dacă au fost adoptate măsuri provizorii în favoarea reclamanților care sunt ținuți în continuare în detenție în anexele de psihiatrie din penitenciare;
2. în ceea ce privește măsurile generale, remarcă cu interes măsurile adoptate deja de autoritățile belgiene și subliniază importanța unei acțiuni determinate din partea lor în vederea soluționării problemei structurale a menținerii prelungite a persoanelor internate în anexele de psihiatrie din penitenciare, problemă care a avut un impact și asupra efectivității căii de atac în fața comisiilor pentru protecție socială;
3. în consecință, solicită autorităților să furnizeze informații suplimentare cu privire la măsurile adoptate și cele preconizate în acest scop, în special cu privire la rezultatele consultărilor și ale studiilor efectuate la nivel național în vederea unei mai bune orientări a acțiunilor care trebuie întreprinse, precum și cu privire la efectele concrete ale măsurilor adoptate și/sau preconizate;
4. în ceea ce privește efectivitatea acțiunilor judiciare, solicită autorităților belgiene să precizeze dacă, în prezent, există o jurisprudență constantă la nivel federal, prin care instanța judecătorească își recunoaște competența de a controla caracterul corespunzător al locului de detenție;
5. solicită autorităților belgiene să furnizeze Comitetului de Miniștri, cât mai rapid posibil, și cel târziu până la 1 septembrie 2015, un plan de acțiune revizuit, care să includă un calendar în care sunt prezentate concret viitoarele etape avute în vedere pentru executarea hotărârilor din prezentul grup de cauze. ”
92. La 1 septembrie 2015, autoritățile belgiene au prezentat Comitetului de Miniștri o comunicare în scopul completării planului lor de acțiune. Acest document oferă o prezentare generală a măsurilor detaliate mai sus și prezintă calendarul progreselor realizate și viitoarele etape avute în vedere [DHDD(2015)905]. În special în ceea ce privește problema efectivității acțiunilor judiciare, comunicarea se citește după cum urmează:
„
93. În afara documentelor citate anterior, la 7 aprilie 2016, guvernul belgian a prezentat un plan de acțiune revizuit [DH-DD(2016)474], care a fost evaluat de Comitetul de Miniștri în cursul celei de-a 1259-a reuniuni privind Drepturile Omului (7-9 iunie 2016).
94. Cu această ocazie, Comitetul de Miniștri a adoptat o decizie, ale cărei fragmente relevante se citesc după cum urmează:
„
[...]
Cu privire la măsurile generale
3. observă cu interes măsurile suplimentare adoptate de autoritățile belgiene de la ultima examinare a acestui grup, subliniind totodată persistența problemei structurale a menținerii prelungite a persoanelor internate în anexele de psihiatrie din penitenciare;
4. în consecință, reiterează cu fermitate apelul adresat autorităților pentru ca acestea să acționeze cu determinare în vederea soluționării cât mai curând posibil a acestei probleme, a cărei persistență afectează și efectivitatea acțiunii preventive în fața comisiilor pentru protecție socială; în acest context, subliniază că este esențial ca măsurile adoptate să se înscrie într-o strategie globală care să permită remedierea problemei structurale, ținându-se cont de jurisprudența Curții și de recomandările și normele relevante ale Comitetului European pentru Prevenirea Torturii;
5. în această privință, subliniază cu interes că autoritățile examinează, în prezent, un «Masterplan federal» care are ca scop scoaterea persoanelor internate din penitenciare până în 2019; solicită autorităților să furnizeze informații mai detaliate în acest sens și, mai general, să continue să informeze cu regularitate Comitetul cu privire la progresele relevante, asigurând furnizarea unor informații care să permită evaluarea impactului măsurilor adoptate și propuse, precum și includerea unui calendar pentru măsurile propuse;
6. în ceea ce privește acțiunea în despăgubire, introdusă în fața instanței judecătorești, iau notă de precizarea conform căreia toate cele opt hotărâri pronunțate cu privire la această problemă începând din 2014 au admis pretențiile de despăgubire ale reclamanților și solicită autorităților să continue să informeze Comitetul cu privire la evoluția acestei jurisprudențe, asigurând prezentarea informațiilor privind măsura în care aceasta este conformă cu jurisprudența Curții și cu practica relevantă a Comitetului; de asemenea, solicită autorităților să precizeze motivele pentru care au fost judecate numai 8 din cele 46 de acțiuni în despăgubire introduse din 2012. ”
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenție
95. Reclamantul susține că detenția sa de peste nouă ani în mediul penitenciar, în care nu a beneficiat de îngrijirile corespunzătoare stării sale de sănătate mintală și în care nu are nicio perspectivă realistă de reintegrare, constituie un tratament inuman și degradant, contrar art. 3 din Convenție, redactat după cum urmează:
„
A. Cu privire la admisibilitate
96. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenție și că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Curtea îl declară admisibil.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele părților
97. Reclamantul susține că asistența medicală din Secția de protecție socială din cadrul Penitenciarului Merksplas nu este adaptată tulburărilor sale psihice. Accesul la un psiholog sau la un psihiatru și participarea la activitățile organizate de asistenții sociali sunt insuficiente și nu pot compensa neacordarea unei îngrijiri individualizate și constante pentru tulburările sale psihice. În afară de preterapia la care a participat în 2008 și de prescrierea unor antidepresive, această situație persistă din 2007, pe termen nelimitat și fără perspectiva realistă a unei reintegrări, în pofida recunoașterii chiar de către autoritățile cu competențe în materie de protecție socială a necesității transferării sale în circuitul de tip rezidențial și a obligației de efectuare a transferului, impusă de acestea.
98. Ca răspuns la trimiterea făcută la jurisprudența Vinter și alții împotriva Regatului Unit (MC) [nr. 66069/09, 130/10 și 3896/10, CEDO 2013 (extrase)] în cadrul comunicării cauzei, Guvernul subliniază că situația unei persoane internate nu poate fi asimilată detențiunii pe viață. În opinia sa, acest lucru este dovedit de faptul că, în afara posibilității de reevaluare periodică a regularității internării în fața autorităților cu competențe în materie de protecție socială, marea majoritate a persoanelor care fac obiectul unei măsuri de internare nu sunt deținute și fac obiectul unei puneri în libertate cu termen de încercare sau al unui plasament în circuitul externă (a se vedea supra, pct. 63).
99. Guvernul susține că reclamantul nu își demonstrează afirmațiile prin prezentarea unor elemente concrete în observațiile sale în fața Curții. În plus, nu a făcut acest lucru nici în cadrul procedurilor interne. În opinia Guvernului, dimpotrivă, reclamantul a primit îngrijiri adecvate în Penitenciarul Merksplas, în cadrul căruia o structură de îngrijire medicală și psiho-socială a fost înființată în pavilionul De Haven, unde acesta se află din 2009. Această asistență permite în sine să se constate că nu este atins pragul de gravitate impus la art. 3. În plus, serviciile care i-au acordat asistență reclamantului nu au încetat să depună eforturi pentru a găsi o instituție adaptată stării lui, în vederea reabilitării sale. Tulburările de personalitate și problemele sexuale ale reclamantului, precum și lipsa ameliorării stării sale psihice sunt elementele care au zădărnicit toate încercările de luare în îngrijire în rețeaua externă penitenciarului. În aceste condiții, durata șederii reclamantului în cadrul Secției de protecție socială din Penitenciarul Merksplas nu poate fi imputată autorităților și nu constituie o încălcare a art. 3 pentru care acestea sunt responsabile.
100. În plus, prezenta speță nu poate fi comparată cu alte două cauze în care Curtea a constatat o încălcare a art. 3 (Claes împotriva Belgiei, nr. 43418/09, 10 ianuarie 2013, și Lankester împotriva Belgiei, nr. 22283/10, 9 ianuarie 2014). În aceste cauze, condițiile de internare provocaseră suferințe majore și păreau să fi agravat starea de sănătate a reclamanților, ceea ce, evident, nu este cazul în speță.
2. Motivarea Curții
101. Curtea face trimitere la principiile generale privind responsabilitatea statelor de a furniza îngrijiri medicale persoanelor aflate în detenție, în general, și persoanelor deținute care prezintă tulburări psihice, enunțate în special în hotărârile Bamouhammad împotriva Belgiei (nr. 47687/13, pct. 115-123, 17 noiembrie 2015) și, respectiv, Murray împotriva Țărilor de Jos, [(MC), nr. 10511/10, pct. 105-106, 26 aprilie 2016].
102. În speță, Curtea constată că nu este contestată existența unor probleme de sănătate mintală ale reclamantului, și anume tulburări de personalitate și o deviație sexuală, diagnosticate de un medic psihiatru încă din 2006 și confirmate ulterior (a se vedea supra, pct. 10 și 13). Reclamantul are deficiențe mintale grave și autoritățile consideră că acesta suferă de un „
103. Internat în mod neîntrerupt din anul 2007 în Secția de protecție socială din Penitenciarul Merksplas, reclamantul explică faptul că, în afara accesului la serviciul de psihiatrie al penitenciarului, nu i-a fost administrată nicio terapie și nu a făcut obiectul niciunei supravegheri medicale personalizate. În plus, din cauza refuzului primit din partea instituțiilor din rețeaua de tip rezidențial și din partea spitalelor de psihiatrie, acesta a fost supus unei detenții fără nicio perspectivă realistă de a-i fi acordate îngrijiri terapeutice în circuitul exterior și, prin urmare, fără nicio speranță de reintegrare în societate.
104. Guvernul susține că reclamantul este plasat în Secția de protecție socială din cadrul Penitenciarului Merksplas, în pavilionul De Haven, unde este prezentă o echipă medicală și sunt acordate îngrijiri, și că acesta beneficiază de asistență medicală adecvată. Acesta afirmă că reclamantul nu a prezentat mijloace materiale de probă pentru a-și dovedi acuzațiile, nici în cadrul procedurilor interne, nici în cadrul procedurii în fața Curții.
105. Curtea subliniază că reclamantul a făcut referire, în fața autorităților cu competențe în materie de protecție socială și a Curții de Casație, tocmai la absența îngrijirilor terapeutice și la impactul pe care l-a avut asupra stării acestuia lipsa oricărei perspective de evoluție a situației sale (a se vedea supra, pct. 23 și 28). Curtea observă că această constatare reiese, între altele, din hotărârea Curții de Casație din 2 decembrie 2014, prin care a fost anulată decizia CSDS din 22 mai 2014, pe motiv că această decizie nu reprezenta un răspuns suficient la elementele concrete prezentate de reclamant în sprijinul acuzației sale conform căreia nu a beneficiat de o terapie adaptată(a se vedea supra, pct. 26).
106. În plus, Curtea reamintește că a respins deja o abordare formalistă (Elefteriadis împotriva României, nr. 38427/05, pct. 54, 25 ianuarie 2011) și că a subliniat de nenumărate ori faptul că, pentru a aprecia dacă tratamentul sau sancțiunea în cauză sunt compatibile cu cerințele art. 3, în cazul persoanelor bolnave mintal, trebuie să se țină seama de vulnerabilitatea și de incapacitatea lor, în anumite cazuri, de a se plânge în mod coerent sau de a se plânge pur și simplu de efectele unui anumit tratament asupra lor (Claes, citată anterior, pct. 93, și Murray, citată anterior, pct. 106).
107. În orice caz, teza potrivit căreia, în cursul internării sale, reclamantul nu a beneficiat de niciun tratament adaptat tulburărilor sale psihice este susținută de constatarea unanimă a insuficienței îngrijirilor acordate persoanelor delincvente care suferă de tulburări psihice, atât la nivel național, cât și la nivel internațional (a se vedea supra, pct. 71-73). Este denunțat caracterul necorespunzător al aripilor de psihiatrie, inclusiv al secțiilor de protecție socială, ca loc de detenție pentru persoanele care suferă de tulburări psihice, din cauza insuficienței generalizate a personalului, a calității deficitare a îngrijirilor și a lipsei lor de continuitate, a supraaglomerării, precum și a lipsei structurale a capacității de găzduire în rețeaua externă a instituțiilor de psihiatrie. Comisia de supraveghere a Penitenciarului Merksplas a confirmat recent această analiză (a se vedea supra, pct. 76). CPT, Comitetul împotriva torturii al Organizației Națiunilor Unite și Observatorul Internațional al Penitenciarelor au reiterat, de asemenea, recent, preocupările lor cu privire la această situație (a se vedea supra, pct. 73-75).
108. În plus, teza reclamantului se coroborează în mod clar cu faptul că rapoartele întocmite de medici și de serviciul de asistență psihosocială nu susțin natura asistenței terapeutice de care se presupune că beneficia reclamantul în cadrul pavilionului De Haven și care ar fi corespuns diagnosticului stabilit. De asemenea, Guvernul nu a reușit să demonstreze, în fața Curții, că a fost administrat un tratament corespunzător patologiei reclamantului. Singurele elemente concrete de care dispune Curtea sunt participarea la o preterapie, precum și numărul și frecvența consultațiilor de psihiatrie, care au constat, în mare parte, în prescrierea de medicamente antidepresive și antipsihotice. Or, Curtea reamintește că nu sunt deloc suficiente examinarea deținutului și stabilirea unui diagnostic și că, în schimb, este esențial să fie puse în aplicare, în plus, o terapie corespunzătoare diagnosticului stabilit și o supraveghere medicală adecvată (Raffray Taddei împotriva Franței, nr. 36435/07, pct. 59, 21 decembrie 2010, Claes, citată anterior, pct. 95, și Murray, citată anterior, pct. 106).
109. Guvernul solicită Curții să facă o distincție între prezenta speță și cauzele Claes și Lankester, citate anterior, pe motiv că condițiile internării nu ar fi avut un impact asupra stării de sănătate a reclamantului.
110. În această privință, Curtea observă că, în 2008, reclamantul a participat la o preterapie și că rezultatele au fost evaluate de serviciul de asistență psihosocială ca fiind pozitive din perspectiva conștientizării acțiunilor și problemelor sale (a se vedea supra, pct. 11). În plus, începând din 2010, acesta a beneficiat de permisiuni de ieșire, care au fost considerate, de asemenea, ca având un efect pozitiv (a se vedea supra, pct. 17). Pe de altă parte, Curtea observă că, deși reclamantul a putut beneficia, încă din 2009, de participarea la activitățile propuse de asociația ‘
111. Toate aceste elemente indică, în opinia Curții, impactul negativ pe care o astfel de internare, fără acordarea unor îngrijiri terapeutice și fără perspectiva unei reintegrări, l-a avut asupra stării psihice a reclamantului, care, în mod evident, nu a înregistrat progrese în ceea ce privește înțelegerea problemelor sale și care pare, în mod clar, că are o nevoie și mai acută decât la începutul detenției de o supraveghere specială.
112. Curtea nu subestimează demersurile întreprinse de autorități pentru a găsi o instituție externă care să îl ia în îngrijire pe reclamant. Aceste demersuri, recomandate de profesioniștii care erau în contact cu reclamantul și de autoritățile cu competențe în materie de protecție socială (a se vedea supra, pct. 12 și 18), au fost efectuate în mod constant din 2011 (a se vedea supra, pct. 32-34). Totuși, acestea nu au avut niciun rezultat, din cauza refuzurilor primite din partea instituțiilor contactate. Curtea subliniază că această situație, a cărei victimă este reclamantul, rezultă, în realitate, dintr-o problemă structurală. Pe de o parte, asistența medicală acordată persoanelor internate în aripile de psihiatrie ale penitenciarelor nu este suficientă și, pe de altă parte, plasarea în exteriorul penitenciarelor se dovedește adesea imposibilă, fie din cauza lipsei de locuri sau a unor locuri adaptate în cadrul spitalelor de psihiatrie, fie din cauza cadrului legislativ, care nu le permite autorităților cu competențe în materie de protecție socială să impună plasamentul într-o structură externă care ar considera persoanele internate ca neeligibile (supra, pct. 71-73).
113. Contrar celor sugerate de Guvern, Curtea nu are în vedere aplicarea, prin analogie cu situația persoanelor declarate iresponsabile în raport cu faptele lor, a jurisprudenței enunțate în hotărârea Vinter și confirmate recent în hotărârea Murray, citate anterior, referitoare la persoanele condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață. Totuși, această jurisprudență consolidează abordarea pe care Curtea dorește să o susțină în contextul speței, și anume că obligația care decurge din Convenție nu se limitează la obligația de protejare a societății împotriva pericolelor pe care le pot reprezenta persoanele delincvente care suferă de tulburări psihice, ci impune, de asemenea, să li se acorde acestor persoane o terapie adaptată, care să le ajute să se reintegreze cât mai bine în societate. Acest dublu obiectiv este, de altfel, esența noului cadru legal, a cărui punere în aplicare este prevăzută pentru 1 octombrie 2016 (a se vedea supra, pct. 81).
114. Având în vedere cele menționate anterior, Curtea apreciază că autoritățile naționale nu au asigurat o îngrijire adecvată stării de sănătate a reclamantului, care să îi permită să evite să se afle într-o situație contrară art. 3 din Convenție. Menținerea acestuia în secția de psihiatrie, fără nicio speranță realistă a unei schimbări, fără o asistență medicală corespunzătoare și pe parcursul unei perioade semnificative, reprezintă o încercare deosebit de dificilă, care l-a supus unei suferințe de o intensitate care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent detenției.
115. Indiferent de obstacolele subliniate de Guvern, care ar fi putut fi provocate chiar de reclamant, prin comportamentul său, Curtea apreciază că acestea nu scuteau statul de obligațiile pe care le avea față de reclamant. Aceasta reamintește că situația de inferioritate și de neputință, care caracterizează pacienții internați în spitalele de psihiatrie, impune o vigilență deosebită în cadrul verificării respectării Convenției (Herczegfalvy împotriva Austriei, 24 septembrie 1992, pct. 82, seria A nr. 244, și Claes, citată anterior, pct. 101). Acest lucru este valabil cu atât mai mult în cazul persoanelor care suferă de tulburări de personalitate și care sunt plasate în mediul penitenciar.
116. Curtea concluzionează, în speță, că este vorba despre un tratament degradant, din cauza menținerii în detenție a reclamantului pentru o perioadă de peste nouă ani, într-un mediu penitenciar, fără o terapie adaptată stării sale de sănătate mintală și fără perspectiva unei reintegrări. Prin urmare, a fost încălcat art. 3 din Convenție.
II. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 5 § 1 DIN CONVENŢIE
117. Reclamantul se plânge că a fost privat de libertatea sa cu încălcarea art. 5 § 1 din Convenție, redactat după cum urmează:
„
[...]
e) dacă este vorba despre detenția legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond [...] ”
A. Cu privire la admisibilitate
118. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenție și că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Curtea îl declară admisibil.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele părților
119. Reclamantul explică faptul că, asemenea altor persoane, este victima unei probleme structurale din Belgia, care constă în menținerea în detenție pe viață, în aripile de psihiatrie din cadrul unor penitenciare obișnuite, a persoanelor delincvente care suferă de tulburări psihice, fără să li se ofere o îngrijire terapeutică corespunzătoare. Reclamantul prezintă acest argument în aceeași manieră și se bazează pe aceleași informații ca și reclamanții din cauzele care au condus la pronunțarea hotărârilor de principiu citate anterior (L.B. împotriva Belgiei, nr. 22831/08, pct. 85, 2 octombrie 2012, Claes, pct. 105, citată anterior, Dufoort împotriva Belgiei, nr. 43653/09, pct. 70, 10 ianuarie 2013, și Swennen împotriva Belgiei, nr. 53448/10, pct. 62, 10 ianuarie 2013).
120. Guvernul susține că reclamantul beneficiază, în pavilionul De Haven al Secției de protecție socială din cadrul Penitenciarului Merksplas, de îngrijiri terapeutice sub forma unei asistențe individualizate și că acesta are acces la diverse activități (a se vedea supra, pct. 14, 58 și 70). Autoritățile belgiene au făcut constant eforturi pentru a găsi o instituție externă corespunzătoare și faptul că reclamantul nu a fost luat în îngrijire de o instituție din afara penitenciarului trebuie să fie atribuit deviației sexuale și atitudinii reclamantului, precum și faptului că acesta nu conștientizează problemele pe care le are.
2. Motivarea Curții
a) Principii generale
121. Curtea a reamintit, în cele patru hotărâri citate anterior, principiile generale care decurg din jurisprudența sa referitoare la art. 5 § 1 și care îi permit să aprecieze legalitatea privării de libertate și a menținerii în detenție a unei persoane care suferă de tulburări psihice (L.B. împotriva Belgiei, pct. 91-94, Claes, pct. 112-115, Dufoort, pct. 76, 77 și 79, și Swennen, pct. 6972, citate anterior, și trimiterile citate; a se vedea și Papillo împotriva Elveției, nr. 43368/08, pct. 41-43, 27 ianuarie 2015).
b) Aplicarea în speță a principiilor menționate anterior
122. Curtea observă că internarea reclamantului a fost dispusă de Camera de consiliu a Tribunalului de Primă Instanță din Malines, în temeiul Legii protecției sociale, prin ordonanța din 27 februarie 2007, pentru fapte calificate drept atentat la pudoare asupra unui minor cu vârsta mai mică de 16 ani. În consecință, în absența unei „ § 1 lit. e) din Convenție, în măsura în care acesta privește detenția alienaților.
123. Curtea subliniază că nu se contestă că internarea reclamantului a fost hotărâtă „
124. Pe de altă parte, nimic nu îi permite Curții să se îndoiască de faptul că, în speță, sunt îndeplinite condițiile enunțate în jurisprudența sa referitoare la art. 5 § 1 lit. e) (Winterwerp împotriva Țărilor de Jos, 24 octombrie 1979, pct. 39, seria A nr. 33) pentru a-l califica pe reclamant drept „
125. Așadar, Curtea trebuie să examineze dacă, în conformitate cu jurisprudența sa, detenția reclamantului s-a desfășurat într-o instituție corespunzătoare.
126. Guvernul susține că, având în vedere profilul acestuia, reclamantul este ținut în detenție într-un loc corespunzător și că i s-au acordat întotdeauna îngrijiri adecvate, în special de când a fost transferat în pavilionul De Haven din cadrul Secției de protecție socială din Penitenciarul Merksplas.
127. Curtea nu împărtășește analiza Guvernului. Aceasta subliniază astfel că îngrijirea reclamantului în afara penitenciarului, într-un cadru adaptat, a fost preconizată încă din 2009. Autoritățile cu competențe în materie de protecție socială au motivat în mod constant că menținerea reclamantului în Merksplas, în așteptarea integrării acestuia într-un centru, sub supraveghere, depindea de Agenția flamandă pentru persoanele cu handicap (a se vedea supra, pct. 20 și 25). Autoritățile au contactat în mai multe rânduri instituții din rețeaua externă, dar aceste demersuri nu au avut succes, din cauza refuzului acestor structuri de a-l admite pe reclamant.
128. La aceasta se adaugă faptul că, în decizia sa din 16 martie 2015, CSDS a constatat în mod expres expirarea perioadei în care reclamantul avea dreptul la îngrijiri și la un cadru adaptat și a dispus ca autoritățile belgiene să îl transfere într-o astfel de instituție (a se vedea supra, pct. 27).
129. Curtea deduce că menținerea reclamantului în secția de psihiatrie este considerată de autoritățile înseși ca o soluție „mutatis mutandis, L.B. împotriva Belgiei, pct. 95, Claes, pct. 116, Dufoort, pct. 81, citate anterior, și Saadouni, nr. 50658/09, pct. 56, 9 ianuarie 2014).
130. Guvernul atribuie lipsa ameliorării stării reclamantului și faptul că nu a fost admis într-o instituție de îngrijire din rețeaua externă atitudinii acestuia, lipsei sale de motivație și tipului de patologie de care suferă.
131. În ceea ce o privește, Curtea nu este convinsă că reclamantul a manifestat o atitudine care să împiedice orice evoluție a situației sale. Dimpotrivă, aceasta subliniază că, în cadrul procedurii privind măsurile provizorii, reclamantul și-a formulat dezideratele în vederea obținerii unei îmbunătățiri a stării sale. Acesta a solicitat ca statul să fie obligat să îi furnizeze un tratament specializat pentru comportament sexual deviant. În opinia Curții, această cerere nu este în mod evident nerezonabilă și pare, prima facie, să corespundă unor „mutatis mutandis, Swennen, citată anterior, pct. 80). În opinia Curții, ceea ce este îngrijorător este faptul că o astfel de îngrijire nu este inclusă în îngrijirile acordate reclamantului în Penitenciarul Merksplas.
132. Curtea reamintește că, în cele patru hotărâri de principiu, L.B. împotriva Belgiei, Claes, Dufoort, și Swennen, citate anterior, aceasta a constatat încălcarea art. 5 § 1 din Convenție, pe motiv că detenția reclamanților, declarați iresponsabili din punct de vedere penal în raport cu faptele lor, pentru o perioadă semnificativă, într-o aripă de psihiatrie din cadrul unui penitenciar recunoscut ca fiind neadaptat nevoilor lor, a avut ca efect ruperea legăturii dintre scopul detenției și condițiile în care s-a desfășurat aceasta.
133. Niciun element din dosarul reclamantului și din argumentația Guvernului nu îi permite Curții să ajungă la o concluzie diferită în speță.
134. În concluzie, Curtea consideră că internarea reclamantului într-un loc neadaptat stării sale de sănătate începând din anul 2006 a rupt legătura impusă la art. 5 § 1 lit. e) din Convenție între scopul detenției și condițiile în care are loc aceasta.
135. Prin urmare, a existat o încălcare a art. 5 § 1 din Convenție.
III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 5 § 4 și a art. 13 coroborat cu art. 3 din Convenție
136. Reclamantul se plânge că nu a dispus de o cale de atac efectivă pentru a se plânge de condițiile internării sale și pentru a obține remedierea situației sale. Acesta invocă art. 5 § 4 din Convenție și, în esență, art. 13 coroborat cu art. 3. Primele două dispoziții sunt formulate astfel:
Art. 5
„
4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul să introducă recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității detenției sale şi să dispună eliberarea sa dacă detenția este ilegală.
[...] ”
Art. 13
„
A. Cu privire la admisibilitate
137. Curtea constată că aceste capete de cere nu sunt în mod vădit nefondate în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenție și că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Curtea le declară admisibile.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele părților
138. Reclamantul susține că acele căi de atac pe care le-a exercitat nu sunt efective. Acestea nu i-au permis stabilirea caracterului real al condițiilor detenției sale și, prin urmare, caracterul necorespunzător al locului de detenție a acestuia. Vizitele comisiei pentru protecție socială au loc în mod excepțional. În plus, în pofida cererilor sale repetate adresate autorităților cu competențe în materie de protecție socială, nu a putut fi găsită nicio soluție în vederea găzduirii sale într-o instituție din circuitul extern. Și atunci când, în cele din urmă, CSDS a dispus transferarea acestuia în rețeaua externă, transferul său nu s-a materializat, din cauza refuzului respectivelor instituții din circuitul extern de a-l admite.
139. Guvernul recunoaște că există o lipsă de locuri disponibile în cadrul instituțiilor de psihiatrie din rețeaua externă și că autoritățile nu dispun de mijloacele necesare pentru a impune admiterea persoanelor internate în cauză în circuitul extern.
140. Având în vedere această situație, în speță, acesta apreciază că reclamantul a putut să își susțină, atât în fața autorităților cu competențe în materie de protecție socială, cât și în fața instanței judecătorești, capetele de cerere întemeiate pe Convenție, pentru a se plânge de legalitatea detenției sale și a condițiilor în care este deținut. Cu toate acestea, reclamantul nu a reușit să demonstreze cum anume nu este adaptată asistența medicală de care beneficiază și nu a specificat tipul de terapie de care ar avea nevoie. În ceea ce privește refuzul efectuării unei vizite la fața locului, acesta se explică prin faptul că situația Penitenciarului Merksplas este cunoscută de autoritățile cu competențe în materie de protecție socială.
141. În plus, Guvernul semnalează o evoluție recentă a jurisprudenței, care, în opinia acestuia, atestă că respectiva cale de atac exercitată în fața instanței judecătorești a devenit efectivă. Astfel, instanța civilă a obligat în trei rânduri, pe fond, statul belgian la efectuarea plasamentului dispus de autoritățile cu competențe în materie de protecție socială. În plus, începând din 2013, au avut loc aproximativ 30 de proceduri în fața Președintelui Tribunalului de Primă Instanță din Turnhout, instanța competentă să se pronunțe cu privire la măsurile provizorii, în jurisdicția căruia se află Penitenciarul Merksplas, cu scopul de a obține instituirea unui cadru terapeutic atunci când nu este oferită niciun fel de îngrijire sau punerea la dispoziție a personalului medical competent pentru administrarea unei terapii psihiatrice. Aceste cereri au fost declarate admisibile, dar neîntemeiate, din cauza unor caracteristici specifice fiecărei cauze. Deși autoritățile belgiene au introdus proceduri de apel împotriva deciziilor pronunțate în defavoarea sa, acestea arată o mișcare jurisprudențială din ce în ce mai constrângătoare.
142. Guvernul subliniază, în cele din urmă, posibilitatea ca persoanele internate să introducă o acțiune în despăgubire. Din 2012, persoane internate au intentat în fața instanțelor belgiene 12 proceduri din cauza detenției în condiții necorespunzătoare din punctul de vedere al patologiei lor mintale. Într-unul din cazuri, care privea un reclamant care sesizase Curtea (Swennen, citată anterior), au fost acordate despăgubiri și s-a făcut referire la hotărârea Curții pentru a stabili suma care trebuia acordată, ținând seama de faptul că, după hotărârea de constatare a încălcării pronunțată de Curte, nu avusese loc niciun plasament. Celelalte proceduri sunt pendinte.
2. Motivarea Curții
143. Curtea constată că, la fel ca în celelalte cauze pe care le-a examinat până acum, reclamantul s-a adresat autoritățile cu competențe în materie de protecție socială, instanțe de drepturi și libertăți în materie de internare, pentru a se plânge de o încălcare a art. 3 sau a art. 5 § 1 din Convenție și pentru a solicita transferarea sa într-o instituție corespunzătoare; acesta a solicitat efectuarea de către CDS a unei vizite la locul de detenție, pentru a constata de visu caracterul necorespunzător al acesteia. Invocând aceleași dispoziții, reclamantul a sesizat, de asemenea, instanța judecătorească competentă să se pronunțe cu privire la măsurile provizorii pentru a se plânge de încălcarea acelorași dispoziții și pentru a solicita, în special, punerea în aplicare a unei terapii adaptate (a se vedea Claes, citată anterior, și Van Meroye împotriva Belgiei, nr. 330/09, 9 ianuarie 2014).
144. Curtea reamintește că, prin Convenție, statelor contractante li se impune instituirea unor căi de atac interne efective pentru ca persoanele să se poată plânge de încălcarea drepturilor și a libertăților pe care le prevede aceasta. În temeiul art. 13, dispoziție generală referitoare la dreptul la o cale de atac efectivă, capetele de cerere întemeiate pe o acuzație privind aplicarea unor tratamente contrare art. 3 trebuie să poată face obiectul unei căi de atac efective (a se vedea Bamouhammad, citată anterior, pct. 165-166, în ceea ce privește principiile generale referitoare la art. 13, coroborat cu art. 3, în materie de condiții de detenție). Orice persoană internată are, de asemenea, dreptul, în temeiul art. 5 § 4, de a beneficia de examinarea într-un termen scurt a legalității privării sale de libertate (a se vedea, printre altele, Dufoort, citată anterior, pct. 97-101, pentru principiile generale enunțate cu privire la art. 5 § 4, în măsura în care acesta se aplică în cazul internării persoanelor care suferă de tulburări psihice). Această dispoziție este o lex specialis în raport cu cerințele mai generale ale art. 13 [A. și alții împotriva Regatului Unit (MC), nr. 3455/05, pct. 202, CEDO 2009, și Dufoort, citată anterior, pct. 92].
145. Deși aceste dispoziții fac, în general, obiectul unei examinări distincte [a se vedea, printre altele, Stanev împotriva Bulgariei (MC), nr. 36760/06, CEDO 2012], în speță, având în vedere că, în sistemul belgian, art. 3 și art. 5 § 1 din Convenție pot fi invocate împreună, atât în fața autorităților cu competențe în materie de protecție socială, cât și în fața instanței judecătorești (a se vedea supra, pct. 142), în opinia Curții, este justificat faptul că problema caracterului efectiv al acțiunii în justiție având ca obiect măsura internării este abordată global, din perspectiva art. 5 § 4 și a art. 13 coroborat cu art. 3 din Convenție.
146. Reclamantul susține că nu a dispus de o cale de atac efectivă, care ar fi permis un control serios al situației sale și al caracterului necorespunzător al locului de detenție a acestuia și care putea să conducă la o remediere a situației sale și să împiedice continuarea acesteia.
147. Acesta se plânge că nici autoritățile cu competențe în materie de protecție socială, nici instanța competentă să se pronunțe cu privire la măsurile provizorii nu au considerat utilă efectuarea unei vizite la locul de detenție, pe motiv că erau „
148. CDS s-a mulțumit, timp de peste opt ani, să prelungească detenția acestuia, în așteptarea apariției ocaziei de a realiza un transfer într-o instituție externă și să constate că, în absența unei confirmări a luării în îngrijire de către o astfel de instituție, era inutil să fie dispus transferul reclamantului într-o instituție de acest tip (a se vedea supra, pct. 20 și 25). Nici acțiunea introdusă în fața instanței competente să se pronunțe cu privire la măsurile provizorii nu a avut mai mult succes.
149. În ceea ce privește această ultimă cale de atac, Curtea constată că, în pofida afirmației Guvernului, potrivit căreia instanța judecătorească a devenit o cale de atac efectivă pentru persoanele internate care solicită instituirea unui cadru terapeutic, jurisprudența citată în sprijinul acestei afirmații este departe de a fi consolidată. De altfel, această cale de atac s-a dovedit multă vreme inutilă pentru reclamant, căruia i s-a reproșat că nu a demonstrat în ce fel cadrul în care trăia nu era adaptat patologiei sale și nici nu a identificat un tip de terapie corespunzătoare (a se vedea supra, pct. 29-30). Or, Curtea consideră că, în cazul delincvenților care suferă de tulburări psihice și care, în mare parte a timpului, nu au beneficiat de o monitorizare psihiatrică constantă și independentă, identificarea „
150. În ceea ce privește decizia CSDS din 16 martie 2015, prin care s-a dispus, în cele din urmă, plasarea reclamantului în rețeaua externă, Curtea observă că aceasta rămas în continuare neexecutată și că reclamantul a fost obligat să recurgă la o procedură în fața instanței judecătorești pentru a obține executarea acesteia. În opinia Curții, este dificilă concilierea acestei situații cu pretinsa eficacitate a căilor de atac existente. Presupunând că acestea se pot dovedi, teoretic, complementare și pot permite persoanelor în cauză să obțină, în unele cazuri, pronunțarea unei hotărâri conforme cu cerințele de efectivitate prevăzute de Convenție, nu se poate pretinde că o persoană internată, care a obținut pronunțarea unei decizii favorabile, trebuie să introducă mai multe acțiuni în justiție pentru a obține, în sfârșit, respectarea în practică a drepturilor sale fundamentale.
151. În realitate, Curtea a observat deja că funcționarea necorespunzătoare a acestor căi de atac depinde în mare măsură de natura structurală a fenomenului întâlnit în Belgia. Lipsa locurilor adaptate în cadrul rețelei externe de instituții și lipsa personalului calificat în aripile de psihiatrie ale penitenciarelor sunt factorii care, într-o măsură mai mare decât căile de atac în sine, se află la originea ineficacității căilor de atac introduse în fața autorităților cu competențe în materie de protecție socială și compromit executarea eventualelor decizii favorabile pronunțate de instanța judecătorească.
152. Rezultă că, deși autoritățile cu competențe în materie de protecție socială sau instanța competentă să se pronunțe cu privire la măsurile provizorii și-au exercitat competența de control într-o manieră suficient de amplă și au examinat în detaliu condițiile detenției reclamantului, acest lucru nu ar fi putut conduce la o remediere a situației denunțate de acesta, având în vedere că transferarea lui depindea, în orice caz, de admiterea într-o instituție din rețeaua externă și era împiedicată de refuzul admiterii acestuia (a se vedea, mutatis mutandis, Claes, citată anterior, pct. 133-134, Dufoort, citată anterior, pct. 106-107, Van Meroye, citată anterior, pct. 100-101).
153. În cele din urmă, Guvernul evocă posibilitatea introducerii unei cereri de despăgubire, în temeiul articolului 1382 din Codul civil. Curtea subliniază că această cale de atac nu ar permite o îmbunătățire imediată și concretă a condițiilor de detenție a reclamantului sau vreo schimbare a instituției. O decizie favorabilă a instanțelor ar avea ca efect pur și simplu acordarea unei despăgubiri financiare reclamantului pentru prejudiciul suferit de acesta din cauza culpei autorităților competente. Curtea concluzionează că acțiunea în despăgubiri nu îndeplinește condițiile impuse pentru a putea fi considerată, în circumstanțele cauzei, o cale de atac efectivă (a se vedea, mutatis mutandis, Torreggiani și alții împotriva Italiei, nr. 43517/09, 46882/09, 55400/09, 57875/09, 61535/09, 35315/10 și 37818/10, pct. 50, 8 ianuarie 2013, și Vasilescu împotriva Belgiei, nr. 64682/12, pct. 75, 25 noiembrie 2014).
154. Având în vedere analiza sistemului belgian, astfel cum era în vigoare la momentul faptelor din prezenta cauză, Curtea concluzionează că reclamantul nu dispunea, pentru a-și susține capetele de cerere întemeiate pe Convenție, de o cale de atac efectivă în practică, și anume o cale care să poată remedia situația a cărei victimă este acesta și să împiedice continuarea pretinselor încălcări.
155. Prin urmare, a avut loc o încălcare a art. 5 § 4 și a art. 13 coroborat cu art. 3 din Convenție.
IV. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 46 DIN CONVENȚIE
156. Pasajele relevante ale art. 46 din Convenție se citesc după cum urmează:
„
2. Hotărârea definitivă a Curții se transmite Comitetului de Miniştri, care supraveghează executarea acesteia.
[...] ”
A. Argumentele părților
157. În martie 2015, părțile au fost informate că intenția Curții era să aplice procedura hotărârii-pilot. Reclamantul nu s-a opus. Guvernul pârât se opune, în ceea ce îl privește, aplicării procedurii hotărârii-pilot în prezenta cauză. Acesta admite existența unei probleme structurale din cauza lipsei de locuri în instituțiile de psihiatrie din rețeaua externă. Totuși, în opinia acestuia, este eronat să se considere că plasarea unei persoane într-o secție de protecție socială, adaptată special persoanelor internate, reprezintă o problemă sistemică, contrară Convenției. Acesta consideră că nu se poate vorbi despre o problemă sistemică în sensul indicat în hotărârea Broniowski împotriva Poloniei [(MC), nr. 31443/96, pct. 189-194, CEDO 2004-V]. În speță nu este vorba despre o categorie întreagă de persoane particulare care au fost și vor fi întotdeauna lipsite de dreptul lor garantat de Convenție, ci de persoane care, în funcție de profilul lor, pot necesita luarea în îngrijire într-o secție de protecție socială sau într-o instituție din circuitul extern, sau pot face obiectul unei puneri în libertate cu termen de încercare .
B. Motivarea Curții
1. Principii generale
158. Curtea reamintește că, interpretat în lumina art. 1 din Convenție, art. 46 impune statului pârât obligația legală de a pune în aplicare, sub controlul Comitetului de Miniștri, măsurile generale și/sau individuale care se impun pentru a garanta dreptul reclamantului a cărui încălcare a fost constatată de Curte. Statul trebuie, de asemenea, să aplice aceste măsuri în privința celorlalte persoane care se află în aceeași situație ca și reclamantul, obiectivul acestuia trebuind să fie acela de a soluționa problemele care au determinat Curtea să constate încălcarea în cauză [a se vedea, printre altele, Broniowski, citată anterior, pct. 192-193, Torreggiani și alții, citată anterior, pct. 83, Ališić și alții împotriva Bosniei și Herțegovina, Croației, Serbiei, Sloveniei și Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (MC), nr. 60642/08, pct. 142, CEDO 2014, și Rutkowski și alții împotriva Poloniei, nr. 72287/10, 13927/11 și 46187/11, pct. 200, 7 iulie 2015, și trimiterile citate].
159. Pentru a facilita o executare efectivă a hotărârilor sale, Curtea poate să adopte o procedură a hotărârii-pilot, care îi permite să evidențieze clar existența unor probleme structurale aflate la originea încălcărilor și să indice statului pârât măsurile necesare pentru remedierea lor [a se vedea Rezoluția Rez(2004)3 privind hotărârile care evidențiază o problemă structurală subiacentă, adoptată de Comitetul de Miniștri la 12 mai 2004, și Broniowski, citată anterior, pct. 189-194]. Acest demers judiciar se desfășoară totuși cu respectarea rolurilor respective ale organelor Convenției: Comitetul de Miniștri are sarcina de a evalua punerea în aplicare a măsurilor individuale și generale în temeiul art. 46 § 2 din Convenție (Rutkowski și alții, citată anterior, pct. 201, și trimiterile citate).
160. Un alt obiectiv important urmărit de procedura hotărârii-pilot este de a determina statul pârât să găsească, la nivel național, o soluție pentru numeroasele cauze individuale generate de aceeași problemă structurală, atribuind astfel efect principiului subsidiarității, care stă la baza sistemului Convenţiei. Astfel, Curtea nu se achită neapărat în mod optim de sarcina sa, care este, conform art. 19 din Convenție, aceea de „Rutkowski și alții, citată anterior, pct. 202). Această procedură vizează facilitarea celei mai rapide și mai eficiente soluționări a unei disfuncționalități care afectează protecția drepturilor prevăzute de Convenție, în cauză în ordinea juridică internă. Deși trebuie să aibă ca obiectiv principal soluționarea deficiențelor respective și instituirea, după caz, a unor căi de atac interne efective, care permit denunțarea încălcărilor comise, acțiunea statelor pârâte poate să includă totodată adoptarea unor soluții ad hoc, precum soluționări pe cale amiabilă cu reclamanții sau oferte unilaterale de despăgubire, în conformitate cu cerințele Convenției. Așadar, Curtea poate hotărî să amâne examinarea tuturor cauzelor similare, oferind astfel statelor pârâte posibilitatea de a remedia problemele prin aceste modalități diverse. Dacă totuși statul pârât nu adoptă astfel de măsuri în urma hotărârii-pilot și dacă încalcă în continuare Convenția, Curtea nu are altă soluție decât să reia examinarea tuturor cauzelor similare în privința cărora a fost sesizată și să le soluționeze pentru a garanta respectarea efectivă a Convenției (Ališić și alții, citată anterior, pct. 143, Rutkowski și alții, citată anterior, pct. 202, și trimiterile citate).
2. Aplicarea în prezenta cauză a principiilor menționate anterior
a) Cu privire la existența unei incompatibilități cu Convenția, care necesită aplicarea procedurii hotărârii-pilot în speță
161. Curtea subliniază că, spre deosebire de cauzele Broniowski, citată anterior, și Hutten-Czapska împotriva Poloniei [(MC), nr. 35014/97, CEDO 2006 VIII], în care deficiența din ordinea juridică internă a fost identificată pentru prima dată, Curtea se pronunță în prezenta cauză după ce a pronunțat mai multe hotărâri de principiu, în care s-a constatat deja încălcarea art. 3 și/sau a art. 5 § 1 și § 4 din Convenție, din cauza problemei structurale care este legată de menținerea în mediul penitenciar a unor delincvenți care suferă de tulburări psihice, fără acordarea unor îngrijiri terapeutice adaptate (supra, pct. 71) (a se vedea, mutatis mutandis, Yuriy Nikolayevich Ivanov împotriva Ucrainei, nr. 40450/04, pct. 83, 15 octombrie 2009, și Maria Atanasiu și alții împotriva României, nr. 30767/05 și 33800/06, pct. 215, 12 octombrie 2010).
162. De la pronunțarea acestor hotărâri, numărul de constatări a existenței unor încălcări ale Convenției în această privință nu a încetat să crească (a se vedea hotărârile Van Meroye, citată anterior, Oukili împotriva Belgiei, nr. 43663/09, 9 ianuarie 2014, Caryn împotriva Belgiei, nr. 43687/09, 9 ianuarie 2014, Moreels împotriva Belgiei, nr. 43717/09, 9 ianuarie 2014, Gelaude împotriva Belgiei, nr. 43733/09, 9 ianuarie 2014, Plaisier, nr. 28785/11, 9 ianuarie 2014, Saadouni, citată anterior, Lankester, citată anterior, precum și Smits și alții împotriva Belgiei, nr. 49484/11, 53703/11, 4710/12, 15969/12, 49863/12 și 70761/12, 3 februarie 2015, și Vander Velde și Soussi împotriva Belgiei, nr. 49861/12 și 49870/12, 3 februarie 2015).
163. Existența și amploarea problemei structurale identificate de Curte în hotărârile citate anterior și impactul acesteia asupra eficacității căilor de atac nu sunt contestate de Guvernul belgian (a se vedea supra, pct. 92 și 156).
164. Pe baza tuturor acestor date, Curtea remarcă faptul că, în mod contrar analizei propuse de Guvern (a se vedea supra, pct. 156), situația reclamantului nu poate fi disociată de problema generală care este cauzată de o disfuncționalitate structurală caracteristică sistemului belgian de internare, care a afectat și este susceptibilă să afecteze și pe viitor numeroase persoane. În opinia Curții, situația constatată în speță constituie așadar o practică incompatibilă cu Convenția (a se vedea, mutatis mutandis, Torreggiani și alții, citată anterior, pct. 88, și trimiterile citate).
165. Caracterul structural al problemei identificate în prezenta cauză este confirmat, de asemenea, de faptul că, la ora actuală, sunt pendinte în fața Curții aproximativ 50 de cereri îndreptate împotriva Belgiei și care ridică o problemă de compatibilitate cu art. 3 și/sau art. 5 § 1 și § 4 din Convenție, din cauza menținerii în detenție, în diverse penitenciare belgiene, a unor delincvenți care suferă de tulburări psihice, fără acordarea unor îngrijiri terapeutice adaptate și fără existența unor căi de atac care să permită remedierea acestei situații. Numărul cererilor de acest tip crește în mod constant.
166. Conform criteriilor stabilite în jurisprudenţa sa, Curtea decide să aplice în speță procedura hotărârii-pilot, având în vedere numărul tot mai mare de persoane potenţial vizate din Belgia (a se vedea supra, pct. 63) și hotărârile de constatare a unei încălcări, pe care cererile respective le-ar putea determina (Maria Atanasiu și alții, citată anterior, pct. 217-218, și Torreggiani și alții, citată anterior, pct. 90).
b) Măsuri cu caracter general
167. Curtea reamintește că hotărârile sale au un caracter declarativ, în esență, și că, în principiu, statului pârât îi revine sarcina de a alege, sub supravegherea Comitetului de Miniștri, mijloacele prin care să se achite de obligația sa juridică în temeiul art. 46 din Convenție [Scozzari și Giunta împotriva Italiei (MC), nr. 39221/98 și 41963/98, pct. 249, CEDO 2000-VIII].
168. Aceasta observă că statul belgian a adoptat deja măsuri importante în cadrul unei reforme de anvergură în ceea ce privește îngrijirile de sănătate mintală și internarea, care pot contribui la reducerea fenomenului menținerii în mediul penitenciar a delincvenților care suferă de tulburări psihice și a consecințelor acesteia (a se vedea supra, pct. 77-90). Aceasta salută demersurile realizate și propuse de autoritățile naționale și nu poate decât să încurajeze statul belgian să își continue eforturile.
169. Curtea este conștientă că sunt necesare eforturi consecvente și susținute pe termen lung pentru a rezolva problema structurală a menținerii prelungite a persoanelor internate în aripile de psihiatrie ale penitenciarelor, fără acordarea unei asistențe terapeutice adaptate. Nu este sarcina Curții să indice statelor dispozițiile referitoare la politicile lor în materie de internare și de asistență medicală a persoanelor delincvente care suferă de tulburări psihice. Aceste procese ridică o serie de probleme complexe de ordin juridic și practic, care depășesc funcția judiciară a Curții. Cu toate acestea, Curtea subliniază că, având în vedere caracterul intangibil al dreptului protejat de art. 3 din Convenție și importanța dreptului la libertate, consacrat de art. 5, statul are obligația de a-și organiza sistemul de internare a persoanelor delincvente astfel încât demnitatea deținuților să fie respectată (a se vedea, mutatis mutandis, în contextul supraaglomerării penitenciare, din perspectiva art. 3, Torreggiani, citată anterior, pct. 93).
170. În special, Curtea încurajează statul belgian să acționeze astfel încât să reducă numărul persoanelor care au săvârșit infracțiuni și care suferă de tulburări psihice, care sunt internate fără o îngrijire terapeutică adaptată, în cadrul aripilor de psihiatrie din penitenciare, în special prin redefinirea, astfel cum prevede reforma legislativă în curs în Belgia, a criteriilor care justifică o măsură de internare. În mod similar, Curtea salută obiectivul inclus, de acum înainte, în legislație, de furnizare a unei asistențe terapeutice adaptate persoanelor internate, în vederea reintegrării lor în societate.
c) Procedura care trebuie urmată în cauzele similare
171. Curtea reamintește că se poate pronunța în hotărârea-pilot cu privire la procedura care trebuie urmată în cadrul examinării tuturor cauzelor similare (a se vedea, mutatis mutandis, Broniowski, citată anterior, pct. 198, și Xenides-Arestis împotrvia Turciei, nr. 46347/99, pct. 50, 22 decembrie 2005).
172. Astfel cum s-a precizat anterior (a se vedea supra, pct. 159), unul dintre obiectivele procedurii hotărârii-pilot este de a oferi, în cel mai scurt timp, o reparație la nivel național persoanelor afectate de problema structurală evidențiată în hotărârea-pilot.
173. În speță, Curtea apreciază că este necesar să acorde Guvernului pârât un termen de doi ani pentru a remedia situația generală, în special prin adoptarea de măsuri care să pună în aplicare reforma legislativă, precum și situația reclamanților care au formulat cereri în fața Curții înainte de pronunțarea prezentei hotărâri și cea a eventualilor reclamanți care vor sesiza Curtea ulterior. În ceea ce privește actualii și viitorii reclamanți, această reparație poate fi realizată prin adoptarea unor măsuri ad hoc, care vor putea face obiectul unor soluționări pe cale amiabilă sau a unor declarații unilaterale, adoptate în conformitate cu cerințele pertinente ale Convenției.
174. În consecință, în așteptarea adoptării unor măsuri de redresare, Curtea decide să amâne procedura în toate cauzele similare pentru o perioadă de doi ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Această decizie este adoptată fără a aduce atingere competenței Curții de a declara o cerere inadmisibilă sau de a o scoate de pe rol, ca urmare a unei soluționări pe cale amiabilă, la care ar putea ajunge părțile, sau a soluționării cauzei prin alte mijloace, în temeiul art. 37 sau art. 39 din Convenție.
V. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție
175. În temeiul art. 41 din Convenție,
„
A. Prejudiciu moral
176. Reclamantul solicită suma de 17 500 de euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit.
177. Guvernul lasă acest aspect la aprecierea Curții.
178. Curtea apreciază că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert, din cauza menținerii sale în detenție într-o instituție necorespunzătoare. Pronunțându-se în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, aceasta acordă suma de 16 000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral (a se vedea, mutatis mutandis, Claes, citată anterior, pct. 140, și Lankester, citată anterior, pct. 104).
B. Dobânzi moratorii
179. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, CURTEA, în unanimitate,
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăște că a fost încălcat art. 3 din Convenție;
3. hotărăște că a fost încălcat art. 5 § 1 din Convenție;
4. hotărăște că au fost încălcate art. 5 § 4 și art. 13 coroborat cu art. 3 din Convenție;
5. hotărăște că încălcările citate anterior ale art. 3, art. 5 § 1, art. 5 § 4 și art. 13 coroborat cu art. 3 din Convenție au la bază o disfuncționalitate structurală, cauzată de menținerea în mediul penitenciar a delincvenților care suferă de tulburări psihice, fără furnizarea de îngrijiri terapeutice adaptate;
6. Hotărăște că statul pârât trebuie să adopte, în contextul tuturor cauzelor similare prezentei cauze, măsuri corespunzătoare pentru ca sistemul de internare a persoanelor delincvente să fie conform cu principiile referitoare la art. 3, art. 5 § 1 și § 4, și art. 13 coroborat cu art. 3 din Convenție. Aceste măsuri vor trebui puse în aplicare în termen de doi ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri;
7. decide să amâne, pentru o perioadă de doi ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, examinarea tuturor cererilor rezultate din aceeași problematică generală, fără a aduce atingere competenței Curții de a declara inadmisibilă orice cauză de acest tip sau de a lua act de o soluționare la care ar putea ajunge părțile sau de o soluționare pe cale amiabilă a cauzei prin alte mijloace, în temeiul art. 37 sau art. 39 din Convenție;
8. hotărăște
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenție, suma de 16 000 EUR (șaisprezece mii de euro) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;
b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale;
8. respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 6 septembrie 2016, în temeiul art. 77 § 2 și art. 77 § 3 din Regulamentul Curții.
Hasan BakırcıIşıl Karakaş
Grefier adjunctPREȘEDINTE
Full & Egal Universal Law Academy