EUR-Lex -  62005CC0396 - RO

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

VERICA TRSTENJAK

prezentate la 28 iunie 20071(1)

Cauzele conexate C‑396/05, C‑419/05 și C‑450/05

Doris Habelt,

Martha Möser,

Peter Wachter

împotriva

Deutsche Rentenversicherung Bund

[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Sozialgericht Berlin (Germania) și de Landessozialgericht Berlin‑Brandenburg (Germania)]

„Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 – Domeniu de aplicare – Pensii pentru limită de vârstă – Calificarea prestațiilor și validitatea condiției reședinței – Libera circulație a lucrătorilor salariați – Export al prestațiilor de securitate socială – Regimuri de prestații pentru victimele de război sau pentru consecințele acestuia – Dreptul la pensie al persoanelor de origine germană repatriate din Pomerania, din regiunea sudetă și din România”

Cuprins

I –   Introducere

II – Cadrul juridic

A –   Dreptul comunitar

1.     Regulamentul nr. 1408/71

2.     Convenția privind securitatea socială din 22 decembrie 1966 încheiată între Republica Federală Germania și Republica Austria

B –   Reglementarea germană

III – Acțiunea principală și întrebările preliminare

1.     Cauza C‑396/05

2.     Cauza C‑419/05

3.     Cauza C‑450/05

IV – Procedura în fața Curții

V –   Apreciere juridică

A –   Cu privire la cauzele C‑396/05 și C‑419/05

1.     Considerații introductive

2.     Aplicabilitatea dispozițiilor cu privire la libera circulație a lucrătorilor

a)     Clasificarea ca prestații de securitate socială

i)     Domeniul de aplicare personal

ii)   Domeniul de aplicare material

–       Delimitarea față de prestațiile speciale necontributive

–       Delimitarea față de prestațiile pentru victimele de război sau pentru consecințele acestuia

–       Efectul juridic al declarației conform articolului 5 din Regulamentul nr. 1408/71

3.     Limitarea liberei circulații a lucrătorilor salariați prin clauza de rezidență

4.     Justificarea limitării liberei circulații a lucrătorilor

a)     Argumentele părților

b)     Apreciere juridică

B –   Cu privire la cauza C‑450/05

1.     Prima parte a întrebării

a)     Considerații introductive

b)     Aplicabilitatea Regulamentului nr. 1408/71

i)     Domeniul de aplicare personal și elementul transfrontalier

ii)   Domeniul de aplicare temporal

iii) Domeniul de aplicare material

–       Argumentele părților

–       Apreciere juridică

c)     Existența unei excepții

i)     Cu privire la dispozițiile tranzitorii din Convenția bilaterală din 1995 și din anexa III la Regulamentul nr. 1408/71

ii)   Limitarea liberei circulații a lucrătorilor salariați

–       Pierderea unui avantaj de securitate socială

–       Încălcarea liberei circulații a lucrătorilor

2.     A doua parte a întrebării

VI – Concluzie

I –    Introducere

1.        Aceste cauze conexate se întemeiază pe trei cereri de pronunțare a unor hotărâri preliminare formulate de Sozialgericht Berlin (cauza C‑396/05 și cauza C‑419/05) și de Landessozialgericht Berlin‑Brandenburg (cauza C‑450/05), prin care acestea solicită Curții de Justiție a Comunităților Europene, în temeiul articolului 234 alineatul (1) CE, interpretarea și verificarea compatibilității unor dispoziții din anexele III și VI la Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității(2) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 1408/71”) cu dreptul comunitar de rang superior.

2.        Dispozițiile în litigiu din anexele III și VI la Regulamentul nr. 1408/71 au drept obiectiv autorizarea Republicii Federale Germania de a încheia convenții internaționale cu Republica Austria și, respectiv, menținerea unei legislații naționale în materia asigurărilor pentru limită de vârstă ale persoanelor de origine germană deplasate și repatriate, care nu trebuie să fie afectate de dispozițiile Regulamentului nr. 1408/71, în special de articolul 10, cu privire la exportabilitatea prestațiilor. În pofida unor diferențe cu privire la formularea juridică, aceste reglementări prevăd în principal că beneficiarii prestațiilor trebuie să accepte reduceri sau chiar pierderea prestațiilor respective în cazul în care își transferă domiciliul în afara teritoriului Republicii Federale Germania.

3.        Reclamanții din acțiunea principală, recunoscuți, conform normelor germane aplicabile, ca persoane deplasate de origine germană, sunt vizați personal de aceste reglementări ca urmare a deciziei acestora de a se instala în alte state membre ale Uniunii Europene. Reclamantele sunt de părere că normele derogatorii din anexele III și VI la Regulamentul nr. 1408/71 încalcă dreptul de liberă circulație în sensul articolelor 18 CE, 39 CE și 42 CE și în special principiul exportabilității prestațiilor în sensul articolului 42 CE, fiind, așadar, nule ca urmare a incompatibilității cu dreptul comunitar de rang superior.

II – Cadrul juridic

A –    Dreptul comunitar

1.      Regulamentul nr. 1408/71

4.        Articolul 4 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 prevede:

„(1)      Prezentul regulament se aplică tuturor legislațiilor referitoare la următoarele domenii de securitate socială:

[...]

(c)      prestații pentru limită de vârstă,

[...]

(2)      Prezentul regulament se aplică tuturor regimurilor generale și speciale de securitate socială, contributive sau necontributive, precum și regimurilor privind obligațiile angajatorului sau armatorului în ceea ce privește prestațiile prevăzute la alineatul (1).

[…]

(4)      Prezentul regulament nu se aplică asistenței sociale sau medicale, regimurilor de prestații pentru victimele de război sau pentru consecințele acestuia sau regimurilor speciale pentru funcționarii sau personalul asimilat acestora.”

5.        Potrivit articolului 6 din Regulamentul nr. 1408/71:

„Sub rezerva dispozițiilor articolelor 7, 8 și 46 alineatul (4), prezentul regulament înlocuiește, cu privire la persoanele și problemele din domeniul său de aplicare, dispozițiile oricărei convenții de securitate socială la care sunt părți:

(a)      fie exclusiv două sau mai multe state membre;

(b)      fie cel puțin două state membre și unul sau mai multe alte state, dacă rezolvarea cazurilor respective nu implică nicio instituție aparținând unuia din aceste din urmă state.”

6.        Articolul 7 din prezentul regulament, cu privire la dispozițiile internaționale cărora prezentul regulament nu le aduce atingere, menționează la alineatul (2) litera (c):

„dispozițiile convențiilor privind securitatea socială enumerate în anexa III.”

7.        Rubricile A și B din anexa III la Regulamentul nr. 118/97 menționează dispozițiile convențiilor care se aplică în continuare și prevede la punctul 35, „Germania-Austria”, litera (e):

„Articolul 4 alineatul (1) din convenția [privind securitatea socială din 22 decembrie 1966], referitor la legislația germană, conform căruia, pentru accidentele (și bolile profesionale) survenite în afara teritoriului Republicii Federale Germania și perioadele de asigurare realizate în afara acestui teritoriu, nu se plătesc prestații sau prestațiile se plătesc numai în anumite condiții atunci când cei care au dreptul la acestea au reședința în afara teritoriului Republicii Federale Germania, în cazurile în care:

(i)      prestația a fost deja plătită sau se poate plăti la 1 ianuarie 1994;

(ii)      beneficiarul și‑a stabilit reședința în Austria până la 1 ianuarie 1994 și plata pensiilor datorate conform asigurării de pensie și de accident începe înainte de 31 decembrie 1994,

aceasta se aplică și pentru perioadele în care s‑a încasat o altă pensie, inclusiv o pensie de urmaș, care o înlocuiește pe prima, dacă perioadele de încasare se succed fără întrerupere.”

8.        Potrivit articolului 10 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 1408/71:

„Dacă prezentul regulament nu prevede altceva, prestațiile de invaliditate, de limită de vârstă sau de urmaș în numerar, indemnizațiile pentru accidente de muncă sau boli profesionale și ajutoarele de deces obținute în temeiul legislației unuia sau mai multor state membre nu sunt supuse niciunei reduceri, modificări, suspendări, retrageri sau confiscări pe motiv că beneficiarul are reședința pe teritoriul altui stat membru decât cel în care se află instituția debitoare.”

9.        Articolul 89 din regulament prevede:

„Procedurile speciale pentru aplicarea legislațiilor anumitor state membre sunt menționate în anexa VI.”

10.      Rubrica C din anexa VI la Regulamentul nr. 1408/71, intitulată „Germania”, prevede la punctul 1:

„Dispozițiile articolului 10 din regulament nu aduc atingere dispozițiilor în conformitate cu care accidentele (și bolile profesionale) care au loc în afara teritoriului Republicii Federale Germania și perioadele realizate în afara acestui teritoriu nu dau dreptul la prestații sau dau dreptul numai în anumite condiții când titularii au reședința în afara teritoriului Republicii Federale Germania.”

2.      Convenția privind securitatea socială din 22 decembrie 1966 încheiată între Republica Federală Germania și Republica Austria

11.      Articolul 4 alineatul 1 prima teză din Convenția privind securitatea socială încheiată între Republica Federală Germania și Republica Austria prevede:

„Sub rezerva existenței unor dispoziții contrare în prezenta convenție, normele administrative ale unui stat parte la convenție potrivit cărora crearea unui drept la prestație, acordarea de prestații sau plata unor prestații în numerar depinde de locuirea pe teritoriul acestui stat nu se aplică persoanelor menționate la articolul 3 care locuiesc pe teritoriul celuilalt stat parte la prezenta convenție.”

B –    Reglementarea germană

12.      Articolul 110 din volumul VI din Codul securității sociale (Gesetzliche Rentenversicherung) – regimul obligatoriu de asigurare de pensii (denumit în continuare „ SGB VI”) prevede:

„(1)      Avânzii‑cauză a căror reședință se află temporar în străinătate beneficiază pe perioada respectivă de prestații asemenea avânzilor‑cauză a căror reședință obișnuită se află în țară.

(2)      Avânzii‑cauză a căror reședință obișnuită se află în străinătate încasează aceste prestații în măsura în care dispozițiile de mai jos referitoare la prestațiile acordate avânzilor‑cauză în străinătate nu prevăd altfel.

(3)      Dispozițiile prezentei secțiuni se aplică numai în măsura în care dreptul supranațional sau interstatal nu dispune altfel.”

13.      Potrivit articolului 113 din SGB VI:

„(1)      Punctele de pensie personale ale avânzilor‑cauză se stabilesc pe baza:

1.      punctelor de pensie aferente perioadelor de contribuție realizate pe teritoriul federal;

[…]

Prin perioade de contribuție realizate pe teritoriul federal se înțelege perioadele de contribuție pentru care au fost plătite cotizații în aplicarea dreptului federal după data de 8 mai 1945, precum și perioadele de contribuție asimilate acestor perioade la capitolul V.

(2)      Punctele de pensie personale suplimentare privind pensiile de orfan ale avânzilor‑cauză se stabilesc numai pe baza perioadelor de contribuție realizate pe teritoriul federal.

(3)      Punctele de pensie personale ale avânzilor‑cauză care nu au naționalitatea unui stat în care se aplică Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 sunt luate în considerare în proporție de 70 %.”

14.      Potrivit articolului 271 din SGB VI:

„Perioadele de contribuție realizate pe teritoriul federal cuprind de asemenea perioadele pentru care au fost plătite, în aplicarea legislației Reich‑ului în materie de asigurări în vigoare înaintea datei de 9 mai 1945:

1.      cotizații obligatorii pentru o activitate salariată sau independentă exercitată pe teritoriul național sau

2.      cotizații voluntare pentru perioada corespunzătoare rezidenței obișnuite pe teritoriul național sau în afara domeniilor de aplicare respective ale legilor Reich‑ului în materie de asigurări.

Perioadele de educare a copiilor (Kindererziehungszeiten) sunt perioade de contribuție realizate pe teritoriul federal atunci când educația copilului s‑a realizat pe teritoriul Republicii Federale Germania.”

15.      Potrivit articolului 272 din SGB VI:

„(1)      Punctele de pensie personale ale avânzilor‑cauză care au naționalitatea unui stat în care se aplică Regulamentul (CEE) nr. 1408/71, născuți înainte de 19 mai 1950 și care și‑au stabilit reședința obișnuită în străinătate înainte de 19 mai 1990, se stabilesc, în plus, pe baza:

1.      punctelor de pensie aferente perioadelor de contribuție conform Legii privind drepturile la pensie dobândite prin contribuții în străinătate, în limita punctelor de pensie corespunzătoare perioadelor de contribuție realizate pe teritoriul federal,

2.      prestației suplimentare pentru perioadele de contribuție în temeiul FRG, în limita cuantumului prestației suplimentare pentru perioadele de contribuție realizate pe teritoriul federal,

3.      deducerii punctelor de pensie care rezultă dintr‑o ajustare a pensiilor pentru perioade de contribuție conform FRG, proporțional cu partea de puncte de pensie limitate la punctul 1 și aferente perioadelor de contribuție conform FRG în ansamblul punctelor de pensie corespunzătoare acestor perioade și

4.      suplimentului de puncte de pensie personale la pensiile de orfani pentru perioade de contribuție conform FRG în proporția care rezultă din cuprinsul punctului 3.

(2)      Punctele de pensie corespunzătoare perioadelor de contribuție conform FRG, care trebuie de asemenea luate în considerare în aplicarea alineatului (1) pe bază de puncte de pensie (Est), sunt considerate puncte de pensie (Est).

(3)      Sunt de asemenea considerate puncte de pensie ale avânzilor‑cauză în sensul alineatului (1), care trebuie luate în considerare în limita numărului de puncte de pensie corespunzătoare perioadelor de contribuție realizate pe teritoriul federal, perioadele de contribuție realizate pe teritoriul Reich‑ului. Calcularea punctelor de pensie corespunzătoare unei prestații suplimentare, unei deduceri rezultând dintr‑o ajustare a pensiilor și unui supliment pentru o pensie de orfan trebuie să ia în considerare perioadele de contribuție realizate pe teritoriul Reich‑ului ca și când ar fi vorba despre perioade de contribuție conform FRG.”

16.      Articolul 14 din Legea privind drepturile la pensie dobândite prin contribuții în străinătate (Fremdrentengesetz, denumită în continuare „FRG”) prevede:

„În măsura în care dispozițiile de mai jos nu prevăd altfel, drepturile și obligațiile beneficiarilor conform prezentei secțiuni se bazează pe dispozițiile generale aplicabile în Republica Federală Germania.”

III – Acțiunea principală și întrebările preliminare

1.      Cauza C‑396/05

17.      Reclamanta din acțiunea principală, doamna Habelt, de cetățenie germană, născută la 30 ianuarie 1923 la Eulau (Jilové), în regiunea sudetă (la momentul respectiv Cehoslovacia, în prezent Republica Cehă), a lucrat între ianuarie 1939 și mai 1946 în Eulau. Între 1 ianuarie 1939 și 30 aprilie 1945, doamna Habelt a plătit cotizații obligatorii la asigurarea germană de pensii, și anume Reichsversicherungsanstalt für Angestellte (biroul Reich‑ului de asigurare pentru limită de vârstă a angajaților), care devenise organismul de asigurare competent în urma anexării regiunii sudete de către Reich‑ul german. Între 5 mai 1945 și 13 mai 1946, doamna Habelt a fost afiliată cu titlu obligatoriu la asigurarea socială în Cehoslovacia. După expulzarea sa din regiunea sudetă, aceasta s‑a stabilit pe teritoriul Republicii Federale Germania.

18.      Începând cu 1 februarie 1988, doamna Habelt încasează o pensie pentru limită de vârstă din partea pârâtei din acțiunea principală. Această pensie era bazată, în afara perioadelor de educare a copiilor și a cotizațiilor voluntare, pe cotizațiile sociale obligatorii plătite pentru activitatea exercitată de persoana interesată pe teritoriul Republicii Cehe de astăzi între ianuarie 1939 și 30 aprilie 1945, precum și pe perioadele de contribuție realizate în străinătate în aplicarea FRG pentru activitatea supusă asigurării obligatorii, exercitată în Cehoslovacia între 5 mai 1945 și 13 mai 1946.

19.      După mutarea doamnei Habelt în Belgia la 1 august 2001, pârâta din acțiunea principală a recalculat pensia reclamantei și i‑a acordat, începând cu 1 decembrie 2001, o pensie lunară în cuantum brut de 204,50 DEM (104,56 euro). Astfel, pensia încasată până la data respectivă a fost diminuată cu 438,05 DEM (223,96 euro) lunar.

20.      Potrivit organismului de asigurări sociale, în caz de plată a unei pensii cu titlu de asigurare obligatorie pentru limită de vârstă unui beneficiar cu reședința obișnuită în străinătate, ar trebui să se țină cont de dispozițiile speciale în materie de plată – în speță, de articolul 113 din SGB VI. Potrivit acestei dispoziții, punctele de pensie personale ale avânzilor‑cauză se calculează în funcție de punctele de pensie pentru perioadele de contribuție pe teritoriul german. Ar fi vorba despre perioadele de contribuție pentru care au fost plătite cotizații în temeiul dreptului german ulterior anului 1945 și despre perioadele de contribuție asimilate acestora, prevăzute în capitolul 5 din SGB VI. Perioadele de contribuție realizate de reclamantă între ianuarie 1939 și aprilie 1945 pentru o activitate exercitată în regiunea sudetă nu ar fi fost, așadar, plătite conform dreptului german aplicabil după 1945.

21.      Articolul 271 din SGB VI ar stabili cotizațiile plătite înainte de 9 mai 1945 ce trebuie considerate perioade de contribuție realizate pe teritoriul Republicii Federale Germania în sensul articolului 113 alineatul (1) punctul 1 din SGB VI. Potrivit acestei dispoziții, perioadele de contribuție realizate pe teritoriul german sunt de asemenea perioadele pentru care, în temeiul legilor Reich‑ului în materie de asigurări aplicabile înainte de 9 mai 1945, s‑au plătit cotizații obligatorii pentru o activitate salariată sau independentă în Germania. Prin „Germania” nu ar trebui să se înțeleagă domeniul de aplicare al legilor Reich‑ului în materie de asigurare, ci numai teritoriul actualei Republici Federale Germania. Prin urmare, cotizațiile obligatorii care au fost plătite în temeiul legilor Reich‑ului în materie de asigurare pentru limită de vârstă pentru o activitate salariată sau pentru o activitate independentă pe teritoriul unde se aplicau legile respective, dar în afara teritoriului actualei Republici Federale Germania, nu ar reprezenta cotizații plătite pe teritoriul german. În sensul articolului 271 din SGB VI, cotizațiile plătite de doamna Habelt între lunile ianuarie 1939 și aprilie 1945 în aplicarea reglementării Reich‑ului nu ar reprezenta cotizații plătite pe teritoriul german, regiunea sudetă nefiind situată pe teritoriul actualei Republici Federale Germania.

22.      După aderarea Republicii Cehe la Uniunea Europeană nu ar fi rezultat modificări. Potrivit punctului 1 din rubrica D (fosta rubrică C), „Germania”, din anexa VI la Regulamentul nr. 1408/71, nicio prestație nu poate fi plătită într‑un stat membru pe baza punctelor de pensie pentru perioadele de contribuție realizate în părți ale teritoriului unde se aplicau legile de securitate socială ale Reich‑ului german sau pentru perioadele realizate în aplicarea FRG.

23.      La 23 martie 2002, doamna Habelt a sesizat instanța de trimitere. Aceasta consideră că situației de fapt din acțiunea principală i se aplică domeniul de aplicare personal, material și temporal al Regulamentului nr. 1408/71. Întrucât nu a găsit nicio justificare respectivei restricții a principiului exportabilității prestațiilor de securitate socială prin punctul 1 din rubrica D din anexa VI la regulamentul menționat, instanța de trimitere a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Dispoziția de la punctul 1 din rubrica D (fostă C), [intitulată] „Germania”, din anexa VI la Regulamentul 1408/71 […] este compatibilă cu dreptul comunitar de rang superior, în special cu principiul liberei circulații – în speță: cerința privind exportarea prestațiilor menționată la articolul 42 din Tratatul de instituire a Comunității Europene –, în măsura în care [aceasta] exclude plata pensiilor care rezultă din perioade de contribuție realizate pe teritoriul Reich‑ului?”

2.      Cauza C‑419/05

24.      Reclamanta din acțiunea principală, doamna Möser, de cetățenie germană, născută la 2 ianuarie 1923 la Pniewo (Polonia), a emigrat din zona de ocupație rusă în 1946 pentru a se stabili pe teritoriul actualei Republici Federale Germania. De la 1 februarie 1988, doamna Möser încasează de la pârâta din acțiunea principală o pensie pentru limită de vârstă, pentru care se iau în calcul, între altele, perioadele de contribuție obligatorie realizate între 1 aprilie 1937 și 1 februarie 1945 pentru activități exercitate în Pomerania, pe teritoriul Reich‑ului german în granițele din 1937 (care aparține astăzi Poloniei).

25.      După mutarea reclamantei în Spania, la 1 iulie 2001, pensia sa pentru limită de vârstă a fost recalculată de la 1 septembrie 2001. Diminuarea lunară cu 143,15 euro a acestei pensii a fost motivată de faptul că, în măsura în care reclamanta locuiește în prezent în străinătate, perioadele de contribuție realizate în afara teritoriului actualei Republici Federale Germania nu ar putea fi luate în considerare. De la 1 iunie 2004, doamna Möser locuiește în Regatul Unit.

26.      După mai multe tentative de a obține o decizie privind reclamația sa, doamna Möser a introdus, la 17 mai 2002, la instanța de trimitere o acțiune în constatarea abținerii de a acționa. Prin Decizia din 14 iulie 2003, pârâta din acțiunea principală a respins reclamația sa.

27.      La 9 august 2003, doamna Möser a sesizat instanța de trimitere în scopul anulării Deciziei din 14 iulie 2003. Instanța, pe baza acelorași considerații prezentate și în cauza C‑396/05 și după ce a constatat că reclamanta nu avea dreptul la plata unei pensii pentru limită de vârstă în temeiul regimului de asigurare de pensii polonez, a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții o întrebare preliminară identică celei adresate Curții în cauza C‑396/05.

3.      Cauza C‑450/05

28.      Domnul Wachter, reclamant în cauza principală, s‑a născut în România în 1936. El are cetățenie austriacă și beneficiază de statutul de persoană deplasată (expatriată) în sensul Legii germane privind persoanele deplasate și refugiate (Bundesvertriebenengesetz). În 1970, domnul Wachter a părăsit România deplasându‑se în Austria, unde locuiește de atunci. În luna noiembrie 1995, pârâta din acțiunea principală a recunoscut, în aplicarea FRG, perioadele de muncă și de contribuție realizate de domnul Wachter în România, între luna septembrie 1953 și luna octombrie 1970, drept perioade de contribuție obligatorie în cadrul asigurării germane pentru limită de vârstă.

29.      În luna iunie 1999, domnul Wachter a solicitat plata unei pensii pentru limită de vârstă începând cu 1 august 1999, dată la care ar împlini 63 de ani. Această cerere a fost respinsă pentru motivul că perioadele de contribuție realizate pe lângă un organism străin nu pot determina plata unei pensii în străinătate. Regulamentele comunitare care au înlocuit Convenția privind securitatea socială din 22 decembrie 1966 încheiată între Republica Federală Germania și Republica Austria nu ar prevedea altceva.

30.      După respingerea acțiunii formulate împotriva acestei decizii la Sozialgericht Berlin, reclamantul a susținut în apel că, în temeiul Convenției privind securitatea socială din 1966 încheiate între Republica Federală Germania și Republica Austria, ar fi beneficiat până la 31 decembrie 1993, în calitate de resortisant austriac ce locuiește în Austria, de același statut ca un resortisant german care locuiește în Germania. Întrucât această convenție a fost înlocuită începând cu 1 ianuarie 1994 prin Regulamentul nr. 1408/71, principiul asimilării teritoriale pe care aceasta îl prevedea nu s‑ar mai aplica decât cu anumite condiții pe care acesta nu le‑ar îndeplini [punctul 35, „Germania‑Austria” litera (e) din rubricile A și B din anexa III la Regulamentul nr. 1408/71 și punctul 1 din rubrica C, „Germania”, din anexa VI la acest regulament], astfel încât aplicarea Regulamentului nr. 1408/71 a avut drept consecință plasarea sa într‑o situație mai puțin avantajoasă decât cea anterioară, cu încălcarea principiului liberei circulații.

31.      Instanța de trimitere observă că articolul 4 alineatul (1) prima teză din Convenția privind securitatea socială din 1966 încheiată între Republica Federală Germania și Republica Austria ar fi prevăzut dreptul la plata în străinătate a unor pensii bazate pe perioade de contribuție conform FRG. Principiul asimilării teritoriale ar fi fost, așadar, prevăzut fără restricție, în măsura în care această convenție făcea inaplicabile dispozițiile reglementării germane care se opuneau transferului în străinătate al pensiilor într‑un astfel de caz [articolul 110 alineatul (2), articolul 113 alineatul (1) și articolul 272 din SGB VI]. Instanța de trimitere are îndoieli cu privire la compatibilitatea înlocuirii de principiu a tuturor convențiilor bilaterale prin intrarea în vigoare a Regulamentului nr 1408/71 în raport cu Austria începând cu 1 ianuarie 1994 cu principiul liberei circulații în sensul articolelor 39 CE și 42 CE.

32.      Regulamentul nr. 1408/71 ar prevedea la articolul 10 o asimilare teritorială. Aceasta ar fi însă înlăturată, cu privire la perioadele de contribuție realizate pe teritoriul Reich‑ului sau la perioadele de contribuție realizate conform FRG, prin dispozițiile anexei VI rubrica C (în prezent D), „Germania”, punctul 1. Cu toate acestea, ar exista o excepție de la această prevedere – cu privire la articolul 4 alineatul (1) prima teză din Convenția privind securitatea socială din 22 decembrie 1966 încheiată între Republica Federală Germania și Republica Austria: anexa III rubricile A și B ar enumera dispozițiile convențiilor de securitate socială care rămân aplicabile fără a aduce atingere articolului 6 din acest regulament (rubrica A) și, respectiv, dispozițiile din aceste convenții care rămân în vigoare și care nu vizează toate persoanele cărora li se aplică regulamentul menționat (rubrica B). Reclamantul nu îndeplinește însă condițiile prevăzute de aceste dispoziții pentru a putea invoca beneficiul convenției menționate.

33.      Din acest motiv, aceste prevederi, cel puțin într‑o situație de fapt precum cea din acțiunea principală, pot încălca dreptul de liberă circulație (articolele 18 CE, 39 CE și 42 CE) și în special principiul exportabilității prestațiilor în sensul articolului 42 CE, deoarece acestea ar determina în cazul reclamantului ca pensia acestuia pentru limita de vârstă să nu fie plătită în alte state membre, întrucât s‑ar baza exclusiv de perioadele de contribuție realizate conform FRG.

34.      În aceste condiții, instanța de trimitere a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Punctul 35 [, intitulat] „Germania‑Austria”, litera (e) din rubrica A și rubrica B din anexa III la Regulamentul nr. 1408/71, precum și punctul 1 din rubrica C [, intitulată] „Germania”, din anexa VI la același regulament sunt compatibile cu normele superioare de drept comunitar, în special cu principiul liberei circulații consacrat de dispozițiile coroborate ale articolelor 39 CE și 42 CE?”

35.      Prin scrisoarea depusă la 2 februarie 2006, instanța de trimitere a făcut următoarele precizări privind întrebarea preliminară:

1. Prin punctul 35, „Germania‑Austria”, litera (e) din rubricile A și B din anexa III la Regulamentul nr. 1408/71 – devenit punctul 83 după renumerotarea anexelor la Regulamentul nr. 1408/71 ca urmare a extinderii către Est de la 1 mai 2004 – se înțelege versiunea aplicabilă până la intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 647/2005, la 5 mai 2005. Norma care figurează în anexă corespunde articolului 14 alineatul (2) litera (b) din Convenția germano‑austriacă din 4 octombrie 1995 (BGBl. 1998 II, p. 313) – în vigoare de la 1 octombrie 1998 (publicare în BGBl. 1998 II, p. 2544) –, la care se referă în esență și întrebarea preliminară în ceea ce privește situația juridică corespunzătoare din anul 1999 (împlinirea celui de al 63‑lea an).

2. Punctul 1 din rubrica C, „Germania” din anexa VI la Regulamentul nr. 1408/71 corespunde punctului 1 din rubrica D, „Germania”, din anexa VI la Regulamentul nr. 1408/71, potrivit renumerotării efectuate în urma extinderii către Est de la 1 mai 2004.

IV – Procedura în fața Curții

36.      La data de 6 decembrie 2005, președintele Curții a decis conexarea cauzelor C‑396/05 și C‑419/05, iar la 27 ianuarie 2006, și a cauzei C‑450/05.

37.      Reclamanta din acțiunea principală în cauza C‑419/05, pârâta din acțiunea principală, guvernele german și italian, precum și Comisia au depus observații scrise potrivit articolului 23 din Statutul Curții de Justiție.

38.      În cadrul procedurii orale care a avut loc la 6 martie 2007 au expus observații orale reprezentanții reclamantei din acțiunea principală în cauza C‑419/05, precum și agenții pârâtei din acțiunea principală, ai guvernului german și ai Comisiei.

V –    Apreciere juridică

A –    Cu privire la cauzele C‑396/05 și C‑419/05

1.      Considerații introductive

39.      Prin intermediul celor două întrebări identice formulate în deciziile de trimitere, Sozialgericht Berlin solicită, în esență, să se stabilească dacă prevederea de la punctul 1 din rubrica D, „Germania”, din anexa VI la Regulamentul nr. 1408/71 este compatibilă cu dreptul comunitar de rang superior.

40.      Conform explicațiilor anterioare, această dispoziție de drept comunitar derivat urmărește să permită Republicii Federale Germania să mențină în cuprinsul SGB VI norme juridice interne în temeiul cărora persoanele de origine germană din teritoriile din Est ale fostului Reich german, care nu fac parte din teritoriul actual al Republicii Federale Germania, cărora li s‑a recunoscut statutul de persoane deplasate în sensul articolului 1 din Legea federală privind persoanele deplasate și refugiate (denumită în continuare „BVFG”) pot solicita plata unei pensii pentru limită de vârstă. În opinia unanimă a persoanelor implicate în procedura întrebărilor preliminare, această normă de drept derivat este aplicabilă în plus și cu privire la dispozițiile din SGB VI, în sensul că drepturile de pensie în temeiul prezentei legi nu pot fi plătite în străinătate. Punctul 1 din rubrica D, „Germania”, din anexa VI la Regulamentul nr. 1408/71 trebuie înțeleasă din punct de vedere juridic ca o dispoziție care exclude o materie bine definită din domeniul de aplicare ratione materiae al acestui regulament, rezervând Republicii Federale Germania competența de reglementare.

41.      Astfel, devine inaplicabilă în special renunțarea la clauzele de rezidență(3) prevăzută la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71, care interzice, printre altele, statelor membre să reducă sau să retragă prestațiile în numerar pentru limită de vârstă justificate conform normelor unui stat membru pentru motivul că beneficiarul are reședința pe teritoriul altui stat membru decât cel în care se află instituția debitoare(4).

42.      Exportarea prestațiilor de securitate socială nu reprezintă însă sub nicio formă un principiu reglementat exclusiv la nivelul normelor de drept derivat. Mai curând, articolul 10 alineatul (1) justifică cerința de coordonare conform articolului 42 litera (b) CE, în sensul că plata prestațiilor pentru care s‑a dobândit un drept în temeiul unui sistem de securitate socială al unuia sau al mai multor state membre trebuie asigurată persoanelor îndreptățite care locuiesc pe teritoriul altui stat membru. Principiul exportării prestațiilor în numerar pe baza securității sociale, astfel cum reiese din temeiul juridic de drept primar de la articolul 42 litera (b) CE, are drept obiectiv, prin interzicerea aplicării reglementărilor contrare ale statelor membre, să excludă prejudiciul pierderii dreptului la prestații în numerar ca urmare a stabilirii în alt stat membru, asigurând astfel lucrătorilor valorificarea libertății de circulație prevăzute de dreptul comunitar(5).

43.      Având în vedere semnificația articolului 42 litera (b) CE pentru valorificarea liberei circulații a lucrătorilor, se impune susținerea aprecierii Comisiei în sensul că întrebarea preliminară adresată de Sozialgericht Berlin se referă în general la compatibilitatea punctului 1 din rubrica D, „Germania”, din anexa VI cu normele de drept primar cu privire la libera circulație a lucrărilor, inclusiv articolele 42 CE și 39 CE, deși considerăm că și principiul exportării prestațiilor prezintă o importanță deosebită pentru formularea răspunsului la întrebarea preliminară.

2.      Aplicabilitatea dispozițiilor cu privire la libera circulație a lucrătorilor

a)      Clasificarea ca prestații de securitate socială

44.      Principiul exportării prestațiilor de securitate socială în sensul articolului 42 litera (b) CE a fost concretizat și delimitat de legiuitorul comunitar, cu privire la domeniul de aplicare material, prin Regulamentul nr. 1408/71, în sensul că nu toate prestațiile de securitate socială trebuie și pot fi transferate, ci numai categoriile enumerate la articolul 10 alineatul (1) și în dispoziția centrală a articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71(6). În sensul articolului 4 alineatul (1) litera (c), prestațiile pentru limită de vârstă intră în domeniul de aplicare material al regulamentului. Din cuprinsul articolului 4 alineatul (2a) rezultă o limitare a principiului exportării prestațiilor pentru prestațiile speciale necontributive. Potrivit articolului 4 alineatul (4), regulamentul nu se aplică în mod expres regimurilor de prestații pentru victimele de război sau pentru consecințele acestuia.

i)      Domeniul de aplicare personal

45.      Reclamantele sunt incluse în domeniul de aplicare personal al regulamentului în măsura în care, în cadrul acțiunii principale în fața Sozialgericht Berlin, acestea invocă împotriva pârâtei drepturi la plata pensiilor. Din categoria de persoane protejate conform articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71 fac parte nu numai lucrătorii salariați în sens restrâns, ci și pensionarii, și anume foștii lucrători, cu condiția afilierii acestora la un regim obligatoriu de securitate socială(7). Această condiție este îndeplinită, deoarece reclamantele au calitatea de foști lucrători care au împlinit vârsta de pensionare, a căror afiliere la regimul german de securitate socială nu este contestată de nicio parte. În schimb, clasificarea concretă a prestațiilor în numerar în cauză în lista prestațiilor de la articolul 4 alineatul (1) ridică anumite întrebări.

ii)    Domeniul de aplicare material

46.      Articolul 4 alineatul (1) se limitează la enumerarea anumitor categorii de prestații de securitate socială, fără să prezinte vreo definiție legală. Jurisprudența a definit mai detaliat aceste categorii și a subliniat că acestea nu trebuie interpretate pe baza criteriilor corespunzătoare de drept național, ci mai curând pe baza prevederilor de drept comunitar. Astfel, clasificarea unei prestații în domeniul securității sociale trebuie condiționată de legătura directă cu sistemul de securitate socială al unui stat membru, care trebuie evaluată în funcție de obiectivele și condițiile de acordare(8). Cu alte cuvinte, la calificarea unei prestații în numerar naționale ca prestație de securitate socială în sensul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71, decisive sunt obiectivul și baza de calcul a prestației respective(9).

47.      Guvernul german și pârâta din acțiunea principală sunt de părere că pensiile în litigiu se încadrează în categoria regimurilor de prestații în favoarea victimelor de război, care nu sunt incluse în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1408/71. În această privință, acestea fac trimitere pentru început la hotărârile pronunțate în cauzele Fossi(10) și Tinelli(11), prin care Curtea a concluzionat că indemnizațiile pentru accidente de muncă și pensiile de invaliditate în raport cu perioade de contribuție realizate înainte de 1945 în afara teritoriului Republicii Federale Germania nu trebuie considerate ca aparținând domeniului securității sociale. Această concluzie a fost justificată de Curte prin următoarele considerații: în primul rând, instituțiile de asigurare competente la acea vreme nu mai existau, în al doilea rând, dispoziția germană avea drept obiectiv facilitarea anumitor situații rezultate din evenimentele legate de regimul național‑socialist și de al Doilea Război Mondial și, în al treilea rând, plata prestațiilor în cauză avea un caracter discreționar în raport cu resortisanții naționali care locuiesc în străinătate.

48.      În opinia guvernului german și a pârâtei, dispozițiile naționale din SGB VI urmăresc facilitarea anumitor situații rezultate ca urmare a desființării organismelor de asigurare socială în urma modificărilor teritoriale și a deplasărilor de populație în timpul și după încheierea celui de al Doilea Război Mondial și a faptului că drepturile aferente acestor perioade nu mai pot fi satisfăcute. Reichsversicherungsanstalt für Angestellte și‑a încetat activitatea după căderea Reich‑ului german, fiind desființat în anul 1953. Din acest motiv, nu mai pot fi valorificate în prezent drepturi dobândite în raport cu organismele germane de asigurare socială de la acea vreme.

49.      Atât Comisia, cât și guvernul italian, precum și reclamanta în cauza C‑419/05 și instanța de trimitere consideră însă că plățile pensiilor în litigiu nu reprezintă nici prestații speciale necontributive în sensul articolului 4 alineatul (2a), nici prestații pentru victimele de război în sensul articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1408/71, ci prestații care fac parte din categoria celor pentru limită de vârstă și a celor de urmaș, în sensul articolului 4 alineatul (1) literele (c) și (d), fiind incluse astfel în domeniul securității sociale.

50.      Suntem de părere că a doua concepție este aplicabilă. Plățile pensiilor în litigiu, care se întemeiază pe SGB VI, nu reprezintă nici prestații speciale necontributive, în sensul articolului 4 alineatul (2a), nici prestații pentru victimele de război, în sensul articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1408/71.

–       Delimitarea față de prestațiile speciale necontributive

51.      Jurisprudența definește o prestație specială în sensul articolului 4 alineatul (2a) prin finalitatea sa. Aceasta trebuie să completeze sau să înlocuiască o prestație de securitate socială și să prezinte caracterul unui ajutor social întemeiat pe motive economice și sociale și instituit printr‑o prevedere care stabilește criterii obiective(12). În opinia Curții, criteriul determinant pentru caracterul necontributiv este finanțarea efectivă a prestației. Curtea examinează dacă această finanțare este asigurată, direct sau indirect, din cotizații de securitate socială sau din resurse publice(13).

52.      După cum au arătat în mod întemeiat Comisia și instanța de trimitere în cauzele C‑395/05 și C‑419/05, prestațiile din perioadele de contribuție realizate pe teritoriul Reich‑ului nu pot fi considerate prestații speciale necontributive excluse de la exportarea prestațiilor în sensul articolului 4 alineatul (2a), deoarece justificarea plății pentru perioadele de contribuție realizate pe teritoriul Reich‑ului este tocmai plata în trecut a cotizațiilor la un regim german obligatoriu de asigurare pentru limită de vârstă. Această concluzie corespunde și situației de drept și de fapt din acțiunea principală, având în vedere că din deciziile de trimitere în cauzele C‑396/05 și C‑419/05 rezultă clar că fiecare dintre cele două reclamante a dovedit plata unei cotizații către fostele instituții de asigurare competente, astfel încât Curtea are obligația să respecte această constatare a instanței naționale.

53.      Potrivit observațiilor instanței de trimitere în cauzele C‑395/05 și C‑419/05, confirmarea plății cotizațiilor în trecut este și motivul pentru care, în temeiul Legii privind drepturile la pensie dobândite prin contribuții în străinătate din 25 februarie 1960 (Fremdrenten- und Auslandsrenten‑Neuregelungsgesetz), perioadele de contribuție realizate pe teritoriul Reich‑ului au fost excluse din Legea privind drepturile la pensie dobândite prin contribuții în străinătate (Fremdrentenrecht), fiind preluate în reglementările generale, în speță în Legea germană privind asigurările sociale (Reichsversicherungsordnung, denumită în continuare „RVO”, articolul 1250) și în Legea privind regimul de asigurare socială a angajaților (Angestelltenversicherungsgesetz, denumită în continuare „AVG”, articolul 27), cu consecința că acestea se regăsesc în prezent în reglementarea generală, în speță în SGB VI.

54.      Un argument suplimentar pentru clasificarea în regimul de securitate socială în sensul articolului 4 alineatul (1) și, în același timp, împotriva includerii în categoria de prestații speciale necontributive în sensul articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71 rezultă din modalitatea de finanțare a acestora. Conform argumentelor Comisiei și ale instanței de trimitere, prestațiile din perioadele de contribuție realizate pe teritoriul Reich‑ului, precum pensiile justificate de perioadele de contribuție pe teritoriul actual al Republicii Federale Germania, nu sunt finanțate prin subvențiile federale în sensul articolului 213 SGB VI(14), ci prin proceduri de repartizare în sensul articolului 153 SGB VI(15). Aceasta înseamnă că persoanele asigurate active din punct de vedere profesional în prezent finanțează prin contribuțiile lor pensiile celor care au achitat contribuții în trecut.

55.      Aceste argumente susțin ideea că regimul prestațiilor din perioadele de contribuție realizate pe teritoriul Reich‑ului reprezintă o componentă a sistemului german de pensii. Astfel, este exclusă clasificarea în categoria prestațiilor speciale necontributive în sensul articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71.

–       Delimitarea față de prestațiile pentru victimele de război sau pentru consecințele acestuia

56.      Cu privire la clasificarea, susținută de guvernul german și de pârâtă, a prestațiilor din perioadele de contribuție realizate pe teritoriul Reich‑ului ca o componentă a regimului de prestații pentru victimele de război sau pentru consecințele acestuia în sensul articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1408/71, trebuie menționat că această dispoziție, asemenea articolului 4 alineatul (2a), este una derogatorie, care trebuie interpretată, în sensul jurisprudenței constante a Curții, din perspectiva articolului 42 CE, având drept obiectiv asigurarea unui nivel maxim al liberei circulații a lucrătorilor migranți(16). Obiectivul articolelor 39 CE, 40 CE și 42 CE nu ar fi atins dacă, în urma exercitării dreptului lor la libera circulație, lucrătorii ar pierde avantajele securității sociale pe care le asigură prevederile legale ale unui stat membru(17), în special dacă aceste avantaje reprezintă contraprestația contribuțiilor plătite de către aceștia(18). Desigur, legiuitorul comunitar are libertatea de a adopta reglementări derogatorii de la principiul exportabilității prestațiilor de securitate socială, dar dispozițiile derogatorii, precum cele prevăzute la articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1408/71, necesită o interpretare restrictivă(19).

57.      În consecință, Curtea a recunoscut prestațiile din statele membre ca regimuri de prestații în favoarea victimelor de război sau pentru consecințele acestuia numai în cazuri foarte specifice. În plus față de Hotărârea Fossi(20) și de Hotărârea Tinelli(21) menționate anterior, trebuie citate și Hotărârile Gillard(22) și Baldinger(23), ce au ca obiect sumele plătite cu titlu de despăgubire de Belgia și Austria către proprii cetățeni care au fost prizonieri de război, în semn de recunoștință pentru serviciile aduse patriei și pentru suferințele îndurate. Ca urmare a legăturii strânse cu evenimentele de război, în ambele cauze se impunea caracterul de sume plătite cu titlu de despăgubire. În schimb, în cauza principală nu se justifică o asemenea concluzie în mod automat, având în vedere că prestațiile respective nu reprezintă sume plătite cu titlu de despăgubiri de război, ci pensii obișnuite pentru limită de vârstă.

58.      Anticipând, dorim să menționăm că, spre deosebire de concluziile guvernului german, nu se justifică aplicarea principiilor enunțate în Hotărârile Fossi și Tinelli în cauzele de față, deoarece Curtea, în cauzele respective, așa cum afirmă în mod întemeiat instanța de trimitere, a examinat cazuri de drepturi la pensie dobândite prin contribuții în străinătate în temeiul FRG, și nu situații reglementate de actualul SGB VI, ceea ce reprezintă o situație de fapt distinctă cu rol esențial pentru hotărârea pronunțată. Suntem de părere că se impune o diferențiere între perioadele de contribuție realizate în străinătate ținând cont de perioadele de contribuție în cadrul unui sistem străin, adică altul decât cel german, și perioadele de contribuție realizate pe teritoriul Reich‑ului, în care cotizațiile au fost achitate unei instituții germane. Deoarece în speță sunt îndeplinite condițiile din ultima situație, considerăm că se impune o examinare atentă a condițiilor prevăzute la articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1408/71.

59.      Trimiterea făcută de guvernul german și de pârâtă la un presupus caracter de despăgubire al prestațiilor aferente perioadelor de contribuție realizate pe teritoriul Reich‑ului nu este justificată, deoarece recunoașterea acestei perioade ca perioadă de contribuție nu este justificată de existența războiului ci, așa cum s‑a menționat, de achitarea de cotizații în trecut către un organism de asigurare german. Astfel, temeiul plății unei pensii pentru limită de vârstă nu poate consta într‑o decizie arbitrară a Republicii Federale Germania care ar urmări asumarea responsabilității istorice față de victimele regimului național‑socialist, ci trebuie identificat în existența unei situații de fapt prevăzute legal în reglementarea germană privind pensiile, în speță în SGB VI.

60.      Trebuie respins de asemenea argumentul guvernului german și al pârâtei în sensul că plățile pensiilor în litigiu ar reprezenta sume plătite cu titlu de despăgubire către contribuabili ca urmare a desființării, din cauza războiului, a fostelor organisme de asigurare din teritoriile din Est ale Reich‑ului german. În măsura în care aceste argumente se referă la fostul birou al Reich‑ului pentru asigurare pentru limită de vârstă, în calitate de organism de asigurare competent în perioada respectivă, trebuie să se obiecteze că această situație nu modifică faptul incontestabil al achitării cotizațiilor către un organism de asigurare de stat. Astfel, trebuie susținut argumentul guvernului italian în sensul că nu prezintă importanță dacă reclamanții au locuit pe teritoriul Reich‑ului german (Pomerania) sau pe un teritoriu anexat (regiunea sudetă). Prezintă importanță doar faptul că s‑au plătit cotizații către biroul Reich‑ului de asigurare pentru limită de vârstă.

61.      Suntem de părere că dispariția infrastructurii și a structurilor aparținând organismului de asigurare în urma separării teritoriale a Pomeraniei și a regiunii sudete de Reich‑ul german nu prezintă relevanță pentru soluționarea prezentelor cauze, deoarece o modificare a elementelor materiale și de personal ale unei instituții, inclusiv în urma consecințelor războiului, nu influențează personalitatea juridică a acesteia(24). Trebuie admis și argumentul instanței de trimitere în cauzele C‑396/05 și C‑419/05, în sensul că nu prezintă relevanță capitalul colectat în trecut de un organism de asigurare și o eventuală pierdere a acestuia în urma războiului. Considerăm că este mai important să se determine dacă Reichsversicherungsanstalt și‑a continuat activitatea, din punct de vedere organizatoric, în calitate de instituție administrativă și după război.

62.      Guvernul german și pârâta au arătat în memoriile lor că Rentenversicherung ar reprezenta succesorul funcțional, nu însă succesorul juridic al Reichsversicherungsanstalt. Mai târziu, în cadrul procedurii orale, guvernul german, la cererea Curții, a precizat acest argument, în sensul că succesiunea funcțională diferă din punct de vedere conceptual de o succesiune juridică prin faptul că nu ar fi preluate și obligațiile de către instituția succesoare. Independent de neclaritatea generată de utilizarea unei asemenea noțiuni, considerăm că această concluzie nu se justifică în contextul constatărilor stabilite de instanța de trimitere. Într‑adevăr, din deciziile de trimitere în cauzele C‑396/05 și C‑419/05 rezultă că Reichsversicherungsanstalt nu mai există, dar că sediul acestuia s‑a aflat în Berlin, și anume pe teritoriul actual al Republicii Federale Germania, iar patrimoniul său (de exemplu, terenuri și clădiri administrative) a fost transferat în proprietatea pârâtei. În mod corespunzător, nu se justifică afirmațiile guvernului german și ale pârâtei în sensul dispariției parțiale a Reichsversicherungsanstalt din fostele teritorii din Est. În cazul în care s‑ar susține opinia juridică a guvernului german în sensul dispariției Reichsversicherungsanstalt, s‑ar impune de asemenea, așa cum susține guvernul italian, să se considere că acest organism de asigurare a dispărut integral, ceea ce înseamnă nu doar pentru persoanele asigurate care au trăit în fostele teritorii din Est, ci și pentru cele asigurate la acest organism și care au avut reședința pe teritoriul actual al Republicii Federale Germania. Această ultimă categorie de persoane nu este însă vizată de reglementarea națională în cauză, deși au fost achitate cotizații în ambele cazuri.

63.      În consecință, trebuie respins caracterul de sumă plătită cu titlu de despăgubire a plății unei pensii în temeiul perioadelor de contribuție realizate pe teritoriul Reich‑ului. Astfel, nu este vorba despre o prestație în temeiul unui regim pentru victimele de război în sensul articolului 4 alineatul (4), ci, având în vedere obiectivul, finanțarea și condițiile de acordare, despre o prestație de securitate socială în sensul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71.

–       Efectul juridic al declarației conform articolului 5 din Regulamentul nr. 1408/71

64.      Acest rezultat este confirmat de declarația Republicii Federale Germania, conform articolului 5 din Regulamentul nr. 1408/71, în care a citat – la punctul I 3 (a) – Sozialgesetzbuch VI din 18 decembrie 1989 ca reglementare și regim în sensul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71(25). Luarea în considerare a perioadelor de contribuție realizate pe teritoriul Reich‑ului la calculul pensiilor este justificată de o prevedere legală, în speță de articolul 247 alineatul (3) prima teză din SGB VI, care prevede că se consideră de asemenea perioade de contribuție acelea pentru care s‑au plătit cotizații obligatorii (perioade de cotizații obligatorii) sau voluntare în aplicarea legilor Reich‑ului în materie de asigurare.

65.      Dacă un stat membru a menționat într‑o declarație, în sensul articolului 5 din Regulamentul nr. 1408/71, o dispoziție, rezultă în mod obligatoriu că prestațiile menționate în dispoziția respectivă fac parte din categoria prestațiilor de securitate socială în sensul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71(26). Prestațiile notificate sunt incluse în domeniul de aplicare material al regulamentului(27). Din punct de vedere juridic, notificarea implică un angajament al statelor membre, astfel încât acestea au obligația de a respecta declarațiile formulate(28).

3.      Limitarea liberei circulații a lucrătorilor salariați prin clauza de rezidență

66.      Îndeplinirea condițiilor prevăzute la articolul 4 alineatul (1) determină consecința juridică menționată la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71, prin care se interzice statelor membre aplicarea legislației naționale care prevede reducerea prestațiilor pentru limită de vârstă în numerar în cazul mutării beneficiarului într‑un alt stat membru. Acest așa‑numit principiu al renunțării la clauzele de rezidență nu se aplică însă fără restricție, așa cum rezultă din text și conform confirmării Curții(29), ci numai în măsura în care prezentul regulament nu prevede altfel. Norma derogatorie de la punctul 1 din rubrica D, „Germania”, din anexa VI la Regulamentul nr. 1408/71 prevede în mod expres altfel.

67.      Întrucât ambele norme de drept derivat prezintă același rang, nu există posibilitatea de a examina validitatea punctului 1 din rubrica D, „Germania”, din anexa VI direct în temeiul articolului 10 alineatul (1). În această privință, trebuie avut în vedere faptul că funcția articolului 10 alineatul (1), în sensul respectării necesității de coordonare instituite prin articolul 42 CE, este aceea de introducere a unui sistem de reglementare pentru Comunitate care să contribuie în domeniul securității sociale la garantarea libertății fundamentale a liberei circulații a lucrătorilor salariați conform articolului 39 CE(30). Aplicabilitatea, stabilită în speță, a Regulamentului nr. 1408/71 asupra situației de fapt aflate la originea acțiunii principale creează astfel posibilitatea unei verificări a compatibilității acestei mențiuni germane [în anexa VI rubrica D] cu dreptul comunitar de rang superior. Din această categorie fac parte articolele 39 CE și 42 CE, ca dispoziții relevante cu privire la libera circulație a lucrătorilor, precum și articolul 18 CE, cu privire la cetățenia Uniunii.

68.      Conform articolului 39 alineatul (1) CE, libera circulație a lucrătorilor este garantată în cadrul Comunității. Această dispoziție garantează nu numai interzicerea discriminării, ci impune, în plus, evitarea unor simple restrângeri ale dreptului la libera circulație(31). În plus, Curtea a afirmat în repetate rânduri că articolul 39 CE pune în aplicare un principiu fundamental consacrat la articolul 3 litera (c) CE, potrivit căruia acțiunea Comunității presupune eliminarea, între statele membre, a obstacolelor care afectează libera circulație a persoanelor(32). Pentru reclamantele din acțiunea principală, mutarea reședinței în alt stat membru a determinat, în urma recalculării drepturilor de pensie, o pierdere de aproximativ 60 % și, respectiv, de 25 % din pensie. O astfel de pierdere a drepturilor de pensie obținute legal este de natură să împiedice beneficiarii, precum reclamantele, să își exercite dreptul la libera circulație și, prin urmare, trebuie considerată obstacol în calea acestei libertăți fundamentale. Acest lucru este valabil și pentru dreptul acestora, în calitate de cetățeni ai Uniunii, de a valorifica libera circulație conferită prin articolul 18 alineatul (1) CE.

4.      Justificarea limitării liberei circulații a lucrătorilor

69.      În măsura în care legiuitorul german reclamă competența de a adopta norme legale speciale pentru categoria persoanelor care au dobândit drepturi în temeiul perioadelor de contribuție realizate pe teritoriul Reich‑ului în afara granițelor Republicii Federale Germania, acesta are obligația să calculeze reducerea prestației integrale în temeiul perioadelor de contribuție realizate în străinătate, în cazul reședinței în afara granițelor Germaniei, astfel încât să nu fie încălcat dreptul la libera circulație.

70.      În cauza Elsen(33), fără a necesita examinarea detaliată a valabilității dispoziției din anexa VI rubrica D, Curtea a constatat că, în cadrul organizării regimurilor proprii de securitate socială, statele membre „trebuie să respecte în special prevederile tratatului cu privire la libera circulație a lucrătorilor sau libertatea, conferită oricărui cetățean al Uniunii, de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre”.

a)      Argumentele părților

71.      Pentru justificarea limitării liberei circulații a lucrătorilor, guvernul german menționează intenția legiuitorului german de a integra persoanele deplasate din fostele teritorii din Est în societatea Republicii Federale Germania.

72.      În plus, acesta susține că, prin condiția impusă cu privire la reședința beneficiarului, SGB VI reflectă consecința faptului că organismele federale de asigurare de pensii au calitatea de succesori funcționali, nu însă și de succesori juridici ai fostului Reichsversicherungsanstalt. Însă această succesiune funcțională poate și urmează să se aplice numai în cazul competenței teritoriale actuale. În caz contrar, ca urmare a evenimentelor celui de al Doilea Război Mondial, în care părți mari din Europa de Est s‑au aflat sub ocupație germană, s‑ar crea un grup de beneficiari potențiali practic imposibil de controlat. Acest grup de persoane nu poate fi delimitat în mod rezonabil cu ajutorul unui alt criteriu obiectiv decât cel al rezidenței.

73.      În opinia guvernului german, atât reglementările cu privire la perioadele de contribuție realizate pe teritoriul Reich‑ului, cât și cele cu privire la perioadele care intră în sfera FRG sunt destinate și evitării unor riscuri financiare incontrolabile. Aceste riscuri nu ar afecta doar fiscul german sub formă de compensații către casele de pensii, ci ar pune totodată sub semnul întrebării natura sistemului german de asigurări de pensii, deoarece acesta se bazează în prezent preponderent pe finanțarea prin cotizațiile persoanelor asigurate.

74.      În schimb, Comisia este de părere că această condiție a reședinței pentru acordarea pensiei în temeiul perioadelor de contribuție realizate pe teritoriul Reich‑ului reprezintă o atingere disproporționată adusă liberei circulații a lucrătorilor în sensul articolelor 39 CE și 42 CE, care nu este justificată în lumina jurisprudenței Curții cu privire la cetățenia europeană în sensul articolului 18 CE.

b)      Apreciere juridică

75.      Pe de o parte, din perspectiva funcției de integrare a legislației naționale în cauză, trebuie admis argumentul guvernului german conform căruia, în stadiul actual al dreptului comunitar, în lipsa unei armonizări în domeniul securității sociale, competența de stabilire a condițiilor de acordare a prestațiilor sociale revine în continuare statelor membre(34) și, prin urmare, acestea dispun de o libertate extinsă de apreciere cu privire la stabilirea criteriilor de evaluare a legăturii cu societatea unui stat(35). În mod deliberat legiuitorul comunitar nu a limitat această libertate de apreciere, în special cu privire la clauzele de rezidență, pentru prestațiile speciale cu caracter necontributiv. Dimpotrivă, acesta a declarat expres admisibile clauzele de rezidență la articolul 10a din Regulamentul nr. 1408/71(36).

76.      Pe de altă parte, se poate obiecta că aceste principii sunt aplicabile de regulă numai pentru prestațiile speciale cu caracter necontributiv în sensul articolului 10a(37). Pe de altă parte, în prezentele acțiuni principale nu este admisă o aplicare cu caracter analog ca urmare a voinței clare a legiuitorului comunitar, exprimată prin articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71, în sensul eliminării clauzelor de rezidență pentru prestațiile pentru limită de vârstă în numerar.

77.      Argumentele guvernului german se bazează în principal pe susținerea, respinsă anterior, că plata pensiilor în litigiu ar reprezenta prestații sociale cărora nu le corespund perioade de contribuție la un organism de asigurare încă existent, național sau străin. Din perspectiva dreptului comunitar, nu prezintă relevanță dacă Rentenversicherung Bund are calitatea de succesor juridic sau funcțional al Reichsversicherungsanstalt, în special având în vedere existența unor dovezi suficiente cu privire la o anumită continuitate a structurii Rentenversicherung Bund. Se constată de asemenea că aceste plăți nu sunt destinate recunoașterii anumitor prestații pentru consecințele războiului, ci reprezintă prestații de securitate socială în sensul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71.

78.      În măsura în care guvernul german face referire la eventuale riscuri financiare greu de surmontat, trebuie menționat că guvernul nu și‑a îndeplinit obligația de prezentare a faptelor și nici pe cea de probă. În special, nu a fost prezentată dovada cu privire la numărul exact al persoanelor vizate și la costurile care ar urma să fie suportate de către Republica Federală Germania în cazul plății unei pensii integrale pentru limită de vârstă pentru persoanele respective. Făcând abstracție de acest lucru, argumentul în cauză nu se justifică, deoarece în orice caz ar fi trebuit efectuată plata integrală a pensiilor în cazul în care persoanele vizate ar fi rămas pe teritoriul Republicii Federale. Astfel, singurul obiectiv al reglementării germane din SGB VI poate fi reprezentat de împiedicarea stabilirii reședinței beneficiarilor în alte state membre.

79.      În plus, este necesar să se examineze dacă „ideea de integrare” care, conform afirmațiilor guvernului german, stă la baza reglementării din SGB VI este compatibilă cu noțiunea de cetățenie europeană, în sensul prevederilor de la articolele 17 CE și 18 CE. Articolul 18 CE conferă cetățenilor Uniunii dreptul de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și a condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile adoptate în vederea aplicării sale.

80.      În lumina acestei dispoziții, libertatea fundamentală a liberei circulații a lucrătorilor s‑a transformat în libera circulație a tuturor cetățenilor(38). În acest sens, Curtea a recunoscut pentru prima dată în Hotărârea Martínez Sala(39) un efect direct al cetățeniei Uniunii în materia securității sociale, prin examinarea exclusiv a efectelor cetățeniei europene în cadrul verificării condițiilor pentru acordarea drepturilor. În Hotărârea Elsen(40), Curtea a arătat că și articolul 18 CE trebuie avut în vedere ca temei juridic al Regulamentului nr. 1408/71, susținând că prevederile acestor dispoziții comunitare nu contribuie doar la garantarea liberei circulații a lucrărilor salariați, în sensul articolului 39 CE, ci și la garantarea liberei circulații a cetățenilor Uniunii în sensul articolului 18 CE.

81.      Una dintre preocupările principale ale normelor europene în domeniul securității sociale este – la fel ca în domeniul liberei circulații – integrarea lucrătorilor și, prin aceasta, și a cetățenilor Uniunii în viața socială a unui stat membru(41). Articolul 39 CE și articolul 18 alineatul (1) CE sunt încălcate în mod evident de o legislație națională precum cea în cauză, care urmărește integrarea unui anumit grup de persoane în societatea din țara de origine, dar care se opune în același timp integrării în societățile altor state membre.

82.      Dacă un stat membru ar izola o anumită categorie de cetățeni proprii fără un motiv întemeiat și i‑ar dezavantaja pe majoritatea dintre ei prin faptul că, reducându‑le pensiile, le‑ar îngreuna valorificarea dreptului la libera circulație, s‑ar aduce atingere obiectivului integrării cetățenilor Uniunii și, astfel, s‑ar încălca articolul 18 alineatul (1) CE.

83.      Ar fi dificil de explicat de ce integrarea în societatea Republicii Federale Germania nu ar permite în toate cazurile, în același timp, și o integrare în comunitatea națiunilor din Uniunea Europeană, având în vedere că obiectivul Tratatului CE, menționat în primul considerent al preambulului, este reprezentat de punerea bazelor unei uniuni tot mai strânse între națiunile europene.

84.      În consecință, obiectivul urmărit prin reglementarea germană din SGB VI cu privire la prestațiile justificate de perioadele de contribuție realizate pe teritoriul Reich‑ului, reprezentat de integrarea persoanelor deplasate de origine germană în societatea Republicii Federale Germania, nu este justificat în măsura în care astfel nu este permisă integrarea în societatea statelor gazdă.

85.      Având în vedere că înregistrarea relevantă de la punctul 1 din rubrica D din anexa VI la Regulamentul nr. 1408/71 în scopul procedurilor preliminare conform articolului 234 alineatul (1) litera (b) nu face decât să sublinieze clauza de rezidență prevăzută în legislația națională, fără limitarea sau atenuarea sa, aceasta este considerată incompatibilă cu dreptul comunitar de rang superior.

B –    Cu privire la cauza C‑450/05

86.      Întrebarea preliminară adresată Curții de Justiție de Landessozialgericht Berlin‑Brandenburg este alcătuită oarecum din două părți. Este necesar să se examineze dacă reglementările tranzitorii de la punctul 35, „Germania – Austria”, litera (e) din rubricile A și B din anexa VI [devenit punctul 83 litera (e) atât pentru rubrica A, cât și pentru rubrica B, ca urmare a extinderii de la 1 mai 2004] și de la punctul 1 din rubrica C, „Germania”, din anexa VI la Regulamentul nr. 1408/71 sunt compatibile cu dreptul comunitar de rang superior.

1.      Prima parte a întrebării

a)      Considerații introductive

87.      Reclamantul din acțiunea principală susține că limitarea asimilării teritoriale, consacrată la articolul 4 din fosta Convenție germano‑austriacă din 22 decembrie 1966 cu privire la securitatea socială și prevăzută de Convenția germano‑austriacă din 4 octombrie 1995(42), i‑a provocat pierderea unor avantaje. Această nouă convenție, prin reglementările sale tranzitorii, are în vedere că, prin aderarea Austriei la Spațiul Economic European (SEE) și la Uniunea Europeană, Regulamentul nr. 1408/71 a intrat în vigoare și în acest stat membru, înlocuind, conform articolului 6, convenția bilaterală aplicabilă până la data respectivă.

88.      Reglementările tranzitorii de la articolul 14 alineatul (2) litera (b) din Convenția germano‑austriacă din 4 octombrie 1995 prevăd în concret continuarea aplicării asimilării teritoriale, cu limitarea la situațiile în care (i) prestația se poate plăti până la 1 ianuarie 1994, (ii) beneficiarul și‑a stabilit reședința în Austria până la 1 ianuarie 1994 și plata prestațiilor datorate în temeiul asigurării de pensii și în caz de accident începe înainte de 31 decembrie 1994(43). Reclamantul nu îndeplinește aceste condiții, deoarece, deși are reședința în Austria din 1970, a avut dreptul să solicite o pensie pentru limită de vârstă numai de la 1 august 1999, după împlinirea vârstei de 63 de ani.

89.      Aceste dispoziții tranzitorii sunt confirmate de o înregistrare la punctul 35, „Germania‑Austria”, litera (e) din rubricile A și B din anexa III identică cu textul dispoziției mai sus amintite. Competența de verificare a Curții de Justiție în cadrul procedurii preliminare se limitează, conform articolului 234 alineatul (1) litera (b) CE, la validitatea acestei mențiuni, ca dispoziție în cadrul unei reglementări de drept comunitar derivat. În schimb, convențiile privind securitatea socială între Germania și Austria nu pot face obiectul unei astfel de verificări, deoarece aceste convenții bilaterale, conform jurisprudenței Curții, fac parte din dreptul intern al statelor interesate(44). Cu toate acestea, convențiile respective prezintă relevanță pentru examinarea ponderii în care au fost restrânse prin prevederile Regulamentului nr. 1408/71. Din acest motiv, reclamantul nu are dreptul la plata unei pensii pentru perioade de contribuție realizate conform FRG dacă nu are reședința în Republica Federală Germania, în cazul în care Regulamentul nr. 1408/71 se aplică acestei prestații și nu există o normă derogatorie în beneficiul său.

b)      Aplicabilitatea Regulamentului nr. 1408/71

i)      Domeniul de aplicare personal și elementul transfrontalier

90.      În calitate de fost lucrător în Austria și de actual pensionar, în sensul articolului 2 alineatul (1), reclamantul este inclus în domeniul de aplicare personal al regulamentului.

91.      În plus, este îndeplinită și condiția dimensiunii comunitare necesare aplicării regulamentului(45). Aceasta implică existența unei legături juridice cu un alt stat membru a persoanelor, a situațiilor de fapt sau a solicitărilor. Această condiție poate fi respectată și în cazul în care, pentru o persoană sunt sau au fost aplicabile numai normele unui singur stat membru, nu însă și în situația în care nu există nicio legătură cu o situație reglementată de dreptul comunitar și care nu conține niciun element relevant care să depășească granițele unui stat membru(46). Rezultă astfel că există un raport juridic cu un element de legătură internațional în situația în care se aplică lucrătorilor normele unui alt stat membru decât cel în care beneficiarul are reședința. Acest lucru este valabil, de exemplu, în cazul în care aceste dispoziții garantează lucrătorilor un drept la pensie(47). Reclamantul îndeplinește aceste condiții. Este adevărat că, după ce a părăsit România, reclamantul a lucrat și a avut reședința numai în Austria. Prin recunoașterea de către organismul german de asigurare de pensii și a perioadelor de contribuție la asigurarea de pensii în Germania, în sensul prevederilor din FRG, de la aderarea Austriei, a existat astfel un raport juridic cu un alt stat membru.

ii)    Domeniul de aplicare temporal

92.      Regulamentul nr. 1408/71 este aplicabil față de Republica Austria începând cu 1 ianuarie 1994 în temeiul Acordului privind Spațiul Economic European din 2 mai 1992 (denumit în continuare „Acordul privind SEE”)(48). Începând cu 1 ianuarie 1995, regulamentul respectiv s‑a aplicat Republicii Austria în calitate de stat membru al Uniunii Europene(49). Această situație nu se opune însă aplicabilității regulamentului asupra perioadelor de asigurare și de activitate ale reclamantului anterioare acestei date. Articolul 94 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1408/71 prevede cumularea perioadelor de asigurare, de activitate salariată sau de rezidență, inclusiv pentru perioadele realizate anterior primei zile de aplicare a regulamentului. În plus, articolul 94 alineatul (3) din acest regulament prevede că un drept la prestații este dobândit în temeiul regulamentului chiar dacă se referă la evenimente anterioare datei de punere în aplicare a regulamentului pe teritoriul statului membru respectiv.

93.      Principiul neretroactivității consacrat la articolul 94 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71, conform căruia în temeiul regulamentului nu se dobândește niciun drept pentru o perioadă anterioară aplicării acestuia pe teritoriul statului membru respectiv, nu este aplicabil în speță, deoarece dreptul reclamantului de a solicita o pensie a luat naștere abia la 1 august 1999, după împlinirea vârstei de 63 de ani, așadar după intrarea în vigoare a regulamentului în Austria.

iii) Domeniul de aplicare material

94.      Situația juridică în speță va fi apreciată diferit față de situațiile din cauzele conexate Habelt și Möser. Perioadele de contribuție realizate în străinătate în aplicarea FRG diferă de perioadele de contribuție realizate pe teritoriul Reich‑ului în aplicarea SGB VI în primul rând prin faptul că iau în calcul perioade de contribuție realizate într‑un regim străin, adică altul decât cel german. Altfel spus, o prestație de stat în cazurile privind drepturile la pensie dobândite prin contribuții în străinătate nu corespunde plății unei cotizații achitate anterior de beneficiar. În plus, acest grup de beneficiari conform FRG este mai numeros, având în vedere că include etnici germani cu reședința în teritorii din afara fostului Reich german.

95.      Având în vedere această situație, prestațiile conform FRG trebuie examinate, în funcție de obiectivul lor, pentru a determina repartizarea exactă în categoriile de prestații enumerate la articolul 4 din Regulamentul nr. 1408/71. În acest context, normele derogatorii conținute, între care se numără și regimurile compensatorii pentru consecințele războiului, trebuie interpretate restrictiv, în scopul asigurării unui nivel maxim de liberă circulație a lucrătorilor migranți(50).

–       Argumentele părților

96.      Conform argumentului guvernului german și al pârâtei, reglementările FRG ar trebui analizate în contextul situației minorităților germane din Europa de Est și din Asia Centrală care au cunoscut o soartă deosebit de dificilă pe perioada și după cel de al Doilea Război Mondial. Germania și‑ar asuma o responsabilitate specială în privința destinului lor în sensul că, pe de o parte, persoanele interesate pot decide să își construiască viitorul în patria lor de la acel moment sau să se întoarcă în Germania în cadrul dispozițiilor legale privind primirea pe teritoriul național și, pe de altă parte, integrarea socială a persoanelor repatriate în Germania face obiectul unui sprijin. FRG face parte dintre aceste măsuri de integrare care plasează persoanele interesate în aceeași situație ca și cum și‑ar fi încheiat viața profesională în Germania. Perioadele de contribuție pe care persoanele în cauză le‑au realizat pe lângă un organism străin de asigurare de pensii ar fi fost integrate în dreptul german al pensiilor și ar fi fost indemnizate în același cuantum cu pensiile germane.

97.      Integrarea contribuțiilor din străinătate în sistemul german ar fi necesară fie pentru că organismele de asigurare străine competente nu își exportă pensiile, fie pentru că, în Germania, pensiile străine exportate nu sunt suficiente pentru a garanta persoanelor interesate venituri minime pentru a face față cheltuielilor de subzistență. În acest sens, prestațiile rezultate din perioade care intră în sfera de aplicare a FRG sunt destinate acordării unei garanții suplimentare, subsidiare sau complementare împotriva riscului reprezentat de vârstă, în raport cu mediul economic și social din Germania.

98.      Guvernul german susține că acordarea de prestații rezultate din perioade care intră în sfera FRG nu depinde de împrejurarea că persoanele interesate au plătit și contribuții la asigurarea germană pentru limită de vârstă.

99.      În schimb, Comisia este de părere că este vorba despre prestații care trebuie incluse în categoria prestațiilor pentru limită de vârstă în sensul articolului 4 litera (c) și, prin urmare, în domeniul securității sociale. În completare, Comisia susține că, pentru prestațiile în sensul FRG, nu au fost plătite efectiv contribuții la asigurarea germană, însă acest lucru nu le transformă în prestații speciale cu caracter necontributiv.

100. În plus, Comisia susține că, după încheierea Războiului Rece, nu se mai poate afirma că persoanele repatriate nu își pot valorifica drepturile de asigurare dobândite în statele lor de origine pe motiv că organismele competente se află în afara granițelor Germaniei. În mare parte dintre regiunile menționate în BVFG se aplică în prezent normele de drept comunitar și, astfel, și Regulamentul nr. 1408/71. Argumentul imposibilității valorificării nu se mai aplică astfel în raport cu aceste state membre.

–       Apreciere juridică

Delimitarea față de prestațiile pentru victimele de război sau pentru consecințele acestuia

101. Pe de o parte, trebuie admis argumentul guvernului german în sensul că FRG, în coroborare cu BVFG, avea inițial drept obiectiv integrarea în societatea Republicii Federale Germania a etnicilor germani care, în contextul evenimentelor din cel de al Doilea Război Mondial, și‑au pierdut domiciliul în străinătate în urma unei deplasări, în special ca urmare a unei expulzări. Guvernul german identifică un argument pentru opinia sa juridică în Hotărârea Tinelli, din care rezultă că FRG are drept obiectiv „reintegrarea, în urma evenimentelor legate de regimul național‑socialist și de al Doilea Război Mondial, a persoanelor deplasate și a refugiaților care au contribuit prin munca lor la reconstrucția Republicii Federale Germania”(51).

102. Pe de altă parte, trebuie admisă și opinia Comisiei și a instanței de trimitere în sensul că acest argument necesită o interpretare diferită în noul context actual. În special cu privire la așa‑numiții repatriați, care nu au contribuit la reconstrucție în Republica Federală Germania, norme precum FRG nu mai urmăresc în prezent acest obiectiv, ci vizează mai degrabă integrarea în regimul german de asigurare de pensii obligatoriu a persoanelor asigurate care au realizat perioade de contribuție în străinătate(52).

103. În plus, nu pare a fi de actualitate argumentul prezentat în cauză de guvernul german în sensul că prestațiile în temeiul FRG ar avea caracter de despăgubire pentru imposibilitatea persoanelor interesate de a valorifica drepturile dobândite în statele de origine, dat fiind că organismele competente s‑ar afla în afara Germaniei. Conform explicațiilor întemeiate ale Comisiei, acest argument aflat la baza Hotărârilor Fossi și Tinelli nu mai este de actualitate după încheierea Războiului Rece și după ultimele două extinderi ale Uniunii Europene. În mare parte dintre regiunile din Europa de Est menționate în Legea germană privind persoanele deplasate și refugiate se aplică în prezent dreptul comunitar și, astfel, și Regulamentul nr. 1408/71. În sensul Regulamentului nr. 1408/71, în funcție de perioadele de asigurare realizate potrivit propriilor dispoziții legale, fiecare stat membru acordă o pensie proporțională care trebuie exportată în alte state membre în sensul articolului 10 din regulament. Conform dispozițiilor tranzitorii prevăzute la articolul 94 din regulament, sunt luate în calcul perioadele de asigurare plătite și situațiile survenite anterior aderării statului respectiv la Uniunea Europeană. În urma aderării României la 1 ianuarie 2007, reclamantul ar fi avut cel târziu începând cu această dată posibilitatea de a beneficia de o pensie în România ca urmare a perioadelor sale de asigurare din România. Astfel, argumentul imposibilității valorificării în raport cu aceste state membre este inoperant.

104. În consecință, în ceea ce privește prestațiile din perioadele de contribuție realizate în străinătate în aplicarea FRG, nu se poate vorbi despre un regim de prestații în favoarea victimelor de război sau a consecințelor acestuia în sensul articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1408/71.

Delimitarea față de prestațiile speciale cu caracter necontributiv

105. În schimb, poate fi luată în calcul includerea prestațiilor în temeiul perioadelor de contribuție realizate în străinătate conform FRG în categoria prestațiilor speciale necontributive potrivit articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71. În acest sens, este necesară menționarea prestației respective în anexa IIa și îndeplinirea condițiilor materiale pentru o prestație specială necontributivă conform articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71(53).

106. O calificare în acest sens este susținută în primul rând de forma de finanțare, deoarece acordarea prestațiilor în temeiul perioadelor de contribuție realizate în străinătate în aplicarea FRG nu depinde de plata de către persoanele interesate a contribuțiilor la regimul german obligatoriu de asigurare de pensii. Aceste prestații sunt finanțate din fonduri publice, statul federal rambursând cheltuielile efectuate cu prestațiile în temeiul FRG organismelor de asigurare de pensii, în aplicarea articolului 291b din SGB VI(54). Pentru o delimitare clară față de prestațiile de securitate socială în sensul articolului 4 alineatul (1), nu poate fi suficientă această caracteristică, având în vedere că articolul 4 alineatul (2) prevede că Regulamentul nr. 1408/71 se aplică regimurilor contributive și necontributive de securitate socială.

107. Pentru încadrarea ca prestații speciale necontributive, în sensul articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71, este necesar să se determine dacă prestația respectivă are caracter de prestație specială. În acest sens, aceasta trebuie să înlocuiască sau să completeze o prestație de securitate socială și să prezinte caracterul unui ajutor social întemeiat pe motive economice și sociale. În plus, este necesar să se decidă în acest sens în temeiul unei reglementări care fixează criterii obiective(55). Prestațiile întemeiate pe perioadele de contribuție realizate în străinătate în aplicarea FRG sunt constituite ca pensie pentru limită de vârstă, fiind asimilate în acest sens unei anumite prestații de securitate socială în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 1408/71. Desigur, acestea urmăresc, printre altele, din punct de vedere economic integrarea socială a beneficiarilor, dar, contrar opiniei exprimate de guvernul german, nu prezintă caracteristicile specifice asistenței sociale(56). Acest lucru este valabil în privința criteriului necesității, deoarece prestațiile întemeiate pe perioadele de contribuție realizate în străinătate în aplicarea FRG sunt acordate fără a se impune o evaluare a necesității individului sau a unui anumit grup de persoane. În plus, acordarea acestora se bazează pe o cumulare a perioadelor de încadrare în muncă a beneficiarului în statul său de origine, fapt ce nu indică o similitudine cu asistența socială.

108. În sfârșit, împotriva includerii prestațiilor în temeiul perioadelor de contribuție realizate în străinătate în aplicarea FRG în categoria prestațiilor speciale necontributive în sensul articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71 militează faptul că această includere nu este menționată în anexa IIa. O prestație poate fi clasificată în această categorie numai în situația în care sunt îndeplinite cumulativ condițiile materiale și înregistrarea prestației respective în anexa IIa(57).

109. Din cele de mai sus trebuie dedus că prestațiile întemeiate pe perioadele de contribuție realizate în străinătate în aplicarea FRG trebuie clasificate în categoria prestațiilor de securitate socială în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 1408/71.

110. În consecință, Regulamentul nr. 1408/71 se aplică, în principiu, în speță.

c)      Existența unei excepții

i)      Cu privire la dispozițiile tranzitorii din Convenția bilaterală din 1995 și din anexa III la Regulamentul nr. 1408/71

111. Intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 1408/71 în Austria a condus, în sensul articolului 6 litera (a), la înlocuirea Convenției bilaterale din 1966. La nivel interstatal, aceasta a fost înlocuită abia prin Convenția din 4 octombrie 1995, intrată în vigoare la 1 octombrie 1998. Din motive legate de protecția încrederii legitime, pentru cazurile anterioare a fost adoptată o dispoziție tranzitorie prin articolul 2 litera (b) din convenție.

112. La nivel comunitar, această reglementare tranzitorie este confirmată printr‑o înregistrare – al cărei text este identic cu cel al reglementării tranzitorii – de la punctul 35, „Germania‑Austria”, litera (e) din rubricile A și B din anexa III [respectiv punctul 83 litera (e) din rubricile A și B din anexa III după extinderea din 1 mai 2004]. Ca temei legal pentru o înregistrare în anexa III poate fi avut în vedere numai articolul 7 alineatul (2) litera (c). Conform acestei dispoziții, fără a se aduce atingere prevederilor articolului 6, sunt aplicabile în continuare convențiile de securitate socială menționate în anexa III. Rezultă astfel că articolul 7 alineatul (2) litera (c) se aplică numai pentru convențiile încheiate anterior intrării în vigoare a Regulamentului nr. 1408/71, statele membre având dreptul de a încheia convenții și după intrarea în vigoare a regulamentului, în sensul articolului 8(58). Pentru convențiile menționate în anexa III nu se aplică articolul 8. În măsura în care Convenția de securitate socială încheiată între Republica Austria și Republica Federală Germania la 4 octombrie 1995 a fost semnată după intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 1408/71 în Austria, ar putea fi vorba, în sensul mențiunii Comisiei, numai despre o convenție nouă, nefiind vorba, în principiu, despre o convenție pentru care să fie admisă înregistrarea în anexa III. Această opinie este confirmată, pe de o parte, de faptul că preambulul convenției face referire expres la articolul 8 din Regulamentul nr. 1408/71, menționând intenția părților „de a încheia o nouă convenție în domeniul securității sociale pentru a înlocui Convenția din 22 decembrie 1966”.

113. Pe de altă parte, articolul 14 alineatul (2) litera (b) din convenție și, astfel, înregistrarea în anexa III, se referă numai la dispoziții din Convenția de securitate socială din 1966, al cărei conținut rămâne în principal nemodificat, fiind adoptate numai termene pentru acordarea prestațiilor în situația în care beneficiarii au reședința în afara teritoriului Republicii Federale Germania. Articolul 14 alineatul (1) din convenție prevede expres că, prin intrarea în vigoare a acestei convenții, cu excepția dispozițiilor menționate la alineatul (2), se abrogă Convenția din 22 decembrie 1966 dintre Republica Austria și Republica Federală Germania privind securitatea socială. Astfel, articolul 14 alineatul (2) litera (b) din Convenția din 1995 poate fi considerat o menținere pe termen limitat a vechii reglementări. În consecință, înregistrarea din anexa III nu este criticabilă.

ii)    Limitarea liberei circulații a lucrătorilor salariați

–       Pierderea unui avantaj de securitate socială

114. Pe de altă parte, este necesar să se determine dacă există o încălcare a dreptului comunitar material. Afirmând că ar fi pierdut anumite avantaje ca urmare a restricției principiului asimilării teritoriale, reclamantul din acțiunea principală invocă o încălcare a dreptului său de liberă circulație.

115. Articolul 4 alineatul (1) din Convenția din 1966 prevedea o asimilare teritorială între Austria și Germania, care nu mai există conform Regulamentului nr. 1408/71. Într‑adevăr, în pofida asimilării teritoriale, în sensul articolului 10 din regulament, aceasta este abrogată tocmai pentru prestațiile în cauză prin înregistrarea la punctul 1 din rubrica D, „Germania” din anexa VI. Având în vedere că asimilarea teritorială în sensul Convenției din 1966 ar fi condus la plata unei pensii în Austria în temeiul perioadelor de contribuție realizate în străinătate în aplicarea FRG, este vorba despre un avantaj de securitate socială care nu este prevăzut ca atare prin regulament.

116. Desigur, dispoziția tranzitorie din anexa III prevede o excepție de la anexa VI la regulament – până la abrogarea acesteia la 5 mai 2005 –, nefiind aplicabilă însă în situațiile în care pensia este plătită pentru prima dată după 1 ianuarie 1995. Din această categorie face parte situația în care se află reclamantul, deoarece acesta primește pensia începând cu 1999. Astfel, reclamantul nu poate invoca principiul asimilării teritoriale consacrat în Convenția din 1966, întrucât regulamentul, ca urmare a înregistrării din anexa VI, nu prevede o asimilare teritorială pentru astfel de prestații, nu a prevăzut prin înregistrarea în anexa III o dispoziție tranzitorie pentru situații similare celei în care se află reclamantul și, în sfârșit, în raportul bilateral, prin intrarea în vigoare a noii convenții în octombrie 1998, a fost eliminată asimilarea teritorială pentru situații noi, având în vedere că această convenție – la fel ca anexa III la Regulamentul nr. 1408/71 – presupune ca prima plată a pensiei să se efectueze cel târziu în anul 1994.

117. În pofida intrării în vigoare a Regulamentului nr. 1408/71, reclamantul ar putea invoca menținerea prevederilor Convenției din 1966 în cazul în care înregistrările din anexele III și VI nu ar fi compatibile cu dreptul comunitar de rang superior, în special cu principiul liberei circulații a lucrătorilor.

–       Încălcarea liberei circulații a lucrătorilor

118. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, dispozițiile tratatului cu privire la libera circulație nu permit ca lucrătorii care și‑au exercitat dreptului de liberă circulație să piardă avantaje de securitate socială din cauza inaplicabilității unei convenții bilaterale adoptate în dreptul național ca urmare a intrării în vigoare a regulamentului(59). La baza acestei jurisprudențe se află concepția că lucrătorul în cauză avea o așteptare legitimă ca, și după exercitarea dreptului la liberă circulație, să poată profita de prevederile mai favorabile ale convenției. Curtea, în Hotărârile Rönfeldt(60), Thévenon(61), Naranjo Arjona și alții(62) și Grajera Rodriguez(63), a prezentat condițiile în care sunt aplicabile în continuare dispozițiile convențiilor bilaterale mai vechi, în pofida clauzei de înlocuire prevăzute la articolul 6 din Regulamentul nr. 1408/71.

119. Prin Hotărârea din 9 noiembrie 1995 pronunțată în cauza Thévenon, Curtea a făcut trimitere la jurisprudența din cauza Rönfeldt în sensul că principiul protecției încrederii legitime nu poate fi aplicabil pentru lucrătorii care, până la intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 1408/71, au realizat perioade de asigurare numai într‑un stat membru, exercitându‑și dreptul la libera circulație numai după intrarea în vigoare a acestui regulament(64).

120. În cauzele Naranjo Arjona și Grajera Rodriguez, este cert că persoanele vizate lucraseră în Germania înainte ca Regulamentul nr. 1408/71 să intre în vigoare în acest stat membru prin aderarea Spaniei la 1 ianuarie 1986, înlocuind astfel, conform articolului 6, prevederile din Convenția germano‑spaniolă. În opinia Curții, înlocuirea nu trebuia să justifice privarea persoanelor vizate de drepturile și avantajele care li se cuveneau conform convenției(65).

121. În temeiul acestei jurisprudențe, se poate concluziona că înlocuirea prevederilor convențiilor încheiate între statele membre în domeniul securității sociale cu regulamentele comunitare prezintă, în principiu, un caracter obligatoriu(66) și, cu excepția situațiilor menționate expres în regulamente, se admite o excepție numai în cazul în care un lucrător care și‑a exercitat în prealabil dreptul la libera circulație ar pierde, prin intrarea în vigoare a regulamentului, avantaje din domeniul securității sociale la care are dreptul în temeiul convențiilor între două sau mai multe state membre integrate în legislația națională.

122. În acest context, este important să amintim că aceste principii se bazează pe interpretarea articolelor 39 CE și 42 CE, astfel încât sensul și obiectivul acestei jurisprudențe poate fi reprezentat exclusiv de garantarea exercitării liberei circulații a lucrătorilor(67). În consecință, este necesară, ca o condiție a aplicării sale, exercitarea acestei libertăți fundamentale de către persoanele interesate. Spre deosebire de situațiile din cauzele C‑396/05 și C‑419/05, reclamantul din acțiunea principală în cauza C‑450/03 a domiciliat și a lucrat numai în România și în Austria și nu a circulat fizic între statele membre ale Uniunii. Însă reglementările comunitare în domeniul liberei circulații sunt aplicabile și în cazul în care activitatea în cauză este desfășurată în afara Uniunii Europene, dar raportul de muncă prezintă o legătură teritorială sau de altă natură, suficient de strânsă, cu legislația unui stat membru și, astfel, cu normele aplicabile ale dreptului comunitar. Astfel, Curtea a constatat în cauza Boukhalfa(68) o legătură suficientă, printre altele, în situația în care un lucrător salariat care desfășoară o activitate într‑un stat terț este inclus în sistemul de securitate socială al unui stat membru. În speță, reclamantul a fost recunoscut ca persoană deplasată în sensul prevederilor din BVFG, astfel încât beneficia, în principiu, de dreptul la o pensie pentru limită de vârstă, pentru care trebuiau luate în calcul perioadele de contribuție în România conform prevederilor din FRG.

123. Pentru aplicarea normelor comunitare în domeniul liberei circulații, este suficient caracterul transfrontalier al prestației, nefiind necesară exercitarea efectivă a libertății fundamentale de către persoanele interesate, dat fiind că, în caz contrar, există riscul apariției unor rezultate diferite nejustificate. Astfel, Curtea a confirmat în cauza Rundgren(69) aplicabilitatea Regulamentului nr. 1408/71 și, așadar, a prevederilor cu privire la libera circulație a lucrătorilor în cazul unei persoane cu reședința într‑un stat membru care nu a exercitat o activitate salariată în statul respectiv, dar care beneficiază de o pensie ca funcționar pensionat din alt stat membru. În cauza de față, prestația traversează granița dintre două state membre. Reclamantul, care a desfășurat până atunci o activitate salariată în Austria, a avut dreptul, până la intrarea în vigoare a noii convenții în anul 1998, la o pensie pentru limită de vârstă în aplicarea legilor germane, fără ca acest avantaj să fie legat de o condiție a rezidenței.

124. În anul 1970, reclamantul s‑a mutat din România în Austria cu așteptarea legitimă că, după împlinirea vârstei de pensionare în anul 1999, urma să beneficieze de o pensie în Austria ca urmare a perioadelor de contribuție din România, în temeiul Convenției din 1966. Prin adoptarea regulamentului, împreună cu prevederile din anexa III la acesta, reclamantul a fost lipsit de un avantaj.

125. O astfel de privare reprezintă, din perspectiva Hotărârii Rönfeldt, o încălcare a drepturilor garantate prin articolele 18 CE, 39 CE și 42 CE, deoarece beneficiarii pensiilor pierd avantaje la care ar fi avut dreptul în temeiul unei convenții bilaterale în cazul în care și‑ar fi valorificat dreptul la libera circulație înainte de abrogarea acestei convenții și de intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 1408/71. Prin convenția bilaterală din anul 1966, reclamantul a dobândit o poziție juridică care, în urma deciziei sale de a locui și de a lucra în Austria, și nu în Germania, nu i‑ar fi produs dezavantaje cu privire la drepturile sale de plată obținute prin perioadele de contribuție realizate în străinătate în cazul realizării riscului asigurat.

126. Deoarece articolele 6 și 7 din Regulamentul nr. 1408/71 se opun aplicării prevederilor mai favorabile din convenția bilaterală, se încalcă dreptul comunitar de rang superior, în speță articolele 18 CE, 39 CE și 42 CE, în sensul că reclamantul, în temeiul reglementării tranzitorii de la punctul 35 (ulterior punctul 83) litera (e) din rubricile A și B din anexa III și al articolului 14 alineatul (2) litera (b) din Convenția bilaterală din 1995, nu poate invoca prevederea mai favorabilă din Convenția bilaterală din 1966.

127. În consecință, dispozițiile tranzitorii prevăzute la punctul 35, „Germania‑Austria”, litera (e) din rubricile A și B din anexa III [devenit punctul 83 litera (e) atât pentru rubrica A, cât și pentru rubrica B, ca urmare a extinderii de la 1 mai 2004] încalcă normele de drept comunitar cu privire la libera circulație a lucrătorilor și la cetățenia Uniunii în sensul articolelor 18 CE, 39 CE și 42 CE.

2.      A doua parte a întrebării

128. Cu titlu de prestații de securitate socială, în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 1408/71, prestațiile întemeiate pe perioadele de contribuție realizate în străinătate în aplicarea FRG sunt supuse obligației de coordonare conform articolului 10 alineatul (1) din acest regulament. Astfel, statele membre sunt obligate să abroge clauzele care condiționează acordarea prestațiilor de cerința rezidenței în statul membru respectiv.

129. Conform considerațiilor privind cauzele C‑396/05 și C‑419/05, se impune și în această cauză examinarea compatibilității punctului 1 din rubrica D, „Germania”, din anexa VI la Regulamentul nr. 1408/71 cu articolul 42 CE, ca drept comunitar de rang superior, ținându‑se cont de obiectivul comunitar de garantare a unui nivel maxim al liberei circulații a lucrătorilor.

130. Spre deosebire de înregistrarea din anexa III, care permite acordarea de prestații în temeiul perioadelor de contribuție realizate în străinătate pentru beneficiarii rezidenți în Austria pe parcursul unei etape tranzitorii, înregistrarea de la punctul 1 din rubrica D, „Germania”, din anexa VI coroborată cu normele germane [articolul 110 alineatul (2), articolul 113 alineatul (1) și articolul 272 din SGB VI] reglementează o excludere generală a exportabilității pensiilor în afara Republicii Federale Germania.

131. Pentru reclamantul din acțiunea principală, această normă derogatorie produce efecte similare celor din cazul reclamanților din cauzele C‑396/05 și C‑419/05. Diminuarea, respectiv pierderea completă a unei pensii pentru limită de vârstă ca urmare a unui simplu transfer de reședință în străinătate poate, prin efectele de natură financiară asupra regimului de pensii, să împiedice o persoană să își valorifice dreptul la libera circulație în sensul articolelor 39 CE și 42 CE, astfel încât această măsură trebuie considerată ca fiind o limitare a acestei libertăți fundamentale.

132. Pentru justificarea reglementărilor naționale cu privire la neplata în străinătate a pensiilor aferente perioadelor de contribuție realizate în străinătate în aplicarea FRG, la care se referă norma derogatorie de la punctul 1 din rubrica D, „Germania”, din anexa VI, guvernul german prezintă în principal aceleași argumente ca în cazul prestațiilor corespunzătoare perioadelor de contribuție realizate pe teritoriul Reich‑ului, pentru care se aplică prevederile din SGB VI. Guvernul german invocă în primul rând necesitatea de integrare a persoanelor deplasate și repatriate în societatea Republicii Federale Germania și, în al doilea rând, protecția împotriva riscului reprezentat de numărul imposibil de controlat al potențialilor beneficiari.

133. Și în acest context trebuie menționat că statele membre, la organizarea regimurilor proprii de securitate socială, trebuie să respecte prevederile tratatului cu privire la libera circulație a lucrătorilor și la libertatea conferită tuturor cetățenilor Uniunii de a circula și de a se stabili pe teritoriul statelor membre(70). Astfel, integrarea persoanelor deplasate și refugiate de origine germană, urmărită de legiuitorul german, nu poate afecta libertățile fundamentale. Acest lucru este cu atât mai valabil cu cât aceste persoane, în calitate de cetățeni ai statelor membre, beneficiază de protecția specială conferită de calitatea de cetățean al Uniunii, în sensul articolului 18 CE. Una dintre preocupările principale ale protecției europene în domeniul securității sociale este – la fel ca în domeniul liberei circulații – integrarea lucrătorilor și, așadar, și a cetățenilor Uniunii în viața socială a unui stat membru. Prin urmare, articolul 39 CE și articolul 18 alineatul (1) CE sunt încălcate de o prevedere națională precum cea în cauză, prin care se urmărește împiedicarea integrării unui anumit grup de cetățeni în societatea altor state membre.

134. În măsura în care guvernul german face referire și la eventuale riscuri financiare imposibil de gestionat, trebuie menționat că guvernul nu și‑a îndeplinit obligația de prezentare a faptelor și de probă în acest sens. Din acest motiv, acest argument trebuie respins ca urmare a justificării insuficiente.

VI – Concluzie

135. Având în vedere argumentele prezentate, propunem Curții:

1.      formularea următorului răspuns la întrebarea preliminară adresată de Sozialgericht Berlin în cauzele C‑396/05 și C‑419/05:

O reglementare în sensul celei prevăzute la punctul 1 din rubrica D, „Germania”, din anexa VI, la Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității nu este compatibilă cu articolele 18 CE, 39 CE și 42 CE, în măsura în care exclude plata pensiei corespunzătoare perioadelor de contribuție realizate pe teritoriul Reich‑ului, iar excepția prevăzută în sensul renunțării la clauzele de rezidență este susceptibilă să determine o persoană să renunțe la valorificarea dreptului la libera circulație;

2.      formularea următorului răspuns la întrebarea preliminară adresată de Landessozialgericht Berlin‑Brandenburg în cauza C‑450/05:

a)       Limitarea menținerii Convenției de securitate socială încheiate între Republica Federală Germania și Republica Austria la 22 decembrie 1966 la situațiile în care:

i)      prestațiile au fost deja plătite sau se pot plăti la 1 ianuarie 1994,

ii)      beneficiarul și‑a stabilit reședința în Austria până la 1 ianuarie 1994 și plata pensiilor datorate conform asigurării de pensie și în caz de accident începe înainte de 31 decembrie 1994,

prevăzută la punctul 35 (devenit punctul 83), „Germania-Austria”, litera (e) din rubricile A și B din anexa III la Regulamentul nr. 1408/71, nu este compatibilă cu articolele 18 CE, 39 CE și 42 CE;

b)      aceeași restricție instituită prin articolul 14 alineatul (2) litera (b) din Convenția de securitate socială încheiată între Republica Federală Germania și Republica Austria la 4 octombrie 1995 nu este compatibilă cu articolele 18 CE, 39 CE și 42 CE;

c)      punctul l din rubrica D, „Germania”, din anexa VI la Regulamentul nr. 1408/71 nu este compatibilă cu articolele 18 CE, 39 CE și 42 CE în măsura în care permite Republicii Federale Germania să nu acorde prestații conform Fremdrentengesetz persoanelor îndreptățite cu reședința în afara granițelor Republicii Federale Germania.

1 – Limba originală: germana.

2 – Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii, astfel cum a fost modificat şi actualizat prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996 (JO 1997, L 28, p. 1, Ediţie specială, 05/vol. 4, p. 35).

3 – Schuler, R., Europäisches Sozialrecht (Ed. Maximilian Fuchs), ediţia a patra, articolul 10, punctul 13, menţionează că anexa VI la Regulamentul nr. 1408/71 prevede excepţii de la principiul exportabilităţii prestaţiilor.

4 – Articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71 exclude orice posibilitate de restrângere a unui drept ca urmare a reşedinţei în alt stat membru. Acesta menţionează practic toate posibilităţile interzise de restrângere ca urmare a reglementărilor naţionale prin care se instituie o condiţie a reşedinţei în statul membru în cauză. A se vedea Hotărârea din 10 iunie 1982, Camera (92/81, Rec., p. 2213, punctul 16), Hotărârea din 24 februarie 1987, Giletti și alţii (379/85, 380/85, 381/85 şi 93/86, Rec., p. 955, punctul 17), şi Hotărârea din 20 iunie 1991, Newton (C‑356/89, Rec., p. I‑3017, punctul 23). Prin această renunţare la clauzele de reşedinţă în dreptul statului membru este asigurată o asimilare a teritoriilor statelor membre cu privire la dreptul la prestaţii. Într‑o formulare pozitivă, aceasta înseamnă că prezenta normă obligă statele membre să transfere în alte state membre toate prestaţiile menţionate la articolul 10 alineatul (1) în alte state membre, care intră în domeniul de aplicare material al Regulamentului nr. 1408/71. Anumiţi autori consideră că această interpretare reprezintă o distanţare de principiul tradiţional al teritorialităţii în dreptul social. A se vedea Schuler, R., loc. cit. (nota de subsol 3), articolul 10, punctul 3; Louven, K./Louven, C., „Das Territorialitätsprinzip im Internationalen Sozialrecht”, în Neue Zeitschrift für Arbeitsrecht, 1991, volumul 13, p. 497; Eichenhofer, E., „Export von Sozialleistungen nach Gemeinschaftsrecht”, în Die Sozialgerichtsbarkeit, 1999, p. 57.

5 – În lipsa cumulării perioadelor de asigurare şi a exportării prestaţiilor în numerar, un lucrător care își valorifică dreptul la libera circulaţie ar pierde drepturi în domeniul securităţii sociale dacă şi în măsura în care acestea ar fi reglementate de legislaţia statului în care şi‑a desfăşurat activitatea anterior. Din acest motiv, Curtea a menţionat în Hotărârea din 7 noiembrie 1973, Smieja (51/73, Rec., p. 1213, punctele 14‑17): articolul 10 alineatul (1) „garantează că persoana interesată poate beneficia fără restricţii de anumite pensii, rente şi alocaţii, dobândite conform legislaţiei unuia sau a mai multor state membre, chiar dacă locuiește pe teritoriul unui alt stat membru decât cel în care se află instituţia debitoare. Obiectivul acestei dispoziţii este acela de a garanta dreptul persoanei interesate de a beneficia de astfel de prestaţii chiar şi după mutarea reşedinţei în alt stat membru, de exemplu în ţara de origine”. Conform unei concluzii formulate de Curte în Hotărârea Camera (citată la nota de subsol 4, punctele 14 și 16), scopul exportării fără restricţii a prestaţiilor în numerar este acela de a „asigura dreptul persoanei interesate de a beneficia de pensiile, rentele și alocaţiile dobândite conform legislaţiei unuia sau a mai multor state membre, chiar şi după transferul reşedinţei acesteia în alt stat membru, dar şi imposibilitatea de a refuza dobândirea unui asemenea drept numai pentru simplul motiv că nu locuiește pe teritoriul statului în care se află instituţia debitoare. […] [a]rticolul 10 alineatul (1) […] trebuie interpretat în sensul că organismul de asigurare din statul de origine nu poate aplica în cazul prestaţiilor de invaliditate principiul teritorialităţii menţionat de instanţa naţională”. În opinia lui Borchardt, Handbuch des EU‑Wirtschaftsrechts (Ed. Dauses, M. A.), München, 2004, volumul 1, D. II., punctul 64, reglementările privind securitatea socială a lucrătorilor reprezintă, din acest motiv, o completare necesară a dreptului la libera circulaţie. Ruland, F., „Rentenversicherung”, în Schulze, B., Zacher, H. (Ed.), Wechselwirkungen zwischen dem Europäischen Sozialrecht und dem Sozialrecht der Bundesrepublik Deutschland, Schriftenreihe für Internationales und Vergleichendes Sozialrecht, volumul 12, Berlin, 1991, p. 75, afirmă că normele europene în domeniul securităţii sociale au rol de „încadrare a liberei circulaţii”. Normele europene în domeniul securităţii sociale ar conţine „norme de conexare”, necesare pentru a crea o biografie socială unitară în cazul lucrătorilor migranţi pe baza biografiilor parţiale parcurse.

6 – Eichenhofer, E., citat la nota de subsol 4, p. 58, menţionează că articolul 10 din Regulamentul nr. 1408/71 nu justifică o obligaţie generală de exportare a tuturor prestaţiilor, în sensul care pare impus prin articolul 42 CE.

7 – În Hotărârea din 31 mai 1979, Pierik (182/78, Rec., p. 1977, punctul 4), şi în Hotărârea din 5 martie 1998, Kulzer (C‑194/96, Rec., p. I‑895, punctul 24), Curtea a menţionat că noţiunea „lucrător” în sensul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71 prezintă un caracter general şi se aplică oricărei persoane care, indiferent dacă exercită sau nu exercită o activitate profesională, are calitatea de asigurat în temeiul reglementărilor din domeniul securităţii sociale ale unuia sau mai multor state membre. Rezultă că pensionarii, îndreptăţiţi la plata unei pensii conform legislaţiei unuia sau mai multor state membre, chiar dacă nu exercită o activitate profesională, intră în domeniul de aplicare al dispoziţiilor regulamentului privind „lucrătorii” datorită afilierii lor la un regim de securitate socială, în măsura în care nu se aplică dispoziţii speciale.

8 – Astfel cum în mod repetat a afirmat Curtea, diferenţierea între prestaţiile excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1408/71 şi cele incluse în acesta depinde în principal de caracteristicile fundamentale ale fiecărei prestaţii, în special de obiectivul şi de condiţiile de acordare, nu însă de clasificarea unei prestaţii, conform legislaţiei naţionale, ca prestaţie de securitate socială. În Hotărârea din 5 iulie 1983, Valentini (171/82, Rec., p. 2157, punctul 13), Curtea a refuzat, de exemplu, să recunoască apartenenţa la prestaţiile pentru limita de vârstă în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 1408/71 în temeiul faptului că alocaţia urmăreşte un obiectiv de politică ocupaţională, contribuind la eliberarea locurilor de muncă ocupate de lucrători care se apropie de vârsta de pensionare în beneficiul şomerilor mai tineri. A se vedea şi Hotărârea din 27 martie 1985, Hoeckx (249/83, Rec., p. 973, punctul 11), Hotărârea din 4 iunie 1987, Campana (375/85, Rec., p. 2387), Hotărârea din 16 iulie 1992, Hughes (C‑78/91, Rec., p. I‑4839, punctul 14), şi Hotărârea din 10 octombrie 1996, Hoever şi Zachow (C‑245/94 şi C‑312/94, Rec., p. I‑4895, punctul 17).

9 – Fuchs, M., Europäisches Sozialrecht loc. cit. (nota de subsol 3), articolul 4, punctele 13 şi 14. Hotărârea Valentini (citată la nota de subsol 8, punctul 13).

10 – Hotărârea din 31 martie 1977, Fossi (79/76, Rec., p. 667).

11 – Hotărârea din 22 februarie 1979, Tinelli (144/78, Rec., p. 757).

12 – Hotărârea din 4 noiembrie 1997, Snares (C‑20/96, Rec., p. I‑6057, punctele 33, 42 şi 43), Hotărârea din 11 iunie 1998, Partridge (C‑297/96, Rec., p. I‑3467, punctul 34), Hotărârea din 31 mai 2001, Leclere şi Deaconescu (C‑43/99, Rec., p. I‑4265, punctul 32), şi Hotărârea din 29 aprilie 2004, Skalka (C‑160/02, Rec., p. I‑5613, punctul 25).

13 – Hotărârea din 8 martie 2001, Jauch (C‑215/99, Rec., p. I‑1901, punctele 32 şi 33), Hotărârea Skalka (citată la nota de subsol 12, punctul 28), şi Hotărârea din 16 ianuarie 2007, Pérez Naranjo (C‑265/05, Rep., p. I‑347, punctul 36), au avut ca obiect plata unei alocaţii de îngrijire (cu caracter contributiv) şi recunoaşterea unei alocaţii de compensare a pensiei (cu caracter necontributiv) în Austria, precum şi plata unei alocaţii suplimentare dintr‑un fond de solidaritate în Franţa (caracterul necontributiv aprobat în principiu, evaluarea detaliată fiind rezervată instanţei naţionale).

14 – Dispoziţia reglementează participarea financiară a statului federal la cheltuielile asigurării generale de pensie. În transpunerea principiului statului social, statul federal a creat regimul de asigurare de pensii bazat în principal pe coerciţie. Astfel, acesta are obligaţia de a structura într‑o formă rezonabilă contribuţiile rezultate în temeiul acestui regim. Contribuţia federală are drept scop garantarea prestaţiilor asigurării de pensii, protejând contribuabilii de obligaţii exagerate. Aceasta prezintă, astfel, o funcţie de garanţie şi de asigurare (Diel, U., Sozialgesetzbuch VI (Ed. Hauck, K., Noftz, W., volumul 2, Berlin, 2006, K articolul 213, punctele 8 şi 9, p. 4).

15 – Sistemul contributiv reprezintă o metodă de finanţare a asigurărilor sociale, în special a pensiei pentru limită de vârstă, dar şi a asigurării de sănătate şi de şomaj. Contribuţiile achitate sunt utilizate direct pentru finanţarea prestaţiilor, organismul de asigurare având astfel numai posibilitatea de a constitui rezerve reduse (de exemplu, rezerva asigurării obligatorii pentru limită de vârstă). Pentru contribuţia achitată, contribuabilul dobândeşte un drept la prestaţie în caz de nevoie (şomaj, boală, vârstă). La baza procedurii se află aşa‑numitul „contract între generaţii”. Prin această noţiune este descrisă situaţia în care contribuabilii asigură o anumită perioadă venituri suficiente generaţiei de pensionari de la momentul respectiv pentru a face faţă nevoilor şi, prin aceasta, propriul drept – mai bine spus, aşteptarea justificată ‑ de a fi susţinuţi în acelaşi mod în viitor de generaţia actuală de copii [Finke, H., „Sozialgesetzbuch VI”, loc. cit. (nota de subsol 14), volumul 2, Berlin, 2006, K articolul 153, punctul 20, p. 7].

16 – A se vedea Hotărârea din 22 octombrie 1978, Belbouab (10/78, Rec., p. 1915, punctul 5).

17 – Hotărârea din 21 octombrie 1975, Petroni (24/75, Rec., p. 1149, punctul 13), Hotărârea din 3 februarie 1977, Strehl (62/76, Rec., p. 211), Hotărârea din 10 ianuarie 1980, Jordan‑Vosters (69/79, Rec., p. 75), Hotărârea din 12 iunie 1980, CCAF/Laterza (733/79, Rec., p. 1915), Hotărârea din 23 februarie 1986, De Jong (254/84, Rec., p. 671, punctul 15), şi Hotărârea din 14 decembrie 1989, Dammer (168/88, Rec., p. 4553, punctul 21).

18 – Hotărârea Jauch (citată la nota de subsol 13, punctul 20) şi Hotărârea din 25 februarie 1986, Spruyt (284/84, Rec., p. 685, punctul 18 şi următoarele).

19 – Hotărârea Jauch (citată la nota de subsol 13, punctul 21) şi Hotărârea din 21 februarie 2006, Hosse (C‑286/03, Rec., p. I‑1771, punctele 24 şi 25).

20 – Hotărârea Fossi (citată la nota de subsol 10, p. 667).

21 – Hotărârea Tinelli (citată la nota de subsol 11, p. 757).

22 – Hotărârea din 6 iulie 1978, Gillard (9/78, Rec., p. 1661).

23 – Hotărârea din 16 septembrie 2004, Baldinger (C‑386/02, Rec., p. I‑8411).

24 – Biroul Reich‑ului de asigurare pentru limită de vârstă a angajaţilor (Reichsversicherungsanstalt für Angestellte) a fost creat în 1912 la Berlin ca organism pentru asigurarea obligatorie de stat. În calitate de persoană juridică de drept public cu rol de autoritate, acesta s‑a aflat pentru început sub supravegherea cancelariei Reich‑ului, iar din 1919 a devenit o structură a departamentului subordonat Ministerului Muncii al Reich‑ului. În 1934, Reichsversicherungsanstalt a fost subordonat Organismului de Asigurare al Reich‑ului (Reichsversicherungsamt) şi a preluat, în plus faţă de atribuţiile de până atunci, supravegherea caselor complementare de asigurare medicală a angajaţilor. Colectivităţile de drept public reprezintă asociaţii de persoane de drept public care își gestionează personal activităţile, având astfel un rol de degrevare a administraţiei de stat. Acestea nu implică respectarea cerinţei de reşedinţă sau sediu într‑o anumită regiune, ci includ membrii în funcţie de caracteristici specifice, profesionale, economice, sociale, culturale sau de altă natură. Din acest motiv, spre deosebire de colectivităţile teritoriale, acestea sunt denumite şi colectivităţi personale. În sectorul asigurărilor sociale fac parte din aceste colectivităţi Allgemeinen Ortskrankenkassen (casele de asigurări locale) şi casele complementare asimilate acestora, Berufsgenossenschaften (asociaţiile profesionale), Landesversicherungsanstalten (birourile regionale de asigurări) şi Bundesversicherungsanstalt für Angestellte (Biroul Federal de Asigurări pentru Angajaţi) (Maurer, H., Allgemeines Verwaltungsrecht, ediţia a douăsprezecea, München, 1999, articolul 23, punctul 30). Koja, F., Allgemeines Verwaltungsrecht, ediţia a treia, Viena, 1996, p. 322, menţionează că organismele de asigurări sociale ocupă o poziţie intermediară între colectivitatea personală şi grupul de interese, prezentând şi caracteristicile unei instituţii. Asemenea instituţiilor, acestea reprezintă o concentrare organizatorică de funcţionari administrativi şi de bunuri (clădiri, instalaţii, echipamente tehnice) formând o unitate administrativă autonomă.

25 – Declaraţia Republicii Federale Germania în sensul articolului 5 din Regulamentul nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi, lucrătorii care desfăşoară activităţi independente şi membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii (JO 2003, C 210, p. 1, punctul I.3.a). Rezultă că dispoziţiile de reglementare a asigurării obligatorii pentru limită de vârstă, prevăzute în „Sozialgesetzbuch, volumul VI, din 18 decembrie 1989” sunt considerate o componentă a legislaţiilor și a regimurilor la care se face referire la articolul 4 alineatele (1) şi (2) din regulament.

26 – Hotărârea din 29 noiembrie 1977, Beerens (35/77, Rec., p. 2249, punctele 9 şi 10).

27 – Brechmann, W., în Kommentar zum EUV/EGV, prima ediţie (1999), articolul 42, p. 647, punctul 11, atrage atenţia asupra faptului că, prin formularea declaraţiei, legislaţiile şi regimurile sunt incluse în ansamblu în mod obligatoriu în domeniul de aplicare al regulamentului. În plus, în Hotărârea din 5 mai 1977, Jansen (104/76, Rec., p. 829, punctul 7), în Hotărârea din 27 ianuarie 1981, Vigier (70/80, Rec., p. 229, punctul 12 şi următoarele), şi în Hotărârea din 18 mai 1995, Rheinhold şi Mahla (C‑327/92, Rec., p. I‑1235, punctul 15 şi următoarele), Curtea a constatat că domeniul de aplicare al articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71 este descris într‑o formă care lasă să se întrevadă că normele comunitare includ regimurile interne de securitate socială ale statelor în ansamblu.

28 – A se vedea Hotărârea Partridge (citată la nota de subsol 12, punctul 35), Hotărârea din 22 februarie 1990, Bronzino (228/88, Rec., p. I‑531, punctul 11), şi Hotărârea Gatto (C‑12/89, Rec., p. 557). Fuchs, M., Europäisches Sozialrecht, loc. cit. (nota de subsol 3), articolul 5, punctul 5; Brall, N., Der Export von Leistungen der sozialen Sicherheit in der Europäischen Union, Baden‑Baden, 2003, p. 153.

29 – Hotărârea Snares, citată la nota de subsol 12, punctul 39.

30 – Brall, N., loc. cit. (în franceză apare op. cit. in loc de loc. cit, deci nu se refera la nota de subsol, ci la titlu (nota de subsol 28), p. 28. În opinia lui Kahil, B., Europäisches Sozialrecht und Subsidiarität, Baden‑Baden 1996, p. 252, obligaţia legiuitorului comunitar de adoptare a normelor de coordonare se bazează, în afară de articolul 42 CE, în special pe o interpretare teleologică a prevederii, precum şi pe legătura din punct de vedere al scopului cu articolul 39 CE.

31 – Langer, R., Europäisches Sozialrecht, loc. cit. (nota de subsol 3), articolul 39, punctul 1.

32 – A se vedea Concluziile avocatului general Saggio prezentate la 13 aprilie 2000 în cauza în care s-a pronunţat Hotărârea Elsen (C‑135/99, Rec., p. I‑10409, punctul 25) și Hotărârea din 26 ianuarie 1999, Terhoeve (C‑18/95, Rec., p. I‑345, punctul 36).

33 – Hotărârea Elsen (citată la nota de subsol 32, punctul 33); în același sens, Hotărârea din 28 aprilie 1998, Decker (C‑120/95, Rec., p. I‑1831, punctul 23), şi Hotărârea Kohll (C‑158/96, Rec., p. I‑1931, punctul 19), Hotărârea din 12 mai 1998, Martínez Sala (C‑85/96, Rec., p. I‑2708, punctul 33), şi Hotărârea din 7 februarie 2002, Kauer (C‑28/00, Rec., p. I‑1343, punctul 45).

34 – Hotărârea Snares, citată la nota de subsol 12, punctul 45.

35 – În Concluziile prezentate la 30 martie 2006 în cauza în care s-a pronunţat Hotărârea din 26 octombrie 2006 Tas‑Hagen şi Tas (C‑192/05, Rec., p. I‑10451), avocatul general Kokott a afirmat, la punctele 61 și 62, că, la fel cum un stat membru dispune în general de libertatea de a stabili condiţiile de acordare a prestaţiilor sociale care nu sunt reglementate la nivel comunitar, acesta beneficiază şi de o largă libertate de apreciere şi de organizare cu privire la gradul de integrare de care ar trebui să dea dovadă persoana vizată. Reşedinţa persoanei vizate poate fi, în principiu, aleasă drept criteriu pentru evaluarea integrării în societatea statului membru care acordă prestaţia. Integrarea sa în societatea respectivă ar putea fi considerată confirmată prin constatarea că persoana respectivă a avut pe o perioadă determinată reşedinţa în statul membru respectiv. A se vedea în acest sens Hotărârea din 15 martie 2005, Bidar (C‑209/03, Rec., p. I‑2119, punctul 57); a se vedea şi Hotărârea din 11 iulie 2002, D’Hoop (Rec., p. I‑6191, punctul 38), Hotărârea din 23 martie 2004, Collins (Rec., p. I‑2703, punctul 67), şi Hotărârea din 15 septembrie 2005, Ioannidis (C‑258/04, Rec., p. I‑8275, punctul 30). A se vedea, în sfârșit, Concluziile avocatului general Kokott prezentate la 29 martie 2007 în cauza în care s-a pronunţat Hotărârea Hendrix (C‑287/05, Rep., p. I‑6909, punctul 72).

36 – A se vedea, în sfârșit, Concluziile avocatului general Kokott prezentate în cauza în care s-a pronunţat Hotărârea Hendrix (citată la nota de subsol 35, punctul 72).

37 – A se vedea Hotărârea Leclere şi Deaconescu (citată la nota de subsol 12, punctul 32), Hotărârea Snares (citată la nota de subsol 12, punctul 42), şi Hotărârea din 27 septembrie 1988, Lenoir, (313/86, Rec., p. 5391, punctul 16), prin care Curtea de Justiţie a subliniat, cu privire la prestaţiile speciale necontributive, că legiuitorul comunitar dispune de libertatea, în aplicarea articolului 42 CE, de a adopta reglementări derogatorii de la principiul exportabilităţii prestaţiilor de securitate socială. În special, astfel cum a admis deja Curtea, acordarea de prestaţii aflate în strânsă legătură cu mediul social poate fi condiţionată de reşedinţa în statul în care se află organismul competent. Articolul 10a din Regulamentul nr. 1408/71 admite includerea prestaţiilor de natură mixtă în coordonare, în sensul definiţiei din articolul 4 alineatul (2a), fără ca acestea să fie supuse în același timp obligaţiei de exportare a prestaţiilor. Aceste prestaţii sunt acordate exclusiv în statul membru de reşedinţă, conform normelor sale juridice, fiind suportate de acesta. Conform jurisprudenţei Curţii, este vorba despre prestaţii care, prin unele caracteristici, se apropie de asistenţa socială, în măsura în care necesitatea constituie un criteriu esenţial de aplicare şi nu se întemeiază pe cumulul perioadelor de încadrare în muncă sau de cotizare, iar prin alte caracteristici se apropie de securitatea socială, în măsura în care nu sunt prestaţii discreţionare şi conferă beneficiarilor o poziţie juridică definită prin lege, încadrându‑se în acelaşi timp în categoria asigurărilor sociale şi în cea a asistenţei sociale [a se vedea Schuler, R., loc. cit. (nota de subsol 3), articolul 10a, punctele 1 şi 2, şi Van Raepenbusch, S., La sécurité sociale des travailleurs européens – Principes directeurs et grands arrêts de la Cour de justice des Communautés européennes, Bruxelles, 2001, p. 28 şi următoarele].

38 – Brall, N., loc. cit. (nota de subsol 28), p. 30 şi următoarele.

39 – Hotărârea Martínez Sala, citată la nota de subsol 33.

40 – Hotărârea Elsen, citată la nota de subsol 32, punctul 35.

41 – Borchardt, loc. cit. (nota de subsol 5), punctele 81 şi 82.

42 – Articolul 4 alineatul 1 din Convenţia germano‑austriacă din 22 decembrie 1966 cu privire la securitatea socială prevedea că, sub rezerva existenţei unor dispoziţii contrare în prezenta convenţie, normele administrative ale unui stat parte la convenţie, potrivit cărora crearea unui drept la prestaţie, acordarea de prestaţii sau plata unor prestaţii în numerar depinde de locuirea pe teritoriul acestui stat, nu se aplică persoanelor menţionate la articolul 3 care locuiesc pe teritoriul celuilalt stat parte la prezenta convenţie. Articolul 3 litera a) prevedea că, la aplicarea legislaţiei unui stat parte la convenţie, cetăţenii acestuia sunt asimilaţi cetăţenilor celuilalt stat parte la convenţie. Din acest motiv, articolul 4 alineatul 1 în coroborare cu articolul 3 litera a) din Convenţie este considerat o renunţare la clauzele de rezidenţă în beneficiul cetăţenilor ambelor state parte la convenţie. În fapt, în urma acestei reglementări, în scopul acordării drepturilor de securitate socială, teritoriile Germaniei şi Austriei erau considerate un teritoriu unitar (asimilare teritorială).

43 – Articolul 14 alineatul 2 litera b) din Convenţia de securitate socială încheiată între Republica Federală Germania şi Republica Austria (BGBl. german 1998 II, p. 313; BGBl. austriac III nr. 138/1998) prevede: „Următoarele dispoziţii rămân aplicabile: […] b) articolul 4 alineatul 1 din convenţia menţionată, în ceea ce priveşte dispoziţiile germane potrivit cărora accidentele (boli profesionale) survenite în afara teritoriului Republicii Federale Germania, precum şi perioadele realizate în afara acestui teritoriu nu conferă niciun drept la prestaţie sau nu conferă un astfel de drept decât în condiţii determinate, atunci când avânzii‑cauză locuiesc în afara teritoriului Republicii Federale Germania şi în cazurile în care: i) prestaţiile au fost alocate sau erau exigibile la data intrării în vigoare a regulamentului în raporturile dintre cele două părţi contractante; ii) persoana interesată îşi stabilise reşedinţa obişnuită în Austria înainte de intrarea în vigoare a regulamentului în raporturile dintre cele două părţi contractante, iar plata prestaţiei datorate în temeiul asigurării de pensie şi de accidente începe să fie efectuată într‑un interval de 12 luni de la intrarea în vigoare a regulamentului în raporturile dintre părţile contractante; acest lucru este valabil de asemenea în ceea ce priveşte perioadele aferente unei alte pensii, inclusiv o pensie de urmaş, atunci când perioadele de pensie se succed fără întrerupere”.

44 – Curtea de Justiţie, în Hotărârea din 7 februarie 1991, Rönfeldt (C‑227/89, Rec., p. I‑323, punctul 29), face referire la „convenţiile în vigoare între două sau mai multe state membre şi integrate în dreptul naţional al acestora”. Költzsch, M., „Eine Entscheidung des EuGH und ihre Folgen für das internationale Sozialrecht – Zum Rönfeldt‑Urteil des EuGH”, în Die Sozialgerichtsbarkeit, 1992, p. 593, concluzionează în temeiul acestui principiu al Hotărârii Rönfeldt că respectivele convenţii în domeniul securităţii sociale sunt clasificate de Curte în dreptul naţional al statelor părţi. Această soluţie este justificată din perspectiva concepţiei juridice germane, deoarece la baza Legii fundamentale germane se află teoria dualistă cu privire la raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern.

45 – Eichenhoffer, E., loc. cit. (nota de subsol 3), articolul 2 punctul 6, menţionează că o condiţie suplimentară pentru aplicarea Regulamentului nr. 1408/71 este existenţa unei situaţii de fapt cu caracter transfrontalier. Această cerinţă este exprimată prin formularea articolului 2 alineatul (2) prin care se arată că această condiţie se aplică persoanelor „care au făcut obiectul legislaţiei din unul sau mai multe state membre”. Această condiţie trebuie interpretată în sensul că o aplicare a dispoziţiilor cu privire la coordonarea prestaţiilor de securitate socială poate fi luată în calcul numai cu privire la situaţii de fapt cu caracter transfrontalier.

46 – Hotărârea din 11 octombrie 2001, Khalil și alţii (C‑95/99-C‑98/99 și C‑180/99, Rec., p. I‑7413, punctele 68 şi 69).

47 – În Hotărârea din 10 mai 2001, Rundgren (C‑389/99, Rec., p. I‑3731, punctul 35), Curtea a concluzionat că o persoană beneficiază de protecţia conferită de Regulamentul nr. 1408/71 dacă locuieşte într‑un stat membru, în cazul în care nu a desfăşurat o activitate salariată în statul respectiv, dar în schimb beneficiază de o pensie din partea unui alt stat membru ca funcţionar pensionat.

48 – JO 1994, L 1, p. 3.

49 – A se vedea Hotărârea Kauer, citată la nota de subsol 33, punctul 3.

50 – Hotărârea Spruyt (citată la nota de subsol 18, punctul 18 şi următoarele), Hotărârea Jauch (citată la nota de subsol 13, punctul 21), şi Hotărârea Hosse (citată la nota de subsol 19, punctele 24 şi 25).

51 – Hotărârea Tinelli, citată la nota de subsol 11, punctul 7.

52 – Normele referitoare la regimul german al pensiilor dobândite prin contribuţii în străinătate se aplică pentru asigurarea de pensii şi de accident. În prezent, temeiul legal este reprezentat de FRG. Acesta a înlocuit Legea privind drepturile la pensie dobândite prin contribuţii în străinătate (FAG). Eichenhoffer, E., Handbuch des Sozialversicherungsrechts (publicat de Schulin, B.), volumul 3, München, 1999, articolul 76, punctul 51, menţionează că, în timp ce FAG intenţiona să ofere despăgubire persoanelor deplasate şi refugiate prin perioade şi drepturi dobândite în Germania ca urmare a pierderii drepturilor sociale în statul de deplasare şi refugiere, FRG ar fi fost marcată de intenţia legiuitorului german de integrare a persoanelor deplasate şi refugiate: persoanele deplasate şi refugiate – independent de poziţia lor din punct de vedere al asigurărilor sociale, determinată de condiţiile lor individuale şi de cele de natură social‑politică din statul lor de origine – nu urmau să fie despăgubite în principal pentru dezavantajele suferite ca urmare a deplasării şi a refugierii, ci urmau să beneficieze, din punct de vedere al asigurărilor sociale, de o poziţie în Germania care ar fi fost obţinută dacă ar fi contribuit în Germania, şi nu în zonele de deplasare. Din acest motiv, perioadele de contribuţie realizate de persoane în zonele de deplasare trebuie integrate, conform articolului 15 din FRG, ca perioade de contribuţie în regimul obligatoriu de asigurări de pensii. Autorul concluzionează că FRG ar avea la bază ideea de despăgubire, aceasta fiind însă completată cu cea a integrării, care ar fi dominantă.

53 – Hotărârea Jauch (citată la nota de subsol 13, punctele 32 şi 33).

54 – Articolul 291b din SGB VI (rambursarea prestaţiilor care nu sunt acoperite prin contribuţie) prevede: „Statul federal rambursează organismelor de asigurare de pensii pentru lucrători și angajaţi cheltuielile efectuate cu prestaţiile acordate în aplicarea dispoziţiilor privind drepturile la pensie dobândite prin contribuţii în străinătate”. Această dispoziţie se referă la prestaţiile acordate în aplicarea dispoziţiilor privind drepturile de pensie dobândite prin contribuţii în străinătate datorate de către Rentenversicherung și, astfel, la o anumită parte a prestaţiilor care nu sunt acoperite prin contribuţii – sau a prestaţiilor din afara sectorului asigurărilor –, acoperite de Rentenversicherung (a se vedea în acest scop Finke, H., SGB VI – Gesetzliche Rentenversicherung einschließlich Übergangsrecht für das Beitrittsgebiet, volumul al treilea, ediţia 4/06, articolul 291b, punctul 1).

55 – Hotărârile citate la nota de subsol 12 Snares (punctele 33, 42 şi 43), Partridge (punctul 34), Leclere şi Deaconescu (punctul 32) şi Skalka (punctul 25).

56 – Ca element determinant pentru asistenţa socială, Curtea a considerat că acordarea prestaţiei prevăzute legal este independentă de perioadele de activitate profesională, de încheierea unei asigurări sau de achitarea unei cotizaţii. A se vedea Hotărârea Newton, citată la nota de subsol 4, punctul 13.

57 – În Concluziile prezentate la 20 octombrie 2005 în cauza în care s-a pronunţat Hotărârea Hosse (citată la nota de subsol 19, punctul 30), avocatul general Kokott a afirmat, referindu-se la jurisprudenţa Curţii, necesitatea interpretării restrictive a dispoziţiilor care reglementează derogări de la exportabilitatea prestaţiilor de securitate socială. Această cerinţă de interpretare s‑ar aplica cu atât mai mult în situaţiile în care o normă de derogare, de exemplu articolul 4 alineatul (2b) din Regulamentul nr. 1408/71, determină chiar inaplicabilitatea regulamentului în ansamblu. În consecinţă, în plus faţă de menţionarea unei prestaţii în rubrica III din anexa II la regulament, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii materiale pentru a exclude o prestaţie din domeniul de aplicare al regulamentului, în sensul articolului 4 alineatul (2b): prestaţia se întemeiază pe dispoziţii legale a căror aplicabilitate este limitată la o parte din teritoriul unui stat membru, prestaţia se acordă independent de vreo contribuţie şi prezintă caracterul unei prestaţii speciale. A se vedea Hotărârea Jauch (citată la nota de subsol 13, punctul 21) şi Hotărârea Hosse (citată la nota de subsol 19, punctul 25). Fuchs, M., loc. cit. (nota de subsol 9), articolul 4 punctul 27, prevede că prestaţiile speciale cu caracter necontributiv menţionate la articolul 4 alineatul (2a) se acordă în numerar exclusiv în statul de reşedinţă, în temeiul prevederilor legale naţionale, în măsura în care aceste prestaţii sunt menţionate în anexa IIa.

58 – Atât din articolele 6, 7 şi 8 din Regulamentul nr. 1408/71, cât şi din jurisprudenţa Curţii rezultă că articolul 8 se referă numai la convenţiile încheiate între ele de către statele membre după intrarea în vigoare a regulamentului. A se vedea în acest sens Hotărârea din 2 august 1993, Grana‑Novoa (C‑23/92, Rec., p. I‑4505, punctul 22), și Hotărârea din 28 aprilie 1994, Hoorn (C‑305/92, Rec., p. I‑1525, punctul 19).

59 – A se vedea Hotărârea Rönfeldt, citată la nota de subsol 44, punctul 23. Această hotărâre reprezintă o dezvoltare a jurisprudenţei anterioare (în special a Hotărârii Petroni, citată la nota de subsol 17, punctul 13, a Hotărârii De Jong, citată la nota de subsol 17, punctul 15, şi a Hotărârii Dammer, citată la nota de subsol 17, punctul 21), conform căreia scopul articolelor 48-51 din Tratatul CEE nu ar fi atins în cazul în care lucrătorii care își valorifică dreptul la libera circulaţie ar pierde avantaje de securitate socială garantate conform legislaţiei unui stat membru. În plus, Curtea a dedus consecinţele Hotărârii din 9 iulie 1980, Gravina (807/79, Rec., p. 2205, punctul 7), în care a concluzionat că aplicarea normelor comunitare nu poate conduce la diminuarea prestaţiilor acordate conform legislaţiei unui stat membru. Kessler, F., „Pensions d’invalidité de droit communautaire et conventions bilatérales de sécurité sociales – des précisions”, în Revue de droit sanitaire social, ianuarie-martie 1996, p. 148, susţine că, în speţă, Curtea aplică o formă a „principiului normei mai favorabile” în cazul unui conflict între o prevedere a Regulamentului nr. 1408/71 şi o convenţie bilaterală în domeniul securităţii sociale.

60 – Hotărârea Rönfeldt, citată la nota de subsol 44.

61 – Hotărârea din 9 noiembrie 1995, Thévenon (C‑475/93, Rec., p. I‑3813, punctul 26).

62 – Hotărârea din 9 octombrie 1997, Naranjo Arjona şi alţii (C‑31/96-C‑33/96, Rec., p. I‑5501, punctul 27).

63 – Hotărârea din 17 decembrie 1998, Grajera Rodriguez (C‑153/97, Rec., p. I‑8645).

64 – Citată la nota de subsol 61, punctul 26.

65 – Hotărârea Naranjo Arjona și alţii (citată la nota de subsol 62, punctul 29) şi Hotărârea Grajera Rodriguez (citată la nota de subsol 63, punctul 29).

66 – Hotărârea din 7 iunie 1973, Walder (82/72, Rec., p. 599, punctele 6 şi 7), şi Hotărârea Thévenon (citată la nota de subsol 61, punctul 15).

67 – Pe de altă parte, scopul acestei jurisprudenţe nu poate fi acela de a acorda lucrătorilor toate avantajele posibile în temeiul convenţiilor din domeniul securităţii sociale şi al legislaţiilor naţionale. Van Raepenbusch, S., „Les rapports entre le règlement (C. E. E.) N° 1408/71 et les conventions internationales dans le domaine de la sécurité sociale des travailleurs circulant à l´intérieur de la Communauté”, în Cahiers de droit européen, 1991, p. 466, exprimă, de exemplu, obiecţia că, deşi este recunoscut că articolul 42 CE nu permite Consiliului, în cadrul activităţii sale legislative, să revoce lucrătorilor drepturi acordate în prealabil, scopul prioritar al articolului 42 CE este acela de a înlocui sistemele obişnuite cu un mecanism de coordonare a regimurilor naţionale de asigurări sociale pentru a garanta libera circulaţie a lucrătorilor salariaţi pe teritoriul Comunităţii. Ottevaere, A., „Le règlement 1408/71 et les conventions de sécurité sociale: suite et fin des incertitudes – l’arrêt Thévenon”, în Revue belge de sécurité sociale, 1996, p. 849, identifică pericolul reprezentat de posibilitatea lucrătorului de a alege între aplicarea Regulamentului nr. 1408/71 şi a convenţiilor cu privire la securitatea socială pentru a valorifica avantajele dorite. Din acest motiv, autorul salută menţionarea jurisprudenţei Rönfeldt în Hotărârea Thévenon.

68 – Hotărârea din 30 aprilie 1996, Boukhalfa (C‑214/94, Rec., p. I‑2253, punctul 15). Această cauză se referă la un cetăţean belgian care a lucrat la Ambasada Germaniei din Alger ca funcţionar la biroul de paşapoarte şi care avea reşedinţa în Algeria înainte de încheierea contractului de muncă. Reclamanta a solicitat respectarea principiului egalităţii de tratament cu personalul local, cerere respinsă de Republica Federală Germania pe motiv că normele de drept comunitar nu erau aplicabile ca urmare a lipsei aplicabilităţii teritoriale. Curtea a reamintit însă că, potrivit jurisprudenţei, normele de drept comunitar sunt aplicabile şi unei activităţi profesionale exercitate în afara teritoriului Comunităţii în cazul în care raportul de muncă prezintă o legătură suficient de strânsă cu teritoriul comunitar. Acest principiu trebuie înţeles ca având în vedere de asemenea cazurile în care raportul de muncă este suficient de legat de dreptul unui stat membru şi, prin urmare, de normele relevante de drept comunitar. În consecinţă, Curtea a concluzionat că, în situaţiile similare celei în care se afla reclamanta, este aplicabil dreptul comunitar şi, prin aceasta, interdicţia consacrată în normele comunitare de discriminare pe criterii de cetăţenie, pentru toate aspectele raportului de muncă reglementate de legislaţia unui stat membru.

69 – Hotărârea Rundgren, citată la nota de subsol 47, punctul 35. Această speţă se referă la un funcţionar suedez pensionat care beneficia de o pensie de funcţionar din Suedia şi care s‑a stabilit în Finlanda înainte ca Regulamentul nr. 1408/71 să intre în vigoare în acest stat. Curtea a arătat că încetarea activităţii salariate de către domnul Rundgren şi stabilirea reşedinţei în Finlanda anterior intrării în vigoare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 nu îl putea exclude din domeniul de aplicare temporal, personal şi material al acestui regulament. În acest sens, importanţa decisivă a revenit faptului că persoana vizată beneficia de o pensie de funcţionar din alt stat membru. În consecinţă, Curtea a constatat aplicabilitatea Regulamentului nr. 1408/71 în această cauză.

70 – Hotărârea Elsen, citată la nota de subsol 32, punctul 33; în același sens, Hotărârile citate la nota de subsol 33 Decker (punctul 23), Kohll (punctul 19), Martínez Sala (punctul 33) şi Hotărârea Kauer, citată la nota de subsol 32, punctul 45.

Full & Egal Universal Law Academy