EUR-Lex -  62006CC0487 - RO

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

PAOLO MENGOZZI

prezentate la 17 iulie 2008(1)

Cauza C–487/06 P

British Aggregates Association

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Recurs – Ajutoare de stat – Taxa de mediu pe agregate în Regatul Unit”

1.        În prezenta procedură de recurs, British Aggregates Association (denumită în continuare „BAA” sau „recurenta”) solicită anularea Hotărârii din 13 septembrie 2006 (denumită în continuare „hotărârea atacată”)(2), prin care Tribunalul de Primă Instanță al Comunităților Europene (denumit în continuare „Tribunalul”) a respins acțiunea introdusă de recurentă împotriva Deciziei Comisiei Comunităților Europene din 24 aprilie 2002 de a nu ridica obiecții împotriva taxei pe agregate instituite de Regatul Unit(3) (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

2.        Hotărârea atacată face de asemenea obiectul unui recurs incident formulat de Comisie împotriva deciziei Tribunalului privind admisibilitatea acțiunii în primă instanță.

I –    Situația de fapt aflată la originea recursului

3.        Situația de fapt aflată la originea prezentei proceduri este descrisă în hotărârea atacată după cum urmează.

4.        Agregatele sunt materiale granulare, inerte din punct de vedere chimic, utilizate în sectorul construcțiilor sau al lucrărilor publice. Acestea pot fi utilizate ca atare, de exemplu, ca rambleu sau ca balast ori amestecate cu lianți precum cimentul sau bitumul.

5.        Aggregates Levy (taxa pe agregate, denumită în continuare „AGL”) a fost instituită în Regatul Unit prin dispozițiile din Legea finanțelor pentru anul 2001 (Finance Act 2001), intrate în vigoare la 1 aprilie 2002.

6.        Finance Act 2002 a modificat regimul taxei, în special prin instituirea unei perioade de tranziție pentru introducerea acesteia în Irlanda de Nord și prin prevederea exonerării de taxă pentru deșeurile rezultate din extracția anumitor minereuri, printre care ardezia, șistul, ball clay și caolinul.

7.        AGL se aplică, la cota de 1,60 lire sterline (GBP) pe tonă, în etapa comercializării în Regatul Unit. Agregatele exportate sau transportate în afara Regatului Unit înainte de a fi tratate sunt exonerate.

8.        Legea prevede că un agregat nu este supus impozitării în patru cazuri: dacă este scutit în mod expres, dacă a fost anterior utilizat pentru construcții, dacă a fost deja supus taxei pe agregate sau dacă, la data intrării în vigoare a legii, nu se află în situl său de origine.

9.        BAA este o asociație în care sunt grupate mici întreprinderi independente care exploatează cariere în Regatul Unit.

10.      Prin scrisoarea din 24 septembrie 2001, două întreprinderi care nu aveau nicio legătură cu reclamanta au prezentat Comisiei o plângere referitoare la anumite aspecte ale AGL – în special, excluderea anumitor materiale din domeniul de aplicare al AGL, scutirea exporturilor și derogările privind Irlanda de Nord – pe care le considerau incompatibile cu dispozițiile tratatului în materie de ajutoare de stat.

11.      La 20 decembrie 2001, Regatul Unit a notificat Comisiei schema de ajutor intitulată „Introducerea în etape a taxei pe agregate în Irlanda de Nord”.

12.      Prin scrisoarea din 6 februarie 2002, Comisia a invitat Regatul Unit, pe de o parte, să își prezinte observațiile cu privire la această plângere și, pe de altă parte, să îi furnizeze informații suplimentare privind AGL, iar acesta s‑a conformat prin scrisoarea din 19 februarie 2002.

13.      La 11 februarie 2002, reclamanta a formulat o acțiune împotriva AGL în fața High Court of Justice (England & Wales), Queen’s Bench Division.

14.       Prin scrisoarea din 15 aprilie 2002, reclamanta a sesizat Comisia cu o plângere în care arăta, în esență, că excluderea anumitor materiale din domeniul de aplicare al AGL, precum și scutirea exporturilor constituiau ajutoare de stat și că derogările privind Irlanda de Nord, notificate de autoritățile din Regatul Unit, erau incompatibile cu piața comună.

15.      Prin Hotărârea din 19 aprilie 2002, High Court of Justice a respins acțiunea introdusă de BAA.

16.      La 24 aprilie 2002, Comisia a adoptat decizia în litigiu, potrivit căreia, pe de o parte, AGL nu cuprinde niciun element de ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE și, pe de altă parte, scutirea acordată Irlandei de Nord este compatibilă cu piața comună.

17.      Întrucât reclamanta a introdus apel împotriva deciziei High Court of Justice în fața Court of Appeal (England & Wales), aceasta din urmă a dispus suspendarea procedurii până la pronunțarea hotărârii Tribunalului cu privire la acțiunea introdusă în acest interval de BAA împotriva deciziei în litigiu.

II – Procedura în fațaTribunalului de Primă Instanță și hotărârea atacată

18.      Prin cererea depusă la grefa Tribunalului la 12 iulie 2002, reclamanta a solicitat anularea deciziei atacate, mai puțin în ceea ce privește scutirea acordată Irlandei de Nord. A fost admisă cererea de intervenție în procedură a Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în susținerea concluziilor pârâtei.

19.      Acțiunea s‑a întemeiat pe patru motive. Primul se întemeia pe încălcarea articolului 87 alineatul (1) CE de către Comisie, al doilea pe lipsa de motivare a deciziei atacate, în timp ce al treilea și al patrulea motiv aveau ca obiect încălcarea de către instituția pârâtă a obligației de a deschide procedura oficială de investigare și, respectiv, încălcarea de către această instituție a obligațiilor care îi revin în cadrul etapei examinării preliminare.

20.      Comisia a invocat inadmisibilitatea acțiunii, pentru motivul că reclamanta nu avea calitate procesuală activă în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE. Potrivit Comisiei, reclamanta nu a demonstrat că decizia atacată o privea în mod individual, întrucât nu a dovedit că AGL ar fi afectat în mod semnificativ poziția concurențială cel puțin a unuia dintre membrii săi. Pe fond, Comisia a susținut netemeinicia motivelor prezentate de reclamantă.

21.      Prin hotărârea atacată, Tribunalul a declarat acțiunea admisibilă, însă a respins‑o în întregime pe fond și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.

III – Procedura în fața Curții și concluziile părților

22.      Recurenta a depus recursul la grefa Curții la 27 noiembrie 2006.

23.      Aceasta solicită anularea hotărârii atacate și a deciziei în litigiu, mai puțin în ceea ce privește scutirea acordată Irlandei de Nord, și solicită obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată atât din recurs, cât și din procedura în primă instanță.

24.      Comisia solicită Curții anularea hotărârii atacate și declararea inadmisibilității acțiunii introduse în primă instanță. În subsidiar, aceasta solicită declararea inadmisibilității recursului sau respingerea acestuia ca nefondat. În sfârșit, aceasta solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

25.      Regatul Unit, intervenient în primă instanță, a solicitat respingerea recursului.

IV – Analiza juridică

26.      În recursul incident, Comisia contestă hotărârea Tribunalului în partea în care acesta din urmă se pronunță cu privire la admisibilitatea acțiunii în primă instanță. Potrivit Comisiei, inadmisibilitatea acțiunii în discuție conduce la inadmisibilitatea recursului principal. Prin urmare, recursul incident trebuie analizat înaintea recursului principal.

A –    Cu privire la recursul incident

27.      În primul rând, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a declarat admisibilă acțiunea introdusă de BAA. AGL ar reprezenta o măsură cu aplicabilitate generală care afectează un număr potențial nelimitat de operatori din Regatul Unit și, prin urmare, nu poate fi considerată un act care îi privește în mod individual pe membrii BAA. Prin urmare, decizia prin care Comisia a aprobat această măsură ar avea de asemenea o aplicabilitate generală.

28.      În al doilea rând, Comisia reproșează Tribunalului că nu a analizat în mod corect condiția referitoare la existența unui prejudiciu substanțial cauzat de AGL poziției concurențiale a membrilor BAA.

29.      Înainte de a analiza succesiv cele două motive de inadmisibilitate a acțiunii în primă instanță invocate de Comisie, vom recapitula pe scurt jurisprudența referitoare la condițiile de admisibilitate a acțiunilor împotriva deciziilor adoptate în cadrul procedurii de control al ajutoarelor.

1.      Jurisprudența referitoare la condițiile de admisibilitate a acțiunilor introduse împotriva deciziilor adoptate în cadrul procedurii de control al ajutoarelor de stat

30.      În cadrul procedurii de control al ajutoarelor, deciziile Comisiei se adresează doar statelor membre interesate.

31.      Potrivit unei jurisprudențe constante, inițiate prin Hotărârea Plaumann/Comisia(4), alte subiecte decât destinatarii unei decizii nu sunt vizate în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE decât dacă această decizie le afectează în considerarea anumitor calități care le sunt specifice sau a unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, le individualizează într‑un mod analog cu destinatarii.

32.      În sectorul ajutoarelor de stat, această normă a fost inițial stabilită în Hotărârea Cofaz și alții/Comisia(5). Pornind de la jurisprudența referitoare la acțiunile introduse împotriva deciziilor adoptate de Comisie în temeiul Regulamentului nr. 17/62(6), Curtea a recunoscut în această hotărâre că o decizie prin care Comisia încheie procedura oficială de investigare îi privește în mod direct și individual pe concurenții beneficiarilor unui ajutor de stat care au avut un rol activ în procedură, cu condiția ca poziția acestora pe piață să fie afectată în mod substanțial de măsura de ajutor respectivă(7). În hotărârile următoare, elementul participării întreprinderii reclamante la procedură și‑a pierdut treptat din importanță, iar instanța comunitară s‑a concentrat asupra impactului economic al măsurii asupra pieței, recunoscând că prejudiciul cauzat poziției concurențiale a reclamantului este principalul criteriu de apreciere a admisibilității acțiunii.

33.      Constatând diversitatea obiectivelor care, în procedura de control al ajutoarelor de stat, caracterizează examinarea preliminară prevăzută la articolul 88 alineatul (3) CE și procedura oficială de investigare în sensul articolului 88 alineatul (2) CE, la începutul anilor ’90, în celebrele Hotărâri Matra/Comisia(8) și Cook/Comisia(9), Curtea a pus bazele unei diferențieri a condițiilor de admisibilitate în funcție de etapa procedurală la finalul căreia este adoptată decizia în litigiu. Urmând în esență linia raționamentului dezvoltat în Hotărârea Cofaz și alții/Comisia, însă fără a cita vreodată această ultimă hotărâre, Curtea a arătat în aceste hotărâri că, în cazul unei decizii a Comisiei de a nu deschide procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE, beneficiarii garanțiilor procedurale prevăzute de această dispoziție nu ar fi putut obține respectarea acestora decât dacă li s‑ar fi recunoscut posibilitatea de a contesta decizia respectivă în fața instanței comunitare. Prin urmare, în aceste două hotărâri, Curtea s‑a pronunțat în sensul admisibilității acțiunilor, întrucât acestea au fost formulate de persoane cărora trebuia să li se recunoască calitatea de persoane interesate în sensul articolului 88 alineatul (2) CE.

34.      Sesizată cu un recurs în care Comisia solicita revizuirea principiilor stabilite în Hotărârile Cook/Comisia și Matra/Comisia, precum și a aplicării acestor principii de către Tribunal, Curtea a confirmat și a clarificat recent această jurisprudență. La punctele 34-37 din Hotărârea Comisia/Aktionsgemeinschaft Recht und Eigentum(10), Curtea sintetizează condițiile de admisibilitate care se aplică în prezent în cazul introducerii unei acțiuni împotriva unei decizii adoptate fără deschiderea procedurii prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE. Aceste condiții depind de obiectivul urmărit de autorul acțiunii. În cazul în care acest obiectiv este de a proteja drepturile procedurale conferite de articolul 88 alineatul (2) CE și, în esență, de a obține deschiderea procedurii oficiale de investigare, acțiunea este declarată admisibilă, cu singura condiție ca reclamantul să demonstreze că are calitatea de persoană interesată în sensul dispoziției citate anterior. În schimb, în cazul în care reclamantul contestă „temeinicia deciziei de examinare a ajutorului ca atare”, calitatea sa de persoană interesată nu este suficientă și acesta va trebui să demonstreze că îndeplinește condițiile de admisibilitate mai restrictive impuse de jurisprudența Plaumann/Comisia, de exemplu, dovedind impactul substanțial pe care aplicarea măsurii care face obiectul deciziei atacate l‑ar avea asupra poziției sale pe piață.

35.      Pe scurt, potrivit jurisprudenței amintite mai sus, condițiile de admisibilitate a acțiunilor introduse împotriva deciziilor Comisiei în materie de ajutoare variază în funcție de stadiul procedurii în care au fost adoptate și în funcție de obiectivul urmărit de reclamant, diferența constând în principal în gradul de gravitate a prejudiciului cauzat intereselor reclamantului, pe care acesta din urmă trebuie să îl demonstreze.

36.      Criticile invocate de Comisie în cadrul recursului incident pe care l‑a introdus trebuie examinate, astfel, în acest context jurisprudențial.

2.      Cu privire la neluarea în considerare de către Tribunal a aplicabilității generale a AGL

37.      Comisia susține că, în cadrul examinării admisibilității acțiunii în primă instanță, Tribunalul a exclus în mod întemeiat aplicarea jurisprudenței Cook/Comisia și Matra/Comisia, după ce a arătat că reclamanta nu se limita la „a contesta refuzul Comisiei de a deschide procedura oficială de investigare”, ci „contesta de asemenea temeinicia deciziei atacate”(11). În schimb, Tribunalul de Primă Instanță ar fi săvârșit o eroare concluzionând că această decizie o privea în mod individual pe reclamantă. Comisia observă că AGL este un act normativ cu aplicabilitate generală, care instituie o taxă fiscală ale cărei condiții de prelevare sunt stabilite în termeni obiectivi și abstracți. Astfel, AGL ar putea avea un impact negativ asupra unui număr potențial nelimitat de întreprinderi, și nu numai asupra membrilor recurentei. Tribunalul ar fi omis să ia în considerare natura măsurii în cauză, limitându‑se la evaluarea efectelor acesteia asupra a trei membri ai recurentei, fără ca, pe de altă parte, alegerea acestor întreprinderi să fie justificată de împrejurări care să le fie specifice și care să le poată caracteriza în raport cu orice altă persoană supusă taxei. Comisia consideră că, în cazul în care abordarea Tribunalului ar fi confirmată de către Curte, deciziile în materie de ajutoare de stat referitoare la măsuri cu aplicabilitate generală ar putea fi atacate de un număr nedefinit de persoane, astfel încât ar lipsi de orice semnificație juridică noțiunea „vizată în mod individual” în sensul articolului 230 CE.

38.      În măsura în care se distinge de motivul referitor la eroarea pe care Tribunalul ar fi săvârșit‑o în evaluarea impactului AGL asupra situației concurențiale a membrilor recurentei, se pare că critica analizată trebuie să fie interpretată, în mod logic, în sensul că, în cazul în care măsura în litigiu are aplicabilitate generală, criteriul stabilit în Hotărârea Cofaz și alții/Comisia referitor la prejudiciul substanțial cauzat de măsura de ajutor poziției reclamantului pe piață nu este suficient în sine pentru a aprecia admisibilitatea acțiunii.

39.      În opinia noastră, această teză nu este susținută de jurisprudența Curții și a Tribunalului.

40.      În primul rând, jurisprudența invocată de Comisie nu pare să aibă o relevanță decisivă. Hotărârile respective se referă, pe de o parte, la acțiuni formulate de beneficiari potențiali ai unor măsuri declarate incompatibile cu piața comună și, pe de altă parte, la acțiunea unei întreprinderi în calitate de concurentă a unor beneficiari potențiali ai unei scheme de ajutor autorizate. Prin urmare, acestea se refereau la situații juridice și la situații de fapt diferite de cele din prezenta cauză.

41.      De asemenea, nu considerăm că aceste precedente pot fi interpretate în sensul propus de Comisie.

42.      În Hotărârile Kwekerij van der Kooy și alții/Comisia(12) și Arbeitsgemeinschaft Deutscher Luftfahrt-Unternehmen și Hapag-Lloyd/Comisia(13), Curtea și, respectiv, Tribunalul au respins acțiunile introduse după ce au constatat că deciziile atacate constituiau, față de beneficiarii potențiali ai prevederilor naționale declarate incompatibile cu piața comună, măsuri „cu aplicabilitate generală care se aplică unor situații determinate din punct de vedere obiectiv și care produc efecte juridice în privința unei categorii de persoane avute în vedere în mod general și abstract” și că, prin urmare, aceste decizii nu afectau reclamantele decât în calitatea lor obiectivă de beneficiari potențiali ai acestor prevederi(14). În Hotărârea Kahn Scheepvaart/Comisia(15), Tribunalul a declarat inadmisibilă acțiunea introdusă de o întreprindere concurentă a unor beneficiari potențiali ai măsurilor aplicabile în cadrul unei scheme generale de ajutoare autorizate de Comisie. În această hotărâre, Tribunalul a arătat în special că situația concurențială a reclamantei „nu poate fi afectată decât în mod potențial și indirect prin adoptarea deciziei atacate”; astfel, întrucât decizia menționată se referă la „aprobarea unei scheme generale de ajutoare ai căror beneficiari potențiali sunt definiți doar într‑un mod general și abstract, existența unui beneficiar actual și, prin urmare, existența unei întreprinderi concurente efective a acestui beneficiar presupune o aplicare concretă a schemei de ajutoare prin acordarea de ajutoare individuale”(16).

43.      Spre deosebire de ceea ce pare a susține Comisia, nu considerăm că din aceste hotărâri se poate deduce că o decizie care se pronunță cu privire la compatibilitatea cu articolul 87 CE a unei măsuri de stat cu aplicabilitate generală nu este, în principiu, susceptibilă de a fi atacată de beneficiarii săi sau de întreprinderi concurente. În opinia noastră, rezultă doar că este posibil ca, în asemenea împrejurări, calitatea de beneficiar și cea de concurent să nu fie suficiente pentru a legitima calitatea procesuală a întreprinderii reclamante, care va trebui, în acest caz, să demonstreze că se află într‑o situație care permite diferențierea acesteia de ansamblul operatorilor economici afectați de măsură, individualizând‑o în sensul jurisprudenței Plaumann/Comisia.

44.      În continuare, trebuie amintit că, începând cu Hotărârea Codorniu(17), Curtea a afirmat în mod expres că aplicabilitatea generală a unui act comunitar nu exclude posibilitatea ca acest act să vizeze în mod direct și individual anumiți operatori economici. Întemeindu‑se în special pe această jurisprudență, Curtea a confirmat recent o hotărâre prin care Tribunalul declarase admisibilă acțiunea introdusă de unele centre de coordonare belgiene împotriva deciziei prin care Comisia a considerat regimul fiscal aplicabil acestor centre ca fiind incompatibil cu dreptul comunitar(18).

45.      Precum în speță, faptul că o decizie a Comisiei se prezintă ca o măsură cu aplicabilitate generală, întrucât autorizează un regim fiscal aplicabil unei categorii de operatori economici definite în mod general și abstract nu exclude, așadar, posibilitatea ca această decizie să îi vizeze în mod direct și individual pe unii dintre acești operatori, ca urmare a unor caracteristici proprii acestora.

46.      Or, astfel cum s‑a putut observa, Curtea a considerat, începând cu Hotărârea Cofaz și alții/Comisia, că, în cazul acțiunilor introduse împotriva deciziilor în materie de ajutoare de stat, condițiile impuse de jurisprudența Plaumann/Comisia se consideră îndeplinite atunci când întreprinderea concurentă demonstrează că măsura care face obiectul deciziei atacate îi poate afecta în mod substanțial poziția pe piață. Având în vedere considerațiile de mai sus, apreciem că această normă trebuie să se aplice atât în cazul în care decizia atacată are ca obiect ajutoare individuale, cât și în cazul în care aceasta se referă la o schemă generală de ajutoare sau la o altă măsură cu aplicabilitate generală(19). De altfel, această soluție este în mod explicit confirmată la punctul 70 din Hotărârea Aktionsgemeinschaft Recht und Eigentum, citată anterior(20).

47.      Pe de altă parte, subliniem că prejudiciul invocat de BAA nu decurge din obligația membrilor acesteia de a plăti AGL, ci din situația dezavantajoasă pe plan concurențial în care se află aceștia ca urmare a scutirii producerii anumitor bunuri concurente. Prin urmare, recurenta susține că membrii săi nu sunt lezați în interesele lor în calitate de persoane supuse AGL, ci în calitate de întreprinderi expuse concurenței producătorilor scutiți de taxă. Cu alte cuvinte, ceea ce contestă recurenta nu este aplicarea taxei ca atare, ci elementul de ajutor inerent modalității în care a fost conceput domeniul de aplicare al acestei taxe.

48.      În aceste împrejurări, considerăm că trebuie exclus riscul invocat de Comisie potrivit căruia admisibilitatea acțiunii formulate de BAA ar conduce la acordarea în favoarea unui număr aproape nelimitat de întreprinderi a dreptului de a exercita o acțiune împotriva unei decizii referitoare la măsuri fiscale cu aplicabilitate generală, astfel încât ar lipsi „de orice semnificație expresia «vizată în mod individual» în sensul articolului 230 CE”(21).

49.      În sfârșit, Comisia susține că cei trei membri ai recurentei a căror situație concurențială a fost luată în considerare de către Tribunal au fost aleși în mod arbitrar și nejustificat. În opinia noastră, acest argument reiterează, pe de o parte, teza criticată mai sus a pârâtei, potrivit căreia dovada că poziția recurentei pe piață este afectată în mod substanțial este suficientă pentru a stabili admisibilitatea unei acțiuni împotriva unei măsuri cu aplicabilitate generală; pe de altă parte, acest argument anticipează cea de a doua critică a Comisiei, întemeiată pe caracterul eronat și incomplet al aprecierii Tribunalului cu privire la impactul AGL asupra poziției concurențiale a membrilor recurentei. În orice caz, este suficient să arătăm, în această privință, astfel cum se indică în hotărârea atacată în mod întemeiat la punctul 47, că jurisprudența recunoaște admisibilitatea acțiunilor introduse de o asociație care acționează în locul unuia sau a mai mulți dintre membrii săi care ar fi putut ei înșiși să introducă o acțiune admisibilă(22). Prin urmare, revine asociației reclamante sarcina de a dovedi că unul sau mai mulți dintre membrii acesteia au calitate procesuală activă individuală, iar Tribunalului cea de a evalua dacă s‑a făcut dovada în acest sens. Astfel, caracterul justificat sau nejustificat al selecției făcute de asociația recurentă cu privire la informațiile care trebuie prezentate în acest scop în vederea examinării de către Tribunal depinde, în ultimă instanță, doar de rezultatul acestei examinări.

50.      Având în vedere ansamblul motivelor dezvoltate mai sus, considerăm că prima critică invocată de Comisie în cadrul recursului incident pe care l‑a introdus trebuie să fie respinsă.

51.      Prin urmare, vom continua cu examinarea celei de a doua critici a Comisiei.

3.      Cu privire la eroarea săvârșită de Tribunal în aprecierea condiției referitoare la existența unei atingeri substanțiale aduse situației concurențiale a membrilor BAA

52.      Înainte de toate, Comisia consideră că, pentru a stabili dacă poziția pe piață a membrilor BAA a suferit un prejudiciu substanțial, Tribunalul s‑a limitat, în pofida jurisprudenței și în special a Hotărârii Cofaz și alții/Comisia, la a afirma existența unei relații de concurență între cele trei întreprinderi supuse AGL și întreprinderile scutite.

53.      Astfel cum am arătat deja, în stadiul actual al jurisprudenței, acțiunea formulată împotriva unei decizii întemeiate pe articolul 88 alineatul (3) CE de către o întreprindere concurentă care acționează fără a fi îndeplinite condițiile de aplicare a jurisprudenței Cook/Comisia și Matra/Comisia va fi declarată admisibilă în cazul în care reclamantul demonstrează că măsura care face obiectul deciziei atacate este de natură să afecteze în mod substanțial poziția acestuia pe piață. Prin urmare, în asemenea împrejurări, o întreprindere nu se poate prevala numai de calitatea sa de concurentă în raport cu întreprinderea beneficiară, ci trebuie să dovedească, în plus, că se află într‑o situație de fapt care o individualizează într‑un mod analog cu destinatarul(23).

54.      În cadrul examinării excepției de inadmisibilitate invocate de Comisie, Tribunalul a verificat, la punctele 55-63 din hotărârea atacată, dacă reclamanta „indicase în mod pertinent motivele pentru care AGL era susceptibilă să afecteze în mod substanțial poziția pe piața agregatelor cel puțin a unuia dintre membrii săi”(24). Tribunalul a observat, în primul rând, că taxa în litigiu are drept finalitate deplasarea unei părți a cererii de agregate virgine către produse de înlocuire, care sunt scutite de această taxă, și că autoritățile britanice așteptau de la această intervenție o reducere a cererii de agregate virgine cu aproape 8-9 % pe an, în medie. În al doilea rând, acesta a subliniat că anumiți membri ai reclamantei, în special Torrington Stone, Sherburn Stone Co. Ltd și Cloburn Quarry, sunt în concurență directă cu producători de materiale scutite, deveniți competitivi datorită introducerii AGL. În al treilea rând, Tribunalul a examinat situația individuală a celor trei întreprinderi la punctele 59-61 și, în ceea ce privește scutirea exporturilor, la punctul 65 din hotărârea atacată. În temeiul acestor elemente, Tribunalul a respins excepția invocată de Comisie.

55.      Lectura motivelor relevante ale hotărârii atacate arată că Tribunalul nu s‑a limitat la a stabili, în general, existența unui raport de concurență între produsele supuse AGL și produsele scutite, ci că acesta și‑a întemeiat concluzia referitoare la atingerea adusă poziției concurențiale a membrilor reclamantei pe o serie de elemente, dintre care unele rezultă din natura și din finalitățile AGL, în timp ce altele au fost furnizate de reclamantă. Acestea din urmă demonstrează în special, pe de o parte, presiunea concurențială sporită exercitată asupra membrilor reclamantei, întreprinderi de dimensiuni modeste, ca urmare a aplicării taxei, precum și dificultățile rezultate de aici privind gestionarea stocurilor și, pe de altă parte, impactul scutirii exporturilor asupra prețurilor practicate pe piața internă de întreprinderi care operează de asemenea la export.

56.      Prin urmare, contrar susținerilor Comisiei, Tribunalul nu s‑a limitat la a stabili existența unui raport de concurență între produsele taxate și produsele scutite. În ceea ce privește hotărârile invocate de Comisie, acestea nu par să prezinte similitudini cu prezenta cauză, de natură să permită o comparație cu hotărârea atacată(25).

57.      Comisia invocă de asemenea insuficiența analizei situației societății Torrington Stone, întrucât Tribunalul nu ar fi precizat consecințele care decurg „în termeni de prețuri, de cotă de piață sau de rentabilitate a întreprinderii” din presiunea concurențială sporită suferită de această întreprindere prin aplicarea AGL. Aprecierea Tribunalului cu privire la situația societății Sherburn Stone Co. Ltd face obiectul unei critici analoge.

58.      În această privință, poate fi suficient să amintim că, recent, Curtea a precizat că prejudiciul concurențial care poate individualiza întreprinderea reclamantă în sensul jurisprudenței Plaumann/Comisia și Cofaz și alții/Comisia nu trebuie în mod necesar să fie dedus „din elemente precum o scădere importantă a cifrei de afaceri, pierderi financiare importante sau chiar o diminuare semnificativă a cotelor de piață în urma acordării ajutorului în cauză”(26), ci că acesta poate consta de asemenea într‑un „beneficiu nerealizat sau o evoluție mai puțin favorabilă decât cea care ar fi fost înregistrată în lipsa unui astfel de ajutor”(27).

59.      În sfârșit, Comisia susține că atât întreprinderile beneficiare ale ajutorului prezumat, cât și concurenții acestora sunt în număr potențial nelimitat și că efectele AGL asupra concurenței au un domeniu de aplicare sectorial. În aceste împrejurări, concluziile Tribunalului în hotărârea atacată ar conduce la afirmarea faptului că o întreprindere poate demonstra că a fost prejudiciată în mod substanțial printr‑o măsură de ajutor și, astfel, să fie recunoscută ca fiind individual vizată în sensul articolului 230 CE de decizia de autorizare a acestui ajutor chiar și în cazul în care situația acesteia nu se distinge prin nimic de cea a multe alte întreprinderi.

60.      În opinia noastră, aceste argumente, identice cu cele invocate în cadrul primei critici, trebuie să fie interpretate în cadrul celei de a doua critici în sensul că invită Curtea să aplice criterii de apreciere mai stricte în evaluarea prejudiciului cauzat situației pe piață a întreprinderii reclamante, în cazul în care măsura respectivă are aplicabilitate generală.

61.      Într‑o anumită măsură, jurisprudența pare să confirme această orientare. Astfel cum a arătat avocatul general Jacobs în Concluziile prezentate în cauza Aktionsgemeinschaft Recht und Eigentum, citată anterior, „jurisprudența – deși într‑o manieră necoerentă – pare de asemenea să aplice un criteriu mai strict pentru a stabili un efect asupra poziției concurențiale a reclamantului, în cazul în care schema de ajutor este de ordin general”(28). Avocatul general a citat ca exemplu Hotărârea Kahn Scheepvaart/Comisia, amintită mai sus. Punctul 72 din Hotărârea Aktionsgemeinschaft Recht und Eigentum ar putea fi, de altfel, interpretat în același sens(29).

62.      Fără a aduce atingere considerațiilor de mai sus, apreciem totuși că orientarea propusă de Comisie nu trebuie să fie urmată, cel puțin în ceea ce privește prezenta cauză.

63.      În general, trebuie să arătăm în primul rând că, în definirea condițiilor care permit unei întreprinderi să introducă o acțiune împotriva deciziei care autorizează acordarea unui ajutor unor întreprinderi concurente, Hotărârea Cofaz și alții/Comisia a facilitat sarcina probei care îi revine, în temeiul Hotărârii Plaumann/Comisia, reclamantului care nu este destinatarul actului atacat. Începând cu Hotărârea Cofaz și alții/Comisia, proba faptului că ajutorul afectează în mod substanțial poziția concurențială a întreprinderii reclamante este considerată suficientă pentru a‑i conferi acesteia calitatea procesuală pentru a introduce o acțiune împotriva deciziei care autorizează ajutorul, chiar dacă un număr nedefinit de alți concurenți poate, eventual, să invoce un prejudiciu similar(30).

64.       În ceea ce privește, mai specific, prezenta cauză, trebuie să se opereze o distincție față de situațiile care fac obiectul cauzelor Kahn Scheepvaart/Comisia și Aktionsgemeinschaft Recht und Eigentum. În prima cauză, decizia atacată aprobase o schemă de ajutoare pe care guvernul olandez trebuia să o pună în aplicare prin acordarea unor ajutoare individuale. Astfel cum a arătat Curtea, aceste împrejurări nu permiteau identificarea beneficiarilor efectivi ai măsurilor autorizate de Comisie și, prin urmare, nici a concurenților acestora. Prin urmare, Curtea a concluzionat că prejudiciul invocat de întreprinderile reclamante era doar potențial. În mod similar, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Aktionsgemeinschaft Recht und Eigentum, programul de achiziționare a terenurilor se limita la identificarea categoriilor de beneficiari potențiali. În consecință, era imposibil să se stabilească identitatea sau numărul viitorilor dobânditori și, prin urmare, al concurenților acestora. În schimb, în prezenta cauză, măsura națională în litigiu are, cu siguranță, aplicabilitate generală, însă domeniul său de aplicare este definit în asemenea mod, încât este posibil să se individualizeze atât întreprinderile supuse taxei, cât și cele care, fiind scutite, ar fi, potrivit susținerii recurentei, avantajate.

65.      Nu trebuie să neglijăm nici împrejurarea că măsura națională în litigiu are ca obiect explicit deplasarea unei părți din cererea de agregate virgine către produse de înlocuire. Astfel, aceasta este o măsură creată pentru a avea un impact direct asupra structurii pieței produsului în cauză și, prin urmare, asupra poziției concurențiale a întreprinderilor care își desfășoară activitatea pe această piață(31). În Hotărârea Spania/Lenzing, citată anterior, Curtea a afirmat în special că „intensitatea unei astfel de atingeri [aduse situației concurențiale a reclamantului] poate varia în funcție de un număr mare de factori precum, în special, structura pieței relevante sau natura ajutorului în cauză”. Or, în opinia noastră, factorii inerenți naturii ajutorului includ efectele pe care autoritățile naționale doresc să le obțină prin intervenția lor, indiferent de natura sectorială a acestor efecte.

66.      Având în vedere ansamblul considerațiilor de mai sus, apreciem că a doua critică invocată de Comisie împotriva hotărârii atacate trebuie să fie de asemenea respinsă.

67.      Prin urmare, propunem Curții să respingă recursul incident în întregime.

4.      Observații finale cu privire la recursul incident

68.      Mai rămâne de analizat argumentul recurentei, invocat ca răspuns la recursul incident, potrivit căruia faptul că aceasta a invocat în primă instanță încălcarea de către Comisie a obligației de a deschide procedura oficială de investigare în temeiul articolului 88 alineatul (2) CE era suficient, având în vedere jurisprudența Cook/Comisia și Matra/Comisia, pentru ca acțiunea să fie admisibilă în întregime, inclusiv motivele care contestă temeinicia deciziei atacate(32). Acest argument are relevanță numai în cazul în care Curtea concluzionează, contrar propunerii noastre, că recurenta nu îndeplinește condițiile de admisibilitate stabilite de jurisprudența Plaumann/Comisia și Cofaz și alții/Comisia. În acest caz, într‑adevăr, Curtea ar trebui să analizeze dacă și în ce măsură acțiunea poate fi considerată admisibilă în temeiul criteriilor stabilite de jurisprudența Cook/Comisia și Matra/Comisia.

69.      Examinarea acestui argument ne oferă ocazia de a dezvolta pe scurt câteva reflecții cu o aplicabilitate mai generală. În primul rând, precizăm că nu avem intenția să intrăm în dezbaterea referitoare la posibilitatea de a revizui jurisprudența actuală privind condițiile de admisibilitate a acțiunilor introduse împotriva deciziilor adoptate de Comisie în cadrul procedurii de control al ajutoarelor de stat(33). Prin urmare, ne vom limita la câteva observații scurte.

70.      Astfel cum am amintit mai sus, în temeiul jurisprudenței, condițiile de admisibilitate pe care trebuie să le îndeplinească autorul unei acțiuni introduse împotriva unei decizii adoptate în temeiul articolului 88 alineatul (3) CE, fără deschiderea procedurii prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE, variază după cum acțiunea urmărește să protejeze drepturile procedurale conferite reclamantului prin această din urmă dispoziție sau să conteste „temeinicia deciziei de examinare a ajutorului ca atare”. În primul caz, este suficient să se demonstreze calitatea de persoană interesată în sensul articolului 88 alineatul (2) CE; în al doilea caz, trebuie să se demonstreze că decizia atacată îl privește pe reclamant în mod individual în sensul jurisprudenței Plaumann/Comisia. În plus, atunci când acționează numai în calitate de persoană interesată în sensul articolului 88 alineatul (2) CE, reclamantul are obligația de invoca în mod expres în acțiune încălcarea garanțiilor procedurale recunoscute de această dispoziție sau încălcarea obligației Comisiei de a deschide procedura oficială de investigare. Pe de altă parte, Curtea exclude practic orice posibilitate de a remedia lipsa invocării acestor motive prin recalificarea celor care au fost invocate în mod expres.

71.      Considerăm că motivele acestei jurisprudențe, deosebit de complexă și mai degrabă formalistă, pot fi identificate în necesitatea de a garanta că, în cazul în care acțiunea este formulată de o persoană care nu își valorifică decât calitatea de persoană interesată în sensul articolului 88 alineatul (2) CE, controlul exercitat de instanța comunitară asupra deciziei atacate nu depășește ceea ce este necesar pentru a asigura respectarea prerogativelor procedurale recunoscute de această dispoziție. Aceasta s‑ar întâmpla în cazul în care instanța nu s‑ar limita la verificarea îndeplinirii condițiilor care justifică nedeschiderea procedurii oficiale de investigare, și anume absența unor dificultăți serioase pentru a califica măsura ca ajutor(34) și/sau pentru a evalua compatibilitatea acesteia cu piața comună, ci ar constata existența unui ajutor (sau a unor elemente constitutive ale unui ajutor pe care Comisia le‑a considerat absente) sau chiar absența condițiilor invocate de Comisie pentru a declara compatibilitatea acestui ajutor cu tratatul. Această situație ar permite astfel reclamantului nu numai să obțină o eventuală deschidere a procedurii oficiale de investigare, ci și să oblige Comisia să țină seama de constatările instanței comunitare(35) și să prestabilească, cel puțin în parte, conținutul deciziei care va fi adoptată la finalizarea acestei proceduri, și anume al unui act pe care nu l‑ar fi putut ataca în mod legitim doar în calitatea sa de persoană interesată în sensul articolului 88 alineatul (2) CE.

72.      Cu toate acestea, nu considerăm că cerința de mai sus de a adapta întinderea controlului jurisdicțional exercitat asupra actului atacat la calitatea procesuală activă invocată de reclamant necesită, pentru a fi îndeplinită, obligarea acestuia din urmă la respectarea anumitor formule cu ocazia precizării motivelor acțiunii, sub sancțiunea inadmisibilității. În acest scop, va fi suficient să se considere că motivele care vizează în mod formal constatarea existenței unui ajutor sau constatarea incompatibilității acestuia cu piața comună se limitează, în esență, la invocarea existenței unor dificultăți serioase de a califica măsura sau de a aprecia compatibilitatea acesteia sau cel puțin la contestarea caracterului adecvat al motivelor invocate în decizia atacată pentru a exclude aceste dificultăți.

73.      Cu toate acestea, suntem convinși că această complexitate a jurisprudenței examinate și dificultățile legate de aplicarea concretă a acesteia derivă, în ultimă instanță, din natura specifică a deciziilor adoptate în temeiul articolului 88 alineatul (3) CE.

74.      Aceste decizii, adoptate fără deschiderea procedurii oficiale de investigare, sunt acte adoptate la finalul unei examinări sumare, realizate într‑un interval de timp scurt și, în majoritatea cazurilor, în cadrul unui dialog exclusiv între Comisie și statul membru interesat. În intenția legiuitorului, aceste acte trebuiau să permită Comisiei să evite întinderea în timp a unei anchete complete în cazurile în care absența ajutorului sau compatibilitatea acestuia cu piața comună sunt evidente prima facie.

75.      Dată fiind natura acestora, ne întrebăm dacă nu ar fi mai oportun ca acest control al instanței comunitare asupra acestor acte să se limiteze în toate cazurile și, prin urmare, independent de temeiul calității procesuale active a reclamantului, la verificarea existenței condițiilor care legitimează nedeschiderea procedurii oficiale de investigare, și anume la constatarea absenței unor îndoieli serioase în ceea ce privește faptul că măsura respectivă nu constituie un ajutor sau că aceasta este, în orice caz, compatibilă cu piața comună. Decizia referitoare la „chestiunile de fond”, și anume constatarea existenței unui ajutor sau a inexistenței acestuia, sau chiar a compatibilității acestuia ar fi astfel amânată, în cazul anulării, până la examinarea acțiunii eventual formulate împotriva deciziei finale adoptate de Comisie la încheierea procedurii citate anterior. Acest lucru ar permite instanței comunitare să evite să depășească, prin pronunțarea unei hotărâri definitive cu privire la anumite chestiuni asupra cărora, în realitate, Comisia nu s‑a pronunțat decât prima facie la finalizarea unei cercetări preliminare, limitele controlului de legalitate care îi revine în cadrul acțiunilor în anulare.

76.      În sfârșit, pentru a reveni la argumentul formulat de BAA prezentat la punctul 68 de mai sus, din considerațiile anterioare rezultă că, deși aceasta din urmă poate invoca numai calitatea sa de persoană interesată în sensul articolului 88 alineatul (2) CE, simpla împrejurare că motivele acțiunii sale în primă instanță includ încălcarea de către Comisie a obligației acesteia de a deschide procedura oficială de investigare nu îi dă dreptul, contrar susținerilor sale, să obțină o decizie a Tribunalului cu privire la calificarea AGL în raport cu articolul 87 alineatul (1) CE.

B –    Cu privire la recursul principal

77.      Decizia în litigiu nu a calificat AGL drept ajutor de stat din cauza lipsei avantajului selectiv. Primul, al treilea și al patrulea motiv în susținerea recursului principal critică hotărârea atacată pentru faptul că a confirmat aprecierea Comisiei asupra acestui punct. Acestea sunt examinate mai jos (secțiunile 2, 3 și 4). Această examinare va fi precedată de o prezentare a jurisprudenței în materie de selectivitate (secțiunea 1).

78.      Al doilea motiv al recursului privește întinderea controlului exercitat de Tribunal asupra deciziei în litigiu; acesta va fi examinat în secțiunea 5.

79.      În sfârșit, secțiunea 6 va trata al cincilea și al șaselea motiv, prin care se reproșează Tribunalului săvârșirea unor erori de drept în evaluarea obligației Comisiei de a deschide procedura oficială de investigare, respectiv în evaluarea caracterului suficient al motivării deciziei în litigiu.

1.      Prezentarea jurisprudenței în materie de selectivitate a ajutoarelor

80.      În conformitate cu articolul 87 alineatul (1) CE, pentru ca o măsură să poată fi calificată drept ajutor, aceasta trebuie să favorizeze anumite întreprinderi sau anumite sectoare de producție; altfel spus, aceasta trebuie să aibă un caracter selectiv.

81.      Condiția selectivității permite excluderea din domeniul de aplicare al dispozițiilor în materie de ajutoare a așa‑numitelor măsuri generale, care nu vizează susținerea unor activități sau a unor întreprinderi specifice, ci a tuturor operatorilor economici care își desfășoară activitatea pe teritoriul statului. În această privință, jurisprudența a precizat, pe de o parte, că o intervenție publică în favoarea unui număr nedefinit de beneficiari identificați printr‑o serie de criterii obiective trebuie să fie considerată o schemă de ajutor care constituie o măsură selectivă în cazul în care, ca urmare a criteriilor sale de aplicare, aceasta oferă un avantaj anumitor întreprinderi sau producerii anumitor bunuri, cu excluderea altora(36). Pe de altă parte, jurisprudența a stabilit că pot intra sub interdicția prevăzută la articolul 87 alineatul (1) CE chiar și măsurile cu aplicabilitate aparent generală, deoarece nu sunt nici limitate din punct de vedere sectorial sau teritorial, nici destinate unei categorii restrânse de întreprinderi, în cazul în care punerea în aplicare a acestor măsuri, în special în ceea ce privește alegerea destinatarilor, valoarea și condițiile intervenției financiare, este lăsată la discreția autorităților naționale. În plus, Curtea a afirmat că un ajutor poate fi selectiv chiar și în cazul în care se aplică unui întreg sector economic(37).

82.      În general, din jurisprudență rezultă că respectarea cerinței selectivității trebuie să facă obiectul unei aprecieri de la caz la caz, în scopul verificării dacă, prin natura sa, prin domeniul de aplicare, prin modalitățile de punere în aplicare și prin efectele sale, măsura în cauză presupune sau nu presupune avantaje exclusivîn favoarea anumitor întreprinderi sau anumitor sectoare de activitate(38). În cazul în care se stabilește existența unui asemenea avantaj, chiar și faptul de a nu impune o nouă taxă anumitor operatori economici poate constitui un ajutor în sensul articolului 87 alineatul (1) CE(39).

83.      În ceea ce privește în special intervențiile cu caracter fiscal ale statelor, jurisprudența a precizat că totuși chiar măsurile care au un caracter selectiv, prin faptul că introduc o diferențiere între întreprinderi, pot evita calificarea drept ajutor în cazul în care această diferențiere este justificată prin natura sau economia sistemului fiscal din care acestea fac parte(40). Potrivit Curții, rezultă de aici că, pentru a evalua selectivitatea unei măsuri în scopul aplicării articolului 87 alineatul (1) CE, „trebuie să se examineze dacă, în cadrul unui regim juridic determinat, măsura respectivă constituie un avantaj pentru anumite întreprinderi în raport cu altele care se află într‑o situație de fapt și juridică comparabilă”(41).

84.      Trebuie să se examineze în special în lumina jurisprudenței amintite mai sus dacă Tribunalul a săvârșit diversele erori de drept care îi sunt reproșate în primul, al treilea și al patrulea motiv ale recursului.

2.      Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 87 alineatul (1) CE

85.      Potrivit primului motiv, hotărârea atacată ar fi viciată de diverse erori de drept, săvârșite în ceea ce privește aplicarea articolului 87 alineatul (1) CE. Recurenta invocă în special trei critici.

86.      În primul rând, Tribunalul nu ar fi aplicat o concepție obiectivă a noțiunii de ajutor. Recurenta observă că, potrivit jurisprudenței, împrejurarea că o măsură fiscală urmărește obiective de politică generală nu este un obstacol în calea calificării acesteia drept ajutor de stat, ci intervine doar pentru a stabili dacă diferențierile efectuate de legiuitor în ceea ce privește definirea domeniului de aplicare al acesteia sunt justificate în temeiul naturii și economiei generale a măsurii înseși. În schimb, în hotărârea atacată, Tribunalul ar fi adoptat o altă abordare, recunoscând statelor membre o largă putere de apreciere în ceea ce privește definirea sferei de aplicare a măsurilor fiscale pentru protecția mediului și susținând că aceste măsuri nu ar fi selective, chiar și atunci când acestea stabilesc între întreprinderi aflate în situații comparabile o distincție care nu este justificată de obiective de mediu.

87.      În al doilea rând, Tribunalul ar fi apreciat selectivitatea ajutorului în mod diferit față de Hotărârea Adria‑Wien Pipeline și Wietersdorfer & Peggauer Zementwerke(42).

88.      În sfârșit, Tribunalul de Primă Instanță ar fi exclus caracterul selectiv al AGL fără să dispună de o definiție precisă a sectorului în care aceasta se aplică. Această a treia critică trebuie, în opinia noastră, să fie declarată inadmisibilă, întrucât vizează, în esență, să conteste aprecierile Tribunalului cu privire la situația de fapt.

89.      Prin urmare, examinarea noastră se va limita în continuare la prima și la a doua critică, care trebuie examinate împreună.

90.      În vederea unei asemenea examinări, trebuie să ținem seama în special de punctele 114-118, 120 și 121 din hotărârea atacată. Diferitele paragrafe ale raționamentului Tribunalului pot fi rezumate după cum urmează.

91.      În primul rând, Tribunalul definește ecotaxa drept „o măsură fiscală autonomă”(43), care nu face parte dintr‑un sistem general de taxare și care „se caracterizează prin obiectivul său de mediu și prin baza impozabilă specifică”(44). Din această definiție rezultă că nesupunerea la plata ecotaxei în cazul unor activități similare celor care sunt supuse acestei taxe și care au un impact comparabil asupra mediului nu poate fi asimilată unei scutiri fiscale care derogă de la sistemul de sarcini impuse în mod normal întreprinderilor(45).

92.      Tribunalul observă în continuare că, în exercitarea competenței lor în materie de politică de mediu, statele membre sunt libere „să instituie ecotaxe sectoriale în vederea atingerii anumitor obiective privind mediul”. În special, statele membre au posibilitatea ca, „la compararea diferitelor interese implicate, să definească prioritățile în materie de protecție a mediului și să stabilească în consecință bunurile și serviciile pe care decid să le supună unei ecotaxe”(46).

93.      La punctul 117 din hotărârea atacată, Tribunalul concluzionează că, în acest cadru juridic, „este de competența Comisiei ca, la aprecierea unei ecotaxe în raport cu normele comunitare referitoare la ajutoarele de stat, să ia în considerare cerințele în legătură cu protecția mediului menționate la articolul 6 CE”. Potrivit Tribunalului, această concluzie se justifică în lumina dispozițiilor acestui articol, care „prevede că aceste cerințe trebuie integrate în definirea și în punerea în aplicare, printre altele, a unui sistem care împiedică denaturarea concurenței pe piața internă”.

94.      La punctele 120 și 121 din hotărârea atacată, Tribunalul respinge argumentul reclamantei întemeiat pe Hotărârea Adria‑Wien Pipeline și Wietersdorfer & Peggauer Zementwerke. Tribunalul observă că, în această hotărâre, „Curtea nu fusese sesizată pentru a analiza delimitarea domeniului material de aplicare al unei ecotaxe, precum în speță, ci pentru a analiza scutirea parțială de plata unei asemenea taxe […] acordate numai întreprinderilor producătoare de bunuri corporale(47)”. În continuare, Tribunalul subliniază că „diferențierea contestată nu privea, așadar, tipul de produs supus ecotaxei respective, ci utilizatorii industriali, după cum aceștia își desfășurau sau nu își desfășurau activitatea în sectoarele primar și secundar ale economiei naționale”.

95.      Cuprinsul punctelor din hotărârea atacată rezumat mai sus arată că Tribunalul a adoptat o abordare profund inovatoare în raport cu jurisprudența comunitară referitoare la aplicarea condiției selectivității și, în general, a noțiunii de ajutor în sensul articolului 87 alineatul (1) CE.

96.      Astfel, conform unei jurisprudențe constante, nici caracterul fiscal, nici finalitatea economică sau socială a măsurii de stat și nici obiectivele de protecție a mediului pe care aceasta le urmărește(48) nu sunt suficiente pentru a exclude această măsură de la aplicarea interdicției prevăzute la articolul 87 CE. Prin urmare, astfel cum instanța comunitară a afirmat în repetate rânduri, această dispoziție nu distinge în funcție de cauzele sau de obiectivele intervențiilor respective, ci le definește în funcție de efectele lor(49).

97.      Prin urmare, obiectivele urmărite de măsura respectivă sunt luate în considerare numai după calificarea acesteia drept ajutor de stat, și anume la momentul aprecierii compatibilității acesteia cu piața comună. Deși intenția legiuitorului național cu ocazia adoptării măsurii și obiectivele acesteia au fost uneori luate în considerare de instanța comunitară în etapa calificării măsurii, aceasta a fost numai pentru a aprecia dacă erau îndeplinite condițiile pentru a reține existența unui ajutor(50) și nu pentru a exclude a priori măsura din domeniul de aplicare al articolului 87 alineatul (1) CE.

98.      În măsura în care invocă obiectivele de mediu ale ecotaxei pentru a justifica eventualele diferențieri între întreprinderi (sau sectoare de producție) care se află în situații comparabile din perspectiva acestor obiective, Tribunalul adoptă în mod evident o abordare în sensul depășirii acestei jurisprudențe. Această abordare exclude a priori posibilitatea de a considera nesupunerea anumitor operatori la plata ecotaxei drept un avantaj selectiv în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, independent de orice considerație referitoare la un eventual raport de concurență între acești operatori și operatorii supuși taxei și, prin urmare, independent de orice apreciere a efectelor măsurii în cauză(51).

99.      Pe de altă parte, în cadrul examinării susținerilor BAA cu privire la existența unor incoerențe în definiția domeniului material de aplicare al AGL(52), hotărârea atacată ajunge la concluzii care nu ar fi admisibile în cazul în care această analiză ar fi fost realizată pe baza unor parametri precum natura și economia generală a sistemului fiscal în cauză, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 83 de mai sus(53). Astfel, pornind de la premisa că, în ceea ce privește definirea de către statele membre a domeniului de aplicare al unei ecotaxe(54), acestea sunt libere să echilibreze interesele aflate în joc, Tribunalul ajunge să admită că eventuale incoerențe sau diferențe de tratament pot fi justificate indiferent dacă sunt motivate de obiective fără nicio legătură cu protecția mediului și, prin urmare, cu logica internă a măsurii(55).

100. În sfârșit, în ceea ce privește motivele prin care hotărârea atacată respinge argumentul BAA întemeiat pe Hotărârea Adria‑Wien Pipeline și Wietersdorfer & Peggauer Zementwerke, analiza Tribunalului se concentrează pe aspectele formale ale măsurii, printre care tehnica legislativă folosită de autoritățile naționale. Din perspectiva impactului asupra concurenței, nu există, cu toate acestea, nicio diferență între, pe de o parte, impunerea unei taxe generale însoțite de o scutire în favoarea anumitor beneficiari și, pe de altă parte, impunerea unei sarcini pentru anumiți contribuabili, cu excluderea altora care se află într‑o situație comparabilă. Și în acest caz, considerăm că hotărârea atacată se îndepărtează de o abordare care privilegiază analiza întemeiată pe efectele măsurii.

101. Deși se limitează la intervențiile statului care impun sarcini unui sector determinat în scopul protejării mediului, soluția propusă de Tribunal în hotărârea atacată nu trebuie, în opinia noastră, să fie menținută de Curte.

102. Astfel, nici competența acordată statelor membre în materie fiscală sau în materie de mediu, nici principiul integrării cerințelor legate de protecția mediului în definirea și punerea în aplicare a politicilor comunitare, prevăzut la articolul 6 CE, nu justifică excluderea în totalitate a unor intervenții publice susceptibile să conducă la denaturări ale concurenței de la controlul exercitat de Comisie în temeiul normelor tratatului referitoare la ajutoarele de stat. În special, în opinia noastră, respectarea articolului 6 CE nu impune să se ia în considerare obiectivele privind mediul ale unei măsuri la momentul calificării acesteia în temeiul articolului 87 alineatul (1) CE; cerința integrării acestor obiective în controlul comunitar al ajutoarelor de stat poate fi satisfăcută, astfel, prin luarea în considerare a acestora în mod corespunzător cu ocazia evaluării compatibilității măsurii cu piața comună în temeiul articolului 87 alineatul (3) CE.

103. Pentru motivele expuse mai sus, considerăm că primul motiv al recursului, referitor la încălcarea articolului 87 alineatul (1) CE, este fondat și că hotărârea atacată trebuie să fie anulată în măsura în care aceasta a considerat că domeniul de aplicare al AGL poate fi justificat numai în temeiul obiectivelor privind mediul urmărite de această măsură.

3.      Cu privire la al treilea motiv, referitor la erori de drept săvârșite la evaluarea naturii și a economiei generale a AGL

104. Al treilea motiv al recurentei privește trei aspecte.

105. Prin intermediul primului aspect, BAA critică Tribunalul pentru faptul că a considerat justificată, în temeiul principiului „poluatorul plătește”, aplicarea AGL în privința anumitor materiale denumite „virgine”, pentru care nu există înlocuitori, deși decizia în litigiu prevedea că faptul că acestea nu pot fi înlocuite este un factor de natură să excludă din domeniul de aplicare al taxei anumite utilizări ale materialelor virgine care, în caz contrar, ar fi supuse acestei taxe. BAA deduce de aici faptul că, la punctele 135 și 136 din hotărârea atacată, Tribunalul a substituit aprecierea Comisiei cu propria apreciere. În plus, acesta ar fi „aplicat în mod selectiv principiul «poluatorul plătește»” și ar fi omis să își motiveze în mod suficient concluziile. Considerăm că această critică este admisibilă în totalitate, întrucât, contrar celor pretinse de Comisie și de Regatul Unit, aceasta invocă aspecte de drept.

106. În opinia noastră, recurenta are dreptate atunci când afirmă că principiul „poluatorul plătește” nu intră în descrierea obiectivelor AGL, astfel cum rezultă aceasta din decizia în litigiu, care nu face în mod expres trimitere decât la maximizarea recurgerii la folosirea agregatelor reciclate sau a altor materiale de înlocuire și la promovarea unei utilizări raționale a agregatelor virgine.

107. În Hotărârea DIR International Film și alții/Comisia, citată de recurentă, Curtea amintește că, în cadrul controlului legalității prevăzut la articolul 230 CE, instanța comunitară nu poate substitui motivarea autorului actului atacat cu propria motivare, înainte de a preciza că „deși, în cadrul unei acțiuni în anulare, Tribunalul se poate afla în situația de a interpreta motivarea actului atacat în mod diferit față de autorul actului sau chiar, în anumite împrejurări, de a respinge motivarea formală reținută de acesta, Tribunalul nu poate face acest lucru atunci când niciun element material nu justifică acest mod de a proceda”(56). În speță, în opinia noastră, contrar celor reținute de Tribunal la punctul 124 din hotărârea atacată, considerentul (31) al deciziei în litigiu, în care Comisia afirmă că „the environmental costs of aggregate extraction that the United Kingdom seeks to address through the AGL include noise, dust, damage to biodiversity and visual amenity”, nu poate fi interpretat ca o trimitere, chiar și implicită, la principiul „poluatorul plătește”.

108. Chiar dacă din cele de mai sus se poate concluziona că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept substituind motivarea deciziei atacate cu propria motivare, considerăm totuși că hotărârea atacată nu trebuie să fie anulată în această privință, întrucât este posibil să se realizeze o substituire a motivelor. Prin urmare, astfel cum a observat Comisia, în mod întemeiat în opinia noastră, susținerile recurentei care au fost respinse de Tribunal la punctele 135 și 136 din hotărârea atacată se întemeiau pe o premisă greșită, și anume că în decizia în litigiu Comisia ar fi considerat că excluderea din domeniul de aplicare al AGL a materialelor virgine utilizate în alt mod decât ca agregate era justificată de lipsa de materiale care să le poată înlocui. În realitate, din motivarea acestei decizii(57) reiese că excluderea materialelor menționate a fost considerată coerentă în raport cu natura sectorială a AGL și cu intenția legiuitorului de a nu supune taxei decât agregatele.

109. În ceea ce privește celelalte critici formulate de recurentă în cadrul primului aspect al celui de al treilea motiv, acestea trebuie, în opinia noastră, să fie respinse. Pe de o parte, hotărârea atacată pare suficient motivată în ceea ce privește aspectul invocat de recurentă. Pe de altă parte, pentru motivele expuse la punctul precedent, nu se poate reproșa Tribunalului o „aplicare selectivă” a principiului „poluatorul plătește”.

110. Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv, recurenta contestă anumite fragmente din hotărârea atacată, în care Tribunalul înlătură susținerile privind incoerența cu obiectivele urmărite de AGL a aplicării acestei taxe anumitor produse derivate din extracția de materiale care nu sunt supuse acestei taxe. Critica se referă în special la punctele 112 și 137 din hotărârea atacată.

111. La punctul 112, Tribunalul interpretează unele noțiuni care figurează în decizia în litigiu, în special în considerentul (29), și concluzionează că, în acest paragraf și în întreaga decizie, Comisia ar fi „folosit termenul «agregate primare» pentru a desemna în esență agregatele supuse AGL și termenul «agregate secundare» pentru a face referire în esență la agregatele scutite enumerate în mod clar în lege”. Recurenta consideră că această dispoziție este viciată de o eroare de interpretare.

112. În considerentul (29) al deciziei în litigiu, Comisia observă în special că „the AGL will be levied only on virgin aggregate. It will not be levied on aggregates extracted as a by‑product or waste from other processes (secondary aggregates), nor will it be levied on recycled aggregates”.

113. Considerăm că este dificil să se atribuie expresiei „secondary aggregates” folosite în acest paragraf un sens diferit de cel care rezultă din definiția care precedă expresia „agregate extrase în calitate de subproduse sau de deșeuri ale altor procedee”. Prin urmare, nu putem fi de acord cu afirmația Tribunalului potrivit căreia, în considerentul (29) al deciziei în litigiu, Comisia s‑ar fi limitat la a afirma că „AGL nu va fi percepută pentru produsele derivate sau pentru deșeurile rezultate din extracțiile primare dacă sunt scutite prin lege, astfel cum a fost modificată”.

114. Pe de altă parte, astfel cum a observat în mod întemeiat recurenta, interpretarea expresiei „secondary aggregates” reținută de Tribunal pare a fi contrazisă de considerentul (32) al deciziei atacate – care are un rol esențial în economia actului, întrucât definește structura și domeniul de aplicare al AGL – în care Comisia observă că „the structure and scope of the tax reflect the clear distinction between the extraction of virgin aggregates, bearing with it undesirable environmental consequences, and the production of secondary or recycled aggregates, which makes an important contribution to the treatment of rock, gravel and sand incidentally arising from excavations or from other works or treatments lawfully carried out for different purposes”.

115. Considerăm, prin urmare, că punctul 112 din hotărârea atacată conține o eroare de interpretare a deciziei în litigiu, care trebuie să fie considerată o eroare de drept.

116. În plus, recurenta contestă punctul 137 din hotărârea atacată, în care Tribunalul a considerat justificată supunerea la plata AGL a anumitor produse care rezultă din extracția de materiale care nu sunt supuse acestei taxe. Potrivit recurentei, Tribunalul a procedat, în ceea ce privește acest punct, la o substituire a motivelor deciziei atacate, a adoptat o motivare viciată de o eroare de apreciere și a denaturat anumite elemente de probă.

117. În această privință, trebuie să se observe că, pentru a justifica supunerea la plata taxei a subproduselor în cauză, Tribunalul nu s‑a limitat la a aminti principiul „poluatorul plătește”, ci s‑a referit, în plus, la obiectivul raționalizării extracției și tratamentului agregatelor, care figurează printre obiectivele AGL menționate în decizia în litigiu. Prin urmare, nu considerăm că, în această privință, se poate reproșa Tribunalului o substituire a motivelor. În ceea ce privește celelalte critici, este suficient să arătăm, pe de o parte, că, în măsura în care recurenta contestă elementele menționate în mod specific de Tribunal la punctul 137 din hotărârea atacată (imposibilitatea de a reduce volumul subproduselor în cauză, diferența de preț și referirea la scrisoarea din 19 februarie 2002 a Regatului Unit), aceasta urmărește în esență să obțină din partea Curții reexaminarea aprecierilor de fapt cuprinse în hotărârea atacată și, pe de altă parte, că recurenta nu a demonstrat că Tribunalul a denaturat elementele de probă care i‑au fost prezentate.

118. Pe baza celor de mai sus, al doilea aspect al celui de al treilea motiv trebuie, în opinia noastră, să fie admis, în măsura în care reproșează Tribunalului o eroare de interpretare a deciziei atacate. Acest aspect trebuie respins în ceea ce privește celelalte capete de cerere, în parte pentru lipsa de temei și în parte deoarece este inadmisibil.

119. Prin intermediul celui de al treilea aspect al celui de al treilea motiv, recurenta critică Tribunalul pentru faptul că a considerat justificată netaxarea anumitor agregate virgine, precum ardezia, șistul și argila. Potrivit BAA, Tribunalul de Primă Instanță ar fi substituit, în această privință, motivarea prezentată în decizia în litigiu cu propria motivare, afirmând, la punctele 130, 131, 133 și 134 din hotărârea atacată, că scutirea menționată urmărea să încurajeze utilizarea acestor agregate în locul agregatelor virgine supuse AGL. În afara faptului că este incorectă, justificarea oferită de Tribunal ar rezulta dintr‑o denaturare a probelor prezentate în cursul procedurii (în special scrisoarea din 19 februarie 2002 a Regatului Unit), nu ar fi motivată suficient și ar încălca dreptul la apărare al recurentei, care nu ar fi avut ocazia să își prezinte observațiile în această privință în cursul procedurii în primă instanță.

120. În această privință, trebuie să arătăm, în primul rând, că la punctul 130 din hotărârea atacată Tribunalul a observat că scutirea de la plata AGL a anumitor materiale, în special șistul și ardezia de calitate inferioară, argila și deșeurile de caolin și de ball clay, „permite utilizarea acestora ca înlocuitori ai agregatelor virgine supuse ecotaxei, putând astfel să contribuie la o raționalizare a extracției și a utilizării acestora din urmă”. Astfel cum a observat în mod justificat Comisia, Tribunalul ajunge la această concluzie întemeindu‑se pe constatarea de fapt – nesupusă controlului Curții – că aceste materiale au fost „până în prezent puțin utilizate ca agregate din cauza costurilor de transport ridicate”.

121. În plus, trebuie amintit că raționalizarea extracției și utilizarea agregatelor virgine constituie unul dintre obiectivele AGL menționate în decizia atacată(58). Contrar afirmațiilor recurentei, Tribunalul nu a efectuat, așadar, o substituire a motivelor în această privință.

122. Trebuie de asemenea respinsă ca neîntemeiată afirmația recurentei potrivit căreia definiția naturii și a economiei generale a AGL cuprinsă în decizia atacată ar fi incompatibilă cu o scutire care urmărește încurajarea folosirii materialelor virgine, până atunci puțin folosite ca agregate, în locul altor materiale utilizate în mod tradițional ca agregate. Această scutire poate astfel, după cum a concluzionat în mod întemeiat Tribunalul, să contribuie la obiectivul, menționat în decizia în litigiu, de a raționaliza utilizarea agregatelor.

123. În sfârșit, în ceea ce privește conținutul scrisorii din 19 februarie 2002 a Regatului Unit, considerăm că punctul 131 din hotărârea atacată nu se pretează interpretării date de recurentă și nu dă naștere niciunei denaturări a conținutului acestui document.

124. Prin urmare, al treilea aspect al celui de al treilea motiv trebuie să fie respins ca nefondat.

125. În lumina ansamblului considerațiilor precedente, considerăm că al treilea motiv al recursului este fondat în ceea ce privește aspectele identificate la punctele 108 și 118 de mai sus și inadmisibil sau nefondat în ceea ce privește celelalte capete de cerere.

4.      Cu privire la al patrulea motiv, referitor la erori de drept în aprecierea scutirii exporturilor.

126. Recurenta susține că, în aprecierea aspectului dacă excluderea exporturilor din domeniul de aplicare al AGL constituie un ajutor, Tribunalul a permis Comisiei și statului membru interesat să amelioreze retroactiv motivarea deciziei în litigiu, a încălcat articolele 91 CE și 92 CE, calificând AGL ca taxă indirectă, și nu a motivat suficient această calificare.

127. La punctul 148 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că, în decizia atacată [considerentul (33)], Comisia a justificat scutirea exporturilor „prin faptul că autoritățile din Regatul Unit nu pot exercita controlul asupra utilizării materialelor ca agregate în afara teritoriului lor”. La punctul 149, Tribunalul a observat că, în cursul procedurii, „Comisia și intervenienta au detaliat această motivare”, prima subliniind că AGL constituie o taxă indirectă pe consum supusă principiului impozitării în statul de destinație, iar a doua arătând că această scutire este autorizată de articolul 91 CE. Potrivit Tribunalului de Primă Instanță, această motivare, întemeiată pe natura de taxă indirectă a AGL, trebuie luată în considerare „în măsura în care […] ar avea legătură cu motivele expuse de Comisie în decizia atacată și, prin urmare, nu poate fi considerată o motivare suplimentară prezentată după adoptarea acestei decizii”.

128. La punctul 151, Tribunalul a constatat în continuare că AGL constituie o taxă indirectă întrucât „se aplică […] comercializării agregatelor și astfel afectează produsele, și nu veniturile producătorilor”. La punctul 153, Tribunalul a concluzionat că, în speță, „scutirea exporturilor nu poate […] fi considerată ca acordând un avantaj selectiv exportatorilor, în măsura în care se justifică prin natura de taxă indirectă a AGL”. Potrivit Tribunalului, „statul membru interesat avea posibilitatea de a privilegia considerațiile referitoare la structura regimului fiscal în cauză în raport cu obiectivele privind mediul urmărite”.

129. În primul rând, în opinia noastră, trebuie să se respingă argumentul recurentei potrivit căruia AGL trebuie să fie considerată o taxă directă exclusă din domeniul de aplicare al articolului 91 CE întrucât se aplică procesului de extracție, și nu produsului. Astfel, după cum precizează hotărârea atacată (punctul 136), AGL este fixată la o valoare stabilită pe tona de produs supus taxei și comercializat pe teritoriul statului respectiv.

130. Interdicția de principiu stabilită la articolul 92 CE de a prevedea scutiri sau rambursări ale impozitelor directe la export se justifică prin aceea că aceste impozite nu se reflectă în costul de producție și, prin urmare, nu se repercutează imediat asupra prețului, deoarece ar fi dificil să se evalueze dacă scutirea sau rambursarea eventual acordate la export corespund impozitării aplicate produsului sau constituie o subvenție fiscală la export. În schimb, această problemă nu se pune în cazul unei taxe care, precum AGL, este percepută în stadiul comercializării produsului. Împrejurarea că, astfel cum arată Tribunalul la punctul 136 din hotărârea atacată, valoarea taxei poate corespunde costului de mediu al extracției produselor cărora li se aplică ni se pare lipsită de relevanță și nu modifică faptul că această valoare, fiind aplicată unei cantități unitare de produs în stadiul comercializării acestuia, este de natură să se repercuteze imediat asupra prețului.

131. Prin urmare, considerăm că, în cadrul motivului analizat, critica întemeiată pe încălcarea articolelor 91 CE și 92 CE trebuie să fie respinsă ca nefondată.

132. La fel de nefondată ni se pare a fi critica referitoare la lipsa motivării hotărârii atacate. La punctul 153, Tribunalul explică astfel, în termeni desigur succinți, dar clari, motivele pentru care AGL poate fi calificată drept taxă indirectă, și anume faptul că „se aplică […] comercializării agregatelor și astfel afectează produsele, și nu veniturile producătorilor”.

133. Mai rămâne de analizat critica referitoare la ameliorarea retroactivă a motivării deciziei în litigiu. Considerăm că această critică este întemeiată.

134. În considerentul (33) al deciziei atacate, Comisia observă că scutirea exporturilor „is justified by the fact that aggregate in the United Kingdom may be exempted if it is used for exempt processes […]. Since the United Kingdom authorities have no control over the use of aggregate outside their jurisdiction, the exemption for exports is necessary in order to provide legal certainty to aggregates exporters and to avoid imposing an unequal treatment on exports of aggregate that would otherwise qualify for an exemption within the United Kingdom”.

135. Acest paragraf se referă la diferența de tratament care ar interveni, în lipsa scutirii exporturilor, între agregatele comercializate pe piața națională, care sunt scutite dacă sunt utilizate în anumite scopuri, și agregatele exportate, care ar rămâne supuse taxei chiar dacă ar fi destinate utilizării în procese de producție scutite. În schimb, nu se face nicio referire la cerința de a nu dezavantaja agregatele naționale exportate în raport cu cele comercializate în statul de destinație, nici la obiectivul de evitare a dublei impuneri. În acest context, în opinia noastră, este cu adevărat dificil să se considere că, astfel cum apreciază Tribunalul la punctul 152 din hotărârea atacată, considerentul (33) al deciziei atacate ar face referire, chiar și implicit, la articolul 91 CE. În opinia noastră, mai mult decât să autorizeze Comisia să completeze și să amelioreze retroactiv motivarea deciziei atacate, Tribunalul i‑a permis, în realitate, să prezinte cu privire la acest aspect o motivare substanțial diferită de cea care figurează în decizie.

136. Pentru motivele expuse mai sus, considerăm că al patrulea motiv al recursului trebuie să fie admis în măsura în care reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept în sensul că a considerat că justificarea referitoare la scutirea exporturilor prezentată de Comisie în primă instanță era în legătură cu motivele expuse în decizia atacată și nu constituia, așadar, o motivare suplimentară prezentată după adoptarea acestei decizii.

5.      Cu privire la al doilea motiv, referitor la întinderea controlului jurisdicțional exercitat de Tribunal

137. Recurenta consideră că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin exercitarea, cu privire la aprecierile cuprinse în decizia atacată, doar a unui control marginal, și nu a unui control complet, astfel cum impune jurisprudența în cazul verificării aplicării corecte de către Comisie a noțiunii de ajutor în sensul articolului 87 alineatul (1) CE.

138. Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că, în cadrul unei acțiuni în anulare introduse împotriva unei decizii adoptate într‑o procedură de control al ajutoarelor de stat, instanța comunitară trebuie să exercite un control complet atunci când examinează problema calificării unei măsuri de stat pentru a stabili dacă acesteia i se aplică interdicția prevăzută la articolul 87 alineatul (1) CE(59). În schimb, controlul este pur marginal, limitat la verificarea respectării normelor procedurale și a celor privind motivarea, la verificarea exactității materiale a situației de fapt reținute pentru a face alegerea contestată, a lipsei unei erori vădite de apreciere a acestor fapte, precum și a lipsei abuzului de putere, în cazul în care evaluează compatibilitatea măsurii cu piața comună în temeiul articolului 87 alineatul (3) CE, care îi conferă Comisiei o largă putere de apreciere(60).

139. Cu toate acestea, astfel cum a arătat în mod justificat pârâta, chiar și în cazul în care instanței comunitare i se solicită să verifice aplicarea corectă a noțiunii de ajutor, întinderea controlului său poate fi limitată de caracterul tehnic sau complex al aprecierilor de fapt cuprinse în actul atacat(61). Astfel, de exemplu, jurisprudența recunoaște că instanța comunitară nu exercită decât un control marginal cu privire la aprecierile economice complexe efectuate de Comisie în conformitate cu principiul investitorului privat(62).

140. La punctul 118 din hotărârea atacată, în care precizează limitele controlului care trebuie exercitat asupra actului atacat, Tribunalul afirmă că acest control trebuie să rămână marginal, „având în vedere larga putere de apreciere de care dispune Comisia în aplicarea articolului 88 alineatul (3) CE”. Câteva puncte ulterioare ale hotărârii confirmă aplicarea unui control restrâns (în special punctele 134, 139 și 171).

141. Comisia și Regatul Unit susțin că, la respectivul punct 118, Tribunalul se referă, în realitate, la întinderea controlului exercitat de instanța comunitară asupra deciziilor adoptate în temeiul articolului 88 alineatul (3) CE, și nu la întinderea controlului pe care această instanță îl exercită atunci când stabilește dacă Comisia a aplicat în mod corect noțiunea de ajutor în sensul articolului 87 alineatul (1) CE.

142. Teza susținută de pârâtă și de intervenientă nu ni se pare convingătoare.

143. În primul rând, jurisprudența prevede în mod clar că, în cazul în care la finalizarea examinării preliminare Comisia încă are îndoieli serioase cu privire la natura măsurii în cauză sau la compatibilitatea acesteia cu piața comună, aceasta nu dispune de nicio marjă de apreciere în ceea ce privește deschiderea procedurii oficiale de investigare(63).

144. În al doilea rând, în afară de aspectul procedural, deciziile adoptate în temeiul articolului 88 alineatul (3) CE implică o examinare a măsurii în raport cu articolul 87 alineatul (1) CE și, eventual, în cazul în care măsura respectivă este calificată ca ajutor, în raport cu articolul 87 alineatul (3). Or, nu vedem niciun motiv pentru care controlul instanței comunitare asupra aprecierilor efectuate în cadrul unei asemenea examinări nu ar trebui să urmeze regula amintită mai sus, potrivit căreia, în cazul verificării aplicării corecte de către Comisie a noțiunii de ajutor, controlul trebuie în mod normal să fie complet, în timp ce, în cazul evaluării compatibilității măsurii cu piața comună, controlul este doar marginal, ca urmare a largii puteri de apreciere recunoscute Comisiei în cadrul aplicării articolului 87 alineatul (3) CE(64). De altfel, spre deosebire de recurentă, nu considerăm că natura deciziilor adoptate în temeiul articolului 88 alineatul (3) CE este incompatibilă cu un control jurisdicțional limitat, întrucât un astfel de control se justifică prin puterea discreționară recunoscută Comisiei în ceea ce privește aprecierile pe care aceasta trebuie să le efectueze, făcând abstracție de contextul procedural în care sunt realizate aceste aprecieri.

145. În speță, nu considerăm că avem de a face cu un caz în care caracterul extrem de tehnic sau complexitatea specifică a aprecierilor realizate de Comisie(65) justifică recunoașterea în favoarea acesteia din urmă a unei marje de putere discreționară, având drept corolar o limitare a întinderii controlului jurisdicțional care, în cazul verificării aplicării corecte a noțiunii de ajutor, trebuie, „în principiu și în măsura posibilului”(66), să fie complet. Rezultă de aici că, la punctul 118 din hotărârea atacată, Tribunalul a săvârșit, în opinia noastră, o eroare de drept prin definirea în mod eronat a întinderii controlului jurisdicțional care trebuie exercitat asupra deciziei în litigiu.

146. În plus, Regatul Unit și Comisia observă că motivele invocate în primă instanță de BAA urmăresc să demonstreze că decizia în litigiu este viciată de o serie de erori vădite de apreciere. Constatând inexistența acestor erori, Tribunalul ar fi aderat astfel la perspectiva sugerată de recurentă. În această privință, trebuie arătat că, deși recurenta a calificat ca fiind vădite erorile care, în opinia acesteia, viciau decizia în litigiu, aceasta nu înseamnă că recurenta a dorit să renunțe la invocarea acestor erori în cazul în care Tribunalul, deși ar fi constatat existența acestora, nu le–ar fi calificat ca fiind vădite și nu înseamnă nici că a dorit să solicite Tribunalului să exercite asupra deciziei un control mai puțin întins decât cel pe care acesta trebuia să îl realizeze. În plus, în cazul în care limitarea controlului deciziei în litigiu doar la examinarea erorilor vădite de apreciere ar fi fost motivată de cerința de a nu depăși ceea ce a solicitat recurenta, nu ar fi fost necesar ca Tribunalul să facă afirmații cu caracter general, precum cele cuprinse la punctul 118 din hotărârea atacată.

147. Din ansamblul considerațiilor de mai sus rezultă că, la punctul 118 din hotărârea atacată, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept definind în mod eronat natura controlului care trebuia exercitat asupra deciziei în litigiu.

148. Constatarea acestei erori, care este de natură să vicieze întreaga apreciere pe fond a deciziei în litigiu, trebuie să conducă la anularea hotărârii atacate, independent de faptul că, astfel cum a observat Regatul Unit, anumite puncte din această hotărâre par să indice că Tribunalul a depășit limitele unui control strict marginal.

149. Pentru motivele de mai sus, considerăm că al doilea motiv de recurs, referitor la întinderea controlului jurisdicțional exercitat de Tribunal, trebuie să fie admis.

6.      Cu privire la al cincilea și al șaselea motiv, referitoare la erori de drept în aprecierea obligației Comisiei de a deschide procedura oficială de investigare și, respectiv, a caracterului suficient al motivării deciziei atacate

150. Argumentele formulate de recurentă în cadrul celui de al cincilea și al celui de al șaselea motiv de anulare sunt, în opinia noastră, vădit inapte să demonstreze existența viciilor invocate. Astfel, pe de o parte, presupunând că este relevantă, împrejurarea că hotărârea atacată este motivată mai detaliat decât decizia în litigiu și că Tribunalul a făcut aprecieri diferite de cele ale Comisiei, ajungând însă la aceleași concluzii, nu este suficientă pentru a demonstra că Tribunalul de Primă Instanță ar fi săvârșit o eroare concluzionând că Comisia nu avea nicio obligație de a deschide procedura oficială de investigare. Pe de altă parte, faptul că Tribunalul a dezvoltat, cu privire la diverse aspecte vizate de decizia în litigiu, o motivare mai detaliată și, în anumite privințe, radical diferită de cea a deciziei menționate este în mod vădit lipsit de relevanță pentru a demonstra că Tribunalul ar fi săvârșit o eroare concluzionând, în lumina motivării actului atacat, că acesta din urmă era suficient motivat.

151. Prin urmare, al cincilea și al șaselea motiv de anulare trebuie să fie respinse.

V –    Concluzie

152. Pentru toate aceste motive expuse mai sus, propunem Curții să anuleze hotărârea atacată.

153. În plus, având în vedere implicațiile anulării propuse, considerăm oportună trimiterea cauzei de către Curte spre rejudecare în fața Tribunalului, în conformitate cu articolul 61 alineatul (1) din statut, în vederea unei noi examinări a acțiunii în primă instanță, precum și soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată aferente procedurii de recurs.

1 – Limba originală: italiana.

2 – Cauza T‑210/02, British Aggregates/Comisia (Rec., p. II‑2789).

3 – C (2002) 1478 final, referitoare la dosarul de ajutor de stat N 863/01 – Regatul Unit/Taxa pe agregate.

4 – Hotărârea din 15 iulie 1963 (25/62, Rec., p. 197).

5 – Hotărârea din 28 ianuarie 1986 (169/84, Rec., p. 391).

6 – Regulamentul (CEE) nr. 17 al Consiliului: Primul regulament de aplicare a articolelor 85 și 86 din tratat (JO 1962, nr. 13, p. 204, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 3). În această hotărâre, Curtea a afirmat principiul potrivit căruia, în cazurile în care un regulament acordă întreprinderilor reclamante garanții procedurale care le permit să solicite Comisiei constatarea unei încălcări a normelor comunitare, aceste întreprinderi trebuie să dispună de o cale de atac pentru a‑și proteja interesele legitime. Deși recunoaște în mod implicit faptul că prevederile tratatului în materie de ajutoare de stat nu conferă garanții procedurale comparabile cu cele prevăzute de Regulamentul nr. 17/62, Curtea observă că „articolul [88 alineatul (2)] recunoaște, în termeni generali, posibilitatea întreprinderilor interesate de a‑și prezenta observațiile în fața Comisiei”.

7 – Punctul 25.

8 – Hotărârea din 15 iunie 1993 (C‑225/91, Rec., p. I‑3203).

9 – Hotărârea din 19 mai 1993 (C‑198/91, Rec., p. I‑2487).

10 – Hotărârea din 13 decembrie 2005 (C‑78/03 P, Rec., p. I‑10737).

11 – Punctul 54 din hotărârea atacată.

12 – Hotărârea din 2 februarie 1988 (cauzele conexate 67/85, 68/85 și 70/85, Rec., p. 219).

13 – Hotărârea din 11 februarie 1999 (T‑86/96, Rec., p. II‑179).

14 – A se vedea punctul 15 din Hotărârea Kwekerij van der Kooy și alții/Comisia și punctele 45 și 46 din Hotărârea Arbeitsgemeinschaft Deutscher Luftfahrt‑Unternehmen și Hapag‑Lloyd/Comisia. În prima dintre aceste hotărâri, Curtea a respins acțiunea introdusă de un anumit număr de horticultori olandezi împotriva deciziei prin care Comisia a declarat incompatibil cu piața comună tariful preferențial aplicat Țărilor de Jos la livrarea gazului natural destinat horticulturii în serele încălzite. În a doua hotărâre, Tribunalul a declarat inadmisibilă, în lipsa calității procesuale active, acțiunea introdusă împotriva deciziei Comisiei de a nu autoriza prorogarea dispozițiilor fiscale de instituire a unui mecanism de amortizare excepțional al costului de achiziționare a anumitor categorii de nave comerciale, de nave de pescuit și de aeronave.

15 – Hotărârea din 5 iunie 1996 (T‑398/94, Rec., p. II‑477).

16 – Punctul 41.

17 – Hotărârea din 18 mai 1994 (C‑309/89, Rec., p. I‑1853, punctul 19).

18 – Hotărârea din 22 iunie 2006, Belgia și Forum 187/Comisia (cauzele conexate C‑182/03 și C‑217/03, Rec., p. I‑5479, punctul 58 și următoarele).

19 – În cauza Cofaz și alții/Comisia, decizia atacată, referitoare la tarifarea prețurilor gazului natural în Țările de Jos, avea ca obiect o măsură cu aplicabilitate generală, cu toate că, din cauza caracteristicilor pieței relevante, avantajul derivat din aplicarea acestei măsuri nu viza decât patru operatori.

20 – În cuprinsul acestui punct, Curtea declară că reclamanta, care este „o asociație constituită pentru a promova interesele colective ale unei categorii de justițiabili, nu poate fi considerată ca fiind vizată în mod individual în sensul jurisprudenței Plaumann/Comisia, citată anterior, decât în măsura în care poziția pe piață a membrilor săi este afectată în mod substanțial de schema de ajutor care face obiectul deciziei în litigiu”.

21 – În Hotărârea Waterleiding Maatschappij/Comisia, acest risc a fost evocat de Tribunal atunci când a respins argumentul prin care reclamanta solicita să se considere că atingerea adusă intereselor sale rezultă din simpla împrejurare că datora taxa aplicată în cadrul regimului fiscal autorizat de Comisie (Hotărârea din 16 septembrie 1998, T‑188/95, Rec., p. II‑3713).

22 – A se vedea Hotărârea Tribunalului din 6 iulie 1995, AITEC și alții/Comisia (T‑447/93-T‑449/93, Rec., p. II‑1971, punctul 60), și Hotãrârea Tribunalului din 22 octombrie 1996, Skibsværftsforeningen și alții/Comisia (T‑266/94, Rec., p. II‑1399, punctul 50).

23 – A se vedea în special Ordonanța din 21 februarie 2006, Deutsche Post și DHL Express (fostă DHL International)/Comisia (C‑367/04 P, punctul 41), Hotărârea din 23 mai 2000, Comité d’entreprise de la Société française de production și alții/Comisia (C‑106/98 P, Rec., p. I‑3659, punctul 41), și Hotărârea din 22 noiembrie 2007, Spania/Lenzing (C‑525/04 P, Rep., p. I‑9947, punctul 33).

24 – Punctul 54.

25 – În cauza Comité d’entreprise de la Société française de production și alții/Comisia, citată anterior, în care hotărârea a menținut ordonanța de inadmisibilitate pronunțată de Tribunal, acțiunea în primă instanță a fost introdusă de organizații sindicale, și nu de concurenți ai întreprinderii beneficiare a ajutorului. În Ordonanța Deutsche Post și DHL/Comisia (Ordonanța Tribunalului din 27 mai 2004, T‑358/02, Rec., p. II‑1565), prin care Tribunalul a respins acțiunea introdusă de întreprinderi concurente ale întreprinderii beneficiare a ajutorului, reclamantele nu au prezentat niciun element care să dovedească importanța impactului ajutorului asupra poziției lor pe piață, ci s‑au limitat la a invoca statutul lor de concurente. În sfârșit, în Hotărârea Tribunalului din 27 septembrie 2006, Werkgroep Commerciële Jachthavens Zuidelijke Randmeren și alții/Comisia (T‑117/04, Rec., p. II‑3861), care a respins de asemenea acțiunea, susținerile generice invocate de reclamante cu privire la impactul măsurii de ajutor asupra rentabilității acestora au fost combătute de elementele furnizate de Comisie și de statul membru interesat.

26 – A se vedea Hotărârea Spania/Lenzing, citată anterior, punctul 34.

27 – Ibidem, punctul 35.

28 – Punctul 110 din concluzii.

29 – În aprecierea sa cu privire la aspectul dacă poziția pe piață a membrilor reclamantei putea fi considerată ca fiind afectată în mod substanțial de schema de ajutor vizată de decizia în litigiu, Curtea a arătat la punctul 72 că, „presupunând chiar că […] anumiți membri ai Aktionsgemeinschaft Recht und Eigentum sunt operatori economici care pot fi considerați concurenți direcți ai beneficiarilor ajutoarelor instituite prin Legea privind compensațiile și că, prin urmare, poziția concurențială a acestora este în mod necesar afectată de decizia în litigiu, nu rezultă că poziția acestora pe piață ar putea fi afectată în mod substanțial de acordarea respectivelor ajutoare, în măsura în care se pare că se admite […] că toți agricultorii din Uniunea Europeană pot fi considerați concurenți ai beneficiarilor programului de achiziționare de terenuri”.

30 – În acest sens, a se vedea recenta Hotărâre Lenzing, citată anterior, în care Curtea a considerat că pentru a demonstra atingerea substanțială adusă poziției pe piață a reclamantei sunt suficiente elemente referitoare la structura pieței și la politica de prețuri practicată de întreprinderea beneficiară a ajutorului, chiar dacă aceste elemente nu se referă la situația specifică a reclamantei.

31 – În acest sens, a se vedea în special Hotărârea Waterleiding Maatschappij/Comisia, punctul 80. A se vedea de asemenea recenta Hotărâre a Tribunalului din 12 decembrie 2006, Asociación de Estaciones de Servicio de Madrid și Federación Catalana de Estaciones de Servicio/Comisia (T‑146/03, Rec., p. II‑98, punctul 52).

32 – Cu titlu incidental, observăm că, tot ca răspuns la recursul incident, BAA reproșează Comisiei o interpretare eronată a punctului 54 din hotărârea atacată, care este redactat după cum urmează:

„Prin prezenta acțiune, reclamanta nu se limitează la a contesta refuzul Comisiei de a deschide procedura oficială de investigare, ci contestă de asemenea temeinicia deciziei atacate. În consecință, este necesar să se examineze dacă aceasta a indicat în mod pertinent motivele pentru care AGL este susceptibilă să afecteze în mod substanțial poziția pe piața agregatelor cel puțin a unuia dintre membrii săi”. Contrar Comisiei, BAA consideră că, în acest paragraf, Tribunalul nu a urmărit să excludă aplicabilitatea în prezenta cauză a jurisprudenței Cook/Comisia și Matra/Comisia. Contrar opiniei reclamantei, considerăm că interpretarea punctului 54 din hotărârea atacată propusă de Comisie este corectă și că Tribunalul a exclus efectiv posibilitatea BAA de a invoca condițiile de admisibilitate prevăzute de Hotărârile Cook/Comisia și Matra/Comisia, cel puțin în ceea ce privește motivele care vizează contestarea deciziei atacate pe fond.

33 – A se vedea în această privință, chiar dacă abordările sunt diferite, Concluziile avocatului general Jacobs prezentate în cauza Aktionsgemeinschaft Recht und Eigentum, citată anterior, precum și Concluziile avocatului general Bot prezentate la 6 martie 2008 în cauza Germania/Kronofrance (C‑75/05 P, cauză pendinte).

34 – Nu considerăm că admisibilitatea unei acțiuni introduse, potrivit condițiilor stabilite de jurisprudența Cook/Comisia și Matra/Comisia, în temeiul articolului 88 alineatul (3) CE împotriva unei decizii care exclude existența unui ajutor, admisibilitate care a fost expres recunoscută de Tribunal [Hotărârea din 15 septembrie 1998, BP Chemicals/Comisia (T‑11/95, Rec., p. II‑3235, punctele 165 și 166), și Hotărârea din 23 octombrie 2002, Diputación Foral de Álava/Comisia (T‑346/99-T‑348/99, Rec., p. II‑4259, punctele 41 și 75-79), poate fi contestată în cazul în care admitem obligația Comisiei de a deschide procedura întemeiată pe articolul 88 alineatul (2) CE, chiar dacă, în timpul examinării preliminare, aceasta întâmpină dificultăți grave în a califica drept ajutor măsura examinată.

35 – A se vedea, prin analogie, Hotărârea din 1 iunie 2006, pronunțată în cauzele conexate P&O European Ferries (Vizcaya) și Diputación Foral de Vizcaya/Comisia (C‑442/03 P și C‑471/03 P, Rec., p. I‑4845, punctul 41 și următoarele).

36 – A se vedea Hotărârea Tribunalului din 29 septembrie 2000, CETM/Comisia (T‑55/99, Rec., p. II‑3207, punctul 40).

37 – A se vedea în special Hotărârea din 17 iunie 1999, Belgia/Comisia (C‑75/97, Rec., p. I‑3671, punctul 33), și Hotărârea din 15 decembrie 2005, Unicredito Italiano (C‑148/04, Rec., p. I‑11137, punctul 45).

38 – A se vedea Hotărârea din 26 septembrie 1996, Franța/Comisia (C‑241/94, Rec., p. I‑4551, punctul 24), Hotărârea din 1 decembrie 1998, Ecotrade (C‑200/97, Rec., p. I‑7907, punctele 40 și 41), și Hotărârea Belgia/Comisia, citată anterior, punctul 26.

39 – A se vedea Hotărârea din 22 noiembrie 2001, Ferring (C‑53/00, Rec., p. I‑9067, punctele 18-20 și 22).

40 – A se vedea în acest sens Hotărârea din 2 iulie 1974, Italia/Comisia (173/73, Rec., p. 709, punctul 33), Hotărârea Unicredito Italiano (citată anterior, punctul 51) și Hotărârea din 6 septembrie 2006, Portugalia/Comisia (C‑88/03, Rec., p. I‑7115, punctul 52). Aceeași abordare este, de altfel, urmată în Hotărârea din 29 aprilie 2004, GIL Insurance și alții (C‑308/01, Rec., p. I‑4777, punctele 65-78), în care Curtea a examinat dacă introducerea în Regatul Unit a unei cote a TVA‑ului majorate pentru anumite categorii de contracte de asigurare era justificată de natura și de economia sistemului național de impozitare a primelor de asigurare, independent de existența sau de inexistența unui avantaj selectiv pentru operatorii supuși cotei normale.

41 – A se vedea Hotărârea Portugalia/Comisia, citată anterior, punctul 56.

42 – Hotărârea din 8 noiembrie 2001 (C‑143/99, Rec., p. I‑8365).

43 – Punctul 114 din hotărârea atacată. Sublinierea noastră.

44 – Punctul 114.

45 – Punctul 116.

46 – Punctul 115.

47 – Scutirea a fost acordată în cadrul Legii austriece privind adaptarea structurilor (Strukturanpassungsgesetz) din 1996, cu privire la consumul de gaz natural și de energie electrică de către întreprinderi. Curtea a constatat că acordarea unor avantaje în favoarea întreprinderilor a căror activitate principală era producerea de bunuri corporale nu era justificată prin natura sau economia generală a sistemului de impozitare instituit în temeiul Legii austriece privind adaptarea structurilor.

48 – A se vedea în special Hotărârea din 13 februarie 2003, Spania/Comisia (C‑409/00, Rec., p. I‑1487, punctele 53 și 54).

49 – A se vedea Hotărârea Italia/Comisia, citată anterior, Hotărârea din 29 februarie 1996, Belgia/Comisia (C‑56/93, Rec., p. I‑723, punctul 79), și Hotărârea din 26 septembrie 1996, Franța/Comisia (C‑241/94, Rec., p. I‑4551, punctul 20).

50 – A se vedea în special Hotărârea din 30 noiembrie 1993, Kirsammer–Hack (C‑189/91, Rec., p. I‑6185, punctele 17 și 18), cu privire la condiția folosirii resurselor de stat, sau Hotărârea Ferring, citată anterior, referitoare la compensațiile pentru servicii de interes economic general, în care se punea problema existenței unui avantaj, sau chiar Hotărârea Adria‑Wien Pipeline și Wietersdorfer & Peggauer Zementwerke, citată anterior (în special la punctul 52), și, în general, jurisprudența amintită la punctul 83 de mai sus privind condiția selectivității.

51 – A se vedea, de exemplu, punctele 128 și 130 din hotărârea atacată.

52 – Punctul 123 și următoarele din hotărârea atacată.

53 – Considerăm, în schimb, că este conformă cu această jurisprudență consecința care decurge din definirea ecotaxei drept o măsură fiscală autonomă, cu alte cuvinte posibilitatea de a justifica eventualele diferențe de tratament între întreprinderi sau activități de producție pe baza naturii sau a economiei acestei măsuri înțelese ca sistem.

54 – A se vedea punctul 114 din hotărârea atacată.

55 – Această concluzie se regăsește la punctul 128 din hotărârea atacată, în care Tribunalul declară că „decizia de a institui o ecotaxă numai în sectorul agregatelor […] chiar motivată de dorința de a menține competitivitatea internațională a anumitor sectoare, nu permite […] să fie pusă la îndoială coerența AGL cu obiectivele privind mediul urmărite.”

56 – Hotărârea din 27 ianuarie 2000 (C‑164/98 P, Rec., p. I‑447, punctele 38 și 42).

57 – În recurs, recurenta menționează punctele 10 și 16 din decizia în litigiu, care fac parte din expunerea situației de fapt.

58 – Considerentul (31) al deciziei în litigiu.

59 – A se vedea în special Hotărârea din 16 mai 2000, Franța/Ladbroke Racing și Comisia (C‑83/98 P, Rec., p. I‑3271, punctul 25).

60 – A se vedea în special Hotărârea din 14 februarie 1990, Franța/Comisia (C‑301/87, Rec., p. I‑307, punctul 49).

61 – A se vedea Hotărârea Franța/Ladbroke Racing și Comisia, citată anterior, punctul 25. Împotriva faptului de a‑i recunoaște Comisiei o marjă de apreciere în cadrul evaluărilor economice complexe necesare pentru a califica măsura națională în raport cu articolul 87 alineatul (1) CE, a se vedea Concluziile avocatului general Jacobs prezentate în cauza Cassa di Risparmio di Firenze și alții (C‑222/04, Rec., p. I‑289, punctele 109-112), în care s‑a pronunțat Hotărârea din 10 ianuarie 2006.

62 – A se vedea Hotărârea Curții din 29 februarie 1996, Belgia/Comisia (citată anterior, punctul 11), și Hotărârea Tribunalului din 15 septembrie 1998, BFM și EFIM/Comisia (cauzele conexate T‑126/96 și T‑127/96, Rec., p. II‑3437, punctul 81).

63 – A se vedea în special Hotărârea Matra/Comisia, citată anterior, punctul 33.

64 – În ceea ce privește citatul din Hotărârea Matra/Comisia (citată anterior) care figurează la punctul 118 din hotărârea atacată, ne vom limita să arătăm că paragraful din această hotărâre potrivit căruia „în ceea ce privește aplicarea articolului [88] alineatul (3) [CE] […], Comisia dispune de o largă putere de apreciere” (punctul 24) se întemeiază în mod expres pe un precedent, și anume Hotărârea din 21 martie 1991, Italia/Comisia (C‑303/88, Rec., p. I‑1433, punctul 34), care recunoaște o astfel de putere de apreciere în ceea ce privește articolul 87 alineatul (3) CE, și nu articolul 88 alineatul (3) CE. Același precedent este citat, într‑un context analog, la punctul 12 din concluziile prezentate de avocatul general Van Gerven, care se referă totuși, în mod corect, la articolul 87 alineatul (3). În aceste împrejurări, considerăm că nu poate fi exclusă posibilitatea ca punctul 24 din Hotărârea Matra/Comisia să conțină o eroare materială.

65 – A se vedea Concluziile avocatului general Cosmas prezentate în cauza Franța/Ladbroke Racing și Comisia, citată anterior, punctul 15.

66 – A se vedea Hotărârea Franța/Ladbroke Racing și Comisia, citată anterior, punctul 25.

Full & Egal Universal Law Academy