Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE
CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA
Cererii nr. 19274/03
depusă de Eduard ENACHI
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 21 noiembrie 2006, în cadrul unei camere compuse din:
SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlJ. Casadevall,
DlG. Bonello,
DlM. Pellonpää,
DlK. Traja,
DlS. Pavlovschi,
DlJ. Šikuta, judecători,
şi dl T.L. Early, Grefier al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 7 martie 2003,
Având în vedere decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei şi de a examina admisibilitatea cererii concomitent cu fondul ei,
Având în vedere observaţiile prezentate de Guvernul pârât şi observaţiile prezentate în răspuns de către reclamant,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Eduard Enachi, este un cetăţean al Ucrainei născut în 1975, care locuieşte la Soroca. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl Vitalie Pârlog.
A. Circumstanţele cauzei
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
La 5 decembrie 1998, reclamantul a fost arestat de poliţia moldovenească pe teritoriul Ucrainei, în lipsa unui mandat de arest. El pretinde că a fost împins în portbagajul unei maşini şi transportat în Moldova, unde a fost învinuit de tâlhărie şi contrabandă. De asemenea, el pretinde că în timpul detenţiei a fost supus torturii şi tratamentului degradant. El a fost deţinut în arest preventiv până la 9 iunie 2000, când Curtea de Apel l-a achitat.
Reclamantul a intentat o acţiune împotriva Ministerului Finanţelor cerând plata compensaţiilor pentru prejudiciul moral cauzat în urma urmăririi penale ilegale şi a detenţiei sale preventive timp de nouăsprezece luni.
La 1 noiembrie 2001, Judecătoria Briceni a hotărât în favoarea reclamantului şi i-a acordat 350,000 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul a 30,065.89 euro (EUR) la acea dată). Ministerul a contestat cu apel această hotărâre.
La 22 ianuarie 2002, Tribunalul Bălţi a respins apelul Ministerului. Ministerul a depus recurs la Curtea de Apel.
Printr-o decizie irevocabilă din 11 aprilie 2002, Curtea de Apel a admis recursul şi a redus suma compensaţiilor până la MDL 20,000 (EUR 1,683.46).
La 17 iunie 2002, adjunctul Procurorului General a depus la Curtea Supremă de Justiţie recurs în anulare la hotărârile judecătoreşti sus-menţionate, cerând reducerea sumei compensaţiilor.
La 11 septembrie 2002, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare al adjunctului Procurorului General şi a casat hotărârile judecătoreşti sus-menţionate. Curtea Supremă de Justiţie a pronunţat o nouă hotărâre şi i-a acordat reclamantului MDL 5,000 (EUR 377.47 la acea dată) cu titlu de compensaţii pentru detenţia ilegală.
La 10 aprilie 2006, Guvernul a informat Curtea că, în urma redeschiderii procedurilor, la 15 martie 2006, Curtea Supremă de Justiţie a hotărât în favoarea reclamantului şi i-a acordat MDL 125,000 (EUR 8,058 la acea dată) cu titlu de compensaţii pentru prejudiciul moral cauzat ca urmare a detenţiei sale ilegale. De asemenea, ea a constatat că a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi de articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie ca urmare a casării deciziei Curţii de Apel din 11 aprilie 2002. Curtea Supremă de Justiţie i-a acordat MDL 27,000 (EUR 1,740.63 la acea dată) cu titlu de compensaţii pentru prejudiciul material suferit ca urmare a detenţiei sale ilegale, MDL 40,000 (EUR 2,578.72 la acea dată) cu titlu de prejudiciu moral suferit ca urmare a încălcării drepturilor reclamantului garantate de Convenţie şi MDL 5,000 (EUR 322.34 la acea dată) cu titlu de costuri şi cheltuieli, inclusiv onorariile reprezentantului reclamantului în faţa Curţii.
B. Dreptul intern relevant
Legislaţia internă relevantă a fost descrisă în hotărârea Roşca v. Moldova, nr. 6267/02, § 16, 22 martie 2005.
PRETENŢII
Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 5 § 1 al Convenţiei, de detenţia sa ilegală între 5 decembrie 1998 şi 9 iunie 2000.
El a pretins că decizia Curţii Supreme de Justiţie din 11 septembrie 2002, prin care a fost casată o hotărâre judecătorească irevocabilă în favoarea sa, a constituit o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei.
De asemenea, reclamantul a pretins că dreptul său la protecţia proprietăţii garantat de articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie (adică, banii acordaţi printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă) a fost încălcat ca urmare a deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 11 septembrie 2002.
In fine, el a declarat că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei, deoarece instanţele judecătoreşti au aplicat incorect legislaţia şi au pronunţat hotărâri judecătoreşti ilegale în cauza sa.
ÎN DREPT
A. Pretenţia reclamantului în temeiul articolului 5 § 1 al Convenţiei
Reclamantul a pretins că detenţia sa de la 5 decembrie 1998 până la 9 iunie 2000 a fost ilegală. El a invocat articolul 5 § 1 al Convenţiei, care prevede următoarele:
„Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:
a) dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent;
b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei deţineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzută de lege;
c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia; ...”
Curtea notează că detenţia reclamantului s-a sfârşit la 9 iunie 2000, atunci când el a fost achitat. Totuşi, pretenţia sa cu privire la detenţia sa a fost depusă la 7 martie 2003, cu mai mult de şase luni după data la care detenţia s-a sfârşit.
Prin urmare, această pretenţie a fost depusă în afara termenului şi urmează a fi respinsă după cum prevede articolul 35 §§ 1 şi 4 al Convenţiei.
B. Pretenţia reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi al articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie cu privire la casarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile
Reclamantul a pretins că decizia Curţii Supreme de Justiţie din 11 septembrie 2002, prin care a fost casată o hotărâre judecătorească irevocabilă în favoarea sa, a constituit o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie. Partea relevantă a articolului 6 § 1 prevede următoarele:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... şi într-un termen rezonabil a cauzei sale ... de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ... .”
Partea relevantă a articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie prevede următoarele:
„1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional ... .”
Reclamantul a solicitat Curţii să-i acorde EUR 50,000, fără a prezenta detalii cu privire la baza acestei pretenţii.
Curtea reaminteşte că o decizie sau măsură favorabilă reclamantului nu este în principiu suficientă pentru a-l lipsi de statutul său de „victimă”, decât dacă autorităţile naţionale au recunoscut violarea în mod expres sau în substanţă şi au oferit o redresare pentru violarea Convenţiei (a se vedea Amuur v. France, hotărâre din 25 iunie 1996, Reports of Judgments and Decisions 1996-III, p. 846, § 36; Dalban v. Romania hotărâre din 28 septembrie 1999, Reports 1999-VI, § 44).
Revenind la faptele acestei cauze, Curtea notează că casarea hotărârii judecătoreşti irevocabile din 11 aprilie 2002 pronunţată în favoarea reclamantului a fost constatată de către Curtea Supremă de Justiţie ca fiind ilegală. Curtea acceptă că în această cauză autorităţile de stat au recunoscut încălcarea drepturilor reclamantului. Mai mult, compensaţiile acordate pot fi considerate suficiente pentru a acoperi atât detenţia ilegală (a se vedea, spre exemplu, Duca v. Moldova (dec.), nr. 1579/02, 11 aprilie 2006), cât şi încălcarea drepturilor reclamantului garantate de Convenţie (a se vedea, spre exemplu, Roşca v. Moldova, nr. 6267/02, § 41, 22 martie 2005). În astfel de circumstanţe, Curtea acceptă că în această cauză reclamantul a primit compensaţii adecvate în ceea ce priveşte pretenţiile sale în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi al articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie. Prin urmare, reclamantul nu mai poate pretinde că este „victimă”, iar pretenţia sa urmează a fi respinsă ca fiind vădit nefondată în sensul articolului 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.
C. Pretenţia reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei cu privire la aplicarea incorectă a legislaţiei de către instanţele judecătoreşti
Curtea a examinat restul pretenţiilor reclamantului prin prisma articolului 6. Totuşi, având în vedere toate materialele aflate în posesia sa, ea constată că această pretenţie nu relevă nicio aparenţă de violare a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţie sau de Protocoalele sale.
Prin urmare, această parte a cererii urmează a fi respinsă ca fiind vădit nefondată, aşa cum prevede articolul 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide să sisteze aplicarea articolului 29 § 3 al Convenţiei; şi
Declară cererea inadmisibilă.
T.L. EarlyNicolas Bratza Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy