24.5.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 128/2
Hotărârea Curții (Marea cameră) din 8 aprilie 2008 — Comisia Comunităților Europene/Republica Italiană
(Cauza C-337/05) (1)
(Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Contracte de achiziții publice de bunuri - Directivele 77/62/CEE și 93/36/CEE - Atribuirea unor contracte de achiziții publice fără publicarea unui aviz prealabil - Lipsa unei proceduri de licitație - Elicoptere mărcile Agusta și Agusta Bel)
(2008/C 128/03)
Limba de procedură: italiana
Părțile
Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: D. Recchia și X. Lewis, agenți)
Pârâtă: Republica Italiană (reprezentanți: I.M. Braguglia, agent, G. Fiengo, avocat)
Obiectul
Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Directiva 93/36/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de bunuri (JO L 199, p. 1) și Directiva 77/62/CEE din 21 decembrie 1976 — Neprobarea existenței unor motive susceptibile de a permite autorității contractante să recurgă la procedura negociată fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare — Elicoptere Agusta et Agusta Bell achiziționate pentru necesitățile gărzii forestiere, ale gărzii de coastă, ale carabinierilor etc.
Dispozitivul
1)
Prin faptul de a fi pus în aplicare o practică, cu o existență îndelungată și menținută în vigoare, de atribuire directă a contractelor pentru achiziționarea de la Agusta SpA de elicoptere, mărcile Agusta și Agusta Bell, destinate să acopere necesitățile mai multor corpuri militare și civile, fără a aplica nicio procedură de licitație și în special fără a respecta procedurile prevăzute de Directiva 93/36/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de bunuri, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 1997 și, anterior, prin Directiva 77/62/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1976 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de bunuri, astfel cum a fost modificată și completată prin Directiva 80/767/CEE a Consiliului din 22 iulie 1980 și Directiva 88/295/CEE a Consiliului din 22 martie 1988, Republica Italiană nu și a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul acestor directive.
2)
Obligă Republica Italiană la plata cheltuielilor de judecată.
(1) JO C 281, 12.11.2005.
Full & Egal Universal Law Academy