Directiva Consiliului din 24 noiembrie 1986 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce privește protecția animalelor utilizate în scopuri experimentale și în alte scopuri științifice

15/Volumul 1

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

218

31986L0609

L 358/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA CONSILIULUI

din 24 noiembrie 1986

privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce privește protecția animalelor utilizate în scopuri experimentale și în alte scopuri științifice

(86/609/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Adunării (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât există, în prezent, diferențe între legislațiile interne în vigoare privind protecția animalelor utilizate în anumite scopuri experimentale, care pot aduce atingere funcționării pieței comune;

întrucât, pentru a elimina aceste diferențe, legislațiile statelor membre trebuie armonizate; întrucât armonizarea trebuie să asigure că numărul animalelor utilizate în scopuri experimentale și alte scopuri științifice este redus spre minim, că animalele în cauză sunt îngrijite în mod corespunzător, că nu li se provoacă dureri, suferințe, frică sau răni de durată fără să fie necesar și să asigure că, atunci când sunt inevitabile, acestea sunt reduse la un nivel minim;

întrucât, în special, dublarea inutilă a experimentelor trebuie evitată,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Obiectivul prezentei directive este de a asigura că, atunci când animalele sunt utilizate în scopuri experimentale sau în alte scopuri științifice, actele cu putere de lege și actele administrative din statele membre pentru protecția lor sunt armonizate astfel încât să nu se aducă atingere instituirii și funcționării pieței comune, în special prin denaturări ale concurenței sau obstacole în calea schimburilor comerciale.

Articolul 2

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

(a)

„animal”, în cazul în care nu este altfel clasificat, înseamnă orice vertebrat viu care nu aparține speciei umane, inclusiv formele larvare autonome și/sau care se pot reproduce, dar excluzând formele de făt sau embrionare;

(b)

„animale utilizate în scopuri experimentale” înseamnă animalele utilizate sau care urmează să fie utilizate în experimente;

(c)

„animale domestice” înseamnă animalele crescute special pentru a fi folosite în experimente, în instalații aprobate sau înregistrate de autorități;

(d)

„experiment” înseamnă orice utilizare a unui animal în scopuri experimentale sau alte scopuri științifice care poate cauza durere, suferință, spaimă sau răni de durată, inclusiv orice acțiune destinată sau care ar putea să aibă ca rezultat nașterea unui animal în oricare din aceste condiții, dar excluzând metodele cele mai puțin dureroase acceptate în practica modernă (adică metodele „umane”) de sacrificare sau de marcare a animalelor; un experiment începe când un animal este pregătit pentru prima oară pentru fi utilizat și se sfârșește când nu se mai fac observații pentru experimentul în cauză; eliminarea durerilor, a suferințelor, a spaimei sau a rănilor de durată prin utilizarea cu succes a unui anestezic, a unui analgezic sau a altor metode nu plasează utilizarea animalului în afara domeniului de aplicare a prezentei definiții. Se exclud actele veterinare practicate în exploatațiile agricole sau în clinici în scopuri ne-experimentale;

(e)

„autoritate” înseamnă autoritatea sau autoritățile răspunzătoare desemnate de fiecare stat membru pentru supravegherea punerii în aplicare a prezentei directive;

(f)

„persoană competentă” înseamnă orice persoană care este considerată de un stat membru ca fiind competentă pentru îndeplinirea sarcinilor prevăzute de prezenta directivă;

(g)

„unitat” înseamnă orice instalație, orice clădire, orice grup de clădiri sau orice alt spațiu și poate include, după caz, un loc care nu este complet închis sau acoperit, precum și instalații mobile;

(h)

„unitate de creștere” înseamnă orice unitate în care animalele sunt crescute pentru a fi utilizate în scopuri experimentale;

(i)

„unitate furnizoare” înseamnă orice unitate, alta decât o unitate de creștere, de unde sunt furnizate animale pentru a fi utilizate în scopuri experimentale;

(j)

„unitate de utilizare” înseamnă orice unitate unde animalele sunt utilizate în scopuri experimentale;

(k)

„anesteziat corect” înseamnă lipsit de senzații prin tehnici de anestezie (locală sau generală) la fel de eficiente ca și cele folosite în buna practică veterinară;

(l)

„sacrificat după o metodă umană” înseamnă sacrificarea unui animal în condiții care, în funcție de specie, cauzează un minim de suferință fizică și mintală.

Articolul 3

Prezenta directivă se aplică la utilizarea animalelor în experimente care sunt realizate pentru unul din următoarele scopuri:

(a)

dezvoltarea, producerea și testarea calității, eficienței și inocuității medicamentelor, produselor alimentare și altor substanțe sau produse;

(i)

pentru prevenirea, profilaxia, diagnosticarea sau tratarea bolii, a stărilor de sănătate precare sau a altor anomalii sau a efectelor lor la om, animale sau plante;

(ii)

pentru evaluarea, detectarea, controlul sau modificarea caracteristicilor fiziologice la om, animale sau plante;

(b)

protecția mediului natural în interesul sănătății sau bunăstării omului și animalului.

Articolul 4

Fiecare stat membru asigură că experimentele care utilizează animale considerate pe cale de dispariție în temeiul apendicelui 1 la Convenția privind comerțul internațional cu specii de faună și floră sălbatică pe cale de dispariție și al anexei C, partea 1, la Regulamentul (CEE) nr. 3626/82 (4) sunt interzise, cu excepția cazului în care sunt în conformitate cu regulamentul menționat anterior și au ca obiect:

—

cercetarea în scopul conservării speciilor în cauză;

—

un obiectiv biomedical esențial, atunci când specia în cauză se dovedește a fi, în mod excepțional, singura potrivită acestui obiectiv.

Articolul 5

Statele membre asigură că, în ceea ce privește îngrijirea și adăposturile animalelor în general:

(a)

toate animalele utilizate în scopuri experimentale au un adăpost, un mediu natural, cel puțin o oarecare libertate de mișcare, hrană, apă și îngrijire necesare pentru sănătatea și bunăstarea lor;

(b)

orice restricție privind măsura în care un animal utilizat în scopuri experimentale poate să-și satisfacă nevoile fiziologice și etologice este limitată la strictul necesar;

(c)

condițiile fizice în care animalele sunt crescute, ținute sau folosite trebuie verificate zilnic;

(d)

bunăstarea și starea de sănătate a animalelor utilizate în scopuri experimentale sunt observate de către o persoană competentă, pentru a se preveni orice durere sau orice suferință, spaimă sau răni de durată inutile;

(e)

se iau măsuri pentru a asigura că orice defect sau suferință constatate sunt eliminate în cel mai scurt timp.

Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor literelor (a) și (b), statele membre se inspiră din orientările din anexa II.

Articolul 6

(1)   Fiecare stat membru desemnează autoritatea sau autoritățile responsabile pentru verificarea aducerii la îndeplinire corecte a dispozițiilor prezentei directive.

(2)   În cadrul punerii în aplicare a prezentei directive, statele membre adoptă măsurile necesare pentru ca autoritatea desemnată, menționată la alineatul (1), să poată beneficia de consilierea unor experți competenți în problemele în cauză.

Articolul 7

(1)   Experimentele se realizează numai de către persoane autorizate competente sau sub directa responsabilitate a unei astfel de persoane, sau în cazul în care proiectul experimental sau orice alt proiect științific în cauză este autorizat în conformitate cu dispozițiile legislației naționale.

(2)   Un experiment nu se realizează în cazul în care există posibilitatea practică și rezonabilă de utilizare a unei alte metode acceptabile din punct de vedere științific care nu implică utilizarea animalelor pentru a obține rezultatul căutat.

(3)   Atunci când se realizează un experiment, alegerea speciei se face cu atenție și, după caz, motivele alegerii se explică autorităților. Atunci când se alege între experimente, se selectează cele care utilizează un număr minim de animale, implică animale cu cel mai scăzut grad de sensibilitate neurofiziologică, cauzează cea mai puțină durere, suferință, spaimă sau rănire de durată și care sunt vor oferi, cel mai probabil, rezultate satisfăcătoare.

Experimentele pe animale capturate din sălbăticie pot fi realizate numai în cazul în care experimentele pe alte animale nu sunt suficiente pentru scopurile acestora.

(4)   Toate experimentele vor fi concepute astfel încât să evite frica și durerea sau suferința inutilă a animalelor utilizate în scopuri experimentale. Experimentele în cauză sunt supuse dispozițiilor prevăzute la articolul 8. Măsurile descrise la articolul 9 se iau în toate cazurile.

Articolul 8

(1)   Toate experimentele se realizează sub anestezie generală sau locală.

(2)   Alineatul (1) nu se aplică în cazul în care:

(a)

anestezia este considerată ca fiind mai traumatizantă pentru animal decât experimentul însuși;

(b)

anestezia este incompatibilă cu scopurile experimentului. În astfel de cazuri, se adoptă acte cu putere de lege sau acte administrative, pentru a asigura că nici un astfel de experiment nu este realizat inutil.

Anestezia ar trebui folosită în cazul rănilor grave care pot provoca dureri intense.

(3)   Atunci când anestezia nu este posibilă, ar fi necesar să se utilizeze analgezice sau alte metode corespunzătoare, pentru a asigura că, pe cât posibil, durerea, suferința, frica sau rănirea sunt limitate și că, în orice caz, animalul nu este supus nici unei dureri, frică sau suferințe intense.

(4)   Cu condiția ca o astfel de acțiune să fie compatibilă cu scopurile experimentului, un animal anesteziat care suferă o durere puternică după ce trece efectul anesteziei, este tratat în timp util cu mijloace de alinare a durerii sau, în cazul în care nu este posibil, este sacrificat imediat printr-o metodă umană.

Articolul 9

(1)   La sfârșitul oricărui experiment, se decide dacă animalul trebuie păstrat în viață sau sacrificat printr-o metodă umană, cu condiția să nu fie ținut în viață în cazul în care, deși este din nou sănătos din toate celelalte privințe, este posibil să rămână în continuare cu o durere sau o suferință permanentă.

(2)   Deciziile menționate la alineatul (1) se iau de către o persoană competentă, de preferință un medic veterinar.

(3)   Atunci când, la sfârșitul unui experiment:

(a)

un animal trebuie păstrat în viață, acesta primește îngrijirile corespunzătoare stării lui de sănătate, este plasat sub supravegherea unui medic veterinar sau a unei alte persoane competente și este adăpostit în condiții conforme cu dispozițiile articolului 5. Se poate, cu toate acestea, deroga de la condițiile stabilite la prezenta literă atunci când, după părerea unui medic veterinar, animalul nu va suferi ca urmare a unei astfel de derogări;

(b)

un animal nu este păstrat în viață sau nu poate beneficia de dispozițiile articolului 5 cu privire la bunăstarea lui, acesta este sacrificat printr-o metodă umană cât mai curând posibil.

Articolul 10

Statele membre asigură că orice reutilizare a animalelor în experimente este compatibilă cu dispozițiile prezentei directive.

În special, un animal trebuie folosit o singură dată în experimente care presupun dureri intense, frică sau suferințe echivalente.

Articolul 11

Sub rezerva celorlalte dispoziții ale prezentei directive, atunci este necesar pentru scopurile legitime ale experimentului, autoritatea poate permite ca animalul în cauză să fie lăsat liber, cu condiția să i se fi acordat toate îngrijirile necesare pentru a i se salvgarda bunăstarea, atât timp cât starea lui de sănătate permite acest lucru și nu există nici un pericol pentru sănătatea publică și pentru mediu.

Articolul 12

(1)   Statele membre instituie proceduri prin care experimentele sau detalii cu privire la persoanele care le efectuează sunt notificate în prealabil autorității.

(2)   Atunci când se prevede ca un animal să fie supus unui experiment în care va suferi sau poate suferi dureri intense care se pot prelungi, experimentul în cauză trebuie declarat în mod expres autorității și justificat sau autorizat în mod expres de autoritate. Autoritatea întreprinde acțiuni juridice sau administrative corespunzătoare în cazul în care nu este convinsă că experimentul este de o importanță suficientă pentru a îndeplini nevoile esențiale ale omului sau animalelor.

Articolul 13

(1)   Pe baza cererilor de autorizare, a notificărilor primite și a rapoartelor prezentate, autoritatea din fiecare stat membru colectează și face publice pe cât posibil în mod periodic informațiile satistice privind utilizarea animalelor referitoare la:

(a)

numărul și felul animalelor utilizate în experimente;

(b)

numărul animalelor, pe categorii selectate, utilizate în experimentele menționate la articolul 3;

(c)

numărul animalelor, pe categorii selectate, utilizate în experimentele impuse de legislație.

(2)   Statele membre adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura protecția confidențialității informațiilor care prezintă un interes comercial deosebit și care sunt comunicate în temeiul prezentei directive.

Articolul 14

Persoanele care efectuează experimente sau participă la ele și persoanele care îngrijesc animalele utilizate în experimente, inclusiv în funcții de supraveghere, au o educație și o formare adecvate.

În special, persoanele care realizează sau supraveghează derularea experimentelor trebuie să fi beneficiat de formare într-o disciplină științifică relevantă pentru lucrările experimentale întreprinse și trebuie să fie capabile să manipuleze și să îngrijească animalele de laborator; de asemenea, aceste persoane trebuie să fi dovedit autorităților că au atins un nivel de formare suficient pentru îndeplinirea sarcinilor lor.

Articolul 15

Unitățile de creștere și unitățile furnizoare trebuie să fie aprobate sau înregistrate de autoritate și să îndeplinească cerințele de la articolele 5 și 14, cu excepția cazurilor în care se acordă o scutire în conformitate cu articolul 19 alineatul (4) sau cu articolul 21. O unitate furnizoare obține animale numai de la o unitate de creștere sau dintr-o altă unitate furnizoare, cu excepția cazului în care animalul a fost importat legal și nu este un animal sălbăticit sau vagabond. Scutirile generale sau speciale de la această ultimă dispoziție pot fi acordate unei unități furnizoare în conformitate cu dispozițiile stabilite de autoritate.

Articolul 16

Aprobarea sau înregistrarea prevăzute la articolul 15 trebuie să menționeze persoana competentă responsabilă de unitate, care este însărcinată cu administrarea sau organizează administrarea îngrijirii corespunzătoare a animalelor crescute sau ținute în unitate, cu asigurarea respectării dispozițiilor articolelor 5 și 14.

Articolul 17

(1)   Unitățile de creștere și unitățile furnizoare înregistrează numărul și speciile de animale vândute sau furnizate, datele la care acestea au fost vândute sau furnizate, numele și adresa destinatarului, precum și numărul și speciile de animale care au murit în timpul șederii la unitatea de creștere sau la unitatea furnizoare în cauză.

(2)   Fiecare autoritate stabilește natura registrelor care trebuie ținute și puse la dispoziția ei de către persoana responsabilă de unitatea menționată la alineatul (1). Aceste registre se păstrează pe o perioadă de cel puțin trei ani de la data ultimei înregistrări și sunt supuse unor inspecții periodice de către funcționarii autorității.

Articolul 18

(1)   Fiecare câine, pisică sau primat non-uman din orice unitate de creștere, unitate furnizoare sau unitate de utilizare primește, înainte de a fi înțărcat, o marcă de identificare individuală în modul cel mai puțin dureros posibil, cu excepția cazurilor prevăzute la alineatul (3).

(2)   Atunci când un câine, o pisică sau un primat non-uman nemarcat este introdus într-o unitate pentru prima dată după ce a fost înțărcat, acesta este marcat cât mai curând posibil.

(3)   Atunci când un câine, o pisică sau un primat non-uman este transferat dintr-o unitate ca cele enumerate în alineatul (1) într-o alta înainte de a fi înțărcat și nu poate fi marcat în prealabil, unitatea destinatară ține un registru documentat complet, specificând în special mama animalului, până când acesta poate fi marcat.

(4)   În registrele fiecărei unități se introduc detalii privind identitatea și originea fiecărui câine, pisici sau primat non-uman.

Articolul 19

(1)   Unitatea de utilizare este înregistrată sau aprobată de autoritate. Se adoptă dispoziții pentru a dota unitatea de utilizare cu instalații și echipamente potrivite pentru speciile de animale utilizate și pentru realizarea experimentelor care se efectuează în acel loc; proiectarea, construcția și metoda de funcționare a unităților de utilizare asigură că experimentele sunt realizate cât se poate de eficient, cu scopul de a obține rezultate consecvente cu un număr minim de animale și un grad minim de durere, suferință, spaimă sau răni de durată.

(2)   În fiecare astfel de unitate de utilizare:

(a)

se identifică persoana sau persoanele care sunt responsabile din punct de vedere administrativ cu îngrijirea animalelor și cu funcționarea echipamentului;

(b)

se asigură personal calificat suficient;

(c)

se adoptă dispozițiile necesare pentru a asigura consultația și tratamentul veterinar;

(d)

un medic veterinar sau orice altă persoană competentă este însărcinată cu îndatoririle de consiliere cu privire la bunăstarea animalelor.

(3)   Experimentele pot fi efectuate în afara unităților de utilizare, în cazul în care sunt autorizate de autoritate.

(4)   În unitățile de utilizare se folosesc numai animale din unitățile de creștere sau furnizoare, cu excepția cazului în care s-a obținut o scutire generală sau specială în cadrul unor dispoziții stabilite de autoritate. Animalele crescute se utilizează oricând este posibil. Animalele vagabonde din speciile domestice nu se folosesc în experimente. O scutire generală făcută în condițiile din prezentului alineat nu se poate extinde la câini și pisici vagabonde.

(5)   Unitățile de utilizare țin registre cu toate animalele utilizate și le prezintă ori de câte ori autoritatea solicită acest lucru. În special, aceste registre conțin numărul și speciile tuturor animalelor achiziționate, de la cine au fost achiziționate și data sosirii lor. Astfel de registre se păstrează timp de minim trei ani și se prezintă autorității care le cere. Unitățile de utilizare sunt supuse unei inspecții periodice de către reprezentanții autorității.

Articolul 20

Atunci când unitățile de utilizare cresc animale pentru a le folosi în experiment în propriile lor clădiri, este necesară o singură înregistrare sau aprobare în sensul articolelor 15 și 19. Cu toate acestea, unitățile trebuie să se conformeze dispozițiilor relevante ale prezentei directive privind unitățile de creștere și de utilizare.

Articolul 21

Animalele din speciile enumerate la anexa I care urmează să fie utilizate în experimente sunt animale de fermă, cu excepția cazului în care s-a obținut o scutire generală sau specială în conformitate cu dispozițiile stabilite de autoritate.

Articolul 22

(1)   Pentru a evita orice risc de dublare în cadrul experimentelor destinate să respecte dispozițiile legislațiilor naționale sau comunitare privind sănătatea și securitatea, statele membre recunosc, pe cât posibil, valabilitatea datelor generate de experimentele realizate pe teritoriul altui stat membru, cu excepția cazului în care sunt necesare testări suplimentare pentru protecția sănătății publice și a securității.

(2)   În acest scop, statele membre, atunci când este posibil și fără a aduce atingere cerințelor din directivele existente ale Comunității, furnizează Comisiei informații cu privire la legislația și la practica lor administrativă în ceea ce privește experimentele pe animale, inclusiv cerințele care trebuie îndeplinite înainte de comercializarea produselor; de asemenea, statele membre furnizează informații concrete cu privire la experimentele realizate pe teritoriul lor și la autorizațiile sau la orice alte detalii administrative legate de experimentele în cauză.

(3)   Comisia instituie un comitet consultativ permanent în cadrul căruia statele membre sunt reprezentate, care asistă Comisia în organizarea schimbului de informații corespunzătoare, respectând totodată cerințele de confidențialitate și care asistă, de asemenea, Comisia în celelalte probleme legate de aplicarea prezentei directive.

Articolul 23

(1)   Comisia și statele membre încurajează cercetarea în scopul dezvoltării și validării tehnicilor alternative care ar putea asigura același nivel de informații ca cel obținut din experimentele efectuate pe animale, dar care utilizează animale mai puține sau proceduri mai puțin dureroase și întreprind orice alte acțiuni pe care le consideră necesare pentru a încuraja cercetarea în acest domeniu. Comisia și statele membre monitorizează tendințele din domeniul metodelor experimentale.

(2)   Comisia raportează, înainte de sfârșitul anului 1987, cu privire la posibilitatea de modificare a testelor și a orientărilor stabilite de legislația comunitară actuală, ținând cont de obiectivele prevăzute la alineatul (1).

Articolul 24

Prezenta directivă nu limitează dreptul statelor membre de a aplica sau adopta măsuri mai stricte pentru a asigura protecția animalelor utilizate în scopuri experimentale sau pentru controlul și limitarea utilizării animalelor pentru experimente. În special, statele membre pot condiționa experimentele sau programele de lucru notificate în conformitate cu dispozițiile articolului 12 alineatul (1) de obținerea unei autorizații prealabile.

Articolul 25

(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 24 ianuarie 1988. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 26

La intervale regulate care nu depășesc trei ani și pentru prima dată la cinci ani de la notificarea prezentei directive, statele membre informează Comisia cu privire la măsurile luate în acest domeniu și furnizează un rezumat adecvat al informațiilor colectate în conformitate cu dispozițiile articolului 13. Comisia întocmește un raport destinat Consiliului și Parlamentului European.

Articolul 27

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 24 noiembrie 1986.

Pentru Consiliu

Președintele

W. WALDEGRAVE

(1)  JO C 351, 31.12.1985, p. 16.

(2)  JO C 255, 13.10.1986, p. 250.

(3)  JO C 207, 18.8.1986, p. 3.

(4)  JO L 384, 31.12.1982, p. 1.

ANEXA I

LISTA ANIMALELOR UTILIZATE ÎN SCOPURI EXPERIMENTALE CĂRORA LI SE APLICĂ DISPOZIȚIILE ARTICOLULUI 21

– Șoarece

– Mus musculus

– Șobolan

– Rattus norvegicus

– Cobai

– Cavia porcellus

– Hamster auriu

– Mesocricetus auratus

– Iepure

– Oryctolagus cuniculus

– Primate non-umane

 

– Câine

– Canis familiaris

– Pisică

– Felis catus

– Prepeliță

– Coturnix coturnix

ANEXA II

ORIENTĂRI PENTRU ADĂPOSTIREA ȘI ÎNGRIJIREA ANIMALELOR

(articolul 5 din directivă)

INTRODUCERE

1.

Consiliul Comunității Economice Europene a decis că obiectivul directivei este armonizarea legislațiilor statelor membre privind protecția animalelor utilizate în scopuri experimentale și alte scopuri științifice pentru a elimina diferențele care în prezent pot afecta funcționarea pieței comune. Armonizarea trebuie să asigure îngrijirea corectă a acestor animale, cărora să nu li se provoace nici o durere, suferință, spaimă sau răni de durată, iar în cazul în care aceasta nu pot fi evitate, să fie reduse la un nivel minim.

2.

Este adevărat că unele experimente sunt efectuate în aer liber pe animale sălbatice care trăiesc în libertate, dar asemenea experimente sunt relativ puține la număr. Marea majoritate a animalelor utilizate în experimente trebuie menținute, din motive practice, sub un anumit gen de control fizic în instalații variate care merg de la îngrădituri în aer liber la cuști pentru animale mici dintr-un adăpost pentru animalele de laborator. Această situație creează importante conflicte de interes. Pe de o parte, animalul ale cărui nevoi legate de mișcare, relații sociale și alte manifestări de viață trebuie limitate, pe de altă parte, experimentatorul și asistenții săi care impun un control complet al animalului și al mediului acestuia. În această confruntare de interese, animalul poate uneori ajunge pe planul doi.

3.

Din acest motiv, directiva prevede la articolul 5 că: „În ceea ce privește îngrijirea și adăpostirea animalelor în general, statele membre se asigură că:

(a)

toate animalele utilizate în scopuri experimentale au un adăpost, un mediu natural, cel puțin o oarecare libertate de mișcare, hrană, apă și îngrijire necesare pentru sănătatea și bunăstarea lor;

(b)

orice restricție privind măsura în care un animal utilizat în scopuri experimentale poate să-și satisfacă nevoile fiziologice și etologice este limitată la strictul necesar.”

4.

Prezenta anexă trasează anumite orientări bazate pe cunoștințele și pe practica actuală pentru adăpostirea și îngrijirea animalelor. Anexa explică și completează principiile de bază adoptate la articolul 5. Obiectivul este de a ajuta autoritățile, instituțiile și indivizii să se conformeze la scopul directivei.

5.

„Îngrijire” este un cuvânt care, atunci când este utilizat în legătură cu animalele destinate sau efectiv utilizate în experimente, acoperă toate aspectele relației dintre om și animale. Conținutul său este suma resurselor materiale și ne-materiale mobilizate de om pentru a obține și menține un animal într-o stare fizică și mintală în care să sufere cât mai puțin și să se comporte cât mai bine în cadrul experimentului. Îngrijirea începe din momentul în care animalul este ales să fie utilizat în experimente și continuă până când acesta este sacrificat printr-o metodă umană sau se renunță la el într-un alt mod, la încheierea experimentului, în conformitate cu articolul 9 din directivă.

6.

Prezenta anexă are ca scop consilierea în legătură cu structura spațiilor destinate animalelor. Există, cu toate acestea, mai multe metode de a crește și ține animale de laborator care diferă, în principal, în funcție de gradul de control al mediului microbiologic. Trebuie să se țină cont de faptul că personalul în cauză va trebui câteodată să evalueze caracterul și condițiile animalului atunci când standardele recomandate cu privire la spațiu nu sunt suficiente, mai ales pentru animalele extrem de agresive. La aplicarea orientărilor descrise în anexă trebuie să se țină cont de cerințele fiecărei situații. De asemenea, este necesar să fie clarificat statutul acestor orientări. Spre deosebire de dispozițiile directivei, acestea nu sunt obligatorii; ele sunt recomandări care se utilizează discreționar, destinate să servească drept ghid pentru a ajunge la practicile și standardele pe care toți cei interesați ar trebui să încerce cu conștiinciozitate să le atingă. Din acest motiv, expresia „ar trebui” a fost folosită în text chiar acolo unde „trebuie” poate părea mai potrivit. De exemplu, este evident că hrana și apa trebuie asigurate (vezi 3.7.2. și 3.8).

7.

În final, din motive practice și financiare, echipamentele din adăposturile animalelor existente nu trebuie înlocuite înainte de a fi uzate sau de a deveni inutile din altă cauză. Până la înlocuirea cu instalații conforme cu orientările sugerate, acestea ar trebui, pe cât posibil, respectate prin adaptarea numărului și dimensiunilor animalelor la cuștile și îngrăditurile existente.

DEFINIȚII

În sensul prezentei anexe, pe lângă definițiile conținute la articolul 2 din directivă:

(a)

„spații de adăpostire” încăperile unde animalele sunt în mod normal adăpostite, atât pentru reproducere și creștere, cât și pe perioada realizării unui experiment;

(b)

„cușcă” un spațiu fix sau mobil, închis cu pereți solizi și cel puțin pe o parte cu bare sau sârmă sau, în cazul în care este necesar, cu plasă și în care sunt ținute sau transportate unul sau mai multe animale; în funcție de densitatea stocului și de dimensiunile cuștii, libertatea de mișcare a animalelor este relativ limitată;

(c)

„țarc” o suprafață înconjurată, de exemplu, de pereți, bare sau grilaj metalic, în care sunt ținute unul sau mai multe animale; în funcție de dimensiunea acestui spațiu închis și densitatea stocului, libertatea de mișcare a animalelor este, de obicei, mai puțin limitată decât într-o cușcă;

(d)

„îngrăditură” o zonă închisă, de exemplu, cu un gard, pereți, bare sau grilaj metalic și situată frecvent în afara construcțiilor fixe, în care animalele păstrate în cuști sau țarcuri se pot mișca liber în anumite perioade de timp în conformitate cu nevoile lor etologice și fiziologice, cum ar fi mișcarea;

(e)

„boxă” un spațiu mic închis cu trei laturi, de obicei un grătar de alimentare și separări laterale, unde unul sau două animale pot fi ținute priponite.

1.   INSTALAȚII

1.1.   Funcții și proiectare generală

1.1.1.

Orice instalație trebuie proiectată astfel încât să asigure un mediu corespunzător pentru speciile adăpostite. De asemenea, ar trebui proiectată astfel încât să împiedice accesul persoanelor neautorizate.

Instalațiile care fac parte dintru-un complex de clădiri mai mare ar trebui, de asemenea, protejate prin măsuri de construcție adecvate și dispoziții care limitează numărul intrărilor și împiedică circulația persoanelor neautorizate.

1.1.2.

Se recomandă să existe un program de întreținere pentru instalații în scopul prevenirii oricărei defecțiuni a echipamentelor.

1.2.   Spațiile de adăpostire

1.2.1.

Ar trebui luate toate măsurile necesare pentru asigurarea curățirii periodice și eficiente a încăperilor și menținerea unui standard igienic satisfăcător. Tavanele și pereții ar trebui să fie rezistenți, cu o suprafață netedă, impermeabilă și ușor de spălat. Ar trebui acordată o atenție specială racordurilor de la uși, canale, țevi și cabluri. Ușile și geamurile, în cazul în care există, ar trebui construite sau protejate astfel încât să nu permită accesul animalelor nedorite. În cazul în care este necesar, se poate instala o fereastră de inspecție în ușă. Podelele ar trebui să fie netede, impermeabile și să aibă o suprafață aderentă, ușor lavabilă pe care se pot trage grătare și alte echipamente grele fără să fie avariată. Canalizarea, în cazul în care există, ar trebui să fie acoperită adecvat și dotată cu un grătar care să prevină accesul animalelor.

1.2.2.

Spațiile în care animalelor li se permite să alerge liber ar trebui să aibă pereți și podele cu o suprafață rezistentă pentru a ține la uzura cauzată de animale și procesele de curățare. Materialul nu ar trebui să fie în detrimentul sănătății animalelor și să fie astfel încât să nu le rănească. În asemenea încăperi este de dorit să existe canalizare. Trebuie să se asigure o protecție suplimentară oricărui echipament sau accesoriu astfel încât să nu fie avariate de animale sau să le rănească. În cazul în care există terenuri pentru exerciții în aer liber, ar trebui să se ia măsurile necesare, în cazul în care este cazul, pentru a preveni accesul publicului și al animalelor.

1.2.3.

Spațiile destinate pentru adăpostirea animalelor de fermă (vite, ovine, caprine, porci, cai, păsări de curte etc.) ar trebui să respecte cel puțin standardele prevăzute de Convenția europeană privind protecția animalelor domestice și de medicii veterinari naționali și alte autorități.

1.2.4.

Majoritatea spațiilor de adăpostire sunt de obicei proiectate pentru a adăposti rozătoare. În mod frecvent, astfel de încăperi pot fi utilizate și pentru a adăposti specii mai mari. Este necesar să nu se adăpostească împreună specii care nu sunt compatibile.

1.2.5.

Spațiile de adăpostire ar trebui prevăzute cu instalații pentru realizarea unor experimente de scară redusă și a unor manipulări, după caz.

1.3.   Laboratoare și încăperi unde se realizează experimentele în scopuri generale și speciale

1.3.1.

În unitățile de creștere sau de furnizare ar trebui asigurate instalații pentru formarea de loturi de animale gata pentru expediat.

1.3.2.

Toate unitățile ar trebui, de asemenea, să aibă cel puțin instalații de laborator pentru efectuarea unor teste simple de diagnostic, examinări post-mortem și/sau prelevarea de probe care urmează să fie supuse unor investigații mai aprofundate în altă parte.

1.3.3.

Ar trebui prevăzută primirea animalelor astfel încât animalele sosite să nu fie un risc pentru cele prezente în instalație, spre exemplu prin plasarea în carantină. Sălile unde se realizează experimente în scopuri generale și speciale ar trebui să fie disponibile pentru situații în care nu este de dorit să se efectueze experimentele sau observările în sala de adăpostire.

1.3.4.

Ar trebui să existe adăposturi corespunzătoare pentru a da posibilitatea animalelor bolnave sau rănite să fie adăpostite separat.

1.3.5.

După caz, ar trebui să fie prevăzute, de asemenea, una sau mai multe săli de operație separate echipate corespunzător pentru realizarea experimentelor chirurgicale în condiții aseptice. Ar trebui să existe spații pentru recuperarea post-operatorie, în cazul în care este necesar.

1.4.   Spații de serviciu

1.4.1.

Spațiile unde se depozitează hrana ar trebui să fie răcoroase, uscate, protejate împotriva viermilor și insectelor, iar încăperile unde dorm animalele ar trebui să fie uscate și protejate împotriva viermilor și insectelor. Celelalte materiale, care ar putea fi contaminate sau ar putea prezenta un risc, ar trebui depozitate separat.

1.4.2.

Ar trebui să existe încăperi de depozitare a cuștilor curate, a instrumentelor și a altor echipamente.

1.4.3.

Spațiile de curățare și de spălare ar trebui să fie suficient de mari pentru a adăposti instalațiile necesare pentru decontaminarea și curățarea echipamentelor utilizate. Circuitul de curățare ar trebui organizat astfel încât să separe fluxul de echipament curat de cel murdar, pentru a preveni contaminarea echipamentului proaspăt curățat. Pereții și podelele ar trebui acoperite cu un material adecvat cu o suprafață rezistentă, iar sistemul de ventilație ar trebui să aibă o capacitate mare pentru a îndepărta excesul de căldură și umiditate.

1.4.4.

Ar trebui prevăzute dispoziții pentru depozitarea în condiții de igienă satisfăcătoare și înlăturarea carcaselor și a reziduurilor de la animale. În cazul în care nu este posibilă sau de dorit incinerarea la fața locului, ar trebui adoptate dispoziții pentru înlăturarea sigură a acestor materiale, având în vedere regulamentele locale și alte norme. Ar trebui luate măsuri de precauție speciale cu privire la reziduurile cu grad înalt de toxicitate sau radioactivitate.

1.4.5.

Proiectarea și construirea zonelor de circulație ar trebui să corespundă standardelor de adăpostire a animalelor. Coridoarele ar trebui să fie suficient de largi pentru a permite circulația ușoară a echipamentelor mobile.

2.   MEDIUL DIN SPAȚIILE DE ADĂPOSTIRE ȘI CONTROLUL LUI

2.1.   Ventilația

2.1.1.

Spațiile de adăpostire ar trebui să aibă un sistem de ventilare adecvat, care să satisfacă cerințele speciilor adăpostite. Obiectivul sistemului de ventilație este să asigure aer proaspăt și să mențină scăzut nivelul mirosurilor, al gazelor nocive, al prafului și al agenților de infecție de orice fel. De asemenea, acesta asigură înlăturarea excesului de căldură și umiditate.

2.1.2.

Aerul din încăpere ar trebui reînnoit frecvent. O rată a ventilării de 15 - 20 de schimbări de aer pe oră este, în general, suficientă. Cu toate acestea, în unele situații, atunci când în încăpere se află puține animale, 8-10 schimbări de aer pe oră sunt suficiente și ventilarea mecanică poate să nu fie deloc necesară. În alte cazuri, poate fi necesară o rată a ventilării mai mare. Recircularea aerului netratat ar trebui, în orice caz, evitată. Cu toate acestea, ar trebui subliniat că până și cel mai eficient sistem nu poate compensa curățenia insuficientă sau neglijența.

2.1.3.

Sistemul de ventilație ar trebui proiectat astfel încât să se evite curentul de aer dăunător.

2.1.4.

Fumatul în încăperile în care se află animale ar trebui interzis.

2.2.   Temperatura

2.2.1.

În tabelul 1 sunt prezentate limitele între care este recomandată menținerea temperaturii. Trebuie precizat că cifrele se aplică numai la animale adulte și normale. Nou-născuții și animalele tinere necesită adesea un nivel mai ridicat de temperatură. Temperatura clădirilor ar trebui reglată conform posibilelor schimbări ale reglării termice la animale care se poate datora unor condiții fiziologice speciale sau efectelor experimentelor.

2.2.2.

În condițiile climatice predominante în Europa, ar putea fi necesar un sistem de ventilare cu capacitate atât pentru încălzirea, cât și pentru răcirea aerului furnizat.

2.2.3.

În unitățile utilizatoare, temperatura din spațiile de adăpostire a animalelor ar trebui controlată în mod precis. Într-adevăr, temperatura mediului este un factor fizic cu un profund efect asupra metabolismului tuturor animalelor.

2.3.   Umiditatea

Variațiile extreme ale umidității relative (UR) au un efect advers asupra sănătății și bunăstării animalelor. În consecință, se recomandă ca nivelul UR în spațiile de adăpostire să fie potrivit speciei în cauză și, în mod normal, să fie menținut la 55 % ± 10 %. Ar trebui evitate valori ale UR sub 40 % și peste 70 % pe perioade îndelungate.

2.4.   Iluminatul

În spațiile fără ferestre, este necesar să se asigure iluminatul artificial controlat atât pentru a răspunde cerințelor biologice ale animalelor, cât și pentru a asigura un mediu satisfăcător de lucru. De asemenea, este necesar un control al intensității și al ciclului lumină – întuneric. În cazul animalelor albinoase, ar trebui să se aibă în vedere sensibilitatea lor la lumină (vezi și 2.6.).

2.5.   Zgomotul

Zgomotul poate fi un factor perturbator important în adăposturile pentru animale. Spațiile de adăpostire și spațiile unde se realizează experimentele ar trebui izolate împotriva surselor de zgomot în frecvențe care se pot auzi și în frecvențe înalte pentru a se evita perturbările în comportamentul și fiziologia animalelor. Zgomotele bruște pot duce la o schimbare considerabilă în funcțiile organelor, dar, cum sunt de obicei de neevitat, este de dorit uneori ca în spațiile de adăpostire și în spațiile unde se realizează experimentele să se audă un sunet continuu, cu intensitate moderată, cum ar fi muzica.

2.6.   Sistemele de alarmă

O instalație care adăpostește un număr mare de animale este vulnerabilă. În consecință, se recomandă ca instalația să fie protejată corespunzător prin instalarea unor dispozitive pentru detectarea focului și a intrării persoanelor neautorizate. Defecțiunile tehnice sau o pană a sistemului de ventilare constituie un alt incident care poate cauza suferința sau chiar moartea animalelor, din cauza sufocării și supraîncălzirii sau, în cazuri mai puțin grave, poate avea efecte atât de negative asupra unui experiment încât acesta să fie un eșec și să se impună repetarea lui. Ar trebui, prin urmare, instalate dispozitive de monitorizare adecvate legate la sistemul de încălzire și ventilare pentru a da posibilitatea personalului să supravegheze funcționarea în general. În cazul în care este necesar, ar trebui asigurat un generator de rezervă pentru menținerea sistemelor de susținere a vieții animalelor și a iluminatului în cazul unei pene sau întreruperi de curent. Instrucțiuni clare privind procedurile de urgență ar trebui afișate într-un loc unde sunt ușor de observat. Se recomandă alarme pentru bancurile de pești, în caz de întrerupere a furnizării apei. Ar trebui să se asigure că funcționarea sistemului de alarmă perturbă animalele cât mai puțin posibil.

3.   ÎNGRIJIREA

3.1.   Sănătatea

3.1.1.

Persoana responsabilă de unitate ar trebui să asigure inspecția periodică a animalelor și supravegherea adăposturilor și a îngrijirii acordate de un medic veterinar sau altă persoană competentă.

3.1.2.

În conformitate cu evaluarea riscului potențial asupra animalelor, ar trebuie acordată atenția cuvenită sănătății și igienei personalului.

3.2.   Captura

Animalele sălbatice sau rezultate din animale vagabonde ar trebui capturate numai prin metode umane și de către persoane experimentate care au cunoștințe solide despre obiceiurile și habitatul animalelor care urmează să fie prinse. În cazul în care trebuie folosit un anestezic sau orice alt medicament în operațiunea de capturare, acesta ar trebui administrat de către un medic veterinar sau altă persoană competentă. Orice animal rănit grav ar trebui dus cât mai curând posibil la un medic veterinar pentru tratament. În cazul în care animalul, după părerea medicului veterinar, poate supraviețui numai cu suferințe și dureri, ar trebui sacrificat imediat printr-o metodă umană. În absența unui medic veterinar, orice animal rănit grav ar trebui sacrificat imediat printr-o metodă umană.

3.3.   Condiții de pregătire și transport

Orice transport este fără îndoială o experiență stresantă pentru animale, care trebuie atenuată cât de mult posibil. Animalele ar trebui să fie sănătoase pentru transport și este de datoria expeditorului să asigure acest lucru. Animalele care sunt bolnave sau nu îndeplinesc în alt fel condițiile de transport nu ar trebui să fie supuse niciodată vreunui transport care nu este necesar pentru scopuri terapeutice sau de diagnosticare. O grijă specială ar trebui acordată femelelor în stare avansată de gestație. Femelele care s-ar putea să nască în timpul transportului sau care au născut în ultimele 48 de ore și puii lor trebuie excluși de la transport. Expeditorul și transportatorul ar trebui să ia toate măsurile de precauție la pregătirea, ambalarea și tranzitul animalelor pentru a evita suferințele inutile cauzate de ventilație insuficientă, expunere la temperaturi mari, lipsa hranei și apei, întârzieri prelungite etc. Destinatarul ar trebui informat în mod corect cu privire la detaliile transportului și ale documentelor pentru a asigura manevrarea și recepția rapide la locul de destinație. Se reamintește că, în ceea privește transportul internațional al animalelor, se aplică Directivele 77/489/CEE și 81/389/CEE; se recomandă, de asemenea, stricta respectare a actelor cu putere de lege și normelor adinistrative interne, precum și a reglementărilor pentru animale vii ale Asociației pentru transportul aerian și ale Asociației pentru transportul aerian al animalelor.

3.4.   Recepția și despachetarea

Transporturile de animale ar trebui primite și despachetate fără întârzieri care pot fi evitate. După inspecție, animalele ar trebui transferate în cuști sau țarcuri curate și alimentate cu hrană și apă în mod corespunzător. Animalele care sunt bolnave sau nu se simt bine din alte cauze ar trebui plasate sub supraveghere atentă, separat de celelalte animale. Ele ar trebui examinate de un medic veterinar sau o altă persoană competentă cât mai curând posibil și, în cazul în care este necesar, tratate. Animalele care nu au nici o șansă de recuperare ar trebui sacrificate imediat prin metode umane. În fine, toate animalele recepționate trebuie să fie înregistrate și marcate în conformitate cu dispozițiile articolelor 17, 18 și ale articolului 19 alineatul (5) din directivă. Cutiile de transport ar trebui distruse imediat în cazul în care este imposibilă decontaminarea corectă.

3.5.   Carantina, izolarea și aclimatizarea

3.5.1.

Obiectivele carantinei sunt:

(a)

să protejeze celelalte animale din unitate;

(b)

să protejeze omul împotriva infecțiilor zoonotice;

(c)

să susțină buna practică științifică.

Cu excepția cazurilor în care starea sănătății animalelor introduse în unitate este satisfăcătoare, se recomandă ca acestea să treacă printr-o perioadă de carantină. În unele cazuri, cum ar fi cel al rabiei, de exemplu, această perioadă poate fi stabilită în regulamentele naționale ale statului membru în cauză. În altele, perioada de carantină variază și ar trebui determinată de o persoană competentă, în funcție de situație, de obicei aceasta fiind medicul veterinar angajat de unitatea în cauză (a se vedea și tabelul 2).

Animalele vor putea fi utilizate pentru experimente în timpul perioadei de carantină, în măsura în care s-au aclimatizat cu noul lor mediu și nu prezintă riscuri importante pentru alte animale sau pentru om.

3.5.2.

Se recomandă să se prevadă spații pentru izolarea animalelor care prezintă semne sau sunt suspecte de îmbolnăvire și care ar putea reprezenta un risc pentru om sau pentru alte animale.

3.5.3.

Chiar în cazul în care se constată că animalele sunt sănătoase, este bine pentru ele să treacă printr-o perioadă de aclimatizare înainte de a fi utilizate într-un experiment. Perioada necesară depinde de mai mulți factori, cum ar fi stresul la care au fost supuse animalele, care, la rândul lui, depinde de mai mulți factori, cum ar fi durata transportului și vârsta animalului. Această perioadă va fi stabilită de o persoană competentă.

3.6.   Adăpostirea în cuști

3.6.1.

Este posibil să se facă o distincție între două sisteme cuprinzătoare de adăpostire a animalelor.

În primul rând, există sistemul din unitățile de creștere, furnizoare și de utilizare din domeniul bio-medical, menit să găzduiască animale, cum ar fi rozătoarele, iepurii, carnivorele, păsările și primatele non-umane, uneori și rumegătoarele, porcinele și caii. Orientările sugerate pentru cuști, țarcuri, îngrădituri și boxe potrivite pentru astfel de utilități sunt prezentate în tabelele 3–13. Indicații suplimentare cu privire la suprafața minimă a cuștilor se regăsesc în figurile 1–7. De asemenea, o indicație corespunzătoare pentru evaluarea numărului de animale care trebuie introduse într-o cușcă este prezentată în figurile 8–12.

În al doilea rând, există sistemul găsit frecvent în unitățile care efectuează experimente numai pe animale domestice sau alte animale mari asemănătoare. Utilitățile din astfel de unități nu ar trebui să fie mai mici decât cele cerute de standardele veterinare actuale.

3.6.2.

Cuștile și țarcurile nu ar trebui să fie făcute din materiale dăunătoare pentru sănătatea animalelor, iar proiectarea lor trebuie făcută astfel încât animalele să nu se rănească și, în cazul în care nu sunt de unică folosință, ar trebui să fie făcute dintr-un material rezistent adaptat la tehnicile de curățare și decontaminare. În special, ar trebui acordată atenție podelelor cuștilor și țarcurilor care ar trebui să difere în funcție de specia și vârsta animalelor și să fie proiectate pentru a facilita îndepărtarea excrementelor.

3.6.3.

Țarcurile ar trebui proiectate pentru bunăstarea speciei. Ele ar trebui să permită satisfacerea anumitor nevoi etologice (de exemplu nevoia de a se cățăra, de a se ascunde sau de a se adăposti temporar) și să fie proiectate astfel încât să permită curățarea eficientă și libertatea de a nu intra în contact cu alte animale.

3.7.   Hrănirea

3.7.1.

La selectarea, producerea și prepararea hranei, ar trebui luate măsuri de protecție pentru a evita contaminarea chimică, fizică și microbiologică. Hrana ar trebui împachetată în pungi bine închise, ștampilate cu data producerii, după caz. Împachetarea, transportul și depozitarea ar trebui făcute astfel încât să se evite contaminarea, deteriorarea sau distrugerea. Spațiile de depozitare ar trebui să fie răcoroase, întunecoase, uscate și protejate împotriva viermilor și insectelor. Alimentele perisabile, cum ar fi verdețurile, legumele, fructele, carnea, peștele etc., ar trebui depozitate în încăperi răcoroase, frigidere sau congelatoare.

Toate compartimentele de alimentare, troacele sau alte ustensile utilizate pentru hrănirea animalelor trebuie curățate periodic și, în cazul în care este necesar, sterilizate. În cazul în care se utilizează hrană umedă sau în cazul în care hrana este ușor contaminată cu apă, urină etc., este necesară curățarea zilnică.

3.7.2.

Procesul de distribuire a hranei poate să difere în funcție de specii, dar ar trebui să fie astfel încât să satisfacă nevoile fiziologice ale animalului. De asemenea, ar trebui luate măsuri pentru ca fiecare animal să aibă acces la hrană.

3.8.   Apa

3.8.1.

Apa de băut necontaminată ar trebui să fie în permanență la dispoziția animalelor. În timpul transportului, se acceptă furnizarea apei ca parte a unui regim cu conținut de umiditate. Cu toate acestea, apa este un vehicul de microorganisme și de aceea furnizarea ar trebui să fie astfel prevăzută încât riscul implicat să fie minim. Există două metode utilizate de obicei: sticlele și sistemele automate.

3.8.2.

Sticlele sunt adesea utilizate pentru animalele mici, cum ar fi rozătoarele și iepurii. Atunci când se utilizează sticle, acestea ar trebui să fie făcute din materiale transparente pentru a li se putea controla conținutul. Sticlele ar trebui să aibă o gură largă pentru curățare ușoară și eficientă, iar în cazul în care materialul este din plastic, nu ar trebui să fie refolosite. Capacele, dopurile și conductele ar trebui, de asemenea, să poată fi sterilizate și curățate ușor. Toate sticlele și accesoriile ar trebui desfăcute în bucăți, curățate și sterilizate la intervale corespunzătoare. Este de preferat ca sticlele să fie înlocuite cu unele curățate și sterilizate, și nu reumplute în spațiile de adăpostire.

3.8.3.

Sistemele automate de băut ar trebui verificate periodic, întreținute și curățate pentru a evita accidentele și răspândirea infecțiilor. În cazul în care se utilizează cuști cu fundul solid, ar trebui să se minimizeze privește riscul de inundare. Testarea bacteriologică periodică a sistemului este, de asemenea, necesară pentru monitorizare calității apei.

3.8.4.

Apa provenită din rezervoarele publice conține unele microorganisme care sunt, de obicei, considerate ca nefiind dăunătoare, cu excepția cazurilor în care este vorba de animale definite din punct de vedere microbiologic. În astfel de cazuri, apa ar trebui tratată. Apa furnizată de rezervoarele publice este, de obicei, tratată cu clor pentru a reduce dezvoltarea microorganismelor. Această tratare cu clor nu este întotdeauna suficientă pentru a reduce dezvoltarea anumitor agenți patogeni, ca de exemplu Pseudomonas. Ca o măsură de precauție suplimentară, ar putea fi crescut nivelul clorului din apă sau apa ar putea fi acidulată pentru a obține efectul dorit.

3.8.5.

La pești, amfibii și reptile, toleranța la aciditate, clor și multe alte substanțe chimice diferă mult de la o specie la alta. De aceea, ar trebui prevăzută adaptarea rezervei de apă pentru acvarii și rezervoare la nevoile și limitele de toleranță ale fiecărei specii în parte.

3.9.   Așternutul

Așternutul ar trebui să fie uscat, absorbant, fără praf, netoxic și lipsit de agenți infecțioși sau viermi sau orice altă formă de contaminare. Ar trebui avut grijă să se evite utilizarea rumegușului sau a materialelor derivate din lemn care au fost tratate chimic. Anumite produse industriale sau reziduuri, cum ar fi deșeurile de hârtie, pot fi folosite.

3.10.   Mișcarea și manevrarea

3.10.1.

Este recomandat să se folosească orice ocazie posibilă de a lăsa animalul să facă mișcare.

3.10.2.

Comportamentul unui animal în timpul unui experiment depinde foarte mult de încrederea lui în om, lucru care trebuie dezvoltat. Animalul sălbatic sau rezultat dintr-un animal vagabond nu va deveni, probabil, niciodată un animal ideal pentru utilizarea în experimente. Este diferit de animalele domestice născute și crescute în contact cu omul. O dată stabilită încrederea, ea ar trebui păstrată. De aceea, se recomandă păstrarea unui contact frecvent pentru ca animalele să se familiarizeze cu prezența umană și activitatea sa. După caz, ar trebui alocat un timp în care oamenii să vorbească cu animalul, să îl ia în brațe și să îl mângâie. Personalul ar trebui să fie înțelegător, blând și ferm în relațiile sale cu animalele.

3.11.   Curățenia

3.11.1.

Calitatea unei instalații depinde foarte mult de o bună igienă. Ar trebui să se dea instrucțiuni clare cu privire la schimbarea așternutului din cuști și țarcuri.

3.11.2.

Ar trebui stabilit un program potrivit pentru curățenia, spălarea, decontaminarea și, în cazul în care este necesar, sterilizarea cuștilor și accesoriilor, a sticlelor și altor echipamente. Ar trebui, de asemenea, menținut un standard foarte ridicat al curățeniei și ordinii în spațiile de adăpostire, spălare și depozitare.

3.11.3.

Ar trebui să existe curățări periodice și, după caz, reînnoirea materialului care formează suprafața de bază în țarcuri exterioare, cuști și îngrădituri, pentru a evita ca acestea să devină o sursă de infecții și infestare parazitară.

3.12.   Sacrificarea animalelor prin metode umane

3.12.1.

Toate metodele umane de ucidere a animalelor necesită o expertiză care se poate obține doar printr-o formare corespunzătoare.

3.12.2.

Un animal în stare de inconștiență profundă poate fi exsangvinat, dar medicamentele care paralizează mușchii înainte să apară inconștiența, cele cu efecte de curara și electrocutarea fără trecerea curentului prin creier nu ar trebui utilizate fără anestezie.

Eliminarea carcaselor nu ar trebui permisă înainte de rigor mortis.

TABELUL 1

Orientări în ceea ce privește temperatura din încăpere

(animale ținute în cuști, țarcuri sau îngrădituri interioare)

Specia sau grupul de specii

Limitele optime în grade Celsius

Primate non-umane din Lumea Nouă

20 – 28

Șoarece

20 – 24

Șobolan

20 – 24

Hamster sirian

20 – 24

Raton

20 – 24

Cobai

20 – 24

Primate non-umane din Lumea Veche

20 – 24

Prepeliță

20 – 24

Iepure

15 – 21

Pisică

15 – 21

Câine

15 – 21

Nevăstuică

15 – 21

Păsări de curte

15 – 21

Porumbel

15 – 21

Porcine

10 – 24

Caprine

10 – 24

Ovine

10 – 24

Vite

10 – 24

Cai

10 – 24

Notă: În cazuri speciale, de exemplu, atunci când se adăpostesc animale foarte tinere sau fără păr, pot fi necesare temperaturi mai ridicate decât cele indicate.

TABELUL 2

Orientări în ceea ce privește perioadele de carantină locală

Notă introductivă: Pentru animalele importate, perioadele de carantină ar trebui să depindă de reglementările interne din statele membre. În ceea ce privește perioadele de carantină locală, acestea ar trebui stabilite de o persoană competentă, de obicei un medic veterinar numit de unitatea în cauză, în funcție de situație.

Specie

Zile

Șoarece

5 – 15

Șobolan

5 – 15

Raton

5 – 15

Cobai

5 – 15

Hamster sirian

5 – 15

Iepure

20 – 30

Pisică

20 – 30

Câine

20 – 30

Primate non-umane

40 – 60

TABELUL 3

Orientări în ceea ce privește adăpostirea în cuști a rozătoarelor mici și a iepurilor

(în depozit și în timpul experimentelor)

Specie

Suprafața minimă a podelei cuștii

cm2

Înălțimea minimă a cuștii

cm

Șoarece

180

12

Șobolan

350

14

Hamster sirian

180

12

Cobai

600

18

Iepure

1 kg

1 400

30

2 kg

2 000

30

3 kg

2 500

35

4 kg

3 000

40

5 kg

3 600

40

Notă:„Înălțimea cuștii” înseamnă distanța verticală dintre podeaua cuștii și partea orizontală de sus a capacului sau a cuștii.

La planificarea experimentelor, ar trebui să se ia în considerare creșterea potențială a animalelor pentru a asigura spațiu corespunzător în conformitate cu prezentul tabel, în toate fazele de experiment.

A se vedea și diagramele 1–5 și 8–12.

TABELUL 4

Orientări pentru adăpostirea în cuști a rozătoarelor mici reproducătoare

Specie

Suprafața minimă a podelei cuștii

cm2

Înălțimea minimă a cuștii

cm

Șoarece

200

12

Șobolan

800

14

Hamster sirian

650

12

Cobai

1 200

18

Cobai în haremuri

1 000 pe adult

18

Notă: Pentru definiția „înălțimea cuștii”, a se vedea nota de la tabelul 3.

TABELUL 5

Orientări pentru adăpostirea în cuști a iepurilor reproducători

Greutatea iepuroaicei

kg

Suprafața minimă a podelei cuștii pentru fiecare iepuroaică și pui

m2

Înălțimea minimă a cuștii

cm

Suprafața minimă a podelei lăzii de fătare

m2

1

0,30

30

0,10

2

0,35

30

0,10

3

0,40

35

0,12

4

0,45

40

0,12

5

0,50

40

0,14

Notă: Pentru definiția „înălțimea cuștii”, a se vedea nota de la tabelul 3.

Suprafața minimă a podelei cuștii pentru fiecare iepuroaică și pui include suprafața podelei lăzii de fătare.

A se vedea și diagrama 6.

TABELUL 6

Orientări pentru adăpostirea pisicilor

(în timpul experimentelor și reproducerii)

Greutatea pisicii

kg

Suprafața minimă a podelei cuștii pe pisică

m2

Înălțimea minimă a cuștii

cm

Suprafața minimă a podelei cuștii pe femelă gestantă și pui

m2

Suprafața minimă a podelei pe femelă gestantă și pui

m2

0,5 – 1

0,2

50

–

–

1 – 3

0,3

50

0,58

2

3 – 4

0,4

50

0,58

2

4 – 5

0,6

50

0,58

2

Notă: Adăpostirea pisicilor în cuști ar trebui strict limitată. Pisicile astfel închise ar trebui lăsate afară pentru exerciții cel puțin o dată pe zi, atunci când acest lucru nu interferează cu experimentul. Țarcurile pisicilor ar trebui echipate cu o tavă pentru excremente, o suprafață pentru odihnă suficientă și obiecte potrivite pentru cățărat și zgâriat.

„Înălțimea cuștii” înseamnă distanța verticală dintre punctul cel mai înalt de pe podea și punctul cel mai jos din vârful cuștii.

Pentru calcularea suprafeței minime a podelei, ar trebui inclusă suprafața cu rafturi. Suprafața minimă a podelei cuștii pe femelă gestantă și pui include 0,18 m2 din suprafața cutiei pentru fătare.

A se vedea și diagrama 7.

TABELUL 7

Orientări pentru adăpostirea câinilor în cuști

(în timpul experimentelor)

Înălțimea câinelui la greabăn

cm

Suprafața minimă a podelei cuștii pe câine

m2

Înălțimea minimă a cuștii

cm

30

0,75

60

40

1,00

80

70

1,75

140

Notă: Câinii nu ar trebui ținuți în cuști mai mult decât este absolut necesar pentru scopul experimentului. Câinii din cuști ar trebui lăsați afară pentru exerciții cel puțin o dată pe zi, cu excepția cazului în care acest lucru este incompatibil cu scopul experimentului. Ar trebui stabilită o limită de timp dincolo de care un câine nu ar trebui închis fără exerciții fizice zilnice. Zonele de exerciții ar trebui să fie suficient de mari pentru a permite câinelui libertatea de mișcare. Podelele cu grătare ar trebui utilizate în cuștile de câini numai în cazul în care experimentul impune acest lucru.

Având în vedere diferențele mari de talie și de raportul limitat între talia și greutatea diferitelor rase de câini, înălțimea cuștii ar trebui să aibă la bază înălțimea corpului măsurată până la umărul fiecărui animal. Ca regulă generală, înălțimea minimă a cuștii ar trebui să fie de două ori cât înălțimea până la umăr.

Pentru definiția „înălțimea cuștii”, a se vedea nota de la tabelul 6.

TABELUL 8

Orientări pentru adăpostirea câinilor în țarcuri

(în depozit și în timpul experimentelor și reproducerii)

Greutatea câinelui

kg

Suprafața minimă a podelei țarcului pe câine

m2

Suprafață minimă adiacentă de exerciții pe câine

până la 3 câini

m2

mai mult de 3 câini

m2

0,5

0,5 (1,0)

0,5 (1,0)

6 – 10

0,7

1,4 (2,1)

1,2 (1,9)

10 – 20

1,2

1,6 (2,8)

1,4 (2,6)

20 – 30

1,7

1,9 (3,6)

1,6 (3,3)

> 30

2,0

2,0 (4,0)

1,8 (3,8)

Notă: cifrele din paranteze reprezintă suprafața totală pe câine, adică suprafața podelei țarcului plus suprafața adiacentă pentru exerciții. Câinii ținuți permanent afară ar trebui să aibă acces la un loc adăpostit pentru a găsi protecție împotriva condițiilor de vreme nefavorabilă. Atunci când câinii sunt adăpostiți pe podele din grătar, ar trebui prevăzută o zonă solidă pentru dormit. Podelele din grătar ar trebui folosite numai în cazul în care sunt necesare pentru experiment. Despărțiturile între țarcuri ar trebui făcute astfel încât să prevină rănirea câinilor între ei.

Toate țarcurile ar trebui să aibă canalizare corespunzătoare.

TABELUL 9

Orientări pentru adăpostirea primatelor non-umane în cuști

(în depozit, în timpul experimentelor și al reproducerii)

Notă introductivă: Din cauza marii diversități de talii și caracteristici ale primatelor, este foarte important să se potrivească formele și dimensiunile cuștilor acestora cu nevoile lor specifice. Volumul total al cuștii este la fel de important pentru primate ca și podeaua. În general, înălțimea cuștii, cel puțin pentru maimuțe și alți simieni, ar trebui să aibă cea mai mare dimensiune. Cuștile ar trebui să fie suficient de înalte pentru a permite animalelor cel puțin să stea în picioare. Înălțimea minimă a cuștii pentru maimuțele zburătoare ar trebui să fie astfel încât să le permită să se învârtă în plină extensie din tavan fără ca picioarele lor să atingă podeaua. După caz, ar trebui instalate prăjini care să le permită primatelor să folosească partea de sus a cuștii.

Primatele compatibile pot fi ținute câte două într-o cușcă. Atunci când nu pot fi ținute în perechi, cuștile ar trebui plasate astfel încât să se vadă una pe alta, dar ar trebui, de asemenea, să fie posibil să se evite acest lucru, după caz.

Cu condiția respectării acestor observații, tabelul următor constituie o orientare generală pentru adăpostirea în cuști a grupurilor de specii cel mai des utilizate (superfamiliile Ceboideași Cercopithecoidea).

Greutatea primatei

kg

Suprafața minimă a podelei pentru 1 sau 2 animale

m2

Înălțimea minimă a cuștii

cm

0,25

60

1 – 3

0,35

75

3 – 5

0,50

80

5 – 7

0,70

85

7 – 9

0,90

90

9 – 15

1,10

125

15 – 25

1,50

125

Notă: Pentru definiția „înălțimii cuștii”, a se vedea nota de la tabelul 6.

TABELUL 10

Orientări pentru adăpostirea în cuști a porcilor

(în depozit și în timpul experimentelor)

Greutatea porcului

kg

Suprafața minimă a podelei pe porc

m2

Înălțimea minimă a cuștii

cm

5 – 15

0,35

50

15 – 25

0,55

60

25 – 40

0,80

80

Notă: Tabelul se aplică și pentru purcei. Porcii ar trebui ținuți în cuști numai în cazul în care este absolut necesar pentru scopul experimentului și chiar și atunci numai pentru o perioadă de timp minimă.

Pentru definiția „înălțimii cuștii”, a se vedea nota de la tabelul 6.

TABELUL 11

Orientări pentru adăpostirea animalelor domestice în țarcuri

(în depozit și în timpul experimentelor în unitatea de utilizare)

Specie și greutăți

kg

Suprafața minimă a podelei țarcului

m2

Suprafața minimă a țarcului

m

Înălțimea minimă a separării țarcului

m

Suprafața minimă a țarcului pentru grupuri

m2/animal

Lungimea minimă a grătarului de alimentare pe cap de animal

m

Porci

10 – 30

2

1,6

0,8

0,2

0,20

30 – 50

2

1,8

1,0

0,3

0,25

50 – 100

3

2,1

1,2

0,8

0,30

100 – 150

5

2,5

1,4

1,2

0,35

> 150

5

2,5

1,4

2,5

0,40

Ovine

1,4

1,8

1,2

0,7

0,35

Caprine

1,6

1,8

2,0

0,8

0,35

Vite

2,0

1,1

1,0

0,8

0,30

60 – 100

2,2

1,8

1,0

1,0

0,30

100 – 150

2,4

1,8

1,0

1,2

0,35

150 – 200

2,5

2,0

1,2

1,4

0,40

200 – 400

2,6

2,2

1,4

1,6

0,55

> 400

2,8

2,2

1,4

1,8

0,65

Cai adulți

13,5

4,5

1,8

–

–

TABELUL 12

Orientări pentru adăpostirea animalelor de fermă în boxe

(în depozit și în timpul experimentelor în unitățile de utilizare)

Specie și greutăți

kg

Suprafața minimă a boxei

m2

Lungimea minimă a boxei

m

Înălțimea minimă a separării boxei

m

Porci

100 – 150

1,2

2,0

0,9

> 150

2,5

2,5

1,4

Ovine

0,7

1,0

0,9

Caprine

0,8

1,0

0,9

Vite

60 – 100

0,6

1,0

0,9

100 – 150

0,9

1,4

0,9

150 – 200

1,2

1,6

1,4

200 – 350

1,8

1,8

1,4

350 – 500

2,1

1,9

1,4

> 500

2,6

2,2

1,4

Cai adulți

4,0

2,5

1,6

Notă: Boxele ar trebui să fie suficient de mari pentru a permite animalelor să se întindă confortabil.

TABELUL 13

Orientări pentru adăpostirea în colivii a păsărilor

(în depozit sau în timpul experimentelor în unitatea de utilizare)

Specie și greutăți

g

Suprafața minimă pentru o pasăre

cm2

Suprafața minimă pentru 2 păsări

cm2/pasăre

Suprafața minimă pentru 3 sau mai multe păsări

cm2/pasăre

Înălțimea minimă a coliviei

cm

Lungimea minimă a vasului de alimentare pe pasăre

cm

Pui

100 – 300

250

200

150

25

3

300 – 600

500

400

300

35

7

600 – 1200

1 000

600

450

45

10

1200 – 1800

1 200

700

550

45

12

1800 – 2400

1 400

850

650

45

12

(Masculi adulți)

 

 

 

 

 

 

> 2400

1 800

1 200

1 000

60

15

Prepelițe

120 – 140

350

250

200

15

4

Notă:„Suprafață” înseamnă produsul lungimii și lățimii coliviei măsurate pe interior și pe orizontală, nu produsul lungimii și lățimii podelei.

Pentru definiția „înălțimii cuștii”, a se vedea nota de la tabelul 6.

Dimensiunea găurilor în podelele cu grătar nu ar trebui să fie mai mare de 10 × 10 mm pentru pui și de 25 × 25 mm pentru pui tineri și adulți. Grosimea sârmei ar trebui să fie de minimum 2 mm. Înclinarea pantei nu ar trebui să depășească 14 % (8°). Vasele pentru apă ar trebui să aibă aceeași lungime ca și vasul de alimentare. Atunci când sunt prevăzute cu biberoane sau căni, fiecare pasăre ar trebui să aibă acces la două dintre acestea. Coliviile ar trebui să fie prevăzute cu stinghii și să permită păsărilor care stau singure în colivii să se vadă una pe alta.

DIAGRAMA 1

Șoareci

(în depozit și în timpul experimentelor)

Suprafața minimă a podelei cuștii

Dându-se greutatea unui șoarece, dreapta continuă EU – EU reprezintă suprafața minimă care ar trebui alocată.

DIAGRAMA 2

Șobolani

(în depozit și în timpul experimentelor)

Suprafața minimă a podelei cuștii

Dându-se greutatea unui șobolan, dreapta continuă EU – EU reprezintă suprafața minimă care ar trebui alocată.

DIAGRAMA 3

Hamsteri sirieni

(în depozit și în timpul experimentelor)

Suprafața minimă a podelei cuștii

Dându-se greutatea unui hamster sirian, dreapta continuă EU – EU reprezintă suprafața minimă care trebuie alocată.

DIAGRAMA 4

Cobai

(în depozit și în timpul experimentelor)

Suprafața minimă a podelei cuștii

Dându-se greutatea unui cobai, dreapta continuă EU – EU reprezintă suprafața minimă care ar trebui alocată.

DIAGRAMA 5

Iepuri

(în depozit și în timpul experimentelor)

Suprafața minimă a podelei cuștii

Dându-se greutatea unui iepure, dreapta continuă EU – EU reprezintă suprafața minimă care ar trebui alocată.

DIAGRAMA 6

Iepuri

(reproducători)

Suprafața minimă a podelei cuștii pentru iepuroaica cu pui neînțărcați

Dându-se greutatea unei iepuroaice, dreapta continuă EU – EU reprezintă suprafața minimă care ar trebui alocată.

DIAGRAMA 7

Pisici

(în depozit și în timpul experimentelor)

Suprafața minimă a podelei cuștii

Dându-se greutatea unei pisici, dreapta continuă EU – EU reprezintă suprafața minimă care ar trebui alocată.

FIGURA 8

Orientare privind raportul dintre numărul de șoareci dintr-o cușcă și suprafața podelei cuștii

(în depozit și în timpul experimentelor)

Liniile reprezintă greutățile medii și corespund liniei EU – EU din fig. 1.

DIAGRAMA 9

Orientare privind raportul dintre numărul de șobolani dintr-o cușcă și suprafața podelei cuștii

(în depozit și în timpul experimentelor)

Liniile reprezintă greutățile medii și corespund liniei EU – EU din diagrama 2.

DIAGRAMA 10

Orientare privind raportul dintre numărul de hamsteri dintr-o cușcă și suprafața podelei cuștii

(în depozit și în timpul experimentelor)

Liniile reprezintă greutățile medii și corespund liniei EU – EU din diagrama 3.

DIAGRAMA 11

Orientare privind raportul dintre numărul de cobai dintr-o cușcă și suprafața podelei cuștii

(în depozit și în timpul experimentelor)

Liniile reprezintă greutățile medii și corespund liniei EU – EU din diagrama 4.

DIAGRAMA 12

Orientare privind raportul dintre numărul de iepuri dintr-o cușcă și suprafața podelei cuștii

(în depozit și în timpul experimentelor)

Liniile reprezintă greutățile medii și corespund liniei EU – EU din diagrama 5.

Top

Full & Egal Universal Law Academy