Hotărârea Curții (Camera a treia) din 14 februarie 2008 – Comisia/Spania
(Cauza C‑274/06)
„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Articolul 56 CE – Dispoziție națională care limitează dreptul de vot al acționarilor în întreprinderile din sectorul energetic – Limitare aplicabilă entităților publice”
Libera circulație a capitalurilor – Restricții – Dreptul societăților – Reglementare națională care limitează dreptul de vot aferent acțiunilor deținute de entitățile publice în întreprinderile naționale din sectorul energetic [art. 56 CE și art. 58 alin. (1) lit. (b) CE] (a se vedea punctele 27, 53 și 54 și dispozitivul)
Obiectul
Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Încălcarea articolului 56 CE – Dispoziție națională care prevede, în anumite cazuri, limitarea dreptului de vot în întreprinderile din sectorul energetic
Dispozitivul
1)
Prin menținerea în vigoare a unor măsuri precum cele prevăzute la a douăzeci și șaptea dispoziție adițională a Legii 55/1999 din 29 decembrie 1999 privind măsuri fiscale, administrative și sociale, în redactarea rezultată din articolul 94 din Legea 62/2003 din 30 decembrie 2003, care limitează dreptul de vot aferent acțiunilor deținute de entități publice în întreprinderile spaniole care își desfășoară activitatea în sectorul energetic, Regatul Spaniei nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 56 CE.
2)
Obligă Regatul Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.
Full & Egal Universal Law Academy