26.1.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 22/4
Hotărârea Curții (Camera a treia) din 6 decembrie 2007 — Comisia Comunităților Europene/Republica Federală Germania
(Cauza C-456/05) (1)
(Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Articolul 43 CE - Psihoterapeuți care au încheiat contracte cu casele de asigurări de sănătate - Sistem de cote - Norme tranzitorii derogatorii - Proporționalitate - Admisibilitate)
(2008/C 22/07)
Limba de procedură: germana
Părțile
Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: H. Støvlbæk și S. Grünheid, agenți)
Pârâtă: Republica Federală Germania (reprezentanți: M. Lumma și U. Forsthoff, agenți)
Obiectul
Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Încălcarea articolului 43 CE — Reglementare tranzitorie în materie de autorizare a psihoterapeuților care prevede că pentru obținerea autorizației este necesară exercitarea unei activități prealabile în cadrul sistemului de asigurări de sănătate național
Dispozitivul
1)
Prin aplicarea dispozițiilor tranzitorii sau a „drepturilor dobândite”, care permit psihoterapeuților să beneficieze de acordarea autorizării sau a aprobării pentru exercitarea profesiei în mod independent de normele în vigoare privind încheierea de contracte cu casele de asigurări de sănătate, numai în privința psihoterapeuților care și-au desfășurat activitatea într-o regiune din Germania în cadrul caselor de asigurări de sănătate germane și prin neluarea în considerare a activității profesionale comparabile sau similare exercitată de psihoterapeuți în alte state membre, Republica Federală Germania nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 43 CE.
2)
Obligă Republica Federală Germania la plata cheltuielilor de judecată.
(1) JO C 86, 8.4.2006.
Full & Egal Universal Law Academy