Cauza C‑64/04
Comisia Comunităților Europene
împotriva
Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Licențe de pescuit – Regulamentul (CE) nr. 3690/93 – Navele Cleopatra și Ocean Quest – Transfer definitiv al acestora în Argentina”
Sumarul hotărârii
1. Pescuit – Politică structurală comună – Sistemul comunitar al licențelor de pescuit
(Regulamentele Consiliului nr. 3690/93, art. 5, și nr. 3699/93, art. 8)
2. Pescuit – Politică structurală comună – Sistemul comunitar al licențelor de pescuit
(Regulamentele Consiliului nr. 3690/93, art. 5, și nr. 3699/93, art. 8)
1. Noțiunea „măsură de încetare definitivă” a activităților de pescuit ale unei nave nu este definită nici la articolul 5 din Regulamentul nr. 3690/93 de instituire a unui sistem comunitar de stabilire a normelor referitoare la informațiile minime pe care trebuie să le conțină licențele de pescuit, nici prin regulament în ansamblul său. În schimb, această noțiune este definită în Regulamentul nr. 3699/93 de definire a criteriilor și condițiilor intervențiilor comunitare cu scop structural în sectorul pescuitului și acvaculturii, precum și prelucrării și comercializării produselor acestora, mai precis la articolul 8 alineatul (2), care prevede că măsurile de încetare definitivă a activităților de pescuit ale navelor pot cuprinde, printre altele, transferul definitiv către un stat terț, în măsura în care acest transfer nu este susceptibil de a aduce atingere dreptului internațional și nici conservării și gestionării resurselor halieutice.
Chiar dacă scopul acestor două regulamente este diferit, nu există niciun element pe baza căruia să se ajungă la concluzia că respectiva definiție este limitată exclusiv la Regulamentul nr. 3699/93 și că aceasta nu poate fi utilizată în cadrul altor instrumente din dreptul derivat referitoare la politica în domeniul pescuitului. Regulamentul nr. 3699/93, care definește respectiva noțiune, a fost adoptat, de altfel, ulterior Regulamentului nr. 3690/93, legiuitorul comunitar alegând așadar, în deplină cunoștință de cauză, să folosească aceeași expresie care exista deja în Regulamentul nr. 3690/93.
Prin urmare, nimic nu împiedică utilizarea definiției respectivei noțiuni în cadrul punerii în aplicare a articolului 5 din Regulamentul nr. 3690/93, articol referitor la retragerea temporară sau definitivă a licențelor de pescuit.
(a se vedea punctele 29 și 31-33)
2. Modul de redactare a articolului 5 din Regulamentul nr. 3690/93 de instituire a unui sistem comunitar de stabilire a normelor referitoare la informațiile minime pe care trebuie să le conțină licențele de pescuit nu interzice, ca atare, utilizarea capacității de pescuit devenite disponibile prin transferul de nave către un stat terț pentru eliberarea de noi licențe, acest articol prevăzând numai obligația statului membru de pavilion de a retrage licențele de pescuit aferente navelor care fac obiectul unei măsuri de încetare definitivă. Pe de altă parte, articolul 8 din Regulamentul nr. 3699/93 de definire a criteriilor și condițiilor intervențiilor comunitare cu scop structural în sectorul pescuitului și acvaculturii, precum și prelucrării și comercializării produselor acestora prevede, printre altele, ce pot cuprinde măsurile de încetare definitivă a activităților de pescuit ale navelor și impune ca navele radiate să fie excluse de la activitățile de pescuit în apele comunitare. Cu toate acestea, din textul acestei prevederi nu rezultă că nu ar putea fi utilizată pentru acordarea de noi licențe de pescuit capacitatea de pescuit devenită disponibilă în registrul național al navelor de pescuit prin transferul definitiv al navelor către state terțe.
(a se vedea punctele 43 și 44)
HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)
29 martie 2007(*)
„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Licențe de pescuit – Regulamentul (CE) nr. 3690/93 – Navele Cleopatra și Ocean Quest – Transfer definitiv al acestora în Argentina”
În cauza C‑64/04,
având ca obiect o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor formulată în temeiul articolului 226 CE, introdusă la 13 februarie 2004,
Comisia Comunităților Europene, reprezentată de domnii T. van Rijn și B. Doherty, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg,
reclamantă,
împotriva
Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, reprezentat de domnul M. Bethell, în calitate de agent,
pârât,
CURTEA (Camera a treia),
compusă din domnul A. Rosas, președinte de cameră, domnii A. Tizzano, A. Borg Barthet, J. Malenovský (raportor) și A. Ó Caoimh, judecători,
avocat general: doamna J. Kokott,
grefier: domnul R. Grass,
având în vedere procedura scrisă,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 13 iulie 2006,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin cererea introductivă, Comisia Comunităților Europene solicită Curții să constate că, prin faptul că nu a retras licențele de pescuit navelor Cleopatra și Ocean Quest după transferul definitiv al acestora în Argentina, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 3690/93 al Consiliului din 20 decembrie 1993 de instituire a unui sistem comunitar de stabilire a normelor referitoare la informațiile minime pe care trebuie să le conțină licențele de pescuit (JO L 341, p. 93).
Cadrul juridic
2 Acordul privind relațiile în sectorul pescuitului marin între Comunitatea Economică Europeană și Republica Argentina a fost aprobat în numele Comunității prin Regulamentul (CEE) nr. 3447/93 al Consiliului din 28 septembrie 1993 (JO L 318, p. 1, Ediție specială, 04/vol. 2, p. 132, denumit în continuare „acordul privind pescuitul”). Al nouălea considerent al acordului privind pescuitul prevede că părțile la acord sunt „convinse că acest nou tip de cooperare în sectorul pescuitului va permite accesul periodic la noi posibilități de pescuit, va contribui la realizarea obiectivelor de reînnoire și reconversie a flotei Argentinei și de restructurare a flotei comunitare și va promova exploatarea rațională a resurselor pe termen lung”.
3 Articolul 5 alineatele (1) și (3) din acordul privind pescuitul prevede:
„(1) Părțile creează condițiile adecvate pentru înființarea în Argentina de întreprinderi care folosesc capital provenind din unul sau mai multe state membre ale Comunității și pentru înființarea de întreprinderi mixte și de asociații în participațiune în sectorul pescuitului între armatori din Argentina și din Comunitate, în scopul de a exploata în comun și, după caz, de a prelucra în comun resursele halieutice argentiniene, în condițiile prevăzute de Protocolul I și anexele I și II.
[…]
(3) În cadrul politicii sale de restructurare a flotei proprii, Comunitatea facilitează includerea navelor comunitare în întreprinderile înființate sau care urmează a fi înființate în Argentina. În acest scop, în cadrul politicii de modernizare tehnologică a industriei sale de pescuit, Argentina facilitează transferul actualelor licențe de pescuit în vigoare și eliberează licențe noi, în temeiul prezentului acord.”
4 Articolul 5 din Regulamentul (CEE) nr. 3760/92 al Consiliului din 20 decembrie 1992 de instituire a unui sistem comunitar al pescuitului și acvaculturii (JO L 389, p. 1) prevedea:
„(1) Consiliul, hotărând conform procedurii prevăzute la articolul 43 din tratat, instituie, înainte de 31 decembrie 1993, un sistem comunitar care să fie aplicat începând cel târziu de la 1 ianuarie 1995 și care să stabilească normele referitoare la informațiile minime pe care trebuie să le cuprindă licențele de pescuit care sunt acordate și administrate de statele membre.
Începând de la data intrării în vigoare a sistemului comunitar, statele membre au obligația de a aplica sisteme naționale de licențe de pescuit. Cu excepția cazului în care există dispoziții contrare, fiecare navă de pescuit comunitară are obligația de a avea o licență de pescuit aferentă navei.
Dispozițiile de mai sus se aplică fără a aduce atingere vreunui sistem special existent la nivel comunitar sau celor necesare în cadrul acordurilor internaționale actuale și viitoare.
(2) Sistemele de licențe sunt aplicabile în privința tuturor navelor de pescuit comunitare care operează în zona de pescuit comunitară, în apele unor țări terțe sau în marea liberă. Cerințele comunitare referitoare la informațiile minime sunt de asemenea aplicabile în privința navelor țărilor terțe care pescuiesc în zona de pescuit comunitară în cazurile prevăzute de acordurile internaționale.” [traducere neoficială]
5 Articolul 11 din Regulamentul nr. 3760/92 prevedea:
„Ținând seama de titlul I, Consiliul stabilește, conform procedurii prevăzute la articolul 43 din tratat, pe o bază multianuală și pentru prima dată cel târziu la 1 ianuarie 1994, obiectivele și modalitățile vizând restructurarea sectorului pescuitului comunitar în vederea realizării unui echilibru durabil între resurse și exploatarea acestora. Restructurarea ține seama, pentru fiecare caz în parte, de eventualele consecințe economice și sociale și de specificul diferitelor regiuni de pescuit.” [traducere neoficială]
6 Potrivit celui de al treilea considerent al Regulamentului nr. 3690/93, „sistemul comunitar trebuie să stabilească normele referitoare la informațiile minime pe care trebuie să le conțină licențele de pescuit pentru fiecare navă de pescuit aflată sub pavilionul unui stat membru”. [traducere neoficială]
7 Articolul 1 din respectivul regulament prevede:
„(1) Se instituie un sistem comunitar care stabilește normele referitoare la informațiile minime pe care trebuie să le conțină licențele de pescuit avute în vedere la articolul 5 din Regulamentul (CEE) nr. 3760/92.
(2) Fiecare navă de pescuit comunitară este obligată să dețină o licență de pescuit aferentă navei.
(3) Licența de pescuit trebuie păstrată la bordul navei.
(4) Este interzis navelor de pescuit să captureze și să dețină la bord, să transbordeze sau să debarce pește în cazul în care nu le‑a fost eliberată licența de pescuit sau atunci când licența de pescuit a fost retrasă sau suspendată.” [traducere neoficială]
8 Articolul 3 din Regulamentul nr. 3690/93 prevede:
„Statul membru de pavilion eliberează și gestionează licențele de pescuit pentru vasele de pescuit aflate sub pavilionul său, cu respectarea dispozițiilor prevăzute la articolul 11 din Regulamentul (CEE) nr. 3760/92.” [traducere neoficială]
9 Articolul 5 din Regulamentul nr. 3690/93 are următorul cuprins:
„Statul membru de pavilion retrage temporar sau definitiv licențele de pescuit ale navelor care fac obiectul unei măsuri de imobilizare temporară și retrage licențele de pescuit ale navelor care fac obiectul unei măsuri de încetare definitivă.” [traducere neoficială]
10 În conformitate cu articolul 8 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 3699/93 al Consiliului din 21 decembrie 1993 de definire a criteriilor și condițiilor intervențiilor comunitare cu scop structural în sectorul pescuitului și acvaculturii, precum și prelucrării și comercializării produselor acestora (JO L 346, p. 1):
„(1) Statele membre iau măsuri de ajustare a efortului de pescuit pentru atingerea cel puțin a obiectivelor programelor de orientare plurianuale prevăzute la articolul 5.
În cazul în care este necesar, statele membre iau măsuri de încetare definitivă sau de limitare a activităților de pescuit ale navelor.
(2) Măsurile de încetare definitivă a activităților de pescuit ale navelor pot cuprinde:
– dezmembrarea pentru fier vechi;
– transferul definitiv către un stat terț, în măsura în care acest transfer nu este susceptibil de a aduce atingere dreptului internațional și nici conservării și gestionării resurselor halieutice;
– afectarea definitivă a respectivei nave, în apele comunitare, altor scopuri decât pescuitul.
[…]
Statele membre se asigură că navele care fac obiectul acestor măsuri sunt radiate din registrele de înmatriculare a navelor de pescuit și din registrul flotei de pescuit comunitare. De asemenea, acestea se asigură că navele radiate sunt excluse definitiv de la activitățile de pescuit în apele comunitare.” [traducere neoficială]
11 Articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 3699/93 prevedea:
„Statele membre pot lua măsuri pentru reorientarea activităților de pescuit, sprijinind înființarea de asocieri temporare de întreprinderi și/sau de societăți mixte.” [traducere neoficială]
12 Regulamentul nr. 3699/93 a fost abrogat de articolul 20 primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 2468/98 al Consiliului din 3 noiembrie 1998 de definire a criteriilor și condițiilor intervențiilor comunitare cu scop structural în sectorul pescuitului și acvaculturii, precum și prelucrării și comercializării produselor acestora (JO L 312, p. 19), dispozițiile articolului 8 alineatele (1) și (2) și ale articolului 9 alineatul (1) din acesta fiind redactate în termeni identici cu cei ai dispozițiilor corespunzătoare din Regulamentul nr. 3699/93.
Situația de fapt și procedura precontencioasă
13 În cadrul acordului privind pescuitul, navele Cleopatra și Ocean Quest, aflate sub pavilionul Regatului Unit și înmatriculate în acest stat membru, au fost transferate în Argentina. Acest transfer a avut loc cu ocazia înființării unei societăți mixte, care reunea armatori comunitari și argentinieni. Navele au fost radiate din registrul matricol al navelor de pescuit al Regatului Unit în luna noiembrie 1996 și, respectiv, în luna iulie 1997 și au fost înscrise în registrul matricol argentinian al navelor de pescuit.
14 Comisia a constatat că licențele de pescuit aferente navelor Cleopatra și Ocean Quest fuseseră folosite pentru alte nave.
15 Prin scrisoarea din 19 aprilie 2001, Comisia a adus la cunoștință Regatului Unit că reutilizarea licențelor de pescuit este contrară obligației de a retrage aceste licențe navelor care au făcut obiectul unei măsuri de încetare definitivă, obligație care le revine autorităților naționale competente în temeiul articolului 5 din Regulamentul nr. 3690/93. Pe de altă parte, prin această scrisoare, statul membru era pus în întârziere, solicitându‑i‑se, conform articolului 226 primul paragraf CE, să își prezinte observațiile cu privire la neîndeplinirea obligațiilor care i se imputa.
16 Întrucât nu a primit niciun răspuns, la 16 ianuarie 2003, Comisia a adresat Regatului Unit un aviz motivat în care, pe de o parte, reitera argumentele expuse în scrisoarea de punere în întârziere și, pe de altă parte, invita acest stat membru să se conformeze obligațiilor care îi incumbau în termen de două luni de la primirea respectivului aviz motivat.
17 În cadrul răspunsului din 20 martie 2003 la avizul motivat menționat, Regatul Unit a invocat mai multe argumente. Mai întâi, a susținut că autoritățile din Regatul Unit considerau că singura obligație care le incumba era radierea navelor Cleopatra și Ocean Quest din registrul matricol național al navelor de pescuit, iar nu retragerea licențelor de pescuit aferente acestora. În continuare, a arătat că nu fusese confirmată de către Comisie obligația retragerii licențelor de pescuit decât după ce proprietarii respectivelor nave încheiaseră contracte cu forță obligatorie în vederea transferului acestora către terți. În final, a apreciat că atitudinea autorităților respective era ușor de înțeles și că fuseseră instituite proceduri care să împiedice, pe viitor, orice transfer similar al licențelor de pescuit.
18 Întrucât aceste explicații nu au fost satisfăcătoare, Comisia a decis să introducă prezenta acțiune.
Cu privire la acțiune
Argumentele părților
19 În opinia Comisiei, în temeiul articolului 5 din Regulamentul nr. 3690/93, statul membru de pavilion trebuie să retragă licențele de pescuit ale navelor care fac obiectul unei măsuri de încetare definitivă.
20 Comisia susține că obligația de retragere a licențelor de pescuit trebuie interpretată în sensul că nu este posibilă reutilizarea capacității de pescuit devenite disponibilă ca urmare a unei asemenea retrageri pentru eliberarea de noi licențe altor nave, deoarece o astfel de reutilizare ar fi contrară articolului 8 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 2468/98, conform căruia statele membre sunt obligate să adopte măsuri de ajustare a efortului de pescuit pentru atingerea cel puțin a obiectivelor programelor de orientare plurianuale. În cazul în care Comunitatea ar autoriza o astfel de reutilizare a licențelor aferente navelor transferate definitiv către un stat terț, nu ar fi îndeplinit obiectivul reducerii flotei de pescuit. Situația nu ar fi diferită nici în cazul în care transferul definitiv ar avea loc cu ocazia înființării unei societăți mixte.
21 Regatul Unit constată că articolul 8 din Regulamentul nr. 2468/98 nu face referire la licențele de pescuit. În plus, deoarece acest regulament a fost adoptat ulterior faptelor care au dat naștere prezentului litigiu, nu ar putea avea niciun efect asupra obligațiilor care îi reveneau Regatului Unit la data producerii acestor fapte.
22 Regatul Unit arată, printre altele, că obligația de retragere a licențelor de pescuit, potrivit articolului 5 din Regulamentul nr. 3690/93, nu ar putea deveni efectivă decât din momentul în care Comisia și‑a dat acordul pentru ca navele respective să fie cedate unei societăți mixte, iar această decizie i‑a fost notificată. Or, în speță, proprietarii navelor Cleopatra și Ocean Quest ar fi vândut licențele aferente acestora înainte ca decizia Comisiei de aprobare a proiectului de cesiune a navelor către o întreprindere mixtă să fi fost notificată statului membru respectiv. Întrucât acești proprietari nu mai erau titularii licențelor respective, Regatul Unit nu a încălcat niciuna dintre obligațiile care îi revin în temeiul articolului 5.
23 Adevărata „eroare” comisă în această cauză ar consta în faptul că proprietarii navelor Cleopatra și Ocean Quest au obținut fonduri provenind atât din vânzarea licențelor aferente acestor nave, cât și din partea Comunității, în condițiile în care o astfel de vânzare ar fi trebuit să aibă ca efect privarea acestora de posibilitatea de a primi un ajutor cu ocazia înființării unei societăți mixte. Cu toate acestea, deși fusese informată că licențele rămâneau în circulație, Comisia ar fi decis să plătească proprietarilor respectivi ajutoarele comunitare, acordându‑le acestora din urmă o prezumție de „bună‑credință”, de care însă nu a beneficiat și Regatul Unit.
24 Pe de altă parte, transferul unei nave în cadrul acordului privind pescuitul s‑ar asemăna cu o măsură de încetare definitivă în sensul articolului 5 din Regulamentul nr. 3690/93. Regatul Unit ar fi instituit, așadar, o procedură de „înghețare” a licenței unei nave din momentul în care serviciile competente primesc o cerere de înființare a unei societăți mixte. Licența nu și‑ar putea redobândi efectul deplin decât în ipoteza în care cererea de înființare a societății mixte este retrasă sau în cazul în care transferul unei nave către o astfel de întreprindere nu primește acordul Comisiei. În consecință, Regatul Unit susține că s‑a asigurat că pe viitor nu va mai avea loc nicio reutilizare a licențelor.
Aprecierea Curții
25 Cu titlu introductiv, trebuie menționat că, în speță, este cert că navele Cleopatra și Ocean Quest au fost înscrise în registrul matricol argentinian al navelor de pescuit și că, din acel moment, au fost transferate definitiv în Argentina.
26 Motivul invocat de Comisie în concluziile cererii introductive, astfel cum au fost reproduse la punctul 1 din prezenta hotărâre, are ca scop constatarea de către Curte a faptului că, neretrăgând licențele de pescuit aferente navelor respective după transferul definitiv al acestora în Argentina, Regatul Unit nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 5 din Regulamentul nr. 3690/93.
27 Cu privire la aceasta, trebuie amintit faptul că, în temeiul prevederilor articolului 5 din Regulamentul nr. 3690/93, în cazul în care o navă de pescuit face obiectul unei măsuri de încetare definitivă, licența aferentă acestei nave este retrasă.
28 Astfel, înainte de examinarea pe fond a motivului invocat de Comisie, este necesară clarificarea unor aspecte prealabile, și anume, în primul rând, în ce constă exact o măsură de încetare definitivă a activității unei nave de pescuit și, în al doilea rând, dacă transferul definitiv al unei astfel de nave în Argentina, în cadrul înființării unei societăți mixte, poate fi asimilat unei măsuri de încetare definitivă în sensul articolului 5 din Regulamentul nr. 3690/93.
Cu privire la măsurile de încetare definitivă
29 În ceea ce privește, în primul rând, noțiunea „măsură de încetare definitivă”, este cert că nici articolul 5 din Regulamentul nr. 3690/93, nici regulamentul în ansamblul său nu oferă indicații cu privire la definiția unei astfel de noțiuni. În schimb, această noțiune este definită în Regulamentul nr. 3699/93, mai precis la articolul 8 alineatul (2), care prevede că măsurile de încetare definitivă a activităților de pescuit ale navelor pot cuprinde, printre altele, dezmembrarea pentru fier vechi, transferul definitiv către un stat terț, în măsura în care acest transfer nu este susceptibil de a aduce atingere dreptului internațional și nici conservării și gestionării resurselor halieutice, precum și afectarea definitivă, în apele comunitare, altor scopuri decât pescuitul.
30 Regulamentele nr. 3690/93 și nr. 3699/93 sunt profund diferite atât în ceea ce privește domeniul de reglementare, cât și în ceea ce privește scopul urmărit. Într‑adevăr, Regulamentul nr. 3690/93, astfel cum rezultă în special din al treilea considerent al acestuia, stabilește normele referitoare la informațiile minime pe care trebuie să le cuprindă licențele de pescuit, în timp ce Regulamentul nr. 3699/93 definește criteriile și condițiile pentru intervențiile comunitare cu scop structural în sectorul pescuitului și al acvaculturii.
31 Cu toate acestea, chiar dacă scopul acestor două regulamente este diferit, nu există niciun element pe baza căruia să se ajungă la concluzia că definiția noțiunii „măsură de încetare definitivă” este limitată exclusiv la Regulamentul nr. 3699/93 și că această definiție nu poate fi utilizată în cadrul altor instrumente din dreptul derivat referitoare la politica în domeniul pescuitului.
32 Regulamentul nr. 3699/93, care definește noțiunea de măsură de încetare definitivă, a fost adoptat, de altfel, ulterior Regulamentului nr. 3690/93. Astfel după cum rezultă din diferitele versiuni lingvistice ale Regulamentului nr. 3699/93, în special din versiunile germană, spaniolă, franceză și italiană, legiuitorul comunitar a ales așadar, în deplină cunoștință de cauză, să folosească aceeași expresie care exista deja în Regulamentul nr. 3690/93.
33 Prin urmare, nimic nu împiedică utilizarea definiției respectivei noțiuni, deși aceasta provine din Regulamentul nr. 3699/93, în cadrul punerii în aplicare a articolului 5 din Regulamentul nr. 3690/93, articol referitor la retragerea temporară sau definitivă a licențelor de pescuit.
34 Printre diferitele „măsuri de încetare definitivă” a activităților de pescuit ale navelor enumerate la articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 3699/93 figurează în special „transferul definitiv către un stat terț”. Or, în speță, nu este contestat faptul că transferul navelor de pescuit Cleopatra și Ocean Quest a fost efectuat către „un stat terț”, și anume către Republica Argentina.
35 Astfel, în al doilea rând, se ridică întrebarea dacă transferul definitiv al unor astfel de nave în Argentina, cu ocazia înființării unei societăți mixte, poate fi asimilat unei măsuri de încetare definitivă în sensul articolului 5 din Regulamentul nr. 3690/93.
36 Modul de redactare a respectivului articol 8 alineatul (2) nu împiedică nicidecum aplicarea noțiunii „măsură de încetare definitivă” în cazul transferului definitiv al navelor în temeiul unui acord internațional încheiat între Comunitate și un stat terț. Dimpotrivă, dispoziția menționată, la a doua liniuță, face referire în mod expres la respectarea dreptului internațional și, pe cale de consecință, a acordurilor internaționale.
37 În ceea ce privește acordul privind pescuitul, nici acesta nu împiedică în vreun fel calificarea unui transfer de nave de pescuit care a avut loc în temeiul prevederilor sale drept „măsură de încetare definitivă” a activităților de pescuit în sensul dreptului comunitar.
38 Rezultă că transferul definitiv al navelor de pescuit către un stat terț, care a avut loc în temeiul unui acord internațional, constituie una dintre măsurile de încetare definitivă a activităților de pescuit, astfel cum sunt prevăzute la articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 3699/93. Prin urmare, în speță, transferul definitiv al navelor Cleopatra și Ocean Quest în Argentina trebuie considerat ca fiind o „măsură de încetare definitivă” a activităților de pescuit, în sensul definiției date de dreptul comunitar unei astfel de măsuri.
Cu privire la retragerea licențelor de pescuit și la acordarea de noi licențe de pescuit
39 Prin urmare, se ridică întrebarea dacă, în speță, licența de pescuit a navelor Cleopatra și Ocean Quest, care au fost ambele transferate definitiv în Argentina, a fost retrasă de autoritățile competente din Regatul Unit.
40 Acesta din urmă susține că drepturile conferite de licențele de pescuit foștilor proprietari ai navelor Cleopatra și Ocean Quest au fost vândute unor terți care le‑au folosit pentru alte nave. Ar rezulta că licențele asociate acestor nave ar fi fost într‑adevăr retrase.
41 Comisia nu contestă faptul că licențele asociate navelor Cleopatra și Ocean Quest au fost retrase. În schimb, aceasta constată că prin transferul respectivelor nave a devenit disponibilă o capacitate de pescuit care a fost reutilizată pentru alte nave.
42 În această privință, Comisia susține că reiese din articolul 5 din Regulamentul nr. 3690/93 că, în cazul unui transfer definitiv de nave către un stat terț, statul membru nu trebuie doar să retragă licențele asociate navelor astfel transferate, ci trebuie și să se abțină de la a utiliza capacitatea de pescuit devenită astfel disponibilă în registrul național de înmatriculare pentru eliberarea de noi licențe. Într‑adevăr, o astfel de utilizare ar fi contrară obiectivelor articolului 8 din Regulamentul nr. 2468/98, prevedere care se înscrie în cadrul politicii comunitare de restructurare a flotei comunitare.
43 Este important să se constate, pe de o parte, că modul de redactare a articolului 5 din Regulamentul nr. 3690/93 nu interzice, ca atare, utilizarea capacității de pescuit devenite disponibile prin transferul de nave către un stat terț pentru eliberarea de noi licențe, acest articol prevăzând numai obligația statului membru de pavilion de a retrage licențele de pescuit aferente navelor care fac obiectul unei măsuri de încetare definitivă. Or, rezultă din cele menționate anterior că această obligație de retragere a licențelor de pescuit a fost respectată de Regatul Unit.
44 Pe de altă parte, articolul 5 din Regulamentul nr. 3690/93, care reprezintă singura dispoziție menționată în concluziile Comisiei, nu face în niciun fel referire la articolul 8 din Regulamentul nr. 3699/93, nici la versiunea acestuia modificată prin Regulamentul nr. 2468/98. În orice caz, acest articol 8 prevede, printre altele, ce pot cuprinde măsurile de încetare definitivă a activităților de pescuit ale navelor și impune ca navele radiate să fie excluse de la activitățile de pescuit în apele comunitare. Cu toate acestea, din textul acestei prevederi nu rezultă că nu ar putea fi utilizată pentru acordarea de noi licențe de pescuit capacitatea de pescuit devenită disponibilă în registrul național al navelor de pescuit prin transferul definitiv al navelor către state terțe.
45 Chiar presupunând că, în temeiul altor dispoziții de drept comunitar, Comisia ar fi fost în măsură, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 226 CE, să acționeze împotriva Regatului Unit în ceea ce privește sistemul de eliberare a noilor licențe de pescuit, astfel cum a subliniat avocatul general la punctul 45 din concluziile sale, este cert că încălcarea unor astfel de dispoziții nu constituie obiectul neîndeplinirii obligațiilor care îi este imputată (a se vedea hotărârea din 20 octombrie 2005, Comisia/Regatul Unit, C‑6/04, Rec., p. I‑9017, punctele 58-60, hotărârea din 15 iunie 2006, Comisia/Franța, C‑255/04, Rec., p. I‑5251, punctul 24, și hotărârea din 15 februarie 2007, Comisia/Țările de Jos, C‑34/04, Rep., p. I‑1387, punctul 53).
46 Rezultă din cele de mai sus că motivul invocat de Comisie în susținerea acțiunii sale și întemeiat pe încălcarea articolului 5 din Regulamentul nr. 3690/93 nu este fondat și, prin urmare, acest motiv trebuie îndepărtat, fără a fi necesară examinarea argumentului invocat de Regatul Unit în cadrul memoriului în apărare, potrivit căruia obligația de retragere a licențelor de pescuit, conform articolului 5 din Regulamentul nr. 3690/93, nu ar fi fost efectivă, întrucât transferul în Argentina al navelor Cleopatra și Ocean Quest a avut loc înainte de adoptarea deciziei de aprobare a transferului de către Comisie.
47 În aceste condiții, trebuie respinsă acțiunea introdusă de Comisie.
Cu privire la cheltuielile de judecată
48 Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Regatul Unit a solicitat obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta din urmă a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Comisia Comunităților Europene la plata cheltuielilor de judecată.
Semnături
* Limba de procedură: engleza.
Full & Egal Universal Law Academy