CASE OF ZILIBERBERG v. MOLDOVA - [Romanian Translation]

Traducere neoficială din limba engleză

CURTEA EUROPEANĂ PENTRU DREPTURILE OMULUI

 SECŢIUNEA A PATRA

 Cazul ZILIBERBERG c. MOLDOVEI

 Cererea nr. 61821/00

   HOTĂRÂRE

STRASBOURG

1 februarie 2005

Această hotărâre va deveni definitivă în condiţiile prevăzute de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Poate constitui subiectul unei revizuiri editoriale.

În cazul Ziliberberg c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a patra), în Camera în următoarea componenţă:

Domnul Nicolas Bratza, Preşedinte,

D. J. Casadevall,

D. M. Pellonpaa,

D. R. Maruste,

D. S. Pavlovschi,

D. L. Garlicki,

D. J. Borrego Borrego, judecători,

şi D. M. O’Boyle, Grefierul Secţiunii,

Deliberând la 11 ianuarie 2005,

Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la aceeaşi dată:

PROCEDURA

1. Cazul iniţiat ca urmare a depunerii la Curte a unei cereri (nr. 61821/00) împotriva Republicii Moldova în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (Convenţia) de către un cetăţean al Republicii Moldova, domnul Cristian Ziliberberg (reclamant), la 10 august 2000.

2. Reclamantul a fost reprezentat de către domnul Sergiu Ostaf, avocat din Republica Moldova. Guvernul moldovean (Guvernul) a fost reprezentat de către Agentul său, domnul Vitalie Pârlog.

3. Reclamantul a pretins faptul că dreptul său la libertatea întrunirii, precum şi cel la un proces echitabil au fost încălcate ca urmare a omisiunii Tribunalului municipiului Chişinău de a-l cita corespunzător la audierea apelului său.

4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a IV-a (Regula 52 § 1 a Regulamentului Curţii).

5. Prin decizia sa din 4 mai 2004, Curtea a declarat plângerea reclamantului fondată în baza prevederilor articolului 11 al Convenţiei ca fiind inadmisibilă, declarând admisibile restul plângerilor reclamantului.

6. Reclamantul şi Guvernul Republicii Moldova a prezentat observaţiile lor cu privire la fondul cauzei (Regula 59 § 1 a Regulamentului Curţii).

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

7. Reclamantul s-a născut în 1980 şi locuieşte în municipiul Chişinău, Republica Moldova. La momentul evenimentelor invocate în cauză el era student şi primea lunar o bursă în valoare de 50 lei moldoveneşti (MDL).

8. La 18 aprilie 2000, între orele 9.30 şi 12.30, reclamantul a participat la o manifestare de protest împotriva deciziei Consiliului municipal de anulare a privilegiilor stabilite pentru studenţi în transportul urban. Manifestarea de protest nu a fost autorizată în conformitate cu prevederile legale, din declaraţiile părţilor rezultă că organizatorii manifestării de protest nici nu au înaintat o cerere de autorizare. Manifestarea de protest respectivă s-a desfăşurat în Piaţa Marii Adunări Naţionale în municipiul Chişinău. La început manifestarea a avut un caracter paşnic, ulterior unii dintre participanţi au început să arunce cu ouă şi pietre în clădirea Primăriei municipiului Chişinău, ca rezultat poliţia a intervenit.

9. În jurul orei 12.30, reclamantul a fost arestat de poliţie pentru participare activă la o manifestare de protest neautorizată, ceea ce a constituit o încălcare a articolului 174/1 alineatul 4 al Codului cu privire la contravenţiile administrative (în continuare CCA). El a fost adus la sediul comisariatului de poliţie cu o oră mai târziu. Între orele 13.30 şi 19.00, el a fost reţinut la comisariatul de poliţie şi interogat de mai mulţi ofiţeri de urmărire penală.

10. În declaraţiile lui scrise la comisariatul de poliţie, reclamantul a menţionat, printre altele, că el a fost reţinut de către poliţie când el şi un jurnalist de la Radioul Naţional s-au apropiat de un grup de poliţişti care băteau un student. Deoarece el avea scris pe frunte cuvântul „STUDENT”, el a fost arestat de poliţie. El a declarat faptul că a fost un participant activ la manifestarea de protest, dar nu a fost implicat în acţiuni de violenţă.

11. La o dată nespecificată, comisariatul de poliţie a intentat un dosar administrativ în legătură cu contravenţia comisă de către reclamant, menţionând, printre altele, că reclamantul a participat activ la o manifestare de protest neautorizată care s-a desfăşurat în faţa sediului Consiliului Municipal. Dosarul a fost ulterior transmis instanţei de drept competente.

12. În urma unei audieri verbale din 19 aprilie 2000, Judecătoria sectorului Centru a impus reclamantului plata unei amenzi administrative în valoare de 36 MDL (echivalentul a 3.17 EURO la acea perioadă) în conformitate cu prevederile articolului 174/1 alineatul 4 al CCA. La rândul său, instanţa de drept a declarat, printre altele, că reclamantul a participat activ la o manifestare de protest a studenţilor, care s-a desfăşurat fără autorizarea Consiliului Municipal şi că reclamantul a recunoscut faptul că a participat la manifestarea de protest respectivă.

13. La 28 aprilie 2000 reclamantul a depus un apel împotriva hotărârii respective. Acesta a declarat că amenda impusă lui a fost ilegală şi că sancţionarea sa a fost contrarie libertăţii de întrunire şi dreptului la grevă garantate de prevederile articolelor 40 şi 45 ale Constituţiei Republicii Moldova.

14. La 4 mai 2000 la ora 10.00, Tribunalul municipiului Chişinău a examinat apelul depus de către reclamant în absenţa sa, respingându-l.

15. În conformitate cu declaraţiile Guvernului Republicii Moldova citaţia pentru prezentarea la şedinţa de judecată a fost trimisă la 2 mai 2000 prin poştă obişnuită şi urma să ajungă la destinaţie la 3 mai 2000.

16. Conform declaraţiilor reclamantului, citaţia a fost trimisă la 3 mai 2000 şi a primit-o la 4 mai 2000 după ora 10.00.

17. Ştampila poştală de pe anvelopă, aplicată de către oficiul poştal care urma să transmită citaţia destinatarului (şi anume, de către primul oficiu poştal la care a fost transmisă anvelopa care conţinea citaţia) indică data de 3 mai 2000. Ştampila aplicată de oficiul poştal al destinatarului nu este pe deplină lizibilă.

18. La 5 mai 2000, reclamantul s-a prezentat la cancelaria Tribunalului municipiului Chişinău să afle despre cazul său. Dumnealui i-a fost înmânată o copie a hotărârii Tribunalului municipiului Chişinău din 4 mai 2000 prin care a fost respins apelul său, instanţa menţinând hotărârea Judecătoriei Centru din 19 aprilie 2000.

19. La 10 mai 2000 reclamantul a înaintat la Tribunalul municipiului Chişinău o contestaţie în anulare a hotărârii Tribunalului din 4 mai 2000, declarând faptul că el nu a fost citat în mod corespunzător şi, prin urmare, nu a avut parte de un proces echitabil. Instanţa de judecată a refuzat să înregistreze cererea sa din motiv că CCA nu prevede un astfel de remediu. La 18 mai şi, respectiv, 22 iunie 2000 instanţa de judecată în mod repetat a respins cererea depusă de către reclamant şi avocatul său.

20. La 18 mai 2000, reclamantul însoţit de un avocat al Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului au încercat din nou să depună o contestaţie în anulare la cancelaria Tribunalului municipiului Chişinău, primind şi de această dată un refuz.

21. La 12 iunie 2000, la cererea executorului judecătoresc, reclamantul a achitat amenda prevăzută de hotărârea judecătorească din 19 aprilie 2000.

II. DREPTUL INTERN PERTINENT

22. Prevederile relevante ale Codului cu privire la contravenţiile administrative în vigoare la acel moment prevăd următoarele:

Articolul 1

Codul cu privire la contravenţiile administrative are sarcina de a ocroti personalitatea, drepturile şi interesele legitime ale persoanelor fizice şi juridice, proprietatea, orînduirea de stat şi ordinea publică, precum şi de a depista, preveni şi lichida contravenţiile administrative şi consecinţele lor, de a contribui la educarea cetăţenilor în spiritul îndeplinirii întocmai a legilor.

Articolul 111

... Pedeapsa petru tentativa de contravenţie se stabileşte conform articolului din partea specială din prezentul Cod, care prevede răspunderea pentru contravenţia respectivă.

Articolul 12

La răspunderea administrativă pot fi trase persoanele, care pînă în momentul comiterii contravenţiei administrative au atins vîrsta de şaisprezece ani.

Articolul 18

Nu urmează a fi trasă la răspundere administrativă persoana, care deşi a săvîrşit o acţiune, prevăzută de prezentul Cod sau de alte acte normative, ce stabilesc răspundere administrativă petru contravenţii administrative, a acţionat însă în stare de legitimă apărare ...

Articolul 22

Sancţiunea administrativă este o măsură de răspundere şi se aplică în scopul educării persoanei, care a comis o contravenţie administrativă, în spiritul respectării legilor, precum şi în scopul de a se preveni comiterea unor noi contravenţii atît de către contravenientul însuşi, cît şi de alte persoane.

Articolul 26

(...) În caz de sustragere cu rea-voinţă de la achitarea amenzii aplicate pentru contravenţia administrativă săvîrşită, instanţa judecătorească poate înlocui această sancţiune cu arest administrativ, calculîndu-se zece zile de arest pentru un salariu minim, termenul fiind cel mult treizeci de zile.(...)

Schimbarea sancţiunii de amendă administrativă în arest administrativ se hotărăşte de către o instanţă de judecată ca urmare a unei cereri depusă de către executorul judecătoresc în conformitate cu articolul 26 al Codului cu privire la contravenţiile administrative. În conformitate cu declaraţiile Guvernului, instanţele de judecată pot schimba sancţiunea de amendă administrativă în arest administrativ numai în cazul când sunt respectate următoarele condiţii:

- când o persoană, care cunoaşte despre faptul că printr-o hotărâre judecătorească el/ea a fost impus să achite o amendă, refuză s-o facă deşi a fost de nenumărate ori citat de către executorul judecătoresc;

- în cazul în care contravenientul nu are nici un venit sau bunuri care ar putea fi urmărite;

- în cazul în care contravenientul este şomer şi nu are nici un venit (salariu) din care amenda ar putea fi încasată;

- în cazul în care contravenientul nu a respectat termenul limită stabilit de către instanţa de judecată pentru plata amenzii respective.

O hotărâre judecătorească prin care sancţiunea de amendă administrativă a fost schimbată în arest administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe de drept ierarhic superioară. O persoană căreia sancţiunea de amendă administrativă i-a fost schimbată în arest administrativ poate în orice moment să pună capăt acestei măsuri prin achitarea acestei amenzi. Această schimbare nu poate fi aplicată femeilor însărcinate, femeilor care au copii cu vârsta de până la 12 ani, minorilor precum şi, invalizilor de gradul întâi şi doi.

Cu privire la ultima prevedere menţionată, părţile au prezentat copiile a 7 hotărâri judecătoreşti recente în care sancţiunea administrativă de amendă administrativă a fost schimbată în arest administrativ, în unele dintre cazuri schimbarea sancţiunii administrative a fost hotărâtă de către instanţă în absenţa contravenientului şi nu într-o audiere publică. În unul din cazuri schimbarea a fost făcută ca urmare a neachitării de către contravenient a amenzii administrative la timp. La fel, Guvernul a prezentat copii ale scrisorilor adresate Agentului Guvernamental de către preşedinţii a 13 instanţe judecătoreşti în care se menţiona faptul că în ultimii doi ani instanţele judecătoreşti respective au schimbat sancţiunea de amendă administrativă în arest administrativ în 26 de cazuri.

Articolul 33

Circumstanţe, ce atenuează răspunderea pentru contravenţia administrativă, se consideră:

1) căinţa sinceră a vinovatului;

2) prevenirea de către vinovat a urmărilor dăunătoare ale contravenţiei, repararea benevolă a prejudiciului sau înlăturarea daunei pricinuite;

3) comiterea contravenţiei sub influenţa unei puternice emoţii sufleteşti ori în virtutea unui concurs de grave împrejurări personale sau familiale;

4) comiterea contravenţiei de către un minor;

5) comiterea contravenţiei de către o femeie gravidă sau de către o femeie, care are copil în vîrstă de pînă la un an. (...)

Articolul 34

Circumstanţe, ce agravează răspunderea pentru contravenţia administrativă, se consideră:

1) continuarea comportării ilicite, contrar cererii persoanelor, împuternicite pentru aceasta, de a înceta această comportare;

2) comiterea a doua oară în decursul unui an a unei contravenţii similare, pentru care persoana a fost de acum supusă unei sancţiuni administrative; comiterea contravenţiei de către o persoană, care a săvîrşit mai înainte o infracţiune;

3) atragerea în contravenţie a unui minor;

4) comiterea contravenţiei de un grup de persoane;

5) comiterea contravenţiei în condiţiile unor calamităţi naturale sau în alte împrejurări excepţionale;

6) comiterea contravenţiei în stare de ebrietate. (...)

Articolul 174/1

(...) Organizarea şi desfăşurarea întrunirii fără avizarea primăriei sau fără autorizaţia ei, precum şi încălcarea condiţiilor (forma, locul, timpul) desfăşurării întrunirii, indicate în autorizaţie, -

atrage după sine aplicarea unei amenzi organizatorilor (conducătorilor) întrunirii în mărime de la zece la douăzeci şi cinci de salarii minime.

(...) Participarea activă la întrunirea desfăşurată în condiţiile alineatului doi din prezentul articol –

atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de la două la cinci salarii minime. (...)

Articolul 254

(...) Cazul cu privire la contravenţii administrative se examinează în prezenţa persoanei, care este trasă la răspundere administrativă. În lipsa acestei persoane cazul poate fi examinat numai atunci, cînd există date despre anunţarea la timp a persoanei despre locul şi timpul examinării cazului şi dacă din partea ei n–a fost primit nici un demers de a se amîna examinarea cazului. (...)

Articolul 281

Decizia judecătoriei de sector, municipale, asupra cazurilor cu privire la contravenţiile administrative poate fi atacată pe cale procedurală în instanţa judecătorească ierarhic superioară, depunîndu-se o plîngere, sau printr-un protest al procurorului.

Articolul 282/3

(...) Neprezentarea persoanelor indicate, deşi acestea au fost înştiinţate din timp despre data examinării cazului, nu constituie o piedică pentru examinarea lui. (...)

Articolul 282/5

Examinînd cazul cu privire la contravenţia administrativă, instanţa de recurs adoptă una din următoarele hotărîri:

1) lasă decizia instanţei judecătoreşti neschimbată, iar plîngerea sau protestul nesatisfăcute;

2) anulează decizia instanţei judecătoreşti şi trimite dosarul la judecătoria raională, de sector municipală spre o nouă examinare;

3) anulează decizia instanţei de fond şi trimite materialele organului care a întocmit procesul-verbal;

4) anulează decizia instanţei judecătoreşti şi clasează cazul;

5) schimbă sancţiunea administrativă şi atenuează sancţiunea aplicată.

Articolul 282/6

Drept temeiuri pentru anularea deciziei asupra cazului cu privire la contravenţia administrativă servesc încălcarea esenţială a normelor dreptului procedural şi aplicarea greşită a legii. Decizia corectă în fond nu poate fi anulată din motive formale, cu excepţia cazurilor:

1) cazul a fost examinat de un complet de judecată format contrar prevederilor legii;

2) decizia a fost semnată nu de judecătorul care a examinat cazul sau a fost semnată de un judecător care nu a participat la examinarea cazului;

3) decizia a fost pronunţată nu de judecătorul care a examinat cazul;

4) lipseşte procesul-verbal al şedinţei judiciare deşi potrivit legii întocmirea lui este obligatorie;

5) cazul a fost examinat fără participarea traducătorului deşi potrivit legii participarea lui este obligatorie.

Articolul 282/7

După examinarea cazului cu privire la contravenţia administrativă instanţa de recurs îşi pronunţă decizia. Decizia poate să nu conţină argumente, adică să se întocmească în formă de rezoluţie.

Articolul 293

În cazul cînd contravenientul nu plăteşte amenda în termenul stabilit de articolul 292 din prezentul Cod, decizia de aplicare a amenzii se trimite pentru reţinerea sumei de amendă în mod forţat din salariul lui sau din alt cîştig, din pensie sau din stipendie în conformitate cu regulile, stabilite de Codul de procedură civilă.

Dacă persoana amendată nu lucrează ori dacă perceperea amenzei din salariu sau dintr-un alt cîştig, din pensia sau din bursa contravenientului este imposibilă din alte cauze, perceperea amenzii se efectuează, în temeiul deciziei organului (persoanei cu funcţii de răspundere) cu privire la aplicarea amenzii, de către executorul judecătoresc prin urmărirea bunurilor personale ale contravenientului precum şi a părţii lui dintr-o proprietate comună. (...)

23. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală în vigoare la acel moment prevede:

Articolul 128

Învinuitul, care se află în libertate, este chemat la anchetatorul penal printr-o citaţie. Citaţia se înmînează învinuitului, iar adeverinţa cu indicarea datei primirii citaţiei se restituie anchetatorului penal. Citaţia poate fi transmisă şi printr-o telefonogramă sau telegramă.

24. Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă în vigoare la acel moment prevede:

Articolul 101

Instanţa comunică prin citaţie participanţilor la proces şi reprezentanţilor organizaţiilor obşteşti, ai colectivelor de muncă data şi locul şedinţei sau efectuării unor acte de procedură. (...)

Participanţilor la proces, reprezentanţilor organizaţiilor obşteşti, ai colectivelor de muncă citaţiile se înmînează din vreme pentru ca să aibă timp suficient de a se prezenta la termen în faţa instanţei şi de a se pregăti pentru proces.

În toate cazurile citaţia trebuie să fie înmînată pîrîtului ce cel puţin trei zile înaintea şedinţei de judecată.

25. În manualul întitulat „Procedura în cazurile cu privire la contravenţiile administrative”, autorul căreia este Sergiu Furdui (judecător la Curtea Supremă de Justiţie din Moldova), (Chişinău 2000) autorul a statuat următoarele: „Codul cu privire la contravenţiile administrative prevede un număr de măsuri procedurale ca: detenţia, percheziţia corporală, percheziţia averii, arestul administrativ... Codul cu privire la contravenţiile administrative prevede puţine garanţii de ordin procedural negarantând principii legale ca acordarea unei asistenţe juridice, precum şi, prezumţia de nevinovăţie, etc. Cazurile cu privire la contravenţiile administrative sunt examinate de către colegiile penale ale instanţelor judecătoreşti... Numai persoanele sancţionate pot achita amenda administrativă... Este ilegal ca amenda administrativă să fie achitată de către altcineva”.

ÎN DREPT

I. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI

26. Reclamantul pretinde faptul că dreptul său la un proces echitabil garantat de prevederile articolului 6 § 1 al Convenţiei a fost încălcat.

Articolul 6 § 1 al Convenţiei prevede următoarele:

„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege...”

A. Aplicabilitatea articolului 6 § 1 al Convenţiei.

27. Reclamantul a declarat că acuzaţiile aduse lui pot fi considerate ca fiind cu caracter „penal” în scopurile articolului 6 al Convenţiei. El a notat faptul că contravenţiile administrative au fost examinate de către colegiile penale ale instanţelor de judecată şi că în sistemul legal francez acţiuni de acest gen sunt condamnate în baza prevederilor Codului Penal. În continuare el pretinde faptul că a fost reţinut de către poliţie la 18 aprilie 2000 timp de cinci ore şi jumătate, timp în care a fost interogat de către ofiţerii de urmărire penală. Reclamantul a mai declarat faptul că, în afara amenzilor, CCA reglementează măsuri procedurale ca reţinerea, percheziţia corporală, percheziţia bunurilor şi arestul administrativ. Dacă o amendă nu este achitată, sancţiunea poate fi schimbată în arest administrativ (pentru fiecare 18 MDL durata arestului este de 10 zile). Prin urmare, dacă reclamantul nu ar fi avut mijloace să achite amenda, el ar fi fost arestat pentru 20 de zile. El a declarat că bursa sa lunară de student era de 50-60 MDL, în dependenţă de performanţa sa academică, şi că prin urmare amenda impusă lui a constituit mai mult de jumătate din venitul său lunar.

28. Guvernul a declarat faptul că acuzaţiile aduse reclamantului au fost de natură „administrativă” şi nu „penală”. El a subliniat necesitatea de a diferenţia contravenţiile administrative de sistemul de justiţie penală, şi consideră că între acuzaţiile de ordin penal şi disciplinar trebuie trasată o linie divizorie într-o manieră care să fie conformă articolului 6 al Convenţiei. Guvernul a declarat faptul că aplicarea sancţiunii administrative pentru contravenţia săvârşită de reclamant nu a fost de natură penală, ci a avut un scop “educaţional” şi “preventiv”. Sancţiunea prevăzută de CCA pentru contravenţia respectivă variază între 36 MDL - 90 MDL, reclamantului fiind-i aplicată amenda cu valoare minimă. În conformitate cu declaraţiile Guvernului, amenda a constituit aproximativ 10% din salariul mediu lunar în Republica Moldova la acea perioadă de timp şi nu a fost schimbată în arest administrativ. Guvernul a mai declarat faptul că nu a existat riscul ca amenda aplicată reclamantului să fie schimbată în arest administrativ.

29. Curtea notează că părţile nu au disputat faptul că aplicabilitatea articolului 6 al Convenţiei trebuie evaluat în baza a trei criterii enunţate în hotărârea Engel (Engel şi alţii c. Olandei, hotărâre din 8 iunie 1976, Seria A nr. 22, § 82 şi § 83). În acest context, Curtea reaminteşte că pentru a determina dacă o contravenţie poate fi calificată ca având un caracter „penal” în sensul prevederilor Convenţiei, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care defineşte contravenţia aparţine, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura contravenţiei şi, în sfârşit, natura şi gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenţiei. Toate aceste aspecte trebuie examinate, luând în consideraţie obiectul şi scopul articolului 6 al Convenţiei, sensul termenilor articolului respectiv, precum şi, legislaţia Statelor Contractante (vezi, printre altele, Garyfallou AEBE c. Greciei, hotărâre din 24 septembrie 1997, Rapoartele Hotărârilor şi Deciziilor 1997-V, p. 1830, § 32).

30. Părţile nu au disputat faptul că, contravenţia pentru care reclamantul a fost pedepsit nu este reglementată în domeniul dreptului intern ca fiind de natură “penală”. Totuşi, reglementările dreptului intern al statului reclamat au o valoare relativă (vezi Kadubec c. Slovaciei, hotărâre din 2 septembrie 1998, Rapoarte 1998-VI, § 51).

31. Este, prin urmare, necesar de a examina contravenţia prin prisma celui de-al doilea şi al treilea criteriu menţionate mai sus. În acest sens. Curtea reaminteşte că aceste criterii sunt alternative şi nu cumulative: pentru ca articolul 6 al Convenţiei să fie aplicat, este suficient ca contravenţia respectivă să fie de natură „penală” din punct de vedere a Convenţiei, sau ar trebui ca persoanei declarate vinovate de comiterea contravenţiei să-i fie aplicată o sancţiune care prin natura şi gradul de severitate, să se refere la sfera „penală” (vezi, printre altele, Lutz c. Germaniei, hotărâre din 25 august 1987, Seria A, nr. 123, p. 23, § 55). Acest lucru nu exclude să fie luat în consideraţie aspectul cumulativ al criteriilor, în cazul în care o analiză separată a fiecărui criteriu nu face posibilă elaborarea unei concluzii clare cu privire la existenţa unor „acuzaţii de natură penală” (vezi, Janosevic c. Suediei, nr. 34619/97, § 67, CEDO 2002-VII).

32. Cu privire la natura contravenţiei comise de către reclamant, Curtea notează că acesta a fost acuzat în baza articolului 174/1 alineatul 4 al CCA de participare la o manifestare de protest neautorizată. Această prevedere legală reglementează contravenţiile comise împotriva ordinii publice şi a fost adoptată pentru a reglementa modul în care manifestările de protest ar trebui să se desfăşoare. Prin urmare, norma legală încălcată de către reclamant se adresează tuturor cetăţenilor şi nu unui grup anume care să posede un statut special. Caracterul general al normei de drept este în continuare confirmată de prevederile articolelor 1 şi 12 ale CCA care prevede faptul că responsabilitatea administrativă survine la vârsta de 16 ani, toţi cetăţenii trebuie să respecte normele de drept şi drepturile altor cetăţeni şi persoane juridice (vezi Ozturk c. Germaniei, hotărâre din 21 februarie 1984, Seria A nr. 73, § 53).

Curtea reiterează faptul că, în principiu, caracterul general al CCA şi scopul pedepselor, care are un caracter de prevenire şi pedepsire, este suficient pentru a dovedi faptul că reclamantul a fost găsit vinovat de înfăptuirea unor acţiuni cu caracter criminal în sensul articolului 6 al Convenţiei (vezi, Lauko c. Slovaciei, hotărâre din 2 septembrie 1998, Rapoarte 1998-VI, § 58).

34. Caracterul penal al contravenţiei este de asemenea dovedit şi de faptul că reclamantul a fost luat de către poliţie fiind reţinut pentru mai multe ore şi interogat de către ofiţerii de urmărire penală. Mai mult, CCA conţine prevederi cu privire la chestiuni ca participarea la manifestări neautorizate, precum şi circumstanţele agravante ale acestor acţiuni, responsabilitatea pentru tentativa de comitere a unei contravenţii, precum şi legitima apărare (vezi paragraful 22 de mai sus) care indică de fapt natura penală a contravenţiilor administrative. Este important de a nota faptul că cauzele cu privire la contravenţiile administrative sunt examinate de către colegiile penale ale instanţelor de judecată.

Curtea reiterează faptul că lipsa gravităţii pedepsei aplicată reclamantului nu pot priva o contravenţie de caracterul său inerent penal (vezi hotărârea Ozturk, menţionată mai sus, § 54). În cauza respectivă, totuşi, severitatea pedepsei actuale şi potenţiale poate în principiu fi considerată ca un alt argument în favoarea aplicabilităţii articolului 6. În acest sens, trebuie notat faptul că reclamantul a fost amendat cu 36 MDL (echivalentul a 3.17 EURO la acea perioadă), care a constituit mai mult de 60% din venitul său lunar, în acelaşi timp lui i s-ar fi putut aplica pedeapsa maximă care constituia o amendă în valoare de 90 MDL (echivalentul a 7.94 EURO la acea perioadă).

Mai mult, dacă el nu ar fi achitat amenda impusă, lui i s-ar fi aplicat pedeapsa sub formă de arest administrativ, în circumstanţele prevăzute de articolul 26 alineatul 4 al CCA, pentru o perioadă de douăzeci de zile (vezi paragraful 22 de mai sus). Este important de notat faptul că în conformitate cu prevederile Codului cu privire la procedura civilă în vigoare la acea perioadă, omisiunea de a executa hotărârile judecătoreşti civile nu putea duce la detenţia unei persoanei.

Luând în consideraţie legislaţia actuală a Republicii Moldova precum şi, practica judiciară prezentată Curţii de către ambele părţi, Curtea nu poate să conchidă dacă, reieşind din circumstanţele specifice ale cauzei respective reclamantului i-ar fi putut fi aplicată pedeapsa sub formă de arest administrativ în conformitate cu articolul 26 alineatul 4 al CCA. Totuşi, chiar dacă amenda nu ar fi putut fi schimbată în arest în acest caz, acest lucru nu putea fi decisiv pentru clasificarea unei contravenţii ca având un caracter “penal” în sensul articolului 6 al Convenţiei (vezi, Janosevic c. Suediei, citat mai sus, § 69).

35. În urma analizei aspectelor variate ale cauzei, Curtea notează preeminenţa acelor care sugerează că acuzaţiile aduse reclamantului au fost de natură penală. Deşi nici una din ele nu este decisivă, cumulativ ele determină caracterul penal al “acuzaţiilor” aduse reclamantului, în sensul articolului 6 § 1 al Convenţiei.

36. Considerând cele menţionate, Curtea consideră că articolul 6 § 1 al Convenţiei este aplicabil în cauza respectivă.

B. Corespunderea cu prevederile articolului 6 § 1 al Convenţiei

37. Reclamantul se plânge de faptul că nu a fost citat corespunzător pentru a se prezenta la audierea apelului său din 4 mai 2000 la Tribunalul municipiului Chişinău, şi ca urmare, nu a putut fi prezent. Cu referire la ştampilele de pe plic (vezi paragrafele 16-17 de mai sus), el a declarat faptul că citaţia a fost expediată la 3 mai 2000, reclamantul primind-o la 4 mai 2000, ora 10.00.

38. Guvernul a contestat cele declarate de reclamant. Conform susţinerilor Guvernului, citaţia a fost expediată reclamantului la 2 mai 2000 şi ar fi trebuit să ajungă la reclamant la 3 mai 2000. În acest sens, Guvernul a transmis Curţii o copie a registrului de înregistrare a corespondenţei (registru scris de mână) a Tribunalului municipiului Chişinău, conform căreia citaţia a fost expediată reclamantului la 2 mai 2000. Cu privire la ştampilele de pe plic, Guvernul le consideră ilizibile.

39. Curtea notează că la 4 mai 2000 la ora 10.00, Tribunalul municipiului Chişinău a audiat apelul reclamantului în absenţa acestuia (vezi paragraful 14 de mai sus). Curtea consideră că ştampila de pe plic, aplicată de către oficiul poştal de expediere (şi anume, primul oficiu poştal la care a fost depusă citaţia pentru a fi expediată reclamantului) indică clar data de 3 mai 2000. Numai ştampila aplicată de către oficiul poştal de destinaţie nu este pe deplin lizibilă. În consecinţă, citaţia a fost transmisă de către Tribunalul municipiului Chişinău numai cu o zi înaintea audierii apelului reclamantului, astfel, Curtea conchide că reclamantul nu a fost informat înainte de data respectivă despre data şi ora audierii apelului său.

40. Articolul 6 al Convenţiei, analizat în întregime, garantează dreptului învinuitului să participe efectiv la examinarea procesului său penal. Acest lucru include, printre altele, dreptul nu numai de a fi prezent, dar şi de a urma toate procedurile în faţa instanţei. (vezi, drept exemplu, Stanford c. Regatului Unit al Marii Britanii, hotărâre din 23 februarie 1994, Seria A nr. 282-A, § 26; şi Jabardo c. Spaniei, hotărârea din 6 decembrie 1988, Seria A nr. 146, § 78). Acest drept face implicit parte din noţiunea de principiu al contradictorialităţii şi poate să derive din garanţiile conţinute în literele c), d) şi e) ale articolului 6 § 3 – “dreptul acuzatului de a se apăra el însuşi”, “de a solicita audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării” şi “să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere” (vezi, Colozza c. Italiei, hotărârea din 12 februarie 1985, Seria A nr. 89, § 27). Este dificil de a vedea în acest caz modul în care reclamantul ar fi putut să-şi exercite aceste drepturi fără a fi prezent.

41. Curtea în continuare notează că în hotărârea Kremzow c. Austriei din 21 septembrie 1993, Seria A nr. 268-B şi în hotărârea Kamasinski c. Austriei din 19 decembrie 1989, Seria A nr. 168, a stabilit principiul conform căruia prezenţa fizică a persoanei acuzate la audierea apelului unde cauza se examinează în drept nu este considerată ca fiind crucială. Curtea consideră că prezentul caz trebuie diferenţiat de acele cazuri. În cauzele Kremzow şi Kamasinski, persoanele acuzate au fost reprezentate de către avocaţii acestora şi, în principiu, acestea au avut posibilitatea de a-şi asigura apărarea. În prezentul caz, reclamantul pur şi simplu nu a avut posibilitatea de a face acest lucru deoarece nu a fost anunţat înaintea datei audierii.

42. Prin urmare, reclamantul nu a avut parte de un proces echitabil în sensul articolului 6 § 1 al Convenţiei.

II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI

43. Articolul 41 prevede:

“Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dreptul intern al Înaltei Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”

A. Prejudiciul material

44. Reclamantul a solicitat 36 MDL pentru prejudiciul material suferit, declarând faptul că, cuantumul amenzii impuse lui ca urmare a acuzării lui pentru participarea la o manifestare de protest neautorizată.

45. Guvernul a contestat cuantumul pretins de către reclamant. În opinia lui reclamantul nu a fost în drept să solicite nici un prejudiciu material, deoarece Curtea a declarat inadmisibilă plângerea sa fondată pe pretinsa încălcare a articolului 11 al Convenţiei.

46. Curtea notează că plângerea reclamantului fondată pe prevederile articolului 11 al Convenţiei ca fiind inadmisibilă (vezi paragraful 5 de mai sus). Chiar dacă Curtea a decis că procedurile, care au avut drept rezultat impunerea reclamantului a unei amenzi, nu au fost echitabile, nu poate fi spus faptul că, dacă procedurile contencioase ar fi fost conforme Convenţiei, o asemenea pedeapsă nu ar fi fost aplicată. Prin urmare, Curtea nu identifică vreo legătură cauzală între acţiunile reclamantului şi prejudiciul pretins şi, prin urmare, nu acordă nici o sumă cu acest titlu.

B. Prejudiciul moral

47. Reclamantul a mai pretins 5 000 EURO în calitate de prejudiciu moral suferit ca urmare a stării de stres şi frustrare cauzate prin impunerea reclamantului a unei sancţiuni pentru participare la o manifestare de protest neautorizată.

48. Guvernul nu a fost de acord cu suma cerută de reclamant, argumentând prin faptul că Curtea a declarat plângerea reclamantului fondată pe prevederile articolului 11 al Convenţiei ca fiind inadmisibilă. Guvernul a exprimat opinia conform căreia în anumite cazuri simplul fapt al constatării unei violări a Convenţiei a fost considerată satisfacţie echitabilă.

49. Curtea notează faptul că reclamantul a pretins compensaţia prejudiciului moral suferit ca urmare a pretinsei încălcări a articolului 11 al Convenţiei. Deoarece acesta nu a solicitat o compensare a prejudiciului moral cauzat în rezultatul încălcării articolului 6 § 1 al Convenţiei şi, prin urmare, Curtea nu acordă nici un prejudiciu la acest capitol.

C. Costuri şi cheltuieli

50. Reclamantul a mai pretins 1 850 EURO în calitate de costuri şi cheltuieli suportate pentru reprezentarea în faţa Curţii, dintre care 1 650 EURO constituie taxe de reprezentare, iar restul cheltuielilor pentru transport şi comunicare.

51. Guvernul nu a fost de acord cu sumele cerute de reclamant, declarând faptul că reclamantul nu a reuşit să dovedească pretinsele cheltuieli de reprezentare. În opinia Guvernului, suma pretinsă de către reclamant este exagerată în comparaţie cu salariul mediu lunar în Republica Moldova şi cu taxele oficiale achitate de către stat avocaţilor din oficiu. Guvernul a mai contestat şi numărul orelor petrecute de către reprezentantul reclamantului lucrând la cazul reclamantului în general, şi la cercetarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special, declarând faptul că o persoană care posedă o diplomă de studii superioare juridice eliberată de către Universitatea de Stat din Moldova nu are nevoie să studieze jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului deoarece se prezumă faptul că el sau ea a studiat-o în cel de-al doilea şi al patrulea an de studii. În opinia Guvernului o compensaţie în acest sens ar putea constitui bursa de studii.

52. Curtea reaminteşte faptul că pentru ca cheltuielile şi costurile să fie incluse în suma acordată în conformitate cu articolul 41, trebuie să fie stabilit faptul că ele au fost reale şi necesare şi au avut un cuantum rezonabil (vezi, drept exemplu, Nilsen şi Johnsen c. Norvegiei (GC), NR. 23119/93, § 62, CEDO 1999 – VIII). În acest sens, poate fi luată în consideraţie pentru determinarea numărului de ore lucrate şi remunerarea lucrului respectiv şi hotărârea Amihalachioaie c. Moldovei, nr. 60115/00, § 47).

53. În acest caz, luând în consideraţie lista costurilor şi cheltuielilor prezentată de către reclamant, criteriile enunţate mai sus, complexitatea cazului şi faptul că o parte din plângerile reclamantului au fost declarate ca fiind inadmisibile, Curtea acordă reclamantului 1 000 EURO pentru costurile şi cheltuielile suportate.

D. Penalităţi

54. Curtea consideră potrivit ca penalitatea să fie calculată în baza ratei minime a dobânzii a Băncii Centrale Europene, la care să se adune trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA UNANIM:

1. Declară faptul că articolul 6 § 1 al Convenţiei este aplicabil prezentului caz;

2. Susţine faptul că a existat o încălcare a articolului 6 paragraf 1 al Convenţiei;

3. Susţine faptul că,

(a) statul reclamat trebuie să achite reclamantului, în decurs de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu prevederile articolul 44 § 2 al Convenţiei, 1 000 EURO în calitate de costuri şi cheltuieli care să fie convertite în valuta naţională a statului reclamat la rata aplicabilă la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi încasată,

(b) că începând cu data expirării celor trei luni sus menţionate până la executarea hotărârii va trebui achitată o rată simplă a dobânzii la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii a Băncii Centrale Europene pe parcursul perioadei de penalizare plus trei procente.

4. Respinge restul revendicărilor reclamantului de satisfacţie echitabilă.

Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 1 februarie 2005, conform Regulii 77 §§ 2 şi 3 a Regulamentului Curţii.

Michael O’Boyle                     Nicolas Bratza

Grefier Preşedinte

Full & Egal Universal Law Academy