10.1.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 6/2
Hotărârea Curții (Camera a doua) din 20 noiembrie 2008 — Comisia Comunităților Europene/Irlanda
(Cauza C-66/06) (1)
(Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Directiva 85/337/CEE - Evaluarea efectelor anumitor proiecte asupra mediului - Autorizații acordate fără evaluare)
(2009/C 6/02)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: F. Simonetti, X. Lewis, agenți, F. Louis, avocat, C. O'Daly, solicitor)
Pârâtă: Irlanda (reprezentanți: D. O'Hagan, J. Connolly și G. Simons, agenți)
Intervenientă în susținerea pârâtei: Republica Polonă (reprezentant: E. Ośniecka-Tamecka, agent)
Obiectul
Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Încălcarea articolului 2 alineatul (1) și a articolului 4 alineatele (2)-(4) din Directiva 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (JO L 175, p. 40, Ediție specială, 15/vol. 1, p. 174), astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/11/CE din 3 martie 1997 (JO L 73, p. 5, Ediție specială, 15/vol. 3, p. 254) — Autorizații acordate fără evaluare
Dispozitivul
1)
Prin neadoptarea, conform articolului 2 alineatul (1) și articolului 4 alineatele (2) (4) din Directiva 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/11/CE din 3 martie 1997, a tuturor actelor necesare pentru ca, înaintea acordării autorizației, proiectele care ar putea avea efecte importante asupra mediului și care se înscriu în categoria de proiecte menționate la anexa II punctul 1 literele (a)-(c) și (f) la această directivă să fie supuse unei proceduri de autorizare și unei evaluări a efectelor lor în această privință, conform articolelor 5-10 din directiva respectivă, Irlanda nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul acesteia.
2)
Obligă Irlanda la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Comisia Comunităților Europene.
3)
Republica Polonă suportă propriile cheltuieli de judecată.
(1) JO C 108, 6.5.2006.
Full & Egal Universal Law Academy