9.5.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 116/5
Hotărârea Curții (Camera a treia) din 13 martie 2008 — Comisia Comunităților Europene/Regatul Spaniei
(Cauza C-248/06) (1)
(Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Libertatea de stabilire - Restricții - Cercetare și dezvoltare - Regim de deducere a cheltuielilor efectuate în străinătate)
(2008/C 116/08)
Limba de procedură: spaniola
Părțile
Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: R. Lyal și L. Escobar Guerrero, agenți)
Pârât: Regatul Spaniei (reprezentant: M. Muñoz Pérez, agent)
Obiectul
Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Încălcarea articolelor 43 CE, 48 CE și 49 CE și a articolelor 31 și 36 SEE — Regim de deducere a cheltuielilor privind activitățile de cercetare și dezvoltare și de inovare tehnologică efectuate în străinătate, care este mai oneros decât cel aplicabil cheltuielilor efectuate în Spania
Dispozitivul
1)
Prin menținerea în vigoare a unui regim de deducere a cheltuielilor aferente activităților de cercetare și de dezvoltare, precum și de inovare tehnologică, mai puțin favorabil pentru cheltuielile efectuate în străinătate decât pentru cele realizate în Spania, un astfel de regim rezultând din prevederile articolului 35 din legea privind impozitul pe profit, astfel cum a fost modificată prin Decretul regal legislativ 4/2004 din 5 martie 2004, Regatul Spaniei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 43 CE și 49 CE privind libertatea de stabilire și libertatea de a presta servicii, precum și al articolelor corespunzătoare din Acordul privind Spațiul Economic European din 2 mai 1992, respectiv articolele 31 și 36 din acest acord.
2)
Obligă Regatul Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.
(1) JO C 178, 29.7.2006.
Full & Egal Universal Law Academy