6.11.2010
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 301/20
Hotărârea Tribunalului din 13 septembrie 2010 — Editions Jacob/Comisia
(Cauza T-452/04) (1)
(Concurență - Concentrări - Activitate editorială în limba franceză - Decizie de declarare a unei concentrări ca fiind compatibilă cu piața comună sub condiția cesionării unor active - Decizie de aprobare a cesionarului activelor cesionate - Acțiune în anulare formulată de un candidat la cesiune care a fost respins - Independența mandatarului - Regulamentul (CEE) nr. 4064/89)
2010/C 301/30
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamantă: Éditions Odile Jacob SAS (Paris, Franța) (reprezentanți: W. van Weert, O. Fréget, M. Struys, M. Potel și L. Eskenazi, avocați)
Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: inițial A. Whelan, O. Beynet, A. Bouquet și F. Arbault, ulterior A. Bouquet și O. Beynet, agenți)
Interveniente în susținerea pârâtei: Wendel Investissement SA (Paris) (reprezentanți: inițial C. Couadou și M. Trabucchi, ulterior M. Trabucchi și F. Gordon, avocați) și Lagardère SCA (Paris) (reprezentanți: inițial A. Winckler, I. Girgenson și S. Sorinas Jimeno, ulterior A. Winckler, F. de Bure și J.-B. Pinçon, avocați)
Obiectul
Cerere de anulare a Deciziei (2004) D/203365 a Comisiei din 30 iulie 2004 privind aprobarea societății Wendel Investissement în calitate de cumpărător al activelor cesionate conform Deciziei 2004/422/CE a Comisiei din 7 ianuarie 2004 prin care o operațiune de concentrare a fost declarată compatibilă cu piața comună și cu funcționarea Acordului privind Spațiul Economic European (cazul COMP/M.2978 — Lagardère/Natexis/VUP) (JO L 125, p. 54).
Dispozitivul
1.
Anulează Decizia (2004) D/203365 a Comisiei din 30 iulie 2004 privind aprobarea Wendel Investissement SA în calitate de cumpărător al activelor cesionate în conformitate cu Decizia 2004/422/CEE a Comisiei din 7 ianuarie 2004 prin care o operațiune de concentrare a fost declarată compatibilă cu piața comună și cu funcționarea Acordului privind Spațiul Economic European (cazul COMP/M.2978 — Lagardère/Natexis/VUP).
2.
Comisia Europeană și Lagardère SCA suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Éditions Odile Jacob SAS.
3.
Wendel Investissement suportă propriile cheltuieli de judecată.
(1) JO C 45, 19.2.2005.
Full & Egal Universal Law Academy