Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE PARŢIALĂ
CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA
Cererii nr. 12066/02
depusă de Tudor CIORAP
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 11 octombrie 2005, în cadrul unei camere compuse din:
SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlG. Bonello,
DlK. Traja,
DlS. Pavlovschi,
DlL. Garlicki,
DraL. Mijović,
DlJ. Šikuta, judecători,
şi dl M. O’Boyle, Grefier al Secţiunii,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Tudor Ciorap, este un cetăţean al Republicii Moldova născut în anul 1965 şi care locuieşte în Chişinău. El pretinde că este invalid de război de gradul doi. În prezent, el se află în stare de arest.
A. Circumstanţele cauzei
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate în felul următor.
Reclamantul activa în cadrul organizaţiei non-guvernamentale “Amnistia Socială”, specializată în acordarea asistenţei juridice persoanelor private de libertate. El pretinde că, în urma activităţii sale, care nu era apreciată de către autorităţi, el a devenit ţinta persecuţiei. La 23 octombrie 2000, el a fost arestat şi, de la 6 noiembrie 2000 până în prezent, se află în stare de arest în Izolatorul de Anchetă din Chişinău, al Ministerului Justiţiei. El a fost condamnat pentru comiterea câtorva infracţiuni, dar continuă să se afle în stare de arest preventiv cu privire la alte acuzaţii.
1. Pretinsa maltratare de către poliţie
La 23 octombrie 2000, reclamantul a fost arestat de către colaboratorii Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi a fost învinuit de săvârşirea unei escrocherii în mărime de 300 dolari SUA (USD).
El pretinde că a fost torturat şi forţat să transmită materialele acumulate de el, care confirmă diversele încălcări ale drepturilor omului de către poliţie. Procurorul a pornit urmărirea penală, însă a ajuns la concluzia că aceste acuzaţii nu au fost probate. Procurorul a intervievat reclamantul, ofiţerii de urmărire penală implicaţi şi colegii lor, precum şi personalul medical care l-a examinat pe reclamant în timpul aflării sale sub arest. Medicii au confirmat că ei au fost chemaţi de două ori să-l viziteze pe reclamant în noaptea arestării sale, dar au declarat că aceste chemări erau legate de o problemă referitoare la o intervenţie chirurgicală anterioară.
La examinarea sa de către medici sau ofiţeri de poliţie superiori, reclamantul nu a făcut nicio declaraţie privind maltratarea. El nu a contestat în justiţie refuzul procurorului de a porni urmărirea penală.
2. Condiţiile de detenţie
La 6 noiembrie 2000, reclamantul a fost transferat la Izolatorul de Anchetă al Ministerului Afacerilor Interne („izolatorul”, cunoscut, de asemenea, sub denumirea de Penitenciarul nr. 3) din Chişinău.
Conform declaraţiilor reclamantului, condiţiile de detenţie în acest penitenciar erau inumane. El s-a referit, în mod special, la suprapopularea celulelor, însoţită de deţinerea deţinuţilor cu boli infecţioase, precum tuberculoza şi hepatita, împreună cu alţi deţinuţi; prezenţa insectelor parazitare; lipsa ventilaţiei corespunzătoare şi a luminii naturale; condiţiile sanitare rudimentare, care nu asigurau intimitatea deţinuţilor; sunetul puternic al radioului, care era pornit continuu între orele 07.00 şi 22.00; precum şi calitatea foarte proastă a hranei servite deţinuţilor.
În cele două rapoarte ale Comitetului European pentru prevenirea torturii şi tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante („CPT”, din anii 1998 şi 2001), s-a constatat că condiţiile de detenţie în acest izolator nu corespundeau condiţiilor minime cerute de articolul 3 al Convenţiei.
Reclamantul s-a plâns diferitor autorităţi cu privire la condiţiile de detenţie şi, în cea mai mare parte, a primit răspunsuri negative.
3. Lipsa pretinsă a tratamentului medical
Reclamantul a pretins, de asemenea, că nu a beneficiat în toate cazurile de asistenţă medicală la timp. Documentele din dosar arată că de foarte multe ori reclamantul a fost examinat de diverşi medici în urma înghiţirii de către acesta a diferitelor obiecte, tăierii venelor şi începerii grevei foamei. De asemenea, el a suferit o intervenţie chirurgicală pentru înlăturarea obiectelor înghiţite de el. În perioada anilor 2000-2001, reclamantul a fost operat de zece ori.
4. Pretinsa operaţie care nu a fost necesară
Conform rapoartelor medicale, la 7 noiembrie 2000, reclamantul a înghiţit un cui şi a fost spitalizat cu scopul extragerii acestuia. El a fost supus examinărilor radioscopice la 5 şi 7 decembrie 2000, iar administraţia izolatorului a susţinut că reclamantul a fost examinat din nou la 18 decembrie 2000. Toate examinările radioscopice efectuate au arătat prezenţa unui obiect străin în stomacul său.
La 21 decembrie 2000, reclamantul a fost operat cu scopul extragerii acestui obiect, însă intervenţia chirurgicală nu a identificat niciun obiect străin. El s-a opus vehement intervenţiei şi a susţinut că scopul acesteia era să cauzeze incapacitatea lui de a protesta sau de a solicita procurorului să verifice starea lui de sănătate (cauzată în urma pretinsei maltratări în timpul arestării sale între 23 octombrie şi 6 noiembrie 2000).
El a solicitat pornirea urmăririi penale împotriva celor trei medici din izolator care au recomandat operarea sa. La 1 octombrie 2002, procurorul a refuzat pornirea urmăririi penale.
Reclamantul a intentat o acţiune judiciară, solicitând despăgubiri pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale care nu era necesară. La 4 iunie 2003, Judecătoria sectorului Buiucani a scos cererea reclamantului de pe rol, pe motiv că nu era competentă să o examineze. La 12 decembrie 2003, această încheiere a fost casată de către Curtea de Apel Chişinău, care a sesizat Curtea Supremă de Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă. La 25 februarie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a decis că examinarea acestei acţiuni era de competenţa Judecătoriei Buiucani.
Această cauză este pendinte în instanţele naţionale.
5. Alimentarea silită
Reclamantul a susţinut că a început greva foamei în august-octombrie 2001 şi că în această perioadă a fost alimentat silit de câteva ori.
Într-un răspuns adresat avocatului reclamantului, administraţia izolatorului a confirmat că reclamantul a început greva foamei la 3 august 2001 şi că în aceeaşi zi a fost supus unei examinări medicale. La 15 august, reclamantul şi-a tăiat venele şi şi-a dat foc, dar a fost imediat supus unui tratament medical. La 23 august, un medic a constatat că starea sănătăţii reclamantului era relativ satisfăcătoare. La 24 august, medicul a constatat că starea sănătăţii reclamantului se deteriora şi a dispus alimentarea lui silită. Pe parcursul următoarelor 17 zile, reclamantul a fost alimentat silit de 7 ori, inclusiv la 3, 5, 6, 7 şi 10 septembrie 2001. Alimentarea silită s-a sfârşit la 14 septembrie 2001, iar reclamantul a sistat greva foamei la 4 octombrie 2001. Alimentarea silită a fost efectuată în temeiul regulamentului intern al izolatorului.
În urma plângerii reclamantului, la 13 septembrie 2001, medicul de serviciu a stabilit diagnoza preliminară: „hernie intermusculară inghinală din dreapta?”. La 14 septembrie 2001, un chirurg a stabilit diagnoza: „abces de legătură a peretelui anterior”. A fost prescris un tratament, însă reclamantul a refuzat să-l urmeze. Reclamantul a susţinut că, în urma refuzului său de a urma tratamentul prescris la 14 septembrie 2001, el a fost transferat pentru câteva zile într-o celulă întunecoasă, rece, umedă şi nemobilată, unde a fost deţinut singur.
În timpul alimentărilor silite, reclamantul a fost întotdeauna încătuşat. Conform depoziţiilor făcute în faţa unei instanţe de judecată de către martorul C.S., o soră medicală care a asistat la alimentarea silită a reclamantului, toate alimentările silite au implicat încătuşarea, indiferent dacă deţinutul opunea rezistenţă. Ea a adăugat că reclamantul nu a opus rezistenţă de fiecare dată când era alimentat silit şi că aplicarea cătuşelor, deşi nu era necesară, era o procedură obligatorie. Ea a considerat că procedura de alimentare silită era destul de dureroasă, însă necesară pentru a salva viaţa. B.A., un medic care a alimentat silit reclamantul, a declarat că, uneori, hrana introdusă „nu corespundea instrucţiunilor”. Potrivit reclamantului, la ceva timp după introducerea hranei, aceasta îi cauza o durere puternică în stomac. De asemenea, el a prezentat copiile deciziilor privind plasarea sa de unul singur în celulă pentru o perioadă de 10 zile din motivul începerii grevei foamei în timpul detenţiei sale anterioare în anii 1994-1995.
Reclamantul a recunoscut că unii medici l-au alimentat fără a-i cauza prea multă durere, în timp ce alţii i-au cauzat dureri puternice, aceasta având loc în cazurile în care el a încercat să opună rezistenţă. V.B., un deţinut din acelaşi izolator, a declarat în instanţa de judecată că el a văzut sânge pe reclamant şi pe alţi deţinuţi după ce aceştia au fost alimentaţi silit.
În octombrie 2001, reclamantul a depus o plângere cu privire la alimentarea sa silită, precum şi durerea şi umilirea care i-a fost cauzată prin acest procedeu. Reclamantul a descris procedeul în felul următor: el era imobilizat prin intermediul cătuşelor, indiferent dacă opunea rezistenţă. El era forţat să-şi deschidă gura prin tragere de păr până când nu mai putea rezista durerii. După aceasta gura lui era fixată într-o poziţie deschisă cu ajutorul unui instrument metalic. Limba era trasă din gură cu ajutorul unui cleşte metalic, care, potrivit reclamantului, de fiecare dată provoca amorţirea limbii şi sângerarea ei. Un tub tare era introdus în stomac, prin care se scurgea mâncarea lichidă, provocând, ceva mai târziu, o durere acută. După înlăturarea instrumentului metalic din gură, reclamantul sângera, limba era amorţită şi el nu putea vorbi.
La 4 noiembrie 2001, Judecătoria sectorului Centru a refuzat să examineze cererea de chemare în judecată a reclamantului, deoarece ea nu a fost depusă cu respectarea procedurii. La 18 februarie 2002, aceeaşi instanţă a refuzat din nou examinarea cererii reclamantului pe acelaşi temei. La 25 aprilie 2002, Tribunalul Chişinău a casat această încheiere şi a dispus o nouă examinare a cauzei.
La 7 noiembrie 2002, Judecătoria sectorului Centru a respins cererea lui de chemare în judecată ca neîntemeiată. Instanţa a examinat legalitatea alimentării silite şi a calificat refuzul reclamantului de a se alimenta drept încălcare a reglementărilor interne ale izolatorului. La 30 aprilie 2003, Tribunalul Chişinău a menţinut această hotărâre.
La 19 aprilie 2003, Curtea de Apel a casat hotărârile anterioare şi a dispus o nouă examinare a cauzei. Instanţa a constatat că instanţele ierarhic inferioare nu au stabilit cu certitudine dacă drept temei pentru alimentarea silită a reclamantului a fost o necesitate medicală, sau prevederile legale interne.
La 9 octombrie 2003, articolul 33 al Legii cu privire la arestarea preventivă (care reglementa modul de alimentare silită a deţinuţilor aflaţi în greva foamei) a fost modificat în sensul interzicerii exprese a alimentării silite a deţinuţilor.
La 15 februarie 2005, Judecătoria Centru a respins cererea de chemare în judecată a reclamantului ca neîntemeiată. Instanţa a decis că legea (aplicabilă la acea dată) care reglementa alimentarea silită a deţinuţilor care refuzau să se alimenteze nu contravenea standardelor naţionale sau internaţionale privind drepturile omului şi avea drept scop ocrotirea vieţilor unor astfel de deţinuţi. Alimentarea silită a reclamantului a fost determinată de o necesitate medicală, după cum era stabilit de personalul medical, iar aplicarea cătuşelor, precum şi a altor măsuri restrictive era necesară pentru a-i proteja sănătatea şi viaţa. Instanţa a constatat că, din cauza rezistenţei opuse de reclamant procesului de alimentare silită, era necesară aplicarea „măsurilor speciale, inclusiv a cătuşelor” şi că acest fapt nu a reprezentat tratament inuman sau degradant. În hotărârea sa, instanţa nu a făcut referire la nicio declaraţie a martorilor privind durerea provocată de alimentarea silită.
La 26 aprilie 2005, Curtea de Apel Chişinău a menţinut această hotărâre, reiterând în mare parte motivele invocate de Judecătoria Centru. Instanţa a notat că martorii audiaţi de prima instanţă au negat faptul torturării reclamantului şi că nu existau alte probe care ar susţine pretenţia acestuia.
Reclamantul a contestat această decizie cu recurs, însă Curtea Supremă de Justiţie a refuzat să examineze recursul, potrivit reclamantului, din motivul că acesta nu a plătit taxa de stat în mărime de 195 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul a 12.7 Euro (EUR) la acea dată). Reclamantul a solicitat scutirea sa de plata taxei de stat din motiv că nu avea surse de venit şi nu putea să o plătească. Instanţa a răspuns printr-o scrisoare din 13 iunie 2003, în care a explicat că recursul lui:
“nu corespunde prevederilor articolelor 436, 437 ale Codului de procedură civilă ... Conform articolului 438 § 2, dacă cererea de recurs nu corespunde prevederilor art. 437 ori s-a depus fără plata taxei de stat, instanţa, printr-o adresă semnată de preşedintele sau vicepreşedintele acestui colegiu, o restituie în termen de 5 zile. Din aceste motive, instanţa vă restituie cererea de recurs pentru înlăturarea neajunsurilor. ... Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la numărul de telefon ...”
6. Pretinsa răpire a familiei reclamantului
Reclamantul, de asemenea, pretinde că soţia şi copilul său au fost răpiţi. Procuratura a iniţiat căutarea lor şi a stabilit că copilul se afla la bunici. Locul aflării soţiei reclamantului în acea perioadă nu a fost stabilit. Ulterior, reclamantul a iniţiat proceduri judiciare cu scopul de a obliga soţia să-i permită contactul cu copilul său şi susţine că ulterior a avut o întrevedere cu ea în izolator. Reclamantul nu a iniţiat proceduri judiciare în această privinţă.
Procedura civilă împotriva soţiei sale (şi a altor două persoane) a fost încetată pe motiv că reclamantul nu a respectat procedura: el nu a specificat adresa soţiei, iar adresele celorlalte două persoane se aflau în afara jurisdicţiei teritoriale a acelei instanţe (decizia irevocabilă a Curţii de Apel din 23 septembrie 2003).
7. Amnistia din anul 1999 şi revizuirea acesteia în anul 2001
La 29 decembrie 1999, reclamantul a fost condamnat la 7 ani privaţiune de libertate pentru escrocherie. Instanţa l-a liberat de executarea sentinţei pronunţate în temeiul Legii amnistiei, care era aplicabil participanţilor la conflictul militar din regiunea transnistreană („conflictul”). Această hotărâre este irevocabilă („hotărârea din anul 1999”).
În urma unui demers al procurorului depus la o dată nespecificată în anul 2000, care se referea la faptul că amnistia nu trebuia să fie aplicată reclamantului din motivul că acesta executa pedeapsa şi nu putea să participe la conflict, la 23 martie 2001, Judecătoria sectorului Centru a redeschis procedura judiciară şi a condamnat reclamantul din nou la 7 ani închisoare („revizuirea din anul 2001”).
La 29 mai 2001, Tribunalul Chişinău a casat în parte această sentinţă şi a redus pedeapsa la 5 ani. La 11 octombrie 2001, Curtea de Apel a menţinut această decizie.
În urma adunării unui număr suficient de probe, în februarie 2004, o comisie specializată de stat a confirmat participarea reclamantului la conflict. Procurorul a iniţiat procedura de revizuire a deciziei din 11 octombrie 2001.
La 7 iulie 2004, Judecătoria Centru a aplicat din nou Legea amnistiei. Reclamantul însă a continuat să se afle în detenţie în temeiul unei alte condamnări pentru escrocherie (la 13 noiembrie 2003, el a fost condamnat la doi ani de închisoare, această sentinţă fiind menţinută de către Tribunalul Chişinău, la 25 martie 2003 şi de către Curtea de Apel, la 24 decembrie 2003).
La 3 mai 2005, reclamantul a iniţiat proceduri judiciare prin care a solicitat compensaţii pentru „condamnarea sa repetată” în anul 2001. La 1 iunie 2005, Judecătoria Rîşcani a decis în favoarea reclamantului şi i-a acordat MDL 5,000 (echivalentul a EUR 330 la acea dată) cu titlu de prejudiciu moral cauzat de revizuirea din anul 2001 şi pentru 5 luni de detenţie ilegală. Reclamantul nu a atacat această hotărâre.
8. Dreptul de a se prezenta personal în faţa instanţelor de judecată
Reclamantul a intentat mai multe acţiuni judiciare, prin care a pretins încălcarea drepturilor sale de către diferite autorităţi şi persoane private.
Reclamantul susţine că, în câteva cauze, el nu s-a putut prezenta personal în faţa instanţelor de judecată la examinarea acţiunilor judiciare intentate de către el. Reclamantul pretinde că motivul era o deficienţă în procedura de citare judiciară a deţinuţilor: în timp ce, de obicei, instanţele de judecată citează persoanele cu aproximativ 6-10 zile înainte de data şedinţei, de obicei, citaţia parvenea la reclamant cu aproximativ 1-2 zile înainte de data şedinţei, iar uneori chiar după această dată. Spre exemplu, în acţiunea sa împotriva administraţiei izolatorului în care reclamantul solicita condiţii mai bune pentru întrevederi cu familia sa, citaţia Curţii de Apel, care informa reclamantul despre examinarea cauzei la 25 decembrie 2003, a parvenit la reclamant la 24 decembrie 2003. Într-o altă procedură privind pretinsa intervenţie chirurgicală care nu a fost necesară, citaţia Curţii de Apel (despre şedinţa de judecată din 16 iulie 2003) a fost primită la 17 iulie 2003.
Citaţiile reprezentau simple înştiinţări despre data şedinţei de judecată, în timp ce reclamantul avea nevoie, pentru a fi adus la şedinţă, de o încheiere a instanţei prin care să se solicite escortarea lui de către autorităţile izolatorului. El a declarat în mod expres că nu avea un avocat care să-i reprezinte interesele şi că va prezenta cauza sa în faţa instanţei personal, solicitând instanţei să expedieze citaţia la timp şi să dispună escortarea lui la şedinţă. El nu a primit niciun răspuns la solicitarea dată sau la alte solicitări similare.
9. Accesul la justiţie
Cu câteva ocazii, acţiunile judiciare intentate de către reclamant (a se vedea secţiunile 5, 15 şi 17) nu au fost examinate din motivul că reclamantul nu a plătit taxa de stat, care reprezenta în fiecare caz aproximativ EUR 6.
Reclamantul a obţinut câştig de cauză cel puţin într-o acţiune judiciară şi a obţinut despăgubiri de la un ziar care l-a defăimat (hotărârea din 25 decembrie 2003, în total EUR 126). Reclamantul a primit, de asemenea, compensaţii de la autorităţile poştale din Franţa şi Regatul Unit (aproximativ EUR 55) şi, în perioada detenţiei sale, a reuşit să plătească pentru asistenţa a trei avocaţi diferiţi.
În câteva scrisori adresate autorităţilor naţionale, reclamantul a susţinut că taxele de stat şi alte cheltuieli au fost plătite de către rudele şi prietenii săi. Printr-o scrisoare din 25 septembrie 2003, reclamantul a solicitat administraţiei izolatorului să ridice compensaţia pe care a primit-o de la autorităţile poştale şi să o transfere avocatului său.
Reclamantul a iniţiat proceduri judiciare prin care a cerut instanţei să emită o încheiere prin care să oblige Guvernul să-i acorde resurse financiare pentru iniţierea diverselor proceduri judiciare. La 18 iunie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a respins cererea reclamantului din motivul nerespectării de către acesta a procedurii de soluţionare prealabilă a litigiului înainte de iniţierea procedurilor judiciare.
10. Condamnarea din anul 2003
La 28 mai 2003, printr-o decizie definitivă, Curtea de Apel l-a condamnat pe reclamant la doi ani închisoare pentru escrocherie, menţinând hotărârile instanţelor ierarhic inferioare. Potrivit reclamantului, care a fost reprezentat de către avocatul său, instanţele judecătoreşti au refuzat să citeze un martor al apărării şi acelaşi procuror a acţionat în calitate de acuzator de stat la toate nivelele de jurisdicţie.
Instanţele ierarhic superioare au decis că nu era nevoie să audieze acest martor din motiv că poziţia lui era clară din documentele contabile pe care acesta le-a prezentat şi ea coincidea cu declaraţiile superiorilor săi şi cu multe alte probe.
11. Cenzurarea corespondenţei
Reclamantul, de asemenea, a pretins că autorităţile de la izolator au deschis şi au citit corespondenţa sa, inclusiv scrisorile de la Parlament (ex. scrisoarea din 10 octombrie 2002), Ministerul Justiţiei (scrisoarea din 11 octombrie 2001), Curtea Constituţională (scrisoarea din 18 septembrie 2002), Avocatul Parlamentar (scrisoarea din 23 august 2001), spitalul psihiatric (scrisoarea din 16 aprilie 2002) şi de la organele de ocrotire a normelor de drept, cum ar fi procuratura (ex. scrisoarea din 11 iulie 2002).
El a prezentat copiile scrisorilor menţionate mai sus, care purtau ştampila izolatorului şi data de intrare. În unele cazuri, ştampila era însoţită de indicaţii scrise de mână „să fie înmânată [reclamantului]” sau de o notă cu numele reclamantului şi numărul celulei în care era deţinut. Alte scrisori de la aceleaşi instituţii purtau ştampila doar pe plic.
12. Întrevederi cu familia sa
Reclamantul a declarat că, cu excepţia primei întrevederi cu familia sa la începutul detenţiei sale, el a comunicat cu ei printr-un perete de sticlă cu găuri. Aceste întrevederi erau limitate la aproximativ 2 ore pe lună şi nu permiteau intimitate, deoarece cele cinci cabine destinate unor asemenea întrevederi erau situate una lângă alta. Orice contact fizic era exclus. Persoanele condamnate aveau însă dreptul la întrevederi mult mai lungi în camere separate destinate întrevederilor. Reclamantul însă nu avea astfel de privilegii din cauza că, deşi a fost condamnat pentru comiterea unor infracţiuni, el era cercetat penal cu privire la alte acuzaţii. Reclamantul a mai declarat că lui i-au fost refuzate întrevederi cu familia sa pentru perioade foarte lungi de timp (până la un an).
El a solicitat condiţii mai bune pentru întrevederi cu familia sa. Spre exemplu, la 21 august 2003, el a solicitat permisiunea de a avea o întrevedere mai lungă şi a menţionat că condamnarea sa a devenit irevocabilă la 28 mai 2003. Această solicitare a fost însă refuzată în temeiul „Regulamentului izolatorului”.
Reclamantul a iniţiat proceduri judiciare împotriva administraţiei izolatorului, solicitând condiţii mai bune pentru întrevederi, şi anume posibilitatea de a avea întrevederi cu familia sa într-o cameră separată pentru o perioadă mai lungă de timp şi fără peretele de sticlă. La 25 decembrie 2003, Curtea de Apel a respins cererea reclamantului.
În cererea sa de recurs, reclamantul a solicitat suplimentar posibilitatea de a avea mai multe întrevederi regulate. În hotărârea sa irevocabilă din 21 aprilie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a refuzat să examineze cererea suplimentară a reclamantului din motivul că aceasta nu a fost invocată în prima instanţă. De asemenea, ea a respins cererea de bază a reclamantului privind condiţii mai bune pentru întrevederi şi a invocat securitatea deţinuţilor pentru folosirea peretelui de sticlă.
13. Evacuarea familiei reclamantului din apartamentul lor
În anul 1992, Ministerul Apărării a acordat în folosinţă reclamantului şi familiei sale un apartament de la stat pe motivul participării lui în conflict. În anul 1999, lor li s-a indicat să elibereze apartamentul. În urma refuzului de a elibera apartamentul, împotriva lor au fost iniţiate proceduri judiciare. La 22 iunie 1999, Curtea de Apel, prin decizia sa irevocabilă, a dispus evacuarea lor din apartament din motiv că ei au primit dreptul de a-l folosi de la o autoritate care nu era competentă să acorde un astfel de drept de folosinţă.
În februarie 2004, reclamantul a depus o cerere de revizuire împotriva deciziei din anul 1999, pe motiv că, la adoptarea acesteia, instanţele nu au respectat un decret al Preşedintelui din anul 1992 şi alte acte care îi acordau dreptul la locuinţă. La 5 mai 2004, această cerere a fost respinsă ca fiind depusă cu omiterea termenului, deoarece legea prevedea că cererile de revizuire sunt admisibile dacă sunt depuse în termen de 3 luni din ziua când persoana interesată a luat cunoştinţă de circumstanţele noi, iar circumstanţe relevante noi nu au fost stabilite.
În mai 2005, reclamantul a iniţiat proceduri judiciare noi, prin care a cerut acordarea unui apartament sau a valorii băneşti al acestuia, deoarece a participat la conflict şi a rămas invalid. La 12 mai 2005, Judecătoria Centru a restituit cererea din motivul neachitării de către reclamant a taxei de stat. Reclamantul a atacat această hotărâre, solicitând scutirea de la plata taxei de stat şi dreptul de a se prezenta în faţa instanţei pentru a demonstra situaţia sa materială dificilă. Această cauză este pendinte în instanţele naţionale.
14. Procedurile de defăimare
Reclamantul a iniţiat proceduri judiciare, deoarece el a considerat că a fost defăimat de câteva articole de ziar, care sugerau că el ar fi urmat un tratament de dezalcoolizare. La 2 decembrie 2003, Judecătoria Buiucani a decis în favoarea reclamantului şi i-a acordat compensaţii şi costuri: MDL 1800 (echivalentul aproximativ a EUR 120 la acea dată) şi MDL 90 (echivalentul a EUR 6 la acea dată) cu titlu de taxă de stat. Reclamantul nu a atacat această hotărâre şi mai târziu a informat Curtea în scris că nu invocă nicio pretenţie cu privire la această acţiune.
Reclamantul a invocat, de asemenea, o greşeală într-o scrisoare adresată lui de către Centrul pentru Drepturile Omului, în care era indicat un articol greşit din Codul penal drept temei pentru ultima sa condamnare la închisoare. Acţiunea judiciară intentată împotriva Centrului pentru Drepturile Omului a fost lăsată fără examinare, din motivul nerespectării condiţiilor procedurale (şi anume, neplata taxei de stat). Reclamantul nu a atacat această încheiere.
15. Percheziţia biroului organizaţiei non-guvernamentale a reclamantului
Reclamantul a declarat că autorităţile au percheziţionat ilegal biroul său şi au sechestrat copiile cărţilor sale şi alte materiale. Directorul organizaţiei non-guvernamentale a depus mărturii în instanţă şi a negat că aceste evenimente au avut loc.
La 23 septembrie 2003, Curtea de Apel Chişinău a refuzat să examineze cererea reclamantului din motivul nerespectării procedurii. În special, reclamantul nu a plătit taxa de stat şi nu a specificat care bunuri au fost sechestrate din biroul său, valoarea lor aproximativă, autoritatea care a sechestrat bunurile, acestea fiind informaţii considerate de către instanţă esenţiale pentru continuarea procedurilor. Reclamantul nu a depus o cerere modificată.
16. Dispariţia corespondenţei
În final, reclamantul s-a referit la dispariţia câtorva din scrisorile sale pe care el le-a expediat în Franţa şi Regatul Unit al Marii Britanii în aprilie 2003. În urma plângerii sale adresate autorităţilor poştale, în septembrie 2003, reclamantul a primit despăgubire pentru cele trei scrisori care au dispărut, în limitele răspunderii agenţilor poştali stabilite de Convenţia Poştală Universală. Reclamantul nu a iniţiat proceduri judiciare în această privinţă.
17. Accesul la informaţie
Reclamantul susţine, de asemenea, că i-a fost refuzat accesul la dosarul său medical şi la regulamentul intern al izolatorului în care era deţinut.
Cu toate acestea, în scrisorile sale (ex. din 19 august 2002) expediate reclamantului şi avocatului acestuia, administraţia izolatorului a oferit răspunsuri detaliate la toate întrebările lor, inclusiv extrasele relevante din fişa medicală a reclamantului. Regulamentul intern al izolatorului nu a fost publicat şi este de uz intern. Printr-o scrisoare din 23 decembrie 2003, o copie a acestuia a fost expediată, ca excepţie, reclamantului.
Reclamantul a iniţiat proceduri judiciare în privinţa dreptului său de acces la informaţii medicale, însă nu a plătit taxa de stat şi acţiunii sale nu i-a fost dat curs. Acţiunea reclamantului în privinţa accesului la regulamentul izolatorului a fost lăsată fără examinare, din motivul că această acţiune nu ţinea de procedura contenciosului administrativ, pe care a folosit-o reclamantul.
B. Materiale neconvenţionale relevante
1. Raportul Comitetului European pentru prevenirea torturii şi tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (CPT):
În Raportul său întocmit în urma vizitei efectuate în Republica Moldova între 10 şi 22 iunie 2001, CPT scria (traducerea neoficială a CPT, sublinierea fiind autentică):
„61. Delegaţia a atras atenţia asupra problemei contactelor persoanelor private de libertate cu lumea exterioară. Un număr considerabil de persoane s-a plâns de interdicţia de a coresponda cu rudele lor şi de a avea întrevederi. S-a dovedit că autorizarea contactelor deţinuţilor cu lumea exterioară era lăsată, în întregime, la discreţia poliţiştilor şi/sau persoanelor care conduc aceste instituţii, care au o atitudine deosebit de restrictivă în această privinţă.
În privinţa persoanelor bănuite de comiterea infracţiunilor, CPT admite că în interesul urmăririi penale pot fi introduse unele restricţii în acordarea întrevederilor unor persoane. Totuşi, aceste restricţii trebuie să fie limitate strict la nevoile specifice ale cauzei şi aplicate pentru o perioadă de timp cât de scurtă posibil. În nici un caz nu trebuie interzise întrevederile deţinutului cu familia şi prietenii săi pentru perioade lungi de timp. În cazul în care se consideră că există un risc permanent de înţelegeri secrete, este recomandat totuşi de a autoriza întrevederile, însă sub o supraveghere strictă; o asemenea abordare trebuie să fie luată şi în privinţa corespondenţei deţinutului cu familia/prietenii apropiaţi.
...
CPT recomandă autorităţilor moldoveneşti să revizuiască reglementările legale şi practicile existente în acest domeniu, în lumina observaţiilor formulate mai sus.”
2. Dreptul intern relevant
Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă sunt următoarele:
Articolul 85. Scutirile de taxă de stat
„1) De taxă de stat pentru judecarea pricinilor civile se scutesc:
a) reclamanţii în acţiunile:
...
- de reparaţie a prejudiciului cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces;
- de reparaţie a daunei materiale cauzate prin infracţiune;...
(4) În funcţie de situaţia materială, persoana fizică poate fi scutită de judecător (de instanţa judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părţi a ei.”
Articolul 437. Cuprinsul cererii de recurs
„...
(2) La cererea de recurs trebuie să se anexeze dovada de plată a taxei de stat, prevederile art. 85 şi ale art. 86 neavînd incidenţă.”
Prevederile relevante ale Legii nr. 1545 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti sunt următoarele:
Articolul 1
„(1) În conformitate cu prevederile prezentei legi, este reparabil prejudicial moral şi material, denumit în continuare prejudiciu, cauzat persoanei fizice sau juridice în urma:
a) reţinerii ilegale, aplicării ilegale a măsurii represive de ţinere sub arest, tragerii ilegale la răspundere penală, condamnării ilegale;
b) efectuării ilegale, în cazul urmăririi penale ori judecării cauzei penale, a percheziţiei, ridicării, punerii ilegale sub sechestru a averii, eliberării ilegale din lucru (funcţie), precum şi a altor acţiuni de procedură care limitează drepturile persoanelor fizice sau juridice; ...”
Articolul 4
„Dreptul la repararea prejudiciului, în mărimea şi modul stabilite de prezenta lege, apare în cazul:
a) pronunţării sentinţei de achitare;
b) scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de reabilitare; ...”
Prevederile relevante ale dreptului intern privind corespondenţa deţinuţilor au fost descrise în hotărârea Meriakri v. Moldova ((radiere), nr. 53487/99, §§ 17-24, 1 martie 2005).
PRETENŢII
1. Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 3 al Convenţiei, de condiţiile inumane şi degradante de detenţie din izolator.
2. De asemenea, el se plânge, în temeiul articolului 3, de alimentarea silită şi modul în care această alimentare a fost efectuată.
3. De asemenea, el se plânge, în temeiul articolului 3, de efectuarea unei operaţii care, potrivit reclamantului, nu a fost necesară.
4. El se plânge, în temeiul articolului 6 § 1, de durata procedurilor judiciare privind alimentarea silită şi intervenţia chirurgicală.
5. De asemenea, el se plânge, în temeiul articolului 6 § 1, de încălcarea dreptului său la judecarea acţiunii privind alimentarea silită.
6. Reclamantul se plânge de cenzurarea corespondenţei sale de către autorităţile izolatorului, care contravine dreptului său la respectarea corespondenţei, garantat de articolul 8 § 1 al Convenţiei.
7. De asemenea, el se plânge, în temeiul articolului 8 § 1, de imposibilitatea de a avea întrevederi cu familia sa pentru perioade lungi de timp şi de a avea întrevederi în condiţii de confidenţialitate, sau orice contacte fizice cu ei.
8. Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 10 § 1, de imposibilitatea de a avea acces la textul regulamentului intern al izolatorului.
9. Reclamantul, de asemenea, a formulat câteva pretenţii suplimentare: în temeiul articolului 2 (pretinsa răpire a familiei sale); în temeiul articolului 3 (pretinsa tortură aplicată de către colaboratorii poliţiei şi lipsa asistenţei medicale); în temeiul articolului 6 § 1 (echitatea procedurilor judiciare din anul 1999, care au rezultat în evacuarea familiei sale din apartamentul lor şi a procedurilor care s-au finalizat cu condamnarea sa pentru comiterea unei alte infracţiuni în anul 2003, precum şi obligarea de a plăti taxa de stat pentru examinarea cererii sale privind accesul la informaţie şi privind percheziţia efectuată în biroul său, durata procedurilor judiciare privind alimentarea silită şi intervenţia chirurgicală, imposibilitatea de a se prezenta personal la şedinţele de judecată şi a prezenta cauzele sale, precum şi echitatea procedurii de revizuire din anul 2001); în temeiul articolului 8 § 1 (procedurile de defăimare, percheziţia biroului său, dispariţia unei părţi a corespondenţei sale, precum şi accesul la informaţii medicale cu caracter personal).
ÎN DREPT
1. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 3 al Convenţiei (de condiţii inumane de detenţie şi alimentarea silită), în temeiul articolului 6 § 1 (de accesul la justiţie în ceea ce priveşte alimentarea silită), în temeiul articolului 8 (de cenzurarea corespondenţei, dreptul la întrevederi confidenţiale cu familia sa) şi în temeiul articolului 10, prin lipsa accesului la regulamentul intern al izolatorului.
Curtea consideră că ea nu poate, în baza dosarului, să determine admisibilitatea acestor pretenţii şi că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu articolul 54 § 3 (b) al Regulamentului Curţii, de a notifica această parte a cererii Guvernului pârât.
2. Reclamantul, de asemenea, se plânge, în temeiul articolului 2 al Convenţiei, de pretinsa răpire a soţiei şi copilului său de către autorităţi.
Curtea notează că, la cererea reclamantului, a fost pornită urmărirea penală, în cadrul căreia a fost stabilit locul aflării copilului, iar mai târziu a fost găsită şi soţia lui, care l-a vizitat în penitenciar. Nu există probe care ar submina aceste concluzii, iar reclamantul nu le-a contestat. Mai mult, el nu a iniţiat proceduri judiciare în această privinţă.
Prin urmare, Curtea conchide că pretenţia formulată în temeiul articolului 2 al Convenţiei este vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei.
3. Reclamantul, de asemenea, se plânge, în temeiul articolului 3 al Convenţiei, de efectuarea unei intervenţii chirurgicale care, potrivit lui, nu a fost necesară.
Curtea notează că reclamantul a iniţiat proceduri judiciare, solicitând repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin acea intervenţie şi că această procedură mai este pendinte. În prezent, nu există nimic ce ar sugera că aceste proceduri nu sunt efective şi, prin urmare, Curtea consideră această pretenţie prematură. În consecinţă, această pretenţie urmează a fi respinsă pentru neepuizarea căilor de recurs interne, în conformitate cu articolul 35 §§ 1 şi 4 al Convenţiei.
4. Reclamantul, de asemenea, pretinde că a fost torturat de către poliţişti după reţinerea sa la 23 octombrie 2000. El s-a plâns de maltratare la procuror, care, la 29 ianuarie 2001, a refuzat să intenteze proceduri penale după efectuarea unor investigaţii detaliate şi serioase ale acestor acuzaţii. Reclamantul nu a contestat acest refuz în instanţa de judecată.
Curtea notează că această cerere a fost depusă la 25 decembrie 2001, adică peste 11 luni de la decizia procurorului. Chiar dacă presupunem că reclamantul nu dispunea de un recurs efectiv care trebuia epuizat, această pretenţie a fost depusă cu depăşirea termenului prevăzut de articolul 35 § 1 al Convenţiei şi urmează a fi respinsă ca inadmisibilă în conformitate cu articolul 35 § 4 al Convenţiei.
5. Curtea a examinat restul pretenţiilor reclamantului în temeiul articolului 3 (asistenţa medicală insuficientă în izolator), articolul 6 § 1 (echitatea procedurilor judiciare din anul 1999, care au rezultat în evacuarea familiei sale din apartament şi a procedurilor care au rezultat în condamnarea reclamantului pentru comiterea unei alte infracţiuni în anul 2003, obligarea de a plăti taxa de stat la iniţierea procedurilor civile, durata procedurilor judiciare cu privire la alimentarea sa silită şi intervenţia chirurgicală, imposibilitatea de a se prezenta personal în faţa instanţelor de judecată şi a prezenta cauzele sale, precum şi echitatea procedurii de revizuire din anul 2001) şi în temeiul articolului 8 § 1 (procedurile de defăimare, percheziţia biroului său, dispariţia unei părţi a corespondenţei sale şi accesul la informaţia medicală cu caracter personal).
Totuşi, luând în consideraţie toate materialele de care dispune, Curtea conchide că aceste pretenţii nu prezintă nicio aparenţă de încălcare a drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Convenţie şi Protocoalele sale. Prin urmare, această parte a cererii urmează a fi respinsă ca vădit nefondată, în modul stabilit de articolul 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide de a rezerva examinarea pretenţiilor reclamantului cu privire la condiţiile sale de detenţie, alimentarea silită, echitatea procedurii de revizuire din anul 2001, dreptul de a se prezenta personal în faţa instanţelor de judecată, cenzurarea corespondenţei sale şi dreptul de a avea întrevederi cu familia sa în condiţii de confidenţialitate;
Declară inadmisibil restul cererii.
Michael O’Boyle Nicolas Bratza
Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy