Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 757/04
depusă de Andrei DRUŢĂ
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 9 octombrie 2007, în cadrul unei camere compuse din:
DlJ. Casadevall, Preşedinte,
DlG. Bonello,
DlK. Traja,
DlS. Pavlovschi,
DlL. Garlicki,
DlJ. Šikuta,
DnaP. Hirvelä, judecători,
şi dna F. Aracı, Grefier adjunct al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 4 decembrie 2003,
Având în vedere decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei şi de a examina admisibilitatea cererii concomitent cu fondul acesteia,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Andrei Druţă, este un cetăţean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1987 şi care locuieşte în Chişinău. El a fost reprezentat în faţa Curţii de către părinţii săi, P. şi L. Druţă. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
La 14 august 2002, reclamantul, care la acea dată avea cincisprezece ani, călătorea cu trenul spre Bucureşti, România. Destinaţiile lui finale erau Ungaria, Germania şi Elveţia, unde el urma să participe la un concurs de dans. El nu era însoţit şi avea paşaport moldovenesc valabil cu vizele pentru ţările de destinaţie, precum şi o declaraţie a părinţilor săi, autentificată de către un notar, prin care el era autorizat să călătorească singur în străinătate.
La punctul de trecere al frontierei Ungheni, dintre Republica Moldova şi România, el a fost oprit de către grăniceri, fiindu-i refuzată trecerea frontierei pe motiv că el nu era însoţit de către părinţii săi. El a fost nevoit să ajungă acasă cu o maşină de ocazie.
La o dată nespecificată, părinţii reclamantului s-au adresat cu o scrisoare Departamentului de grăniceri şi au cerut explicaţii pe marginea refuzului de a permite fiului lor să treacă frontiera.
La 3 octombrie 2002, Departamentul de grăniceri a expediat un răspuns scris părinţilor reclamantului, informându-i că, potrivit articolului 5 al acordului bilateral dintre Republica Moldova şi România în domeniul migraţiei, din 29 iunie 2001, un minor poate să treacă frontiera doar dacă este însoţit de către părinţi sau reprezentanţii săi legali.
Părinţii reclamantului nu au fost de acord cu interpretarea dată acordului de către Departamentul de grăniceri şi au intentat o acţiune judiciară prin care au solicitat compensaţii materiale pentru oportunitatea ratată a fiului lor de a participa la concursul de dans. Ei au susţinut că el a călătorit deja singur anterior în baza declaraţiei lor şi că acţiunile grănicerilor erau abuzive.
La 2 aprilie 2003, Curtea de Apel a hotărât în favoarea părinţilor reclamantului, interpretând acordul bilateral dintre Republica Moldova şi România ca permiţând reclamantului, care avea un paşaport valabil, să călătorească între cele două state fără a fi însoţit. De asemenea, ea a acordat reclamantului MDL 519 cu titlu de prejudiciu material. Departamentul de grăniceri a contestat această hotărâre.
La 4 iunie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârea Curţii de Apel, dând o interpretare diferită acordului bilateral. Potrivit acesteia, un minor nu putea călători în România fără însoţire.
PRETENŢII
1. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, că procedurile judiciare nu au fost echitabile, deoarece Curtea Supremă de Justiţie a interpretat greşit prevederile acordului bilateral dintre Moldova şi România.
2. De asemenea, reclamantul a susţinut că decizia Curţii Supreme de Justiţie din 4 iunie 2003 nu a fost pronunţată public.
3. El s-a mai plâns, în temeiul paragrafului 2 al articolului 2 al Protocolului nr. 4, de faptul că nu i s-a permis să părăsească ţara.
ÎN DREPT
La 20 iunie 2006, Curtea a comunicat această cauză Guvernului şi a invitat reclamantul să-şi angajeze un reprezentant până la 1 august 2006. Deoarece nu a primit niciun răspuns, printr-o scrisoare recomandată la 13 septembrie 2006, grefa Curţii a atras atenţia reclamantului asupra faptului că termenul limită pentru angajarea unui reprezentant a expirat şi l-a invitat repetat să-şi angajeze un reprezentant până la 11 decembrie 2006. De asemenea, grefa a avertizat reclamantul că, în lipsa unui răspuns, Curtea ar putea conchide că el şi-a pierdut interesul în această cauză şi că nu mai doreşte să o menţină. Reclamantul a primit scrisoarea, însă nu a răspuns.
În lumina celor sus-menţionate, în conformitate cu articolul 37 § 1 al Convenţiei, Curtea constată acum că reclamantul nu mai doreşte să-şi menţină cererea. Mai mult, Curtea nu găseşte circumstanţe speciale cu privire la respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale care ar justifica continuarea examinării cererii. Prin urmare, articolul 29 § 3 al Convenţiei nu mai este aplicabil acestei cauze şi cererea urmează a fi scoasă de pe rol.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide să scoată cererea de pe rolul său.
Fatoş AracıJosep Casadevall
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy