EUR-Lex -  62005CC0019 - RO

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

VERICA TRSTENJAK,

prezentate la 10 iulie 20071(1)

Cauza C‑19/05

Comisia Comunităților Europene

împotriva

Regatului Danemarcei

„Articolul 226 CE – Procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor – Resurse proprii ale Comunităților – Taxe vamale legal datorate care nu au fost recuperate ca urmare a unei erori a autorităților vamale – Răspunderea financiară a statelor membre – Apărări prin care se arată că sistemul de resurse proprii ale Comunităților nu a fost afectat”

I –    Introducere

1.        În prezenta procedură, Curtea trebuie să se pronunțe cu privire la o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor formulată de Comisia Comunităților Europene (denumită în continuare „Comisia”) împotriva Regatului Danemarcei (denumit în continuare „Danemarca”). Prin cererea introductivă, Comisia solicită Curții să constate că, prin faptul că nu a pus la dispoziția Comisiei resurse proprii în valoare de 18 687 475 DKK (aproximativ 2 507 210 euro) majorate cu dobânzi de întârziere calculate începând cu data de 27 iulie 2000, Danemarca nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dreptului comunitar, în special în temeiul articolului 10 CE, precum și al articolelor 2 și 8 din Decizia 94/728/CE, Euratom a Consiliului din 31 octombrie 1994 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO L 293, p. 9), și să oblige Danemarca la plata cheltuielilor de judecată.

2.        Cauza reprezintă continuarea cauzei C‑392/02, Comisia/Danemarca(2), în care Curtea a stabilit principiul că statele membre răspund din punct de vedere financiar pentru erorile autorităților lor vamale dacă aceste erori duc la o scădere a resurselor proprii ale Comunităților.

II – Cadrul juridic

3.        Articolul 10 CE are următorul conținut: „Statele membre iau toate măsurile generale sau speciale necesare pentru a asigura îndeplinirea obligațiilor care decurg din prezentul tratat sau care rezultă din actele instituțiilor Comunității. Statele membre facilitează Comunității îndeplinirea misiunii sale.”

A –    Prevederi privitoare la resursele proprii

4.        Articolul 269 al doilea paragraf CE prevede: „Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei și după consultarea Parlamentului European, adoptă dispozițiile privind sistemul de resurse proprii al Comunității, a căror adoptare o recomandă statelor membre în conformitate cu normele lor constituționale.”

5.        Chiar dacă acțiunea Comisiei are în vedere în primul rând Decizia 94/728/CE, Euratom a Consiliului din 31 octombrie 1994 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene(3) (denumită în continuare „Decizia 94/728”), întrucât situația de fapt se referă în parte la perioada anterioară datei de 1 decembrie 1995, trebuie analizată și Decizia 88/376/CEE, Euratom a Consiliului din 24 iunie 1988 privind sistemul de resurse proprii ale Comunităților(4) (denumită în continuare „Decizia 88/376”).

6.        Sistemul de resurse proprii a fost inițial reglementat de Decizia 88/376. Această decizie a fost abrogată și înlocuită de Decizia 94/728, care a intrat în vigoare, în temeiul articolului 11 alineatul (1) din aceasta, la 1 decembrie 1995.

1.      Decizia 88/376

7.        În conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din Decizia 88/376, veniturile următoare constituie resurse proprii înscrise în bugetul Comunităților:

„(a)      prelevări, prime, sume suplimentare sau compensatorii, sume sau elemente suplimentare și alte taxe stabilite sau de stabilit de către instituțiile Comunităților privind schimburile cu țările nemembre în cadrul politicii agricole comune, precum și cotizații și alte taxe prevăzute în cadrul organizării comune a piețelor în sectorul zahărului;

(b)      taxe ale Tarifului vamal comun și alte taxe stabilite sau de stabilit de către instituțiile Comunităților privind schimburile cu țările nemembre și taxe vamale asupra produselor prevăzute de Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului;

(c)      aplicarea unei rate unitare valabile pentru toate statele membre asupra bazei TVA, stabilită în mod unitar pentru statele membre în conformitate cu regulile comunitare; cu toate acestea, baza pentru un stat membru care este luată în considerare, în sensul prezentei decizii, nu poate depăși 55 % din PNB al statului în cauză;

(d)      aplicarea unei rate de stabilit în cadrul procedurii bugetare, luând în considerare toate celelalte venituri, la suma PNB ale tuturor statelor membre, stabilite conform unor reguli comunitare care vor constitui obiectul unei directive de adoptat conform articolului 8 alineatul (2) al prezentei decizii.”

8.        Articolul 8 din Decizia 88/376 prevede:

„(1)      Resursele proprii comunitare menționate la articolul 2 alineatul (1) literele (a) și (b) se colectează de către statele membre conform actelor cu putere de lege și actelor administrative naționale care, după caz, sunt adaptate la cerințele reglementărilor comunitare. Comisia examinează, la intervale regulate, dispozițiile naționale comunicate de statele membre, comunică statelor membre adaptările pe care le consideră necesare pentru a asigura conformitatea acestora cu reglementările comunitare și raportează către autoritatea bugetară. Statele membre pun la dispoziția Comisiei resursele menționate la articolul 2 alineatul (1) literele (a)-(d).

(2)      Fără a aduce atingere verificării conturilor și controalelor de conformitate și regularitate prevăzute la articolul 206 bis din Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, această verificare și aceste controale care privesc în principal fiabilitatea și eficacitatea sistemelor și procedurilor naționale de stabilire a bazei pentru resursele proprii provenind din TVA și din PNB, și fără a aduce atingere controalelor organizate conform articolului 209 litera (c) din tratat, Consiliul, hotărând în unanimitate pe baza unei propuneri a Comisiei și după consultarea Parlamentului European, adoptă dispozițiile necesare aplicării prezentei decizii, precum și cele privind controlul perceperii sumelor datorate, punerea la dispoziția Comisiei și plata veniturilor menționate la articolele 2 și 5.”

2.      Decizia 94/728

9.        Conform articolului 2 alineatul (1) din Decizia 94/728, constituie resurse proprii înscrise în bugetul Comunităților în special „resursele tradiționale”, care provin din:

„(a)      taxe, prime, sume adiționale sau compensatorii, sume sau factori adiționali și alte taxe stabilite sau care urmează a fi stabilite de către instituțiile Comunităților în legătură cu comerțul cu țările terțe în cadrul politicii agricole comune […];

(b)      taxe din Tariful vamal comun și alte taxe stabilite sau care urmează a fi stabilite de către instituțiile Comunităților în legătură cu comerțul cu țările terțe […];

(c)      aplicarea unei cote uniforme, valabile pentru toate statele membre, a bazei de evaluare a TVA, stabilită în mod uniform pentru statele membre în conformitate cu normele comunitare […];

(d)      aplicarea unei cote, care urmează a fi stabilită în conformitate cu procedura bugetară, în lumina sumei totale a tuturor celorlalte venituri, sumei tuturor PNB ale statelor membre […]” [traducere neoficială]

10.      Conform articolului 2 alineatul (3) din Decizia 94/728, statele membre rețin, în calitate de costuri de colectare, 10 % din sumele datorate conform alineatului (1) literele (a) și (b). Prin articolul 2 alineatul (3) din Decizia 2000/597/CE, Euratom a Consiliului din 29 septembrie 2000 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene(5), acest nivel a fost ridicat la 25 % pentru veniturile stabilite după 31 decembrie 2000.

11.      Articolul 8 din Decizia 94/728 prevede:

„(1)      Resursele proprii comunitare menționate la articolul 2 alineatul (1) literele (a) și (b) sunt colectate de către statele membre în conformitate cu dispozițiile de drept intern impuse prin acte cu putere de lege și norme administrative care, după caz, sunt adaptate pentru a îndeplini cerințele normelor comunitare. Comisia examinează, la intervale regulate, dispozițiile de drept intern pe care i le comunică statele membre, comunică statelor membre ajustările pe care le consideră necesare pentru a asigura conformitatea acestora cu normele comunitare și raportează la autoritatea bugetară. Statele membre pun la dispoziția Comisiei resursele prevăzute la articolul 2 alineatul (1) literele (a)-(d).

(2)      […] Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei și după consultarea Parlamentului European, adoptă dispozițiile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei decizii și pentru a face posibile controlul recuperării, punerea la dispoziția Comisiei și plata veniturilor prevăzute la articolele 2 și 5.” [traducere neoficială]

3.      Prevederi privitoare la asigurarea controlului perceperii sumelor

12.      În perioada de referință, prevederile privitoare la controlul perceperii sumelor erau conținute în Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1552/89 al Consiliului din 29 mai 1989 privind punerea în aplicare a Deciziei 88/376/CEE(6) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 1552/89”). Acest regulament a fost modificat prin Regulamentul (Euratom, CE) nr. 1355/96 al Consiliului din 8 iulie 1996(7), care a intrat în vigoare la 14 iulie 1996. Regulamentul nr. 1552/89, astfel cum fusese modificat, a fost consolidat și înlocuit prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 al Consiliului din 22 mai 2000 privind punerea în aplicare a Deciziei 94/728/CE, Euratom referitoare la sistemul resurselor proprii ale Comunităților(8).

13.      Al doilea considerent al Regulamentului nr. 1552/89 prevede: „Comunitatea trebuie să dispună de resursele proprii la care se referă articolul 2 din Decizia 88/376/CEE, Euratom în cele mai bune condiții și, în acest sens, trebuie stabilite acorduri pentru ca statele să pună la dispoziția Comisiei resursele proprii alocate Comunităților.” [traducere neoficială].

14.      Articolul 2 alineatele (1) și (1a) din Regulamentul nr. 1552/89 reglementează condițiile nașterii dreptului Comunității asupra resurselor proprii din taxe vamale:

„(1)      În scopul aplicării prezentului regulament, dreptul Comunității asupra resurselor proprii la care se referă articolul 2 alineatul (1) literele (a) și (b) din Decizia 88/376/CEE, Euratom se constată de îndată ce sunt îndeplinite condițiile prevăzute de regulamentul vamal privind înregistrarea sumei cuvenite și notificarea debitorului.

(1a)      Data stabilită la care se referă dispozițiile alineatului (1) trebuie să fie data înregistrării, prevăzută de regulamentul vamal.” [traducere neoficială].“

15.      Potrivit articolului 9 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 1552/89, „[c]onform procedurii definite la articolul 10, fiecare stat membru înscrie resursele proprii în creditul contului deschis în acest scop în numele Comisiei la trezoreria sa sau la organismul pe care l‑a desemnat.” [traducere neoficială]

16.      Articolul 11 din Regulamentul nr. 1552/89 are următorul cuprins:

„Orice întârziere în intrările în conturi prevăzute la articolul 9 alineatul (1) are drept rezultat plata de către statul membru vizat a unei dobânzi la o rată egală cu rata dobânzii aplicate finanțărilor pe termen scurt în ziua scadenței pe piața monetară a statului membru, majorată cu două puncte. Această rată este majorată cu 0,25 puncte pentru fiecare lună de întârziere. Rata majorată se aplică întregii perioade de întârziere.” [traducere neoficială]

17.      Articolul 17 alineatele (1) și (2) din regulamentul menționat prevede:

„(1)      Statele membre trebuie să ia toate măsurile necesare pentru ca sumele corespunzătoare drepturilor constatate conform articolului 2 să fie puse la dispoziția Comisiei în condițiile prevăzute de prezentul regulament.

(2)      Statele membre sunt libere de obligația de a pune la dispoziția Comisiei suma corespunzând drepturilor constatate doar dacă a fost imposibilă colectarea acestor sume din motive de forță majoră. În plus, în cazuri specifice, statele membre pot să nu pună la dispoziția Comisiei aceste sume atunci când se constată, după examinarea aprofundată a tuturor datelor pertinente privind cazul respectiv, că este absolut imposibil să se procedeze la colectarea sumelor din motive care nu pot fi imputate statelor membre [...]” [traducere neoficială]

B –    Reglementarea vamală

1.      Codul vamal

18.      Articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar(9) prevede:

„O decizie favorabilă persoanei interesate este revocată sau modificată atunci când, în alte cazuri decât cele menționate la articolul 8, nu au fost sau nu mai sunt îndeplinite una sau mai multe condiții prevăzute pentru emiterea acesteia.”

19.      Articolul 20 din Codul vamal prevede:

„(1)      Drepturile legal datorate la apariția unei datorii vamale se bazează pe Tariful vamal al Comunităților Europene.

[…]

(3)      Tariful vamal al Comunităților Europene cuprinde:

(a)      Nomenclatura combinată a mărfurilor;

[…]

(f)      măsurile autonome de suspendare, care prevăd o reducere sau o exonerare de drepturi de import aferente anumitor mărfuri;

[…]

(4)      Fără a aduce atingere normelor privind cheltuielile forfetare, măsurile prevăzute la alineatul (3) literele (d), (e) și (f) se aplică la cererea declarantului în locul celor prevăzute la litera (c) atunci când mărfurile respective îndeplinesc condițiile prevăzute de aceste prime măsuri menționate. Se poate face cerere ulterior, cu condiția să fie îndeplinite condițiile necesare.

[…]”

20.      Articolul 82 alineatul (1) din Codul vamal prevede:

„Atunci când mărfurile sunt puse în liberă circulație cu drepturi de import reduse sau zero pe motivul destinației lor finale, acestea rămân sub supraveghere vamală. Supravegherea vamală se încheie atunci când condițiile prevăzute pentru acordarea unui astfel de drept redus sau zero încetează a mai fi aplicate, în cazul în care mărfurile sunt exportate sau distruse sau utilizarea mărfurilor în alte scopuri decât cele prevăzute pentru aplicarea dreptului redus sau zero este permisă cu condiția achitării drepturilor datorate.”

21.      Conform articolului 204 alineatele (1) și (2) din Codul vamal:

„(1)      O datorie vamală la import ia naștere prin:

(a)      neexecutarea uneia dintre obligațiile care rezultă, în privința mărfurilor supuse drepturilor de import, din depozitarea lor temporară sau din utilizarea regimului vamal sub care sunt plasate sau

(b)      nerespectarea unei condiții care reglementează plasarea mărfurilor sub regimul respectiv sau acordarea unei rate reduse sau zero a drepturilor de import ținând seama de destinația mărfurilor,

în alte cazuri decât cele menționate la articolul 203 doar dacă nu se stabilește că acele omisiuni nu au un efect semnificativ asupra utilizării corecte a regimului de depozitare temporară sau a regimului vamal în cauză.

(2)      Datoria vamală ia naștere fie în momentul în care obligația a cărei neexecutare generează datorii vamale încetează a mai fi îndeplinită, fie în momentul în care mărfurile sunt plasate sub regimul vamal în cauză, atunci când se stabilește ulterior că o condiție care reglementează plasarea mărfurilor sub regimul respectiv sau acordarea unei rate reduse sau zero a drepturilor de import ținând seama de destinația mărfurilor nu a fost îndeplinită în fapt.”

22.      Articolul 220 din Codul vamal prevede:

„(1)      În cazul în care valoarea drepturilor rezultate dintr‑o datorie vamală nu a fost înscrisă în evidența contabilă în conformitate cu articolele 218 și 219 sau a fost înscrisă la un nivel inferior sumei datorate legal, valoarea drepturilor ce urmează a fi recuperate trebuie înscrisă în evidența contabilă în termen de cel mult două zile de la data la care autoritățile vamale au luat cunoștință de situație și pot calcula suma datorată legal și stabili debitorul (înscriere ulterioară în evidența contabilă). Acel termen poate fi prelungit în conformitate cu articolul 219.

(2)      Cu excepția cazurilor menționate la articolul 217 alineatul (1) al doilea și al treilea paragraf, înscrierea ulterioară în evidența contabilă nu este posibilă în cazul în care:

[…]

(b)      valoarea drepturilor legal datorate nu a fost înscrisă în evidența contabilă ca urmare a unei erori din partea autorităților vamale care nu ar fi putut fi detectată în condiții rezonabile de către debitor, acesta acționând la rândul lui cu bună‑credință și respectând toate dispozițiile prevăzute de legislația în vigoare în ceea ce privește declarația vamală;

[…]”

23.      Articolul 239 din Codul vamal prevede:

„(1)      Drepturile de import sau export se pot rambursa sau remite în alte situații decât cele menționate la articolele 236, 237 și 238:

–        care urmează a fi stabilite în conformitate cu procedura comitetului;

–        care rezultă din circumstanțe care nu implică înșelăciune sau neglijență evidentă din partea persoanei interesate. Situațiile în care se poate aplica această dispoziție și procedura de urmat în acest scop sunt definite în conformitate cu procedura comitetului. Rambursarea sau remiterea poate fi făcută în condiții speciale.

(2)      Drepturile se rambursează sau se remit pe motivele menționate la alineatul (1) în urma depunerii unei cereri la biroul vamal corespunzător în termen de douăsprezece luni de la data la care valoarea drepturilor a fost comunicată debitorului.

Cu toate acestea, autoritățile vamale pot permite depășirea acestui termen în cazuri excepționale justificate corespunzător.”

2.      Dispoziții privind aplicarea Codului vamal

24.      Articolul 291 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar(10), care a fost abrogat prin Regulamentul (CE) nr. 1602/2000 al Comisiei din 24 iulie 2000 de modificare a Regulamentului nr. 2454/93(11), prevedea:

„(1)      Admiterea de mărfuri, în cazul punerii în liberă circulație beneficiind de un tratament tarifar favorabil datorită destinației lor finale, este condiționată de acordarea unei autorizații scrise persoanei care importă sau care dispune importul mărfurilor pentru a le pune în liberă circulație.

(2)      Această autorizație se eliberează la cererea scrisă a persoanei interesate de către autoritățile vamale ale statului membru în care mărfurile se declară pentru liberă circulație.

[…]”

25.      Articolul 869 din Regulamentul nr. 2454/93 prevede:

„Autoritățile vamale decid de la sine să nu înscrie în conturi drepturile nepercepute:

[…]

(b)      în cazurile în care autoritățile vamale consideră că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute la articolul 220 alineatul (2) litera (b) din cod, cu condiția ca suma necolectată de la operatorul interesat cu privire la una sau mai multe operațiuni de import sau export, dar ca urmare a unei singure erori, să fie mai mică de 2 000 [de euro];

[…]”

26.      Articolul 871 din același regulamentul prevede:

„Cu excepția cazurilor prevăzute la articolul 869, în cazul în care autoritățile vamale fie consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 220 alineatul (2) litera (b) din cod, fie exprimă rezerve față de domeniul precis al criteriilor acelei dispoziții cu referire la un caz particular, autoritățile respective prezintă cazul Comisiei pentru a se lua o decizie conform procedurii prevăzute la articolele 872-876. Cazul prezentat Comisiei trebuie să cuprindă toate elementele necesare pentru o verificare completă a cazului prezentat.

Imediat ce primește cazul, Comisia informează statul membru respectiv în consecință.

În cazul în care se constată că informațiile furnizate de statul membru sunt insuficiente pentru a permite adoptarea unei decizii în deplină cunoștință de cauză asupra cazului respectiv, Comisia poate cere să i se furnizeze informații suplimentare”.

3.      Prevederi privind Nomenclatura combinată

27.      Nomenclatura combinată (denumită în continuare NC) a fost publicată în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun(12). Regulamentul nr. 2658/87 se întemeiază pe Sistemul mondial armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, care a fost elaborat de către Consiliul de Cooperare Vamală (devenit Organizația Mondială a Vămilor) și care a fost instituit prin convenția internațională încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983, aprobată în numele Comunității prin Decizia 87/369/CEE a Consiliului din 7 aprilie 1987 privind încheierea Convenției internaționale privind Sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, precum și a protocolului de modificare a acesteia(13). Acest regulament a fost ultima dată modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1789/2003 al Comisiei din 11 septembrie 2003 de modificare a anexei I la Regulamentul nr. 2658/87(14).

28.      Titlul II din anexa I la Regulamentul nr. 2658/87 stabilește, între altele, suspendarea taxelor vamale pentru mărfuri destinate construirii, reparării, întreținerii sau transformării navelor indicate în listă, precum și pentru produsele folosite la dotarea și la echiparea acestor nave.

29.      Lista la care face trimitere această anexă conținea și subpoziția 8901 90 10 NC, care se aplica pentru alte nave de transport, precum și pentru alte nave care din construcție sunt destinate transportului de persoane și de bunuri.

30.      La subpoziția 8609 00 90 NC din anexa I la Regulamentul nr. 2658/87 erau definite containere, inclusiv cele pentru lichide sau gaze, care prin modul în care sunt construite sunt destinate și dotate pentru unul sau mai multe moduri de transport.

III – Situația de fapt

31.      O întreprindere daneză (denumită în continuare „întreprinderea importatoare”), aparținând unui grup de întreprinderi, a solicitat în 1990 scutirea de taxe de import în temeiul regimului de perfecționare activă. Întreprinderea importatoare și‑a justificat cererea prin faptul că marfa importată (lemn și materiale sintetice) era destinată construirii de containere pentru transport maritim care urmau să fie montate pe navele port‑container ale grupului.

32.      Autoritățile vamale daneze au aprobat importul și nu au solicitat taxe de import pentru marfă (lemn și materiale sintetice), pe care au încadrat‑o la subpoziția 8901 90 10 NC din anexa I la Regulamentul nr. 2658/87. Acestea au aplicat mărfii regimul destinației finale (end‑use)(15), care se aplică mărfurilor destinate încorporării în nave sau celor destinate dotării și echipării de nave. Autoritățile daneze au atras atenția întreprinderii importatoare asupra faptului că regimul de perfecționare activă nu era aplicabil în acest caz.

33.      Reprezentanții Comisiei au controlat, între 25 și 29 martie 1996, perceperea resurselor proprii ale Comunității și au întocmit cu această ocazie Raportul nr. 96‑1‑1. În raport, aceștia au constatat că autoritățile daneze au permis întreprinderii importatoare, cu încălcarea dreptului comunitar, să importe cu scutire de taxe de import mărfuri destinate construirii unor containere obișnuite destinate transportului, care nu urmau să fie utilizate pentru dotarea navelor. Aplicarea regimului vamal al destinației finale ar fi fost corectă numai dacă aceste containere ar fi fost montate direct pe nave sau ar fi făcut parte din dotarea acestora. Potrivit reprezentanților Comisiei, din cauza acestor erori, resursele proprii ale Comunității au fost diminuate în mod nelegal. Comisia a considerat de asemenea că autoritățile daneze erau responsabile din punct de vedere financiar, începând cu 1 ianuarie 1994, pentru aplicarea greșită a regimului destinației finale. În cadrul acestei cercetări s‑a întocmit raportul care a fost remis autorităților daneze la 12 iunie 1996.

34.      Danemarca a contestat raportul Comisiei prin scrisoarea din 12 februarie 1997 și și‑a reafirmat punctul de vedere la 6 iunie 1997, în cadrul unei reuniuni a Comitetului consultativ pentru resurse proprii. În cursul acestei reuniuni, Danemarca a contestat competența comitetului și a solicitat ca în această chestiune să decidă Direcția generală din cadrul Comisiei competentă în ceea ce privește aspectele fiscale și vamale. Comisia a declarat în cadrul reuniunii că nu împărtășește punctul de vedere al Danemarcei privitor la interpretarea prevederilor vamale.

35.      La 25 noiembrie 1997, Danemarca a solicitat preluarea cauzei de către serviciul competent în ceea ce privește scutirile de taxe vamale din cadrul Comitetului Codului vamal, deoarece nu ar fi luat naștere o obligație vamală și deoarece Comunitatea nu ar fi pierdut resurse proprii.

36.      La 30 decembrie 1997, autoritățile vamale daneze (Centrul vamal din Iutlanda de Sud) au comunicat întreprinderii importatoare, fără să se declare de acord cu acesta, punctul de vedere al Comisiei referitor la autorizarea importului cu scutire de taxe de import și faptul că, începând de la 1 ianuarie 1998, vor percepe taxe de import. Autorizația de import în temeiul regimului destinației finale și‑a încetat valabilitatea pentru întreprinderea importatoare la 31 decembrie 1997. La 3 februarie 1998, întreprinderea importatoare a formulat o cerere în temeiul regimului de perfecționare activă. Autorizația de import în temeiul acestui regim a fost acordată la 21 aprilie 1998, cu efect retroactiv de la 3 februarie 1998. Comisia nu a cerut colectarea de către guvernul danez a sumelor provenite din taxe de import pentru perioada 1 ianuarie-3 februarie 1998.

37.      Prin scrisoarea din 9 noiembrie 1998, Comisia a solicitat Danemarcei plata taxelor de import datorate pentru perioada 1 ianuarie 1994-31 decembrie 1997, în valoare de 18 687 475 DKK, fără dobânzi. Danemarca ar răspunde din punct de vedere financiar pentru toate importurile întreprinderii importatoare începând din 1 ianuarie 1994, din cauza faptului că a aplicat greșit regimul destinației finale. Autoritățile daneze au răspuns la 10 martie 1999, transmițând Comisiei o listă a taxelor de import necolectate între 1 ianuarie 1994 și 31 decembrie 1997 și contestând faptul că s‑ar fi produs o pagubă Comunității ca urmare a conduitei acestora.

38.      La 31 ianuarie 2002, Comisia a trimis Danemarcei o scrisoare de punere în întârziere prin care a atras din nou atenția asupra nelegalității referitoare la încadrarea tarifară a mărfurilor întreprinderii importatoare și a solicitat Danemarcei plata sumei de 18 687 475 DKK.

39.      La 2 aprilie 2002, guvernul danez a recunoscut, în cadrul răspunsului la scrisoarea de punere în întârziere, că titlul II din anexa I la Regulamentul nr. 2658/87, care conține Nomenclatura combinată, nu poate fi interpretat atât de extensiv încât mărfurile folosite la fabricarea de produse care sunt destinate dotării navelor să fie scutite de taxe de import.

40.      Prin scrisoarea adresată Comisiei la 6 mai 2002, guvernul danez a solicitat, în afara cadrului procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, să i se permită, în temeiul articolului 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal, să nu procedeze la înscrierea ulterioară în evidența contabilă, deoarece autorizația acordată în temeiul regimului destinației finale reprezenta o eroare a autorităților vamale pe care debitorul nu ar fi putut să o cunoască.

41.      Comisia a considerat răspunsul Danemarcei la scrisoarea de punere în întârziere ca fiind neconvingător și, în consecință, la 31 octombrie 2002, a emis un aviz motivat prin care invita acest stat membru ca în termen de două luni de la primire să adopte toate măsurile necesare. Danemarca a răspuns la acest aviz la 28 februarie 2003.

42.      La 19 aprilie 2004, grupul de lucru al Comitetului Codului vamal a constatat, în cursul reuniunii organizate în cadrul procedurii referitoare la emiterea Deciziei REC 12/03, că întreprinderea importatoare îndeplinea încă din anul 1990 condițiile privind acordarea unei scutiri de taxe de import în temeiul regimului de perfecționare activă. Dacă întreprinderea importatoare ar fi solicitat o asemenea scutire în anul 1990, aceasta ar fi trebuit să îi fie acordată. În plus, în cadrul reuniunii s‑a constatat că erorile autorităților vamale nu au avut consecințe asupra bugetului Comunității. Pe baza acestei reuniuni a grupului de lucru, Comisia a emis, la 19 mai 2004, Decizia REC 12/03(16). În această decizie, Comisia a stabilit că trebuia efectuată înscrierea ulterioară în evidența contabilă a taxelor de import datorate de către întreprinderea importatoare și că solicitarea privind scutirea întreprinderii importatoare de taxele de import era întemeiată. Prin scrisoarea din 21 februarie 2005, Comisia a comunicat Danemarcei că nu mai răspundea financiar pentru neplata resurselor proprii ale Comunităților pentru perioada 1 ianuarie-3 februarie 1998.

43.      Deoarece Danemarca nu s‑a conformat avizului motivat, la 20 ianuarie 2005 Comisia a introdus o acțiune în temeiul articolului 226 CE.

44.      Comisia solicită Curții:

–        să constate că, prin faptul că nu a pus la dispoziția Comisiei resurse proprii în valoare de 18 687 475 DKK, majorate cu dobânzi de întârziere calculate începând cu data de 27 iulie 2000, Regatul Danemarcei nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dreptului comunitar, în special în temeiul articolului 10 CE, precum și al articolelor 2 și 8 din Decizia 94/728/CE, Euratom a Consiliului din 31 octombrie 1994 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene;

–        obligarea Regatul Danemarcei la plata cheltuielilor de judecată.

45.      Danemarca solicită Curții:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

IV – Argumentele părților

46.      Comisia consideră că Danemarca a aprobat în mod nejustificat importul cu scutire de taxe de import pentru mărfurile destinate producerii de containere, deși autorităților daneze li s‑a atras atenția că o asemenea procedură este eronată. Utilizarea subpoziției 8609 00 90 NC este greșită, deoarece mărfurile ar fi fost folosite pentru producția de containere obișnuite (de mărfuri), care nu prezintă niciun caracter special. Aceste containere, pentru care Danemarca a aprobat importul de mărfuri, nu ar putea fi montate pe o navă, deoarece nu au caracteristicile potrivite pentru aceasta și nici nu ar reprezenta o parte a dotării navei. Aceste containere nu înlocuiesc o parte a navei, care ar fi încărcată cu mărfuri, și nici nu fac parte din dotarea sau din echiparea navei, deoarece nu pot fi folosite la exploatarea navei. Astfel, nu au o destinație finală.

47.      În opinia Comisiei, autoritățile daneze nu ar fi trebuit să accepte importul mărfurilor în temeiul regimului destinației finale. Autoritățile daneze ar fi trebuit să revoce autorizația îndată după primirea notificării Comisiei, adică, în conformitate cu articolul 220 alineatul (1) din Codul vamal, în termen de două zile. Danemarca și‑a încălcat obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 9 și 20 din Codului vamal, precum și în temeiul Regulamentului nr. 2658/87. În acest fel, au fost diminuate resursele proprii ale Comunității. Comisia mai atrage de asemenea atenția asupra faptului că resursele proprii ale Comunității întemeiate pe taxele vamale sunt stabilite la momentul la care ia naștere datoria vamală.

48.      Regimul perfecționării active nu ar fi aplicabil mărfii importate. Totuși, ar fi imposibil să se constate cu caracter retroactiv dacă au fost îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 117 litera (b) din Codul vamal, privitoare la regimul de perfecționare activă.

49.      Potrivit Comisiei, chiar dacă autoritățile daneze au fost informate în legătură cu interpretarea sa în ceea ce privește respectivele prevederi, acestea nu au procedat la înscrierea ulterioară în evidența contabilă, deoarece au considerat ca fiind îndeplinite condițiile articolului 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal. În acest fel, acestea nu și‑au îndeplinit obligațiile prevăzute la articolul 871 din Regulamentul nr. 2454/93. Autoritățile daneze au acționat pe propria răspundere și și‑au menținut interpretarea chiar și atunci când Comisia a atras atenția Danemarcei, în anul 1996, cu privire la folosirea eronată a regimului destinației finale, care permite importul cu taxe de import zero. Deoarece autoritățile daneze nu au informat Comisia cu privire la dificultățile și la erorile în aplicarea acestui regim, acestea au împiedicat Comisia să se pronunțe cu privire la posibilitatea unei aplicări a articolului 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal.

50.      Autoritățile daneze nu au acționat cu diligența necesară atunci când au emis autorizația pentru importul cu taxe de import zero și deoarece nu au procedat la înscrierea ulterioară în evidența contabilă, în conformitate cu articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal și cu articolul 871 din Regulamentul nr. 2454/93. Danemarca nu a asigurat resursele proprii ale Comunităților și, în acest fel, este răspunzătoare financiar pentru pierderea de resurse proprii, ceea ce reprezintă o încălcare a articolului 8 din Decizia 94/728. Danemarca ar trebui, în consecință, să transfere către bugetul Comunităților suma de 18 687 475 DKK, pe care o datorează ca urmare a erorilor săvârșite și a lipsei de diligență. Comunitățile au suferit un prejudiciu din cauza faptului că această sumă nu a fost transferată. Deoarece Danemarca se opune plății sumei, aceasta încalcă obligațiile care îi revin în temeiul articolului 2 și al articolului 8 din Decizia 94/728, precum și pe cele prevăzute la articolul 10 CE.

51.      În ceea ce privește perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1994 și 31 decembrie 1997, situația de fapt din prezenta cauză nu se deosebește în mod esențial de cea din cauza C‑392/02(17).

52.      În final, Comisia consideră că Danemarca ar trebui să plătească și dobânzi, în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul nr. 1552/89.

53.      Guvernul danez contestă producerea unui prejudiciu financiar pentru Comunitate prin neplata resurselor proprii. Erorile autorităților daneze nu au avut un efect negativ asupra bugetului Comunităților, deoarece întreprinderea importatoare, încă din momentul formulării cererii, în anul 1990, îndeplinea condițiile privind regimul vamal de perfecționare activă, fapt ce rezultă din Decizia REC 12/03. În consecință, nu a luat naștere nicio datorie vamală. În plus, comitetul a constatat, în cadrul ședinței din 19 aprilie 2004, că, pentru perioada 1 ianuarie-3 februarie 1998, Comunitățile nu au suferit niciun prejudiciu financiar ca urmare a scutirii de taxe de import.

54.      Potrivit guvernului danez, nu este clar dacă marfa importată nu ar fi putut fi admisă la import în cadrul regimului destinației finale. Întrebarea dacă containerele sunt o marfă destinată dotării și echipării navelor are o importanță crucială pentru cauza de față. Curtea de Justiție a decis, în cauza 148/87(18), cu privire la chestiunea năvoadelor de pescuit montate permanent pe nave. Statutul juridic al mărfii montate pe o navă nu este neechivoc. De aceea, guvernul danez a propus stabilirea, de către comitetul competent din cadrul Comisiei, a statutului juridic al mărfii, ceea ce nu s‑a întâmplat încă.

55.      Făcând referire la Decizia REC 12/03 și la procesul‑verbal al ședinței de specialitate din 19 aprilie 2004, guvernul danez susține că, în conformitate cu aceste texte, condițiile privind aprobarea folosirii regimului de perfecționare activă au fost îndeplinite deja din anul 1990 și că bugetul Comunităților nu a suferit niciun prejudiciu. Întrucât Comisia, în memoriul său în replică, a explicat deja că această constatare este valabilă pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1998 și 3 februarie 1998, decizia trebuie înțeleasă în sensul că nici înainte de 1 ianuarie 1998 nu s‑a produs un prejudiciu. În plus, rezultă din decizie că nu s‑a produs nici un prejudiciu deoarece ar fi trebuit aplicat temeiul juridic al regimului de perfecționare activă, care prevede de asemenea scutirea de taxe vamale. Astfel, ar fi trebuit să fie aplicat articolul 239 din Codul vamal. Deoarece regimul de perfecționare activă poate fi aplicat pentru fapte identice după 1 ianuarie 1998, nu este de înțeles de ce nu ar fi aplicabil și pentru perioada anterioară datei de 1 ianuarie 1998.

56.      Potrivit guvernului danez, explicația faptului că autoritățile daneze și‑au schimbat atât de târziu punctul de vedere privitor la aplicarea regimului destinației finale reiese din comportamentul Comisiei, întrucât serviciul competent în ceea ce privește scutirile vamale din cadrul Comitetului Codului vamal nu ar fi luat în discuție această problemă. Autoritățile daneze și‑au schimbat punctul de vedere în cadrul pregătirii răspunsului la scrisoarea de punere în întârziere, în baza unei convorbiri telefonice cu un funcționar, al cărui nume nu se cunoaște, din cadrul Direcției Generale Impozitare și Uniune Vamală, care a afirmat că Danemarca ar trebui să folosească, în locul regimului destinației finale, regimul de perfecționare activă.

57.      Guvernul danez contestă de asemenea în mod explicit susținerea Comisiei că nu ar fi informat‑o că nu avea intenția să procedeze la înscrierea ulterioară în evidența contabilă; acest fapt este în mod evident conținut în scrisoarea din 6 mai 2002 adresată Comisiei.

V –    Aprecierea avocatului general

A –    Răspunderea statelor membre față de Comunitate în domeniul resurselor proprii

58.      Conform articolului 2 alineatul (1) litera (b) din Decizia 94/728, taxele vamale din Tariful vamal comun și alte taxe stabilite de Comunitate privind comerțul cu țările terțe constituie resurse proprii ale Comunităților(19). Înscrierea taxelor vamale în buget ca resurse proprii ale Comunității rezultă din aceea că în cadrul uniunii vamale(20), statul care impune plata taxelor vamale nu este obligatoriu statul în care este utilizată marfa(21).

59.      Conform articolului 2 din Regulamentul nr. 1552/89, dreptul Comunităților asupra resurselor proprii se constată de îndată ce sunt îndeplinite condițiile prevăzute de reglementarea vamală privind înregistrarea sumei cuvenite și notificarea debitorului. Din textul acestei prevederi rezultă că obligația statelor membre de a asigura un drept al Comunităților asupra resurselor proprii ia naștere odată cu îndeplinirea condițiilor prevăzute în reglementarea vamală și astfel nu mai este necesară înregistrarea contabilă efectivă(22). Statele membre sunt „obligate să constate dreptul Comunităților asupra resurselor proprii din momentul în care autoritățile vamale ale acestora dispun de elementele necesare și, prin urmare, sunt în măsură să calculeze valoarea taxelor care rezultă dintr‑o datorie vamală și să determine debitorul”(23).

60.      Jurisprudența Curții privitoare la taxele vamale ca resurse proprii ale Comunităților pleacă de la punctul de vedere fundamental că „statele membre sunt obligate să constate dreptul Comunităților asupra resurselor proprii din momentul în care autoritățile vamale ale acestora dispun de elementele necesare pentru a calcula valoarea taxelor care rezultă dintr‑o datorie vamală și să determine debitorul, indiferent dacă criteriile pentru aplicarea articolului 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal sunt îndeplinite și, prin urmare, dacă se poate sau nu se poate să se procedeze la o înscriere în evidența contabilă și la o recuperare ulterioară a taxelor vamale respective. În aceste condiții, un stat membru care nu constată dreptul Comunităților cu privire la resursele proprii și nu pune la dispoziția Comisiei valoarea corespunzătoare a acestora, fără ca una dintre condițiile prevăzute la articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1552/89 să fie întrunită, nu își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul dreptului comunitar și, în special, în temeiul articolelor 2 și 8 din Decizia 94/728”(24).

B –    Caracterul echivoc al prevederilor comunitare exonerează statele membre de obligația constatării resurselor proprii ale Comunității?

61.      Guvernul danez nu se poate întemeia pe pretinsa neclaritate a unor termeni din anexa I la Regulamentul nr. 2658/87. Aceste inexactități nu exonerează statul membru de obligația plății resurselor proprii ale Comunităților conform Deciziei 94/728. În conformitate cu Hotărârea Comisia/Danemarca (C‑392/02), „atunci când, ca urmare a unei erori comise de autoritățile vamale ale unui stat membru, debitorul nu este obligat la plata taxelor vamale […], această situație nu aduce atingere obligației statului membru vizat de a efectua plata dobânzilor de întârziere și a taxelor care trebuiau să fie constatate în cadrul punerii la dispoziție de resurse proprii”(25). În conformitate cu principiul administrării indirecte(26), statele membre au responsabilitatea de a aplica prevederile vamale comunitare.

62.      Dacă unele dintre prevederile vamale ale Comunităților sunt neclare, această neclaritate nu exonerează statele membre de obligația plății resurselor proprii ale Comunităților. De altfel, în conformitate cu unul dintre principiile dreptului comunitar, statele membre nu au dreptul de a interpreta ele însele neclaritățile din prevederile comunitare. Dacă ar face acest lucru, ar încălca prin aceasta articolul 220 CE(27). Argumentul guvernului danez potrivit căruia, ca urmare a inexactităților anexei I la Regulamentul 2658/87, nu este clar dacă a luat naștere o datorie vamală nu trebuie luat în considerare. Chiar dacă un stat membru contestă existența unei datorii vamale, acesta trebuie să stabilească resursele proprii ale Comunității(28). Articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1552/89 trebuie interpretat în sensul că statele membre nu au dreptul să nu constate creanțele, chiar dacă le contestă, deoarece, în caz contrar, prin conduita statelor membre echilibrul financiar al Comunității ar fi afectat(29).

C –    Obligațiile Danemarcei privind punerea la dispoziție a resurselor proprii ale Comunității

63.      Trebuie subliniat mai întâi faptul că guvernul danez, în scrisoarea sa din 2 aprilie 2002, a recunoscut că a aplicat eronat prevederile vamale comunitare. În memoriul în apărare, guvernul danez a recunoscut de asemenea că a folosit eronat regimul destinației finale și i‑a comunicat întreprinderii importatoare că pentru cazul concret nu s‑ar putea aplica regimul de perfecționare activă. Guvernul danez contestă însă producerea unui prejudiciu sistemului de resurse proprii al Comunității deoarece ar fi fost aplicabil un alt regim vamal, și anume cel al perfecționării active, pentru care se putea aplica scutirea de taxe vamale.

64.      Comunitatea are un drept asupra resurselor proprii dacă sunt îndeplinite condițiile juridico‑materiale pentru nașterea unei datorii vamale(30). Obligațiile statelor membre de a constata că există un drept al Comunității asupra resurselor proprii ia naștere, conform hotărârii Comisia/Danemarca, citată anterior, din momentul în care sunt îndeplinite condițiile stabilite de reglementarea vamală, și anume de prevederile vamale.

65.      Întrebarea dacă există sau nu există condițiile pentru constatarea resurselor proprii ale Comunității nu depinde de modul în care trebuie tratat debitorului vamal, deoarece este vorba despre raporturi juridice separate. „[În cazul] prevederilor [privind resursele proprii], este vorba despre raportul juridic dintre Comunitate și statele membre în legătură cu constatarea și transferul resurselor proprii. [În cazul prevederilor vamale], este vorba despre raporturile juridice dintre statele membre și întreprinderi în ceea ce privește declarația vamală, precum și impunerea și colectarea taxelor de import și de export”(31). Pentru raportul dintre Comunitate și Danemarca în legătură cu resursele proprii ale Comunității, nu este important dacă autoritățile daneze ar fi trebuit nu numai să revoce autorizația de import cu scutire de taxe, ci și să constate dacă este corectă aplicarea unui alt regim vamal, cel de perfecționare activă.

66.      Dreptul vamal comunitar prevede pentru o serie de mărfuri o diminuare sau o scutire de taxe vamale, dacă mărfurile sunt utilizate pentru o destinație anume (regimul destinației finale). Aplicarea unei reduceri a taxelor vamale se întemeiază de regulă pe Nomenclatura combinată, cuprinsă în titlul II din anexa I la Regulamentul nr. 2658/87, ce reprezintă dreptul aplicabil ratione temporis. Regulamentul nr. 2658/87 stabilește, între altele, suspendarea taxelor vamale pentru mărfuri destinate construirii, reparării, întreținerii sau transformării navelor indicate în listă, precum și pentru produsele folosite la dotarea și la echiparea acestor nave.

67.      Autoritățile vamale daneze au tratat marfa importată ca și cum ar cădea sub incidența subpoziției 8901 90 10 NC. Aceasta se aplica pentru alte nave de transport, precum și pentru nave care, din construcție, sunt destinate transportului de persoane și de bunuri. Autoritățile au justificat utilizarea acestei subpoziții prin faptul că, în cauza Pedersen/Comisia, citată anterior, Curtea stabilise, în legătură cu năvoadele de pescuit, că marfa montată pe o navă nu trebuie să fie montată definitiv pe aceasta. Danemarca nu se poate întemeia pe Hotărârea Pedersen/Comisia, deoarece Curtea nu s‑a pronunțat în acest caz cu privire la marfa montată pe o navă. Hotărârea menționată nu conține argumente care ar permite încadrarea containerelor la subpoziția 8901 90 10 NC.

68.      Este evident că niște containere obișnuite nu sunt o marfă care să fie montată pe nave. Nu pot reprezenta o asemenea marfă decât obiecte care sunt montate sau atașate în mod permanent pe o navă sau care sunt, cel puțin, destinate unei utilizări pe termen lung. În ceea ce privește containerele obișnuite, ar trebui utilizată subpoziția 8609 00 90 NC, astfel cum afirmă în mod corect Comisia.

69.      Referitor la argumentul guvernului danez potrivit căruia erorile autorităților vamale nu ar fi adus niciun prejudiciu resurselor proprii ale Comunității, trebuie remarcat că, în anul 1990, întreprinderea importatoare a solicitat o scutire în temeiul regimului de perfecționare activă. Eroarea autorităților daneze a constat în aceea că, în loc să aplice regimul perfecționării active, au aplicat regimul destinației finale. Chiar dacă a fost formulată o cerere de scutire de taxe în cadrul regimului de perfecționare activă, prin ea însăși, această împrejurare nu înseamnă că s‑ar fi acordat, pe baza acestei cereri, o autorizație de import cu scutire de taxe în temeiul regimului de perfecționare activă.

70.      În cazul regimului de perfecționare activă, are loc un import destinat reexportării. La articolul 114 alineatul (1) litera (a) din Codul vamal se prevede, de exemplu, o categorie de perfecționare activă în cadrul căreia o marfă necomunitară importată este destinată reexportării în afara teritoriului vamal al Comunității sub forma unor produse compensatoare. Guvernul danez a explicat că se prevedea amplasarea containerelor în discuție pe nave port‑container, pentru a fi exportate împreună cu acestea. În acest fel, Danemarca a dorit să exprime faptul că respectivele containere fac parte din dotarea navelor și, în consecință, vor fi exportate împreună cu acestea. Astfel cum s‑a constatat anterior, containerele în cauză sunt containere obișnuite. Dacă argumentul guvernului danez ar fi corect, se pune întrebarea ce constituie de fapt obiectul exportului.

71.      În cazul în care containerele rămân în proprietatea întreprinderii de transport maritim, ar fi greu să se vorbească despre export. Părțile, în memoriile lor, nu au prezentat însă amănunte pentru lămurirea acestui aspect. Argumentul Danemarcei potrivit căruia a avut loc o discuție la telefon cu un funcționar al Comisiei al cărui nume nu este cunoscut – fapt pe care Comisia nu îl contestă –, în cursul căreia guvernului danez i s‑au dat asigurări că poate aplica regimul de perfecționare activă, nu înseamnă în sine că aceste prevederi pot fi într‑adevăr aplicate întreprinderii importatoare. Neîntemeiat este și argumentul guvernului danez potrivit căruia în această discuție s‑a explicat că prevederile privind regimul de perfecționare activă ar trebui aplicate coroborat cu dispozițiile privind admiterea temporară prevăzute în articolul 4 alineatul (16) litera (f) din Codul vamal. Conform articolului 137 din Codul vamal, regimul de admitere temporară permite utilizarea pe teritoriul vamal al Comunității, cu exonerare totală sau parțială de taxe de import și fără a fi supuse măsurilor politicii comerciale, a mărfurilor necomunitare destinate reexportului fără să fi suferit vreo modificare în afara deprecierii normale datorate utilizării lor(32). În prezenta cauză, marfa importată a fost însă transformată în containere obișnuite. Nu se poate vorbi astfel, în speță, de o admitere temporară.

72.      Argumentul guvernului danez privind aplicarea în speță a punctului de vedere exprimat de Comisie în Decizia REC 12/03 este de asemenea neîntemeiat. În Decizia REC 12/03 se precizează clar că regimul vamal de perfecționare activă poate fi aplicat numai pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1998 și 3 februarie 1998. Argumentul folosirii acestei decizii pentru perioada anterioară date de 1 ianuarie 1998 ar fi astfel neîntemeiat.

73.      Având în vedere cele prezentate anterior, Comisia a constatat în mod corect că aplicarea în cazul de față a regimului destinației finale pentru containere nu era corectă. Danemarca a aplicat un regim vamal eronat.

74.      În conformitate cu „articolul 17 alineatele (1) și (2) din Regulamentul 1552/89, statele membre trebuie să ia toate măsurile necesare pentru ca sumele corespunzătoare drepturilor constatate conform articolului 2 să fie puse la dispoziția Comisiei în condițiile prevăzute de prezentul regulament. Statele membre sunt libere de această obligație doar dacă a fost imposibilă colectarea acestor sume din motive de forță majoră sau atunci când se constată că este absolut imposibil să se procedeze la colectarea sumelor din motive care nu pot fi imputate statelor membre”(33).

75.      Curtea a exprimat deja opinia potrivit căreia „între situația în care un stat membru constată resurse proprii fără să efectueze plata acestora și situația în care statul membru omite în mod nejustificat să constate resursele, chiar și în absența unui termen imperativ, nu există nicio diferență”(34). În speța de față, Danemarca, prin aplicarea eronată a regimului vamal al destinației finale, nu a constatat resursele proprii ale Comunității.

76.      Argumentele în apărare ale Danemarcei, potrivit cărora nu s‑ar fi produs un prejudiciu, nu înlătură temeinicia acțiunii Comisiei. Literatura de specialitate încadrează o asemenea apărare a statelor membre, potrivit căreia nu s‑ar fi produs niciun prejudiciu, în categoria excepțiilor de minimis(35) și subliniază că existența neîndeplinirii obligațiilor unui stat membru este independentă de gradul de neîndeplinire a acestora(36). Din acest motiv, în domeniul prevederilor care reglementează funcționarea pieței interne, argumentul în apărare adus de un stat membru, potrivit căruia o neîndeplinire a obligațiilor nu a avut consecințe asupra funcționării pieței interne, este neîntemeiat(37). O neîndeplinire a obligațiilor de către un stat membru nu depinde de existența unui prejudiciu(38). Aceleași considerente trebuie aplicate și în domeniul resurselor proprii ale Comunității. În procedura desfășurată în temeiul articolului 226 CE nu trebuie să se constate dacă s‑a produs un prejudiciu Comunității, ci doar dacă un stat membru nu și‑a respectat obligațiile care îi revin în temeiul dreptului comunitar(39). Argumentele în apărare ale Danemarcei, potrivit cărora nu s‑a produs niciun prejudiciu Comunității ca urmare a erorii autorităților daneze, nu pot fi acceptate. Întrebarea dacă autoritățile daneze au avut sau nu au avut o conduită culpabilă este de asemenea lipsită de relevanță în cauza de față(40).

77.      Dreptul comunitar impune statelor membre folosirea corectă a prevederilor vamale. „Statele membre sunt obligate să constate dreptul Comunităților asupra resurselor proprii din momentul în care autoritățile vamale ale acestora dispun de elementele necesare și, prin urmare, sunt în măsură să calculeze valoarea taxelor care rezultă dintr‑o datorie vamală și să determine debitorul, indiferent dacă criteriile pentru aplicarea articolului 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal sunt îndeplinite și, prin urmare, dacă se poate sau nu se poate să se procedeze la o înscriere în evidența contabilă și la o recuperare ulterioară a taxelor vamale respective”(41).

78.      În aceste condiții, un stat membru care nu constată dreptul Comunităților cu privire la resursele proprii și care nu pune valoarea corespunzătoare a acestora la dispoziția Comisiei, fără ca una dintre condițiile prevăzute la articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1552/89 să fie întrunită, nu își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul dreptului comunitar și, în special, în temeiul articolelor 2 și 8 din Decizia 94/728(42). Danemarca este așadar obligată să pună la dispoziție resursele proprii.

D –    Încălcarea articolului 871 din Regulamentul nr. 2454/93

79.      Comisia arată că, în ciuda faptului că autoritățile daneze au primit interpretarea sa referitoare la respectivele prevederi, acestea nu au procedat la înscrierea ulterioară în evidența contabilă deoarece au considerat ca fiind îndeplinite condițiile articolului 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal. În acest fel, autoritățile daneze nu și‑au îndeplinit obligațiile care le reveneau în temeiul articolului 871 din Regulamentului nr. 2454/93 și nu au permis Comisiei să se pronunțe cu privire la eventuala aplicare a articolului 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal.

80.      Conform articolului 871 din Regulamentul nr. 2454/93, cu excepția cazurilor prevăzute la articolul 869, în cazul în care autoritățile vamale fie consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal, fie exprimă rezerve față de domeniul precis al criteriilor acelei dispoziții cu referire la un caz particular, autoritățile respective prezintă cazul Comisiei pentru a se lua o decizie conform procedurii prevăzute la articolele 872-876. Cazul prezentat Comisiei trebuie să cuprindă toate elementele necesare pentru o verificare completă a cazului prezentat

81.      Curtea a stabilit deja că procedura prevăzută la articolele 871 și 873 din Regulamentul nr. 2454/93 „nu se aplică obligațiilor statelor membre de constatare a dreptului Comunităților asupra resurselor proprii. Scopul articolelor 871 și 873 din Regulamentul nr. 2454/93 este asigurarea aplicării unitare a dreptului comunitar”(43).

82.      Nu este contestat faptul că, prin scrisoarea din 6 mai 2002, guvernul danez a solicitat Comisiei să îi permită, în temeiul articolului 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal, să nu procedeze la înscrierea ulterioară în evidența contabilă, deoarece autorizația acordată în temeiul regimului destinației finale reprezenta o eroare a autorităților vamale pe care debitorul nu ar fi putut să o cunoască.

83.      Părțile nici măcar nu au afirmat că Comisia s‑ar fi pronunțat deja cu privire la cererea Danemarcei.

84.      Motivul întemeiat pe încălcarea articolului 871 din Regulamentul nr. 2454/93 este așadar neîntemeiat.

E –    Neîndeplinirea obligațiilor care decurg din articolul 10 CE

85.      Curtea a decis, în jurisprudența sa privitoare la o încălcare concomitentă a articolului 10 CE și a Deciziei 94/728, că, ținând seama de încălcările deja constatate ale acestei decizii, „nu se poate constata o neîndeplinire [de către Danemarca] a obligațiilor generale conținute în dispozițiile articolului 10 CE”(44).

86.      Acest punct de vedere al Curții este întemeiat pe ideea că articolul 10 CE este o dispoziție generală față de Decizia 94/728. Dacă se constată o încălcare a unei dispoziții speciale, nu mai este nevoie să se constate și încălcarea dispoziției generale. Conform principiului specialia generalibus derogant, o încălcare a unei norme speciale cuprinde și încălcarea normei generale.

F –    Dobânzi de întârziere

87.      Conform jurisprudenței Curții, „există […] o legătură indisolubilă între obligația de a constata resursele proprii comunitare, cea de a le înscrie în contul Comisiei în termenul stabilit și obligația de plată a dobânzilor de întârziere”(45).

88.      Având în vedere considerațiile prezentate anterior, acțiunea Comisiei este întemeiată în ceea ce privește plata dobânzilor de întârziere corespunzătoare perioadei ulterioare datei de 27 iulie 2000.

89.      În încheiere, trebuie subliniat faptul că, atunci când Comunitatea percepe, sub forma resurselor proprii, venituri pe care nu este însă îndreptățită să le primească, echilibrul financiar al Comunității se modifică în defavoarea statelor membre. Într‑un asemenea caz, s‑ar putea ajunge la un transfer de capital fără temei legal în favoarea Comunității. Problema unei asemenea îmbogățiri fără justă cauză a Comunității nu face însă obiectul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, întemeiată pe articolul 226 CE.

90.      Trebuie așadar să se constate că, prin faptul că nu a pus la dispoziția Comisiei resurse proprii în valoare de 18 687 475 DKK, majorate cu dobânzi de întârziere calculate începând cu data de 27 iulie 2000, Regatul Danemarcei nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dreptului comunitar, în special al articolelor 2 și 8 din Decizia 94/728/CE, Euratom a Consiliului din 31 octombrie 1994 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene.

VI – Cheltuieli de judecată

91.      În temeiul articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Regatului Danemarcei la plata cheltuielilor de judecată, iar Regatul Danemarcei a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

VII – Concluzie

92.      Având în vedere considerațiile prezentate, propunem Curții să se pronunțe după cum urmează:

„1)      Prin faptul că nu a pus la dispoziția Comisiei resurse proprii în valoare de 18 687 475 DKK, majorate cu dobânzi de întârziere calculate începând cu data de 27 iulie 2000, Regatul Danemarcei nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dreptului comunitar, în special al articolelor 2 și 8 din Decizia 94/728/CE, Euratom a Consiliului din 31 octombrie 1994 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene.

2)      Obligă Regatul Danemarcei la plata cheltuielilor de judecată.”

1 – Limba originală: slovena.

2 – Hotărârea Curții din 15 noiembrie 2005, Comisia/Danemarca (C‑392/02, Rec., p. I‑9811).

3 – JO L 293, p. 9.

4 – JO L 185, p. 24, Ediție specială, 01/vol. 1, p. 62.

5 – JO L 253, p. 42, Ediție specială, 01/vol. 2, p. 206.

6 – JO L 155, p. 1.

7 – JO L 175, p. 3.

8 – JO L 130, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 2, p. 184.

9 – JO L 302, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 5, p. 58.

10 – JO L 253, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 7, p. 3.

11 – JO L 188, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 12, p. 122.

12 – JO L 256, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 4, p. 3.

13 – JO L 198, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 3, p. 199.

14 – JO L 281, p. 1.

15 – Această notă de subsol se referă doar la versiunea în limba slovenă.

16 – Nepublicată în Jurnalul Oficial.

17 – Hotărârea Comisia/Danemarca, citată la nota de subsol 2.

18 – Hotărârea din 22 septembrie 1988, Pedersen/Comisia (Rec., p. 4993).

19 – Sistemul resurselor proprii deosebește Comunitățile Europene în mod esențial de alte organizații internaționale și interstatale. În literatura de specialitate, resursele proprii ale Comunității sunt considerate ca fiind expresia integrării în domeniul bugetar și sunt definite ca fiind obligații fiscale ce aparțin de drept Comunității pentru finanțarea propriului buget, fără ca nașterea și transferul acestora să presupună o decizie suplimentară a autorităților naționale (Van Raepenbusch, S., „Droit institutionnel de l’Union européenne”, ediția a IV‑a, Bruxelles, 2005, p. 293).

20 – Primul considerent al Codului vamal.

21 – Bieber, R., în von den Groeben/Schwarze, „Articolul 269, punctul 29”. Autorul este de părere că taxele vamale și alte taxe instituite la nivel național nu pot fi stabilite exact.

22 – A se vedea Hotărârea Comisia/Danemarca, citată la nota de subsol 2, punctul 58.

23 – Ibidem, punctul 61.

24 – Ibidem, punctul 68.

25 – Ibidem, punctul 63. În această cauză, guvernul danez a ridicat excepția că articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal ar interzice impunerea de taxe vamale și că acesta este motivul pentru care Danemarca nu ar răspunde pentru reducerea resurselor proprii din cauza erorii autorităților sale privind utilizarea Codului vamal. În Concluziile prezentate în această cauză (Rec., p. I‑2613, punctele 62 și 63), avocatul general Geelhoed a răspuns la această apărare că prevederile privind resursele proprii reglementează raportul juridic dintre Comunitate și statele membre în legătură cu constatarea și cu transferul resurselor proprii. Prevederile vamale însă reglementează raporturile juridice dintre statele membre și întreprinderi în ceea ce privește declarația vamală, impunerea și colectarea taxelor de import și de export. În principiu, împrejurările care pot apărea în raportul dintre autoritățile vamale și debitori nu au efect asupra relației dintre Comunitate și statele membre în ceea ce privește resursele proprii, care include și constatarea datoriilor vamale. Dacă relațiile ar fi de altă natură, atunci transferul resurselor proprii între statele membre și Comunitate ar fi expus riscurilor care sunt specifice procedurii administrative vamale.

26 – În ceea ce privește aplicarea dreptului comunitar, literatura de specialitate face o distincție esențială între administrarea directă, care intră în aria de competență a organelor Comunității și a altor instituții comunitare, și administrarea indirectă, care este de competența statelor membre. În cazul administrării indirecte, administrația publică a statelor membre pune în aplicare dreptul comunitar. Cu toate acestea, în cazul administrării indirecte, are loc totuși o aplicare directă a dreptului comunitar, în cadrul căreia administrația publică aplică decizii, regulamente și dispoziții cu aplicare directă ale dreptului comunitar primar, precum și aplicarea indirectă a dreptului comunitar, în cadrul căreia autoritățile naționale aplică prevederi pe care trebuie să le transpună în dreptul național (de exemplu, directivele) (Jacqué, J.‑P., „Droit institutionnel de l’Union européenne”, ediția a III‑a, Paris, 2004, p. 446, Ziller, J., „L’autorité administrative dans l’Union européenne”, EUI Working Paper Law No. 2004/14, Florența: European University Institute, 2004, p. 11, Fischer, H. G., „Europarecht”, München, 2001, p. 131 și 132, Öhlinger, T., Potacs, M., „Gemeinschaftsrecht und staatliches Recht”, ediția a III‑a suplimentară, Viena, 2006, p. 108, 137 și 138).

27 – Curtea de Justiție este organul care are competența exclusivă de a stabili valabilitatea instrumentelor legislative ale dreptului comunitar derivat (Hotărârea din 22 octombrie 1987, Foto-Frost, 314/85, Rec., p. 4199, punctele 13-17). Acest lucru este valabil, conform articolului 220 CE, și în ceea ce privește interpretarea dreptului comunitar primar și derivat. Scopul instituirii unei competențe exclusive este aplicarea unitară a dreptului, ceea ce reprezintă o expresie specifică a principiului egalității de tratament.

28 – Hotărârea din 16 mai 1991, Comisia/Țările de Jos (C‑96/89, Rec., p. I‑2461, punctul 38).

29 – A se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Țările de Jos, citată la nota de subsol 28, punctul 37, precum și Hotărârea din 15 iunie 2000, Comisia/Germania (C‑348/97, Rec., p. I‑4429, punctul 64).

30 – A se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Danemarca, citată la nota de subsol 2, punctul 61.

31 – Concluziile avocatului general Geelhoed prezentate în cauza Comisia/Danemarca (citată la nota de subsol 2), citate la nota de subsol 25, punctul 62.

32 – Witte, P., Wolfgang, H.‑M. și Bleihauer, H.‑J., „Lehrbuch des Europäischen Zollrechts”, ediția a V‑a, Herne, 2006, p. 272. Autorii afirmă că un exemplu tipic pentru regimul vamal de admitere temporară ar fi importul de mărfuri care sunt expuse la târguri și expoziții.

33 – Hotărârea Comisia/Danemarca, citată la nota de subsol 2, punctul 66.

34 – Ibidem, punctul 67.

35 – Van Raepenbusch, S., „Droit institutionnel de l’Union européenne”, p. 603 și 606. Autorul atrage atenția că excepția de minimis face parte din categoria de excepții pe care Curtea le respinge în mod sistematic. Sintagma latină de minimis este o abreviere a principiului general de drept de minimis non curat praetor.

36 – Rideau, J. și Picod, F., „Code des procédures juridictionnelles de l’Union européenne”, ediția a II‑a, Paris, 2002, p. 167.

37 – Hotărârea din 11 aprilie 1978, Comisia/Țările de Jos (95/77, Rec., p. 863, punctul 13). Curtea a respins în această hotărâre apărarea formulată de Regatul Țărilor de Jos potrivit căruia neaplicarea directivei 71/347/CEE a Consiliului din 12 octombrie 1971 de apropiere a legislațiilor statelor membre referitoare la măsurarea masei hectolitrice a cerealelor (JO L 239, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 1, p. 173) nu are o consecință negativă asupra funcționării pieței interne. În opinia Curții, o asemenea excepție nu este conformă cu scopul urmărit prin Directiva 71/347.

38 – Van Raepenbusch, S., „Droit institutionnel de l’Union européenne”, p. 606.

39 – Lenaerts, K., Arts, D. și Maselis, I., „Procedural Law of the European Union”, ediția a II‑a, Londra, 2006, p. 128. Autorii fac trimite la hotărârea din 29 martie 2001, Comisia/Franța (C‑404/99, Rec., I‑2667, punctul 51). În această hotărâre, Curtea a constatat că „procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor [este] o procedură obiectivă. În consecință, există o neîndeplinire a obligațiilor asumate de către statele membre în conformitate cu tratatul CE sau cu dreptul derivat independent de întinderea sau de frecvența situațiilor încriminate”.

40 – În literatura de specialitate se subliniază, făcându‑se trimitere la Hotărârea din 18 noiembrie 1970, Comisia/Italia (8/70, Rec, p. 961) și la Hotărârea din 26 februarie 1976, Comisia/Italia (52/75, Rec., p. 277), că, în cadrul unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, excepția privind conduita neculpabilă nu este admisibilă drept cauză de exonerare. În cadrul unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor se urmărește constatarea unei situații juridice care nu este conformă cu dreptul comunitar. Chestiunea culpei statului membru ar fi, în general, lipsită de importanță (Burgi, M., „Vertragsverletzungsvserfahren”, în Rengeling, H.‑W., Middeke, A. și Gellermann, M. (redactori), „Handbuch des Rechtsschutzes in der Europäischen Union”, ediția a II‑a suplimentară, München, 2003, p. 80).

41 – Hotărârea Comisia/Danemarca, citată la nota de subsol 2, punctul 68.

42 – Ibidem.

43 – Ibidem, punctul 64.

44 – Ibidem, punctul 69.

45 – Ibidem, punctul 67.

Full & Egal Universal Law Academy