18.4.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 90/24
Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 4 martie 2009 – Italia/Comisia
(Cauza T-424/05) (1)
(„Ajutoare de stat - Schemă de ajutor pusă în aplicare de autoritățile italiene în favoarea unor organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, specializate în deținerea de acțiuni ale societăților cu capitalizare scăzută sau medie - Decizie prin care ajutorul este declarat incompatibil cu piața comună - Obligația de motivare - Caracterul selectiv al măsurii - Afectarea schimburilor comerciale dintre statele membre și denaturarea concurenței - Articolul 87 alineatul (3) litera (c) CE”)
2009/C 90/37
Limba de procedură: italiana
Părțile
Reclamantă: Republica Italiană (reprezentant: P. Gentili, avvocato dello Stato)
Pârâtă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: V. Di Bucci și E. Righini, agenți)
Obiectul
Anularea Deciziei 2006/638/CE a Comisiei din 6 septembrie 2005 privind schema de ajutor pe care Italia intenționează să o pună în aplicare în favoarea unor organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, specializate în deținerea de acțiuni ale societăților cu capitalizare scăzută sau medie cotate pe piețele reglementate (JO 2006, L 268, p. 1).
Dispozitivul
1)
Respinge acțiunea.
2)
Obligă Republica Italiană la plata cheltuielilor de judecată.
(1) JO C 22, 28.1.2006.
Full & Egal Universal Law Academy