03/Volumul 05
RO
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
153
31986L0174
L 130/53
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
DIRECTIVA COMISIEI
din 9 aprilie 1986
de stabilire a metodei de calculare a valorii energetice a furajelor combinate pentru păsările de curte
(86/174/CEE)
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,
având în vedere Directiva 79/373/CEE a Consiliului din 2 aprilie 1979 privind comercializarea furajelor combinate (1), modificată ultima dată de Directiva 82/957/CEE (2) a Comisiei, în special articolul 10,
întrucât, până la introducerea metodelor comunitare, statele membre nu pot, în temeiul Directivei 79/373/CEE, să solicite sau să permită menționarea valorii energetice a furajelor combinate, în afara cazului în care mențiunea era dispusă ori permisă pe teritoriul lor și, în plus, metodele oficiale de calcul erau deja aplicate la data adoptării directivei menționate;
întrucât, datorită evoluției cunoștințelor științifice și tehnice, în prezent se poate calcula valoarea energetică a furajelor combinate pentru păsările de curte pe baza unei metode unitare în toate statele membre; întrucât, prin urmare, această metodă ar trebui adoptată și aplicată nu numai în statele membre care dispun sau permit menționarea valorii energetice pe etichetele de pe furajele combinate pentru păsările de curte, ci și în acele state membre care au trebuit să aștepte adoptarea unei metode comunitare înainte de a dispune sau a permite astfel de mențiuni;
întrucât, în cazul în care există diferențe între rezultatul controlului oficial privind valoarea energetică și valoarea menționată de producător, este de dorit să se admită o toleranță minimă astfel încât să se acopere diferențele determinate de metoda de prelevare a probelor de hrană, de procesul de fabricație sau de diferențele testelor analitice;
întrucât măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru hrana animalelor,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Articolul 1
În măsura în care, în temeiul dispozițiilor articolului 5 alineatele (4) și (6) din Directiva 79/373/CEE, este menționată valoarea energetică a furajelor combinate pentru păsările de curte, statele membre dispun calcularea acestei valori în conformitate cu metoda descrisă în anexa la prezenta directivă.
Articolul 2
Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 30 iunie 1987. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Articolul 3
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 9 aprilie 1986.
Pentru Comisie
Frans ANDRIESSEN
Vicepreședintele
(1) JO L 86, 6.4.1979, p. 30.
(2) JO L 386, 31.12.1982, p. 42.
ANEXĂ
METODA DE CALCULARE A VALORII ENERGETICE A HRANEI COMPUSE PENTRU PĂSĂRILE DE CURTE
1. Metoda de calcul și exprimarea valorii energetice
Valoarea energetică a furajelor combinate pentru păsările de curte se calculează aplicându-se formula de mai jos, pe baza procentelor de anumiți compuși analitici ai hranei pentru păsările de curte. Această valoare se exprimă în mega Jouli (MJ) de energie metabolizabilă (EM) corectată în azot pe kilogram de furaj combinat ca atare:
MJ/kg de EM = 0,1551 × % proteină brută + 0,3431 × % materii brute + 0,1669 × % amidon + 0,1301 × % total zaharuri (exprimate în zaharoză)
2. Toleranțe aplicate valorilor menționate
În cazul în care la controlul oficial prevăzut de articolul 12 se constată o diferență (valoare energetică mai mare sau mai mică a hranei pentru păsări) între rezultatul controlului și valoarea energetică menționată, se admite o toleranță minimă de 0,4 MJ/kg energie metabolizată.
3. Exprimarea rezultatului
Rezultatul obținut prin aplicarea formulei menționate se exprimă cu o zecimală.
4. Metode de eșantionare și de analiză
Prelevarea probei din hrana compusă și determinarea conținutului de compuși analitici indicați în metoda de calcul trebuie să se efectueze în conformitate cu metodele comunitare de eșantionare și de analiză privind controlul oficial al hranei pentru animale.
Se aplică:
—
pentru determinarea conținutului de materii grase brute: metoda B, modificată de Directiva 84/4/CEE (1) a Comisiei;
—
pentru determinarea conținutului de amidon, metoda polarimetrică prevăzută de Directiva 72/199/CEE (2) a Comisiei.
(1) JO L 15, 18.1.1984, p. 28.
(2) JO L 123, 29.5.1972, p. 6.
Top