EUR-Lex -  62006TJ0125 - RO

Cauza T‑125/06

Centro Studi Antonio Manieri Srl

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Contracte de achiziții publice de servicii – Procedură de cerere de ofertă privind gestiunea integrală a unei creșe – Decizie de recurgere la serviciile Oficiului pentru Infrastructură și Logistică (OIB) și de renunțare la o procedură de cerere de ofertă”

Sumarul hotărârii

1.      Procedură – Termen de introducere a acțiunii – Decădere

(Statutul Curții de Justiție, art. 45)

2.      Bugetul Comunităților Europene – Regulamentul financiar – Dispoziții aplicabile procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice – Domeniu de aplicare

[Regulamentul nr. 1605/2002 al Consiliului, art. 88; Regulamentul nr. 2342/2002 al Comisiei, art. 116 alin. (7)]

3.      Contracte de achiziții publice ale Comunităților Europene – Procedură de cerere de ofertă – Obligația de respectare a principiului egalității de tratament a ofertanților și a principiului transparenței

4.      Contracte de achiziții publice ale Comunităților Europene – Procedură de cerere de ofertă – Cheltuieli suportate de un ofertant – Drept la despăgubire – Lipsă

(Regulamentul nr. 1605/2002 al Consiliului, art. 101)

1.      Noțiunile de forță majoră și de caz fortuit, în sensul articolului 45 din Statutul Curții de Justiție, presupun, în afara unui element obiectiv, referitor la împrejurări neobișnuite și străine persoanei interesate, un element subiectiv, legat de obligația persoanei interesate de a se proteja de consecințele evenimentului neobișnuit luând măsuri adecvate, fără a accepta sacrificii excesive. În special, persoana interesată trebuie să supravegheze cu atenție desfășurarea procedurii și, mai ales, să dea dovadă de diligență în vederea respectării termenelor prevăzute. Astfel, noțiunea de forță majoră nu se aplică unei situații în care o persoană diligentă și avizată ar fi fost în mod obiectiv în măsură să evite expirarea unui termen de introducere a acțiunii.

(a se vedea punctul 28)

2.      Din articolul 88 din Regulamentul nr. 1605/2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene și din articolul 116 alineatul (7) din Regulamentul nr. 2342/2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului financiar rezultă că prestarea de servicii este exclusă din domeniul de aplicare al normelor în materie de contracte de achiziții publice în cazul în care face obiectul unui acord administrativ încheiat între departamentele instituțiilor comunitare. Oficiul pentru Infrastructură și Logistică (OIB) este un departament al instituțiilor comunitare în sensul articolului 116 alineatul (7) menționat. Prin urmare, Consiliul nu era obligat să respecte normele aplicabile în materie de contracte de achiziții publice atunci când a decis să recurgă la serviciile OIB.

(a se vedea punctele 46-48)

3.      Instituția contractantă trebuie să respecte, în fiecare etapă a unei proceduri de cerere de ofertă, nu numai principiul egalității de tratament a ofertanților, ci și principiul transparenței. Principiul transparenței determină obligația autorității contractante de a face publice toate informațiile precise privind întreaga desfășurare a procedurii. Totuși, obiectivele de publicitate pe care autoritatea contractantă trebuie să le respecte în cadrul obligației de transparență sunt, pe de o parte, asigurarea ca toți ofertanții să aibă aceleași șanse și, pe de altă parte, protejarea așteptărilor legitime ale ofertanților, care au fost încurajați să efectueze în mod anticipat investiții ireversibile.

(a se vedea punctele 86, 87 și 89)

4.      Din articolul 101 din Regulamentul nr. 1605/2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene reiese că autoritatea contractantă nu datorează nicio despăgubire ofertanților care au participat la o procedură de cerere de ofertă care a fost anulată. Rezultă că, în principiu, cheltuielile și taxele suportate de un ofertant pentru participarea la o procedură de cerere de ofertă nu pot constitui un prejudiciu care poate fi reparat prin acordarea de daune interese.

(a se vedea punctul 102)

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua)

28 ianuarie 2009(*)

„Contracte de achiziții publice de servicii – Procedură de cerere de ofertă privind gestiunea integrală a unei creșe – Decizie de recurgere la serviciile Oficiului pentru Infrastructură și Logistică (OIB) și de renunțare la o procedură de cerere de ofertă”

În cauza T‑125/06,

Centro Studi Antonio Manieri Srl, cu sediul în Roma (Italia), reprezentată de C. Forte, M. Forte și G. Forte, avocați,

reclamant,

împotriva

Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de domnul A. Vitro și de doamnele P. Mahnic și M. Balta, în calitate de agenți,

pârât,

având ca obiect, în primul rând, o cerere de anulare a deciziei Consiliului, făcută publică printr‑o scrisoare a Secretariatului General din 16 ianuarie 2006, de renunțare la procedura de cerere de ofertă 2003/S 209‑187862 privind gestiunea integrală a unei creșe, în al doilea rând, o cerere de anulare a evaluării pozitive a propunerii Oficiului pentru Infrastructură și Logistică (OIB) pentru gestionarea acelorași servicii și, în al treilea rând, o cerere de daune interese,

TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera a doua),

compus din doamnele I. Pelikánová, președinte, K. Jürimäe (raportor) și domnul S. Soldevila Fragoso, judecători,

grefier: domnul J. Palacio González, administrator principal,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 24 iunie 2008,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

1        Reclamantul, Centro Studi Antonio Manieri Srl, este o societate specializată în gestiunea de activități și de organisme de formare.

2        La 20 octombrie 2003, Consiliul a lansat o procedură de cerere de ofertă printr‑o procedură restrânsă pentru un contract de achiziții de servicii intitulat „B‑Bruxelles: Gestiune integrală a unei creșe, 2003/S 209‑187862” (denumit în continuare „procedura de cerere de ofertă”).

3        Prin scrisoarea Secretariatului General din 7 ianuarie 2004, Consiliul l‑a informat pe reclamant cu privire la acceptarea candidaturii sale de către comitetul de evaluare, confirmând faptul că societatea răspunde condițiilor impuse pentru a fi admisă la procedura restrânsă.

4        Inițial prevăzută pentru luna iulie 2004, trimiterea caietului de sarcini privind procedura de cerere de ofertă a fost amânată de două ori. În final, acesta a fost trimis reclamantului prin scrisoarea din 8 decembrie 2004, însoțit de un proiect de contract. Termenul de depunere a ofertei a fost stabilit la 28 februarie 2005.

5        La începutul anului 2005, reclamantul a depus oferta acestuia la Consiliu. Prin scrisoarea Secretariatului General din 21 aprilie 2005, Consiliul a confirmat primirea acesteia.

6        Prin scrisoarea din 20 decembrie 2005, Consiliul a notificat reclamantului că data la care va fi adoptată o decizie a fost amânată pentru 16 ianuarie 2006.

7        Prin scrisoarea Secretariatului General al Consiliului din 16 ianuarie 2006, trimisă prin fax reclamantului, acesta a fost informat cu privire la deciziile Consiliului, pe de o parte, de a renunța la procedura de cerere de ofertă și, pe de altă parte, de a încredința gestiunea creșei Oficiului pentru Infrastructură și Logistică (OIB) din Bruxelles. Această scrisoare menționa următoarele:

„Secretariatul General a hotărât să renunțe la procedura de cerere de ofertă în cauză, conform dispozițiilor punctului 4 din caietul de sarcini, redactat în aplicarea articolului 101 din Regulamentul nr. 1605/2002 al Consiliului.

Secretariatul General a evaluat ca fiind pozitivă propunerea prezentată de OIB în al doilea semestru 2005 […], referitoare la gestiunea administrativă și pedagogică directă a creșei destinate cu prioritate copiilor funcționarilor Secretariatului General.

Analiza acestei opțiuni a evidențiat numeroasele sale avantaje, în special în ceea ce privește condițiile contractuale garantate personalului, economiile de scară și optimizarea resurselor disponibile, în cadrul unei cooperări interinstituționale adecvate.

[…]”

8        Prin scrisoarea din 15 februarie 2006, reclamantul a solicitat explicații Consiliului cu privire la scrisoarea din 16 ianuarie 2006 și a expus un anumit număr de argumente pentru contestarea conținutului acesteia.

9        Prin scrisoarea din 3 martie 2006, Consiliul a răspuns întrebărilor și argumentelor prezentate de reclamant.

 Procedura

10      Reclamantul a introdus prezenta acțiune la 20 martie 2006 prin fax. Originalul cererii introductive fusese expediat la 17 martie 2006 prin poștă și a fost primită de grefa Tribunalului la 3 mai 2006. Un corrigendum privind cererea de măsuri de cercetare judecătorească a fost depus la 20 mai 2006.

11      Prin Decizia din 12 iunie 2006, președintele Tribunalului a atribuit cauza Camerei a patra.

12      La 18 iulie 2006, Consiliul a depus memoriul în apărare.

13      Termenul pentru depunerea replicii a fost stabilit la 10 octombrie 2006. Aceasta a fost expediată la 6 octombrie 2006 prin poștă și a fost primită de grefa Tribunalului la 12 octombrie 2006.

14      La 10 octombrie 2006, reclamantul a depus o cerere suplimentară de prezentare de documente în temeiul măsurilor de cercetare judecătorească.

15      La 23 octombrie 2006, Consiliul a prezentat observații cu privire la această cerere.

16      Procedura scrisă s‑a încheiat prin depunerea duplicii la 30 noiembrie 2006.

17      Prin Decizia din 18 ianuarie 2007, președintele Tribunalului a reatribuit cauza Camerei a treia.

18      Întrucât judecătorul raportor a fost împiedicat să judece, președintele Tribunalului a reatribuit cauza Camerei a doua.

 Concluziile părților

19      Reclamantul solicită Tribunalului:

–        anularea Deciziei Secretariatului General al Consiliului din 16 ianuarie 2006 de renunțare la procedura de cerere de ofertă;

–        anularea evaluării pozitive a propunerii OIB;

–        adoptarea oricărui act de natură să îi protejeze drepturile și prerogativele, inclusiv suspendarea executării contractului cu OIB;

–        stabilirea ex aequo et bono a prejudiciului suferit;

–        obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

20      Consiliul solicită Tribunalului:

–        în principal, declararea inadmisibilității acțiunii pentru motivul că a fost introdusă după expirarea termenului maxim stabilit la articolul 230 CE;

–        în subsidiar, declararea cererilor de anulare și de despăgubiri ca neîntemeiate;

–        obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

 Cu privire la admisibilitate

21      Consiliul invocă inadmisibilitatea cererii introductive și a replicii, care ar fi fost depuse după expirarea termenului.

1.     Cu privire la respectarea termenului de introducere a acțiunii

22      Potrivit articolului 230 al cincilea paragraf CE, termenul pentru introducerea unei acțiuni în anulare este de două luni, după caz, de la publicarea actului, de la notificarea acestuia reclamantului sau, în lipsă, de la data la care reclamantul a luat cunoștință de actul respectiv. Potrivit articolului 102 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, acest termen trebuie în plus prelungit pentru considerente de distanță cu zece zile.

23      În speță, decizia Consiliului a fost trimisă prin scrisoarea Secretariatului General din data de 16 ianuarie 2006 și adresată reclamantului a doua zi prin fax. În cadrul ședinței, reclamantul a recunoscut în mod expres că a primit această scrisoare la 17 ianuarie 2006.

24      Întrucât scrisoarea a fost primită de reclamant la 17 ianuarie 2006, termenul pentru introducerea unei acțiuni în anulare împotriva deciziei în cauză, prelungit pentru considerente de distanță cu zece zile, a expirat luni 27 martie 2006 la miezul nopții (dies ad quem).

25      Trebuie constatat că o copie a cererii introductive a fost primită de grefă prin fax la 20 martie 2006 și că originalul cererii a fost depus ulterior la grefă, la 3 mai 2006.

26      În temeiul articolului 43 alineatul (6) din Regulamentul de procedură, data de 20 martie 2006 se consideră că respectă termenele procedurale, cu condiția ca originalul semnat al actului să fie depus la grefă în cel mult zece zile, și anume cel mai târziu la 30 martie 2006 la miezul nopții. Întrucât, în speță, originalul semnat al cererii a fost depus doar la 3 mai 2006, data de 20 martie 2006 nu poate fi considerată că respectă termenele procedurale. Prin urmare, singura dată care trebuie luată în considerare pentru a aprecia eventualul caracter tardiv al depunerii cererii introductive este 3 mai 2006. Întrucât această dată este ulterioară dies ad quem, acțiunea este tardivă și trebuie în principiu declarată inadmisibilă.

27      Cu toate acestea, trebuie analizat dacă există, în speță, un caz fortuit sau de forță majoră care ar permite Tribunalului să deroge de la termenul în cauză în temeiul articolului 45 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție, aplicabil procedurii în fața Tribunalului în temeiul articolului 53 din statutul menționat.

28      Noțiunile de forță majoră și de caz fortuit, în sensul articolului 45 din Statutul Curții, presupun, în afara unui element obiectiv, referitor la împrejurări neobișnuite și străine persoanei interesate, un element subiectiv, legat de obligația persoanei interesate de a se proteja de consecințele evenimentului neobișnuit luând măsuri adecvate, fără a accepta sacrificii excesive. În special, persoana interesată trebuie să supravegheze cu atenție desfășurarea procedurii și, mai ales, să dea dovadă de diligență în vederea respectării termenelor prevăzute (Hotărârea Curții din 15 decembrie 1994, Bayer/Comisia, C‑195/91 P, Rec., p. I‑5619, punctul 32). Astfel, noțiunea de forță majoră nu se aplică unei situații în care o persoană diligentă și avizată ar fi fost în mod obiectiv în măsură să evite expirarea unui termen de introducere a acțiunii (Hotărârea Curții din 12 iulie 1984, Ferriera Valsabbia/Comisia, 209/83, Rec., p. 3089, punctul 22, și Ordonanța Curții din 18 ianuarie 2005, Zuazaga Meabe/OAPI, C‑325/03 P, Rec., p. I‑403, punctul 25). Așadar, trebuie analizat dacă împrejurările invocate de reclamant pot fi considerate împrejurări excepționale constitutive ale unui caz de forță majoră.

29      În speță, coletul conținând originalul semnat al cererii introductive a fost expediat de reclamant la 17 martie 2006. Întrucât a expediat originalul la 17 martie 2006, reclamantul se putea aștepta în mod rezonabil ca acesta să fie primit de Tribunal înainte de expirarea termenului de decădere, cu atât mai mult cu cât, ținând seama de trimiterea prin fax a unei copii a acestuia, termenul fusese prelungit până la 30 martie 2006. Coletul în cauză sosise deja în cadrul serviciilor de poștă luxemburgheze la 21 martie 2006, după cum atestă ștampila aplicată pe cutia de expediere. Păstrarea coletului de către aceste servicii o perioadă de 42 de zile (21 martie-3 mai 2006) este în mod vădit o împrejurare neobișnuită și străină reclamantului care, în ceea ce îl privește, a dat dovadă de diligență în vederea respectării termenelor prevăzute, expediind originalul cererii cu mult înainte de expirarea termenului de decădere și luând măsurile necesare prelungirii acestui termen conform articolului 43 alineatul (6) din Regulamentul de procedură prin trimiterea prin fax către grefa Tribunalului a unei copii a cererii. Prin urmare, trebuie să se constate că depunerea originalului cererii după expirarea termenului este imputabilă unui caz de forță majoră (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 2 martie 1967, Simet și Feram/Înalta Autoritate, 25/65 și 26/65, Rec., p. 52, in fine).

30      Rezultă că, întrucât, în temeiul articolului 45 al doilea paragraf din Statutul Curții, expirarea termenului nu este opozabilă reclamantului, motivul de inadmisibilitate invocat de Consiliu trebuie respins.

2.     Cu privire la respectarea termenului stabilit pentru depunerea replicii

31      Data limită pentru depunerea replicii a fost stabilită la 10 octombrie 2006. Întrucât a fost primită de grefa Tribunalului la 12 octombrie 2006, replica a fost depusă tardiv.

32      Originalul replicii fusese expediat din Bruxelles prin poștă la 6 octombrie 2006. Deși originalul fusese expediat doar cu patru zile înainte de expirarea termenului stabilit pentru depunere, reclamantul nu a utilizat posibilitatea prevăzută la articolul 43 alineatul (6) din Regulamentul de procedură de a trimite la grefă o copie a originalului semnat prin fax sau prin orice alt mijloc tehnic de comunicare aflat la dispoziția Tribunalului, care ar fi prelungit termenul pentru depunerea replicii cu un termen suplimentar de până la zece zile.

33      Tribunalul consideră că, având în vedere circumstanțele speței, reclamantul nu a dat dovadă de diligența așteptată din partea unui reclamant în mod normal avizat în vederea respectării termenelor. Dimpotrivă, acesta a sporit riscul ca replica să fie primită tardiv de Tribunal, pe de o parte, prin faptul că nu a dedus problemele avute la depunerea cererii introductive și, pe de altă parte, prin faptul că nu a trimis o copie a originalului semnat la grefa Tribunalului prin fax sau prin orice alt mijloc tehnic de comunicare aflat la dispoziția Tribunalului.

34      O astfel de lipsă de diligență exclude existența unui caz de forță majoră, astfel încât replica trebuie respinsă ca inadmisibilă.

 Cu privire la cererile în anulare

1.     Observații introductive

35      În primul rând, trebuie să se arate că, în concluziile prezentate, reclamantul solicită nu numai anularea deciziei Consiliului de renunțare la procedura de cerere de ofertă, ci și a evaluării pozitive de către Consiliu a propunerii OIB. În această privință, Tribunalul va examina cererea de anulare a evaluării pozitive, de către Consiliu, a propunerii OIB după examinarea celei îndreptate împotriva deciziei de renunțare la procedura de cerere de ofertă.

36      În continuare, trebuie să se arate că, în susținerea cererilor în anulare, reclamantul invocă patru motive întemeiate, în primul rând, pe încălcarea articolelor 43 CE, 49 CE și 86 CE, în al doilea rând, pe greșita aplicare a punctului 4 din caietul de sarcini și pe încălcarea articolelor 43 CE și 49 CE, a articolelor 89, 97, 98, 100 și 101 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO L 248, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 198, denumit în continuare „Regulamentul financiar”), precum și a articolelor 135 și 147 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului financiar (JO L 357, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 4, p. 3, denumit în continuare „Regulamentul de aplicare”), în al treilea rând, pe încălcarea obligației de motivare și, în al patrulea rând, pe greșita aplicare a articolului 116 din Regulamentul de aplicare.

37      În sfârșit, trebuie să se arate că încălcarea principiului transparenței, precum și încălcarea principiului egalității de tratament au fost invocate de reclamant în cadrul fiecăruia dintre cele patru motive. Prin urmare, Tribunalul va examina toate argumentele reclamantului întemeiate pe încălcarea acestor două principii după examinarea celor patru motive.

2.     Cu privire la cererea de anulare a deciziei Consiliului de renunțare la procedura de cerere de ofertă

 Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe greșita aplicare a articolului 116 din Regulamentul de aplicare

 Argumentele părților

38      În ceea ce privește motivul invocat de Consiliu în scrisoarea din 3 martie 2006 (a se vedea punctul 9 de mai sus), potrivit căruia normele tratatului și ale Regulamentului financiar, precum și principiile generale ale dreptului comunitar nu s‑ar aplica în speță din moment ce Consiliul nu ar fi acționat în calitate de autoritate contractantă în sensul articolului 116 alineatul (7) din Regulamentul de aplicare, reclamantul contestă că această din urmă dispoziție ar putea fi luată în considerare în cadrul examinării legalității „Deciziei din 16 ianuarie 2006”, întrucât nu figurează în cuprinsul acesteia.

39      În orice caz, reclamantul contestă aplicabilitatea în speță a excepției prevăzute la articolul 116 alineatul (7) din Regulamentul de aplicare.

40      În primul rând, reclamantul consideră că excepția trebuie interpretată în mod restrictiv, în sensul că se aplică numai acordurilor dintre departamente ale instituțiilor comunitare. În opinia reclamantului, OIB nu constituie un astfel de departament, ci, astfel cum ar reieși din considerentul (7) al Deciziei 2003/523/CE a Comisiei din 6 noiembrie 2002 de înființare a OIB din Bruxelles (JO 2003, L 183, p. 35, Ediție specială, 01/vol. 4, p. 197), un oficiu european în sensul articolului 171 din Regulamentul financiar. În plus, spre deosebire de alte oficii europene precum Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) sau Oficiul Comunităților Europene pentru Selecția Personalului (EPSO), OIB nu s‑ar putea afla sub autoritatea Consiliului. Într‑adevăr, acesta nu ar reprezenta un oficiu european interinstituțional în sensul articolului 174 din Regulamentul financiar, din moment ce, în temeiul articolului 6 din Decizia 2003/523, acesta ar fi gestionat exclusiv de membri desemnați de Comisie.

41      În al doilea rând, ar trebui să se aplice prin analogie jurisprudența potrivit căreia dispozițiile în materie de contracte de achiziții publice sunt aplicabile în cazul în care o autoritate contractantă, precum o colectivitate teritorială, intenționează să încheie în scris, cu o entitate distinctă de aceasta pe plan formal și autonomă în raport cu aceasta pe plan decizional, un contract cu titlu oneros având ca obiect furnizarea de bunuri. În speță, întrucât OIB nu ar fi un departament al Consiliului și că acesta din urmă nu ar exercita niciun control asupra OIB, nu s‑ar putea invoca inaplicabilitatea regulamentului financiar, și nici cea a articolelor 43 CE și 49 CE.

42      În al treilea rând, din considerentele (2) și (3) ale Deciziei 2003/523 ar reieși că OIB a fost creat ca un oficiu a cărui misiune este de a gestiona externalizarea activităților neesențiale ale administrației comunitare. Prin urmare, internalizarea unui serviciu deja supus unei proceduri de cerere de ofertă ar fi contrară misiunii acestuia.

43      Consiliul contestă argumentele reclamantului

 Aprecierea Tribunalului

44      Trebuie să se arate că, potrivit articolului 88 din Regulamentul financiar, „[c]ontractele de achiziții publice sunt contracte cu titlu oneros și încheiate în scris de o autoritate contractantă, în sensul articolelor 104 și 167 [din regulamentul menționat], pentru a obține, în schimbul unui preț plătit integral sau parțial din buget, furnizarea de bunuri mobile sau imobile, executarea de lucrări sau prestarea de servicii”.

45      Pentru a fi calificat drept contract de achiziții publice, un contract trebuie încheiat de o „autoritate contractantă”. Potrivit articolului 116 alineatul (7) din Regulamentul de aplicare, „[d]epartamentele instituțiilor comunitare sunt considerate autorități contractante, cu excepția cazului în care încheie între ele acorduri administrative pentru prestarea de servicii, furnizarea de produse sau executarea de lucrări”.

46      Din cele două dispoziții de mai sus rezultă că prestarea de servicii este exclusă din domeniul de aplicare al normelor în materie de contracte de achiziții publice în cazul în care face obiectul unui acord administrativ încheiat între departamentele instituțiilor comunitare.

47      Or, contrar susținerilor reclamantului, OIB este un departament al instituțiilor comunitare în sensul articolului 116 alineatul (7) din Regulamentul de aplicare. Într‑adevăr, conform considerentului (4) al Deciziei 2003/523, [t]ipul de oficiu ales [pentru OIB] constă din entități administrative destinate să furnizeze asistență pentru activitățile altor servicii ale Comisiei și/sau potențial ale altor instituții comunitare”. Menționând printre beneficiarii asistenței OIB „[celelalte] servicii ale Comisiei”, aceasta indică în considerentul menționat, implicit, dar în mod necesar, că și OIB este unul dintre aceste servicii.

48      Prin urmare, Consiliul nu era obligat să respecte normele aplicabile în materie de contracte de achiziții publice atunci când a decis să recurgă la serviciile OIB. Această concluzie nu poate fi răsturnată prin celelalte argumente invocate de reclamant.

49      În ceea ce privește, în primul rând, argumentele susținute de reclamant, potrivit cărora OIB, pe de o parte, s‑ar afla sub autoritatea Comisiei, și nu sub cea a Consiliului, și, pe de altă parte, ar fi exclusiv gestionat de membrii desemnați de Comisie, trebuie să se arate că acestea sunt inoperante. Într‑adevăr, în primul rând, excepția prevăzută la articolul 116 alineatul (7) din Regulamentul de aplicare privește acordurile administrative dintre departamentele instituțiilor comunitare, indiferent dacă departamentele respective aparțin sau nu aparțin aceleiași instituții. În al doilea rând, faptul că OIB s‑ar afla sub autoritatea Direcției Generale (DG) Personal și Administrație a Comisiei nu se opune ca acesta să aibă o vocație interinstituțională, astfel cum reiese clar din considerentele (4) și (6), precum și din articolul 2 alineatul (4) din Decizia 2003/523. În al treilea rând, în ceea ce privește articolul 6 alineatul (1) litera (g) din Decizia 2003/523, trebuie să se arate că această dispoziție prevede în mod explicit că acest Comitet de gestionare al OIB cuprinde de asemenea un reprezentant al celorlalte instituții. Această din urmă constatare nu numai că este contrară susținerii reclamantului potrivit căreia OIB este gestionat exclusiv de membrii desemnați de Comisie, ci și subliniază caracterul interinstituțional al OIB.

50      Pentru aceleași motive, trebuie respinse ca inoperante argumentele reclamantului întemeiate pe faptul că OIB ar fi o entitate distinctă de Consiliu pe plan formal și autonomă în raport cu acesta pe plan decizional. În orice caz, caracterul distinct și autonom al OIB în raport cu Consiliul este exclus de articolul 281 CE. Într‑adevăr, dat fiind că, potrivit acestei dispoziții, numai Comunitatea Europeană ca atare are personalitate juridică în cadrul sistemului instituțional comunitar, atât Consiliul, cât și OIB se încadrează în aceeași personalitate juridică și, prin urmare, OIB nu poate fi considerat o unitate distinctă sau autonomă a Consiliului.

51      În ceea ce privește argumentul reclamantului potrivit căruia articolul 116 alineatul (7) din Regulamentul de aplicare nu ar trebui luat în considerare în cadrul examinării legalității „Deciziei din 16 ianuarie 2006”, întrucât, în cuprinsul acesteia, nu s‑a făcut nicio referire la această dispoziție, trebuie să se arate că, prin scrisoarea din 16 ianuarie 2006, Consiliul l‑a informat pe reclamant cu privire la decizia sa de renunțare la procedura de cerere de ofertă, ținând seama de decizia luată de a recurge la serviciile OIB. În ceea ce privește decizia de renunțare la procedura de cerere de ofertă, trebuie constatat că cele două dispoziții pe care se întemeiază această decizie, și anume articolul 101 din Regulamentul financiar, precum și punctul 4 din caietul de sarcini, au fost menționate în mod corespunzător de Consiliu în scrisoarea respectivă. În schimb, în ceea ce privește decizia de a recurge la serviciile OIB, din cuprinsul punctelor 44-48 de mai sus rezultă că aceasta reprezintă un act străin de procedura de cerere de ofertă care nu îl privește pe reclamant. Rezultă că faptul că nu s‑a făcut nicio referire la articolul 116 alineatul (7) din Regulamentul de aplicare nu este pertinent pentru examinarea legalității deciziei de renunțare la procedura de cerere de ofertă, astfel încât prezentul regulament trebuie respins ca inoperant.

52      În sfârșit, în ceea ce privește argumentul reclamantului potrivit căruia internalizarea gestiunii integrale a creșei de către OIB ar fi contrară misiunii sale, care este de a gestiona externalizarea activităților neesențiale ale administrației comunitare, trebuie să se arate că Decizia 2003/523 nu impune OIB să recurgă în mod sistematic la proceduri de cerere de ofertă în exercitarea misiunii sale. Deși, în temeiul articolului 16 din această decizie, acesta are, într‑adevăr, libertatea să recurgă la o astfel de procedură, nu este mai puțin adevărat că nicio dispoziție nu îi interzice să își îndeplinească misiunea prin propriile mijloace. În lipsa unei interdicții formale, OIB are, așadar, obligația de a aprecia de la caz la caz dacă trebuie să se recurgă sau să nu se recurgă la o procedură de cerere de ofertă.

53      Din cele de mai sus rezultă că încheierea între Consiliu și OIB a unui acord privind gestiunea integrală a unei creșe constituie încheierea unui acord administrativ între două departamente ale instituțiilor comunitare având ca obiect prestarea de servicii, căreia nu îi sunt aplicabile normele în materie de contracte de achiziții publice.

54      Așadar, al patrulea motiv trebuie respins în totalitate ca neîntemeiat.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o încălcare a „obligației de motivare”

 Argumentele părților

55      Reclamantul contestă că numeroasele avantaje prezentate de Consiliu în scrisoarea din 16 ianuarie 2006 ar putea justifica alegerea acestuia de a recurge la serviciile OIB, chiar dacă se ține seama de explicațiile furnizate de acesta în scrisoarea din 3 martie 2006. Astfel, prin explicațiile date în ceea ce privește avantajele referitoare la condițiile contractuale garantate personalului, la economiile de scară și la optimizarea resurselor disponibile, Consiliul ar fi încălcat „obligația de motivare”.

56      Consiliul contestă argumentele reclamantului.

 Aprecierea Tribunalului

57      În prealabil, trebuie observat că, în cadrul prezentului motiv, reclamantul face confuzie între încălcarea obligației de motivare și eroarea vădită de apreciere. Într‑adevăr, deși formularea acestui motiv menționează o încălcare a obligației de motivare, argumentele care sunt dezvoltate în cuprinsul acestuia privesc mai degrabă pretinsele erori săvârșite de Consiliu în cadrul aprecierii avantajelor pe care le presupunea decizia de a recurge la serviciile OIB.

58      Or, trebuie amintit că este vorba despre două motive distincte care pot fi invocate în cadrul unei cereri în anulare. Primul, care are în vedere lipsa sau insuficiența motivării, ține de încălcarea normelor fundamentale de procedură, în sensul articolului 253 CE, și constituie un mijloc de ordine publică ce trebuie invocat din oficiu de instanța comunitară (a se vedea Hotărârea Curții din 20 februarie 1997, Comisia/Daffix, C‑166/95 P, Rec., p. I‑983, punctul 24 și jurisprudența citată). În schimb, al doilea, care privește legalitatea pe fond a deciziei în litigiu, poate fi examinat de instanța comunitară numai dacă este invocat de reclamant.

59      Prin urmare, trebuie să se statueze cu privire la argumentele invocate în cadrul celui de a treilea motiv examinându‑se, mai întâi, argumentele întemeiate pe încălcarea obligației de motivare și, ulterior, cele întemeiate pe existența unor erori vădite de apreciere.

60      În ceea ce privește o eventuală încălcare a obligației de motivare, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, această obligație depinde de natura actului în cauză și de contextul în care acesta a fost adoptat. Motivarea trebuie să evidențieze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției, astfel încât, pe de o parte, să permită persoanelor interesate să cunoască justificările măsurii adoptate pentru a putea să își apere drepturile și să verifice dacă decizia este sau nu este temeinică și, pe de altă parte, să permită instanței comunitare să exercite controlul de legalitate (Hotărârea Curții din 14 februarie 1990, Delacre și alții/Comisia, C‑350/88, Rec., p. I‑395, punctele 15 și 16, Hotărârea Tribunalului din 9 aprilie 2003, Forum des migrants/Comisia, T‑217/01, Rec., p. II‑1563, punctul 68, și Hotărârea Tribunalului din 18 aprilie 2007, Deloitte Business Advisory/Comisia, T‑195/05, Rep., p. II‑871, punctul 45).

61      În speță, scrisoarea din 16 ianuarie 2006 menționează în mod expres că decizia de renunțare la procedura de cerere de ofertă este motivată de evaluarea pozitivă a propunerii făcute de OIB Consiliului. În cuprinsul acestei scrisori, Secretariatul General al Consiliului îl informează, așadar, pe reclamant că, în urma deciziei de a încredința OIB gestionarea serviciilor în cauză în temeiul propunerii acestuia din urmă, nu mai există motive pentru a menține procedura de cerere de ofertă. Rezultă că scrisoarea din 16 ianuarie 2006 indică în mod clar și neechivoc raționamentul Consiliului, permițând astfel, pe de o parte, reclamantului să cunoască justificările măsurii adoptate în scopul de a‑și putea apăra drepturile și de a verifica dacă decizia este sau nu este temeinică și, pe de altă parte, Tribunalului să își exercite controlul de legalitate. Rezultă că, în decizia de renunțare la procedura de cerere de ofertă, Consiliul nu a încălcat obligația de motivare.

62      În ceea ce privește eventuala existență a unor erori vădite de apreciere, trebuie amintit că instituția care recurge la o procedură de cerere de ofertă dispune de o largă putere de apreciere cu privire la elementele care trebuie luate în considerare în vederea adoptării unei decizii de achiziții publice, iar controlul Tribunalului trebuie să se limiteze la verificarea respectării regulilor de procedură și de motivare, precum și a exactității materiale a faptelor și a lipsei unei erori vădite de apreciere (a se vedea Hotãrârea Tribunalului din 12 iulie 2007, Evropaïki Dynamiki/Comisia, T‑250/05, Rep. 2007, p. II‑85*, punctul 89 și jurisprudența citată). În această privință, reclamantul nu a prezentat elemente de fapt care ar putea stabili că decizia de renunțare la procedura de cerere de ofertă ar fi fost viciată de o eroare vădită de apreciere. În ceea ce privește decizia de recurgere la serviciile OIB și în special în ceea ce privește pretinsele avantaje pe care le‑ar presupune o astfel de decizie, trebuie să se arate că, deși Consiliul are, fără îndoială, obligația să răspundă cu privire la corectitudinea alegerii sale în fața autorității politice și a auditorilor interni, acesta nu trebuie să demonstreze participantului la o procedură de cerere de ofertă avantajele pe care le prezintă decizia de a presta serviciile în cauză prin propriile mijloace. Într‑adevăr, o astfel de alegere este de natură politică și, prin urmare, face parte din puterea discreționară a Consiliului. Rezultă că nu este de competența Tribunalului să examineze, în cadrul prezentei acțiuni, justificarea economică și instituțională a deciziei de recurgere la serviciile OIB.

63      Așadar, prezentul motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea tratatului, a Regulamentului financiar și a Regulamentului de aplicare, precum și a caietului de sarcini

 Argumentele părților

64      În primul rând, reclamantul susține că punctul 4 din caietul de sarcini poate servi drept temei juridic pentru renunțarea la o procedură de cerere de ofertă numai dacă aceasta are drept obiectiv reînceperea unei noi proceduri de cerere de ofertă. Prin urmare, referința la punctul 4 din caietul de sarcini cuprinsă în decizia Consiliului de renunțare la procedura de cerere de ofertă ar fi incoerentă și contradictorie și ar constitui o eroare de drept.

65      În al doilea rând, nici referința la articolul 101 din Regulamentul financiar cuprinsă în decizia Consiliului de renunțare la procedura de cerere de ofertă nu ar fi pertinentă, întrucât această dispoziție ar prevedea că o astfel de renunțare trebuie motivată. În această privință, motivarea ar consta în alegerea de a încredința OIB serviciile în cauză. Or, ținând seama de faptul că OIB nu a participat precum ceilalți participanți la procedura de cerere de ofertă și că și‑a prezentat oferta după expirarea termenului, această alegere nu ar constitui o renunțare la procedura de cerere de ofertă. Prin urmare, s‑ar fi efectuat o aplicare greșită a articolului 101 din Regulamentul financiar, care ar fi încălcat de asemenea articolele 89, 97, 98 și 100 din Regulamentul financiar, precum și articolele 135 și 147 din Regulamentul de aplicare.

66      În al treilea rând, deși Consiliul a efectuat un tip de analiză comparativă între, pe de o parte, propunerea OIB și, pe de altă parte, propunerile reclamantului și ale celorlalte societăți participante la procedura de cerere de ofertă, acesta nu ar fi solicitat participarea OIB la procedura de cerere de ofertă. Prin urmare, procedura aleasă de Consiliu ar fi de asemenea viciată de încălcarea principiilor egalității de tratament și transparenței, precum și a articolelor 43 CE și 49 CE.

67      Consiliul contestă argumentele reclamantului.

–       Aprecierea Tribunalului

68      În primul rând, în ceea ce privește punctul 4 din caietul de sarcini, trebuie să se arate că această dispoziție prevede:

„Secretariatul poate decide, în mod liber și fără obligația să își motiveze decizia:

a)      să nu realizeze achiziția publică pentru care a fost lansată cererea de ofertă și să reînceapă procedura;

[…]

În niciunul dintre aceste cazuri un ofertant, admis sau respins, nu poate pretinde nicio despăgubire.”

69      Deși o interpretare textuală a punctului 4 litera a) din caietul de sarcini ar permite eventual să se deducă existența unei legături între decizia Consiliului de a nu realiza achiziția publică și cea de a reîncepe procedura de cerere de ofertă, nu este mai puțin adevărat că o astfel de dispoziție trebuie interpretată în lumina articolului 101 din Regulamentul financiar. Or, deși punctul 4 litera a) din caietul de sarcini prevede simpla posibilitate pentru Consiliu de a reîncepe o nouă procedură de cerere de ofertă după ce a decis să nu realizeze achiziția publică în cadrul unei prime proceduri, posibilitatea alternativă constând în a nu realiza deloc achiziția publică este prevăzută expres la articolul 101 din Regulamentul financiar. Într‑adevăr, această din urmă dispoziție prevede că „autoritatea contractantă fie poate renunța la achiziționare, fie poate anula procedura de adjudecare”. Tribunalul nu poate, așadar, deduce din textul punctului 4 litera a) din caietul de sarcini lipsa posibilității pentru Consiliu de renunțare la procedura de cerere de ofertă.

70      Este adevărat că articolul 101 din Regulamentul financiar, spre deosebire de punctul 4 litera a) din caietul de sarcini, impune în mod explicit autorității contractante să își motiveze decizia de renunțare la achiziționare. Totuși, în cadrul examinării celui de al treilea motiv, s‑a demonstrat că, în speță, Consiliul își motivase în mod corespunzător decizia de renunțare la procedura de cerere de ofertă. Rezultă că decizia acestuia de renunțare la procedura de cerere de ofertă îndeplinește condițiile impuse de articolul 101 din Regulamentul financiar.

71      În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul întemeiat pe o pretinsă încălcare a articolelor 43 CE și 49 CE, a articolelor 89, 97, 98 și 100 din Regulamentul financiar, precum și a articolelor 135 și 147 din Regulamentul de aplicare, trebuie amintit că, potrivit articolului 21 primul paragraf din Statutul Curții, aplicabil Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din același statut, și potrivit articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură, cererea introductivă trebuie să cuprindă obiectul litigiului și expunerea sumară a motivelor invocate. Potrivit jurisprudenței, această indicație trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără să se bazeze pe alte informații (Hotărârea Tribunalului din 18 septembrie 1996, Asia Motor France și alții/Comisia, T‑387/94, Rec., p. II‑961, punctul 106, și Hotărârea Tribunalului din 29 ianuarie 1998, Dubois et Fils/Consiliul și Comisia, T‑113/96, Rec., p. II‑125, punctul 29). Or, în speță, reclamantul se limitează la a se referi la încălcarea dispozițiilor menționate fără a dezvolta vreun argument în susținerea tezei sale. Prin urmare, având în vedere principiile sus‑menționate, argumentul trebuie respins ca inadmisibil.

72      În orice caz, s‑a demonstrat deja în cadrul examinării celui de al patrulea motiv că decizia de a încredința OIB serviciile în cauză în afara unei proceduri de cerere de ofertă este perfect legală, prestarea serviciilor de către OIB pentru Consiliu neintrând în domeniul de aplicare al normelor în materia achizițiilor publice, astfel încât este exclusă o încălcare a dispozițiilor citate anterior.

73      Rezultă că prezentul motiv trebuie respins ca parțial inadmisibil și, în rest, ca neîntemeiat.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolelor 43 CE, 49 CE și 86 CE

 Argumentele părților

74      Reclamantul consideră că, întrucât a decis să recurgă la o procedură de cerere de ofertă, Consiliul a ales să încredințeze prestarea serviciilor în cauză într‑un cadru bine definit și trebuie să își asume rolul de garant al respectării principiilor tratatului, a Regulamentului financiar și a articolelor 43 CE și 49 CE. În aceste împrejurări, alegerea de a încredința OIB serviciile menționate în afara unei proceduri de cerere de ofertă nu ar fi conformă articolelor 43 CE și 49 CE.

75      Reclamantul invocă de asemenea articolul 86 CE, care nu prevede nicio derogare de la dispozițiile tratatului în ceea ce privește întreprinderile publice ale statelor membre, și arată că această regulă se aplică a fortiori în cazul instituțiilor comunitare.

76      Prin urmare, decizia de a încredința OIB serviciile în cauză fără nicio publicitate sau asigurarea unui mediu concurențial ar fi contrară normelor și principiilor de drept comunitar citate, ceea ce ar justifica anularea acesteia.

77      Consiliul contestă argumentele reclamantului.

 Aprecierea Tribunalului

78      În ceea ce privește, mai întâi, argumentul întemeiat pe pretinsa încălcare a articolului 86 CE, trebuie arătat că, din articolele 2 și 3 din Decizia 2003/523, reiese că OIB este un oficiu însărcinat cu gestiunea nevoilor strict interne ale Comunității fără nicio vocație comercială, astfel încât nu poate fi calificat drept întreprindere publică în sensul articolului 86 CE. Prin urmare, nu s‑ar putea discuta despre vreo încălcare a articolului 86 CE, astfel încât argumentul reclamantului în acest sens trebuie respins ca neîntemeiat.

79      În ceea ce privește celelalte argumente prezentate de reclamant în cadrul prezentului motiv și în special cele întemeiate pe încălcarea articolelor 43 CE și 49 CE, trebuie să se arate că reclamantul se limitează din nou la o simplă referință privind încălcarea dispozițiilor menționate fără a dezvolta vreun argument în această privință. Având în vedere principiile amintite la punctul 71 de mai sus, aceste argumente trebuie, așadar, respinse ca inadmisibile.

80      Prin urmare, primul motiv trebuie respins în totalitate ca parțial neîntemeiat și, în rest, ca inadmisibil.

–       Cu privire la argumentele întemeiate pe încălcarea principiului egalității de tratament

81      În opinia reclamantului, evaluarea de către Consiliu a propunerii prezentate de OIB în afara procedurii de cerere de ofertă încalcă principiul egalității de tratament.

82      În această privință, trebuie amintit că principiul general al egalității este unul dintre principiile fundamentale ale dreptului comunitar. Acest principiu interzice ca situații identice să fie tratate în mod diferit sau ca situații diferite să fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (Hotărârea Curții din 9 septembrie 2004, Spania/Comisia, C‑304/01, Rec., p. I‑7655, punctul 31).

83      Întrucât, astfel cum s‑a constatat în cadrul examinării celui de al patrulea motiv, OIB este un departament al instituțiilor comunitare, situația în care se află nu este nicidecum comparabilă celei în care se află participanții la o procedură de cerere de ofertă. Prin urmare, evaluarea propunerii prezentate de OIB în afara procedurii de cerere de ofertă nu poate încălca principiul egalității de tratament.

84      Argumentele reclamantului întemeiate pe încălcarea principiului egalității de tratament trebuie, așadar, respinse ca neîntemeiate.

–       Cu privire la argumentele întemeiate pe încălcarea principiului transparenței

85      În opinia reclamantului, Consiliul a încălcat principiul transparenței încredințând OIB serviciile în cauză în afara procedurii de cerere de ofertă.

86      În ceea ce privește încălcarea acestui principiu, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței în materie de achiziții publice, instituția contractantă trebuie să respecte, în fiecare etapă a unei proceduri de cerere de ofertă, nu numai principiul egalității de tratament a ofertanților, ci și principiul transparenței (Hotărârea Curții din 25 aprilie 1996, Comisia/Belgia, C‑87/94, Rec., p. I‑2043, punctul 54, și Hotărârea Tribunalului din 17 decembrie 1998, Embassy Limousines & Services/Parlamentul European, T‑203/96, Rec., p. II‑4239, punctul 85).

87      Principiul transparenței determină obligația autorității contractante de a face publice toate informațiile precise privind întreaga desfășurare a procedurii (a se vedea în acest sens Hotărârea Embassy Limousines & Services/Parlamentul European, punctul 86 de mai sus, punctul 85).

88      În speță, trebuie constatat că reclamantul nu a fost informat, înainte de scrisoarea din 16 ianuarie 2006, cu privire la negocierile derulate între Consiliu și OIB care au condus la adoptarea deciziei Consiliului de a încredința OIB gestionarea creșei. Potrivit informațiilor conținute în scrisoarea din 16 ianuarie 2006, acest negocieri ar fi început în al doilea semestru al anului 2005 prin prezentarea de către OIB a propunerii acestuia.

89      Totuși, reiese din jurisprudență că obiectivele de publicitate pe care autoritatea contractantă trebuie să le respecte în cadrul obligației de transparență sunt, pe de o parte, asigurarea ca toți ofertanții să aibă aceleași șanse (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Belgia, punctul 86 de mai sus, punctele 54 și 55) și, pe de altă parte, protejarea așteptărilor legitime ale ofertanților, care au fost încurajați să efectueze în mod anticipat investiții ireversibile (a se vedea în acest sens Hotărârea Embassy Limousines & Services/Parlamentul European, punctul 86 de mai sus, punctele 85 și 86).

90      În speță, reclamantul nu a demonstrat că vreunul dintre aceste două obiective a fost compromis. Într‑adevăr, pe de o parte, întrucât toți ofertanții au fost confruntați cu aceeași lipsă de publicitate a corespondenței dintre Consiliu și OIB, această lipsă nu a putut avea ca efect ca șansele reclamantului și cele ale celorlalți ofertanți să devină inegale. Pe de altă parte, reclamantul nu a demonstrat, și nici nu a susținut că a fost încurajat să facă investiții care să depășească riscurile inerente participării la o procedură de cerere de ofertă.

91      Prin urmare, argumentele reclamantului rezultate din încălcarea principiului transparenței trebuie respinse ca neîntemeiate.

3.     Cu privire la cererea de anulare a evaluării pozitive a propunerii OIB

92      În ceea ce privește cererea de anulare având ca obiect evaluarea pozitivă de către Consiliu a propunerii OIB, trebuie arătat că o astfel de cerere nu poate fi declarată admisibilă.

93      Într‑adevăr, evaluarea pozitivă a propunerii OIB, anterioară deciziei de a încredința serviciile în cauză acestui oficiu, este un act intern care nu face parte din procedura de cerere de ofertă, întrucât, astfel cum s‑a arătat la punctele 44-48 de mai sus, Consiliul nu are obligația să respecte normele aplicabile în materie de achiziții publice în cazul în care decide să recurgă la serviciile OIB.

94      În calitate de act intern care nu face parte din procedura de cerere de ofertă, evaluarea pozitivă nu poate produce efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantului, modificând în mod substanțial situația juridică a acestuia. Prin urmare, aceasta nu poate constitui un act supus unei acțiuni în anulare în sensul articolului 230 CE (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 18 decembrie 1992, Cimenteries CBR și alții/Comisia, T‑10/92-T‑12/92 și T‑15/92, Rec., p. II‑2667, punctul 28 și jurisprudența citată), astfel încât prezenta cerere în anulare trebuie declarată inadmisibilă.

 Cu privire la cererea de despăgubiri

 Argumentele părților

95      Reclamantul solicită o despăgubire pentru prejudiciul care i‑ar fi fost cauzat prin conduita Consiliului, a cărei valoare ar trebui stabilită de Tribunal ex aequo et bono.

96      Consiliul contestă temeinicia acestei cereri.

 Aprecierea Tribunalului

97      Potrivit unei jurisprudențe consacrate, angajarea răspunderii extracontractuale a Comunității, în sensul articolului 288 al doilea paragraf CE, pentru conduita ilicită a organelor sale este supusă întrunirii mai multor condiții, și anume nelegalitatea comportamentului imputat instituțiilor, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între conduita invocată și prejudiciul pretins (Hotărârea Curții din 29 septembrie 1982, Oleifici Mediterranei/CEE, 26/81, Rec., p. 3057, punctul 16, Hotărârea Tribunalului din 11 iulie 1996, International Procurement Services/Comisia, T‑175/94, Rec., p. II‑729, punctul 44 și Ordonanța Tribunalului din 8 septembrie 2006, Lademporiki și Parousis & Sia/Comisia, T‑92/06, Rec. 2006, p. II‑66*, punctul 10).

98      În plus, astfel cum s‑a amintit la punctul 71 de mai sus, cererea trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii.

99      În această privință, din jurisprudență reiese că, în cadrul unei acțiuni în despăgubiri, o cerere pentru obținerea unei despăgubiri nedeterminate nu conține elementele de individualizare necesare și trebuie, în consecință, considerată inadmisibilă (Hotărârea Curții din 2 decembrie 1971, Zuckerfabrik Schöppenstedt/Consiliul, 5/71, Rec, p. 975, punctul 9, și Hotărârea Tribunalului din 8 iunie 2000, Camar și Tico/Comisia și Consiliul, T‑79/96, T‑260/97 și T‑117/98, Rec., p. II‑2193, punctul 181).

100    Totuși, Tribunalul a admis că, în împrejurări particulare, nu este absolut necesar să fie precizate în cadrul cererii introductive întinderea exactă a prejudiciului și cuantumul despăgubirilor solicitate (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 10 iulie 1990, Automec/Comisia, T‑64/89, Rec., p. II‑367, punctul 76, și Ordonanța Tribunalului din 5 februarie 2007, Sinara Handel/Consiliul și Comisia, T‑91/05, Rep., p. II‑245, punctul 110). Cu privire la acest aspect, Tribunalul a apreciat deopotrivă că reclamantul trebuie să stabilească sau cel puțin să invoce în cererea sa existența unor asemenea împrejurări (Ordonanța Tribunalului din 14 mai 1998, Goldstein/Comisia, T‑262/97, Rec., p. II‑2175, punctul 25).

101    În speță, reclamantul solicită Tribunalului să „efectueze stabilirea prejudiciului ex aequo et bono”. De asemenea, trebuie constatat că, în afara faptului că, în cuprinsul cererii, reclamantul nu a calculat cuantumul prejudiciului pe care consideră că l‑a suferit, acesta a omis de asemenea să prezinte vreun element de fapt care să permită evaluarea întinderii prejudiciului. Reclamantul s‑a limitat să invoce, în termeni abstracți și generali, un prejudiciu suferit, fără să facă vreo precizare privind acest prejudiciu. În plus, trebuie observat că reclamantul nu expune împrejurările particulare care ar justifica imposibilitatea de a efectua o evaluare, chiar și aproximativă, a pretinsului prejudiciu suferit.

102    Obligația de a preciza în cuprinsul cererii întinderea exactă a prejudiciului se impune cu atât mai mult în speță cu cât, din articolul 101 din Regulamentul financiar, precum și din cuprinsul punctului 4 litera (a) in fine din caietul de sarcini (a se vedea punctul 68 de mai sus) reiese că autoritatea contractantă nu datorează nicio despăgubire ofertanților care au participat la o procedură de cerere de ofertă care a fost anulată. Rezultă că, în principiu, cheltuielile și taxele suportate de un ofertant pentru participarea la o procedură de cerere de ofertă nu pot constitui un prejudiciu care poate fi reparat prin acordarea de daune interese (Hotărârea Tribunalului din 29 octombrie 1998, TEAM/Comisia, T‑13/96, Rec., p. II‑4073, punctul 71, și Hotărârea Tribunalului Embassy Limousines & Services/Parlamentul European, punctul 86 de mai sus, punctul 97).

103    Prin urmare, având în vedere articolul 21 primul paragraf din Statutul Curții, aplicabil Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din același statut, și articolul 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură, cererea de despăgubiri trebuie respinsă ca inadmisibilă.

 Cu privire la cererea de suspendare a executării contractului încheiat între Consiliu și OIB

104    Printre capetele de cerere prezentate de reclamant figurează o cerere de „suspendare a executării contractului cu OIB”.

105    Trebuie să se arate că, din punct de vedere formal, cererea nu a fost prezentată, conform cerinței prevăzute la articolul 104 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, prin înscris separat. Aceasta figurează numai printre capetele de cerere prezentate în același înscris ca și acțiunea principală și, prin urmare, trebuie respinsă ca inadmisibilă (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 15 iunie 2000 Alzetta și alții/Comisia, T‑298/97, T‑312/97, T‑313/97, T‑315/97, T‑600/97-T‑607/97, T‑1/98, T‑3/98-T‑6/98 și T‑23/98, Rec., p. II‑2319, punctul 38 și jurisprudența citată).

106    Prin urmare, prezenta cerere trebuie respinsă ca inadmisibilă.

 Cu privire la cererea privind măsurile de cercetare judecătorească

 Argumentele părților

107    Reclamantul solicită Tribunalului, cu titlu de măsuri de cercetare judecătorească, să invite Consiliul să furnizeze următoarele documente:

–        Contractul încheiat între Consiliu și OIB;

–        toate documentele privind decizia Consiliului de a încredința OIB serviciile în cauză, în special nota anterioară datei de 1 august 2005 prin care Consiliul a solicitat OIB să prezinte o ofertă pentru gestionarea serviciilor menționate.

108    Consiliul contestă utilitatea acestor documente în cadrul prezentei cauze.

 Aprecierea Tribunalului

109    În prealabil, trebuie arătat că din jurisprudența constantă rezultă că Tribunalul este competent să aprecieze utilitatea măsurilor de cercetare judecătorească în vederea soluționării litigiului (Hotărârea Tribunalului din 16 mai 2001, Toditec/Comisia, T‑68/99, Rec., p. II‑1443, punctul 40, și Hotărârea Tribunalului din 6 februarie 2007, CAS/Comisia, T‑23/03, Rep., p. II‑289, punctul 323).

110    În ceea ce privește prezentarea documentelor solicitate, trebuie constatat că aceasta nu poate fi justificată decât dacă s‑ar admite aplicabilitatea în speță a normelor în materie de achiziții publice. Întrucât examinarea cererilor în anulare a condus la concluzia contrară, prezentarea documentelor în cauză nu mai prezintă utilitate pentru soluționarea prezentului litigiu.

111    Având în vedere aceste considerații, prezenta cerere de măsuri de cercetare judecătorească trebuie respinsă.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

112    Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantul a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Consiliului.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a doua)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Obligă Centro Studi Antonio Manieri Srl la plata propriilor cheltuieli de judecată, precum și a cheltuielilor efectuate de Consiliu.

Pelikánová

Jürimäe

Soldevila Fragoso

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 28 ianuarie 2009.

Semnături

* Limba de procedură: italiana.

Full & Egal Universal Law Academy