©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Yefimenko împotriva Rusiei – nr. 152/04
Hotărârea din 12.02.2013
Art. 5 § 1 lit. a) : După condamnare
Executarea timp de mai mulţi ani a unei pedepse cu închisoarea pronunţate de o instanţă „neinstituită prin lege”: încălcare
În fapt – Suspectat de omor, reclamantul a fost arestat în 2001. Cauza sa a fost înaintată tribunalului regional pentru a fi examinată de un judecător profesionist, asistat de doi judecători neprofesionişti. Reclamantul s-a opus participării celor doi judecători neprofesionişti pe motiv că au făcut parte din complet mai mult de o dată pe an între 1998 şi 2002, încălcând legea cu privire la judecătorii neprofesionişti. Contestaţia sa a fost respinsă şi la 24 aprilie 2003, a fost condamnat de tribunalul regional. În septembrie 2009, ca urmare a unei proceduri de revizuire, Curtea Supremă, identificând anumite nereguli cu privire la listele de judecători neprofesionişti care făceau parte din tribunalul regional la vremea faptelor, a anulat condamnarea reclamantului şi a dispus începerea unui nou proces. Preşedintele Curţii a confirmat ulterior această hotărâre, dar a modificat motivarea: Constatând că nimic nu arăta că judecătorii neprofesionişti din cauza reclamantului figurau pe lista de asesori neprofesionişti, a concluzionat că instanţa care a examinat cauza nu era instituită legal. Reclamantul a rămas în detenţie în aşteptarea noului proces, în urma căruia a fost condamnat la 19 ani şi jumătate de închisoare.
În cererea înaintată Curţii Europene, reclamantul susţine mai ales că perioada de detenţie întemeiată pe hotărârea iniţială nu răspunde cerinţelor art. 5 § 1 din Convenţie.
În drept – Art. 5 § 1: Nimeni nu contestă că tribunalul regional avea în principiu competenţa să pronunţe hotărârea în cauză. Cu toate acestea, în timpul şi ulterior procesului, reclamantul a încercat să îşi demonstreze afirmaţiile conform cărora alcătuirea completului de judecată contravenea legii cu privire la judecătorii neprofesionişti. Întrucât nu a obţinut un răspuns rapid şi adecvat la susţinerile sale în cadrul unei proceduri de apel ordinare, a trebuit să execute pedeapsa cu închisoarea la care a fost condamnat de instanţă la 24 aprilie 2003. Cu toate acestea, aşa cum a admis Curtea Supremă la câţiva ani după proces, în urma procedurii de revizuire, compunerea tribunalului regional nu era „legală”, în ceea ce îi priveşte pe cei doi judecători. Nimic nu arată că aceştia aveau competenţa de a face parte din complet în calitate de judecători neprofesionişti pentru a examina cauza reclamantului, în urma căreia acesta a fost condamnat la o pedeapsă grea cu închisoarea. Prin urmare, perioada în care reclamantul a fost lipsit de libertate în timpul executării hotărârii din 24 aprilie 2003 este vădit ilegală şi flagrantă. Prin urmare, instanţa care l-a condamnat nu era „competentă”, iar lipsirea sa de libertate nu era „legală” în sensul art. 5 § 1 lit. a) din Convenţie. Considerând gravitatea încălcării şi absenţa recunoaşterii şi a unei reparaţii adecvate, Curtea constată că detenţia reclamantului în temeiul hotărârii respective a încălcat art. 5 § 1.
Concluzie: încălcare (şase voturi la unu).
Full & Egal Universal Law Academy