Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE
CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA
Cererii nr. 18944/02
depusă de Mihai CORSACOV
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 13 septembrie 2005, în cadrul unei Camere compuse din:
SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlG. Bonello,
DlK. Traja,
DlS. Pavlovschi,
DlL. Garlicki,
DraL. Mijović,
DlJ. Šikuta, judecători,
şi dl M. O’Boyle, Grefier al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 6 august 2001,
Având în vedere observaţiile prezentate de Guvernul pârât şi observaţiile prezentate în răspuns de către reclamant,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Mihai Corsacov, este cetăţean al Republicii Moldova care s-a născut în 1981 şi locuieşte în Cărpineni, Moldova. El a fost reprezentat în faţa Curţii de către d-a Doina Străisteanu, avocat de la „Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova”.
A. Circumstanţele cauzei
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
La 9 iulie 1998, reclamantul, care pe atunci avea vârsta de şaptesprezece ani, a fost reţinut fiind acuzat de furt. În timp ce era condus spre maşina de poliţie, el a încercat să arunce un cuţit de buzunar. După ce au fost atenţionaţi de un trecător, poliţiştii T.A. şi D.V. l-au trântit pe reclamant la pământ. Conform spuselor reclamantului, ei, de asemenea, l-au lovit în faţă, i-au pus cătuşele şi l-au agresat în drum spre secţia de poliţie.
Potrivit reclamantului, mama sa a aflat că el a fost reţinut în seara aceleiaşi zile şi a venit imediat la secţia de poliţie, însă ei i-a fost interzis să-l vadă. Ei i s-a permis să-l vadă abia în dimineaţa următoare, atunci când ea a observat că el avea vânătăi pe toată faţa, iar hainele sale erau rupte şi murdare de sânge. Se pare că un poliţist i-a spus că fiul său a căzut de pe scări.
Potrivit Guvernului, mama reclamantului l-a văzut în seara zilei de 9 iulie 1998, iar în timpul desfăşurării urmăririi penale împotriva poliţiştilor T.A. şi D.V., ea a declarat că în acel moment fiul său nu avea niciun semn de leziune.
În noaptea zilei de 10 iulie 1998, între orele 1:00 şi 2:00, reclamantul a fost vizitat la secţia de poliţie de unchiul său care, de asemenea, a declarat, în timpul desfăşurării urmăririi penale împotriva poliţiştilor T.A. şi D.V., că reclamantul în acel moment nu avea niciun semn de leziune.
La 10 iulie 1998, reclamantul pretinde că el a fost dus în pădure, de către poliţiştii care l-au arestat, pentru reconstituirea infracţiunii. Se pretinde că în pădure unul din poliţişti a pus pistolul la capul reclamantului şi l-a ameninţat că-l împuşcă dacă nu-şi recunoaşte vina. El a fost eliberat din detenţie în seara acelei zile. El le-a spus părinţilor săi că a fost bătut cu bastoane pe tot corpul şi pe tălpile picioarelor şi că a fost ameninţat cu moartea pentru a-l face să-şi recunoască vinovăţia.
La 11 iulie 1998, starea sănătăţii reclamantului s-a înrăutăţit şi mama sa l-a dus la un medic, care a stabilit că el a suferit o traumă cerebrală şi sindromul cerebral post-contuzie.
La 13 iulie 1998, un medic legist a examinat reclamantul şi a stabilit că el avea vânătăi surii-gălbui de 3 x 2 cm şi de 6 x 5 cm în jurul ochiului său drept, urechii sale drepte, buzelor şi pe talpa piciorului său stâng. Ţesutul moale de pe cap, precum şi dinţii săi din partea dreaptă provocau durere la atingere. Leziunile corporale puteau fi provocate de lovituri cu un obiect contondent, posibil în condiţiile descrise de către reclamant, şi corespund categoriei de leziuni corporale uşoare.
La 13 iulie 1998, mama reclamantului a depus o plângere penală la procuratura Hînceşti, solicitând pornirea urmăririi penale împotriva poliţiştilor care se pretindea că l-au maltratat pe fiul său şi l-au ameninţat cu moartea.
La 14 iulie 1998, un ORL-ist l-a examinat pe reclamant şi a conchis că el suferea de hyperaemie şi că a suferit o perforare centrală a membranei timpanului drept.
La 28 iulie 1998, un alt specialist a ajuns la concluzia că reclamantul suferea de otită acută post traumatică în partea dreaptă şi de otită agnogenică în partea stângă cu surditate de percepţie.
Între 14 şi 25 iulie, 30 iulie şi 22 august, 2 şi 17 septembrie şi 14 octombrie şi 3 noiembrie 1998, reclamantul a fost spitalizat cu diagnosticul de traumă cerebrală şi surditate de percepţie brusc instalată.
La 3 august 1998, mama reclamantului a fost informată de către procuratura Hînceşti că plângerea sa a fost respinsă din motivul lipsei „elementelor constitutive” ale unei infracţiuni. Ea a contestat această ordonanţă la procurorul ierarhic superior.
La 21 august 1998, mama reclamantului a primit o scrisoare de la un procuror ierarhic superior din procuratura Hînceşti, prin care era informată că plângerea sa a fost respinsă. Ea a contestat această ordonanţă la Judecătoria sectorului Hînceşti.
La 16 noiembrie 1998, Judecătoria sectorului Hînceşti a anulat ordonanţa procurorului din 28 iulie 1998 şi a dispus efectuarea unei anchete suplimentare. Ea a constatat inter alia că nu era disputat faptul că reclamantul a suferit leziunile sale corporale pe data de 9 iulie 1998, fie la secţia de poliţie în drum spre aceasta; însă circumstanţele nu erau clare. Instanţa, de asemenea, a constatat că procuratura Hînceşti nu a acordat suficientă atenţie faptului că, începând cu 9 iulie 1998 reclamantul era supus permanent tratamentului medical în spital şi, astfel, a fost lipsit de posibilitatea de a frecventa şcoala.
La 15 ianuarie 1999, procuratura Hînceşti a adoptat o nouă ordonanţă prin care ea din nou a refuzat să pornească urmărirea penală împotriva poliţiştilor care se pretindea că au maltratat reclamantul. În ordonanţă se menţiona inter alia că leziunile suferite de reclamant au fost cauzate prin căderea sa la 9 iulie 1998, atunci când poliţiştii au trebuit să-l trântească la pământ pentru a contracara atacul său cu un cuţit asupra unuia din ei. Ordonanţa se baza pe o expertiză medicală din 14 ianuarie 1999 care menţiona că leziunile ar fi putut fi cauzate fie de un obiect contondent, fie printr-o cădere. Mama reclamantului s-a adresat Procuraturii Generale.
La 25 februarie 1999, Procuratura Generală a anulat ordonanţa din 15 ianuarie 1999 ca fiind „emisă prematur”, iar dosarul a fost remis procuraturii Hînceşti pentru o „examinare suplimentară”. Procuratura a constatat inter alia că cercetarea nu a elucidat circumstanţele pretinsului atac cu cuţitul comis de către reclamant asupra unuia dintre poliţişti.
La 15 martie 1999, Procuratura Hînceşti a emis o nouă ordonanţă prin care a refuzat pornirea urmăririi penale împotriva poliţiştilor pe motiv că acţiunile lor nu prezentau niciun semn al unei infracţiuni.
La 25 martie 1999, procurorul ierarhic superior a anulat ordonanţa din 15 martie 1999 pe motiv că pretinsul atac cu cuţitul al reclamantului împotriva poliţiştilor nu a fost cercetat în mod corespunzător.
La 9 aprilie 1999, Procuratura Hînceşti a adoptat o nouă ordonanţă prin care ea din nou a refuzat pornirea urmăririi penale împotriva poliţiştilor, deoarece acţiunile lor au fost justificate. În acelaşi timp, procuratura a constatat că reclamantul nu a atacat poliţiştii cu cuţitul, ci mai degrabă poliţiştii au crezut că exista riscul ca el să-i atace. Mama reclamantului a contestat această ordonanţă la procurorul ierarhic superior.
La 1 mai 1999, procurorul ierarhic superior a anulat ordonanţa din 9 aprilie 1999 şi a dispus pornirea urmăririi penale împotriva celor doi poliţişti.
La o dată nespecificată, reclamantul a depus o plângere la Ministerul Afacerilor Interne.
La 14 iunie 1999, Ministerul Afacerilor Interne a informat reclamantul că poliţiştii T.A. şi D.V. vor fi sancţionaţi disciplinar doar dacă va fi constatată vinovăţia lor într-un proces penal.
La 20 septembrie 1999, procuratura Hînceşti a emis ordonanţa de refuz de pornire a urmăririi penale. Ordonanţa a constatat inter alia că reclamantul a avut un cuţit în mâna sa, dar că el nu a încercat să atace poliţiştii cu el. Mama reclamantului a contestat această ordonanţă.
La 18 noiembrie 1999, procurorul ierarhic superior din cadrul procuraturii Lăpuşna a respins această plângere. În ordonanţă se prevedea inter alia că leziunile suferite de reclamant au fost cauzate prin căderea sa la 9 iulie 1998, când reclamantul a încercat să arunce cuţitul său, iar poliţiştii au crezut că el va folosi cuţitul împotriva lor şi l-au trântit la pământ. Starea sănătăţii reclamantului era „normală” şi niciun martor nu a văzut că poliţiştii l-au bătut. Mama reclamantului a contestat această ordonanţă.
La 10 februarie 2000, Procuratura Generală a admis plângerea reclamantului şi a dispus redeschiderea urmăririi penale. Ea a declarat inter alia că cercetarea a fost desfăşurată „de o manieră extrem de superficială”. Ea a indicat anchetatorilor inter alia să audieze din nou martorii şi părţile cauzei şi să cerceteze dacă poliţiştii T.A. şi D.V. au tras focuri de armă în pădure. De asemenea, ea a dispus o examinare medicală a reclamantului şi a notat câteva declaraţii contradictorii ale martorilor şi încălcări procedurale.
La 28 februarie 2000, la cererea anchetatorului V.B. din procuratura Hînceşti, a fost instituită o comisie medicală independentă compusă din 4 medici legişti cu experienţă care au efectuat o cercetare medicală detaliată. În baza unor certificate medicale anterioare şi a propriei cercetări, comisia a întocmit un raport care menţiona inter alia următoarele:
„Pe parcursul examinării medicale, s-a constatat că Corsacov avea vânătăi în jurul ochiului drept, a urechii drepte, pe buze şi pe talpa piciorului stâng.
Din fişele medicale ale reclamantului reiese că la vârsta de opt luni... el a suferit o otită purulentă la urechea stângă.
La 11 iulie 1998, un medic neurolog a constatat că Corsacov a suferit o traumă acută la cap cu sindrom cerebrostenic.
La 14 iulie 1998, un ORL-ist a constatat că [reclamantul] a suferit o hyperaemie timpanică şi a avut o perforare centrală a membranei timpanului ca rezultat al unei barotraume[1] suferite la 9 iulie 1998.
La 14 iulie 1998, reclamantul nu părea să aibă vreo leziune la dinţii săi.
La 28 iulie 1998, un ORL-ist a constatat că reclamantul a suferit o otită acută media post-traumatică la urechea dreaptă şi o otită agnogenică la urechea stângă. El a suferit de surditate de percepţie brusc instalată.
La 9 octombrie 1998, un medic neurolog a constatat că, în urma traumei suferite la cap, reclamantul a suferit o hipertensiune intercraniană cu semne de epilepsie.
La 20 aprilie 2000, Corsacov a fost examinat de un otolaringolog care a constatat că el a suferit o hipoacuzie bilaterală post-traumatică[2]. A fost recomandată spitalizarea sa.
...
1. În baza celor menţionate mai sus, comisia a ajuns la concluzia că M. Corsacov a suferit leziuni corporale sub formă de vânătăi pe faţă (ochiul drept, urechea dreaptă şi buze) şi pe talpa piciorului stâng; o traumă la cap şi contuzie; otită media acută post-traumatică la urechea dreaptă şi otită agnogenică la urechea stângă cu hipoacuzie bilaterală.
... Leziunile corporale ale reclamantului au necesitat tratament medical de lungă durată şi pot fi calificate ca mai puţin grave.
...
3. Comisia nu are nici un temei obiectiv să creadă că leziunile corporale ar fi putut fi suferite de reclamant înainte de 9 iulie 1998.
4. Aceste leziuni au fost cauzate prin acţiunea corpurilor contondente (lovire), posibil în circumstanţele descrise de reclamant şi ele nu au putut fi produse prin cădere.
...”
La 10 iunie 2000, procuratura Lăpuşna a emis o ordonanţă de refuz în pornirea urmăririi penale. Ordonanţa prevedea inter alia că reclamantul a avut un cuţit în mâna sa, dar că el nu a încercat să atace poliţiştii cu el. Mama reclamantului a contestat această ordonanţă.
La 12 iulie 2000, Procuratura Generală a anulat ordonanţa din 10 iunie 2000 şi a dispus desfăşurarea unei investigaţii suplimentare. Ea a constatat inter alia că ordonanţa anulată a fost ilegală şi a avut un caracter tendenţios. Ordonanţa prevedea inter alia:
„Contrar concluziei comisiei medicale care a constatat în mod clar că leziunile corporale ale domnului Corsacov au fost cauzate prin lovituri cu un obiect contondent, posibil în circumstanţele descrise de reclamant şi că ele n-au putut fi produse prin cădere, anchetatorul V.B. a indicat în ordonanţa sa că leziunile corporale au fost cauzate prin căderea reclamantului...”
La 30 august 2000, procuratura Lăpuşna a emis o ordonanţă prin care a refuzat pornirea urmăririi penale împotriva reclamantului pentru pretinsul atac cu cuţitul asupra poliţiştilor la 9 iulie 1998. Ea a constatat că nu exista niciun temei să se creadă că reclamantul a intenţionat să folosească cuţitul împotriva poliţiştilor.
La 31 august 2000, procuratura Lăpuşna a emis o ordonanţă prin care a fost refuzată pornirea urmăririi penale împotriva poliţiştilor. Ea a declarat inter alia că reclamantul a avut un cuţit în mână şi că poliţiştii au crezut că a existat o ameninţare la adresa lor şi l-au trântit la pământ. Prin urmare, reclamantul a suferit leziunile sale corporale prin lovirea de pământ cu capul, în timp ce poliţiştii au acţionat în legitimă apărare. Reclamantul a contestat această ordonanţă.
La 21 ianuarie 2001, ordonanţa din 31 august 2000 a fost anulată de către Procuratura Generală, urmărirea penală fiind redeschisă.
La 28 februarie 2001, procuratura Lăpuşna a refuzat din nou urmărirea penală împotriva poliţiştilor. Reclamantul a contestat această ordonanţă.
La 20 martie 2001, procurorul ierarhic superior din procuratura Lăpuşna a anulat ordonanţa din 28 februarie 2001 şi a dispus redeschiderea urmăririi penale.
La 20 iunie 2001, procuratura Lăpuşna a emis o ordonanţă prin care a respins plângerea reclamantului. Această ordonanţă prevedea inter alia că:
„...
În conformitate cu certificatul medical din 15 iulie 1998, Corsacov avea vânătăi în jurul ochiului drept, a urechii drepte şi consecinţe ale unei barotraume, o traumă la cap, care ar fi putut fi cauzate prin cădere şi care puteau fi calificate drept leziuni corporale uşoare.
Conform concluziei comisiei [raportul de expertiză medicală din 28 februarie 2000], dinţii domnului Corsacov nu au suferit leziuni şi s-a constatat că el suferea de otită media acută post-traumatică la urechea dreaptă şi otită agnogenică la urechea stângă cu hipoacuzie bilaterală, care, de asemenea, ar fi putut fi cauzate prin lovituri.
Nu se dispută faptul că reclamantul avea leziuni corporale; totuşi, leziunile corporale au fost cauzate în limitele legii. Referitor la otita agnogenică la urechea stângă, se presupune că reclamantul suferea de această afecţiune încă din copilărie... În conformitate cu opinia medicului A.M., otita agnogenică la urechea stângă nu are nici o legătură cu otita de la urechea dreaptă şi ar fi putut fi cauzată de o răceală sau infecţie, dar nu de lovituri.
Surditatea poate avea mai multe cauze şi pentru a cunoaşte originile sale este important de a determina momentul apariţiei ei. În această cauză este imposibil de stabilit momentul exact la care reclamantul a început să surzească; mai mult, în prima sa declaraţie, Corsacov a declarat că numai după primirea loviturilor el a început să audă sunete în urechea sa dreaptă, dar el nu a spus nimic despre durerea şi surditatea la urechea sa stângă.
Ofiţerii de poliţie [T.A. şi D.V.] şi martorul C. au declarat că, la 9 iulie 1998, în drum spre secţia de poliţie, nu a fost folosită forţa fizică împotriva reclamantului, cu excepţia cazului când el a fost deposedat de cuţitul pe care-l ţinea în mână. Atunci, prin modalităţi tehnice speciale, reclamantul a fost trântit la pământ, lovindu-se cu capul...
Corsacov a admis faptul că a avut un cuţit şi a explicat că el a încercat să-l arunce pentru a evita orice conflict la secţia de poliţie.
Poliţiştii M.I. şi D.I., care erau prezenţi în secţia de poliţie la 9 iulie 1998, au declarat că nimeni nu a folosit forţa fizică împotriva reclamantului în prezenţa lor, el nu a fost încătuşat şi bătut cu bastonul...
Mama reclamantului a declarat că în seara zilei de 9 iulie 1998 ea şi-a vizitat fiul la secţia de poliţie şi acesta nu avea nici o leziune... Unchiul reclamantului, B.V., de asemenea, a declarat că el a vizitat reclamantul la secţia de poliţie la 10 iulie 1998, între orele 1:00 şi 2:00 noaptea, şi că el nu avea nici un semn de leziuni..., iar reclamantul nu i s-a plâns de faptul că ar fi fost bătut.
...
Leziunile corporale suportate de dl Corsacov au fost cauzate prin lovirea de pământ cu capul în momentul când a apărut un pericol real pentru viaţa şi sănătatea poliţiştilor T.A. şi D.V., care au acţionat în limitele articolelor 14 şi 15 ale Legii cu privire la poliţie atunci când l-au deposedat de cuţit.”
Ordonanţa nu conţinea nicio referire la acuzaţiile reclamantului că la 10 iulie 1998 el a fost dus în pădure şi ameninţat cu moartea. Reclamantul a contestat această ordonanţă.
La 17 septembrie 2001, Procuratura Generală a casat ordonanţa din 20 iunie 2001 şi a dispus redeschiderea urmăririi penale.
La 20 octombrie 2001, procuratura Lăpuşna a emis o ordonanţă prin care a respins plângerile reclamantului, bazându-se pe aceleaşi motive ca şi cele din ordonanţa din 20 iunie 2001. Reclamantul a contestat această ordonanţă.
La 25 octombrie 2001, procurorul ierarhic superior din procuratura Lăpuşna a anulat ordonanţa din 20 octombrie 2001 şi a dispus redeschiderea urmăririi penale.
La 25 noiembrie 2001, procuratura Lăpuşna a respins plângerile reclamantului, invocând motive identice cu cele din ordonanţele din 20 iunie 2001 şi 20 octombrie 2001.
La 10 decembrie 2001, procurorul ierarhic superior din procuratura Lăpuşna a anulat ordonanţa din 25 noiembrie 2001 şi a dispus redeschiderea urmăririi penale.
La 10 ianuarie 2002, procuratura Lăpuşna a respins redeschiderea urmăririi penale, invocând motive identice cu cele din ordonanţele din 20 iunie 2001, 20 octombrie 2001 şi 25 noiembrie 2001.
B. Dreptul intern relevant
Codul de procedură penală în vigoare între 24 martie 1961 şi 12 iunie 2003 prevede următoarele:
„Articolul 193. Plîngerile în scris împotriva actelor organului de cercetare penală sau ale anchetatorului penal se adresează procurorului.
Articolul 194. În termen de trei zile de la primirea plîngerii, procurorul este obligat s-o examineze şi să comunice celui care a întocmit-o hotărîrea sa. În caz de respingere a plîngerii procurorul este obligat să arăte motivele pentru care o consideră neîntemeiată.
Articolul 195/1. Plîngerea împotriva hotărîrilor şi acţiunilor organului de urmărire penală şi ale procurorului poate fi înaintată în instanţa de judecată de către bănuit, învinuit, apărător, partea vătămată ...
Persoanele specificate la alin.1 din prezentul articol au dreptul să atace în instanţa de judecată ... hotărîrile privind suspendarea sau clasarea dosarului penal ...
Plîngerea poate fi înaintată judecătorului judecătoriei din raza de activitate a procuraturii în termen de 10 zile de la data primirii înştiinţării referitor la respingerea plângerii.
Articolul 195/3. Persoanele ale căror drepturi şi interese au fost lezate prin refuzul de a porni procesul penal pot depune în instanţa de judecată o plîngere împotriva legalităţii ordonanţei de refuz în termen de 10 zile de la data cînd au luat cunoştinţă de ea.
Articolul 195/4. ... Instanţa de judecată cercetează concluziile despre lipsa motivelor şi temeiurilor legitime pentru pornirea procesului penal, cauzele pentru care s-a emis o astfel de ordonanţă, precum şi corespunderea cu normele dreptului procesual a temeiurilor referitoare la refuzul de a porni procesul penal.
În urma controlului judiciar, instanţa de judecată pronunţă una din următoarele încheieri:
1) privind anularea ordonanţei despre refuzul de a porni procesul penal;
2) privind modificarea temeiurilor refuzului, considerîndu-l legal în esenţă;
3) privind respingerea plîngerii.
...”
Vechiul Cod penal în vigoare între 24 martie 1961 şi 12 iunie 2003 prevede următoarele:
„Articolul 185. ... Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, însoţite fie de acte de violenţă, fie de folosirea armei, fie de acţiuni de tortură şi care jignesc demnitatea personală a părţii vătămate, se pedepseşte cu privaţiune de libertate pe un termen de la trei la zece ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a practica anumite activităţi pe un termen de pînă la cinci ani. ...”
Vechiul Cod civil în vigoare până la 12 iunie 2003 prevede următoarele:
„Articolul 475. Dauna cauzată persoanei sau bunurilor unui cetăţean, trebuie reparată de către persoana, care a cauzat dauna, în întregime...
...
Dauna cauzată prin fapte licite nu trebuie să fie reparată, decît în cazurile prevăzute de lege.”
Legea cu privire la poliţie din 18 decembrie 1990 prevede următoarele:
Articolul 14. Condiţiile şi limitele aplicării forţei, mijloacelor speciale şi a armei de foc
„Poliţia are dreptul să aplice forţa fizică, mijloacele speciale şi arma de foc în cazurile şi în modul prevăzute de prezenta lege.
Aplicarea forţei, mijloacelor speciale sau a armei de foc trebuie să fie precedată de un avertisment privind intenţia recurgerii la ele cu acordarea unui timp suficient pentru reacţia de răspuns, cu excepţia cazurilor în care tergiversarea aplicării forţei fizice ... generează un pericol direct pentru viaţa şi sănătatea cetăţenilor şi a colaboratorilor poliţiei sau poate conduce la alte urmări grave.
...
În toate cazurile cînd aplicarea forţei nu poate fi evitată, colaboratorii poliţiei sînt datori să se străduiască să aducă o daună cît mai mică sănătăţii, onoarei, demnităţii şi bunurilor cetăţenilor, de asemenea, să asigure acordarea asistenţei medicale victimelor.
În cazul rănirii sau decedării cetăţenilor ca urmare a aplicării forţei fizice ... colaboratorul poliţiei este dator să comunice despre aceasta şefului său direct, pentru ca acesta să-l înştiinţeze pe procuror.
Depăşirea de către colaboratorii poliţiei a atribuţiilor lor în ceea ce priveşte aplicarea forţei ... atrage după sine răspunderea prevăzută de lege. ”
Articolul 15. Aplicarea forţei fizice
„Colaboratorii poliţiei aplică forţa fizică, inclusiv procedee speciale de luptă, pentru curmarea infracţiunilor, pentru înfrîngerea rezistenţei opuse cerinţelor legale, dacă metodele nonviolente nu asigură îndeplinirea obligaţiilor ce le revin.”
PRETENŢII
1. Reclamantul pretinde că el a fost supus torturii de către poliţişti, ceea ce a constituit o violare a articolului 3 al Convenţiei.
2. Reclamantul, de asemenea, pretinde că el nu a avut un recurs efectiv împotriva maltratării comise de către agenţii statului, ceea ce a constituit o violare a articolului 13 al Convenţiei.
ÎN DREPT
A. Pretinsa violare a articolului 3 al Convenţiei
Reclamantul pretinde violarea articolului 3 al Convenţiei, care prevede următoarele:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
Potrivit reclamantului, salariile şi perspectivele profesionale ale poliţiştilor din Republica Moldova depind în mare măsură de numărul infracţiunilor descoperite. Acest lucru favorizează practici de maltratare a persoanelor bănuite în scopul de a obţine recunoaşterea vinovăţiei lor.
În acest context, reclamantul atrage atenţia Curţii asupra faptului că ordonanţa definitivă a procuraturii Lăpuşna din 10 ianuarie 2002, prin care plângerea sa a fost respinsă (a se vedea mai sus), s-a referit, de asemenea, la cererile altor două persoane care, la fel, s-au plâns că au fost bătute de aceiaşi poliţişti şi care, de asemenea, au fost respinse.
El a declarat că a fost ameninţat cu moartea şi bătut crunt de către poliţiştii T.A. şi D.V.. El s-a referit, în special, la raportul de expertiză medicală din 28 februarie 2000, întocmit de către o comisie independentă de medici numită de către procuratură (a se vedea mai sus), care, potrivit lui, a confirmat gravitatea leziunilor sale şi faptul că el a fost torturat. Ca rezultat al bătăilor, el a devenit surd şi incapabil de a munci, pe când era încă minor. Investigaţia desfăşurată de procuratură a fost inefectivă.
Guvernul a susţinut că declaraţiile reclamantului în ceea ce priveşte „tehnicile folosite pentru dezarmarea reclamantului, bătăile reclamantului în timp ce el era încătuşat în drum spre secţia de poliţie, detenţia sa ilegală timp de douăzeci şi patru de ore şi metodele de interogare folosite de T.A. şi D.V. la secţia de poliţie” au fost nefondate şi că, în orice caz, tratamentul aplicat lui nu a depăşit pragul stabilit de articolul 3 al Convenţiei. El s-a referit la constatările procuraturii Lăpuşna din ordonanţa acesteia din 20 iunie 2001. Totuşi, atunci când el s-a referit la raportul medical din 28 februarie 2000, el a pretins că concluzia acestuia a fost că leziunile corporale ale reclamantului ar fi putut fi cauzate prin cădere. Guvernul nu a dat niciun răspuns la acuzaţiile reclamantului că el a fost ameninţat cu moartea pentru a-şi recunoaşte vinovăţia.
În lumina observaţiilor părţilor, Curtea consideră că această parte a cererii ridică întrebări serioase de fapt şi de drept atât în ceea ce priveşte drepturile materiale, cât şi cele procedurale, care sunt de o astfel de complexitate, încât rezolvarea lor depinde de examinarea fondului. Prin urmare, ea nu poate fi considerată ca fiind vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei şi niciun alt temei pentru a o declara inadmisibilă nu a fost stabilit.
B. Pretinsa violare a articolului 13 al Convenţiei
Reclamantul susţine că el nu a avut un recurs efectiv în faţa unei autorităţi naţionale pentru a invoca violarea articolului 3 al Convenţiei şi pretinde violarea articolului 13, care prevede următoarele:
„Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale ... .”
Curtea consideră că această pretenţie ridică întrebări importante de fapt şi de drept, care sunt de o astfel de complexitate, încât rezolvarea lor depinde de examinarea fondului. Prin urmare, ea nu poate fi considerată ca fiind vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei şi niciun alt temei pentru a o declara inadmisibilă nu a fost stabilit.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară admisibile, fără a prejudeca fondul cauzei, pretenţiile reclamantului în temeiul articolului 3 şi al articolului 13 al Convenţiei combinat cu articolul 3.
Michael O’BoyleNicolas Bratza
GrefierPreşedinte
[1] O leziune cauzată de schimbarea rapidă şi extremă a presiunii.
[2] O pierdere uşoară a capacităţii de auz.
Full & Egal Universal Law Academy