Hotărârea Curții (Camera a șaptea) din 10 aprilie 2008 — Comisia/Țările de Jos
(Cauza C‑398/06)
„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Drept de ședere al resortisanților statelor membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European inactivi din punct de vedere economic și pensionați — Legislație și practică administrativă națională care impun existența unor resurse personale suficiente pentru o durată a șederii de cel puțin un an în statul membru gazdă”
1. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor — Examinarea de către Curte a temeiniciei — Situație care trebuie luată în considerare — Situația la expirarea termenului stabilit în avizul motivat (art. 226 CE) (a se vedea punctul 26)
2. Libera circulație a persoanelor — Dreptul de intrare și de ședere al resortisanților statelor membre — Directivele 68/360, 90/364 și 90/365 — Condiții impuse pentru eliberarea titlului de ședere [Directivele 68/360, art. 9 alin. (1) și (3), 90/364 și 90/365 ale Consiliului] (a se vedea punctele 29 și 31 și dispozitivul)
Obiectul
Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Încălcarea reglementării comunitare în domeniul dreptului de ședere al cetățenilor Uniunii — Legislație și practică administrativă națională care impun existența unor resurse personale suficiente pentru obținerea unui permis de ședere în ceea ce privește persoanele inactive și pensionarii
Dispozitivul
1)
Prin menținerea unor dispoziții naționale potrivit cărora, în scopul obținerii unui titlu de ședere, resortisanții Uniunii Europene și ai Spațiului Economic European inactivi din punct de vedere economic și pensionați trebuie să dovedească că dispun de resurse durabile, Regatul Țărilor de Jos nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul Directivei 68/360/CEE a Consiliului din 15 octombrie 1968 privind desființarea restricțiilor de circulație și ședere în cadrul Comunității pentru lucrătorii din statele membre și familiile acestora, al Directivei 90/364/CEE a Consiliului din 28 iunie 1990 privind dreptul de ședere și al Directivei 90/365/CEE a Consiliului din 28 iunie 1990 privind dreptul de ședere a persoanelor salariate și nesalariate care și‑au încetat activitatea profesională.
2)
Obligă Regatul Țărilor de Jos la plata cheltuielilor de judecată.
3)
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord suportă propriile cheltuieli de judecată.
Full & Egal Universal Law Academy