©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Secţia a treia
DECIZIE
Cererea nr. 47059/06
Filaret CÎRDEI împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reunită la 28 august 2012 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Egbert Myjer, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
având în vedere cererea menţionată anterior, introdusă la 3 noiembrie 2006,
având în vedere decizia Preşedintelui Camerei de a o desemna pe Kristina Pardalos în calitate de judecător ad hoc (art. 26 § 4 din Convenţie şi art. 29 § 1 din Regulamentul Curţii), întrucât Corneliu Bârsan, judecător ales să reprezinte România, s-a abţinut de la judecarea cauzei (art. 28 din Regulamentul Curţii),
având în vedere observaţiile făcute de guvernul pârât,
după ce a deliberat în acest sens, pronunţă următoarea decizie:
În fapt
1. Reclamantul, Filaret Cîrdei, este un resortisant român care s-a născut în 1931 şi locuieşte în Milişăuţi, România.
2. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, Răzvan‑Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
A. Circumstanţele cauzei
3. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamant, se pot rezuma după cum urmează.
1. Cererile formulate împotriva reclamantului privind dreptul la proprietate
4. La 23 ianuarie 1997, C.N. a formulat o cerere împotriva reclamantului pentru recuperarea proprietăţii de 2 600 mp de teren, pe care acesta din urmă o ocupase.
5. Prin hotărârea definitivă din 26 noiembrie 2002, Curtea de Apel Suceava a admis parţial acţiunea şi a obligat reclamantul să elibereze 1 300 mp din terenul lui C.N.
6. La 26 martie 2003, un executor judecătoresc a pus în aplicare hotărârea din 26 noiembrie 2002, iar C.N. a fost pus în posesia terenului.
2. Procesul penal împotriva reclamantului pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti
7. La o dată nespecificată, C.N. a formulat o plângere penală faţă de reclamant pentru nerespectarea hotărârii din 26 noiembrie 2002, în baza faptului că reclamantul continua să cultive plante pe terenul de 1 300 mp.
8. Prin hotărârea definitivă din 5 februarie 2004, Judecătoria Rădăuţi l-a acuzat pe reclamant de nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti şi l-a condamnat la pedeapsa de şase luni de închisoare cu suspendare. Instanţa i-a cerut din nou reclamantului să elibereze lui C.N. cei 1 300 mp din teren.
9. La 7 aprilie 2005, un executor judecătoresc a pus în aplicare hotărârea din 5 februarie 2004 şi C.N. a fost repus în posesia terenului.
10. La o dată nespecificată din anul 2005, C.N. a formulat o a doua plângere penală împotriva reclamantului pentru nerespectarea hotărârii judecătoreşti din 5 februarie 2004, întrucât reclamantul continua să cultive plante pe terenul de 1 300 mp.
11. Prin hotărârea definitivă din 18 octombrie 2006, Judecătoria Rădăuţi l-a acuzat pe reclamant de nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti şi l-a condamnat la plata unei amenzi penale de 1 000 lei (RON) [aproximativ 284 euro (EUR)]. De asemenea, a revocat suspendarea pedepsei cu închisoarea de şase luni pe care reclamantul o primise la 5 februarie 2004 şi a dispus plasarea în detenţie a reclamantului timp de şase luni. În plus, a acordat lui C.N. 1 284 RON (aproximativ 363 EUR) cu titlu de despăgubiri civile. În ceea ce priveşte plângerea reclamantului că nu a fost asistat de un avocat în timpul anchetei penale şi în faţa primei instanţe, instanţa a susţinut că, deşi reclamantul a fost informat cu privire la dreptul său de asistenţă juridică astfel cum este prevăzut de normele de procedură penală aplicabile, a renunţat la dreptul său la un apărător, susţinând că va recurge la serviciile unui avocat pentru proces în cazul în care este necesar. În plus, instanţa a considerat că, într-un caz precum cel din speţă, dreptul intern nu impune numirea din oficiu a unui avocat.
12. Din probele de la dosar nu rezultă că reclamantul a solicitat un avocat din oficiu sau că a cerut să i se permită să-şi aleagă un avocat, nici în timpul anchetei penale, nici în faţa primei instanţe.
3. Detenţia reclamantului, transportul şi tratamentul medical
13. Între 21 februarie 2005 şi 3 octombrie 2006, reclamantul a fost internat în mai multe spitale, între care şi Spitalul Rădăuţi şi Spitalul Judeţean Suceava, unde a fost diagnosticat şi tratat pentru hipertensiune arterială şi afecţiuni grave ale inimii. I s-a recomandat să se odihnească şi i-au fost prescrise antibiotice, aspirină şi anticoagulante.
14. La 19 octombrie 2006, Judecătoria Rădăuţi a dispus ca reclamantul să fie plasat în detenţie, în urma sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Suceava la 18 octombrie 2006.
15. La 25 octombrie 2006, reclamantul a fost reţinut şi dus la Secţia de poliţie Suceava. La momentul respectiv avea 76 de ani.
16. La 2 noiembrie 2006, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul Botoşani.
(a) Reclamantul
17. La 3 noiembrie 2006, reclamantul a informat gardienii închisorii că se simte rău şi a fost dus la medicul Penitenciarului Botoşani. Medicul respectiv i-a prescris unele medicamente, care i-au fost aduse în celulă în fiecare dimineaţă şi seară.
18. La 10 noiembrie 2006, a fost retransferat în locul de detenţie al Poliţiei din Suceava, pentru că era citat în faţa instanţelor interne pentru acţiunile penale pornite împotriva sa pentru distrugere de bunuri. Ca urmare a agravării stării sale de sănătate, a cerut să fie dus la un doctor, dar cererea i-a fost refuzată. La 17 noiembrie 2006, el a fost retransferat la Penitenciarul Botoşani, unde a fost plasat într-o celulă cu alţi cinci deţinuţi. La o dată nespecificată, unul dintre deţinuţi a început să relateze întâmplări despre presupuse violuri care ar fi avut loc în penitenciar, fapt care l-a speriat pe reclamant şi l-a făcut să se simtă rău. A fost dus la medicul Penitenciarului Botoşani şi i s-a prescris tratament pentru starea în care se afla. Cu toate acestea, starea sa de sănătate nu s-a îmbunătăţit.
19. La 2 decembrie 2006, reclamantul a suferit un atac de cord şi a fost transferat la Spitalul Judeţean Botoşani, în partea din spate a unei maşini care avea o scândură de lemn drept scaun al pasagerului. La spital, i-a fost făcută o injecţie şi i s-au administrat medicamente, fiind ţinut sub observaţie două zile.
20. Întrucât starea sa de sănătate nu se ameliora, medicul de la Spitalul Judeţean Botoşani a recomandat ca reclamantul să fie transferat la Bucureşti.
21. La 4 decembrie 2006, a fost transferat la Bucureşti cu maşina, călătorind timp de unsprezece ore pe o distanţă de 500 de km (de la 10 a.m. la 9 p.m.). A fost dus la Penitenciarul–Spital Jilava, unde a fost lăsat să aştepte în maşină timp de o jumătate de oră. La aceeaşi dată, a fost transferat la Spitalul de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu din Bucureşti, întrucât nu putea fi tratat la Jilava. Reclamantul mai susţine că, înainte de a părăsi Jilava, şi-a pierdut cunoştinţa.
22. La 5 decembrie 2006, diagnosticul reclamantului de infarct miocardic acut a fost confirmat şi a fost supus unei intervenţii de by–pass şi i-a fost implantat un stimulator cardiac.
23. La 11 decembrie 2006, reclamantul a fost externat din Spitalul de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu şi retransferat la Penitenciarul–spital Jilava.
24. După eliberarea sa din penitenciar la 20 decembrie 2006, reclamantul a fost transportat la spital de mai multe ori pentru asistenţă medicală de urgenţă, ca urmare a recuperării sale lente în urma infarctului miocardic şi a intervenţiei chirurgicale ulterioare. El a prezentat patru scrisori medicale emise între februarie 2007 şi 19 mai 2008 privind starea sănătăţii sale. Scrisorile au fost emise de către clinicile private ale medicilor B.L. şi G.I., un cardiolog, respectiv un specialist în boli respiratorii. Scrisorile au confirmat diagnosticul postoperatoriu al reclamantului şi medicamentele prescrise. Niciuna dintre scrisori nu conţine vreo informaţie care să indice faptul că tratamentul medical de urgenţă sau că spitalizarea s-ar fi produs la cererea reclamantului.
25. Într-o scrisoare din 1 aprilie 2009 (primită de Curte la 6 aprilie 2009), reclamantul a informat Curtea pentru prima dată că, din cauza lipsei de fonduri, Penitenciarul–spital Jilava nu i-a putut pune la dispoziţie Plavix, medicament de care are avea nevoie zilnic pentru a-l ajuta la asimilarea stimulatorului cardiac şi pentru a preveni viitoarele atacuri de cord. A susţinut, în continuare, că i s-a spus să-şi cumpere singur medicamentul.
(b) Guvernul
26. La 27 octombrie 2006, reclamantul a fost examinat în detenţie de către un medic. Potrivit înregistrării de pe fişa medicală din ziua respectivă, a fost diagnosticat, între altele cu probleme cardiace. În plus, la 3 şi 22 noiembrie 2006, reclamantul a fost examinat de medicul Penitenciarului Botoşani şi i-au fost prescrise medicamente pentru starea lui de sănătate, între care aspirină, antibiotice, simvastatin şi anticoagulante.
27. La 10 noiembrie 2006, autorităţile interne au aprobat cererea reclamantului de a fi văzut de un medic pentru a obţine o reţetă pentru medicamente.
28. La 26 noiembrie 2006, reclamantul a fost supus unui examen medical la Spitalul Judeţean Botoşani. Notă medicală eliberată la aceeaşi dată consemna faptul că i s-a prescris un tratament pentru starea sa de sănătate şi că i s-a administrat nitroglicerină. De asemenea, i s-a recomandat să se odihnească.
29. La 4 decembrie 2006, reclamantul a fost externat din Spitalul Judeţean Botoşani. Documentele de externare eliberate în aceeaşi zi specificau faptul că a fost spitalizat pentru infarct miocardic acut şi consemnau că i s-a prescris tratament medical pentru starea lui de sănătate. Documentele de externare specificau, de asemenea, că starea de sănătate a reclamantului era stabilă şi recomandau transferul său la Penitenciarul–spital Jilava deoarece starea de sănătate a reclamantului impunea să îi fie implantat un stimulator cardiac, procedură medicală care nu putea fi efectuată local.
30. Potrivit informaţiilor prezentate de Guvern, susţinute, de asemenea, de documente, reclamantul a fost transferat de la Spitalul Judeţean Botoşani la Penitenciarul–spital Jilava cu ambulanţa, la 4 decembrie 2006. Ambulanţa a plecat de la Spitalul Judeţean Botoşani la orele 12.20 p.m. şi a ajuns la Penitenciarul–Spital Jilava la orele 17.50. Întrucât Penitenciarul–spital Jilava nu deţinea echipamentul necesar pentru tratamentul reclamantului, la orele 7 p.m., în aceeaşi zi, a fost transferat la Spitalul de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu, unde a ajuns la orele 7.30 p.m. Pe întreaga durată a călătoriei, reclamantul a fost însoţit de medicul L.M., specialist în medicină internă, precum şi de asistenta medicală L. Reclamantul a fost transportat pe o targă, starea lui a fost monitorizată şi i-au fost administrate medicamente şi oxigen. Reclamantul a rămas conştient şi starea lui era stabilă.
31. La 11 decembrie 2006, a fost transferat de la Penitenciarul–spital Jilava la Spitalul de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu din Bucureşti pentru monitorizare şi tratament. Potrivit documentelor de externare de la Spitalul de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu, a suferit o intervenţie cardiacă şi o angioplastie cu implantare de stent, fiind diagnosticat, printre altele, cu sindrom coronarian acut recent, blocaj atrio–ventricular de grad II şi III (tipul I, reversibil), risc ridicat de hipertensiune arterială severă, insuficienţă cardiacă clasa III, adenom de prostată şi insuficienţă renală acută. I s-a recomandat să se odihnească şi să urmeze o dietă săracă în sodiu. În plus, i-au fost prescrise mai multe medicamente, între care o capsulă de Plavix pe zi timp de nouă luni, care era disponibilă gratuit pentru pacienţii aflaţi în starea lui de sănătate.
32. În timpul spitalizării sale la Penitenciarul–spital Jilava, i s-a administrat tratamentul medical necesar stării sale de sănătate, după cum îi fusese prescris de către Spitalul de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu, inclusiv medicamentul numit Clopidogrel (Plavix), iar starea lui de sănătate s-a îmbunătăţit până la momentul în care a fost eliberat din Penitenciarul–spital Jilava, la 20 decembrie 2006.
33. În cele din urmă, reclamantul nu a formulat nicio plângere privind eventuala inadecvare a tratamentului medical oferit sau condiţiile de transport din timpul detenţiei.
4. Cererea pentru eliberare pe motive de sănătate
34. La 30 octombrie 2006, reclamantul a apelat la serviciile unui avocat şi l-a mandatat să formuleze o cerere în faţa instanţelor interne pentru eliberarea sa din detenţie pe motive de sănătate.
35. La 1 noiembrie 2006, reclamantul a introdus acţiunea prin care solicita eliberarea sa din detenţie în faţa Judecătoriei Suceava, pe motive de vârstă şi starea sa de sănătate.
36. La 3 noiembrie 2006, reclamantul a solicitat instanţei să devanseze primul termen în cauza sa, programat pentru 6 decembrie 2006, din cauza stării sale de sănătate.
37. Prin încheierea din 6 noiembrie 2006, Judecătoria Suceava a admis acţiunea reclamantului şi a programat primul termen al cauzei pentru 13 noiembrie 2006.
38. La 13 noiembrie 2006, Judecătoria Suceava a ridicat din oficiu excepţia de competenţă teritorială şi a trimis Judecătoriei Rădăuţi cererea reclamantului de eliberare pe motive de sănătate. Instanţa a reţinut că, în conformitate cu normele de procedură penală aplicabile, este competentă judecătoria care l-a condamnat pe reclamant sau judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul. Or, în cazul reclamantului, Judecătoria Rădăuţi avea competenţă exclusivă în ambele cazuri.
39. La 7 decembrie 2006, acţiunea reclamantului pentru eliberare pe motive de sănătate a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuţi.
40. La termenul din 12 decembrie 2006, Judecătoria Rădăuţi a solicitat Institutului de Medicină Legală Suceava să întocmească un raport de expertiză medico-legală care să stabilească dacă afecţiunile reclamantului ar putea fi tratate într-un penitenciar–spital.
41. Prin hotărârea definitivă din 19 decembrie 2006, Judecătoria Rădăuţi a admis acţiunea reclamantului şi a dispus întreruperea executării pedepsei reclamantului în perioada de recuperare. Instanţa a susţinut că, potrivit raportului medico-legal de expertiză întocmit de Institutul de Medicină Legală Suceava la 13 decembrie 2006, starea lui de sănătate în urma intervenţiei chirurgicale ar necesita îngrijire medicală specializată timp de trei luni şi un regim alimentar special care nu ar putea fi asigurat de către un penitenciar–spital.
42. La 20 decembrie 2006, reclamantul a fost eliberat din detenţie.
43. La 1 martie 2007, în urma mediatizării cazului său, reclamantul a obţinut graţierea prezidenţială pentru restul pedepsei cu închisoarea.
B. Dreptul intern relevant
44. Prevederile relevante ale Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în vigoare la momentul evenimentelor în cauza de faţă, precum şi cele ale Codului de procedură penală român în ceea ce priveşte suspendarea executării pedepselor cu închisoarea (art. 453 şi art. 455) sunt descrise în Aharon Schwarz împotriva României, nr. 28304/02, pct. 66-67, 12 ianuarie 2010.
Capete de cerere
45. Invocând art. 3 din Convenţie, reclamantul s-a plâns că, având în vedere vârsta şi starea sa de sănătate, a fost supus unui tratament inuman şi degradant în timpul detenţiei ca urmare a lipsei de tratament medical adecvat, a condiţiilor inadecvate de transport, precum şi a duratei excesive a procesului privind cererea sa de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea.
46. Întemeindu-se pe art. 6 § 1 din Convenţie, reclamantul s-a plâns cu privire la durata procesului privind cererea sa de eliberare din motive medicale. Invocând acelaşi articol din Convenţie, reclamantul s-a plâns că acţiunea soluţionată prin hotărârea definitivă din 18 octombrie 2006 a fost inechitabilă, instanţele apreciind în mod necorespunzător probele şi interpretând greşit dispoziţiile legale aplicabile.
47. Invocând art. 6 § 3 (c) din Convenţie, reclamantul s-a plâns de încălcarea dreptului său la apărare, nefiind asistat de un avocat pe durata anchetei penale şi în faţa primei instanţe în cursul celui de-al doilea proces pentru nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti.
În drept
A. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenţie
48. Reclamantul s-a plâns că, având în vedere vârsta şi starea sa de sănătate, a fost supus unui tratament inuman şi degradant în timpul detenţiei sale din cauza lipsei de tratament medical adecvat, a condiţiilor inadecvate de transport, precum şi a duratei procesului privind cererea sa de întrerupere a executării pedepsei. Şi-a întemeiat motivarea pe art. 3 din Convenţie, redactat după cum urmează:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
49. Guvernul a ridicat două excepţii preliminare. În primul rând, a susţinut că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne disponibile, întrucât nu a formulat în faţa autorităţilor interne plângerea cu privire la pretinsa lipsă a unui tratament medical adecvat şi condiţiile inadecvate de transport în temeiul Legii nr. 275/2006. În al doilea rând, Guvernul a susţinut că plângerea reclamantului privind lipsa de fonduri a Penitenciarului–Spital Jilava, care l-a forţat să-şi procure medicamentul prescris, Plavix, pe cheltuiala proprie a fost invocat pentru prima dată în faţa instanţei în scrisoarea sa din 1 aprilie 2009 şi a fost aşadar introdusă în afara termenului de şase luni.
50. În continuare Guvernul a susţinut că autorităţile române au asigurat reclamantului condiţii de transport şi îngrijire medicală adecvată pentru starea lui de sănătate. În plus, atunci când starea sa a impus, a fost imediat dus la spital pentru intervenţie cardiacă. De altfel, instanţele interne au examinat cererea sa de eliberare temporară pe motive de sănătate într-un termen rezonabil şi fără întârzieri nejustificate.
51. Reclamantul nu a prezentat nicio observaţie în replică.
52. Curtea nu consideră necesar să examineze excepţiile preliminare ale Guvernului, deoarece consideră că plângerea reclamantului este, în orice caz, inadmisibilă din motivele care urmează.
53. Curtea reaminteşte că, deşi art. 3 nu poate fi interpretat ca prevăzând o obligaţie generală de a elibera deţinuţii pe motive de sănătate, impune o obligaţie statului de a proteja o stare fizică bună a persoanelor private de libertate. Curtea acceptă faptul că asistenţa medicală disponibilă în penitenciar nu poate fi întotdeauna la acelaşi nivel ca în instituţiile medicale pentru publicul larg. Cu toate acestea, statul trebuie să se asigure că starea de sănătate a deţinuţilor este asigurată în mod adecvat, oferindu-le, între altele, asistenţă medicală corespunzătoare [a se vedea Kudła împotriva Poloniei (MC), nr. 30210/96, pct. 94, CEDO 2000‑XI; Hurtado împotriva Elveţiei, 28 ianuarie 1994, Seria A nr. 280‑A, şi Kalashnikov împotriva Rusiei, nr. 47095/99, pct. 95 şi 100, CEDO 2002‑VI)].
54. Curtea reţine, de la început, faptul că reclamantul a fost diagnosticat şi tratat pentru hipertensiune arterială şi afecţiuni cardiace grave, înainte de plasarea sa în detenţie (a se vedea supra, pct. 13). Prin urmare, nu este convinsă că starea de sănătate a reclamantului a fost cauzată exclusiv de detenţie sau că autorităţile pot fi considerate răspunzătoare pentru aceasta (a se vedea, mutatis mutandis, Viorel Burzo împotriva României, nr. 75109/01 şi 12639/02, pct. 81, 30 iunie 2009).
55. În ceea ce priveşte tratamentul medical primit de reclamant, Curtea notează că autorităţile au făcut eforturi pentru a îndeplini nevoile medicale ale reclamantului ducându-l în mod regulat la medici din penitenciar sau medici civili ori internându-l în spitalele civile şi în penitenciare–spital. De altfel, Curtea observă că reclamantului i-a fost prescris un tratament medical similar cu cel la care a avut acces înainte de plasarea în detenţie şi că acesta a recunoscut că tratamentul i-a fost oferit în mod regulat (a se vedea supra, pct. 17 şi 18). În plus, din probele de la dosar nu reiese că tratamentul medical necesar nu ar fi fost disponibil gratuit.
56. Deşi este cert că reclamantul a suferit un atac de cord în timpul detenţiei, Curtea reţine că autorităţile au reacţionat prompt şi l-au transferat la spitale civile, unde ulterior i s-a asigurat tratament şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Deşi a trebuit să petreacă o parte din perioada de recuperare postoperatorie într-un penitenciar–spital considerat impropriu pentru acest scop, Curtea observă că din probele aflate la dosar reiese că perioada în cauză a fost limitată la câteva zile şi că reclamantul pare să fi primit tratament adecvat, având în vedere faptul că starea lui postoperatorie s-a îmbunătăţit până la momentul eliberării (a se vedea supra, pct. 32). Mai mult, nu există nicio probă la dosar pentru a susţine afirmaţia reclamantului că, după eliberarea sa din penitenciar, a fost transferat la spital de mai multe ori pentru asistenţă medicală de urgenţă, ca urmare a recuperării postoperatorii lente.
57. De asemenea, Curtea reţine că reclamantul nu a prezentat niciun detaliu care ar putea indica faptul că condiţiile materiale de detenţie, fie din penitenciar, fie din penitenciarele–spital, ar fi fost deosebit de dificile sau că acestea i-au cauzat greutăţi altele decât cele inerente detenţiei.
58. În ceea ce priveşte condiţiile de transport, Curtea reţine că reclamantul a fost transferat de la Botoşani la Bucureşti într-o ambulanţă care, din probele la dosar, se pare că era echipată adecvat pentru transferul pacienţilor aflaţi în starea lui de sănătate. Reclamantul a fost însoţit pe întreaga durată a călătoriei de un medic specialist şi de o asistentă medicală, starea lui a fost monitorizată şi i s-a asigurat medicaţia. Deşi nu se contestă faptul că drumul a durat mai multe ore, Curtea reţine că transferul reclamantului a fost determinat de motive obiective, în special că nu i se putea implanta un stimulator cardiac în regiunea în care se afla în detenţie, iar călătoria nu i-a afectat starea generală de sănătate, iar starea sa a rămas stabilă pe toată durata transferului (a se vedea supra, pct. 30).
59. Curtea reţine că Guvernul nu a contrazis declaraţia reclamantului potrivit căreia, la 2 decembrie 2006, a fost transportat la Penitenciarul–spital Botoşani în partea din spate a unei maşini care avea o scândură de lemn drept scaun al pasagerului. Deşi consideră că este rezonabil să se presupună că situaţia i-a cauzat disconfort, din probele de la dosar reiese că incidentul a fost izolat şi a durat doar o scurtă perioadă de timp. De altfel, nu există nicio dovadă că starea reclamantului a fost agravată de incidentul menţionat sau că i-a afectat recuperarea.
60. În ceea ce priveşte pretinsa nesoluţionare de către instanţele interne a cererii reclamantului pentru întreruperea executării pedepsei fără întârzieri nejustificate, Curtea reţine că faptul că examinarea cererii reclamantului de eliberare pe motive de sănătate a durat o lună şi optsprezece zile nu a fost cauzat de lipsa unui raport medical actualizat, care ar fi trebuit să fie transmis de Institutul de Medicină Legală (a se vedea, a contrario, Aharon Schwarz, citată anterior, pct. 106). În această privinţă, Curtea observă că reclamantul a introdus cererea de eliberare din penitenciar în faţa unei instanţe care nu avea competenţa teritorială pentru a-i examina cauza, ceea ce impunea ca instanţele interne să examineze acest aspect înainte de a da curs cererii sale.
61. În plus, Curtea nu constată niciun indiciu la dosar că instanţele interne au întârziat în mod nejustificat acţiunea sau că instanţele nu au examinat cu rapiditate cererea sa, întrucât decizia privind cererea sa s-a luat în termen de o lună şi optsprezece zile şi a dus la eliberarea sa din penitenciar (a se vedea, a contrario, Aharon Schwarz, citată anterior, pct. 102).
62. În lumina consideraţiilor precedente, Curtea consideră că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 şi 4 din Convenţie.
63. În lumina celor de mai sus, Curtea nu consideră necesar să mai examineze capătul de cerere al reclamantului în ceea ce priveşte durata excesivă a acţiunii pentru eliberarea sa pe motive de sănătate în temeiul art. 6 din Convenţie.
B. Cu privire la celelalte pretinse încălcări ale Convenţiei
64. Invocând acelaşi articol din Convenţie, reclamantul s-a plâns că procesul soluţionat prin hotărârea definitivă din 18 octombrie 2006 nu a fost echitabil, în măsura în care instanţele au apreciat în mod necorespunzător probele şi au interpretat în mod greşit dispoziţiile legale aplicabile, iar dreptul său la apărare a fost încălcat, în măsura în care nu a fost asistat de un avocat pe parcursul anchetei penale şi în faţa primei instanţe.
65. Curtea a examinat capetele de cerere respective, astfel cum au fost prezentate de reclamant. Cu toate acestea, având în vedere toate elementele de care dispune şi în măsura în care este competentă să se pronunţe cu privire la capetele de cerere respective, Curtea nu constată nicio aparentă încălcare a drepturilor şi a libertăţilor stabilite în Convenţie sau în protocoalele la aceasta. Rezultă că această parte a cererii este în mod vădit nefondată şi trebuie respinsă în temeiul art. 35 § 3 şi 4 din Convenţie.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară cererea inadmisibilă.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy