© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Constitutional Court of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Constitutionnelle de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
Chong și alții v. Regatul Unit (dec.) - 29753/16
Decizia din 11.9.2018 [Secția I]
Articolul 35
Articolul 35-3-a
Ratione temporis
Lipsa unei „legături veritabile” între crimele din 1948 și data recunoașterii dreptului la o cerere individuală: inadmisibilă
În fapt – În decembrie 1948, un grup de douăzeci și patru de civili neînarmați au fost împușcați și uciși de către soldați britanici în Batang Kali, în Selangor, Malaya. La data deceselor lor, Malaya, care se numește acum Malaezia, era parte a Imperiului Britanic. Țara a devenit independentă în 1957. Au avut loc acte de investigare în Regatul Unit (în anii 1940 și 1970) și în Malaezia (anii 1990). Convenția a fost adoptată pe 4 noiembrie 1950 și a intrat în vigoare, în Regatul Unit, pe 3 septembrie 1953. Ea a fost extinsă la Federația Malaya pe 23 octombrie 1953. Pe 14 ianuarie 1966, Regatul Unit a acordat dreptul la o cerere individuală.
Reclamanții, toate rudele apropiate ale uneia sau mai multor victime, trei dintre care erau la Batang Kali la momentul de timp relevant, s-au plâns că a avut loc o încălcare a obligației procedurale de a desfășura o anchetă independentă, stabilită de articolul 2 din Convenție.
În drept – Articolul 2 (competența temporală) - Nu s-a pus în discuție că nu a avut loc, vreodată, nicio anchetă conformă cu articolul 2 privind evenimentele de la Batang Kali. Cu toate acestea, de vreme ce evenimentele din Batang Kali au avut loc în 1948, cu aproximativ doi ani înainte de adoptarea Convenției, plângerea reclamanților ar ține de competența ratione temporis a Curții numai dacă este îndeplinit testul „legături veritabile”, sau testul „valorilor Convenției".
(a) Testul „legăturii veritabile” – În cauza Janowiec și alții v. Rusia [MC], Curtea a hotărât că, pentru a se stabili o „legătură veritabilă”, perioada dintre deces și intrarea în vigoare a Convenției cu privire la statul în cauză trebuia să fi fost rezonabil de scurtă (nu mai mare de zece ani) și o mare parte a anchetei să fi fost sau să fi trebuit să fie efectuată după data intrării în vigoare a Convenției.
În cazul de față, pentru a evalua dacă a existat o „legătură veritabilă" între decesele din 1948 (care au reprezentat „evenimentul declanșator”) și „data critică”, Curtea a trebuit să stabilească mai întâi momentul „datei critice”, în special dacă aceasta a căzut în octombrie 1953, atunci când Convenția a fost extinsă pe teritoriul Malayei sau în ianuarie 1966, atunci când Regatul Unit a recunoscut dreptul cetățenilor individuali de a adresa o cerere Curții.
Bazându-se pe Šilih v. Slovenia [MC], Varnava și alții v. Turcia [MC], Janowiec și alții v. Rusia; Mocanu și alții v. România [MC], Cakir v. Cyprus (dec.) și Jelić v. Croația, pe jurisprudența în baza articolului 6 cu privire la încălcările continue, precum și pe jurisprudența relevantă a Curții Inter-americane a Drepturilor Omului și pe cea a Comitetului pentru drepturile omului, Curtea a considerat că jurisprudența sa arată în mod clar că „data critică" era data la care a fost recunoscut dreptul la o cerere individuală.
În cazul reclamanților, „data critică" era data de 14 ianuarie 1966, data la care Regatul Unit a acordat dreptul la o cerere individuală. De vreme ce perioada de timp dintre „evenimentul declanșator" și „data critică" a fost de optsprezece ani, potrivit hotărârii Janowiec și alții nu putea exista o „legătură veritabilă" între cele două.
(b) Testul „valorilor Convenției” – În conformitate cu principiile stabilite în Janowiec și alții, testul „valorilor Convenției" ar fi îndeplinit în cazurile în care evenimentul declanșator ar avea o amploare mai mare decât o infracțiune obișnuită și ar echivala cu o negare a fundamentelor Convenției.
Dacă afirmațiile reclamanților erau adevărate, uciderea a douăzeci și patru de civili neînarmați la Batang Kali putea echivala cu o crimă în conformitate cu dreptul internațional, suficient de gravă pentru a angaja testul „valorilor Convenției". Cu toate acestea, testul „valorilor Convenției" nu putea fi aplicat în cazul evenimentelor care au avut loc înainte de adoptarea Convenției, pe 4 noiembrie 1950, deoarece abia atunci Convenția și-a început existența ca tratat internațional de protecție a drepturilor omului.
În orice caz, reclamanții ar fi trebuit să cunoască lipsa vreunei anchete penale efective încă din anii 1970, după ce au ieșit la lumină noi dovezi semnificative și, prin urmare, nu se putea spune că prezenta cerere a fost depusă „cu celeritatea cuvenită".
Concluzie: inadmisibilă (incompatibilă ratione temporis).
(A se vedea Varnava și alții v. Turcia [MC], 16064/90, 18 septembrie 2009, Nota informativă 122; Šilih v. Slovenia [MC], 71463/01, 9 aprilie 2014, Nota informativă 118; Janowiec și alții v. Rusia [MC], 55508/07 și 29520/09, 21 octombrie 2013, Nota informativă 167; Mocanu și alții v. România [MC], 10865/09, 17 septembrie 2014, Nota informativă 177); Jelić v. Croația, 57856/11, 12 iunie 2014, Nota informativă 175; și Çakir v. Cyprus (dec.), 7864/06, 29 aprilie 2010)
Full & Egal Universal Law Academy