Traducere neoficială a variantei franceze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 15953/07
depusă de Vasile CHETRUS şi alţi 24 reclamanţi
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), întrunită la 25 ianuarie 2011, în cadrul unei camere compuse din:
Nicolas Bratza, Preşedinte,
Lech Garlicki,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ján Šikuta, numit din partea Republicii Moldova [1],
Ledi Bianku,
Vincent A. de Gaetano, judecători,
şi Lawrence Early, Grefier al Secţiei,
Având în vedere cererile sus-menţionate depuse între 15 noiembrie 2005 şi 8 aprilie 2008,
Având în vedere declaraţiile prezentate de Guvernul pârât la 21 octombrie şi 16 noiembrie 2010, prin care se solicită Curţii scoaterea cererilor de pe rol, şi răspunsul reclamanţilor la această declaraţie,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamanţii, incluşi în tabelul anexat, sunt toţi cetăţeni ai Republicii Moldova. Ei au înaintat cererile lor în perioada între 15 noiembrie 2005 şi 8 aprilie 2008. Toţi reclamanţii au fost reprezentaţi în faţa Curţii de către dl Anatolie Bîzgu. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.
La originea acestei cereri se află multiple cereri prin care au fost înaintate pretenţiile privind nerespectarea obligaţiei statului de a executa hotărârile naţionale definitive de acordare reclamanţilor a locuinţelor sociale.
Faptele cauzei sunt expuse în tabelul anexat şi pot fi rezumate în felul următor.
Prin deciziile definitive din 25 şi 27 mai 2005, Curtea Supremă de Justiție a obligat Guvernul să acorde reclamanţilor şi familiilor acestora locuinţe sociale. Aceste hotărâri au fost executate timp de 31-55 luni de la data adoptării lor (a se vedea tabelul anexat).
Cererile respective au fost comunicate Guvernului în urma pronunţării hotărârii pilot Olaru şi alţii (Olaru şi alţii v. Moldova, nr. 476/07, 22539/05, 17911/08 şi 13136/07, 28 iulie 2009).
ÎN DREPT
Reclamanţii, ca şi reclamanţii în hotărârea pilot Olaru şi alţii, au pretins că autorităţile moldoveneşti nu și-au îndeplinit obligația de a executa hotărârile definitive privind acordarea persoanelor interesate a unor locuinţe sociale. Aceștia au invocat articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie, părţile relevante ale cărora prevăd următoarele:
Articolul 6
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, public şi in termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotări fie asupra incălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii penale indreptate impotriva sa...”
Articolul 1 al Protocolului nr. 1
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.”
Prin scrisorile din 21 octombrie şi 16 noiembrie 2010, Guvernul a informat Curtea că hotărârile judecătoreşti pronunţate în favoarea reclamanţilor au fost executate cu întârziere şi că acesta intenţionează să înainteze declaraţii unilaterale pentru soluţionarea cererilor respective. De asemenea, acesta a cerut Curţii să scoată aceste cereri de pe rolul Curţii, în temeiul articolului 37 al Convenţiei.
Sumele compensaţiilor propuse de către Guvern cu titlu de prejudiciu moral suferit, precum şi costuri şi cheltuieli, sunt următoarele:în privinţa cererilor nr. 15953/07, 15961/07, 15969/07, 16113/07, 16115/07, 16130/07, 16136/07, 16142/07, 16146/07, 16149/07, 16243/07, 16276/07, 16288/07, 16308/07, 16325/07, 16331/07, 16333/07, 16336/07, 16346/07, 16362/07, 16371/07, 16378/07, 50261/07, 800 Euro pentru fiecare reclamant, perioada de neexecutare fiind între 31 şi 33 luni;în privinţa cererilor nr. 16317/07 și 22274/08, 1 500 Euro pentru fiecare reclamant, perioada de neexecutare fiind de 55 luni.
În conformitate cu aceste declaraţii, Guvernul s-a angajat să plătească sumele respective în termen de trei luni de la data comunicării despre adoptarea deciziei Curţii în temeiul articolului 37 § 1 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. În cazul neplăţii sumelor respective în decursul acestei perioade, Guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestei perioade până la executare, o dobândă egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană în perioada de neplată, la care vor fi adăugate trei procente.
Printr-o scrisoare din 6 decembrie 2010, reclamanţii au exprimat opinia că sumele propuse în declaraţiile Guvernului sunt prea mici.
Curtea reaminteşte că articolul 37 al Convenţiei prevede că ea poate hotărî, în orice stadiu al procedurii, scoaterea de pe rol a unei cereri, atunci când circumstanţele permit să se tragă una din concluziile specificate la literele (a), (b) sau (c) ale paragrafului 1 al acestui articolului. Articolul 37 § 1 (c) dă dreptul Curţii în special să hotărască scoaterea cererii de pe rol:
„pentru orice alt motiv, constatat de Curte, care nu mai justifică continuarea examinării cererii.”
Curtea mai reaminteşte că, în anumite circumstanţe, ea poate scoate cererea de pe rol, în temeiul articolului 37 § 1 (c) al Convenţiei, în baza unei declaraţii unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul doreşte continuarea examinării cauzei.
În acest sens, Curtea va examina atent declaraţia în lumina principiilor care rezultă din jurisprudenţa sa, în special din hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar v. Turkey (chestiunea preliminară) [GC], nr. 26307/95, §§ 75‑77, ECHR 2003‑VI, şi Melnic v. Moldova, nr. 6923/03, § 22-25, 14 noiembrie 2006).
Curtea a stabilit în mai multe cauze, inclusiv cele împotriva Republicii Moldova, jurisprudenţa sa cu privire la pretenţiile de violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie cu privire la neexecutarea hotărârilor definitive.
Având în vedere caracterul recunoaşterii din declaraţia unilaterală a Guvernului, precum şi suma compensaţiei propuse, Curtea consideră că nu mai este justificată continuarea examinării acestor cereri (articolul 37 § 1 (c)). În această privinţă, Curtea acordă o atenţie deosebită numărului mare de reclamanţi pe care Guvernul trebuie să compenseze şi faptului că pe întreaga perioadă de neplată reclamanţii au dispus de o cazare temporară oferită de către autorităţi.
În plus, în lumina celor menţionate mai sus, şi având în vedere în special jurisprudența sa clară și numeroasă în acest sens, Curtea este satisfăcută că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi prin Protocoalele sale, nu îi cere să continue examinarea cererilor (articolul 37 § 1 in fine).
În ceea ce priveşte îndeplinirea de către Guvern a obligaţiilor care rezultă din hotărârea pilot Olaru şi alţii, în temeiul articolului 46 al Convenţiei, monitorizarea progreselor respective ține de competenţa Comitetului de Miniştri (a se vedea, spre exemplu, decizia Comitetului de Miniştri din 3 iunie 2010 privind punerea în aplicare a hotărârii Olaru şi alţii, CM/Del/ Dec (2010) 1086).
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Ia notă de prevederile declaraţiilor unilaterale ale Guvernului şi de modalităţile de asigurare a respectării angajamentelor la care s-a făcut referire în aceste;
Decide să scoată cererile de pe rolul său, în conformitate cu articolul 37 § 1 (c) al Convenţiei;
Lawrence EarlyNicolas Bratza
Grefier Preşedinte
TABEL ANEXĂ
Nr.
Numărul cererii şi data depunerii
Detalii privind reclamanţii
Decizia definitivă
Data de executare
Suma propusă
15953/07, depusă la
15/11/2005
CHETRUŞ Vasile, cetăţean al Republicii Moldova, născut în anul
1968, și care locuieşte în Chişinău
Curtea Supremă de Justiţie, 25 mai 2005
21/02/2008
800 Euro
15961/07, depusă la
15/11/2005
BATRÎNCEA Serghei, cetăţean al Republicii Moldova, născut în anul
1970, și care locuieşte în Chişinău
Curtea Supremă de Justiţie, 25 mai 2005
21/02/2008
800 Euro
15969/07, depusă la
15/11/2005
APOSTOL Victor, cetăţean al Republicii Moldova, născut în anul 1969, și care locuieşte în Chişinău
Curtea Supremă de Justiţie, 25 mai 2005
21/02/2008
800 Euro
16113/07, depusă la
15/11/2005
ŞCERBA Alexandru, cetăţean al Republicii Moldova, născut în anul 1970, și care locuieşte în Chişinău
Curtea Supremă de Justiţie, 25 mai 2005
24/12/2007
800 Euro
16115/07, depusă la
15/11/2005
CURCUBET Alexei, cetăţean al Republicii Moldova, născut în anul 1961, și care locuieşte în Chişinău
Curtea Supremă de Justiţie, 25 mai 2005
22/01/2008
800 Euro
16130/07, depusă la
15/11/2005
CEAPA Anatolie, cetăţean al Republicii Moldova, născut în anul 1964, și care locuieşte în Chişinău
Curtea Supremă de Justiţie, 25 mai 2005
21/02/2008
800 Euro
16136/07, depusă la
15/11/2005
CERLAT Angela, cetăţean al Republicii Moldova, născută în anul 1971, și care locuieşte în Chişinău
Curtea Supremă de Justiţie, 25 mai 2005
24/12/2007
800 Euro
16142/07, depusă la
15/11/2005
FRUNZE Sergiu, cetăţean al Republicii Moldova, născut în anul 1968, și care locuieşte în Chişinău
Curtea Supremă de Justiţie, 25 mai 2005
21/02/2008
800 Euro
16146/07, depusă la
15/11/2005
GAMARŢ Simion, cetăţean al Republicii Moldova, născut în anul 1966, și care locuieşte în Chişinău
Curtea Supremă de Justiţie, 25 mai 2005
21/02/2008
800 Euro
16149/07, depusă la
15/11/2005
RÎBALCO Valeriu, cetăţean al Republicii Moldova, născut în anul 1956, și care locuieşte în Chişinău
Curtea Supremă de Justiţie, 25 mai 2005
21/02/2008
800 Euro
16243/07, depusă la
15/11/2005
DABIJA Aurelia, cetăţean al Republicii Moldova, născută în anul 1939, și care locuieşte în Chişinău
Curtea Supremă de Justiţie, 25 mai 2005
21/02/2008
800 Euro
16276/07, depusă la
15/11/2005
ZAHAROV Nicolae, cetăţean al Republicii Moldova, născut în anul 1968, și care locuieşte în Chişinău
Curtea Supremă de Justiţie, 25 mai 2005
21/02/2008
800 Euro
16288/07, depusă la
15/11/2005
TARAN Ion, cetăţean al Republicii Moldova, născut în anul 1969, și care locuieşte în Chişinău
Curtea Supremă de Justiţie, 25 mai 2005
22/01/2008
800 Euro
16308/07, depusă la
15/11/2005
BERNEVEC Grigore, cetăţean al Republicii Moldova, născut în anul 1968, și care locuieşte în Chişinău
Curtea Supremă de Justiţie, 25 mai 2005
21/02/2008
800 Euro
16317/07, depusă la
15/11/2005
DÎNGA Vera, cetăţean al Republicii Moldova, născută în anul 1954, și care locuieşte în Chişinău
Curtea Supremă de Justiţie, 27 mai 2005
22/12/2009
1 500 Euro
16325/07, depusă la
15/11/2005
FEDCO Anatolie, cetăţean al Republicii Moldova, născut în anul 1966, și care locuieşte în Chişinău
Curtea Supremă de Justiţie, 25 mai 2005
21/02/2008
800 Euro
16331/07, depusă la
15/11/2005
BECCIU Ludmila, cetăţean al Republicii Moldova, născută în anul 1967, și care locuieşte în Chişinău
Curtea Supremă de Justiţie, 25 mai 2005
21/02/2008
800 Euro
16333/07, depusă la
15/11/2005
CUCIUC Iurie, cetăţean al Republicii Moldova, născut în anul
ressortissant moldave, né en 1937 et résidant à Chişinău
Curtea Supremă de Justiţie, 25 mai 2005
21/02/2008
800 Euro
16336/07, depusă la
15/11/2005
CHIRITA Valeriu, cetăţean al Republicii Moldova, născut în anul 1964, și care locuieşte în Chişinău
Curtea Supremă de Justiţie, 25 mai 2005
21/02/2008
800 Euro
16346/07, depusă la
15/11/2005
LUŢA Sergiu, cetăţean al Republicii Moldova, născut în anul 1970, și care locuieşte în Chişinău
Curtea Supremă de Justiţie, 25 mai 2005
22/01/2008
800 Euro
16362/07, depusă la
15/11/2005
COTROBAI Claudia, cetăţean al Republicii Moldova, născută în anul 1961, și care locuieşte în Chişinău
Curtea Supremă de Justiţie, 25 mai 2005
21/02/2008
800 Euro
16371/07, depusă la
15/11/2005
GÎRLEA Andrei, cetăţean al Republicii Moldova, născut în anul 1966, și care locuieşte în Chişinău
Curtea Supremă de Justiţie, 25 mai 2005
24/12/2007
800 Euro
16378/07, depusă la
15/11/2005
CUCERIAVÎI Ion, cetăţean al Republicii Moldova, născut în anul 1957, și care locuieşte în Chişinău
Curtea Supremă de Justiţie, 25 mai 2005
21/02/2008
800 Euro
50261/07, depusă la
23/10/2007
STRATAN Vitalie, cetăţean al Republicii Moldova, născut în anul 1949, și care locuieşte în Chişinău
Curtea Supremă de Justiţie, 25 mai 2005
24/12/2007
800 Euro
22274/08, depusă la
08/04/2008
GHIREA Andrei, cetăţean al Republicii Moldova, născut în anul 1973, și care locuieşte în Chişinău
Curtea Supremă de Justiţie, 25 mai 2005
22/12/2009
1 500 Euro
[1] Având în vedere că domnul M. Poalelungi, judecător numit din partea Republicii Moldova, s-a retras (articolul 28 al Regulamentului Curţii) şi Guvernul pârât, prin scrisoarea din 7 decembrie 2009 (înainte de intrarea în vigoare a Protocolului nr. 14 la Convenţie), a renunţat la dreptul său de numire, preşedintele Camerei a desemnat în locul acestuia pe M. J. Šikuta, judecător numit din partea Slovaciei (articolul 26 § 4 al Convenţiei şi articolul 29 § § 1 şi 2 al Regulamentului Curţii).
Full & Egal Universal Law Academy