HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)
29 noiembrie 2007
Cauza C‑10/06 P
Rafael de Bustamente Tello
împotriva
Consiliului Uniunii Europene
„Recurs – Funcționari – Remunerație – Indemnizație de expatriere – Condiție prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (a) a doua liniuță din anexa VII la statut – Noțiunea «servicii efectuate pentru un alt stat»”
Obiectul: Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 25 octombrie 2005, De Bustamente Tello/Consiliul (T‑368/03, RecFP, p. I‑A‑321 și II‑1439), având ca obiect anularea acestei hotărâri
Decizia: Respinge recursul.
Sumarul hotărârii
1. Recurs – Motive – Simplă repetare a motivelor și a argumentelor prezentate în fața Tribunalului – Neidentificarea erorii de drept invocate – Inadmisibilitate – Contestarea modului în care Tribunalul a interpretat sau a aplicat dreptul comunitar – Admisibilitate
(art. 225 CE)
2. Funcționari – Remunerație – Indemnizație de expatriere – Condiții de acordare
[Statutul funcționarilor, anexa VII art. 4 alin. (1) lit. (a)]
1. Un recurs este inadmisibil dacă, fără să cuprindă o argumentare care să identifice în mod specific eroarea de drept care viciază decizia atacată, acesta se limitează la a repeta sau a reproduce textual motivele și argumentele care au fost deja prezentate în fața Tribunalului. În schimb, dacă un reclamant contestă interpretarea sau aplicarea dreptului comunitar de către Tribunal, punctele de drept analizate în primă instanță pot fi rediscutate în cadrul procedurii de recurs. Într‑adevăr, dacă un reclamant nu ar putea să se bazeze astfel în recurs pe motive și argumente utilizate deja în fața Tribunalului, procedura respectivă ar fi lipsită de o parte din sensul său.
2. Chiar dacă repartizarea competențelor pe plan intrastatal variază în funcție de arhitectura instituțională proprie fiecărui stat, acesta trebuie considerat, în dreptul internațional public, subiect cu caracter unitar. În lumina acestei concepții, se cere ca statul să fie reprezentat, pe lângă alte state și organizații internaționale, printr‑un sistem unic de reprezentare diplomatică ce reflectă, pe plan internațional, unicitatea statului respectiv.
Deși, pentru a se putea considera că funcționarul în cauză a efectuat servicii pentru „un alt stat”, nu este esențial ca acesta să fi fost angajat de administrația centrală a acelui alt stat, în schimb, integrarea funcțională în cadrul reprezentanței permanente a acestuia din urmă constituie un element determinant.
În această privință, trebuie considerat că atât agenții care efectuează servicii pentru stat prin intermediul administrației sale centrale, cât și cei care efectuează servicii pentru o comunitate autonomă, prin intermediul administrației acesteia, se află într‑o situație de expatriere în sensul articolului 4 alineatul (1) din anexa VII la statut, cu condiția însă de a fi integrați în mod formal în reprezentanța permanentă a acelui stat.
Prin urmare, la interpretarea expresiei „servicii efectuate pentru un alt stat”, prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (a) a doua liniuță din anexa VII la statut, nu au relevanță decât serviciile efectuate în cadrul reprezentanței permanente a unui stat. În consecință, serviciile furnizate pentru guvernele subdiviziunilor politice ale statelor nu pot fi considerate servicii efectuate pentru un stat dacă persoana în cauză nu a fost integrată în mod formal în reprezentanța permanentă a statului.
Full & Egal Universal Law Academy