CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
JÀN MAZÁK
prezentate la 16 ianuarie 2008(1)
Cauza C‑331/06
K. D. Chuck
împotriva
Raad van bestuur van de Sociale verzekeringsbank
[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Rechtbank Amsterdam (Țările de Jos)]
„Asigurare de pensie pentru limită de vârstă – Calculul perioadelor de asigurare ale unui resortisant al unui stat membru care a lucrat în alte două state membre – Rezidență în afara Comunității la data pensionării”
1. Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește articolul 48 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 de aplicare a regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1386/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2001 (denumit în continuare „Regulamentul nr. 1408/71” sau „regulamentul”)(2).
2. Această dispoziție privește perioadele de asigurare mai mici de un an realizate în temeiul unui sistem de pensii național determinat. Articolul 48 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1408/71 prevede, în esență, că astfel de perioade trebuie adăugate perioadelor de asigurare realizate în temeiul altor regimuri de securitate socială ale unuia sau mai multor state membre.
3. În cauza care se află la originea prezentei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare, un resortisant britanic a lucrat mai mulți ani în Comunitate (în principal în Țările de Jos, dar și, timp de nouă luni, în Danemarca) și apoi s‑a deplasat în Statele Unite, unde locuiește de atunci. La momentul depunerii unei cereri de pensie la autoritățile olandeze competente, s‑a pus problema dacă regula cuprinsă în articolul 48 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1408/741 ar trebui aplicată unei cereri de pensie depusă de o persoană care locuiește în afara Comunității, ceea ce ar însemna, în acest caz, că autoritatea competentă olandeză ar trebui să ia în considerare – pentru calcularea pensiei solicitate – perioadele de asigurare realizate atât în temeiul reglementării olandeze, cât și în temeiul reglementării daneze.
I – Cadrul juridic
A – Dreptul comunitar
4. Regulamentul nr. 1408/71 cuprinde dispoziții privind coordonarea aplicării regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității.
5. Articolul 2 din regulament are următorul cuprins:
„Domeniul de aplicare personal
(1) Prezentul regulament se aplică lucrătorilor salariați sau lucrătorilor care desfășoară activități independente și studenților care se află ori s‑au aflat sub incidența legislației din unul sau mai multe state membre și care sunt resortisanți ai unuia dintre statele membre sau sunt persoane apatride ori refugiați cu reședința pe teritoriul unuia dintre statele membre, precum și membrilor familiilor acestora și supraviețuitorilor lor.
[…]”
6. Articolul 3 alineatul (1) din regulament are următorul cuprins:
„Egalitatea de tratament
(1) Sub rezerva dispozițiilor speciale ale prezentului regulament, persoanele [care au reședința pe teritoriul unuia dintre statele membre(3)] cărora li se aplică prezentul regulament au aceleași obligații și se bucură de aceleași avantaje prevăzute de legislația oricărui stat membru ca și cetățenii acelui stat.”
7. Articolul 10 din regulament prevede:
„Renunțarea la clauzele de rezidență. Efectul asigurării obligatorii asupra rambursării contribuțiilor
(1) Dacă prezentul regulament nu prevede altceva, prestațiile de invaliditate, de limită de vârstă sau de urmaș în numerar, indemnizațiile pentru accidente de muncă sau boli profesionale și ajutoarele de deces obținute în temeiul legislației unuia sau mai multor state membre nu sunt supuse niciunei reduceri, modificări, suspendări, retrageri sau confiscări pe motiv că beneficiarul are reședința pe teritoriul altui stat membru decât cel în care se află instituția debitoare.
Primul paragraf se aplică și prestațiilor în sumă unică acordate în cazul în care soțul supraviețuitor care avea dreptul la pensie sau indemnizație de urmaș se recăsătorește.
[…]”
8. Articolul 46 alineatul (2) din regulament prevede:
„În cazul în care condițiile impuse de legislația unui stat membru pentru a avea dreptul la prestații sunt îndeplinite numai după aplicarea articolului 45 și a articolului 40 alineatul (3), se aplică următoarele reguli:
(a) instituția competentă calculează cuantumul teoretic al prestației pe care ar putea să o pretindă persoana interesată, cu condiția ca toate perioadele de asigurare sau de rezidență care au fost realizate în temeiul legislației statelor membre căreia i s‑a supus lucrătorul salariat sau lucrătorul care desfășoară o activitate independentă să fi fost realizate în statul respectiv în temeiul legislației pe care o aplică la data acordării prestației. Dacă, în temeiul acestei legislații, cuantumul prestației este independent de durata perioadelor realizate, cuantumul se consideră ca fiind cuantumul teoretic menționat în prezentul alineat;
[…]”
9. Articolul 48 din regulament prevede:
„Perioadele de asigurare sau de rezidență mai mici de un an
(1) Fără a aduce atingere articolului 46 alineatul (2), instituției unui stat membru nu i se impune să acorde prestații în temeiul perioadelor realizate conform legislației pe care o aplică și care sunt luate în considerare în momentul producerii riscului, dacă:
– durata respectivelor perioade nu atinge un an
și
– luându‑se în considerare numai aceste perioade, nu se dobândește niciun drept la prestație în temeiul dispozițiilor respectivei legislații.
(2) Instituția competentă a fiecărui stat membru în cauză ia în considerare perioadele menționate la alineatul (1), în scopul aplicării articolului 46 alineatul (2), cu excepția literei (b).
(3) Dacă efectul aplicării alineatului (1) ar fi să descarce toate instituțiile statelor membre respective de obligațiile lor, se acordă prestații exclusiv în temeiul legislației ultimului dintre acele state ale cărui condiții sunt îndeplinite, ca și cum toate perioadele de asigurare și rezidență realizate și luate în considerare în conformitate cu articolul 45 alineatele (1)-(4) ar fi fost îndeplinite în temeiul legislației statului respectiv.”
10. Articolul 36 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 574/72(4) (regulamentul de aplicare) are următorul cuprins:
„Dacă un solicitant are reședința pe teritoriul unui stat care nu este un stat membru, acesta trebuie să adreseze cererea instituției competente a statului membru a cărui legislație i s‑a aplicat lucrătorului salariat sau lucrătorului care desfășoară o activitate independentă ultima dată.
Dacă solicitantul adresează cererea sa instituției din statul membru al cărui resortisant este, aceasta din urmă o transmite instituției competente.”
B – Reglementarea națională
1. Reglementarea olandeză
11. Algemene Ouderdomswet (Legea privind regimul general de pensii pentru limită de vârstă, denumită în continuare „AOW”) prevede că persoanele asigurate în temeiul acestei legi primesc o pensie pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 65 de ani. Persoanele asigurate sunt cele care nu au împlinit vârsta de 65 de ani și care, având sau neavând reședința în Țările de Jos, sunt supuse impozitului pe venit în temeiul unei activități profesionale remunerate, exercitată în Țările de Jos. Cuantumul pensiei pentru limită de vârstă se reduce cu 2 % pentru fiecare an calendaristic complet în care beneficiarul nu a fost asigurat după împlinirea vârstei de 15 ani, dar înainte de împlinirea vârstei de 65 de ani.
2. Reglementarea daneză
12. Regimul obligatoriu danez de pensii pentru limită de vârstă prevede o asigurare pentru persoanele care locuiesc și muncesc în Danemarca. Regimul danez, precum cel olandez, este de tip cumulativ. Potrivit dispozițiilor reglementării daneze, domnul Chuck nu poate pretinde plata unei pensii pentru limită de vârstă în temeiul a nouă luni de asigurare.
II – Istoricul cauzei, procedura națională și întrebarea preliminară
13. Reclamantul, cetățean britanic, s‑a născut la 13 decembrie 1935. Între 1 septembrie 1972 și 1 aprilie 1975, precum și între 1 ianuarie 1976 și 31 decembrie 1977, și anume timp de patru ani și șapte luni, acesta a locuit și a lucrat în Țările de Jos. În timpul celor nouă luni care separă aceste două perioade, reclamantul a lucrat în Danemarca, unde a plătit contribuții de securitate socială. De la 1 ianuarie 1978, domnul Chuck are reședința în Statele Unite.
14. La împlinirea vârstei de pensionare, reclamantul a depus la Raad van bestuur van de Sociale Verzekeringsbank (Consiliul de administrație al Casei de securitate socială, denumit în continuare „SVB”) o cerere de pensie pentru limită de vârstă.
15. Prin Decizia din 11 septembrie 2001, SVB l‑a informat pe reclamant că, potrivit AOW, are dreptul, începând cu luna decembrie 2000, la o pensie egală cu 10 % din pensia completă, în temeiul AOW. Pentru calcularea cuantumului acestei pensii, SVB nu a luat în considerare contribuțiile de securitate socială achitate în Danemarca, pentru că domnul Chuck nu locuia pe teritoriul Comunității la momentul depunerii cererii de pensie și, în opinia SVB, acesta nu putea să se prevaleze de beneficiul acordat prin articolul 48 din regulament.
16. Reclamantul a fost de asemenea informat cu privire la faptul că, dat fiind că soția sa nu a împlinit încă vârsta de 65 de ani, are dreptul – începând cu luna decembrie 2002 – la o alocație în cuantum de 26 % din alocația totală.
17. Domnul Chuck a contestat această decizie; la 2 ianuarie 2002, SVB a respins contestația ca nefondată. Domnul Chuck a atacat această decizie în fața Rechtbank Amsterdam, susținând în esență că perioada în care a contribuit la regimul danez de securitate socială trebuie luată în considerare de SVB la calcularea pensiei sale și că SVB în mod eronat nu a aplicat articolul 48 alineatul (2) din regulament, deoarece faptul că nu locuia pe teritoriul Comunității nu se opune aplicării acestei dispoziții.
18. La 27 iulie 2006, Rechtbank Amsterdam a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„În cazul în care un lucrător are reședința în afara teritoriului Comunității la data la care împlinește vârsta de pensionare, articolul 48 din regulament trebuie să se aplice în același mod ca și cum lucrătorul în cauză ar avea reședința pe teritoriul Comunității?”
III – Procedura în fața Curții
19. Au prezentat observații Curții SVB, Comisia și guvernele elen, italian și olandez.
20. Procedura orală a avut loc la 27 septembrie 2007.
IV – Principalele argumente ale părților
21. Comisia propune să se răspundă în sensul că, în cazul în care un lucrător are reședința în afara Comunității la data împlinirii vârstei de pensionare, articolul 48 trebuie aplicat în același mod ca și cum acesta ar avea reședința pe teritoriul Comunității. În scopul aplicării acestui articol, nu prezintă importanță chestiunea dacă persoana care se pensionează are reședința pe teritoriul Comunității sau în afara acestuia.
22. Din jurisprudența Curții reiese că Regulamentul nr. 1408/71 nu instituie un regim de securitate socială comun, ci doar coordonează regimurile naționale. În timp ce lucrătorii migranți afiliați la diferite instituții naționale de securitate socială păstrează creanțe separate față de diferite instituții naționale de securitate socială, normele comunitare de securitate socială a lucrătorilor migranți garantează recunoașterea și protecția drepturilor imediat după dobândirea acestora de către persoanele care trebuie considerate lucrători migranți în sensul acestei reglementări.
23. În plus, jurisprudența Curții indică faptul că, pentru aplicarea acestor norme, ceea ce prezintă importanță este raportul dintre un lucrător și un anumit regim de securitate socială al unui stat membru, în temeiul căruia a fost asigurat o anumită perioadă, și nu, de exemplu, locul unde desfășoară o activitate profesională. În opinia Comisiei, criteriul esențial pentru aplicarea Regulamentului nr. 1408/71 este, așadar, raportul dintre lucrător și regimul de securitate socială al unui stat membru.
24. Dacă s‑ar admite raționamentul SVB, principiul cumulului, enunțat de Regulamentul nr. 1408/71, ar fi lipsit de o mare parte a efectelor sale.
25. Cu toate acestea, este incontestabil faptul că nicio prevedere a regulamentului nu impune exportabilitatea beneficiilor de securitate socială către țări terțe. Acest aspect este reglementat în continuare de dreptul național.
26. Guvernele elen și italian sunt în esență de acord cu Comisia. Guvernul elen arată de asemenea că articolul 36 alineatul (3) din Regulamentul nr. 574/72 prevede că, în cazul în care solicitantul are reședința pe teritoriul unui stat care nu este stat membru, acesta trebuie să adreseze cererea instituției competente a acelui stat membru a cărui legislație i‑a fost aplicată ultima dată lucrătorului.
27. Guvernul italian susține că articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71, care vizează menținerea beneficiilor în cazul mutării dintr‑un stat membru în alt stat membru, nu implică în sine menținerea dreptului la prestații numai în cazul în care persoana în cauză se mută dintr‑un stat membru în alt stat membru și nu exclude dobândirea unui drept la prestații în cazul în care solicitantul nu mai locuiește într‑un stat membru la momentul pensionării. Guvernul italian face de asemenea referire la modificarea articolului 3 din Regulamentul nr. 1408/71 prin Regulamentul nr. 647/2005, care înlătură condiția de rezidență pe teritoriul unui stat membru pentru a putea beneficia de reglementarea în materie de securitate socială a oricărui alt stat membru într‑un mod nediscriminatoriu. În plus, guvernul italian arată că articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004(5), care, de la data aplicării sale(6), abrogă Regulamentul nr. 1408/71, prevede că „[p]rezentul regulament se aplică resortisanților unuia dintre statele membre, apatrizilor și refugiaților care sunt rezidenți într‑un stat membru și care se află sau s‑au aflat sub incidența legislației unuia sau mai multor state membre”.
28. Guvernul olandez susține – argumentând în favoarea unui răspuns pozitiv la întrebarea adresată – că, pentru a încuraja libertatea de circulație a lucrătorilor, articolul 42 CE instituie un sistem care să asigure lucrătorilor prestații de securitate socială, prin intermediul, în primul rând, al cumulării tuturor perioadelor de asigurare în afara teritoriului național al fiecărui stat membru, care se aplică dobândirii și păstrării dreptului la prestații, și, în al doilea rând, al obligației de plată a prestațiilor pentru persoanele rezidente în Comunitate. În plus, articolul 36 alineatul (3) din Regulamentul nr. 574/72 prevede o procedură care permite beneficiarilor cu reședința într‑o țară terță să solicite pensii pentru limită de vârstă și de invaliditate.
29. Cu toate acestea, guvernul olandez susține – ca argument în favoarea unui răspuns negativ – că Regulamentul nr. 1408/71 are ca obiectiv facilitarea libertății de circulație pentru lucrători și familiile acestora în cadrul Comunității. Acest punct de vedere este de asemenea susținut de textul articolului 42 CE, potrivit căruia Consiliul adoptă măsurile necesare pentru asigurarea plății prestațiilor pentru persoanele rezidente pe teritoriul statelor membre.
30. În sfârșit, guvernul olandez subliniază faptul că, deși prestațiile pentru limită de vârstă trebuie calculate în conformitate cu articolul 48 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1408/71, acest lucru nu înseamnă că prestațiile sunt exportabile către o țară terță și că pot fi plătite acolo. Acest aspect nu este reglementat de Regulamentul nr. 1408/71, ci rămâne supus exclusiv reglementării naționale.
31. SVB, pârât în acțiunea principală, este de părere că se impune un răspuns negativ din partea Curții la întrebarea preliminară.
32. Acesta susține în primul rând că regulamentul garantează drepturi și prestații numai lucrătorilor care se deplasează în Comunitate. Din jurisprudența Curții nu se poate deduce, ca regulă generală, că orice persoană care intră în domeniul de aplicare personal al regulamentului poate deduce în mod automat drepturi din acesta.
33. În plus, SVB ar trebui să aplice articolul 48 din regulament în cazul unui solicitant al unei pensii care are reședința în afara Comunității numai dacă prestațiile care trebuie cumulate ar fi exportabile în temeiul articolului 10 din regulament. Or, acest articol garantează numai exportabilitatea unei pensii către alt stat membru. Rezultă că articolul 10 nu obligă autoritățile daneze să permită exportarea unei pensii în afara Uniunii și, prin urmare, ar fi ilogic ca articolul 48 din regulament să oblige autoritățile olandeze să ia în considerare contribuțiile de securitate socială achitate de domnul Chuck timp de nouă luni în Danemarca, iar aceste contribuții să producă efecte în afara Comunității. În speță, domnul Chuck este îndreptățit să exporte către Statele Unite drepturi la pensie dobândite în temeiul AOW numai în temeiul legislației naționale olandeze.
34. Astfel, dat fiind că dreptul comunitar nu prevede exportarea prestațiilor daneze, a fortiori nu este posibil să se deducă din acesta dreptul de a exporta cumularea acestor beneficii în temeiul articolului 48 alineatul (2) din regulament. Această concluzie este confirmată de articolul 7 din Regulamentul nr. 883/2004(7).
V – Apreciere
35. În cadrul acțiunii principale, chestiunea în litigiu între părți este aceea dacă, potrivit articolului 48 alineatul (2) din regulament, SVB ar trebui să ia în considerare la calcularea pensiei pe care trebuie să o plătească reclamantului perioada de nouă luni de asigurare a acestuia în Danemarca.
36. În speță, principiul articolului 48 alineatul (2) din regulament nu este, ca atare, pus în discuție. Articolul 48 din regulament se referă la problema specială a perioadelor de asigurare mai mici de un an în temeiul reglementării naționale a unui stat membru determinat. Articolul 48 alineatul (1) prevede că, având în vedere durata scurtă a perioadei de asigurare, instituția însărcinată cu aplicarea acestui regim este scutită de obligația de a acorda prestații. Articolul 48 alineatul (2) din regulament garantează că aceste perioade sunt totuși luate în considerare de instituția statului membru competent pentru calcularea drepturilor de pensie(8).
37. Se pune problema dacă acest articol trebuie aplicat în cazul unui lucrător care nu are reședința în Comunitate la momentul la care solicită pensia.
38. Articolul 2 din Regulamentul nr. 1408/71 stabilește două criterii cumulative care trebuie întrunite pentru ca regulamentul să se aplice situației unei persoane: aceasta să aibă cetățenia unui stat membru al Comunității (sau statutul de apatrid sau de refugiat cu reședința pe teritoriul unuia dintre statele membre) și să fie afiliată la regimul de securitate socială al unui stat membru.
39. Însă Regulamentul nr. 1408/71 nu prevede reguli speciale privind domeniul său de aplicare teritorial sau situația juridică a drepturilor de pensie dobândite de lucrători care ulterior s‑au mutat într‑un stat care nu este membru al Comunității.
40. Desigur, articolul 10 din Regulamentul nr. 1408/71 interzice în mod expres așa‑numitele clauze de rezidență numai în ceea ce privește statele membre ale Comunității. Acest lucru nu determină însă concluzia că lucrătorii încetează să beneficieze de drepturile prevăzute de regulament când se mută într‑un stat care nu este membru al Comunității. Într‑adevăr, definiția aplicării teritoriale a tratatului, cuprinsă în articolul 299 CE, nu exclude posibilitatea ca dreptul comunitar să producă efecte în afara teritoriului Uniunii(9).
41. Prin urmare, este necesar să se examineze economia și scopul articolului 48 alineatul (2) din regulament pentru a stabili dacă locul de reședință al solicitantului la momentul depunerii cererii de pensie ar trebui să prezinte importanță la aplicarea principiului de cumulare a perioadelor scurte de asigurare instituit prin articolul 48 alineatul (2) din regulament.
42. În primul rând, se poate observa că regulamentul de punere în aplicare a Regulamentului nr. 1408/71 conține o regulă de stabilire a instituției de securitate socială competente cu privire la cererile de pensie depuse de persoane care locuiesc în afara Comunității. Acest lucru pare să indice că Regulamentul nr. 1407/81 este aplicabil solicitanților care nu au reședința în Comunitate la momentul depunerii cererii.
43. În ceea ce privește articolul 48 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1408/71, Curtea a afirmat în mod constant că regulamentele adoptate pentru punerea în aplicare a articolului 42 CE au drept obiectiv stabilirea în favoarea lucrătorilor migranți a celei mai mari libertăți de circulație posibile în cadrul pieței comune și că acestea trebuie interpretate în lumina acestui obiectiv(10).
44. Regulamentul nr. 1408/71 urmărește îndeplinirea acestui obiectiv prin prevenirea efectelor negative pe care exercitarea libertății de circulație a lucrătorilor le‑ar putea avea asupra obținerii prestațiilor de securitate socială de către lucrători și familiile acestora. În ceea ce privește drepturile de pensie, regulamentul urmărește consolidarea carierei lucrătorilor migranți care au contribuit la diferitele regimuri de securitate socială și, astfel, asigurarea pentru lucrători a certitudinii juridice că vor obține drepturile de pensie rezultate din contribuțiile lor la sistemele de pensii la fel ca și un lucrător care nu și‑a exercitat dreptul de liberă circulație în cadrul Comunității(11).
45. Articolul 48 din Regulamentul nr. 1408/71 privește mai specific cumulul perioadelor de asigurare mai mici de un an în temeiul reglementării unui stat membru determinat cu perioadele de asigurare realizate în alte state membre. Dacă perioadele scurte de asigurare realizate în temeiul reglementării unui stat membru determinat nu ar fi luate în considerare la calcularea pensiei la împlinirea vârstei de pensionare, această pierdere ar putea afecta decizia unui lucrător de a‑și exercita dreptul de liberă circulație în Comunitate, întrucât, în mod cert, un lucrător nu poate prezice – atunci când decide să se mute într‑un alt stat membru – cât timp va lucra acolo și dacă va putea obține drepturi de pensie în temeiul reglementării naționale aplicabile. Așadar, articolul 48 din regulament garantează că astfel de perioade se adaugă perioadelor de asigurare realizate în temeiul reglementării unuia sau mai multor alte state membre, astfel încât să se materializeze în plata unei pensii chiar dacă, numai în temeiul reglementării naționale, din astfel de perioade de asigurare nu ar putea rezulta un drept autonom la o pensie pentru limită de vârstă.
46. În situația domnului Chuck, este clar că mutarea sa din Țările de Jos în Statele Unite nu prezintă nicio legătură cu libertatea de circulație a lucrătorilor în cadrul Comunității. Această legătură reiese totuși din faptul că domnul Chuck și‑a exercitat anterior dreptul de liberă circulație în Comunitate prin faptul că a lucrat, în calitate de cetățean britanic, în Țările de Jos, înainte de a se muta în Danemarca pentru a lucra acolo timp de nouă luni, întorcându‑se apoi în Țările de Jos. Acestea sunt exact tipul de împrejurări în care Regulamentul nr. 1408/71 urmărește să asigure că drepturile de securitate socială ale unui lucrător nu sunt afectate de exercitarea libertății de circulație.
47. Într‑adevăr, atunci când decide să plece pentru a lucra o scurtă perioadă în alt stat membru, un cetățean al Comunității nu poate prezice unde va locui la momentul pensionării. Astfel, dacă ar fi posibil ca o perioadă scurtă de activitate profesională într‑un anumit stat membru, precum cea de nouă luni de ședere în Danemarca a domnului Chuck, să nu fie luată în considerare la calcularea pensiei la împlinirea vârstei de pensionare în funcție de împrejurarea dacă lucrătorul locuiește sau nu locuiește în Comunitate la momentul solicitării pensiei, o astfel de incertitudine poate afecta decizia unui lucrător de a‑și exercita dreptul de liberă circulație în Comunitate într‑un stadiu anterior al vieții sale profesionale în Comunitate. Un astfel de rezultat ar fi contrar obiectivului Regulamentului nr. 1408/71, întrucât ar putea descuraja lucrătorii să își exercite dreptul de liberă circulație în cadrul Comunității.
48. Din cele menționate mai sus reiese că, în lumina obiectivului pe care îl urmărește, articolul 48 din Regulamentul nr. 1408/71 ar trebui să se aplice unei situații precum cea a domnului Chuck.
49. Această concluzie este confirmată de analiza principiilor pe care se întemeiază Regulamentul nr. 1408/71. Dreptul comunitar prevede coordonarea regimurilor naționale de securitate socială, și nu adoptarea de măsuri menite să armonizeze legislațiile statelor membre(12). Un principiu fundamental al acestei coordonări este recunoașterea contribuțiilor la diferite sisteme naționale de pensii de către celelalte state membre și menținerea drepturilor în temeiul acestor contribuții până la pensionare. Deși Regulamentul nr. 1408/71 nu conține o dispoziție care să prevadă expres acest principiu al menținerii drepturilor dobândite, atât principiul cumulului, cât și cel al renunțării la clauzele de rezidență reprezintă de fapt modalități de a garanta deplina sa respectare(13).
50. Acest principiu a fost aplicat cu consecvență de Curte. Aplicarea sa este, de exemplu, evidentă în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Belbouab(14), în care Curtea a apreciat, întemeindu‑se pe principiul securității juridice, că faptul că solicitantul era – la momentul depunerii cererii de pensie – cetățean al unui stat care nu era membru al Comunității nu se opune aplicării Regulamentului nr. 1408/71 la calcularea pensiei sale. Ceea ce prezintă importanță este faptul că, pe timpul exercitării activității profesionale și al asigurării, lucrătorul a îndeplinit cele două criterii prevăzute la articolul 2 din Regulamentul nr. 1408/71 și, în special, condiția de a fi cetățean al Comunității – condiție deosebit de importantă pentru această cauză. Curtea a considerat nerelevant pentru calcularea drepturilor de pensie ale solicitantului faptul că între timp acesta și‑a pierdut cetățenia și a dobândit‑o pe cea a unui stat care nu este membru al Comunității. Atât timp cât solicitantul a îndeplinit simultan cele două condiții de aplicare a Regulamentului nr. 1408/71, acesta a dobândit dreptul la calcularea drepturilor sale de pensie conform regulamentului(15), iar acest drept nu poate fi afectat de o modificare ulterioară a cetățeniei.
51. Curtea a aplicat acest raționament mai recent în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Buhari Haji(16), dar în defavoarea solicitantului. În perioada în care lucra și plătea contribuții de securitate socială în temeiul reglementării belgiene, solicitantul era cetățean al Regatului Unit(17), care nu era încă stat membru al Comunității. Astfel, solicitantul nu a îndeplinit simultan condiția de a fi cetățean al unui stat membru al Comunității și pe aceea de a fi afiliat la regimul de securitate socială al unui stat membru. Regulamentul nr. 1408/71 nu se aplică, așadar, situației sale.
52. Rezultă că, pentru a stabili dacă o persoană poate beneficia de prevederile Regulamentului nr. 1408/71, în special de regulile de calcul enunțate la articolul 48 alineatul (2), este suficient ca aceasta să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 2 din regulament. Principiul securității juridice impune ca respectarea acestor condiții să fie apreciată în legătură directă cu perioadele în care lucrătorul în cauză și‑a exercitat activitatea(18). O aplicare consecventă a acestui principiu presupune de asemenea că un element ulterior, precum locul de reședință la momentul depunerii cererii de pensie, nu poate avea un efect asupra dreptului solicitantului la calcularea cuantumului pensiei sale conform regulilor de calcul prevăzute în Regulamentul nr. 1408/71 și în special conform articolului 48 alineatul (2) din regulament(19).
53. În speță, domnul Chuck a avut întotdeauna cetățenia britanică și, în calitate de lucrător, a fost afiliat la regimurile de securitate socială olandez și danez. Prin urmare, acesta îndeplinește condițiile de aplicare a regulilor prevăzute de Regulamentul nr. 1408/71 în privința contribuțiilor sale la regimurile de securitate socială ale statelor membre ale Comunității.
54. În opinia noastră, rezultă că subordonarea calculării cuantumului unei pensii conform articolului 48 alineatul (2) din regulament condiției ca solicitantul să aibă reședința în Comunitate la momentul depunerii cererii este incompatibilă cu economia și cu obiectivul regulamentului.
55. Această concluzie trebuie totuși diferențiată de problema dacă este posibilă obținerea plății unei pensii calculate potrivit articolului 48 alineatul (2) din regulament într‑un stat care nu este membru al Comunității. Având în vedere observațiile prezentate de SVB și de guvernul olandez și în scopul furnizării unui răspuns util la întrebarea adresată de instanța de trimitere, se dovedesc a fi necesare următoarele remarci cu privire la acest din urmă aspect.
56. Deși articolul 10 din Regulamentul nr. 1408/71 prevede un drept exigibil de a primi o pensie plătită în orice stat membru al Comunității, regulamentul și dreptul comunitar în general nu conțin o dispoziție care să impună statelor membre plata pensiilor către țări terțe. Prin urmare, în temeiul dispozițiilor regulamentului, domnul Chuck nu are un drept exigibil de a primi pensia într‑un cont bancar în Statele Unite(20).
57. Prin urmare, plata unei pensii într‑o țară terță rămâne supusă reglementării naționale a statului membru în care se află instituția care trebuie să plătească pensia. În practică, aceasta înseamnă că posibilitatea de a încasa pensia într‑un stat care nu este membru al Comunității și modalitățile practice ale acestei plăți variază în funcție de dispozițiile dreptului național al statului membru competent pentru plata pensiei. Dreptul național poate fi supus unor convenții bilaterale în domeniul securității sociale adoptate individual de statele membre cu diferite țări terțe. În general, aceste convenții prevăd, printre altele, posibilitatea plății drepturilor de pensie direct în țara terță în cauză.
58. Din dosar reiese că există o convenție bilaterală între Țările de Jos și Statele Unite privind drepturile de pensie. Principiul recunoașterii reciproce a perioadelor de asigurare și cel a tratamentului nediscriminatoriu al perioadelor de asigurare realizate în temeiul reglementării altor state membre(21), ambele inerente Regulamentului nr. 1408/71, implică faptul că dispozițiile unei astfel de convenții, aplicabile drepturilor de pensie rezultate din perioade de asigurare realizate în temeiul legilor statului membru care a încheiat un acord bilateral cu o țară terță, trebuie de asemenea aplicate drepturilor rezultate din perioade de asigurare realizate în temeiul reglementării altor state membre(22). Astfel, nu poate fi urmată poziția care decurge din argumentele SVB, conform căreia beneficiul aplicării unui acord bilateral ar fi limitat exclusiv la drepturile de pensie dobândite în temeiul reglementării olandeze.
59. Prin urmare, în cazul în care există o dispoziție a unei convenții bilaterale care permite plata în Statele Unite a drepturilor de pensie dobândite conform reglementării olandeze, domnul Chuck are dreptul să obțină plata în Statele Unite – potrivit condițiilor prevăzute în convenția bilaterală aplicabilă – a unei pensii calculate potrivit prevederilor Regulamentului nr. 1408/71, inclusiv articolul 48 alineatul (2).
60. Din cele prezentate mai sus rezultă că aplicarea articolului 48 din Regulamentul nr. 1408/71 la calcularea pensiei domnului Chuck nu este supusă, în opinia noastră, cerinței de rezidență a solicitantului în Comunitate la momentul depunerii cererii de plată a pensiei.
VI – Concluzie
61. În lumina celor precizate mai sus, propunem Curții să răspundă întrebării adresate după cum urmează:
„În cazul în care un lucrător are reședința în afara teritoriului Comunității la data la care împlinește vârsta de pensionare, articolul 48 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 de aplicare a regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1386/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2001, trebuie să se aplice în același mod ca și cum lucrătorul în cauză ar avea reședința pe teritoriul Comunității.”
1 – Limba originală: engleza.
2 – JO L 187, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 26. Recent au fost introduse noi modificări, printre altele, prin Regulamentul (CE) nr. 647/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 aprilie 2005 de modificare a Regulamentului nr. 1408/71 al Consiliului privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii nesalariați și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunității, precum și a Regulamentului (CEE) nr. 574/72 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 (JO 2005, L 117, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 211).
3 – Fragment suprimat prin Regulamentul nr. 647/2005.
4 – Regulamentul nr. 574/72 al Consiliului din 21 martie 1972 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu salariații și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunității (JO L 74, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 74), astfel cum a fost modificat și actualizat prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996 (JO L 28, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 4, p. 35).
5 – Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (Text cu relevanță pentru SEE și pentru Elveția) (JO L 166, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82).
6 – Potrivit articolului 91 din Regulamentul nr. 883/2004, acest regulament se aplică de la data intrării în vigoare a regulamentului de aplicare, care nu a fost încă adoptat (a se vedea propunerea Comisiei COM/2006/0016 final).
7 – Această dispoziție preia, în esență, conținutul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71.
8 – A se vedea în acest sens Hotărârea din 18 februarie 1982, Vermaut (55/81, Rec., p. 649). În această cauză, Curtea a afirmat că instituția națională competentă în materie de pensii pentru limită de vârstă trebuie să țină seama de perioadele de asigurare mai mici de un an realizate de un lucrător în temeiul reglementării altor state membre. Aceste perioade sunt, în esență, adăugate perioadelor de asigurare realizate în temeiul regimului de securitate socială al unuia sau mai multor alte state membre, care dau dreptul la pensii autonome în conformitate cu aceste reglementări naționale.
9 – A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 30 aprilie 1996, Boukhalfa (C‑214/94, Rec., p. I‑2253, punctul 14).
10 – De la primele hotărâri pronunțate în această materie, Curtea a plasat în mod sistematic reglementarea comunitară inițială privind securitatea socială în acest context mai larg. A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 19 martie 1964, Unger (75/63, Rec., p. 177), Hotărârea din 9 iunie 1964, Nonnenmacher (92/63, Rec., p. 281), și Hotărârea din 5 iulie 1967, Ciechelski (1/67, Rec., p. 181).
11 – A se vedea Prodromos Mavridis, „La sécurité sociale à l’épreuve de l’intégration européenne”, Bruylant 2003, p. 500.
12 – Statele membre păstrează dreptul de a stabili natura prestațiilor sociale și a condițiilor de acordare a acestora, în timp ce dreptul comunitar impune anumite reguli și principii pentru a garanta că aplicarea diferitelor reguli naționale nu are un efect dezavantajos pentru persoanele care își exercită dreptul de liberă circulație în Comunitate.
13 – A se vedea Prodromos Mavridis, citat la nota de subsol 11, p. 524.
14 – Hotărârea din 12 octombrie 1978 (10/78, Rec., p. 1915).
15 – A se vedea Hotărârea Belbouab, citată la nota de subsol 14, punctul 8.
16 – Hotărârea din 14 noiembrie 1990 (C‑105/89, Rec., p. I‑4211).
17 – Reclamantul, care s‑a născut în Nigeria, fusese cetățean britanic până când Nigeria a devenit independentă, în 1960, cu 13 ani înainte de aderarea Regatului Unit la Comunitatea Europeană, dobândind apoi cetățenia nigeriană. Acesta a locuit și a muncit în Congo Belgian din 1937 și a plătit contribuții la un sistem de pensii belgian până la obținerea independenței acestui teritoriu, la 1 iulie 1960.
18 – A se vedea în acest sens Hotărârea Belbouab, citată la nota de subsol 14, punctul 7.
19 – În această privință, se poate observa că, în urma Hotărârii Belbouab (citată la nota de subsol 14), a devenit evident că abordarea urmată în Regulamentul nr. 1408/71 este diferită de cea urmată de tratatele internaționale în materie de securitate socială, în care condițiile de acordare a prestațiilor sociale trebuie îndeplinite la producerea faptului generator al dreptului de a obține plata prestațiilor, și anume – pentru drepturile de pensie – la împlinirea vârstei de pensionare sau la data solicitãrii pensiei (a se vedea Ph. Gosseries, Europe sociale – La libre circulation des travailleurs et les règlements CEE nos 1408/71 et 1612/68: champ d’application matériel et personnel – règle de l’égalité de traitement”, Journal des Tribunaux du travail, 1993, nr. 560, p. 273-274).
20 – A se vedea în acest sens Concluziile avocatului general Mischo prezentate în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Buhari Haji (citată la nota de subsol 16), punctul 11. Avocatul general Mischo a considerat că, deși solicitantul avusese cetățenia unui stat membru al Comunității, nu se putea întemeia pe articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71 pentru a obliga o autoritate națională competentă în materie de pensii să îi plătească pensia într‑un cont deschis la o instituție financiară din Zair sau din Nigeria.
21 – În această privință, trebuie reținut că, deși perioadele de asigurare trebuie recunoscute în mod reciproc de autoritățile competente în materie de pensii, acest lucru nu înseamnă că perioadele sunt transformate în perioade de asigurare naționale.
22 – A se vedea în acest sens Hotărârea din 15 ianuarie 2002, Gottardo (C‑55/00, Rec., p. I‑413). În această cauză, un tratat bilateral în materie de securitate socială încheiat între un stat membru și un stat care nu este membru al Comunității permitea resortisanților acestui stat membru să obțină recunoașterea perioadelor de asigurare realizate în statul care nu este membru în scopul dobândirii dreptului la prestații pentru limită de vârstă. Curtea a arătat că, atunci când îndeplinesc angajamente asumate prin astfel de acorduri internaționale, statele membre trebuie să respecte obligațiile impuse de dreptul comunitar. Acest lucru implica în speță că autoritatea acelui stat membru competentă în materie de securitate socială trebuia să acorde resortisanților celuilalt stat beneficiile de care se bucurau propriii resortisanți, conform acordului bilateral în materie de securitate socială.
Full & Egal Universal Law Academy