Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către organizaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
DECIZIE
Cererea nr. 32530/07
depusă de Malhaz DJAPARIDZE
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită la 31 ianuarie 2012 în cadrul unei camere compuse din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Mihai Poalelungi,
Kristina Pardalos, judecători
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 1 august 2007,
Având în vedere observaţiile prezentate de Guvernul pârât şi observaţiile prezentate ca răspuns de către reclamant,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
1. Reclamantul, dl Malhaz Djaparidze, este un apatrid născut în anul 1964, care, până la decesul său la 26 aprilie 2008, a locuit în Chişinău. Reclamantul este reprezentat în faţa Curţii de către dl V. Ţurcan şi dl A. Beruciaşvili, avocaţi din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
2. La 30 aprilie 2008, Grefa Curţii a fost informată despre decesul reclamantului. La 23 noiembrie 2009, fiul reclamantului, dl Gheorghii Djaparidze, a informat Grefa că doreşte să menţină cererea pe rolul Curţii şi să participe la examinarea cererii, menţinându-i pe avocaţii reclamantului în calitate de reprezentanţi ai săi. Din motive practice, vom continua să ne referim în această decizie la dl Malhaz Djaparidze ca „reclamant”, deşi dl Gheorghii Djaparidze are acum acest statut (a se vedea Vocaturo v. Italy 24 mai 1991, § 2, Series A nr. 206-C).
1. Detenţia reclamantului în anul 2007 şi dispariţia ulterioară a acestuia
3. În timpul ispăşirii sentinţei sale, reclamantul a fost acuzat de consumarea de droguri. La 12 iulie 2007, Judecătoria Buiucani a încetat urmărirea penală împotriva acestuia şi a dispus eliberarea sa imediată.
4. După ce a ieşit din clădirea Judecătoriei, reclamantul a fost iarăşi reţinut de către poliţie. Motivul reţinerii a fost faptul că acesta se plimba în stradă fără acte, şi nu avea viză de reşedinţă sau surse de existenţă. Reclamantul a prezentat ofiţerului de poliţie datele sale personale, inclusiv adresa sa permanentă în Chişinău. El a indicat că nu deţinea acte de identitate, deoarece ele se păstrau încă la administraţia penitenciarului.
5. Reclamantul a fost plasat într-un azil pentru persoanele fără adăpost („azil”). Avocaţii s-au plâns că el a fost deţinut ilegal.
6. La 17 iulie 2007, avocaţii reclamantului au depus o plângere la Judecătoria Râşcani împotriva detenţiei ilegale a acestuia. Instanţa a amânat de două ori şedinţa de judecată (la 19 şi 24 iulie 2007) la cererea avocaţilor reclamantului, care au cerut de la procuror prezentarea actelor privind motivele arestării reclamantului.
7. La 17 iulie 2007, reclamantul a semnat împuternicirea care a permis avocaţilor săi să-l reprezinte în faţa Curţii.
8. La 18 iulie 2007, a devenit clar că reclamantul nu se mai află la azil. A fost pornită o urmărire penală pe numele a doi colaboratori, care au fost acuzaţi de faptul că l-au scos pe reclamant din azil în noaptea dintre 17-18 iulie 2007 şi l-au dus la periferia Chişinăului, de unde el a fugit. În acelaşi timp, reclamantul a fost anunţat în căutare.
9. La 1 august 2007, Judecătoria Râşcani a constatat că reţinerea şi detenţia reclamantului au fost ilegale, deoarece niciunul din motivele legale citate de către procuror nu erau aplicabile în această cauză. Instanţa s-a bazat în mod expres pe articolele 5 şi 13 ale Convenţiei. Această hotărâre era definitivă.
2. Evenimentele de după re-arestarea reclamantului în anul 2008
10. La 13 februarie 2008, reclamantul a fost expulzat din Ucraina la hotar cu Republica Moldova, în ciuda faptului că la 24 martie 2008 extrădarea sa în Republica Moldova a fost interzisă de către Curtea de Apel din Odessa. La 25 martie 2008, el a fost arestat la trecerea hotarului cu Republica Moldova.
11. Ca urmare a arestării sale, reclamantul a fost deţinut în izolatorul Departamentului Servicii Operative al Ministerului Afacerilor Interne („DSO”). La 31 martie 2008, avocaţii săi s-au plâns Procuraturii Generale de faptul că administraţia DSO a refuzat reclamantul în posibilitatea de a primi hrană şi haine. Ei au notat că el suferea de hepatită şi avea nevoie de o dietă specială şi că exista riscul înrăutăţirii stării lui de sănătate. Ei au solicitat transferarea clientului lor la Penitenciarul nr. 13 pentru a putea beneficia de asistenţă medicală necesară.
12. La 4 aprilie 2008, avocaţii reclamantului au depus plângeri la Procuratura Generală, şi au atras atenţia asupra riscului pe care condiţiile inumane de detenţie de la izolatorul DSO aveau asupra stării lui de sănătate. La 10 aprilie 2008, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul nr. 13 din Chişinău.
13. La 18 aprilie 2008, avocaţii reclamantului au solicitat administraţiei Penitenciarului nr. 13 să-i informeze despre motivele plasării clientului lor într-o celulă de detenţie solitară. La 12 mai 2008, ei au fost informaţi despre faptul că la sosirea sa în izolator reclamantul a fost plasat într-o celulă de detenţie solitară pentru o perioadă de cincisprezece zile pentru a urma investigaţii cu scopul de a stabili starea lui de sănătate şi a-i prescrie tratamentul medical, în caz de necesitate. La 25 aprilie 2008, reclamantul a fost transferat într-o celulă obişnuită.
14. În dimineaţa zilei de 26 aprilie 2008, doi deţinuţi din aceeaşi celulă cu reclamantul au alertat gardienii despre faptul că reclamantul nu dădea semne de viaţă. În consecinţă, medicul închisorii a confirmat moartea reclamantului.
15. Între 29 aprilie şi 15 iulie 2008, un expert medical a examinat corpul reclamantului. El a constatat că, cauza decesului a fost deficienţa cardio-pulmonară, care a fost cauzată de cardiopatie ischemică şi tuberculoză fibrocavitală pulmonară. Expertul medical de asemenea a găsit câteva semne pe spatele cadavrului, care au fost considerate ca fiind vătămări corporale uşoare cauzate reclamantului când era încă în viaţă. De asemenea, s-a constatat că la momentul decesului, el era sub influenţa unui grad mic de intoxicaţie alcoolică.
16. La 30 aprilie 2008, avocaţii reclamantului au informat Curtea despre decesul clientului lor.
17. La 25 iulie 2008, Procuratura municipiului Chişinău a decis să nu pornească urmărirea penală pe marginea decesului reclamantului, din motivul de lipsă de probe că ar fi fost comisă vreo infracţiune. Procurorul a făcut referinţă la declaraţiile deţinuţilor care se aflau în aceeaşi celulă cu reclamantul şi a conducătorului blocului de detenţie în care el a decedat. De asemenea, el a făcut referinţă la constatările experţilor medicali şi toxicologi şi s-a bazat pe înregistrările video, care demonstrează faptul că nimeni nu a intrat şi nu a părăsit celula în timpul nopţii. El a menţionat prezenţa semnelor pe spatele cadavrului, fără însă a comenta acest fapt.
18. La 11 august 2008, avocaţii reclamantului au cerut Procuraturii Generale anularea ordonanţei din 25 iulie 2008. Ei au menţionat, inter alia, că în cadrul investigaţiei preliminare nu au fost elucidate chestiuni importante, cum ar fi faptul dacă viaţa clientului lor ar fi fost salvată în cazul în care era pus un diagnostic corect şi el primea tratament în închisoarea nr. 13.
19. La 15 septembrie 2008, procuratura Chişinău a răspuns că ordonanţa din 25 iulie 2008 a fost emisă în mod corect.
20. Avocaţii reclamantului au atacat la Judecătoria Centru ordonanţele din 25 iulie şi 15 septembrie 2008.
21. La 7 noiembrie 2008, Judecătoria Centru a respins recursul reclamantului, pe motiv că nu a constatat vreo încălcare a drepturilor fundamentale. Unul din avocaţii reclamantului a fost prezent la această şedinţă de judecată. Hotărârea în cauză a devenit definitivă.
22. La 23 noiembrie 2009, fiul reclamantului şi-a exprimat intenţia de a continua examinarea cererii depuse de tatăl său şi a formulat în esenţă o pretenţie, în temeiul articolului 2 al Convenţiei, cu privire la circumstanţele incomplete ale decesului tatălui său.
PRETENŢII
23. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 5 al Convenţiei, de detenţia sa ilegală după dispunerea de către instanţa de judecată a eliberării sale la 12 iulie 2007.
24. De asemenea, el s-a plâns, în temeiul articolului 6 al Convenţiei, de neexaminarea plângerii sale depuse în instanţa de judecată la 17 iulie 2007 şi de perioada îndelungată de examinare a acestei plângeri.
25. În final, el s-a plâns, în temeiul articolului 13 al Convenţiei, că nu a beneficiat de un remediu efectiv în privinţa plângerilor sale formulate în temeiul articolelor 5 şi 6 ale Convenţiei.
26. În esenţă, fiul reclamantului s-a plâns, în temeiul articolului 2 al Convenţiei, că decesul tatălui său nu a fost investigat adecvat.
ÎN DREPT
A. Pretenţia formulată în temeiul articolului 2 al Convenţiei
27. Curtea notează că reclamantul a decedat la 26 aprilie 2008. La 23 noiembrie 2009, fiul său a depus o nouă cerere în temeiul articolului 2 al Convenţiei care, din motive evidente, nu era parte componentă a cererilor originale depuse de către reclamant.
28. Curtea observă că fiul reclamantului a depus o cerere în temeiul articolului 2 al Convenţiei la 23 noiembrie 2009, adică peste un an după adoptarea hotărârii definitive din 7 noiembrie 2008, prin care Judecătoria Centru a respins recursul avocaţilor reclamantului împotriva refuzului procurorilor de a porni urmărirea penală (a se vedea paragrafele 21 şi 22 mai sus).
29. Prin urmare, această cerere a fost depusă cu depăşirea termenului şi urmează a fi respinsă în conformitate cu articolul 35 §§ 1 şi 4 al Convenţiei.
B. Pretenţia formulată în temeiul articolului 5 § 1 al Convenţiei
30. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 5 al Convenţiei, că a fost deţinut ilegal după ce instanţa a dispus eliberarea sa la 12 iulie 2007 şi că plângerea sa în acest sens, depusă la 17 iulie 2007, nu a fost niciodată examinată de către o instanţă de judecată. De asemenea, el a invocat că plângerea sa depusă la 17 iulie 2007 nu avea temei juridic şi a avut drept scop doar obţinerea accesului la materialele dosarului intentat împotriva sa, la care partea apărării nu avea acces. Instanţa şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat hotărârea din 1 august 2007. El consideră că această hotărâre a fost adoptată pentru a preveni adresarea unei cereri la Curte în temeiul articolului 5 al Convenţiei.
31. Guvernul a declarat că ilegalitatea detenţiei primului reclamant a fost confirmată pe deplin şi în mod expres prin hotărârea definitivă a Judecătoriei Râşcani din 1 august 2007. Având în vedere această recunoaştere expresă a încălcării drepturilor sale garantate de articolul 5 al Convenţiei, primul reclamant putea să înainteze o acţiune civilă în vederea obţinerii compensaţiilor.
32. Curtea reiterează că a constatat deja faptul că legislaţia şi practica naţională din Republica Moldova prevede plata compensaţiei în folosul persoanei a cărei detenţia a fost declarată ilegală printr-o decizie judecătorească definitivă (a se vedea Mătăsaru and Saviţchi v. Moldova, nr. 38281/08, §§ 69-75, 2 noiembrie 2010).
33. Curtea nu este convinsă de argumentul reclamantului că Judecătoria Râşcani şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat hotărârea din 1 august 2007 (a se vedea paragraful 30 de mai sus). Chiar dacă presupunem că cererea reclamantului nu avea temei juridic, este de notat că instanţa naţională s-a bazat expres pe articolul 5 al Convenţiei. În baza articolului 4 al Constituţiei Republicii Moldova, tratatele internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului au prioritate în cazul în care există neconcordanţe cu legislaţia naţională. Rezultă că instanţa avea dreptul să declare detenţia reclamantului ilegală, indiferent de reglementările legislaţiei naţionale în această privinţă. În consecinţă, reclamantul putea să solicite compensarea prejudiciului la nivel naţional, ceea ce el însă nu a făcut.
34. În lumina celor constatate mai sus, Curtea consideră că reclamantul nu a epuizat căile interne de recurs, deoarece el nu a intentat o acţiune civilă în instanţa de judecată pentru a solicita compensaţii.
Prin urmare, această pretenţie urmează a fi respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 şi 4 al Convenţiei pentru neepuizarea căilor interne de recurs.
C. Pretenţiile formulate în temeiul articolului 6 al Convenţiei
35. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 al Convenţiei, de faptul că cererea sa depusă în instanţă la 17 iulie 2007 nu a fost examinată. De asemenea, el s-a plâns în baza aceluiaşi articol, că instanţa a examinat cererea sa din 17 iulie 2007 într-un termen excesiv de lung. Avocaţii săi au fost nevoiţi să ceară amânarea şedinţelor de judecată, deoarece procurorul nu prezenta informaţia legată de motivele detenţiei clientului lor.
Curtea consideră că aceste pretenţii urmează a fi examinate în temeiul articolului 5 § 4 al Convenţiei, deoarece acestea se referă mai degrabă la detenţia provizorie decât la procedurile penale principale.
36. Având în vedere constatările instanţelor naţionale privind ilegalitatea detenţiei reclamantului, Curtea consideră că celelalte pretenţii, formulate în mod esenţial în temeiul articolului 5 § 4 al Convenţiei, nu ridică chestiuni separate de cele deja examinate în temeiul articolului 5 § 1 al Convenţiei de mai sus.
Prin urmare, aceste pretenţii sunt vădit nefondate şi urmează a fi respinse în conformitate cu articolul 35 §§ 3 (a) şi 4 al Convenţiei.
D. Pretenţia formulată în temeiul articolului 13 al Convenţiei combinat cu articolul 5 al Convenţiei
37. Curtea notează că pretenţiile formulate în baza diferitor aspecte ale articolului 5 al Convenţiei au fost declarate inadmisibile. În lumina acestei constatări, Curtea consideră că reclamantul nu avea o pretenţie motivată în temeiul articolului 13 al Convenţiei combinat cu articolul 5 al Convenţiei.
Prin urmare, această pretenţie este vădit nefondată şi urmează a fi respinsă în conformitate cu articolul 35 §§ 3 (a) şi 4 al Convenţiei.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară cererea inadmisibilă.
Santiago QuesadaJosep Casadevall Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy