Ordonanța președintelui Tribunalului din 9 iunie 2011 – Eurallumina/Comisia
(Cauza T‑62/06 RENV‑R)
„Procedură privind măsurile provizorii – Ajutoare de stat – Decizie prin care ajutorul este declarat incompatibil cu piața comună și se dispune recuperarea acestuia – Cerere de suspendare a executării – Lipsa urgenței”
1. Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Măsuri provizorii – Condiții de acordare – Fumus boni iuris – Urgență – Prejudiciu grav și ireparabil – Caracter cumulativ – Evaluare comparativă a tuturor intereselor în cauză – Ordine de examinare și mod de verificare – Putere de apreciere a judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii [art. 256 alin. (1) TFUE, art. 278 TFUE și 279 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 104 alin. (2)] (a se vedea punctele 14-17)
2. Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Condiții de acordare – Urgență – Prejudiciu grav și ireparabil – Sarcina probei – Prejudiciu financiar – Situație susceptibilă să pună în pericol existența societății reclamante – Apreciere cu privire la situația grupului de apartenență – Interes public legat de executarea deciziilor adoptate de instituțiile Uniunii care depășește interesul personal al acționarilor societății reclamante (art. 278 TFUE) (a se vedea punctele 20, 21 și 29-31)
3. Procedură privind măsurile provizorii – Condiții de admisibilitate – Cerere introductivă – Cerințe de formă – Indicarea motivelor care justifică la prima vedere dispunerea măsurilor solicitate [art. 278 TFUE și 279 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 104 alin. (2)] (a se vedea punctele 22 și 23)
4. Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Condiții de acordare – Urgență – Prejudiciu grav și ireparabil – Împrejurări excepționale – Luarea în considerare a situației financiare a grupului de apartenență a societății reclamante – Apreciere de la caz la caz – Situație de control economic complet în cadrul unui grup – Incidență (art. 278 TFUE) (a se vedea punctele 34-37, 40 și 41)
5. Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Condiții de acordare – Prejudiciu grav și ireparabil – Prejudiciu financiar – Prejudiciu susceptibil de a fi reparat ulterior pe calea unei acțiuni în despăgubire – Prejudiciu care nu poate fi considerat ireparabil (art. 268 TFUE, 278 TFUE și 340 TFUE) (a se vedea punctul 46)
6. Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Condiții de acordare – Prejudiciu grav și ireparabil – Aprecierea gravității prejudiciului de către judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii – Încălcarea dreptului la o cale de atac jurisdicțională efectivă – Lipsă – Încălcarea dreptului la un proces echitabil – Lipsă (art. 278 TFUE) (a se vedea punctele 51-55)
Obiectul
Cerere de suspendare a executării Deciziei 2006/323/CE a Comisiei din 7 decembrie 2005 privind scutirea de la plata accizelor pentru uleiurile minerale folosite drept combustibil în producția de alumină în regiunea Gardanne, în regiunea Shannon și în Sardinia, pusă în aplicare de Franța, de Irlanda și, respectiv, de Italia (JO 2006, L 119, p. 12), în ceea ce o privește pe reclamantă
Dispozitivul
1)
Respinge cererea de măsuri provizorii.
2)
Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.
Full & Egal Universal Law Academy