© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informaţii, a se vedea referinţele cu privire la drepturile de autor de la sfârşitul acestui document.
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2013. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.
© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2013. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.
Notă de informații privind jurisprudența Curții nr. 159
ianuarie 2013
______________________________________________________________________
Zolotas împotriva Greciei (nr. 2) - 66610/09
Hotărâre din 29.1.2013 [Secția I]
Articolul 1 din Protocolul nr. 1
Articolul 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1
Folosinţa liniştită a bunurilor
Atribuirea către stat a soldurilor conturilor bancare care au devenit nerecuperabile din cauza intervenirii termenului de prescripție: încălcare
În fapt - După ce a deschis un cont bancar în Grecia, reclamantul a fost obligat să părăsească țara timp de mai mulți ani. La întoarcerea sa, banca acestuia a refuzat să-i plătească contravaloarea soldului din contul său pe motiv că a rămas inactiv mai mult douăzeci de ani. În 2003, reclamantul a depus o cerere la instanțele civile cu scopul de a recupera suma în cauză (30,550 EUR). Instanțele au considerat că pretențiile sale față de bancă s-au prescris conform dispoziţiilor Codul civil și că suma în cauză aparținea statului, în calitate de beneficiar al conturilor bancare inactive. În ianuarie 2009, Curtea de casație a respins recursul reclamantului.
În drept - Articolul 1 din Protocolul nr. 1: Când reclamantul s-a deplasat la sediul băncii sale, în februarie 2003, pentru a se interesa de contul său, acesta a aflat că, deoarece nu au fost înregistrate tranzacţii începând cu a doua jumătate a anului 1981, orice pretenţie a sa era prescrisă. Din deciziile instanțelor judecătorești naționale a reieşit că, la deschiderea contului, reclamantul a semnat un acord cu banca pentru a deschide un cont de depozit. Pretențiile reclamantului în temeiul acestui acord erau supuse termenului de prescripție de douăzeci de ani prevăzut de Codul civil. Instanțele interne investite cu cererea reclamantului au aplicat legea, conform căreia depozitele de numerar și dobânzile aferente aflate în bănci sunt transferate ireversibil către stat în cazul în care, pentru o perioadă de douăzeci de ani, acestea nu au fost revendicate de titularul contului sau nu au existat mişcări pe cont. Curtea de apel a constatat că termenul de prescripție nu a fost întrerupt, deoarece înregistrarea în evidențele băncii a dobânzilor acumulate în contul reclamantului nu a întrerupt curgerea termenului, și nici nu a fost suspendat pentru cauză de forță majoră, așa cum a invocat reclamantul.
Aplicarea unui termen de prescripție pentru pretențiile reclamantului asupra contului său bancar a constituit o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor sale. Termenul de prescripție a urmărit un scop legitim de interes general: și anume terminarea, pentru motive de eficiență economică, a raporturilor juridice care au fost create cu atât de mult timp în urmă, încât existenta lor a devenit incertă. Acest termen de prescripţie a fost rezonabil, deoarece perioada era îndelungată și nu era dificil sau imposibil pentru titularii conturilor să oprească curgerea acestuia. Cu toate acestea, aplicarea unei astfel de măsuri radicale ca prescrierea pretenţiilor asupra unui cont bancar, pe motiv că nu au fost înregistrate operaţiuni într-o anumită perioadă de timp, precum şi jurisprudența potrivit căreia înregistrarea dobânzilor de către bancă nu a fost considerată ca o operaţiune susceptibilă de a întrerupe prescripția, a rezultat în plasarea titularilor de cont, în special cetățenii fără cunoştinţe de drept civil sau bancar, într-o situație defavorabilă în raport cu banca, sau chiar cu statul. Conform Codului civil, în timp ce o persoană care depune o sumă de bani într-o bancă îi transferă acesteia dreptul de a utiliza respectiva sumă, banca este obligată să o păstreze, iar dacă a folosit suma pentru a face profit, trebuie să returneze o sumă echivalentă către deponent, la rezilierea contractului. Titularul contului este, prin urmare, îndreptăţit să creadă că depozitul său la bancă este în siguranţă, mai ales atunci când el înregistrează dobânzi. Este aşadar legitimă, pentru titularul contului, estimarea că o situație care amenință substanța acordului cu banca și a intereselor sale financiare îi va fi notificată, astfel încât acesta să poată lua decizii în prealabil pentru a acționa în conformitate cu legea și pentru a-şi conserva dreptul de proprietate. O astfel de relație de încredere este inerentă operaţiunilor bancare și dreptului bancar. Statul are obligația pozitivă de a proteja cetățenii și de a impune ca băncile, având în vedere consecințele nefaste ale unui astfel de termen de prescripție, să informeze titularul unui cont inactiv în legătură cu împlinirea termenului de prescripție, permițându-i astfel să întrerupă curgerea termenului, de exemplu, prin efectuarea unei operaţiuni pe cont. Absenţa unei astfel de impuneri riscă să afecteze justul echilibrul între cerințele de interes general al comunității și imperativele de a proteja drepturile fundamentale ale persoanelor. Lipsa informării a adus o sarcină excesivă și disproporționată reclamantului care nu poate fi justificată de necesitatea de a înceta raporturile juridice a căror existență a devenit incertă sau pentru a asigura buna funcționare a sistemului bancar.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Articolul 41: 15.000 EUR cu titlu de prejudiciu material și moral.
______________________________________________________________________
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Redactat de către Grefă, acest rezumat nu angajează Curtea.
Apăsaţi aici pentru a accesa Notele de informare privind jurisprudenţa Curţii
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013.
Limbile oficiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt engleza şi franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu îşi asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curţii Europene a Drepturilor Omului () sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiţia fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menţionat anterior şi la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenţionaţi să folosiţi vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactaţi publishing@.
© Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2013
The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights () or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact publishing@.
© Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2013
Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme () où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante: publishing@.
Full & Egal Universal Law Academy