24.5.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 128/6
Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 1 aprilie 2008 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Bayerisches Verwaltungsgericht München — Germania) — Tadao Maruko/Versorgungsanstalt der deutschen Bühnen
(Cauza C-267/06) (1)
(Egalitate de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă - Directiva 2000/78/CE - Prestații în favoarea urmașilor prevăzute de un sistem obligatoriu de asigurare profesională - Noțiunea „remunerație’ - Refuzul acordării pentru motivul lipsei căsătoriei - Parteneri de același sex - Discriminare bazată pe orientarea sexuală)
(2008/C 128/09)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Bayerisches Verwaltungsgericht München
Părțile din acțiunea principală
Reclamant: Tadao Maruko
Pârâtă: Versorgungsanstalt der deutschen Bühnen
Obiectul
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Bayerisches Verwaltungsgericht München — Interpretarea articolului 1, a articolului 2 alineatul (2) litera (a) și a articolului 3 alineatul (1) litera (c) și alineatul (3) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (JO L 303, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 7) — Noțiunea de remunerație — Excluderea unui partener înregistrat de la dreptul la o pensie de urmaș
Dispozitivul
1)
O pensie de urmaș acordată în cadrul unui sistem de asigurare profesională precum cel administrat de Versorgungsanstalt der deutschen Bühnen intră în domeniul de aplicare al Directivei 2000/78 a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
2)
Dispozițiile coroborate ale articolelor 1 și 2 din Directiva 2000/78 se opun unei reglementări precum cea în cauză în acțiunea principală, în temeiul căreia, după decesul partenerului de viață, partenerul supraviețuitor nu dobândește o pensie de urmaș echivalentă celei acordate unui soț supraviețuitor, cu toate că, în dreptul național, uniunea consensuală ar plasa persoanele de același sex într-o situație asemănătoare cu aceea a soților în ceea ce privește pensia de urmaș menționată. Instanței de trimitere îi revine sarcina de a verifica dacă un partener de viață supraviețuitor se află într-o situație asemănătoare cu aceea a unui soț beneficiar al pensiei de urmaș prevăzute de sistemul de asigurare profesională administrat de Versorgungsanstalt der deutschen Bühnen.
(1) JO C 224, 16.9.2006.
Full & Egal Universal Law Academy