Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 23346/04
depusă de Veniamin IDRICEANU
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 25 septembrie 2007, în cadrul unei camere compuse din:
SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlJ. Casadevall,
DlG. Bonello,
DlS. Pavlovschi,
DlL. Garlicki,
DraL. Mijović,
DlJ. Šikuta, judecători,
şi dl T.L. Early, Grefier al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 23 mai 2004,
Având în vedere decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei şi de a examina admisibilitatea cererii concomitent cu fondul acesteia,
Având în vedere declaraţiile formale ale părţilor prin care a fost acceptată reglementarea amiabilă a cauzei,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Veniamin Idriceanu, este un cetăţean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1928 şi care locuieşte în Merenii Noi. El a fost reprezentat în faţa Curţii de către dl V. Nagacevschi, de la „Juriştii pentru drepturile omului”, o organizaţie non-guvernamentală cu sediul în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
Circumstanţele cauzei
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
1. Procedurile iniţiale
În anul 1968, reclamantul a devenit membru al unei cooperative de construcţie a locuinţelor („cooperativa”) şi a plătit cota de participare pentru a obţine un apartament. În anul 1970, el s-a căsătorit, iar în anul 1974 el a obţinut apartamentul. În anul 1982, el a divorţat de soţia sa, însă ei au continuat să locuiască împreună până în anul 1988, când el a devenit pensionar şi a început să locuiască anumite perioade de timp într-un alt loc.
În anul 1991, la o adunare generală a cooperativei, s-a decis excluderea reclamantului din rândul membrilor acesteia, deoarece el nu a locuit în apartament de ceva timp şi nu a plătit pentru servicii. Cooperativa a admis-o pe fosta sa soţie în locul său („decizia din anul 1991”). După aceasta, fosta sa soţie a procurat apartamentul.
În anul 1997, relamantul a aflat despre excluderea sa din cooperativă şi despre decizia autorităţilor de a permite transferarea titlului asupra apartamentului şi a contestat ambele acte în instanţa de judecată.
La 4 noiembrie 1999, Judecătoria sectorului Rîşcani a hotărât în favoarea lui şi a anulat decizia din anul 1991. Ea a mai recunoscut dreptul reclamantului de a locui în apartament. Instanţa de judecată a constatat că decizia din anul 1991 nu a fost confirmată de către autorităţile locale, după cum era cerut de lege, şi, astfel, nu avea putere juridică.
Această hotărâre a fost menţinută de Tribunalul Chişinău la 3 mai 2000 şi de Curtea de Apel la 14 septembrie 2000. Curtea de Apel a constatat că, în afara lipsei aprobării deciziei din anul 1991 de către administraţia publică locală, nu exista niciun temei juridic pentru excluderea reclamantului, deoarece articolul 63 al Codului locativ nu se aplica membrilor cooperativelor de construcţie a locuinţelor. Decizia din 14 septembrie 2000 a fost irevocabilă.
Fosta soţie a reclamantului a încercat să redeschidă procedurile judiciare, însă, la 9 noiembrie 2000, Curtea de Apel a respins cererea ei.
2. Procedurile de revizuire
La 15 mai 2001, cooperativa şi-a confirmat decizia sa din anul 1991. La 23 octombrie 2001, autorităţile locale au aprobat această decizie. Totuşi, la 12 februarie 2002, ele şi-au anulat propria lor decizie din anul 2001, invocând faptul că litigiul a fost deja soluţionat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. Fosta soţie a reclamantului a contestat această anulare în instanţa de judecată.
La 30 aprilie 2002, Tribunalul Chişinău a casat decizia autorităţilor locale din anul 2002, lăsând în vigoare decizia acestora din anul 2001. Recursul reclamantului împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a fost respins de către Curtea de Apel la 4 iulie 2002.
În baza confirmării de către cooperativa, în anul 2001, a deciziei sale din anul 1991 şi aprobării deciziei din anul 2001 de către autorităţile locale, fosta soţie a reclamantului a cerut redeschiderea procedurilor, care s-au finalizat cu hotărârea judecătorească irevocabilă din 14 septembrie 2000.
La 24 decembrie 2002, Judecătoria sectorului Râşcani a admis cererea şi a redeschis procedurile, a respins pretenţiile reclamantului şi le-a admis pe cele ale fostei sale soţii. Instanţa a constatat că reclamantul nu a mai locuit în apartament o perioadă îndelungată de timp, nu a plătit ultima cotă de participare pentru apartament şi nu a plătit pentru servicii. Faptul că decizia din anul 1991 nu a fost aprobată de către autorităţile locale nu mai era relevant, deoarece decizia a fost confirmată în anul 2001.
Această hotărâre judecătorească a fost menţinută, la 9 aprilie 2003, de către Tribunalul Chişinău şi, la 26 noiembrie 2003, de către Curtea Supremă de Justiţie.
PRETENŢII
1. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, de durata excesivă a procedurilor.
2. De asemenea, el s-a plâns, în temeiul aceluiaşi articol, că procesul nu a fost echitabil, deoarece cauza sa a fost decisă de către o autoritate administrativă, şi nu de una judecătorească.
3. În continuare, el s-a plâns, în temeiul aceluiaşi articol, de încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice.
4. În final, el s-a plâns, în temeiul articolului 8 al Convenţiei, de încălcarea „dreptului său la domiciliu”.
ÎN DREPT
La 20 februarie 2007, părţile au prezentat Curţii declaraţiile semnate, prin care a fost acceptată reglementarea amiabilă a cauzei, potrivit căreia Guvernul s-a oferit:
„să plătească dlui Veniamin Idriceanu 2,600 (două mii şase sute) euro în vederea reglementării amiabile a cauzei sus-menţionate aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Această sumă, care este acordată pentru orice prejudiciu material şi moral, precum şi costuri şi cheltuieli, va fi convertită în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data efectuării plăţii, la care vor fi plătite şi orice alte taxe care pot fi percepute. Ea va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării de către Curte despre decizia de radiere adoptată în temeiul articolului 37 § 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. În cazul neplăţii acestei sume în decursul perioadei de trei luni, Guvernul va plăti, de la expirarea acestei perioade până la executare, o dobândă egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană la care vor fi adăugate trei procente. Plata acestei sume va constitui soluţionarea definitivă a cauzei.”
Curtea ia notă de reglementarea amiabilă la care au ajuns părţile. Ea este satisfăcută că reglementarea este bazată pe respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale şi constată că nu există niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 in fine al Convenţiei). Prin urmare, articolul 29 § 3 al Convenţiei nu mai este aplicabil acestei cauze şi cererea urmează a fi scoasă de pe rol.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide să scoată cererea de pe rolul său.
T.L. EarlyNicolas Bratza
Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy