Cauza C‑353/06
Procedură inițiată de
Stefan Grunkin și Dorothee Regina Paul
(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Amtsgericht Flensburg)
„Dreptul de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre – Dreptul internațional privat în materia numelui de familie − Stabilirea legii aplicabile exclusiv prin raportare la cetățenie − Copil minor care s‑a născut și locuiește într‑un stat membru și are cetățenia unui alt stat membru – Nerecunoașterea în statul membru al cărui resortisant este a numelui dobândit în statul membru în care s‑a născut și locuiește”
Sumarul hotărârii
1. Drept comunitar – Principii – Egalitate de tratament – Discriminare pe motiv de cetățenie sau naționalitate – Norme naționale conflictuale – Stabilirea numelui de familie
(art. 12 CE)
2. Cetățenia Uniunii Europene – Dreptul la libera circulație și la libera ședere pe teritoriul statelor membre – Norme naționale privind conflictul de legi – Stabilirea numelui de familie
(art. 18 CE)
1. Din moment ce un copil resortisant al unui stat membru care locuiește legal pe teritoriul unui alt stat membru și părinții săi nu au decât cetățenia acestui stat membru, iar pentru atribuirea numelui de familie norma conflictuală a acestuia din urmă trimite la dreptul material intern în materie de nume, stabilirea numelui acestui copil în acest stat membru și în conformitate cu legislația sa nu poate constitui o discriminare pe motiv de cetățenie în sensul articolului 12 CE.
(a se vedea punctele 16-18 și 20)
2. Articolul 18 CE se opune ca autoritățile unui stat membru, aplicând dreptul național care raportează stabilirea numelui unei persoane exclusiv la cetățenie, să refuze recunoașterea numelui de familie al unui copil, astfel cum acesta a fost stabilit și înregistrat într‑un alt stat membru în care acest copil – care, precum părinții săi, nu are decât cetățenia primului stat membru – s‑a născut și locuiește de la naștere. Astfel, obligația de a purta, în statul membru de cetățenie al persoanei interesate, un nume diferit de cel deja atribuit și înregistrat în statul membru în care s‑a născut și locuiește poate împiedica exercitarea dreptului de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre, consacrat la articolul 18 CE. În această privință, divergența de nume de familie este de natură să provoace persoanelor interesate inconveniente majore atât în domeniul public, cât și în cel privat, dat fiind că, având o singură cetățenie, i se va elibera de către statul de cetățenie, unicul competent în acest sens, un pașaport în care va figura un nume diferit de cel primit în statul în care s‑a născut și locuiește. De fiecare dată când persoana interesată va trebui să își dovedească identitatea în statul membru de reședință, aceasta riscă, în această privință, să fie nevoit să elimine îndoielile privind identitatea sa și să înlăture bănuielile de fals în declarații, cauzate de divergența dintre cele două nume de familie. În plus, în ceea ce privește atestatele, certificatele și diplomele sau orice alt document declarativ, orice divergență de nume de familie poate provoca îndoieli cu privire la autenticitatea documentelor prezentate sau la veridicitatea datelor pe care acestea le conțin.
Având în vedere că persoana interesată va purta un alt nume la fiecare trecere a frontierei între cele două state membre în cauză, legătura cu cetățenia, care urmărește să garanteze ca numele unei persoane să poată fi stabilit în mod continuu și durabil, va determina un rezultat contrar celui urmărit, astfel încât legătura cu cetățenia nu poate justifica acest refuz. Obiectivul menținerii relațiilor între membrii unei familii extinse, oricât de legitim ar putea părea ca atare, nu merită să dobândească o importanță atât de mare încât să poată justifica un astfel de refuz. În plus, considerentele de facilitare a sarcinii administrației care au determinat statul membru de cetățenie al persoanei interesate să interzică numele de familie compuse nu pot fi suficiente pentru a justifica un astfel de obstacol în calea liberei circulații, cu atât mai mult cu cât interdicția în discuție nu pare absolută în lumina reglementării statului membru în cauză.
(a se vedea punctele 22, 23, 25-28, 31, 32, 36 și 37 și dispozitivul)
HOTĂRÂREA CURȚII (Marea Cameră)
14 octombrie 2008(*)
„Dreptul de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre – Dreptul internațional privat în materia numelui de familie − Stabilirea legii aplicabile exclusiv prin raportare la cetățenie − Copil minor care s‑a născut și locuiește într‑un stat membru și are cetățenia unui alt stat membru – Nerecunoașterea în statul membru al cărui resortisant este a numelui dobândit în statul membru în care s‑a născut și locuiește”
În cauza C‑353/06,
având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Amtsgericht Flensburg (Germania), prin decizia din 16 august 2006, primită de Curte la 28 august 2006, în procedura inițiată de:
Stefan Grunkin,
Dorothee Regina Paul,
cu participarea:
Leonhard Matthias Grunkin-Paul,
Standesamt Niebüll,
CURTEA (Marea Cameră),
compusă din domnul V. Skouris, președinte, domnii P. Jann (raportor), C. W. A. Timmermans, A. Rosas, K. Lenaerts și M. Ilešič, președinți de cameră, domnii G. Arestis, A. Borg Barthet, J. Malenovský, J. Klučka, U. Lõhmus, E. Levits și doamna C. Toader, judecători,
avocat general: doamna E. Sharpston,
grefier: domnul H. von Holstein, grefier‑adjunct,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 11 decembrie 2007,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru domnul Grunkin, de el însuși;
– pentru guvernul german, de domnul M. Lumma, precum și de doamna J. Kemper, în calitate de agenți;
– pentru guvernul belgian, de doamna L. Van den Broeck, în calitate de agent;
– pentru guvernul grec, de doamnele E.‑M. Mamouna, G. Skiani și O. Patsopoulou, în calitate de agenți;
– pentru guvernul spaniol, de domnii M. Sampol Pucurull și J. Rodríguez Cárcamo, în calitate de agenți;
– pentru guvernul francez, de domnii G. de Bergues și J.‑C. Niollet, în calitate de agenți;
– pentru guvernul lituanian, de domnul D. Kriaučiūnas, în calitate de agent;
– pentru guvernul olandez, de doamna H. G. Sevenster, în calitate de agent;
– pentru guvernul polonez, de doamna E. Ośniecka-Tamecka, în calitate de agent;
– pentru Comisia Comunităților Europene, de doamnele D. Maidani și S. Gruenheid, precum și de domnul W. Bogensberger, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 24 aprilie 2008,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolelor 12 CE și 18 CE.
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Grunkin și doamna Paul, pe de o parte, și Standesamt Niebüll (serviciul de stare civilă al orașului Niebüll), pe de altă parte, în legătură cu refuzul acestuia din urmă de a recunoaște numele de familie al fiului lor Leonhard Matthias, astfel cum acesta a fost stabilit și înregistrat în Danemarca, și de a‑l înscrie în livretul de familie întocmit în ceea ce îi privește în cadrul serviciului respectiv.
Cadrul juridic german
Dreptul internațional privat
3 Articolul 10 alineatul (1) din Legea de punere în aplicare a Codului civil (Einführungsgesetz zum Bürgerlichen Gesetzbuch, denumită în continuare „EGBGB”) prevede:
„Numele unei persoane este reglementat de legislația statului de cetățenie.”
Dreptul civil
4 În ceea ce privește stabilirea numelui de familie al unui copil ai cărui părinți poartă nume diferite, articolul 1617 din Codul civil (Bürgerliches Gesetzbuch, denumit în continuare „BGB”) prevede:
„(1) Dacă părinții nu poartă un nume de familie dobândit prin căsătorie, iar copilul este încredințat amândurora, aceștia stabilesc, prin intermediul unei declarații în fața ofițerului stării civile, că numele dobândit la naștere de copil este cel pe care îl poartă tatăl sau mama la momentul declarației. […]
(2) Dacă părinții nu au făcut declarația în cursul lunii următoare nașterii copilului, Familiengericht [tribunalul de dreptul familiei] transferă unuia dintre părinți dreptul de a stabili numele. Alineatul 1 se aplică mutatis mutandis. Tribunalul poate stabili un termen de exercitare a dreptului de către părinte. Dacă, la expirarea termenului, dreptul de a stabili numele nu a fost exercitat, copilul primește numele părintelui căruia i‑a fost transferat acest drept.
(3) Dacă un copil nu s‑a născut pe teritoriul național, instanța nu transferă unui părinte dreptul de a stabili numele copilului, în conformitate cu alineatul 2, decât la solicitarea unui părinte sau a copilului ori în cazul în care este necesară înscrierea numelui copilului în actul de stare civilă german sau într‑un act de identitate german.”
Acțiunea principală și întrebarea preliminară
5 La 27 iunie 1998, s‑a născut în Danemarca Leonhard Matthias Grunkin-Paul, fiul doamnei Paul și al domnului Grunkin, căsătoriți la acea dată, ambii având cetățenie germană. Fiul acestora are de asemenea cetățenia germană și locuiește de la naștere în Danemarca.
6 Potrivit unui atestat privind numele („navnebevis”) al autorității daneze competente, acest copil a dobândit, în temeiul legislației daneze, numele de Grunkin-Paul, care a fost de asemenea înscris în certificatul său de naștere danez.
7 Serviciile de stare civilă din Germania au refuzat recunoașterea numelui copilului astfel cum a fost stabilit în Danemarca, pentru motivul că, în temeiul articolului 10 din EGBGB, numele de familie al unei persoane este reglementat de legea statului al cărui cetățean este și pentru acela că dreptul german nu permite unui copil să poarte un nume compus, alcătuit din cel al tatălui său și al mamei sale. Acțiunile formulate de părinții copilului Leonhard Matthias împotriva acestui refuz au fost respinse.
8 Părinții copilului, divorțați între timp, nu au purtat un nume comun și au refuzat stabilirea numelui copilului în conformitate cu articolul 1617 alineatul 1 din BGB.
9 Amtsgericht Niebüll a fost sesizat de Standesamt Niebüll pentru a decide cu privire la transferul către unul dintre părinții lui Leonhard Matthias al dreptului de a stabili numele de familie al copilului, în aplicarea articolului 1617 alineatele 2 și 3 din BGB. Acesta a suspendat procedura și a sesizat Curtea cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare în aplicarea articolului 234 CE. În Hotărârea din 27 aprilie 2006, Standesamt Stadt Niebüll (C‑96/04, Rec., p. I‑3561), Curtea a constatat că Amtsgericht Niebüll, care fusese sesizat în cadrul unei proceduri necontencioase, acționa în calitate de autoritate administrativă care însă nu era chemată să soluționeze un litigiu, astfel încât acesta nu putea fi privit ca exercitând o funcție jurisdicțională. Din acest motiv, Curtea s‑a declarat necompetentă să răspundă la întrebarea adresată.
10 La 30 aprilie 2006, părinții copilului Leonhard Matthias au solicitat autorității competente înscrierea acestuia cu numele de Grunkin-Paul în livretul de familie ținut la Niebüll. Prin Decizia din 4 mai 2006, Standesamt Niebüll a refuzat să efectueze această înscriere pentru motivul că dreptul german în materie de nume de familie nu permite acest lucru.
11 La 6 mai 2006, Amtsgericht Flensburg a fost sesizat de părinții acestui copil cu o cerere prin care se urmărește obligarea Standesamt Niebüll să recunoască numele de familie al fiului lor, astfel cum acesta a fost stabilit și înregistrat în Danemarca, și să efectueze înscrierea fiului lor în livretul de familie sub numele de Leonhard Matthias Grunkin-Paul.
12 Instanța de trimitere constată că nu este posibil să dispună înscrierea de către Standesamt Niebüll a unui nume neadmis de dreptul german, dar manifestă îndoieli cu privire la compatibilitatea cu dreptul comunitar a faptului că un cetățean al Uniunii este constrâns să poarte un nume de familie diferit în state membre diferite.
13 În aceste condiții, Amtsgericht Flensburg a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„În lumina principiului nediscriminării enunțat la articolul 12 CE și având în vedere libera circulație garantată oricărui cetățean al Uniunii prin articolul 18 CE, norma conflictuală germană prevăzută la articolul 10 din EGBGB poate fi considerată compatibilă cu acestea în măsura în care prevede că normele care guvernează numele unei persoane se raportează exclusiv la cetățenie?”
Cu privire la întrebarea preliminară
14 Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolele 12 CE și 18 CE se opun ca autoritățile competente ale unui stat membru să refuze recunoașterea numelui de familie al unui copil, astfel cum acesta a fost stabilit și înregistrat într‑un alt stat membru, în care copilul – care, precum părinții săi, nu are decât cetățenia primului stat membru – s‑a născut și locuiește de la naștere.
Cu privire la domeniul de aplicare al Tratatului CE
15 În prealabil, trebuie constatat că situația copilului Leonhard Matthias intră în domeniul de aplicare material la Tratatului CE.
16 Într‑adevăr, chiar dacă, în stadiul actual al dreptului comunitar, normele care reglementează numele de familie al unei persoane intră în competența statelor membre, acestea trebuie totuși, în exercitarea acestei competențe, să respecte dreptul comunitar, cu excepția cazurilor în care este vorba despre o situație internă, care nu prezintă nicio legătură cu dreptul comunitar (a se vedea Hotărârea din 2 octombrie 2003, Garcia Avello, C‑148/02, Rec., p. I‑11613, punctul 25, precum și punctul 26 și jurisprudența citată).
17 Or, Curtea a constatat deja că o astfel de legătură cu dreptul comunitar există în situația copiilor resortisanți ai unui stat membru care locuiesc legal pe teritoriul unui alt stat membru (a se vedea Hotărârea Garcia Avello, citată anterior, punctul 27).
18 Prin urmare, copilul Leonhard Matthias este îndreptățit, în principiu, să invoce, în raport cu statul membru al cărui resortisant este, dreptul, conferit de articolul 12 CE, de a nu face obiectul unei discriminări pe motiv de cetățenie, precum și dreptul, consacrat la articolul 18 CE, de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre.
Cu privire la articolul 12 CE
19 În ceea ce privește articolul 12 CE, trebuie totuși constatat de la bun început că, astfel cum au arătat toate statele membre care au prezentat observații Curții și Comisia Comunităților Europene, în Germania, copilul Leonhard Matthias nu face obiectul niciunei discriminări pe motiv de cetățenie.
20 Într‑adevăr, din moment ce acest copil și părinții săi nu au decât cetățenia germană și întrucât, pentru atribuirea numelui de familie, norma conflictuală germană în cauză în acțiunea principală trimite la dreptul material german în materie de nume, stabilirea numelui acestui copil în Germania în conformitate cu legislația germană nu poate constitui o discriminare pe motiv de cetățenie.
Cu privire la articolul 18 CE
21 Trebuie amintit că o reglementare națională care dezavantajează anumiți resortisanți naționali pentru simplul motiv că și‑au exercitat libertatea de circulație și de ședere într‑un alt stat membru constituie o restricție privind libertățile recunoscute de articolul 18 alineatul (1) CE oricărui cetățean al Uniunii (a se vedea Hotărârea din 18 iulie 2006, De Cuyper, C‑406/04, Rec., p. I‑6947, punctul 39, și Hotărârea din 22 mai 2008, Nerkowska, C‑499/06, Rep., p. I‑3993, punctul 32).
22 Or, obligația de a purta, în statul membru de cetățenie al persoanei interesate, un nume diferit de cel deja atribuit și înregistrat în statul membru în care s‑a născut și locuiește poate împiedica exercitarea dreptului de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre, consacrat la articolul 18 CE.
23 Într‑adevăr, trebuie amintit că, în privința copiilor care au cetățenia a două state membre, Curtea a constatat deja că divergența de nume de familie este de natură să provoace persoanelor interesate inconveniente majore atât de ordin profesional, cât și privat, care rezultă, în special, din dificultatea de a beneficia, în statul membru ai căror resortisanți sunt, de efectele juridice ale actelor sau ale documentelor întocmite sub numele recunoscut într‑un alt stat membru, a cărei cetățenie o au de asemenea (a se vedea Hotărârea Garcia Avello, citată anterior, punctul 36).
24 Astfel de inconveniente majore pot apărea în același mod într‑o situație precum cea din acțiunea principală. Într‑adevăr, în această privință este mai puțin important dacă divergența de nume de familie este consecința dublei cetățenii a persoanelor interesate sau a împrejurării că, în statul unde acestea s‑au născut și locuiesc, stabilirea numelui depinde de reședință, pe când în statul lor de cetățenie această stabilire depinde de cetățenie.
25 Astfel cum a arătat Comisia, numeroase acțiuni din viața cotidiană, atât din domeniul public, cât și din cel privat, impun dovada identității, dovadă care se face de obicei cu pașaportul. Întrucât copilul Leonhard Matthias nu are decât cetățenia germană, întocmirea documentului respectiv este de competența exclusivă a autorităților germane. Or, în ipoteza unui refuz al recunoașterii, de către acestea din urmă, a numelui de familie astfel cum acesta a fost stabilit și înregistrat în Danemarca, autoritățile respective îi vor elibera acestui copil un pașaport în care va figura un nume diferit de cel primit în acest din urmă stat membru.
26 Prin urmare, de fiecare dată când persoana interesată va trebui să își dovedească identitatea în Danemarca, statul membru în care s‑a născut și locuiește de la naștere, riscă să fie nevoit să elimine îndoielile privind identitatea sa și să înlăture bănuielile de fals în declarații, cauzate de divergența dintre, pe de o parte, numele pe care îl utilizează dintotdeauna în viața de zi cu zi și care se regăsește atât în toate registrele autorităților daneze, cât și în toate documentele oficiale întocmite în privința sa în Danemarca, precum, în special, certificatul de naștere, și, pe de altă parte, numele care figurează în pașaportul său german.
27 În plus, numărul de documente, în special atestate, certificate și diplome, care indică o divergență în ceea ce privește numele de familie al persoanei interesate riscă să crească de‑a lungul timpului, în măsura în care copilul întreține legături strânse atât cu Danemarca, cât și cu Germania. Într‑adevăr, din dosar reiese că acest copil, care locuiește în principal cu mama sa în Danemarca, se deplasează în mod regulat în Germania pentru a‑și vizita tatăl, care s‑a stabilit acolo după divorț.
28 Or, de fiecare dată când numele utilizat într‑o situație concretă nu corespunde cu cel care figurează în documentul prezentat cu titlu de dovadă a identității unei persoane, în special în vederea obținerii beneficiului unei prestații sau a unui drept oarecare ori a constatării reușitei la examene sau a validării unor capacități ori când numele care figurează în două documente prezentate împreună nu este același, o astfel de divergență de nume de familie poate provoca îndoieli cu privire la identitatea acestei persoane, precum și la autenticitatea documentelor prezentate sau la veridicitatea datelor pe care acestea le conțin.
29 Un obstacol în calea liberei circulații astfel cum acesta rezultă din inconvenientele majore descrise la punctele 23-28 din prezenta hotărâre nu ar putea fi justificat decât dacă s‑ar întemeia pe considerații obiective și ar fi proporțional cu obiectivul legitim urmărit (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2007, Comisia/Germania, C‑318/05, Rep., p. I‑6957, punctul 133 și jurisprudența citată).
30 Pentru a justifica raportarea exclusivă la cetățenie în stabilirea numelui de familie, guvernul german și alte câteva guverne care au prezentat observații Curții arată în special că această legătură constituie un criteriu obiectiv, care permite stabilirea numelui unei persoane într‑un mod cert și continuu, garantarea unității numelui între frați și surori și menținerea relațiilor între membrii unei familii extinse. În plus, acest criteriu ar urmări ca toate persoanele care au o anumită cetățenie să fie tratate în același mod și ca toate numele persoanelor care au aceeași cetățenie să fie stabilite în același mod.
31 Or, niciunul dintre aceste motive invocate pentru a susține stabilirea numelui unei persoane prin raportare la cetățenia acesteia, oricât de legitime ar putea fi ca atare, nu merită să dobândească o importanță atât de mare încât să poată justifica, în circumstanțe precum cele din acțiunea principală, un refuz al autorităților competente ale unui stat membru de a recunoaște numele de familie al unui copil, astfel cum acesta a fost deja stabilit și înregistrat într‑un alt stat membru, în care acest copil s‑a născut și locuiește de la naștere.
32 Într‑adevăr, în măsura în care raportarea la cetățenie urmărește să garanteze ca numele unei persoane să poată fi stabilit în mod continuu și durabil, trebuie constatat, astfel cum a arătat Comisia, că, în circumstanțe precum cele din acțiunea principală, o astfel de raportare ar determina un rezultat contrar celui urmărit. Într‑adevăr, la fiecare trecere a frontierei între Danemarca și Germania, copilul va purta un alt nume.
33 În ceea ce privește obiectivul de a garanta unicitatea numelui de familie între frați și surori, este suficient să se constate că această problemă nu se pune în acțiunea principală.
34 Pe de altă parte, trebuie constatat că sunt posibile excepții de la stabilirea, de către dreptul internațional privat german, a numelui de familie al unei persoane prin raportare la cetățenia acesteia. Într‑adevăr, este cert că normele conflictuale germane privind stabilirea numelui unui copil permit raportarea la reședința obișnuită a unuia dintre părinți atunci când aceasta se află în Germania. Prin urmare, un copil care nu are, precum părinții săi, cetățenia germană poate totuși să primească în Germania un nume de familie format în conformitate cu legislația germană atunci când unul dintre părinții săi are reședința obișnuită în Germania. Așadar, o situație similară celei a copilului Leonhard Matthias s‑ar putea ivi și în Germania.
35 Guvernul german mai arată că legislația națională nu permite atribuirea unor nume de familie compuse din motive de ordin practic. Într‑adevăr, ar trebui ca lungimea numelor să poată fi limitată. Legiuitorul german ar fi luat măsuri pentru ca generația următoare să nu fie constrânsă să renunțe la o parte din numele de familie. Ceea ce o generație ar câștiga ca libertate dacă ar fi permise numele compuse ar fi pierdut de generația următoare. Într‑adevăr, aceasta nu ar mai dispune de aceleași posibilități de combinare ca generația precedentă.
36 Totuși, astfel de considerente de facilitare a sarcinii administrației nu pot fi suficiente pentru a justifica un obstacol în calea liberei circulații, astfel cum acesta a fost constatat la punctele 22-28 din prezenta hotărâre.
37 Pe de altă parte, astfel cum reiese din decizia de trimitere, dreptul german nu exclude complet posibilitatea atribuirii de nume de familie compuse copiilor de cetățenie germană. Într‑adevăr, după cum a confirmat guvernul german în cadrul ședinței, atunci când un părinte are cetățenia unui alt stat, părinții pot alege să formeze numele de familie al copilului în conformitate cu legislația acestui stat.
38 În plus, trebuie să se constate că nu s‑a invocat în fața Curții niciun motiv specific care ar putea eventual să se opună recunoașterii numelui de familie al copilului Leonhard Matthias, astfel cum a fost acesta atribuit și înregistrat în Danemarca, precum faptul că, în Germania, acest nume ar fi contrar ordinii publice.
39 Având în vedere observațiile de mai sus, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 18 CE se opune, în condiții precum cele din acțiunea principală, ca autoritățile unui stat membru, aplicând dreptul național, să refuze recunoașterea numelui de familie al unui copil, astfel cum acesta a fost stabilit și înregistrat într‑un alt stat membru, în care acest copil – care, precum părinții săi, nu are decât cetățenia primului stat membru – s‑a născut și locuiește de la naștere.
Cu privire la cheltuielile de judecată
40 Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară:
Articolul 18 CE se opune, în condiții precum cele din acțiunea principală, ca autoritățile unui stat membru, aplicând dreptul național, să refuze recunoașterea numelui de familie al unui copil, astfel cum acesta a fost stabilit și înregistrat într‑un alt stat membru, în care acest copil – care, precum părinții săi, nu are decât cetățenia primului stat membru – s‑a născut și locuiește de la naștere.
Semnături
* Limba de procedură: germana.
Full & Egal Universal Law Academy