EUR-Lex -  62005CC0299 - RO

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

JULIANE KOKOTT

prezentate la 3 mai 20071(1)

Cauza C‑299/05

Comisia Comunităților Europene

împotriva

Parlamentului European

și a

Consiliului Uniunii Europene

„Prestații speciale cu caracter necontributiv – Regulamentul (CE) nr. 647/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 aprilie 2005 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71, precum și a Regulamentului (CEE) nr. 574/72 – Finlanda: indemnizația pentru îngrijirea copiilor – Suedia: indemnizația de invaliditate și indemnizația pentru îngrijirea copiilor cu handicap – Regatul Unit: indemnizația de subzistență pentru persoanele cu handicap, indemnizația de îngrijire acordată unei terțe persoane și indemnizația pentru însoțitor de invalid”

I –    Introducere

1.        Domeniul de aplicare al Regulamentului (CEE) nr. 1408/1247(2) include, începând cu intrarea în vigoare a Regulamentului (CEE) nr. 1247/92(3), și prestațiile speciale cu caracter necontributiv, și anume prestațiile care prezintă atât caracteristicile securității sociale, cât și pe cele ale asistenței sociale. Într‑adevăr, acestor prestații li se aplică reglementări specifice; în special, faptul că acestea nu sunt plătite în mod obligatoriu persoanelor care au reședința pe teritoriul altor state.

2.        Regulamentul (CE) nr. 647/2005(4) de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71, precum și a Regulamentului (CEE) nr. 574/72 a redefinit prestațiile speciale cu caracter necontributiv. Legiuitorul denumește aceste prestații „prestații speciale în numerar cu caracter necontributiv”(5). În plus, acesta a modificat și anexa IIa, care cuprinde prestațiile naționale care intră în această categorie.

3.        Prin prezenta acțiune în anulare, Comisia atacă mențiunile din anexa IIa care privesc Finlanda, Suedia și Regatul Unit. Aceasta consideră că prestațiile în discuție nu sunt prestații speciale în sensul articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71, astfel cum a fost modificat, și că, prin urmare, ar trebui înlăturate din anexa IIa.

II – Cadrul juridic

A –    Reglementarea comunitară

4.        Considerentul (1) al Regulamentului nr. 647/2005 prevede:

„Pentru a lua în considerare evoluțiile recente ale jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, pentru a facilita aplicarea acestor regulamente și pentru a reflecta schimbările survenite în legislația statelor membre în domeniul securității sociale, trebuie aduse unele modificări Regulamentelor (CEE) nr. 1408/71 și (CEE) 574/72.”

5.        Scopul acestei modificări legislative a prevederilor privind prestațiile speciale cu caracter necontributiv este expus în considerentul (3):

„Hotărârile pronunțate în cauza Friedrich Jauch/Pensionsversicherungsanstalt der Arbeiter și în cauza Ghislain Leclere și Alina Deaconescu/Caisse nationale des prestations familiales privind clasificarea prestațiilor speciale în numerar cu caracter necontributiv necesită, din motive de securitate juridică, precizarea celor două criterii cumulative de luat în considerare pentru ca astfel de prestații să poată figura în anexa IIa la Regulamentul (CEE) nr. 1408/71. Pe această bază, trebuie revizuită anexa, luându‑se în considerare și modificările legislative survenite în statele membre în legătură cu acest tip de prestații, care, dată fiind natura lor mixtă, fac obiectul unor coordonări specifice. […]”

6.        Considerentul (6) explică modificările care privesc anexa IIa la Regulamentul nr. 1408/71 după cum urmează:

„Revizuirea anexei IIa la Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 va determina eliminarea unor mențiuni și, luând în considerare modificările legislative survenite în unele state membre, includerea unor noi mențiuni. […]”

7.        Articolul 1 din Regulamentul nr. 1408/71 prevede:

„În sensul aplicării prezentului regulament:

[...]

(u) (i) «prestații familiale» reprezintă toate prestațiile în natură sau în numerar destinate acoperirii cheltuielilor familiale, în cadrul legislației prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (h), cu excepția alocațiilor speciale de naștere menționate în anexa I.”

8.        Domeniul material de aplicare al Regulamentului nr. 1408/71 stabilea până în momentul de față(6) la articolul 4:

„(1) Prezentul regulament se aplică tuturor legislațiilor referitoare la ramurile de securitate socială care se referă la:

(a)      prestații de boală și de maternitate;

(b)      prestații de invaliditate, inclusiv cele destinate menținerii sau îmbunătățirii capacității de obținere a unor venituri;

[...]

(h)      prestații familiale.

(2a) Prezentul regulament se aplică și prestațiilor speciale necontributive care sunt acordate în baza unei legislații sau a unor regimuri diferite de cele prevăzute la alineatul (1) sau care sunt excluse în temeiul alineatului (4), dacă aceste prestații sunt destinate:

(a)      fie să acopere, cu titlu suplimentar, complementar sau accesoriu, riscurile care corespund ramurilor de securitate socială prevăzute la alineatul (1) literele (a)-(h) sau

b)      să asigure numai o protecție specifică a persoanelor cu handicap”

[...]

(4) Prezentul regulament nu se aplică asistenței sociale […] ”

9.        Regulamentul nr. 647/2005 a modificat articolul 4 alineatul (2a) din Regulamentul 1408/71 după cum urmează:

„Prezentul articol se aplică prestațiilor speciale în numerar cu caracter necontributiv, acordate conform unei legislații care, prin domeniul de aplicare personal, obiectivele și/sau condițiile de eligibilitate, posedă atât caracteristicile legislației în domeniul securității sociale la care se face referire la alineatul (1), cât și pe cele de asistență socială.

Se înțelege prin «prestații speciale în numerar cu caracter necontributiv» prestațiile:

(a)      care sunt destinate:

(i)      acoperirii, cu titlu suplimentar, subsidiar sau de înlocuire, a riscurilor corespunzătoare sectoarelor securității sociale menționate la alineatul (1) și asigurării celor interesați a unui venit minim de subzistență luându‑se în considerare mediul economic și social din statul membru respectiv

         sau

(ii)      numai asigurării protecției specifice persoanelor cu handicap, fiind strâns legate de mediul social al acestor persoane în statul membru respectiv;

și

(b)      care sunt finanțate exclusiv din contribuții fiscale obligatorii destinate acoperirii cheltuielilor publice generale și ale căror condiții de atribuire și modalități de calcul nu depind de nicio contribuție din partea beneficiarilor. Cu toate acestea, prestațiile acordate pentru a suplimenta o prestație contributivă nu se consideră, din acest motiv, prestații contributive;

și

(c)      care sunt enumerate la anexa IIa.”

10.      Prin înlăturarea unor mențiuni existente și înscrierea unor prestații noi, punctul 2 din anexa I la Regulamentul nr. 657/2005 a reformulat în întregime anexa IIa(7) la Regulamentul nr. 1408/71. Mențiunile pentru Finlanda, Suedia și Regatul Unit enumeră, printre altele, fără o modificare a conținutului, următoarele prestații:

„W.      FINLANDA

[...]

(b)      Indemnizația pentru îngrijirea copiilor (Legea privind indemnizația pentru îngrijirea copiilor, 444/69)(8);

[...]

X.      SUEDIA

[...]

(c)      Indemnizație de invaliditate și indemnizație pentru îngrijirea copiilor cu handicap (Legea din 1998: 703)(9).

Y.      REGATUL UNIT

[…]

(d)      Indemnizația de subzistență pentru persoanele cu handicap [Legea din 27 iunie 1991 privind indemnizația de subzistență pentru persoanele cu handicap și indemnizația de incapacitate de muncă pentru persoanele cu handicap, articolul 1, și Regulamentul din 24 iulie 1991 privind indemnizația de subzistență pentru persoanele cu handicap și indemnizația de incapacitate de muncă pentru persoanele cu handicap (Irlanda de Nord), articolul 3](10);

(e)      Indemnizația de îngrijire acordată unei terțe persoane [Legea din 20 martie 1975 privind securitatea socială, articolul 35, și Legea din 20 martie 1975 privind securitatea socială (Irlanda de Nord), articolul 35](11);

(f)      Indemnizația pentru însoțitor de invalid [Legea din 20 martie 1975 privind securitatea socială, articolul 37, și Legea din 20 martie 1975 privind securitatea socială (Irlanda de Nord), articolul 37](12).”

B –    Reglementarea națională

1.      Indemnizația finlandeză pentru îngrijirea copiilor (Legea privind indemnizația pentru îngrijirea copiilor, 444/1969);

11.      Legea finlandeză privind indemnizația pentru îngrijirea copiilor asigură o prestație în numerar în cazul în care, din cauza bolii, a unui handicap sau a altei vătămări, un copil are nevoie de îngrijire specializată, supraveghere sau recuperare într‑un interval de cel puțin șase luni, iar aceasta determină sarcini speciale, financiare sau de altă natură. Indemnizația se poate acorda copiilor sub 16 ani care au domiciliul în Finlanda.

12.      Cuantumul indemnizației se raportează exclusiv la nevoile copilului de îngrijire, de supraveghere și de recuperare și este împărțit în trei cote. Veniturile părinților copilului dependent și perioadele de cotizare sau de încadrare în muncă nu au relevanță. Acordarea pentru o perioadă limitată sau nelimitată a indemnizației depinde de durata îngrijirilor de care are nevoie copilul. O modificare a stării de sănătate a copilului poate să ducă la pierderea dreptului la indemnizație, respectiv la o adaptare a nivelului indemnizației.

13.      În conformitate cu articolul 4 din legea finlandeză, dreptul la indemnizația pentru îngrijirea copiilor se stinge atunci când copilul primește îngrijiri pentru mai mult de trei luni într‑un spital sau într‑o altă instituție de îngrijire publică sau finanțată de stat.

2.      Indemnizația de invaliditate și indemnizația pentru îngrijirea copiilor cu handicap în Suedia (Legea din 1998: 703)

14.      Indemnizațiile suedeze sunt legate între ele și au aceleași condiții esențiale de eligibilitate. Indemnizația pentru îngrijirea copiilor cu handicap este acordată până la vârsta de 19 ani. În continuare, începe perioada de acordare a indemnizației de invaliditate. Prestațiile nu presupun o anumită activitate profesională, nici anumite perioade de activitate profesională sau de cotizare. Nu există o legătură funcțională sau organizatorică cu un sistem de cotizare. Pentru ambele prestații, se cere o verificare individuală detaliată a nevoii. Dacă nevoia se modifică, se verifică din nou condițiile de eligibilitate pentru indemnizație.

a)      Indemnizația pentru îngrijirea copiilor cu handicap

15.      Indemnizația este acordată părinților al căror copil, din cauza unei boli, a unui handicap mintal sau a unui alt fel de handicap, are nevoie de îngrijiri sau de supraveghere pentru o perioadă de minimum șase luni. În plus, dreptul la indemnizația pentru îngrijire poate fi solicitat dacă boala sau handicapul copilului determină cheltuieli suplimentare.

16.      Nivelul indemnizației pentru îngrijire, pentru care legea suedeză prevede patru cote lunare, se stabilește exclusiv în funcție de gradul de dependență de îngrijiri, de nevoia individuală de supraveghere, precum și de cuantumul costurilor suplimentare. Aceleași criterii sunt aplicabile și pentru stabilirea duratei de acordare a indemnizației.

17.      Condițiile de eligibilitate pentru indemnizație, cu excepția situației modificării nevoii, sunt verificate la un interval de cel puțin doi ani după criterii stabilite prin lege. Venitul părinților nu prezintă relevanță, nici împrejurarea dacă aceștia au încetat sau au redus activitatea profesională pentru a acorda îngrijiri copilului lor.

18.      Dreptul de a beneficia de indemnizația pentru îngrijire se stinge, în principiu, de îndată ce copilul este internat într‑o instituție de îngrijire publică sau finanțată de stat.

b)      Indemnizația de invaliditate

19.      Pot avea dreptul la indemnizația de invaliditate asigurații care, din cauza reducerii capacității funcționale, survenită înainte de împlinirea vârstei de 65 de ani, depind permanent de sprijin în activitatea zilnică (articolul 5 alineatul 1 din legea suedeză), au nevoie de ajutor permanent din partea terților pentru a‑și putea desfășura activitatea profesională (articolul 5 alineatul 2) sau, în anumite situații, trebuie să suporte costuri suplimentare importante (articolul 5 alineatul 3). Dacă sunt îndeplinite toate cele trei condiții sau dacă este îndeplinită una dintre primele două condiții, precum și criteriul prevăzut la punctul 3, dreptul la indemnizație se calculează prin raportare la întreaga nevoie. Perioadele de cotizare sau de încadrare în muncă ale beneficiarului indemnizației nu sunt luate în considerare în cadrul acestei evaluări.

20.      Gradul de dependență de îngrijire și cuantumul costurilor suplimentare sunt hotărâtoare, în fiecare caz, la stabilirea nivelului indemnizației de invaliditate. Articolul 6 din legea suedeză stabilește trei cote de indemnizație. Guvernul suedez atrage atenția că nu există criterii prestabilite pentru evaluarea nevoii în fiecare caz în parte. Mai degrabă, sunt luate în considerare sarcinile financiare rezultate din nevoia beneficiarului, în măsura în care acestea sunt apreciate ca fiind raționale și justificate.

3.      Reglementări naționale în Regatul Unit

21.      Condițiile de eligibilitate pentru acordarea indemnizației de subzistență pentru persoanele cu handicap și a indemnizației de îngrijire acordată unei terțe persoane sunt, în esență, aceleași. Indemnizația pentru însoțitor de invalid completează cele două prestații.

a)      Indemnizația de subzistență pentru persoanele cu handicap – Legea din 27 iunie 1991 privind indemnizația de subzistență pentru persoanele cu handicap și indemnizația de incapacitate de muncă pentru persoanele cu handicap, articolul 1, și Regulamentul din 24 iulie 1991 privind indemnizația de subzistență pentru persoanele cu handicap și indemnizația de incapacitate de muncă pentru persoanele cu handicap (Irlanda de Nord), articolul 3

22.      Indemnizația de subzistență pentru persoanele cu handicap are două componente, și anume componenta de îngrijire și componenta de mobilitate. Părțile interesate au convenit în unanimitate că, în anexa IIa, componenta de mobilitate a fost menținută în mod justificat ca prestație specială necontributivă în sensul articolului 4 alineatul (2a) litera (a) punctul (ii) din Regulamentul nr. 1408/71, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 647/2005.

23.      Componenta de îngrijire este acordată persoanelor cu handicapuri fizice sau psihice severe în vârstă de până la 65 de ani, care au nevoie de îngrijire periodică sau permanentă și care îndeplinesc criteriul reședinței. Dreptul la această prestație se poate extinde și după împlinirea vârstei de 65 de ani dacă prestația a fost deja acordată înainte de împlinirea acestei vârste. În special, legislația națională prevede condiția ca, în cursul unor perioade determinate, în timpul zilei sau al nopții, să fie necesară asistența din partea unei terțe persoane în legătură cu îndeplinirea funcțiilor fiziologice sau supravegherea permanentă pentru înlăturarea unui pericol important pentru beneficiar sau pentru alte persoane.

24.      Acordarea prestației și nivelul acesteia depind exclusiv de durata pentru care persoana are nevoie de asistență sau de supraveghere. Cele trei cote diferite ale prestației se acordă indiferent dacă beneficiarul prestației dispune de venituri, are o activitate profesională, este incapabil de a exercita o activitate profesională sau beneficiază de alte prestații sociale. Utilizarea indemnizațiilor este lăsată la discreția beneficiarilor.

b)      Indemnizația de îngrijire acordată unei terțe persoane – Legea din 20 martie 1975 privind securitatea socială, articolul 35, și Legea din 20 martie 1975 privind securitatea socială (Irlanda de Nord), articolul 35

25.      Indemnizația de îngrijire acordată unei terțe persoane se deosebește de indemnizația de subzistență prin faptul că prestația se poate plăti numai după împlinirea vârstei de 65 de ani și că sunt prevăzute numai două cote. Indemnizația nu este acordată dacă beneficiarul primește deja indemnizație de subzistență.

c)      Indemnizația pentru însoțitor de invalid – Legea din 20 martie 1975 privind securitatea socială, articolul 37, și Legea din 20 martie 1975 privind securitatea socială (Irlanda de Nord), articolul 37

26.      Beneficiarii indemnizației pentru însoțitor de invalid sunt persoane fizice cu reședința sau cu drept de ședere în Regatul Unit, care oferă îngrijire gratuită în mod regulat, pentru cel puțin 35 de ore săptămânal, unui beneficiar al indemnizației de subzistență pentru persoanele cu handicap sau al indemnizației de îngrijire acordată unei terțe persoane. Din actele dosarului, nu se poate stabili cu certitudine dacă dreptul la indemnizația pentru însoțitor de invalid depinde de venitul îngrijitorului(13).

III – Procedura și concluziile părților

27.      La 26 iulie 2005, Comisia a introdus o acțiune prin care solicită Curții de Justiție:

–        anularea dispozițiilor punctului 2 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 647/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 aprilie 2005 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii nesalariați și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunității, precum și a Regulamentului (CEE) nr. 574/72 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71, care figurează la rubricile W. „Finlanda” litera (b), X. „Suedia” litera (c) și Y. „Regatul Unit” literele (d), (e) și (f);

–        obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

28.      Parlamentul European solicită:

–        declararea acțiunii Comisiei ca inadmisibilă;

–        în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

29.      Consiliul solicită:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

30.      Regatul Unit, Regatul Suediei și Finlanda au intervenit în susținerea concluziilor Parlamentului European și ale Consiliului.

IV – Apreciere juridică

A –    Cu privire la admisibilitate

1.      Cu privire la expirarea termenului de introducere a acțiunii și la existența unui act atacabil

31.      Parlamentul European susține că termenul prevăzut la articolul 230 CE expirase deja în momentul în care a fost introdusă acțiunea în anulare. Pentru calcularea termenului de două luni conform articolului 230 alineatul (5) CE, nu este determinantă data publicării Regulamentului nr. 647/2005, având în vedere că prestațiile în litigiu – cu excepția modificării poziționării acestora – au fost menținute, singura modificare fiind cea legată de localizarea lor în cuprinsul actului. În schimb, instrumentul legislativ care a declanșat curgerea termenului este cel care a cuprins pentru prima dată prestațiile din anexa IIa la Regulamentul 1408/71(14). Dacă legiuitorul a ales ca, pentru motive de claritate juridică și de transparență, să reformeze anexa IIa în loc să înlăture anumite puncte, principiul certitudinii juridice interzice repunerea în termenul de introducere a acțiunii prevăzut la articolul 230 alineatul (5) CE în privința reglementărilor deja existente.

32.      Parlamentul European atrage atenția că reformularea definiției prestațiilor speciale în numerar cu caracter necontributiv de la articolul 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71 nu a dus la o modificare substanțială a cadrului juridic, ci a adaptat cuprinsul dispoziției la interpretarea Curții de Justiție(15).

33.      În replică, referindu‑se la considerentul (3), Comisia răspunde că Regulamentul nr. 647/2005 nu s‑a limitat la verificarea cuprinsului anexei IIa. Criteriile pentru acordarea unor prestații speciale cu caracter necontributiv au fost modificate pentru a fi în concordanță cu jurisprudența, iar numeroase prestații care nu au îndeplinit aceste criterii au fost înlăturate din anexa IIa. Înlăturarea prestațiilor în litigiu a eșuat din cauza refuzului exprimat în cadrul Consiliului de către cele trei state membre în cauză.

34.      Comisia susține că reformarea unui act de drept secundar constituie o decizie legislativă atacabilă, chiar dacă această reformare nu ar modifica întregul conținut al unei anexe. Acest principiu este valabil cu atât mai mult cu cât Comisia a atras deja atenția asupra încălcării dreptului comunitar în cazul anumitor puncte din anexă.

35.      Un argument în plus în sensul admisibilității acțiunii este și faptul că prin aceasta se invocă încălcarea, prin anexa IIa, a principiului certitudinii juridice(16). Prin faptul că a păstrat în anexa IIa mențiuni care nu reprezintă într‑adevăr prestații speciale necontributive, legiuitorul ar împiedica persoanele interesate să identifice, într‑un mod clar și previzibil, drepturile lor care rezultă din legislația comunitară și să invoce, dacă este cazul, posibilitatea exportării unei prestații.

36.      În primul rând, trebuie să se distingă între împlinirea termenului de introducere a acțiunii și posibilitatea ca Regulamentul nr. 647/2005, prin prisma prevederilor în litigiu din anexa IIa, să reprezinte un act atacabil.

37.      Este cert că acțiunea în anulare a Regulamentului 647/2005 formulată de Comisie a fost depusă în termen de două luni de la publicarea actului atacat în Jurnalul Oficial, conform articolului 230 alineatul (5) CE(17).

38.      În realitate, Parlamentul critică mai degrabă faptul că, în privința prevederilor atacate, Regulamentul nr. 647/2005 nu reprezintă un act atacabil, ci numai o confirmare a reglementărilor existente și, astfel, nu determină curgerea unui nou termen de introducere a acțiunii.

39.      Conform articolului 230 CE, o acțiune în anulare este admisibilă împotriva tuturor actelor adoptate de instituții care sunt destinate să producă efecte juridice obligatorii față de terți(18).

40.      Conform jurisprudenței sale constante, Curtea de Justiție a apreciat că deciziile prin care se preiau dispoziții deja existente nu pot face obiectul unei acțiuni în anulare(19). Dacă o dispoziție se limitează la a confirma un act anterior, aceasta nu determină curgerea unui nou termen de introducere a acțiunii(20). Acțiunea în anulare îndreptată împotriva unui act de confirmare ar reprezenta totodată o atacare indirectă a deciziei anterioare și ar permite în acest mod o eludare a termenului de introducere a acțiunii prevăzut la articolul 230 alineatul (5) CE(21).

41.      În cadrul acestei proceduri, nu este necesar să se stabilească dacă această jurisprudență se poate aplica regulamentelor. Regulamentul nr. 647/2005 nu se limitează la a confirma reglementările existente privitoare la prestațiile speciale necontributive, ci modifică situația juridică existentă.

42.      Faptul că Regulamentul nr. 647/2005 păstrează prevederile în litigiu din anexa IIa fără modificări nu este esențial pentru a determina dacă acest regulament produce, în această privință, efecte juridice obligatorii. În Hotărârea Jauch(22), Curtea a apreciat că criteriile prevăzute la articolul 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71 stabilesc cadrul juridic al prestațiilor speciale necontributive și, astfel cum subliniază în mod justificat Comisia, simpla menționare a unei prestații în anexa IIa nu produce un efect juridic de sine stătător.

43.      Astfel, prin referirea la anexa IIa, în mod izolat, nu se poate stabili dacă Regulamentul nr. 647/2005 a modificat situația juridică în privința prestațiilor speciale necontributive. Prestațiile cuprinse în anexă ar trebui să fie evaluate mai degrabă în lumina articolului 4 alineatul (2a). Această prevedere a fost totuși modificată prin Regulamentul nr. 647/2005. Considerentul (3) al Regulamentului nr. 647/2005 se referă, într‑adevăr, la o precizare a criteriilor în lumina hotărârilor pronunțate în cauzele Jauch și Leclere(23). Chiar dacă ar fi fost posibilă preluarea fără modificări a criteriilor Curții de Justiție în textul de lege, acestea ar fi dobândit oricum o altă valoare juridică.

44.      Nu poate fi admisă nici obiecția formulată de Parlamentul European conform căreia procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Finlandei, a Suediei și a Regatului Unit ar dovedi că însăși Comisia ar fi pornit de la premisa existenței prevederilor în litigiu înainte de adoptarea Regulamentului nr. 647/2005. În aceste proceduri, Comisia a criticat faptul că reglementările în cauză nu îndeplinesc condițiile materiale prevăzute la articolul 4 alineatul (2a), în versiunea anterioară.

45.      Chiar dacă s‑ar presupune că reformularea criteriilor materiale nu ar aduce o modificare a cadrului juridic al prestațiilor speciale necontributive, legiuitorul a luat totuși o decizie atacabilă cu privire la mențiunile individuale din anexa IIa.

46.      În Propunerea de regulament nr. 647/2005, Comisia solicitase deja Parlamentului European și Consiliului să verifice aceste mențiuni(24). În proiectul expunerii de motive al Consiliului pentru adoptarea unui punct de vedere comun(25), Consiliul a arătat că s‑a străduit să obțină un acord cu privire la criteriile de inserare a mențiunilor din anexa IIa și că, pe această bază, fusese obținut un acord unanim pentru încadrarea marii majorități a mențiunilor(26). Desigur, nu s‑a putut obține unanimitatea cu privire la propunerea Comisiei de înlăturare a anumitor mențiuni din anexa IIa, deoarece statele membre au apreciat că prestațiile respective îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71, în versiunea modificată(27). Pentru a facilita adoptarea regulamentului, Consiliul a hotărât totuși:

„să păstreze aceste mențiuni în anexa IIa, în așteptarea jurisprudenței ulterioare a Curții, care ar putea să clarifice criteriile semnificative, ceea ce ar putea determina o revizuire a acestei anexe”(28).

47.      Cu alte cuvinte, adoptarea Regulamentului nr. 647/2005 nu s‑a întemeiat pe aprecierea că toate mențiunile din anexa IIa ar corespunde în totalitate criteriilor reformulate de la articolul 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71. Legiuitorul a decis totuși să mențină prestațiile în litigiu în anexa IIa, pentru a fi supuse controlului Curții de Justiție.

48.      Obiecția Parlamentului European în sensul că legiuitorul inclusese deja, în termeni similari, criteriile reformulate la articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 883/2004(29) nu determină o altă concluzie. Atât timp cât conținutul anexei X la articolul 70 alineatul (2) litera (c) din acest regulament (prestații speciale în numerar necontributive) nu este stabilit încă de Parlamentul European și de Consiliu, Comisia nu ar putea introduce o acțiune în anulare pentru verificarea compatibilității mențiunilor individuale cu criteriile prestațiilor speciale necontributive.

49.      Comisia invocă în mod întemeiat faptul că principiul certitudinii juridice impune efectuarea unei verificări. În caz contrar, părțile interesate ar avea îndoieli cu privire la compatibilitatea mențiunilor din anexa IIa cu criteriile articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71, cel puțin până când Curtea de Justiție s‑ar exprima punctual cu privire la caracterul prestațiilor individuale într‑o cauză determinată, în cadrul unei proceduri de pronunțare a unei hotărâri preliminare.

50.      În concluzie, trebuie constatat că, în ceea ce privește dispozițiile în litigiu din anexa IIa, Regulamentul nr. 647/2005 este un act atacabil în sensul articolului 230 alineatul (1) CE.

2.      Cu privire la atacarea parțială a regulamentului

51.      În conformitate cu o jurisprudență constantă, Curtea de Justiție nu poate constata nulitatea parțială a unui act în cazul în care părțile contestate sunt indisolubil legate de integralitatea instrumentului legislativ, astfel încât substanța reglementării ar fi modificată în cazul anulării acestora(30).

52.      Având în vedere că prestațiile cuprinse în anexa IIa trebuie să îndeplinească întotdeauna criteriile materiale prevăzute la articolul 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71 pentru a putea fi calificate prestații speciale necontributive(31), înlăturarea unei prestații din anexa IIa nu are nicio incidență asupra criteriilor. Prin faptul că, în dispozitivul Hotărârii Leclere(32), Curtea de Justiție a dispus anularea anexei IIa în măsura în care aceasta cuprinde indemnizația luxemburgheză de maternitate, Curtea a recunoscut deja că înregistrările din anexa IIa constituie elemente separabile.

B –    Cu privire la fond

1.      Observație preliminară privitoare la încălcarea contestată

53.      Acțiunea este întemeiată dacă prevederile în litigiu prevăzute la punctul 2 din anexa I la Regulamentul nr. 647/2005, cu alte cuvinte, noua versiune a anexei IIa, sunt nelegale în ceea ce privește mențiunile în litigiu referitoare la Finlanda, la Suedia și la Regatul Unit.

54.      Comisia susține că prestațiile în cauză nu corespund acelor criterii, astfel cum au fost redefinite prin Regulamentul nr. 647/2005, referitoare la prestațiile speciale în numerar necontributive prevăzute la articolul 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71(33).

55.      La prima vedere, se invocă o contradicție între două norme de același rang, având în vedere că anexa I este parte componentă a Regulamentului nr. 647/2005, cu alte cuvinte, provine de la același autor și a fost adoptată potrivit aceleiași proceduri ca și celelalte părți ale regulamentului. O asemenea contradicție ar încălca principiul certitudinii juridice. Acest principiu de bază al dreptului comunitar impune ca o reglementare să fie clară și exactă, pentru ca persoanele interesate să își poată cunoaște fără ambiguitate drepturile și obligațiile și să ia decizii în consecință(34). Cu toate acestea, numai din încălcarea principiului certitudinii juridice nu se poate deduce că trebuie anulată numai una dintre prevederile contradictorii de același rang și nici să se determine care anume ar fi aceasta.

56.      Așa cum rezultă dintr‑o jurisprudență consacrată, nu se conturează numai un conflict între norme de același rang. Punctul de plecare în clarificarea problemei este Hotărârea Jauch(35), în care Curtea de Justiție a arătat următoarele:

„În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții […] Regulamentul nr. 1408/71, adoptat pentru punerea în aplicare a articolului 51 din Tratatul CE (devenit, după modificare, articolul 42 CE) […] trebuie interpretat în lumina obiectivului acestui articol, care este cel de a contribui la instituirea liberei circulații a lucrătorilor migranți. Scopul articolelor 48 și 49 din Tratatul CE (devenite, după modificare, articolele 39 CE și 40 CE), al articolului 50 din Tratatul CE (devenit articolul 41 CE) și al articolului 51 din tratat nu ar fi atins dacă lucrătorii, ca urmare a exercitării dreptului lor la libera circulație, ar pierde avantajele securității sociale garantate prin legislația unui stat membru, în special în cazul în care aceste avantaje reprezintă contraprestația contribuțiilor plătite de către aceștia.”

57.      În definitiv, conform jurisprudenței Jauch, rezultă că articolul 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71 prevalează în cazul mențiunilor din anexa IIa la acest regulament, care sunt de același rang din punct de vedere formal. Această prevalență rezultă din faptul că, potrivit Curții de Justiție, articolul 4 coroborat cu articolul 10 și cu articolul 10a din Regulamentul nr. 1408/71 reprezintă punerea în aplicare a unei norme superioare, libertatea de circulație a lucrătorului. Între timp, și Comisia a adoptat același punct de vedere și se străduiește să adapteze anexa IIa la regulile rezultate din jurisprudență, astfel cum a subliniat aceasta în cursul ședinței. Limitarea spațiului de manevră al legiuitorului în stabilirea conținutului noțiunii juridice nedeterminate de prestație specială necontributivă, ce rezultă din aceasta, este destinată să garanteze libertatea de circulație a lucrătorilor. Chiar dacă noțiunea de lucrător prevăzută de Regulamentul nr. 1408/71 este mai extinsă decât cea prevăzută la articolul 39, CE, prestațiile ce fac obiectul prezentei proceduri sunt destinate, în orice caz, atât lucrătorilor în sensul tratatului, cât și membrilor familiilor acestora.

58.      Desigur, legiuitorul comunitar este liber să adopte în acest cadru prevederi care să deroge de la principiul potrivit căruia prestațiile securității sociale pot fi exportate(36). Aceste norme derogatorii care condiționează acordarea anumitor prestații speciale de reședința în țară trebuie interpretate totuși restrictiv(37).

59.      Rezultă că inserarea în anexa IIa la Regulamentul nr. 1408/71 de prestații care nu îndeplinesc condițiile pentru calificarea lor ca prestații speciale în numerar necontributive, conform articolului 4 alineatul (2a) din regulament, încalcă articolele 39 CE și 42 CE(38). Limitarea libertății de circulație a lucrătorilor prin condiții privitoare la reședință cuprinse în legislația națională privind prestațiile este justificată numai în cazul prestațiilor speciale necontributive „autentice”.

60.      Astfel cum concluzionează Comisia, trebuie să se verifice dacă prestațiile în litigiu îndeplinesc criteriile unei prestații speciale în numerar cu caracter necontributiv, conform articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 647/2005. Dacă acestea nu îndeplinesc criteriile amintite, Regulamentul nr. 647/2005 trebuie să fie anulat în măsura în care prevede menționarea acestor prestații în anexa IIa la Regulamentul nr. 1408/71.

2.      Cu privire la sistemul instituit la articolul 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71

61.      Teza introductivă a articolului 4 alineatul (2a) descrie prestațiile speciale în numerar cu caracter necontributiv acordate conform unei legislații care, prin domeniul de aplicare personal, obiectivele și/sau condițiile de eligibilitate, posedă atât caracteristicile legislației în domeniulsecurității sociale la care se face referire la articolul 4 alineatul (1), cât și pe cele de asistență socială.

62.      Articolul 4 alineatul (2a) litera (a) desemnează două categorii de prestații speciale, și anume prestațiile destinate (i) acoperirii, cu titlu suplimentar, subsidiar sau de înlocuire, a riscurilor corespunzătoare sectoarelor securității sociale […] și asigurării celor interesați a unui venit minim de subzistență luându‑se în considerare mediul economic și social din statul membru respectiv și prestații destinate (ii) numai asigurării protecției specifice persoanelor cu handicap, fiind strâns legate de mediul social al acestor persoane în statul membru respectiv.

63.      În afară de teza introductivă, punctul (i) impune în mod expres numai cerința unui raport cu o ramură clasică a securității sociale, precum și garanția unui venit minim ca element al ajutorului social. Punctul (ii) nu reia nici raportul cu o ramură a securității sociale și nici cu ajutorul social. Prin urmare, se pune întrebarea dacă prestațiile destinate să asigure protecția specifică a persoanei cu handicap trebuie de asemenea să reunească ambele trăsături.

64.      Un argument favorabil acestei opinii este caracterul mixt al prestațiilor, menționat chiar în teza introductivă a articolului 4 alineatul (2a), care se referă la ambele categorii de prestații speciale prevăzute în continuare la litera (a).

65.      În orice caz, este necesar ca prestațiile pentru protecția specială a persoanelor cu handicap, în sensul articolului 4 alineatul (2a) litera (a) punctul (ii) din Regulamentul nr. 1408/71, să se raporteze la o ramură a securității sociale, întrucât altfel nu ar intra în sfera de aplicare a Regulamentului nr. 1408/71.

66.      În plus, aceste prestații trebuie să prezinte trăsături ale ajutorului social. Dacă ar fi suficient un raport cu o ramură a securității sociale, prestațiile pentru protecția specială a persoanelor cu handicap ar fi întotdeauna prestații speciale în sensul punctului (ii) și ar fi exceptate în general, conform articolului 10a din Regulamentul nr. 1408/71, de la principiul exportării prestațiilor de securitate socială. Făcând abstracție de faptul că formularea tezei introductive a articolului 4 alineatul (2a) este contrară acestei abordări, aceasta ar reprezenta un dezavantaj deosebit pentru persoanele cu handicap, deoarece prestații comparabile pentru persoane fără handicap, de exemplu îngrijirea persoanelor în vârstă, pot fi exportate.

67.      Fără a ține seama de caracteristicile specifice ale prestațiilor speciale în numerar cu caracter necontributiv, sistemul instituit prin Regulamentul nr. 1408/71, menținut și prin Regulamentul nr. 647/2005, exclude calificarea unei prestații ca prestație specială dacă aceasta intră exclusiv în domeniul de aplicare al articolului 4 alineatul (1)(39). Curtea de Justiție, în jurisprudența sa constantă, califică o prestație ca prestație de securitate socială dacă, pe de o parte, este acordată beneficiarului pe baza unei situații de fapt definite de lege, fără să aibă loc o verificare individuală a fiecărei nevoi, și dacă, pe de altă parte, se raportează la unul dintre riscurile enumerate la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71(40).

68.      Dacă se constată că prestațiile în litigiu nu intră în domeniul de aplicare al articolului 4 alineatul (1), ci prezintă doar caracteristicile unei prestații de securitate socială, caracterul mixt al prestațiilor, în sensul articolului 4 alineatul (2a), impune ca aceste prestații să prezinte și elemente de ajutor social. Aceasta este situația în cazul în care prestațiile sunt acordate fără a lua în considerare anumite perioade de activitate profesională sau de cotizare în legătură cu nevoia în care se află persoana, iar nevoia este stabilită în funcție de unele criterii legale obiective(41).

69.      Prestațiile destinate protecției speciale a persoanelor cu handicap sunt caracterizate și prin scopul lor, acela de a promova integrarea persoanelor cu handicap în societate și de a asigura participarea lor la viața socială.

3.      Evaluarea prestațiilor în litigiu

a)      Cu privire la caracterul de prestații speciale al indemnizației finlandeze pentru îngrijirea copiilor

i)      Apartenența indemnizației finlandeze pentru îngrijirea copiilor la una dintre ramurile securității sociale prevăzute la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71

70.      Aspectul dacă indemnizația finlandeză pentru îngrijirea copiilor poate fi clasificată în cadrul unei ramuri a securității sociale depinde de scopul prestației.

71.      Consiliul, Parlamentul European și guvernul finlandez susțin că indemnizația pentru îngrijirea copiilor are scopul de a asigura protecția specială și integrarea socială a copiilor cu handicap și a celor bolnavi. Obiectivul acesteia este de a crea cadrul pentru măsuri de îngrijire specifice, precum și pentru măsuri privind reabilitarea fizică și psihică și de a preveni o incapacitate de muncă viitoare. Guvernul finlandez subliniază că indemnizația pentru îngrijirea copiilor nu are ca scop compensarea pierderilor de venit ale părinților(42) sau a cheltuielilor familiale.

72.      Comisia apreciază că indemnizația pentru îngrijirea copiilor ar mai avea ca scop amortizarea greutăților financiare ale părinților care își îngrijesc copilul bolnav sau cu handicap în familie, în loc să îl interneze într‑o instituție specializată. Prin urmare, scopul urmărit este și cel de a ușura pierderile financiare produse de renunțarea la un venit realizat dintr‑o activitate profesională cu normă întreagă. Referindu‑se la jurisprudența Curții de Justiție(43), Comisia concluzionează că, ținând seama de caracteristicile menționate, indemnizația pentru îngrijirea copiilor este o prestație familială în sensul articolului 1 litera (u) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71.

73.      În Hotărârea Offermanns(44), Curtea de Justiție a constatat că prin „acoperirea cheltuielilor familiale” în sensul articolului 1 litera (u) punctul (i) se înțelege o contribuție a statului la bugetul familial, destinată să reducă costurile legate de întreținerea copiilor.

74.      Guvernul finlandez arată totuși în mod justificat că prestațiile în numerar au un efect asupra mijloacelor de care dispune o familie. Simplul fapt că o prestație are ca efect mărirea venitului unei familii nu este, așadar, suficient pentru calificarea acesteia ca prestație specială în sensul articolului 4 alineatul (2a) litera (a) punctul (ii). Mai degrabă, prestația trebuie să fie, în plus, destinată reducerii costurilor familiale legate de îngrijirea copiilor.

75.      Indemnizația finlandeză pentru îngrijirea copiilor nu are totuși legătură cu costurile generale de întreținere, ci cu nevoia specială pentru îngrijirea unui copil cu handicap. Astfel, nivelul indemnizației depinde de nevoia copilului de îngrijire și de sarcinile economice rezultate din aceasta. În plus, dreptul se diminuează sau se stinge dacă starea de sănătate a copilului se îmbunătățește sau dacă acesta este internat într‑o instituție de îngrijire publică sau finanțată de stat pentru o perioadă mai lungă de trei luni. Elementul hotărâtor este caracterul permanent al nevoii speciale.

76.      Având ca scop să faciliteze măsuri speciale de îngrijire și de recuperare în cadrul familiei, precum și să amelioreze condițiile de viață ale beneficiarilor, indemnizația pentru îngrijirea copiilor urmărește astfel să acopere riscul de dependență de îngrijire. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție(45), prestațiile de îngrijire, fiind o formă de prestații de boală, intră în domeniul de aplicare al articolului 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71.

77.      Comisia nu a invocat faptul că indemnizația finlandeză pentru îngrijirea copiilor intră în categoria riscului definit la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71. În schimb, aceasta a calificat în mod eronat prestația ca prestație familială în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (h). Cu privire la acest aspect, acțiunea Comisiei ar putea să fie deja respinsă ca neîntemeiată dacă, din oficiu, Curtea de Justiție nu ar putea să califice indemnizația pentru îngrijirea copiilor în raport cu alt risc menționat la articolul 4 alineatul (1), fără să fie ținută de calificarea dată de către Comisie.

78.      În cererea introductivă, Comisia nu a invocat că prestația finlandeză are caracterul unei prestații familiale, ci a contestat incompatibilitatea prestațiilor în cauză cu criteriile prevăzute la articolul 4 alineatul (2a) și în jurisprudența Curții. În acest sens, Comisia a evidențiat caracterul mixt necesar unei prestații, în sensul că aceasta aparține unei ramuri a securității sociale, pe de o parte, și depinde de o nevoie, pe de altă parte(46).

79.      Întrucât caracterul special al unei prestații depinde de întrunirea cumulativă a ambelor elemente, ar fi suficient să se probeze că una dintre aceste caracteristici lipsește pentru a se constata neconformitatea unei prestații cu criteriile prevăzute la articolul 4 alineatul (2a). Comisia își întemeiază cererea și pe lipsa elementului de ajutor social, care va fi examinat mai jos la punctul (i), și dezvoltă argumentarea în memoriul în replică(47). Încadrarea prestației finlandeze la articolul 4 alineatul (1) litera (h) trebuie să fie înțeleasă ca un argument prin care Comisia încearcă să își întemeieze motivul acțiunii.

80.      Desigur, Curtea de Justiție este ținută de motivele de drept invocate de reclamant, dar nu și de argumentele individuale expuse în susținerea acestora. Altfel, Curtea ar fi împiedicată să își întemeieze hotărârea pe raționamentele juridice corecte(48). Prin urmare, Curtea de Justiție poate, chiar în pofida argumentației Comisiei, să califice indemnizația finlandeză pentru îngrijirea copiilor într‑o altă ramură a securității sociale în sensul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71.

ii)    Acordarea prestației pe baza unor criterii legale, fără o evaluare individuală discreționară a fiecărei nevoi

81.      Indemnizația finlandeză pentru îngrijirea copiilor este acordată în temeiul unor criterii legale. Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legea finlandeză, ia naștere dreptul la indemnizația de creștere a copilului, conform articolului 1 din aceasta.

82.      Consiliul, Parlamentul European, precum și guvernul finlandez invocă, drept probă a caracterului de prestație specială a indemnizației pentru îngrijirea copiilor, faptul că acordarea ei depinde, în fiecare caz, de o evaluare amănunțită a dependenței și a situației personale a copilului, în care se ține seama de sarcinile economice cauzate de starea copilului, dar nu și de perioadele de activitate profesională sau de cotizare ale părinților.

83.      Dacă prestațiile securității sociale și prestațiile de ajutor social sunt considerate două noțiuni opuse, din definiția dată de Curtea de Justiție prestațiilor de securitate socială se poate concluziona, per a contrario, că ajutorul social se acordă pe baza unei decizii de evaluare întemeiate pe o apreciere discreționară a nevoii personale(49).

84.      Conform articolului 2 din legea finlandeză, nivelul indemnizației pentru îngrijirea copiilor se calculează într‑un caz individual în funcție de criterii obiective, și anume, în primul rând, în funcție de amploarea sarcinilor financiare sau de altă natură cauzate de nevoia de îngrijire a copiilor. Potrivit observațiilor guvernului finlandez, nevoia de îngrijire se stabilește prin expertize medicale, printr‑un raport privitor la necesitatea îngrijirii, respectiv pe baza altor avize ale autorităților de sănătate sau sociale. Din dosar nu reiese în mod cert în ce măsură reglementările legale recunosc o marjă de apreciere instituției ce are în competența sa fondul de pensie, „kela” (kansaneläkelaitos).

85.      Contrar opiniei Consiliului și a guvernului Regatului Unit, Comisia observă în mod întemeiat că o prestație, indiferent de marja de apreciere, prezintă numai elemente de ajutor social dacă acordarea acesteia depinde de o nevoie financiară(50). În caz contrar, nu s‑ar putea distinge între prestațiile de ajutor social și prestațiile de securitate socială. Acestea din urmă acoperă în general nevoia specială născută din împrejurări personale, fără a ține seama de venitul beneficiarului(51).

86.      Lipsa resurselor financiare nu este totuși un criteriu pentru acordarea indemnizației pentru îngrijirea copiilor. Desigur, potrivit guvernului finlandez, cu ocazia evaluării, „kela” ține seama și de cheltuielile suplimentare ale familiei, precum cheltuielile de transport în vederea vizitelor medicale, și de alte sarcini de altă natură pe care familia le indică în cererea de obținere a indemnizației. Dreptul la indemnizația de îngrijire a copiilor nu depinde totuși de faptul că părinții nu pot acoperi aceste cheltuieli suplimentare prin mijloace proprii. Dimpotrivă, veniturile sau patrimoniul acestora nu sunt luate în considerare.

87.      În Hotărârea Kersbergen‑Lap(52), Curtea de Justiție a constatat că prestația în litigiu, acordată în temeiul Legii privind incapacitatea de muncă a persoanelor tinere cu handicap, are caracterul unei prestații de ajutor social, chiar dacă este acordată fără verificarea nevoii financiare sau a patrimoniului persoanelor interesate. Curtea a justificat această concluzie prin faptul că „majoritatea persoanelor tinere cu handicap nu ar dispune de suficiente mijloace de existență dacă nu ar beneficia de aceste prestații”(53).

88.      Această concluzie nu poate fi generalizată cu privire la indemnizația pentru îngrijirea copiilor. Beneficiarii acestei indemnizații, copii sub 16 ani, sunt întreținuți de către părinții lor, pentru care dependența copilului nu implică întotdeauna lipsa resurselor financiare. Chiar dacă se ține seama de situația părinților, concluzia nu este exactă. Într‑adevăr, în pofida îngrijirilor care trebuie să fie acordate copilului lor, părinții pot să dispună de resurse financiare suficiente, provenind din venituri sau din patrimoniu, cu atât mai mult cu cât acordarea prestației nu depinde de încetarea activității profesionale a unuia dintre părinți sau a ambilor părinți.

iii) Alte condiții prevăzute la articolul 4 alineatul (2a) litera (a) punctul (ii)

89.      Indiferent de constatarea faptului că indemnizația finlandeză pentru îngrijirea copiilor nu reprezintă o prestație specială, aceasta nu îndeplinește nici celelalte condiții prevăzute la articolul 4 alineatul (2a) litera (a) punctul (ii). Prestația nu este destinată numai protecției speciale a persoanelor cu handicap, ci, în conformitate cu articolul 2 din legea finlandeză, aceasta se acordă și copiilor care au nevoie de îngrijire ca urmare a unei boli. Chiar în cazul unei boli îndelungate sau cronice, care implică o nevoie specială de îngrijire, boala nu poate fi asimilată unui handicap(54).

90.      Observația Consiliului, a Parlamentului European și a guvernului finlandez potrivit căreia indemnizația pentru îngrijirea copiilor este strâns legată de mediul socioeconomic din Finlanda este la fel de puțin întemeiată pentru ca această indemnizație să fie calificată ca prestație specială. Chiar dacă nivelul prestației reflectă cheltuielile rezultate din îngrijirea copiilor cu handicap sau bolnavi în Finlanda, celelalte caracteristici ale unei prestații mixte nu sunt totuși prezente.

iv)    Concluzie intermediară

91.      Indemnizația finlandeză pentru îngrijirea copiilor nu reprezintă o prestație specială în sensul articolului 4 alineatul (2a) litera (a) punctul (ii) din Regulamentul nr. 1408/71, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 647/2005, ci o prestație de boală în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71. Rubrica W. „Finlanda” litera (b) de la punctul 2 din anexa I la Regulamentul nr. 647/2005 trebuie să fie, așadar, anulată.

b)      Cu privire la caracterul de prestație specială al indemnizației suedeze pentru îngrijirea copiilor cu handicap

92.      Indemnizația suedeză pentru îngrijirea copiilor cu handicap prezintă mari similitudini cu indemnizația finlandeză pentru îngrijirea copiilor și se deosebește de aceasta din urmă doar prin faptul că prevede patru cote lunare, în loc de trei.

93.      Potrivit guvernului suedez, scopul acestei prestații este ca indemnizația pentru îngrijirea copiilor cu handicap să acopere exclusiv nevoia care o depășește pe cea a unui copil fără handicap. De aceea, prestația nu acoperă riscurile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul nr. 1408/71. Mai degrabă, indemnizația pentru îngrijire, ca ajutor economic, este destinată să permită ca un copil bolnav sau cu handicap să primească acasă, și nu într‑o instituție specializată, cea mai bună îngrijire. Indemnizația pentru îngrijire are ca scop exclusiv protecția specială a persoanelor cu handicap, care este strâns legată de mediul social din statul membru al persoanei afectate.

94.      Din scopul prestației rezultă că indemnizația pentru îngrijirea copiilor cu handicap acoperă nevoia specială de îngrijire a copilului. Contrar opiniei Comisiei, nu este vorba, așadar, de o prestație familială în sensul articolului 1 litera (u) punctul (i) și al articolului 4 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul nr. 1408/71, deoarece aceasta nu privește cheltuielile generale legate de creșterea și îngrijirea copilului. Mai degrabă, prestația ar trebui să fie calificată ca prestație de boală, precum prestația finlandeză, în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71.

95.      Contrar susținerilor Consiliului, ale Parlamentului European și ale guvernului suedez, niciun element nu permite calificarea indemnizației pentru îngrijire ca prestație specială în sensul articolului 4 alineatul (2a) litera (a) punctul (ii). La fel ca în cazul indemnizației finlandeze pentru îngrijirea copiilor, lipsește caracterul mixt al prestației, având în vedere că este acordată independent de venituri, pe baza unui drept enunțat la articolul 8 din legea suedeză, și nu pe baza unei evaluări discreționare a nevoii financiare în fiecare caz în parte.

96.      Indemnizația suedeză pentru îngrijirea copiilor cu handicap nu reprezintă o prestație în numerar conform articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71, ci o prestație de boală în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (a) din acest regulament. Rubrica X. „Suedia” litera (c) de la punctul 2 din anexa I la Regulamentul nr. 647/2005 trebuie, așadar, anulată.

c)      Cu privire la caracterul de prestație specială al indemnizației suedeze de invaliditate

97.      Ținând seama din nou de scopul indemnizației de invaliditate, trebuie să se verifice dacă prestația aparține uneia dintre ramurile securității sociale prevăzute la articolul 4 alineatul (1).

98.      Părțile sunt de acord că indemnizația de invaliditate îndeplinește funcția de a compensa cheltuielile cotidiene suplimentare pe care beneficiarul trebuie să le suporte din cauza handicapului său. Consiliul, Parlamentul European, precum și guvernul suedez deduc din aceasta că prestația s‑ar aplica altor împrejurări decât cele rezultate dintr‑o boală, cu atât mai mult cu cât handicapul nu poate fi asimilat unei boli. Prin urmare, această indemnizație urmărește integrarea socială și protecția exclusivă a persoanelor cu handicap. În opinia acestora, am fi în prezența unei prestații speciale în sensul articolului 4 alineatul (2a) litera (a) punctul (ii). Referindu‑se la Hotărârea Jauch(55), Comisia apreciază, în schimb, că această indemnizație urmărește să îmbunătățească starea de sănătate, precum și condițiile de trai ale persoanelor dependente de îngrijire și că, prin urmare, fiind vorba despre o prestație de boală, intră sub incidența articolului 4 alineatul (1) litera (a).

99.      În scopul de a aprecia natura indemnizației de invaliditate, trebuie să se distingă între diferitele cazuri de acordare a acesteia.

100. În măsura în care indemnizația de invaliditate compensează nevoia generată de nevoile speciale ale beneficiarului indemnizației ca urmare a handicapului său (articolul 5 alineatul 1 din legea suedeză), aceasta asigură beneficiarului ajutorul și îngrijirea necesară în viața cotidiană. Astfel cum observă în mod întemeiat Consiliul, prestația urmărește să creeze aceleași condiții și să ofere aceleași posibilități ca acelea de care beneficiază persoanele fără handicap. Prin faptul că pune la dispoziția persoanei cu handicap mijloacele financiare care să îi permită să asigure asistența acordată de terți, indemnizația urmărește în același timp ameliorarea stării de sănătate a beneficiarului prestației. Or, în acest mod, prestația nu este legată de handicapul în sine, ci acoperă riscul de dependență de îngrijire. Cauza acestei nevoi de îngrijire nu este determinantă pentru stabilirea naturii prestației. În acest sens, prestația nu se deosebește de prestația de îngrijire, pe care Curtea de Justiție, în jurisprudența sa constantă(56), a calificat‑o ca prestație de boală în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (a) din regulament.

101. De la articolul 5 alineatul 2 din legea suedeză rezultă că indemnizația de invaliditate trebuie să asigure și capacitatea de muncă a beneficiarului. În această măsură, indemnizația de invaliditate nu are ca scop îmbunătățirea stării de sănătate și a condițiilor de viață ale persoanei cu handicap. Prin urmare, din acest punct de vedere, este exclusă clasificarea acesteia ca prestație de boală în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (a). În schimb, în acest caz de acordare a dreptului la indemnizație, prestația este legată de riscul de reducere sau de pierdere a capacității de muncă și, în calitate de prestație de invaliditate, intră sub incidența articolului 4 alineatul (1) litera (b)(57). Aprecierea Comisiei, diferită în această privință, nu se opune acestei calificări a prestației(58).

102. În cel de al treilea caz de acordare a dreptului la indemnizație (articolul 5 alineatul 3 din legea suedeză), scopul prestației este compensarea altor cheltuieli suplimentare pe care trebuie să le suporte persoana cu handicap în diverse situații. Dispoziția suedeză nu precizează ce fel de cheltuieli suplimentare sunt avute în vedere în acest al treilea caz. Nici observațiile părților nu clarifică acest aspect. Pe lângă cheltuielile suplimentare, de exemplu pentru a urma un regim alimentar, este posibil să existe cheltuieli suplimentare pentru un mobilier special, pentru instalații speciale sau pentru deplasare și transport.

103. Având în vedere diversitatea cheltuielilor care pot fi luate în considerare, nu este convingătoare aprecierea Comisiei potrivit căreia această prestație urmărește exclusiv sau în special îmbunătățirea stării de sănătate a beneficiarului. Este posibil ca această prestație să fie clasificată drept prestație de invaliditate, întrucât, conform unei jurisprudențe constante, articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1408/71 cuprinde și indemnizațiile pentru persoanele cu handicap(59).

104. Cu toate acestea, nu este necesar să se stabilească dacă prestația poate fi încadrată într‑o ramură a securității sociale și, în caz afirmativ, care este această ramură. Pe de o parte, această subcategorie de prestație nu este menționată separat printre prestațiile suedeze din anexa IIa la Regulamentul nr. 1408/71, astfel încât o anulare parțială care să privească numai această subcategorie nu se poate avea în vedere, chiar dacă prestația ar urmări o protecție specială a persoanei cu handicap(60). Pe de altă parte, în acest caz lipsește elementul de asistență socială, care conferă caracterul mixt necesar pentru calificarea prestației ca prestație specială, având în vedere că prestația se acordă indiferent de nevoile financiare ale beneficiarului.

105. Astfel cum s‑a arătat în privința indemnizației finlandeze pentru îngrijirea copiilor, Hotărârea Kersbergen‑Lap și Dams‑Schipper(61) nu modifică această constatare. Este incorect să se aprecieze că persoanele cu handicap care au nevoie de un ajutor mai îndelungat în viața cotidiană și/sau de un sprijin permanent în exercitarea activității lor profesionale sau care, din cauza capacității funcționale limitate, trebuie să suporte cheltuieli suplimentare nu dispun, în general, de mijloace materiale suficiente de existență. Atât timp cât au capacitatea de a exercita o activitate lucrativă, acestea pot, măcar în parte, să își asigure subzistența din venituri proprii. Chiar și în cazul în care situația este alta, nu se poate exclude că beneficiarii dispun de un patrimoniu care le asigură mijloacele de subzistență.

106. Prin urmare, indemnizația suedeză de invaliditate nu îndeplinește criteriile unei prestații speciale cu caracter necontributiv. Rubrica X. „Suedia” litera (c) de la punctul 2 din anexa I la Regulamentul nr. 647/2005 trebuie, așadar, anulată în totalitate.

d)      Cu privire la caracterul de prestație specială al indemnizației de subzistență pentru persoanele cu handicap și al indemnizației de îngrijire acordată unei terțe persoane conform dreptului Regatului Unit

107. Făcând abstracție de criteriul legat de vârstă, indemnizația de subzistență pentru persoanele cu handicap și indemnizația de îngrijire acordată unei terțe persoane prevăd, în esență, aceleași condiții de eligibilitate. De aceea, nu se pot deosebi în mod fundamental. Având în vedere că părțile au recunoscut unanim că respectiva componentă de mobilitate a indemnizației de subzistență pentru persoane cu handicap este o prestație în sensul articolului 4 alineatul (2a) litera (a) punctul (ii), rămâne de verificat numai caracterul componentei de îngrijire, precum și indemnizația de îngrijire acordată unei terțe persoane prin raportare la scopul prestației.

i)      Evaluarea componentei de îngrijire a indemnizației de subzistență pentru persoane cu handicap și a indemnizației de îngrijire acordată unei terțe persoane

108. Referindu‑se la Hotărârea Jauch(62), Comisia încadrează indemnizațiile în categoria prestațiilor de boală în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (a). În schimb, Parlamentul European, Consiliul și guvernul Regatului Unit fac trimitere la Hotărârile Snares(63) și Partridge(64) și consideră că sunt îndeplinite condițiile unei prestații speciale cu caracter necontributiv în sensul articolului 4 alineatul (2a) litera (a) punctul (ii). Potrivit acestora, indemnizațiile contribuie la asigurarea pentru beneficiari a unor condiții de viață cât mai similare cu cele ale restului populației și sunt, așadar, legate de mediul economic și social al beneficiarului.

109. Din faptul că prestațiile depind de costul de angajare a unor terți pentru îngrijirea persoanei cu handicap se poate concluziona că indemnizațiile urmăresc să acopere în mod forfetar cheltuielile suplimentare pe care le suportă beneficiarul din cauza handicapului său. Prin urmare, criteriul de acordare a indemnizațiilor nu este legat de handicapul ca atare, ci de necesitatea unei asistențe care decurge din această situație. Un handicap ca atare nu este suficient pentru a conferi dreptul la indemnizație. Potrivit guvernului britanic, beneficiarii au libertatea de a folosi cum doresc fondurile bănești primite. Faptul că legiuitorul leagă acordarea prestației de nivelul venitului persoanei care are nevoie de îngrijire indică totuși că aceasta este destinată în primul rând să compenseze costurile echivalente. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție, prestațiile de îngrijire intră sub incidența articolului 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71(65). Hotărârile Snares(66) și Partridge(67) nu se opun acestei aprecieri, având în vedere că, în aceste cauze, Curtea de Justiție nu a verificat natura celor două indemnizații în temeiul criteriilor materiale(68).

110. Parlamentul European arată totuși că indemnizațiile prevăzute în dreptul Regatului Unit se deosebesc de prestația de îngrijire ce a făcut obiectul Hotărârii Jauch prin faptul că acestea nu depind de un drept de acordare a pensiei. Astfel cum a subliniat avocatul general Alber în concluziile prezentate în cauza Jauch, este necesar ca această trăsătură să fie avută în vedere la evaluarea caracterului prestației(69).

111. Curtea de Justiție a considerat, dimpotrivă, că este nerelevant, pentru încadrarea prestației, că indemnizația pentru însoțitor de invalid ar completa financiar o pensie, din perspectiva dependenței persoanei afectate(70). Referindu‑se la Hotărârea Molenaar(71), Curtea de Justiție a arătat că modalitățile de acordare a indemnizației pentru însoțitor de invalid nu modifică esența acesteia(72).

112. În cazul prestațiilor în litigiu, lipsește elementul de ajutor social. Persoana care îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 72 din Legea privind cotizațiile și prestațiile de securitate socială din 1992 (Social Security Contributions and Benefits Act 1992) are dreptul la componenta de îngrijire a indemnizației de subzistență pentru persoanele cu handicap. Dreptul la indemnizația de subzistență pentru persoanele cu handicap se acordă în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 64 din această lege.

113. Nivelul indemnizației depinde exclusiv de amploarea nevoii de îngrijire. Conform articolului 65 alineatul 3 din Legea privind cotizațiile și prestațiile de securitate socială din 1992, cota cea mai ridicată a indemnizației de subzistență se acordă dacă beneficiarul are nevoie de îngrijire diurnă și nocturnă pentru o anumită perioadă. În toate celelalte cazuri, se aplică cota mai scăzută. Articolul 72 alineatul 4 din aceeași lege împarte de asemenea cele trei cote ale indemnizației de subzistență pentru persoanele cu handicap în funcție de durata și de amploarea nevoii de îngrijire. Nevoia financiară nu are nicio incidență asupra nivelurilor acestor indemnizații în niciunul dintre cazuri.

114. Guvernul Regatului Unit subliniază că legătura dintre indemnizații și necesitatea unei asistențe se întemeiază pe presupunerea că persoanele care beneficiază de indemnizații sunt acelea care suportă cele mai mari cheltuieli suplimentare din cauza handicapului de care suferă și, prin urmare, sunt dependente în cea mai mare măsură de indemnizații.

115. Concluzia dedusă de Curtea de Justiție în Hotărârea Kersbergen‑Lap și Dams‑Schipper(73), potrivit căreia majoritatea beneficiarilor nu ar dispune de mijloace de existență suficiente dacă nu ar primi indemnizațiile, nu poate fi preluată în cazul de față din cauza sistemului de prestații din prezenta cauză. Desigur, s‑ar putea să nu fie important că patrimoniul nu este luat în considerare, întrucât majoritatea persoanelor eligibile nu dispun probabil de mijloace financiare suficiente. Astfel cum explică guvernul Regatului Unit, dreptul la indemnizație nu presupune o incapacitate de muncă. Potrivit acestui guvern, aproximativ 100 000 de beneficiari ai indemnizației de subzistență pentru persoanele cu handicap sunt încadrați în muncă. Prin urmare, nu este dovedit faptul că majoritatea beneficiarilor nu ar dispune, în lipsa uneia dintre aceste două indemnizații, de mijloace de subzistență suficiente.

ii)    Concluzie intermediară

116. Indemnizația de subzistență pentru persoane cu handicap – cu excepția componentei de mobilitate –, precum și indemnizația de îngrijire acordată unei terțe persoane sunt prestații de boală în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71.

117. Deoarece inserarea la rubrica Y. „Regatul Unit” litera (d) se referă la legislația privitoare la indemnizația de subzistență pentru persoane cu handicap în ansamblul său, fără să menționeze separat componentele de îngrijire și de mobilitate, această mențiune nu poate fi anulată decât în întregime.

118. În acest mod este înlăturată din anexa IIa o prestație care îndeplinește parțial condițiile unei prestații speciale. Totuși, această situație nu poate determina păstrarea mențiunii în totalitatea sa, întrucât anexa IIa la Regulamentul nr. 1408/71 trebuie să identifice, în interesul certitudinii juridice, prestațiile care intră sub incidența articolului 4 alineatul (2a) litera (c) din regulament. Principiul certitudinii juridice impune ca persoanele interesate să poată identifice în cuprinsul dispoziției drepturile și obligațiile lor(74). Dacă această mențiune nu ar fi înlăturată în întregime, pentru beneficiarul indemnizației de îngrijire acordată unei terțe persoane, în măsura în care nu s‑ar aplica componenta de mobilitate, nu ar fi evident că prestația nu reprezintă de fapt o prestație specială cu caracter necontributiv care, conform articolului 10a, poate fi solicitată numai la reședința persoanei interesate.

119. Legiuitorului i‑ar fi totuși posibil să reintroducă separat în anexă componenta de mobilitate a indemnizației de subzistență pentru persoanele cu handicap. Atât timp cât nu se va proceda în acest mod, componenta de mobilitate nu poate fi analizată ca prestație specială cu caracter necontributiv, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile materiale în acest sens. Conform articolului 4 alineatul (2a) litera (c) din Regulamentul nr. 1408/71, este necesară și menționarea prestației în anexa IIa la regulament.

120. Conform articolului 231 alineatul (2) CE, Curtea de Justiție poate să dispună ca efectele unui regulament declarat nul să fie păstrate. S‑ar putea concepe o astfel de soluție în raport de componenta de mobilitate, deoarece includerea acesteia în anexa IIa la Regulamentul nr. 1408/71 ar fi, în principiu, posibilă. Tot astfel cum înregistrarea nu poate fi declarată nulă în parte, nu este posibil să fie împărțită nici pentru a se dispune că efectele sale sunt menținute.

e)      Cu privire la caracterul de prestație specială al indemnizației pentru însoțitor de invalid conform dreptului Regatului Unit

121. Indemnizația pentru însoțitor de invalid reprezintă o completare a indemnizației de subzistență pentru persoanele cu handicap, respectiv a indemnizației de îngrijire acordată unei terțe persoane. Aceasta se acordă numai dacă persoana dependentă primește una dintre aceste două indemnizații. Din cauza caracterului complementar al indemnizației pentru însoțitor de invalid, conform jurisprudenței Curții(75), nu este posibil ca aceasta să aibă o natură diferită de cea a indemnizației de subzistență pentru persoanele cu handicap și de cea a indemnizației de îngrijire acordată unei terțe persoane. Indemnizația pentru însoțitor de invalid poate fi încadrată astfel în ramura securității sociale prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (a).

122. Acordarea prestației și nivelul acesteia nu depind nici în acest caz de nevoia financiară. Nu este necesar să se aprecieze dacă veniturile și/sau patrimoniul însoțitorului pot determina limitarea prestației sau stingerea dreptului. Chiar dacă indemnizația pentru însoțitor de invalid este acordată terților, aceasta reprezintă totuși o prestație complementară plătită beneficiarului indemnizației de subzistență pentru persoanele cu handicap, respectiv al indemnizației de îngrijire acordată unei terțe persoane(76). Veniturile și patrimoniul acestuia nu sunt luate în calcul la acordarea acestei indemnizații.

123. Prin urmare, indemnizația pentru însoțitor de invalid, ca prestație de boală, intră sub incidența articolului 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71. Rubrica Y. „Regatul Unit” litera (f) de la punctul 2 din anexa I la Regulamentul nr. 647/2005 trebuie, așadar, anulată.

V –    Cheltuieli de judecată

124. Conform articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În cazul în care mai multe părți cad în pretenții, Curtea decide asupra repartizării cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a formulat o cerere în acest sens, Consiliul și Parlamentul European vor fi obligate fiecare la plata a jumătate din cheltuielile de judecată.

125. În conformitate cu articolul 69 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, statele membre care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Prin urmare, Finlanda, Suedia precum și Regatul Unit trebuie să suporte propriile cheltuieli de judecată.

VI – Concluzie

126. În concluzie, propunem Curții de Justiție să se pronunțe după cum urmează:

1)         Anulează dispozițiile punctului 2 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 647/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 aprilie 2005 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii nesalariați și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunității, precum și a Regulamentului (CEE) nr. 574/72 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71, care figurează la rubricile W. „Finlanda” litera (b), X. „Suedia” litera (c) și Y. „Regatul Unit” literele (d), (e) și (f).

2)         Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European suportă fiecare jumătate din cheltuielile de judecată, cu excepția celor efectuate de Republica Finlanda, de Regatul Suediei și de Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

3)         Republica Finlanda, Regatul Suediei și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord suportă propriile cheltuieli de judecată.

1 – Limba originală: germana.

2 – Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității (JO 1971, L 149, p. 2, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 26).

3 – Regulamentul (CEE) nr. 1247/92 al Consiliului din 30 aprilie 1992 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, lucrătorii care desfășoară activități independente și membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității (JO 1992, L 136, p. 1).

4 – Regulamentul (CE) nr. 647/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 aprilie 2005 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii nesalariați și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunității, precum și a Regulamentului (CEE) nr. 574/72 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 (JO 2005, L 117, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 211).

5 – Ambele noțiuni vor fi folosite în continuare ca sinonime.

6 – Articolul 4 din Regulamentul nr. 1408/71, astfel cum a fost modificat și actualizat prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996 (JO 1997, L 28, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 4, p. 35). Alineatul (2a) a fost introdus pentru prima oară prin Regulamentul nr. 1247/92 (citat la nota de subsol 3).

7 – Introdus inițial prin Regulamentul nr. 1247/92 (citat la nota de subsol 3).

8 –      Inclusă inițial în anexa IIa la rubrica N litera (a) prin Actul privind condițiile de aderare a Regatului Norvegiei, a Republicii Austria, a Republicii Finlanda și a Regatului Suediei și adaptările tratatelor care stau la baza Uniunii Europene, anexa I – listă prevăzută la articolul 29 din actul de aderare – IV. Politica socială – A. Securitatea socială (JO 1994, C 241, p. 61).

9 –      Actul privind condițiile de aderare a Regatului Norvegiei, a Republicii Austria, a Republicii Finlanda și a Regatului Suediei (citat la nota de subsol 8) a preluat prevederile legale naționale în cauză în rubrica O literele (b) și (c) din anexa IIa.

10 –      Cuprinsă la rubrica L litera (f) din anexa IIa de la adoptarea Regulamentului nr. 1247/92 (citat la nota de subsol 3).

11 –      Cuprinsă la rubrica L litera (d) de la introducerea anexei IIa prin Regulamentul nr. 1247/92 (citat la nota de subsol 3).

12 –      Corespunde rubricii L litera (b) din anexa IIa, în versiunea inițială a Regulamentului nr. 1247/92 (citat la nota de subsol 3).

13 – În memoriul în intervenție, guvernul Regatului Unit descrie indemnizația pentru însoțitor de invalid ca fiind o prestație independentă de venituri și precizează că beneficiarii indemnizației pentru însoțitor de invalid trebuie să își continue activitatea lucrativă atât timp cât aceasta poate fi compatibilă cu prestația de îngrijire săptămânală minimă. Potrivit guvernului Regatului Unit, aproximativ 30 000 de beneficiari sunt încadrați în muncă. În schimb, Parlamentul European afirmă, în memoriul în apărare, că acordarea indemnizației pentru însoțitor de invalid se plătește dacă însoțitorul nu dispune de mijloace suficiente. De asemenea, Comisia pare să plece de la premisa limitării prestației în funcție de veniturile proprii ale însoțitorului. Din reglementările naționale anexate memoriului în apărare al Consiliului nu reiese nicio condiție legată de venituri.

14 – Prestațiile din Regatul Unit erau prevăzute deja în anexa IIa, introdusă prin Regulamentul nr. 1247/92 (citat la nota de subsol 3). Actul de aderare din 1994 (citat la nota de subsol 8) a adăugat la listă prestațiile finlandeze, precum și pe cele suedeze (a se vedea mai sus, punctul 10 din prezentele concluzii).

15 – Parlamentul European face trimitere la Hotărârea din 8 martie 2001, Jauch (C‑215/99, Rec., p. I‑1901), și la Hotărârea din 31 mai 2001, Leclere și Deaconescu (C‑43/99, Rec., p. I‑4265).

16 – Comisia face trimitere la Hotãrârea din 9 iulie 1981, Gondrand Frères și Garancini (169/80, Rec., p. 1931), la Hotărârea din 13 februarie 1996, Van Es Douane Agenten (C‑143/93, Rec., p. I‑431, punctul 27), la Hotărârea din 15 februarie 1996, Duff și alții (C‑63/93, Rec., p. I‑569, punctul 20), precum și la Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 21 octombrie 1997, Deutsche Bahn/Comisia (T‑229/94, Rec., p. II‑1689, punctul 113).

17 – Regulamentul a fost publicat la 4 mai 2005. Acțiunea a fost introdusă de abia la 26 iulie 2005. Conform articolului 81 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, termenul se calculează de la sfârșitul celei de a paisprezecea zile de la data publicării actului în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și se prelungește, conform articolului 81 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, din considerente de distanță, în mod invariabil, cu zece zile.

18 – A se vedea concluziile prezentate de noi la 16 iunie 2005 în cauza Italia/Comisia (C‑138/03, C‑324/03 și C‑431/03, Rec., p. I‑10043, punctul 45 și jurisprudența citată).

19 – Hotărârea din 22 martie 1961, SNUPAT/Înalta Autoritate (42/59 și 49/59, Rec., p. 111, 158), și Hotărârea din 25 octombrie 1977, Metro/Comisia (26/76, Rec., p. 1875, punctul 4), Hotărârea din 15 decembrie 1988, Irish Cement Ltd./Comisia (166/86 și 220/86, Rec., 6473, punctul 16), Hotărârea din 25 mai 1993, Foyer culturel du Sart‑Tilman/Comisia (C‑199/1991, Rec., p. I‑2667, punctul 23), Hotărârea din 11 ianuarie 1996, Zunis Holding SA și alții/Comisia (C‑480/93 P, Rec., p. I‑1, punctul 13 și următoarele), și Hotărârea din 9 decembrie 2004, Comisia/Greencore (C‑123/03 Rec., p. I‑11647, punctul 39).

20 – Hotărârea din 15 iunie 1976, Wack/Comisia (1/76, Rec., p. 1017, punctul 7).

21 – Hotărârea din 29 iunie 1995, Spania/Comisia (C‑135/93, Rec., p. I‑1651, punctul 17), și Hotărârea din 5 mai 1998, Regatul Unit/Comisia (C‑180/96, Rec., p. I‑2265, punctul 28).

22 – Citată la nota de subsol 15, punctul 21.

23 – Citate la nota de subsol 15.

24 – Propunerea de regulament a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității, precum și a Regulamentului (CEE) nr. 574/72 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71, COM(2003) 468 final, 31.7.2003, p. 7/8.

25 – Expunerea de motive a Consiliului privind adoptarea unei poziții comune a Consiliului referitoare la adoptarea unui regulament de către Parlamentul European și de Consiliu de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității, precum și a Regulamentului (CEE) nr. 574/72 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 din 5 noiembrie 2004, 12062/04 ADD 1, SOC 382, CODEC 968, dosar interinstituțional 2003/0184 (COD). A se vedea în această privință și memoriul în apărare al Consiliului, punctele 8-11.

26 – Proiect de expunere de motive al Consiliului (citat la nota de subsol 25), p. 7. A se vedea de asemenea considerentul (6) al Regulamentului nr. 647/2005 (citat la nota de subsol 4).

27 – Proiect de expunere de motive al Consiliului (citat la nota de subsol 25), p. 7.

28 –      Proiect de expunere de motive al Consiliului (citat la nota de subsol 25), p. 8.

29 – Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2004, L 200, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82).

30 – A se vedea concluziile prezentate de noi la 8 septembrie 2005 în cauza Parlamentul European/Consiliul (C‑540/03, Rec., p. I‑5769, punctul 46 și jurisprudența citată).

31 – A se vedea Hotărârea Jauch (citată la nota de subsol 15, punctele 21 și 22), precum și punctul 56 și următoarele de mai jos.

32 – Citată la nota de subsol 15.

33 – A se vedea pagina 7 a cererii introductive, punctul III: „MOYEN: INCOMPATIBILITE AU REGARD DES CRITERES DE L'ARTICLE 4 PARAGRAPHE 2 BIS ET DE LA JURISPRUDENCE DE LA COUR DES PRESTATIONS FIGURANT AU POINT 2 DE L'ANNEXE I SOUS W. b) X. c) ET Y d) e) ET f) DU REGLEMENT N°647/2005”.

34 – Hotãrârile Gondrand Frères și Garancini (citată la nota de subsol 16), Van Es Douane Agenten (citată la nota de subsol 16, punctul 27), și Hotărârea din 10 ianuarie 2006, International Air Transport Association și alții (C‑344/04, Rec., p. I‑403, punctul 68).

35 – Citată la nota de subsol 15, punctul 20. A se vedea de asemenea Hotărârea din 21 februarie 2006, Hosse (C‑286/03, Rec., p. I‑1771, punctul 24).

36 – Hotărârea din 4 noiembrie 1997, Snares (C‑20/96, Rec., p. I‑6057, punctul 41), Hotărârea Jauch (citată la nota de subsol 15, punctul 21), și Hotărârea Hosse (citată la nota de subsol 35, punctul 25).

37 – A se vedea Hotărârea Jauch (citată la nota de subsol 15, punctul 21), Hotărârea Hosse (citată la nota de subsol 35, punctul 25), Hotărârea din 16 ianuarie 2007, Perez Naranjo (C‑265/05, Rec., p. I‑347, punctul 29).

38 – A se vedea Hotărârea Leclere (citată la nota de subsol 15, punctul 37).

39 – Hotărârea Hosse (citată la nota de subsol 35, punctul 36).

40 – A se vedea concluziile prezentate de noi la 20 octombrie 2005 în cauza Hosse (C‑286/03, Rec., p. I‑1771, punctul 51 și jurisprudența citată.

41 – A se vedea concluziile prezentate de noi la 25 noiembrie 2003 în cauza Skalka (C‑160/02 Rec., p. I‑5613, punctele 55 și 56).

42 – Eventualele pierderi de venit sunt acoperite, potrivit guvernului Republicii Finlanda, prin indemnizația pentru însoțitor de invalid (erityishoitoraha). Aceasta este acordată conform Legii nr. 1224/2004 privind asigurările de boală (sairausvakuutuslaki) și reprezintă o prestație de securitate socială în sensul Regulamentului nr. 1408/71.

43 – Hotărârea din 6 iulie 1992, Hughes (C‑78/91, Rec., p. I‑4839, punctele 15-17, 19 și 20), Hotărârea din 15 martie 2001, Offermanns (C‑85/99, Rec., p. I‑2261, punctul 41), Hotărârea din 7 noiembrie 2002, Maaheimo (C‑333/00, Rec., p. I‑10087, punctele 24 și 25), și Hotărârea din 10 octombrie 1996, Hoever și Zachow (C‑245/94 și C‑312/94, Rec., p. I‑4895, punctul 25).

44 – Citată la nota de subsol 43, punctul 41.

45 – Hotărârea din 5 martie 1998, Molenaar (C‑160/96, Rec. 1998, p. I‑843, punctele 22, 24 și 25), Hotărârea Jauch (citată la nota de subsol 15, punctul 28), Hotărârea din 8 iulie 2004, Gaumain‑Cerri (C‑502/01 și C‑31/02, Rec., p. I‑6483, punctul 20), și Hotărârea Hosse (citată la nota de subsol 35, punctul 46).

46 – A se vedea punctele 18 și 19 din cererea introductivă.

47 – Această abordare este permisă: a se vedea Hotărârea din 19 mai 1983, Verros/Parlamentul European (306/81, Rec., p. 1755, punctele 9 și 10), și Hotărârea din 22 noiembrie 2001, Țările de Jos/Consiliul (C‑301/97, Rec., p. I‑8853, punctul 169).

48 – A se vedea în întregime Ordonanța din 27 septembrie 2004, UER/Comisia (C‑470/02 P, nepublicată în Recueil, punctul 69), precum și Concluziile avocatului general Léger prezentate la 2 aprilie 1998 în cauza Parlamentul European/Gutiérrez de Quijano y Lloréns (C‑252/96 P, Rec., p. I‑7421, punctele 34-37) și Concluziile avocatului general Cosmas prezentate la 6 iulie 1999 în cauza Țările de Jos și van der Wal/Comisia (C‑174/98 P și C‑189/98 P, Rec., p. I‑1, punctele 95 și 96).

49 – A se vedea concluziile prezentate în cauza Hosse (citate la nota de subsol 40, punctul 67).

50 – A se vedea concluziile prezentate în cauza Hosse (citate la nota de subsol 40, punctul 69).

51 – A se vedea concluziile prezentate în cauza Hosse (citate la nota de subsol 40, punctul 69).

52 – Hotărârea din 6 iulie 2006, Kersbergen‑Lap și Dams‑Schipper (C‑154/05, Rec., p. I‑6249, punctele 31 și 32).

53 – Hotărârea Kersbergen‑Lap și Dams‑Schipper (citată la nota de subsol 52, punctul 32).

54 – A se vedea delimitarea între noțiunea de handicap în sensul Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (JO L 303, p. 16) și noțiunea de boală: Hotărârea din 11 iulie 2006, Chacón Navas (C‑13/05, Rec., p. I‑6467, punctul 43 și următoarele).

55 – Citată la nota de subsol 15, punctul 28.

56 – A se vedea hotărârile citate la nota de subsol 45.

57 – A se vedea Hotărârea din 16 noiembrie 1972, Heinze (14/72, Rec., p. 1105, punctul 8), Hotărârea Land Niedersachsen (15/72, Rec., p. 1127, punctul 8) și Hotărârea Allgemeine Ortskrankenkasse Hamburg (16/72, Rec., p. 1141, punctul 8).

58 – A se vedea mai sus, punctul 77 și următoarele.

59 – Hotărârea din 28 mai 1974, Callemeyn (187/73 Rec., p. 553, punctul 11), Hotărârea din 9 octombrie 1974, Biason (24/74, Rec., p. 999, punctul 12), Hotărârea din 20 iunie 1991, Newton (C‑356/89, Rec., p. I‑3017, punctul 15), Hotărârea din 27 mai 1993, Schmid (C‑310/91, Rec., p. I‑3011, punctul 10), Hotărârea din 13 noiembrie 1974, Costa (39/74, Rec., p. 1251, punctul 11), și Hotărârea din 20 aprilie 1994, Youfsi (C‑58/93, Rec., p. I‑1353, punctul 25).

60 – A se vedea în această privință punctele 116-119 de mai jos.

61 – Citată la nota de subsol 52.

62 – Citată la nota de subsol 15, punctul 28.

63 – Hotărârea Snares (citată la nota de subsol 36), care a avut ca obiect indemnizația de subzistență pentru persoanele cu handicap.

64 – Hotărârea din 11 iunie 1998, Partridge (C‑297/96, Rec., p. I‑3467), care a avut ca obiect indemnizația de îngrijire acordată unei terțe persoane.

65 – A se vedea hotărârile citate la nota de subsol 45.

66 – Citată la nota de subsol 36.

67 – Citată la nota de subsol 64.

68 – A se vedea Hotărârea Jauch (citată la nota de subsol 15, punctul 17).

69 – Concluziile prezentate la 14 decembrie 2000 în cauza Jauch (C‑215/99, Rec., p. I‑1901, punctele 98 și 99).

70 – Hotărârea Jauch (citată la nota de subsol 15, punctul 28).

71 – Citată la nota de subsol 45.

72 – Hotărârea Jauch (citată la nota de subsol 15, punctul 28).

73 – Citată la nota de subsol 52, punctul 32.

74 – A se vedea hotărârile citate la nota de subsol 16, precum și Hotărârea din 4 iunie 2002, Comisia/Franța (C‑483/99, Rec., p. I‑4781, punctul 50), Hotărârea din 13 mai 2003, Comisia/Spania (C‑463/00, Rec., p. I‑4581, punctele 74 și 75), și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, Festersen (C‑370/05, Rep., p. I‑1129, punctul 43).

75 – A se vedea, cel mai recent, Hotărârea Gaumain‑Cerri (citată la nota de subsol 45, punctele 20 și 21), precum și Hotărârea Molenaar (citată la nota de subsol 45).

76 – A se vedea Hotărârea Gaumain‑Cerri (citată la nota de subsol 45, punctul 21).

Full & Egal Universal Law Academy