19.7.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 183/6
Hotărârea Curții (Camera a șasea) din 3 iunie 2008 — Comisia Comunităților Europene/Republica Franceză
(Cauza C-507/07) (1)
(Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Regulamentul (CE) nr. 6/2002 - Proprietate industrială și comercială - Desene sau modele industriale comunitare - Articolul 80 alineatul (2) - Necomunicarea listei instanțelor)
(2008/C 183/09)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentant: H. Krämer, agent)
Pârâtă: Republica Franceză (reprezentanți: G. de Bergues și A. Hare, agenți)
Obiectul
Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare (JO 2002, L 3, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 33, p. 70) — Necomunicarea listei, prevăzută la articolul 80 alineatul (2) din regulamentul menționat anterior, a instanțelor competente în domeniul desenelor sau modelelor industriale comunitare, conținând o mențiune privind denumirea și competența teritorială a acestora
Dispozitivul
1)
Prin necomunicarea instanțelor competente în domeniul desenelor sau modelelor industriale comunitare către Comisia Comunităților Europene, Republica Franceză nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 80 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare.
2)
Obligă Republica Franceză la plata cheltuielilor de judecată.
(1) JO C 8, 12.1.2008.
Full & Egal Universal Law Academy