EDUARD POPA v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECŢIA A TREIA

CAUZA EDUARD POPA c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 17008/07)

HOTĂRÎRE

STRASBOURG

12 februarie 2013

DEFINITIVĂ

12.05.2013

Poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Eduard Popa v. Republica Moldova,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită într-o Cameră compusă din:

Josep Casadevall, preşedinte,
Alvina Gyulumyan,
Corneliu Bîrsan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Johannes Silvis,
Valeriu Griţco, judecători,
şi Santiago Quesada, grefier al Secţiei,

Deliberînd la 22 ianuarie 2013 în şedinţă închisă,

Pronunţă următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceiaşi dată:

PROCEDURA

1. Cauza a fost iniţiată prin cererea (nr. 17008/07) depusă la Curte împotriva Republicii Moldova în conformitate cu prevederile articolului 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Eduard Popa („reclamantul”), la 4 aprilie 2007.

2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl V. Gribincea, avocat care îşi desfăşoară activitatea în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.

3. Reclamantul s-a plîns, în particular, de încălcarea prevederilor articolelor 2 şi 3 din Convenţie.

4. La 7 septembrie 2009 cererea a fost comunicată Guvernului. De asemenea, Curtea a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 1).

ÎN FAPT

I.CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

5. Reclamantul s-a născut în 1981 şi locuieşte în Ialoveni.

6. La momentul evenimentelor reclamantul îşi ispăşea pedeapsa într-un penitenciar de tip deschis în Goian. Pe parcursul zilei, el lucra în afara penitenciarului, iar noaptea se întorcea în penitenciar. La 18 noiembrie 2005 el a solicitat să i se permită să plece acasă, însă cererea i-a fost refuzată. Deşi nu i s-a permis, totuşi el nu s-a întors în acea seară în penitenciar, rămînînd peste noapte acasă la părinţi în apropierea oraşului Ialoveni.

7. La 19 noiembrie 2005 aproximativ la ora 9 dimineaţa, reclamantul a plecat la o farmacie pentru a procura medicamente contra durerilor de spate. În drum spre casă, aproximativ la ora 10.00, o maşină de culoare roşie s-a oprit în faţa lui. Potrivit declaraţiilor reclamantului, un colaborator de poliţie a ieşit din maşină, l-a lovit în faţă şi l-a împins în maşină, după care reclamantul şi-a pierdut cunoştinţa. Guvernul nu a confirmat această alegaţie, dar a admis că aceasta ar putea fi una din versiuni.

8. Între timp, aproximativ la ora 9.30, doi colaboratori de poliţie au venit acasă la părinţii reclamantului. Ei au percheziţionat casa şi au întrebat-o pe mama reclamantului despre locul aflării acestuia. În timp ce erau acolo, unul din colaboratorii de poliţie a recepţionat un apel telefonic şi a informat interlocutorul că se afla acasă la reclamant. Mai tîrziu, el a fost din nou sunat, iar convorbirea a durat doar cinci secunde, în urma căreia mama reclamantului a înţeles că fiul acesteia a fost găsit de către poliţie. Cei doi colaboratori de poliţie au plecat imediat. Mama reclamantului i-a urmat şi i-a rugat să nu-l bată pe fiul ei. Ulterior, colaboratorii de poliţie s-au întîlnit cu un vecin de-al ei care îi cunoştea şi i-a întrebat de ce erau acolo. Colaboratorii de poliţie au răspuns că ei căutau criminali, iar atunci cînd vecinul i-a întrebat dacă i-au găsit, ei au răspuns afirmativ.

9. La 20 noiembrie 2005 aproximativ la ora 11 dimineaţă, doi bărbaţi l-au găsit pe reclamant culcat la pămînt în apropierea unui lac situat aproximativ la 1,5 km de oraşul Ialoveni. Reclamantul nu putea să vorbească şi să meargă, el avea leziuni pe faţă specifice unui atac violent, iar hainele acestuia erau ude şi murdare. El a fost transportat într-o încăpere pentru pază din apropiere unde el s-a încălzit şi i s-au uscat hainele. Ceva mai tîrziu, el a început să răspundă la cîteva întrebări adresate lui şi avea semne de comportament straniu. În special, el îşi spunea numele său şi de asemenea din cînd în cînd striga un nume care mai tîrziu s-a aflat că era numele fratelui său. De asemenea, reclamantul a început să mănînce noroi, ceea ce i-a făcut pe persoanele care l-au găsit să creadă că el se afla sub influenţa drogurilor. Aceste persoane i-au dat reclamantului o geacă şi o pereche de bocanci, după care el s-a pornit pe jos în direcţia oraşului Ialoveni. Mama reclamantului a contestat faptul că reclamantul s-a deplasat singur şi a susţinut că persoanele care l-au găsit au crezut că el era sub influenţa drogurilor şi l-au alungat în loc să cheme o ambulanţă.

10. La 21 noiembrie 2005 aceleaşi persoane l-au găsit iarăşi pe reclamant, culcat la o distanţă de treizeci de metri de încăperea respectivă. Ei au chemat ambulanţa şi reclamantul a fost transportat la spital.

11. La 21 noiembrie 2005 aproximativ la ora 16.30, familia reclamantului a recepţionat un apel telefonic de la un spital din Chişinău şi a fost informată că reclamantul se afla în stare critică.

12. Părinţii reclamantului l-au vizitat în următoarea zi la spital şi au aflat de la acesta că el a fost bătut de către colaboratorii de poliţie şi lăsat culcat pe malul unui lac în apropiere de Ialoveni. Din cauza temperaturilor joase, el a suferit degerături de gradul IV a membrelor, şi ulterior, la 8 decembrie 2005 ambele picioare şi opt degete i-au fost amputate. Potrivit extraselor medicale, la momentul internării în spital reclamantul nu se afla sub influenţa alcoolului sau drogurilor.

13. La o dată nespecificată, mama reclamantului a depus o plîngere la procuratură prin care a invocat că reclamantul a fost maltratat de către colaboratorii de poliţie la 19 noiembrie 2005. Ea a declarat că el putea să identifice colaboratorii care l-au agresat.

14. La 28 noiembrie 2005 mama reclamantului a plecat la procuratura Ialoveni, unde l-a întîlnit pe şeful Comisariatului de poliţie Ialoveni. Ea susţine că acesta a informat-o că fiul ei a fost bătut de către colaboratorii penitenciarului. Pe holul procuraturii, ea l-a întîlnit pe unul din colaboratorii de poliţie care a vizitat-o acasă la 19 noiembrie 2005. Colaboratorul de poliţie părea surprins să afle că fiul acesteia era încă în viaţă.

15. La 2 decembrie 2005 un ofiţer de urmărire penală, însoţit de un colaborator de poliţie, a încercat să-l audieze pe reclamant la spital, dar acesta a refuzat să răspundă, invocînd starea precară de sănătate.

16. La 17 ianuarie 2006 reclamantul a fost audiat de către un procuror şi a declarat că la 19 noiembrie 2005, cînd el mergea pe stradă, o maşină de culoare roşie s-a oprit şi cineva a ieşit din maşină şi l-a lovit în faţă. După aceasta, el nu-şi mai aminteşte nimic. Mama reclamantului a informat procurorul că după internarea reclamantului în spital la 21 noiembrie 2005, o maşină roşie cu colaboratori de poliţie a venit la lacul unde a fost găsit reclamantul şi întrebau despre locul aflării reclamantului. De asemenea, mama reclamantului a dat numele unuia dintre colaboratorii de poliţie care, potrivit ei, l-au agresat pe fiul său la 19 noiembrie 2005. Din procesul-verbal al audierii, s-a constatat că procurorul nu a adresat nici o întrebare reclamantului sau mamei lui.

17. La 20 ianuarie 2006 procuratura Ialoveni a pornit urmărirea penală. Deşi potrivit alegaţiilor mamei reclamantului precum că reclamantul a fost agresat de către colaboratorii de poliţie care conduceau o maşină roşie, urmărirea penală s-a axat pe bănuiala unui jaf, iar alegaţia despre agresarea de către colaboratorii de poliţie nu a fost investigată.

18. La 28 ianuarie 2006 reclamantul a fost audiat de către un procuror. El a confirmat faptul că a fost agresat la 19 noiembrie 2005.

19. La 10 februarie 2006 a fost întocmit raportul de expertiză medico-legală, potrivit căruia, la 21 noiembrie 2005 reclamantul avea excoriaţii şi edem al ţesuturilor moi ale feţei şi excoriaţii pe corp, iar ca urmare a degerăturii severe, ambele membre inferioare şi opt degete de la mîini i-au fost amputate. Se pare că raportul a fost întocmit în baza documentelor medicale ale reclamantului şi nu în baza propriei examinări.

20. Printr-o scrisoare din 3 februarie 2006 Procuratura Generală a informat reclamantul că argumentele invocate nu au confirmat că el a fost bătut de către colaboratorii de poliţie şi că pe cazul dat a fost pornită urmărirea penală pentru a identifica infractorii care l-au bătut şi i-au furat ceasul şi geaca.

21. Mama reclamantului a scris mai multe scrisori la procuratură exprimîndu-şi dezacordul cu modalitatea de efectuare a urmăririi penale şi a insistat ca să fie efectuată prezentarea spre recunoaştere a colaboratorilor de poliţie din Comisariatul de poliţie Ialoveni pentru ca reclamantul să poată identifica colaboratorii de poliţie respectivi.

22. Se pare că urmare a scrisorilor reclamantului, urmărirea penală a fost reluată. Totuşi, la 14 septembrie 2007 procuratura a emis ordonanţă de încetare a urmăririi penale în legătură cu plîngerea reclamantului fără a efectua prezentarea spre recunoaştere. În motivarea respingerii plîngerii, procuratura a invocat faptul că declaraţiile reclamantului erau vagi şi că el nu a cooperat în mod corespunzător cu ofiţerii de urmărire penală. Reclamantul a contestat această ordonanţă.

23. La 6 februarie 2009 Procuratura Generală a anulat ordonanţa menţionată supra şi a dispus reluarea urmăririi penale. S-a decis ca în cadrul urmăririi penale, reclamantul să fie iarăşi audiat şi în acelaşi timp să fie efectuată prezentarea spre recunoaştere ai agresorilor săi. De asemenea, trebuia să fie verificat faptul dacă la 19 noiembrie 2005 el a consumat careva medicamente sau substanţe interzise şi în cazul unor declaraţii contradictorii, urma să fie efectuată confruntarea dintre reclamant şi martori.

24. Într-o scrisoare din 12 martie 2009 adresată procuraturii, mama reclamantului a continuat să acuze atît colaboratorii de poliţie care l-au bătut pe fiul său la 19 noiembrie 2005 cît şi acele persoane l-au alungat pe reclamant şi l-au lăsat să doarmă afară peste noapte în loc să cheme o ambulanţă la 20 noiembrie 2005. De asemenea, ea a acuzat aceste persoane că au furat haina reclamantului şi în schimb i-au dat o haină veche.

25. La 14 martie 2009 reclamantul a fost audiat. El a declarat că în timp ce el mergea pe stradă, o maşină de culoare roşie s-a oprit şi cîţiva colaboratori de poliţie au ieşit şi l-au doborît jos. El a recunoscut pe unul din colaboratorii de poliţie şi putea să-l identifice. El şi-a recăpătat cunoştinţa abia la spital.

26. La 30 iulie 2009 procuratura Ialoveni a clasat urmărirea penală desfăşurată în legătură cu plîngerile reclamantului. În acest sens procuratura nu a menţionat vreo declaraţie expusă de către reclamant la 14 martie 2009. Reclamantul a contestat această ordonanţă.

27. La 3 decembrie 2009 Procuratura Generală a anulat ordonanţa menţionată supra şi a dispus reluarea urmăririi penale. De asemenea, Procuratura Generală a dispus retragerea cauzei penale din gestiunea procuraturii Ialoveni, deoarece a fost stabilit că urmărirea penală a fost incompletă şi că aceasta nu a fost efectuată într-un termen rezonabil. Cauza a fost transmisă procuraturii militare pentru elucidarea, printre altele, a faptelor, dacă reclamantul era consumator de droguri, alcool sau alte substanțe toxice pînă la evenimentele respective. În plus, procuratura militară trebuia să stabilească, în baza documentelor medicale, dacă reclamantul a suferit un traumatism cranian în perioada pretinsei agresiuni din 19 noiembrie 2005 şi să efectueze o confruntare dintre reclamant, mama acestuia şi martori.

28. La 9 septembrie 2010 a fost efectuată o nouă expertiză medico-legală, care a ajuns la aceleaşi concluzii ca şi anterior. De asemenea, experţii au concluzionat că excoriaţiile de pe faţa reclamantului au putut fi cauzate în urma căderii.

29. În cele din urmă, din motive necunoscute, cauza penală a fost transferată iarăşi pentru examinare procuraturii Ialoveni care la 9 martie 2011 a clasat urmărirea penală în legătură cu plîngerea reclamantului despre maltratarea sa de către colaboratorii de poliţie în baza temeiurilor similare care au fost invocate anterior. Se pare că nu a fost efectuată o confruntare dintre reclamant şi colaboratorii de poliţie acuzaţi că l-au bătut.

30. La 11 mai 2011 procurorul ierarhic superior din procuratura Ialoveni a anulat ordonanţa menţionată supra pe motiv că aceasta a fost adoptată în urma unei investigări superficiale şi că nu au fost audiate toate persoanele implicate.

31. Urmărirea penală este pendinte.

II. DREPTUL INTERN PERTINENT

32. Prevederile pertinente din Codul penal prevăd:

Articolul 151. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii

“(1) Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care este periculoasă pentru viaţă ori care a provocat pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia, o boală psihică sau o altă vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă a cel puţin o treime din capacitatea de muncă, ori care a condus la întreruperea sarcinii sau la o desfigurare iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.

(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită:

[litera (a) abrogată prin Legea Nr. 277-XVI din 18 decembrie 2008, care a intrat în vigoare la 24 mai 2009]

b) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor;

c) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti;

d) de două sau mai multe persoane;

e) cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice;

f) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;

g) din interes material;

[litera (h) abrogată prin Legea Nr. 277-XVI din 18 decembrie 2008, care a intrat în vigoare la 24 mai 2009]

i) din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă;

j) asupra a două sau a mai multor persoane;

k) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;

l) cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei;

m) la comandă

se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani.

[alin. (3) abrogat prin Legea Nr. 277-XVI din 18 decembrie 2008, care a intrat în vigoare la 24 mai 2009]

(4) Acţiunile prevăzute la alin. (1) sau (2), care au provocat decesul victimei, se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani.”

Articolul 157. Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată din imprudenţă

“ Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată din imprudenţă se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.”

ÎN DREPT

I. PRETINSA ÎNCĂLCARE ALE ARTICOLELOR 2, 3, 8 DIN CONVENŢIE

33. Reclamantul s-a plîns că a fost maltratat de către colaboratorii de poliţie, care i-a pus în pericol viaţa şi a dus la consecinţe grave asupra sănătăţii sale. De asemenea, el s-a plîns de lipsa unei anchete efective în legătură cu plîngerile sale. În continuare, reclamantul a susţinut că a avut loc încălcarea articolului 8 din Convenţie, ca urmare a vătămării sănătăţii sale şi că, contrar articolului 13 din Convenţie el nu a beneficiat de căi de recurs efective împotriva încălcărilor enumerate supra. Articolele 2, 3, 8 şi 13 din Convenţie, invocate de către reclamant, prevăd următoarele:

Articolul 2

“1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decît în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal cînd infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege

2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă:

(a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale;

(b) pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute;

(c) pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie.”

Articolul 3

“Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

Articolul 8 § 1

“Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private...”

Articolul 13

“Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci cînd încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”

A. Admisibilitatea

34. Guvernul a declarat că urmărirea penală în prezenta cauză continuă şi că nu a fost luată nici o decizie finală la nivel naţional. Din acest motiv, Guvernul susţine că depunerea cererii era prematură şi că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne disponibile.

35. Curtea reiterează că scopul articolului 35 § 1 din Convenţie este de a acorda statelor contractante posibilitatea de a preveni sau a repara încălcările pretinse împotriva lor înainte ca aceste pretenţii să fie depuse la Curte. În consecinţă, statele nu sunt obligate să răspundă pentru acţiunile lor în faţa unui organ internaţional înainte ca ei să aibă posibilitatea de a soluţiona chestiunile pretinse în baza sistemelor lor legale (a se vedea, de exemplu, Remli v. Franţa, 23 aprilie 1996, § 33, Rapoartele hotărîrilor şi deciziilor 1996-II; şi Selmouni v. Franţa [MC], nr. 25803/94, § 74, CEDO 1999-V).

36. În prezenta cauză, este adevărat că procedurile se află încă pe rolul instanţelor judecătoreşti naţionale. Cu toate acestea, Curtea constată că chestiunea epuizării căilor de recurs interne este legată în mod inseparabil de fondul plîngerii invocate în temeiul articolului 3 din Convenţie, şi anume, sub aspectul eficacităţii urmăririi penale efectuate în legătură cu alegaţiile reclamantului despre maltratare. Prin urmare, Curtea consideră că ambele chestiuni trebuie comasate şi examinate împreună (a se vedea Buzilo v. Moldova, nr. 52643/07, § 24, 21 februarie 2012).

37. În continuare, Curtea notează că plîngerile nu sunt vădit nefondate în sensul articolului 35 § 3 din Convenţie. Nici un alt temei nu a fost stabilit pentru a declara cererea inadmisibilă. Prin urmare, acestea trebuie să fie declarate admisibile.

B. Fondul

1. Argumentele părţilor

38. Reclamantul a declarat că pretenţiile sale despre maltratare erau susţinute de rapoartele medicale, declarînd că el a fost internat în spital la 21 noiembrie 2005 cu excoriaţii ale feţei care erau caracteristice unei agresiuni violente. Reclamantul a susţinut că existau probe suficiente pentru a demonstra că el se afla în custodia poliţiei la momentul maltratării sale. În special, el a susţinut că colaboratorii de poliţie a început să-l caute în dimineaţa zilei de 19 noiembrie 2005, atunci cînd s-a constatat faptul că el nu s-a întors în penitenciar seara precedentă. Doi colaboratori de poliţie au fost imediat trimişi la casa părinţilor lui pentru a-l căuta. Totuşi, la scurt timp după aceasta, colaboratorii de poliţie au finisat căutările şi nu au întreprins alte acţiuni pentru a-l găsi pînă la 24 noiembrie 2005. Potrivit declaraţiilor reclamantului, aceasta atestă faptul că colaboratorii de poliţie cunoşteau exact locul său de aflare după ce l-au agresat în dimineaţa zilei din 19 noiembrie 2005, altfel ei ar fi continuat să-l caute.

39. De asemenea, reclamantul a declarat că doi colaboratori de poliţie erau acasă la părinţii lui, atunci cînd unul din ei a recepţionat un apel telefonic din care mama reclamantului a înţeles că el a fost găsit. Imediat după aceasta, colaboratorii de poliţie au plecat de la casa părinţilor, spunînd unui vecin din apropiere că ei au găsit “criminalii” (a se vedea paragraful 8 supra). În plus, reclamantul a declarat că mama lui a fost informată de către şeful Comisariatului de poliţie Ialoveni despre faptul că reclamantul a fost maltratat de către funcţionarii Statului.

40. În plus, reclamantul a declarat că el şi-a pierdut cunoştinţa după ce a fost agresat de către colaboratorii de poliţie în dimineaţa zilei din 19 noiembrie 2005. El presupune că a fost inconştient toată ziua la 19 noiembrie 2005 şi a fost adus la lac în timpul nopţii din 19 spre 20 noiembrie 2005. Presupunerea lui se baza pe faptul că deşi temperaturile de afară erau la fel pe 19 şi 20 noiembrie, el nu a primit degerături în timpul primei nopţi, ceea ce poate indica asupra faptului că el a petrecut doar o parte din acea noapte lîngă lac. Însă, el a suferit degerături severe a doua noapte, deoarece a petrecut mult mai mult timp în aer liber. În acest sens, reclamantul a menţionat că unul dintre colaboratorii de poliţie pe care l-a întîlnit mama sa la 28 noiembrie 2005 a fost surprins să afle că acesta era încă în viaţă (a se vedea paragraful 14 supra). Potrivit reclamantului, aceasta a atestat faptul că, abandonîndu-l în apropierea iazului, colaboratorii de poliţie erau convinşi de faptul că el fie era mort, fie că nu avea şanse să supravieţuiască.

41. Reclamantul a conchis că funcţionarii statului erau responsabili pentru agresarea lui violentă în dimineaţa zilei din 19 noiembrie 2005 şi pentru neacordarea unei îngrijiri medicale în perioada în care el a fost inconştient. Mai mult, funcţionarii statului erau responsabili de faptul că l-au lăsat inconştient la marginea unui lac, în condiţii climaterice joase, astfel riscîndu-i viaţa. Ca urmare a acţiunilor lor, el a suferit vătămări corporale grave şi în consecinţă a rămas invalid. Potrivit reclamantului, astfel a avut loc o încălcare gravă ale articolelor 2 şi 3 din Convenţie.

42. În continuare, reclamantul s-a plîns că autorităţile au omis să investigheze în mod corespunzător plîngerea sa şi, doar au protejat colaboratorii de poliţie responsabili pentru maltratarea sa. Potrivit reclamantului, de asemenea a avut loc o încălcare sub aspect procedural ale articolelor 2 şi 3 din Convenţie şi o încălcare al articolului 13 din Convenţie.

43. Guvernul a ales să nu prezinte observaţii asupra fondului cauzei, dar a menţionat că ar putea să-şi exprime o opinie doar după finisarea procedurilor la nivel naţional.

2. Aprecierea Curţii

(a) Principii generale

44. Articolul 2 din Convenţie, care garantează dreptul la viaţă, este una din prevederile fundamentale ale Convenţiei. Obiectul şi scopul Convenţiei, ca instrument de protecţie a fiinţelor umane, impune interpretarea şi aplicarea articolului 2 într-un mod în care garanţiile sale să fie practice şi efective (a se vedea McCann şi alţii v. Regatul Unit, 27 septembrie 1995, §§ 146-47, Seria A nr. 324; Salman v. Turcia [MC], nr. 21986/93, § 97, CEDO 2000-VII; şi Velikova v. Bulgaria, nr. 41488/98, CEDO 2000-VI).

 45. Persoana a cărei viaţa este pusă în pericol poate de asemenea pretinde statutul de victimă în temeiul articolului 2 din Convenţie (a se vedea, de exemplu, Osman v. Regatul Unit, 28 octombrie 1998, §§ 115-22 Rapoarte 1998-VIII, şi L.C.B. v. Regatul Unit, 9 iunie 1998, §§ 36-41, Rapoarte 1998‑III).

46. Atunci cînd o persoană are o pretenţie serioasă şi legitimă că a fost torturată în timp ce se afla în custodia funcţionarilor statului, noţiunea de „recurs efectiv” presupune, pe lîngă plata compensaţiilor atunci cînd este cazul şi fără a prejudicia orice alt recurs disponibil în legislaţia naţională, efectuarea unei investigaţii detaliate şi efective. Tipul de investigaţie care va atinge aceste scopuri poate varia în funcţie de circumstanţe. Totuşi, indiferent de metoda de investigaţie, autorităţile trebuie să acţioneze cît mai prompt atunci cînd a fost depusă o plîngere oficială. Chiar şi atunci cînd, strict vorbind, nu a fost făcută o plîngere, o investigaţie trebuie pornită dacă există indicii suficient de clare că a fost aplicată tortura sau rele tratamente (a se vedea, printre altele, Özbey v. Turcia (dec.), nr. 31883/96, 8 martie 2001). Autorităţile trebuie să ia în consideraţie situaţia deosebit de vulnerabilă a victimelor torturii şi faptul că persoanele care au fost supuse unor rele tratamente grave vor fi deseori mai puţin pregătite sau dispuse să depună o plîngere (a se vedea Aksoy v. Turcia, 18 decembrie 1996, §§ 97-98, Rapoarte 1996‑VI).

47. Investigarea efectivă care trebuie efectuată în temeiul articolelor 2 şi 3 din Convenţie are scopul de a menţine încrederea publică cu privire la respectarea de către autorităţi a supremaţiei legii şi pentru prevenirea oricărei aparenţe de implicare sau de tolerare a actelor ilegale, de a asigura implementarea efectivă a legilor naţionale care protejează dreptul la viaţă şi dreptul de a nu fi supus relelor tratamente şi, în cazurile care implică agenţii sau organele de stat, de a asigura tragerea acestora la răspundere pentru decesele care s-au înregistrat sub responsabilitatea lor (a se vedea, printre multe altele, McKerr v. Regatul Unit, nr. 28883/95, §§ 111 şi 114, CEDO 2001‑III, şi Paul şi Audrey Edwards v. Regatul Unit, nr. 46477/99, §§ 69 şi 72, CEDO 2002-II).

48. Fără îndoială că cerinţa de promptitudine şi durată rezonabilă este implicită în acest context. Un răspuns prompt din partea autorităţilor prin investigarea acuzaţiilor de maltratare ar putea fi privit, în general, ca fiind esenţial pentru menţinerea încrederii publice cu privire la respectarea de către acestea a supremaţiei legii şi pentru prevenirea oricărei aparenţe de implicare sau de tolerare a actelor ilegale (a se vedea, printre altele, Indelicato v. Italia, nr. 31143/96, § 37, 18 octombrie 2001, şi Özgür Kılıç v. Turcia (dec.), nr. 42591/98, 24 septembrie 2002). În timp ce pot exista obstacole sau dificultăţi care împiedică obţinerea unui progres într-o investigare într-o anumită situaţie, în general poate fi considerat ca fiind esenţial pentru autorităţi să pornească o anchetă în mod prompt pentru a menţine încrederea publică cu privire la respectarea de către acestea a supremaţiei legii şi pentru prevenirea oricărei aparenţe de implicare sau de tolerare a actelor ilegale (a se vedea, mutatis mutandis, Paul şi Audrey Edwards v. Regatul Unit, nr. 46477/99, § 72, CEDO 2002‑II).

(b) Aplicarea principiilor generale în această cauză

49. Revenind la faptele prezentei cauze, Curtea notează că după depistarea reclamantului la 21 noiembrie 2005 întins la pămînt, lîngă un lac, în aer liber, avînd degerături la degete, s-au depistat de asemenea excoriaţii ale feţei şi pe corpul reclamantului, aparent ca urmare unei agresiuni violente. La internarea acestuia în spital, în sîngele lui nu s-a găsit urme de alcool sau droguri (a se vedea paragraful 12 supra). În aceste circumstanţe, pretenţia reclamantului că el a petrecut două nopţi afară ca urmare a maltratării sale din 19 noiembrie 2005 poate fi susţinută. În plus, Curtea este de acord cu pretenţia reclamantului că agresorii au pus viaţa acestuia în pericol prin lăsarea lui în stare inconştientă la marginea unui lac la temperaturi mai joase de zero grade. Prin urmare, Curtea consideră că faptele acestei cauze trebuie examinate atît în temeiul articolului 2 cît şi al articolului 3 din Convenţie.

50. Ca urmare a celor menţionate supra şi examinînd materialele aflate în posesia sa, Curtea este în imposibilitate de a stabili în afara oricărui dubiu rezonabil dacă reclamantul s-a aflat în custodia poliţiei în dimineaţa zilei din 19 noiembrie 2005 şi dacă a fost maltratat de colaboratorii de poliţie. După cum se va arăta mai jos, această dificultate se datorează omisiunii autorităţilor de a efectua o investigare efectivă în legătură cu plîngerile reclamantului (a se vedea Petru Roşca v. Moldova, nr. 2638/05, § 42, 6 octombrie 2009).

51. Curtea notează că urmărirea penală în legătură cu plîngerea reclamantului a fost viciată în mod considerabil. Prin urmare, aceasta se va referi doar la cele mai grave omisiuni. Ea notează că deşi au fost invocate pretenţii deosebit de serioase împotriva colaboratorilor de poliţie de către mama reclamantului şi leziunile suferite de către reclamant au fost extrem de grave, totuşi nu a fost pornită o urmărire penală oficială pînă la 20 ianuarie 2006, aproximativ două luni după pretinsul atac asupra reclamantului. Mai mult, se pare că pretenţia reclamantului că leziunile i-au fost cauzate de către colaboratorii de poliţie a fost mai degrabă ignorată, decît tratată în serios. Din motive necunoscute, procurorii au preferat să investigheze eventualul furt al hainei şi ceasului reclamantului, chiar dacă reclamantul nu s-a plîns de comiterea unei asemenea crime.

52. În opinia Curţii, pentru a determina cauza dereglării stării sănătăţii mintale a reclamantului în perioada 19 – 21 noiembrie 2005 (a se vedea paragraful 9 supra), era esenţială determinarea faptului dacă la momentul pretinsei maltratări acesta a suferit traume la cap. Se pare că nici o examinare medico-legală nu a fost efectuată pînă în februarie 2006, şi chiar şi atunci, se pare că medicii nu au fost chestionaţi în privinţa unei posibile traume la cap.

53. Aparent ofiţerii de urmărire penală nu au încercat să stabilească faptul dacă colaboratorii de poliţie implicaţi în căutarea reclamantului la 19 noiembrie 2005 au condus un autoturism de culoare roşie. Mai mult, se pare că ofiţerii de urmărire penală nu au încercat să identifice şoferii autoturismului roşu, care au fost văzuţi în vecinătatea lacului interesîndu-se despre locul de aflare al reclamantului, după internarea acestuia în spital.

54. Deşi au fost depuse mai multe demersuri de către reclamant şi a existat instrucţiuni directe din partea procuraturii ierarhic superioare, totuşi nu s-a efectuat prezentarea spre recunoaştere a pretinşilor agresori, sau confruntarea dintre reclamant şi martori. Se pare că instrucţiunile procuraturii ierarhic superioare au fost neglijate de către ofiţerii de urmărire penală pînă la un asemenea nivel încît decizia Procuraturii Generale de a remite cauza penală unei alte procuraturi nu a fost executată, urmărirea penală fiind efectuată, pînă în prezent, de către procuratura Ialoveni.

55. În lumina iregularităţilor descrise supra şi luînd în consideraţie durata totală a urmăririi penale, Curtea conchide că urmărirea penală în legătură cu alegaţiile reclamantului despre maltratare nu a fost adecvată sau suficient de efectivă. Prin urmare, Curtea respinge obiecţia Guvernului privind neepuizarea căilor de recurs interne şi constată că a avut loc o încălcare sub aspect procedural ale articolelor 2 şi 3 din Convenţie.

56. Avînd în vedere constatările sale de mai sus, nu se impune vreo chestiune separată prin prisma articolelor 8 şi 13 din Convenţie.

II.APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE

57. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”

A.Prejudiciul

58. Reclamantul a pretins suma de 209187 euro (EUR), cu titlu de prejudiciu material suferit ca urmare ale încălcărilor constatate supra. El a susţinut că suma pretinsă ar putea fi defalcată pentru compensarea venitului său ratat, precum şi cheltuielile pentru îngrijire, proteze şi alte diverse cheltuieli legate de tratamentul său medical, precum şi costurile de călătorie. De asemenea, reclamantul a pretins suma de 120000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

59. Guvernul nu a fost de acord cu reclamantul şi a cerut Curţii să respingă pretenţiile lui cu privire la satisfacţia echitabilă împreună cu cererea sa.

60. Curtea nu vede nici o legătură cauzală dintre încălcările constatate şi prejudiciul material pretins; prin urmare, Curtea respinge această pretenţie. Pe de altă parte, ea acordă reclamantului suma de 20000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B. Costuri şi cheltuieli

61. De asemenea, reclamantul a pretins suma de 8009 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli suportate în faţa Curţii. El a prezentat documente întru susţinerea pretenţiilor sale.

62. Guvernul a contestat această pretenţie şi a cerut Curţii să o respingă.

63. Avînd în vedere încălcările constatate, şi judecînd în mod echitabil, Curtea acordă suma de 4000 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli.

C.Penalităţi

64. Curtea consideră justificat că penalitatea să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE

1. Conexează la fondul cererii, obiecţia preliminară a Guvernului referitoare la omisiunea epuizării căilor de recurs naţionale de către reclamant şi o respinge;

2. Declară cererea admisibilă;

3. Hotărăşte că a avut loc încălcarea articolelor 2 şi 3 din Convenţie sub aspect procedural;

4. Hotărăşte că nu se impune vreo chestiune separată prin prisma articolelor 8 şi 13 din Convenţie;

5. Hotărăşte

(a) că Statul pîrît trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărîre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenţie, suma de 20000 EUR (douăzeci de mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută, şi suma de 4000 EUR (patru mii euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută de la reclamant, care urmează să fie convertite în valuta naţională a Statului pîrît conform ratei de schimb aplicabile la data executării hotărîrii;

(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o penalitate la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente;

6. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.

Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 12 februarie 2013, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.

              Santiago QuesadaJosep Casadevall
Grefier Preşedinte

Full & Egal Universal Law Academy