©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Secţia a treia
DECIZIE
cu privire la admisibilitatea cererii nr. 39442/07 prezentată de ANETA CUCU
împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită la 17 mai 2011 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
Având în vedere cererea menţionată anterior, introdusă la 27 august 2007,
Având în vedere decizia de a soluţiona cu prioritate cererea în temeiul art. 41 din regulamentul Curţii,
Având în vedere observaţiile prezentate de guvernul pârât şi cele prezentate ca răspuns de reclamantă,
După ce a deliberat în acest sens, pronunţă următoarea decizie:
În fapt
1. Reclamanta, Aneta Cucu, este resortisant român, s-a născut în 1961 şi are domiciliul în Soleşti. Este reprezentată în faţa Curţii de A. Pantea, avocat în Zimnicea. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
A. Circumstanţele speţei
2. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părţi, se pot rezuma după cum urmează:
3. Reclamanta s-a născut în 1961 şi are domiciliul în Soleşti.
1. Accidentul de circulaţie
4. La 13 octombrie 2004, în jurul orelor 15, Dorel Cucu, soţ al reclamantei şi angajat ca agent de securitate la societatea G., conducea un vehicul blindat pe un drum judeţean. În autovehicul se aflau alţi doi agenţi însoţitori (S.N. şi M.A.), precum şi două pasagere (O.T. şi N.M.). Patruzeci şi cinci de minute mai târziu, soţul reclamantei a pierdut controlul vehiculului şi a lovit alt vehicul care circula din sens opus.
5. Informaţi cu privire la accident, trei agenţi de poliţie din Agnita s-au prezentat la faţa locului şi au întocmit, în prezenţa a doi martori, un proces-verbal de constatare a faptelor. Astfel, aceştia au observat că şoseaua era uscată, că nu prezenta denivelări şi că era o vizibilitate foarte bună. De asemenea, aceştia au consemnat în procesul-verbal că locul accidentului făcuse obiectul unor măsuri de conservare, fiind închis pentru circulaţie pentru autovehicule şi pietoni. De asemenea, s-au făcut patruzeci de fotografii la locul accidentului.
6. În ceea ce priveşte vehiculul condus de Dorel Cucu, unul dintre agenţi a constatat că controlul tehnic era valabil până la 24 decembrie 2004 şi a observat multiplele avarii datorate accidentului. De asemenea, acesta a remarcat că accidentul avusese loc la 25 de metri de un viraj şi că pe şosea erau vizibile urme de anvelope şi de frânare. Agentul a făcut inventarul obiectelor care se aflau la locul accidentului, printre care două sticle de bere de doi litri fiecare, goale şi răspândind un miros caracteristic de bere. Acesta a verificat încărcătura vehiculului, în prezenţa reprezentantei societăţii G., R.V., care, constatând că era intactă, a preluat-o în gestiune. În cele din urmă, agentul a precizat că, atunci când a ajuns la locul accidentului, Dorel Cucu şi ceilalţi pasageri fuseseră deja transferaţi la spital.
7. În aceeaşi zi, la orele 21, a fost întocmit, de către un mecanic, un proces-verbal de control tehnic al vehiculului accidentat. Printre altele, acesta a menţionat că sistemul de frânare era defect, la fel şi direcţia şi sistemul de semnalizare al farurilor din partea dreaptă faţă a vehiculului. De asemenea, acesta a menţionat şi pagubele provocate vehiculului de accident.
8. Mai multe declaraţii au fost consemnate de agenţii de poliţie din Agnita, în aceeaşi zi: declaraţia M.A., şoferul celuilalt vehicul implicat în accident, şi declaraţiile D.E., V.E., pasageri ai altui vehicul care se afla în apropierea locului accidentului. În ziua următoare, agenţii de poliţie din Agnita au consemnat declaraţiile O.T. şi N.M., pasagerele vehiculului condus de Dorel Cucu.
9. La 20 octombrie 2004, Dorel Cucu a decedat din cauza rănilor. Certificatul medical întocmit în ziua decesului acestuia menţiona o insuficienţă cardiorespiratorie acută, o bronhopneumonie şi un politraumatism, cauzate de accidentul de circulaţie.
10. La 11 noiembrie 2004, poliţia rutieră din Sibiu a trimis societăţii G. rezultatele testului de alcoolemie al lui Dorel Cucu, conform cărora acesta avea o alcoolemie de 1,45 grame la mie în momentul accidentului. Buletinul de analiză preciza că prelevarea fusese efectuată la 13 octombrie 2004, la orele 20. În partea destinată celei de-a doua prelevări nu figura nicio precizare. Buletinul era semnat de persoana care efectuase analiza şi de şeful laboratorului.
11. La 15 noiembrie 2004, Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a solicitat Poliţiei din Agnita o copie a procesului-verbal de constatare, necesar în vederea unei anchete privind circumstanţele producerii accidentului. În aceeaşi zi, acelaşi inspectorat a solicitat Laboratorului de Medicină Legală Sibiu două copii ale raportului medico-legal.
12. La 13 ianuarie 2005, un proces-verbal de cercetare privind accidentul a fost întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu. O copie a acestui proces-verbal a fost trimisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita, inspectoratelor teritoriale de muncă din Bucureşti şi Braşov, societăţii G., şi societăţii M.G. SARL. Procesul-verbal preciza că, la 13 octombrie 2004, în jurul orelor 15.45, un vehicul aparţinând societăţii G., condus de Dorel Cucu, circula pe drumul judeţean 105 în direcţia Voila. Agenţii însoţitori M. şi S., precum şi două pasagere, se aflau, de asemenea, în vehicul în momentul impactului. Procesul-verbal preciza că accidentul nu fusese notificat Inspectoratului Teritorial de Muncă şi că fişele individuale ale celor trei angajaţi nu includeau instrucţiuni de securitate, ceea ce contravine dispoziţiilor legale în vigoare. Procesul-verbal concluziona că aceste două încălcări erau imputabile societăţii G. În ceea ce priveşte circumstanţele accidentului, procesul-verbal menţiona:
„[...] Având în vedere că evenimentul s-a produs ca urmare a nerespectării reglementărilor în vigoare în ceea ce priveşte circulaţia pe drumurile publice, cauzele reale ale accidentului, infracţiunile şi răspunderea vor fi stabilite de organele de anchetă ale Ministerului de Interne [...]”.
13. Inspectoratul de muncă a aplicat societăţii G. o sancţiune contravenţională de 10 000 000 lei româneşti (ROL) pentru că nu l-a informat cu privire la accident şi un avertisment pentru că nu a consemnat instrucţiunile de securitate în fişa individuală a lui Dorel Cucu; acesta a reţinut totuşi că era vorba despre un accident de muncă. În plus, pentru a preveni orice alt incident similar, inspectoratul a acordat societăţii G. 10 zile pentru a informa salariaţii cu privire la cauzele şi circumstanţele accidentului şi pentru a menţiona aceste informaţii în fişele individuale ale acestora, care conţin instrucţiuni de securitate.
2. Încetarea urmăririi penale faţă de Dorel Cucu
14, La o dată neprecizată, Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita a început urmărirea penală împotriva lui Dorel Cucu pentru vătămarea corporală cauzată celor două pasagere ale vehiculului şi pentru conducerea în stare de ebrietate.
15. La 11 ianuarie 2005, parchetul, după ce a constatat că din probe reieşea faptul că nivelul alcoolemiei lui Dorel Cucu era de 1,45 mg/l, a dispus încetarea urmăririi penale, ca urmare a decesului acestuia. Încetarea urmăririi penale nu a fost comunicată reclamantei. Aceasta a luat cunoştinţă de conţinutul acesteia cu ocazia acţiunii în răspundere civilă delictuală introdusă de societatea G. împotriva sa (infra, pct. 30).
16. La 19 septembrie 2006, reclamanta a formulat plângere împotriva ordonanţei de încetare a urmăririi penale la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu. Aceasta a afirmat că proba biologică de stabilire a nivelului de alcoolemie al soţului său nu fusese prelevată în conformitate cu legea, în măsura în care fusese efectuată o singură prelevare, în vreme ce legea prevedea obligaţia de a efectua o a doua prelevare după o anumită perioadă. Aceasta a adăugat că procesul-verbal de prelevare nu se afla la dosar şi că nu luase niciodată cunoştinţă de acesta.
17. Aceasta a afirmat că, în orice caz, prelevarea, care avusese loc la orele 20, constituia o probă alterată, ţinând seama de faptul că, începând cu orele 16, soţul său fusese supus unei intervenţii chirurgicale care durase două ore şi implicase, în mod necesar, o anestezie şi utilizarea alcoolului sanitar. În plus, vehiculul implicat în accident fusese ridicat de la locul accidentului şi distrus, deoarece organele poliţiei şi reprezentanţii parchetului au omis să interzică orice manipulare a vehiculului, în scopul realizării unor cercetări privind sistemele de frânare şi de direcţie. Conform reclamantei, aceste cercetări ar fi putut conduce la concluzia că vehiculul era necorespunzător pentru circulaţie. Aceasta a numit trei martori, S.L., B.R. şi S.N., care puteau confirma starea deplorabilă în care se afla vehiculul, care prezenta deficienţe la nivelul sistemului de frânare şi de direcţie, cât şi al echipamentelor de bord, uşa de pe partea şoferului fiind ataşată printr-un simplu fir metalic. În plus, cele două pasagere au declarat că, atunci când se aflau la spital pentru a primi îngrijiri pentru rănile suferite în urma accidentului, directorul societăţii G ar fi venit să le vadă şi le-ar fi indicat ce anume trebuiau să declare la poliţie.
18. Având în vedere aceste circumstanţe, reclamanta a solicitat efectuarea unei anchete complete pentru a stabili circumstanţele accidentului şi a cerut parchetului să solicite foaia de observaţie clinică în care figura ora la care soţul său fusese operat.
19. La 2 octombrie 2006, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a examinat plângerea reclamantei. Procurorul a considerat că afirmaţiile părţii în cauză, referitoare la obligaţia de a efectua o a doua prelevare biologică, precum şi la faptul că prima prelevare fusese realizată după operaţia chirurgicală, în cursul căreia fuseseră utilizate substanţe alcoolice, nu erau relevante. Acesta a considerat că rezultatul testului de alcoolemie corobora declaraţiile celor două pasagere ale vehiculului, care susţinuseră că „atât suspectul, cât şi agenţii de protecţie păreau să fie sub influenţa băuturilor alcoolice”. În plus, ţinând seama de starea vehiculului, era puţin probabil ca expertiza efectuată la momentul accidentului să fi permis să se afirme că sistemele de frânare şi de direcţie erau defectuoase înainte de accident şi „de acum, era total imposibil să se stabilească acest lucru”. În cele din urmă, procurorul a considerat că nu era relevantă audierea martorilor propuşi, ţinând seama de probele depuse deja la dosar. În consecinţă, parchetul a respins plângerea ca nefondată.
20. În conformitate cu art. 278 C. proc. pen., reclamanta a introdus în faţa Judecătoriei Agnita o acţiune împotriva rezoluţiei de încetare a urmăririi penale. Aceasta a reiterat argumentele prezentate în plângerea din 19 septembrie 2006 şi a solicitat administrarea probelor. În plus, aceasta a susţinut că cele două pasagere fuseseră influenţate de administratorului societăţii G., că fişa soţului său, care cuprindea instrucţiunile de securitate, fusese semnată de alţi angajaţi ai societăţii G. şi că aceasta din urmă avea obligaţia să verifice starea şoferului şi să nu îi permită să urce la volan în stare de ebrietate. În continuare, reclamanta a susţinut că, în cursul cercetărilor, aceasta nu fusese invitată să participe la procedură în calitate de soţie şi urmaşă a şoferului, deşi acest lucru i-ar fi permis să aprecieze probele disponibile şi să solicite orice altă probă considerată relevantă. În consecinţă, aceasta a solicitat urmărirea penală a angajaţilor societăţii G., care săvârşiseră infracţiunea de fals, uz de fals şi neglijenţă în serviciu.
21. La 12 ianuarie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a trimis cauza la Judecătoria Braşov, ca urmare a unei cereri de strămutare a cauzei, introdusă de reclamantă.
22. La 26 martie 2007, Judecătoria Braşov a pronunţat hotărârea. După ce a reiterat argumentele reţinute în ordonanţa de încetare a urmăririi penale atacată, aceasta a respins plângerea reclamantei ca nefondată şi a înştiinţat-o să plătească 60 lei româneşti noi (RON) cu titlu de cheltuieli de judecată. Reclamanta a formulat recurs.
23. La 29 iunie 2007, Tribunalul Braşov a respins recursul său ca nefondat. Acesta a constatat că ordonanţa de încetare a urmăririi penale atacată nu stabilise vina soţului reclamantei în accident, având în vedere că procedura penală împotriva acestuia fusese încheiată ca urmare a decesului său. În continuare, tribunalul a considerat că, în cadrul unui proces civil, reclamanta putea solicita administrarea oricărui mijloc de probă considerat relevant pentru a stabili nevinovăţia soţului său. În plus, acesta a considerat că niciuna din cererile părţii în cauză nu putea fi analizată, deoarece toate priveau probleme de fond. Totuşi, tribunalul a subliniat că Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” nu mai solicita două prelevări de sânge pentru a stabili nivelul alcoolemiei şi că absenţa procesului-verbal de prelevare se datora stării grave în care se afla soţul reclamantei în momentul prelevării.
24. La 2 iunie 2010, după redeschiderea anchetei, a fost pronunţată o nouă ordonanţă de încetare a urmăririi penale de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, faţă de Dorel Cucu, datorită decesului acestuia.
3. Plângerile penale ale reclamantei
25. La 16 august 2007, reclamanta a introdus o plângere penală împotriva mai multor persoane pe care le considera răspunzătoare pentru neregulile anchetei privind accidentul soţului său. Astfel, aceasta a depus plângere:
– împotriva a trei judecători ai ICCJ pentru abuz în serviciu (art. 246 C. pen.), în măsura în care aceştia dispuseseră strămutarea cauzei la Braşov;
– împotriva Prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita, pentru abuz în serviciu (art. 246 C. pen.) şi pentru favorizarea infractorului (art. 264 C. pen.);
– împotriva a trei angajaţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu, pentru abuz în serviciu (art. 246 C. pen.) şi pentru favorizarea infractorului (art. 264 C. pen.);
– împotriva medicilor I.C. şi M.S. din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Sibiu, pentru abuz în serviciu (art. 246 C. pen.) şi pentru fals intelectual (art. 289 C. pen.);
– împotriva R.V., directorul regional al societăţii G., pentru instigare la mărturie mincinoasă (art. 261 C. pen.) şi pentru favorizarea infractorului (art. 264 C. pen.);
– împotriva unor persoane necunoscute, pentru sustragerea foii de observaţie clinică a soţului său de la Spitalul Judeţean Sibiu.
26. Reclamanta s-a constituit parte civilă. După rezumarea faptelor care au condus la decesul soţului său, aceasta a subliniat neregulile anchetei, pe care a calificat-o drept „abuzivă şi ilegală”: Astfel, conform reclamantei, agenţii de poliţie care sosiseră la faţa locului ar fi permis directoarei societăţii G. să ridice vehiculul de la locul accidentului în termen de 2-3 ore de la producerea acestuia, pentru a împiedica o expertiză tehnică judiciară. Agenţii de poliţie s-ar fi dus ulterior la spital, însoţiţi de alţi doi angajaţi ai societăţii G., ar fi obligat agenţii însoţitori să semneze retroactiv fişele care cuprindeau instrucţiunile de securitate şi ar fi exercitat presiuni asupra celor două pasagere, pentru ca acestea să declare că soţul reclamantei consumase băuturi alcoolice. În continuare, reclamanta a afirmat că, în absenţa unui proces-verbal care să menţioneze ora prelevării, identitatea persoanelor care au efectuat-o, precum şi identitatea martorilor, analiza de sânge nu putea constitui o probă în instanţă. În plus, directoarea ar fi pus alţi angajaţi ai societăţii G. să semneze fişa cu instrucţiunile de securitate a soţului părţii în cauză. Reclamanta a solicitat efectuarea unei anchete penale pentru a stabili răspunderea şi a propus în acest scop audierea a şase martori.
27. La 28 noiembrie 2007, Parchetul de pe lângă ICCJ a pronunţat o ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale în favoarea judecătorilor ICCJ, considerând că nu erau îndeplinite condiţiile pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu. În plus, acesta a decis disjungerea plângerii în ceea ce priveşte celelalte aspecte şi strămutarea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, competentă să soluţioneze celelalte infracţiuni reproşate. Rezultă din informaţiile furnizate de guvern că reclamanta nu a formulat plângere împotriva ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale.
28. La 24 martie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, sesizat cu plângere penală pentru abuz, formulată de reclamantă, a pronunţat o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale în favoarea celor doi angajaţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu şi a Prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita. În ceea ce priveşte ceilalţi suspecţi, parchetul a decis disjungerea plângerii şi trimiterea acesteia Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba-Iulia. Această soluţie a fost confirmată de prim-procurorul de la acelaşi parchet, la 19 iunie 2008.
29. La 1 august 2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a pronunţat o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale faţă de unui agent de poliţie al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu şi faţă de doi dintre medicii Laboratorului de Medicină Legală Sibiu. În ceea ce priveşte aceste două ultime rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, din dosar nu reiese dacă reclamanta a formulat plângere în condiţiile prevăzute de legislaţia internă.
4. Acţiunea în răspundere civilă delictuală introdusă de societatea G.
30. La 3 aprilie 2006, societatea G. a acţionat în instanţă reclamanta, cei patru copii ai acesteia, precum şi soţiile lui M. şi S., cu scopul de a obţine rambursarea vehiculului, pe motiv că soţul reclamantei, precum şi cei doi însoţitori, nu respectaseră legislaţia muncii, în măsura în care aceştia acceptaseră persoane din afara societăţii la bordul vehiculului, iar şoferul conducea în stare de ebrietate. Aceasta şi-a întemeiat acţiunea pe articolele din Codul muncii referitoare la răspunderea patrimonială a salariaţilor şi răspunderea civilă delictuală, astfel cum este reglementată de Codul civil. În observaţii sale formulate la 15 septembrie 2009, reclamanta a informat Curtea cu privire la o cerere reconvenţională, formulată la 16 martie 2009, în cadrul acestei acţiuni, împotriva societăţii G. Părţile nu au furnizat nicio altă informaţie cu privire la urmarea acestei proceduri.
B. Dreptul şi practica interne relevante
31. Legislaţia internă relevantă, şi anume extrase din Codul civil, din Codul de procedură penală şi din practica internă relevantă, este descrisă în cauza Cobzaru împotriva României, nr. 48254/99, pct. 36 şi 39, 26 iulie 2007.
32. Legea protecţiei muncii nr. 90/1996, intrată în vigoare la 12 iulie 1996 şi republicată la 29 ianuarie 2001, a fost abrogată de Legea nr. 319 din 1 octombrie 2006. Art. 27 din Legea nr. 90/1996 prevedea că cercetarea accidentelor de muncă este efectuată de către inspectoratele teritoriale de muncă.
33. Instanţele interne au fost sesizate cu mai multe acţiuni în despăgubiri, întemeiate pe art. 998-999 C. civ. şi pe dispoziţiile Codului muncii, în care victimele unor accidente de muncă încercau să dovedească răspunderea angajatorului şi să obţină repararea prejudiciului suferit. Instanţele au procedat la examinarea pe fond a acestor acţiuni şi a circumstanţelor accidentului în cauză în fiecare dintre ele şi au admis cererile de reparaţie în cazul în care au constatat că angajatorul era responsabil de comiterea unei greşeli, chiar şi minoră, care avea o legătură de cauzalitate cu accidentul, chiar şi atunci când victima era, de asemenea, responsabilă de accident, şi că parchetul pronunţase ulterior o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, prin care era eliminată răspunderea penală a personalului angajatorului (hotărârea nr. 27R din 11 ianuarie 2000 a Curţii de Apel Târgu Mureş, hotărârea nr. 829AA din 20 mai 1998 a Curţii de Apel Cluj, hotărârea nr. 71 din 23 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, hotărârea nr. 3838 din 7 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie – care a respins acţiunea pe motivul existenţei unei vine exclusive a victimei – şi hotărârea nr. 3602 din 5 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Capăt de cerere
34. Reclamanta se plânge de neregulile anchetei privind circumstanţele şi cauzele accidentului care a costat viaţa soţului său. Aceasta invocă art. 6 § 1 din Convenţie.
În drept
35. Curtea consideră că este necesară examinarea acestui capăt de cerere, astfel cum a fost formulat de reclamantă, din perspectiva aspectului procedural al art. 2 din Convenţie, deoarece, fiind responsabilă cu încadrarea juridică a faptelor cauzei, nu este legată de încadrarea făcută de reclamanţi sau de guverne. Părţile relevante în speţă ale acestei dispoziţii sunt redactate după cum urmează:
„1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. [...].”
36. Reclamanta se plânge de existenţa unor deficienţe în procedura de prelevare de sânge ulterior accidentului, care au avut drept consecinţă rezultate neconforme cu realitatea. Aceasta face trimitere la buletinul de analize depus la dosar de guvern, care a făcut obiectul a numeroase contestări în dreptul intern. Reclamanta denunţă, de asemenea, faptul că vehiculul nu a fost expertizat la locul accidentului, ceea ce ar fi permis stabilirea cauzelor reale ale accidentului, care erau, în opinia sa, de natură tehnică.
37. Guvernul contestă argumentul reclamantei. Acesta afirmă că, după accidentul din 13 octombrie 2004, în aceeaşi zi, o anchetă penală pentru stabilirea cauzelor accidentului a fost deschisă de agenţii de poliţie din Agnita. Cu această ocazie, agenţii de poliţie au consemnat mărturia M.A., şoferul celuilalt vehicul implicat în accident, precum şi declaraţiile altor doi martori, D.E. şi V.E. La 14 octombrie 2004, alte două declaraţii (ale O.T. şi N.M.) au fost consemnate de agenţii de poliţie din Agnita. Dosarul de anchetă conţinea, de asemenea, raportul medico-legal întocmit după autopsia reclamantului şi un proces-verbal de cercetare întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu. Conform Guvernului, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 11 ianuarie 2005 era motivată de decesul persoanei în cauză şi, prin urmare, nu exista nicio trimitere la eventuala vinovăţie a acestuia.
38. În ceea ce priveşte plângerile ulterioare formulate de reclamantă – fie că este vorba despre cea formulată împotriva procurorului I.E., finalizată cu rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 24 martie 2008, sau cea formulată împotriva medicilor L.C. şi S.M., finalizată cu rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 1 august 2008 – Guvernul subliniază că autorităţile interne au făcut toate demersurile necesare pentru a cerceta faptele susţinute de reclamantă.
39. În ceea ce priveşte cauzele accidentului din 13 octombrie 2004, Guvernul susţine că organele de anchetă au analizat probele necesare pentru a stabili circumstanţele (mărturii, dovezi ştiinţifice, documente). Acesta consideră că ancheta desfăşurată de autorităţile interne îndeplineşte condiţiile de eficienţă şi obiectivitate impuse şi că obligaţia procedurală prevăzută la art. 2 din Convenţie a fost respectată în speţă.
40. În speţă, Curtea subliniază că reclamanta nu susţine că soţul său a fost ucis intenţionat. Curtea aminteşte că, dacă încălcarea dreptului la viaţă sau la integritatea fizică nu este intenţionată, obligaţia pozitivă de a institui „un sistem judiciar eficient” nu impune în mod necesar, în toate cazurile, urmărirea penală. O astfel de obligaţie poate fi îndeplinită în cazul în care persoanele în cauză au acces la căi de atac civile, administrative sau chiar disciplinare [a se vedea, de exemplu, Furdik împotriva Slovaciei (dec.), nr. 42994/05, 2 decembrie 2008; Sergio Murillo Saldias şi alţii împotriva Spaniei (dec.), nr. 76973/01, 28 noiembrie 2006; Vo împotriva Franţei (MC), nr. 53924/00, pct. 90, CEDO 2004-VIII; Calvelli şi Ciglio împotriva Italiei (MC), nr. 32967/96, pct. 51, CEDO 2002-I, şi Mastromatteo împotriva Italiei (MC), nr. 37703/97, pct. 90, 94 şi 95].
41. În speţă, Curtea subliniază că, la 20 octombrie 2004, soţul reclamantei, Dorel Cucu, a decedat în urma unui accident rutier. O anchetă pentru vătămare corporală a fost deschisă de agenţii de poliţie din Agnita în aceeaşi zi. La locul accidentului a fost întocmit un proces-verbal de constatare; în aceeaşi zi, au fost efectuate, de asemenea, controlul tehnic al vehiculului şi prelevarea de sânge pentru testul de alcoolemie al lui Dorel Cucu. Dosarul de anchetă conţinea, de asemenea, declaraţiile unor martori direcţi ai accidentului şi fotografii făcute la locul accidentului (supra, pct. 5-8)
42. În paralel cu această anchetă, care s-a încheiat cu o rezoluţie de încetare a urmăririi penale, pronunţată la 11 ianuarie 2005, din cauza decesului lui Dorel Cucu (supra, pct. 15), Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a deschis o anchetă în legătură cu accidentul de muncă, în conformitate cu Legea protecţiei muncii nr. 90/1886. Ancheta astfel demarată a constatat câteva deficienţe imputabile angajatorului şi i-a aplicat acestuia o sancţiune contravenţională şi un avertisment (supra, pct. 13). Astfel, se poate considera că autorităţile de anchetă au acţionat din oficiu şi cu promptitudine de îndată ce cauza le-a fost adusă la cunoştinţă (Pereira Henriques împotriva Luxemburgului, nr. 60255/00, pct. 59, 9 mai 2006).
43. În această privinţă, Curtea constată că elementele menţionate anterior, care contrazic ipoteza prezentată de reclamantă referitoare la absenţa totală a unei anchete a autorităţilor, tind să clarifice circumstanţele decesului soţului acesteia [a se vedea, mutatis mutandis, Bone împotriva Franţei (dec.), nr. 69869/01, 1 martie 2005].
44. Curtea reaminteşte că, în speţă, este vorba despre fapte care nu au fost încadrate penal de către autorităţi. În acest caz, statul trebuia, în temeiul obligaţiilor pozitive menţionate la pct. 40 supra, să îi ofere reclamantei posibilitatea unei căi de atac în cadrul căruia să poată fi examinată răspunderea societăţii G., şi, după caz, să poată fi obţinută aplicarea oricărei sancţiuni civile corespunzătoare, precum plata de despăgubiri (Mastromatteo, pct. 90 şi 94-95, şi Furdik, citate anterior).
45. În această privinţă, Curtea evidenţiază că, în dreptul românesc, există o jurisprudenţă internă întemeiată pe art. 998-999 C. civ. şi pe dispoziţiile Codului muncii, în cadrul căreia victimele accidentelor de muncă au avut posibilitatea să li se examineze pe fond problema răspunderii angajatorului şi, după caz, să obţină repararea prejudiciului suferit. Faptul că, în unele din aceste cauze, parchetul nu a constatat răspunderea penală a angajatorului, nu a împiedicat examinarea pe fond a faptelor de către instanţele civile (a se vedea supra, pct. 33).
46. Curtea deduce că acţiunea menţionată anterior îndeplinea condiţiile impuse de jurisprudenţa Curţii în ceea ce priveşte obligaţiile procedurale ale statului (a se vedea, mutatis mutandis, Sergio Murillo Saldias şi alţii împotriva Spaniei, citată anterior).
47. În speţă, Curtea subliniază că reclamanta nu a formulat, înainte de 16 martie 2009, o acţiune de angajare a răspunderii civile a societăţii G. pentru decesul soţului acesteia, astfel cum i se recomandase de către Tribunalul Braşov în hotărârea acestuia din 29 iunie 2007. Curtea constată că această acţiune civilă, în prezent pendinte în faţa instanţelor interne, a fost exercitată de reclamantă sub forma unei cereri reconvenţionale, în cadrul unei acţiuni în răspundere civilă delictuală formulată împotriva sa de societatea G.
48. În această situaţie, Curtea nu poate ignora faptul că acţiunea este pendinte în faţa instanţelor interne şi nu poate specula cu privire la rezultatul acestuia. Prin urmare, aceasta consideră că cererea este prematură.
49. Având în vedere considerentele precedente, Curtea consideră că reclamanta nu le poate reproşa autorităţilor că nu au oferit un sistem judiciar corespunzător care să permită clarificarea circumstanţelor decesului lui Dorel Cucu şi sancţionarea persoanelor răspunzătoare [mutatis mutandis Draganschi împotriva României, nr. 40890/04, (dec.), pct. 30-31]. Prin urmare, cererea este în mod vădit nefondată şi trebuie respinsă în temeiul art. 35 § 3 din Convenţie.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară cererea inadmisibilă.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy