Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 18675/04
depusă de Vera CERNEŢCHI
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 30 septembrie 2008, în cadrul unei camere compuse din:
Nicolas Bratza, Preşedinte,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
Ján Šikuta,
Mihai Poalelungi,
Nebojša Vučinić, judecători,
şi Fatoş Aracı, Grefier adjunct al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 23 aprilie 2004,
Având în vedere declaraţiile formale prin care a fost acceptată reglementarea amiabilă a cauzei,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dna Vera Cerneţchi, este un cetăţean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1951 şi care locuieşte în Chişinău. El a fost reprezentat în faţa Curţii de către dl Andrei Briceac, avocat din Corjova. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
Reclamantul a fost angajat al Departamentului Vamal („Departamentul”). În anul 2002, el s-a pensionat. Din 7 martie 2002, el a solicitat fostului său angajator să-i calculeze şi să-i plătească pensia, însă fără succes. Prin urmare, la 26 iulie 2002, el a iniţiat proceduri judiciare împotriva Departamentului.
Printr-o hotărâre judecătorească din 2 septembrie 2002, Curtea de Apel a hotărât în favoarea reclamantului şi a obligat Departamentul să-i calculeze şi să-i plătească pensia. Hotărârea nu a fost contestată şi a devenit irevocabilă şi executorie. La aceeaşi dată, Curtea de Apel a emis un titlu executoriu, care a fost transmis unui executor judecătoresc la 1 octombrie 2002.
La 2 martie 2003, executorul judecătoresc l-a informat pe reclamant că Departamentul nu putea să execute decizia din 2 septembrie 2002, deoarece nu era adoptată metodologia de calcul a pensiei reclamantului.
Deoarece directorul Departamentului nu s-a conformat deciziei din 2 septembrie 2002, executorul judecătoresc a iniţiat proceduri contravenţionale împotriva acestuia. Printr-o hotărâre din 6 mai 2003, Judecătoria sectorului Centru l-a găsit vinovat pe directorul Departamentului de comiterea contravenţiei administrative – neexecutarea din neglijenţă a unei decizii judecătoreşti definitive – şi l-a amendat cu 1,800 lei moldoveneşti (MDL) (112 euro (EUR) la acea dată).
Printr-o scrisoare din 21 iunie 2004, care a fost înregistrată la oficiul de executare la 5 iulie 2004, Departamentul a informat oficiul că hotărârea pronunţată în favoarea reclamantului nu putea fi executată, deoarece la 14 noiembrie 2003 Parlamentul a adoptat o nouă lege, potrivit căreia pensiile foştilor angajaţi ai Departamentului urmau a fi calculate şi plătite de Casa teritorială de asigurări sociale („Casa de asigurări”). La aceeaşi dată, executorul l-a informat pe reclamant că departamentul de executare va executa hotărârea judecătorească pronunţată în favoarea reclamantului imediat după adoptarea metodologiei de calcul a pensiei.
Între timp, la o dată nespecificată în 2004, reclamantul a solicitat Casei de asigurări să-i calculeze şi să-i plătească pensia. După ce la 25 februarie 2004 Casa de asigurări i-a respins cererea, reclamantul a iniţiat proceduri judiciare împotriva acesteia la Curtea de Apel Chişinău. Pe când procedura judiciară era pendinte, la 22 aprilie 2004, Comisia parlamentară pentru protecţie socială a expediat Departamentului şi Casei de asigurări o notă explicativă privind calcularea şi plata pensiilor foştilor angajaţi ai Departamentului, menţionând, inter alia, următoarele:
„Luând în consideraţie faptul că instanţele judecătoreşti au adoptat treizeci şi nouă de hotărâri prin care Departamentul a fost obligat să calculeze şi să plătească pensiile foştilor săi angajaţi, acestea trebuie executate, deoarece, potrivit articolului 20 al Constituţiei, executarea hotărârilor judecătoreşti este obligatorie. ...”
Printr-o scrisoare din 10 mai 2004, Casa de asigurări l-a informat pe reclamant că i-a calculat pensia şi că aceasta îi va fi plătită începând cu 25 decembrie 2003, fapt care l-a determinat pe reclamant să renunţe la acţiunea sa depusă împotriva Casei de asigurări. Cu toate acestea, reclamantul a solicitat Curţii de Apel să-i plătească o compensaţie pentru prejudiciul moral cauzat ca urmare a plăţii întârziate a pensiei sale.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 iunie 2004, pretenţiile reclamantului privind compensarea prejudiciului moral au fost respinse, iar examinarea restului procedurii a fost sistată. Reclamantul a depus recurs.
Printr-o decizie irevocabilă din 20 octombrie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul acestuia.
La 20 ianuarie 2004, Casa de asigurări l-a informat pe reclamant despre calcularea restanţelor la pensia sa pentru perioada 2 martie 2002 - 24 decembrie 2003, precum şi despre plata în folosul acestuia a sumei de MDL 13,244.04 (EUR 811.46).
La 1 decembrie 2006, reclamantul a informat Curtea că el a primit pensia sa.
PRETENŢII
Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, de executarea întârziată a hotărârii judecătoreşti din 2 septembrie 2002.
De asemenea, el a pretins că executarea întârziată a hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea sa a încălcat drepturile sale garantate de articolele 8 şi 14 ale Convenţiei.
ÎN DREPT
La 31 iulie 2008, Guvernul a informat Curtea că, la aceeaşi dată, părţile au semnat un acord de reglementare amiabilă a cauzei. El a prezentat Curţii o copie a acordului, potrivit căruia Guvernul s-a obligat să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la adoptarea de către Curte a deciziei de scoatere a cererii de pe rol, echivalentul în valută naţională a sumei de EUR 300 cu titlu de prejudiciu material, EUR 1,100 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 800 cu titlu de costuri şi cheltuieli. Guvernul a solicitat Curţii să scoată cererea de pe rol.
La 2 august 2008, şi reclamantul a informat Curtea despre semnarea acordului de reglementare amiabilă a cauzei în condiţiile menţionate mai sus şi a solicitat Curţii să înceteze examinarea cererii.
Printr-o scrisoare din 8 septembrie 2008, reclamantul a confirmat acceptarea condiţiilor acordului din 31 iulie 2008; totuşi, el a informat Curtea că, din cauza deprecierii ulterioare a ratei de schimb, el dorea plata sumelor menţionate mai sus în valuta naţională la rata de schimb aplicabilă la 31 iulie 2008.
Curtea ia notă de caracterul benevol al acordului la care au ajuns părţile, care implică, inter alia, acceptarea de către ambele părţi a eventualei fluctuaţii a ratelor de schimb valutar între data semnării acordului de reglementare amiabilă a cauzei şi data plăţii de către Guvern a sumelor menţionate mai sus. La această ultimă etapă de negocieri, reclamantul nu mai poate să modifice prevederile acordului pe care l-a încheiat benevol cu Guvernul. Prin urmare, Curtea este convinsă că reglementarea este bazată pe respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale şi nu constată vreun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 in fine al Convenţiei).
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide să scoată cererea de pe rolul său.
Fatoş AracıNicolas Bratza
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy