21.6.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 158/6
Hotărârea Curții (Camera a treia) din 8 mai 2008 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Commissione tributaria provinciale — Italia) — Ecotrade spa/Agenzia Entrate Ufficio Genova 3
(Cauze conexate C-95/07 și C-96/07) (1)
(A șasea directivă TVA - Taxare inversă - Dreptul de deducere - Termen de decădere - Neregulă contabilă și privind declarațiile care afectează operațiunile supuse sistemului de taxare inversă)
(2008/C 158/09)
Limba de procedură: italiana
Instanța de trimitere
Commissione tributaria provinciale
Părțile din acțiunea principală
Reclamantă: Ecotrade spa
Pârâtă: Agenzia Entrate Ufficio Genova 3
Obiectul
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Commissione tributaria provinciale — Interpretarea articolului 17, a articolului 18 alineatul (1) litera (d), a articolului 21 alineatul (1) și a articolului 22 din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri — sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare (JO L 145, p. 1) — Dreptul de deducere a TVA-ului aferent intrărilor — Dispoziție națională care impune condiția respectării unui termen de prescripție de doi ani, pentru exercitarea dreptului de deducere
Dispozitivul
1)
Articolul 17, articolul 18 alineatele (2) și (3), precum și articolul 21 alineatul (1) litera (b) din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri — sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2000/17/CE a Consiliului din 30 martie 2000, nu se opun unei reglementări naționale care prevede un termen de decădere pentru exercitarea dreptului de deducere, astfel cum este cel în cauză în acțiunile principale, în măsura în care sunt respectate principiile echivalenței și efectivității. Principiul efectivității nu este încălcat prin simplul fapt că administrația fiscală dispune, pentru a proceda la recuperarea taxei pe valoarea adăugată neachitate, de un termen care îl depășește pe cel acordat persoanelor impozabile pentru exercitarea dreptului lor de deducere.
2)
Cu toate acestea, articolul 18 alineatul (1) litera (d) și articolul 22 din A șasea directivă 77/388, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2000/17/CE, se opun unei practici de rectificare a declarațiilor și de recuperare a taxei pe valoarea adăugată care sancționează o nerespectare, precum cea comisă în acțiunile principale, pe de o parte, a obligațiilor care rezultă din formalitățile stabilite de reglementarea națională în aplicarea articolului 18 alineatul (1) litera (d) și, pe de altă parte, a obligațiilor contabile, precum și a celor privind declarațiile care decurg din articolul 22 alineatul (2) și, respectiv, din articolul 22 alineatul (4) cu refuzul dreptului de deducere în situația aplicării mecanismului de taxare inversă.
(1) JO C 117, 26.5.2007.
Full & Egal Universal Law Academy