EUR-Lex -  62007CC0369 - RO

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

PAOLO MENGOZZI

prezentate la 5 februarie 2009(1)

Cauza C‑369/07

Comisia Comunităților Europene

împotriva

Republicii Elene

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Hotărârea Curții de constatare a neîndeplinirii de către Republica Elenă a obligației sale de a recupera ajutoarele acordate societății Olympic Airways – Neexecutare – Acțiune întemeiată pe articolul 228 CE – Sancțiuni pecuniare”

I –    Introducere

1.        Prezenta cauză are ca obiect o acțiune formulată de Comisia Comunităților Europene împotriva Republicii Elene în temeiul articolului 228 CE. Instituția reclamantă impută acestui stat membru faptul că nu a executat Hotărârea din 12 mai 2005(2) (denumită în continuare „Hotărârea din 2005”), în care Curtea a constatat că pârâta nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul Deciziei 2003/372/CE a Comisiei din 11 decembrie 2002(3) (denumită în continuare „Decizia din 2002”) privind ajutorul acordat de Grecia societății Olympic Airways (denumită în continuare „OA”). Comisia solicită Curții constatarea neîndeplinirii obligațiilor de către Republica Elenă, precum și obligarea pârâtei la plata unei penalități cu titlu cominatoriu și a unei sume forfetare.

II – Istoricul acțiunii

A –    Intervențiile Comisiei anterioare Deciziei din 2002

2.        În 1994, în temeiul articolului 92 alineatul (3) litera (c) din Tratatul CE [devenit, după modificare, articolul 87 alineatul (3) litera (c) CE], Comisia a autorizat anumite măsuri de ajutor în favoarea OA, incluse în cea mai mare parte într‑un plan de restructurare și de recapitalizare a societății(4). Compatibilitatea ajutorului era subordonată condiției ca Republica Elenă să respecte anumite angajamente.

3.        Apreciind că unele dintre aceste angajamente nu au fost respectate, Comisia a decis la 30 aprilie 1996 să inițieze procedura prevăzută la articolul 93 alineatul (2) din Tratatul CE [devenit articolul 88 alineatul (2) CE] în privința ajutoarelor deja autorizate, precum și în privința noilor ajutoare nenotificate de care avea cunoștință. Această procedură a condus la adoptarea Deciziei 1999/332/CE din 14 august 1998(5), prin care Comisia a dat din nou cale liberă ajutoarelor autorizate în 1994, astfel cum fuseseră modificate între timp de autoritățile elene. Acordarea acestor ajutoare era însoțită, ca și în 1994, de un plan de restructurare și era subordonată unor condiții specifice.

4.        Printr‑o decizie ulterioară adoptată în 2000, Comisia a permis o nouă modificare a intervențiilor financiare autorizate.

B –    Decizia din 2002

5.        Ca urmare a unor plângeri referitoare la acordarea de ajutoare în favoarea OA, Comisia a inițiat, la 6 martie 2002, o nouă procedură întemeiată pe articolul 88 alineatul (2) CE și, la 11 decembrie 2002, a adoptat Decizia 2003/372, bazată în special pe constatarea că cea mai mare parte a obiectivelor planului de restructurare a societății nu fusese atinsă, că nu fuseseră pe deplin respectate condițiile care însoțeau Decizia din 1998 de autorizare a ajutoarelor și că această din urmă decizie fusese aplicată în mod abuziv. Comisia constata, în plus, existența unor noi ajutoare de funcționare constând în principal în faptul că Republica Elenă tolerase permanentizarea neplății contribuțiilor la asigurările sociale, a taxei pe valoarea adăugată pe carburanți și pe piese de schimb, a chiriilor datorate mai multor aeroporturi, a taxelor de aeroport, precum și a unei taxe plătite de pasageri la plecarea de pe toate aeroporturile elene, denumită „spatosimo”.

6.        Articolele 1-3 din dispozitivul Deciziei din 2002 sunt formulate astfel:

„Articolul 1

Ajutorul pentru restructurare acordat de Grecia către Olympic Airways sub forma:

(a) unor garanții pentru împrumuturi acordate companiei până la 7 octombrie 1994, în temeiul articolului 6 din Legea elenă nr. 96/75 din 26 iunie 1975;

(b) unor noi garanții pentru împrumuturi în valoare de 378 de milioane USD, aferente unor împrumuturi care urmau a fi contractate înainte de 31 martie 2001 în vederea achiziționării de noi aparate și a investițiilor necesare mutării OA la noul aeroport din Spata;

(c) unei reduceri a datoriei OA în valoare de 427 de miliarde de drahme grecești;

(d) unei conversii a datoriei companiei în capital privind suma de 64 de miliarde de drahme grecești;

(e) unei injecții de capital de 54 de miliarde de drahme grecești, redusă la 40,8 miliarde de drahme grecești, în trei tranșe, de 19, de 14 și, respectiv, de 7,8 miliarde de drahme grecești, în 1995, în 1998 și în 1999

este considerat incompatibil cu piața comună, în sensul articolului 87 alineatul (1) din tratat […].

Articolul 2

Ajutorul de stat acordat de Grecia sub formă de tolerare a permanentizării neplății cotizațiilor la asigurările sociale și a TVA‑ului pe carburant și pe piese de schimb datorat de Olympic Aviation, a chiriilor datorate mai multor aeroporturi, a taxelor de aeroport datorate aeroportului din Spata, precum și altor aeroporturi și a taxei numite «spatosimo» este incompatibil cu piața comună.

Articolul 3

(1) Grecia adoptă măsurile care se impun pentru recuperarea de la compania beneficiară a ajutorului menționat la articolul 1, în valoare de 14 miliarde de drahme grecești (41 de milioane de euro)(6), care este incompatibil cu tratatul, precum și a ajutorului menționat la articolul 2, care i‑a fost acordat în mod ilegal.

(2) Recuperarea ajutorului se efectuează fără întârziere, conform procedurilor prevăzute de legislația națională, cu condiția ca acestea să permită executarea imediată și eficientă a deciziei. Sumele care vor trebui recuperate vor cuprinde dobânzile datorate începând de la acordarea ajutorului până la data efectivă a rambursării acestuia. Dobânzile vor fi calculate pe baza ratei de referință utilizate pentru calcularea echivalentului în subvenții nete al ajutoarelor regionale.”

7.        La 24 februarie 2003, OA a introdus o acțiune în anulare împotriva acestei decizii la Tribunal.

C –    Evenimente ulterioare Deciziei din 2002

8.        În martie 2003, autoritățile elene au informat Comisia cu privire la intenția lor de a privatiza OA. În septembrie, Comisia a dispus Republicii Elene să îi comunice toate informațiile necesare pentru a examina compatibilitatea cu articolul 87 CE a măsurilor de restructurare și de privatizare a OA. În decembrie, o nouă societate, Olympic Airlines (denumită în continuare „NOA”), a început să funcționeze.

9.        La 16 martie 2004, Comisia a notificat Republicii Elene decizia de a iniția procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE. La 14 septembrie 2005, la finalul acestei proceduri, Comisia a adoptat o decizie prin care a constatat existența unor ajutoare noi, ilegale și incompatibile, în favoarea OA și a NOA(7) (denumită în continuare „Decizia din 2005”). Republica Elenă, NOA și OA au atacat această decizie la Tribunal(8).

10.      La 4 octombrie 2006, Comisia a sesizat Curtea în temeiul articolului 88 alineatul (2) CE, solicitând constatarea neîndeplinirii de către Republica Elenă a obligațiilor care decurg din decizia menționată mai sus. La 14 februarie 2008, Curtea a pronunțat o hotărâre prin care a constatat neîndeplinirea obligațiilor de către Republica Elenă(9).

D –    Hotărârea din 2005

11.      La 25 septembrie 2003, apreciind că informațiile obținute în cursul procedurii precontencioase cu privire la progresul operațiunilor de recuperare a ajutoarelor care fac obiectul Deciziei din 2002 erau insuficiente, Comisia a introdus o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 88 alineatul (2) CE. Aceasta a solicitat Curții să constate că, „prin neadoptarea, în termenul prevăzut, a tuturor măsurilor necesare pentru rambursarea ajutoarelor considerate ilegale și incompatibile cu piața comună – cu excepția celor care privesc cotizațiile la organismul de securitate socială grec […] –, în conformitate cu articolul 3 din Decizia [din 2002], sau, în orice caz, prin faptul că nu a informat‑o cu privire la măsurile adoptate în temeiul articolului 4 din această decizie, Republica Elenă nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 3 și 4 din decizia menționată, precum și din Tratatul CE”.

12.      Referitor la obligația de a recupera suma de 41 de milioane de euro, prevăzută la articolul 1 din această decizie, Curtea a constatat, cu titlu introductiv, că „transferul în cauză [al] tuturor activelor [OA], libere de orice datorii, către noua societate [NOA]”, „structur[at] într‑un mod care face imposibilă, în temeiul dreptului național, recuperarea datoriilor fostei societăți [OA] față de noua societate [NOA]”, a „creat un obstacol în calea executării efective a Deciziei [din 2002] și a recuperării ajutoarelor”, astfel încât „obiectivul deciziei menționate, care urmărește restabilirea unei situații de concurență nedenaturată în sectorul aviației civile, [a fost] grav compromis”(10). Curtea a adăugat că „acțiunile întreprinse de autoritățile elene, respectiv adoptarea unei decizii de recuperare a datoriei de […] 41 de milioane de euro a [OA], nu [produseseră] niciun efect concret în ceea ce privește rambursarea efectivă a sumei în cauză de către aceasta din urmă”(11) și a concluzionat că Republica Elenă nu și‑a îndeplinit obligația de a realiza recuperarea.

13.      Referitor la recuperarea sumelor prevăzute la articolul 2 din Decizia din 2002, Curtea a respins, mai întâi, argumentul Republicii Elene potrivit căruia decizia nu este susceptibilă de executare ca urmare a lipsei unor indicații precise referitoare la sumele care trebuiau recuperate. În această privință, Curtea a amintit că „nicio dispoziție de drept comunitar nu impune Comisiei să stabilească valoarea exactă a ajutorului care trebuie restituit atunci când dispune restituirea unui ajutor declarat incompatibil cu piața comună”, având în vedere că, „[a]stfel, este suficient ca decizia Comisiei să cuprindă indicații care să îi permită destinatarului său să stabilească el însuși, fără dificultăți excesive, această valoare”(12). În plus, Curtea atrage atenția că sumele care trebuiau rambursate puteau fi „deduse din articolul 2 din decizia atacată coroborat cu considerentele (206)-(208) ale acesteia”(13). În sfârșit, Curtea a subliniat că autoritățile elene s‑au „limitat la anumite demersuri procedurale și administrative, la acorduri parțiale privind plata datoriilor, precum și la operațiuni de compensare”; aceste inițiative, care, pe de altă parte, au fost „fie tardive, fie incomplete sau lipsite de forță obligatorie și care, în orice caz, nu au condus la o recuperare efectivă a sumelor datorate de [OA] nu [puteau] fi considerate ca fiind în conformitate cu obligațiile statelor membre în materie de recuperare a ajutoarelor de stat”(14).

14.      Pe baza acestor motive, în dispozitivul hotărârii, Curtea a declarat că „[p]rin neadoptarea, în termenul prevăzut, a tuturor măsurilor necesare pentru rambursarea ajutoarelor considerate ilegale și incompatibile cu piața comună – cu excepția celor care privesc cotizațiile la organismul de securitate socială – în conformitate cu articolul 3 din Decizia [din 2002], Republica Elenă nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 3 menționat”.

E –    Procedura precontencioasă

15.      Printr‑o scrisoare din 18 mai 2005, Comisia a solicitat Republicii Elene să îi comunice măsurile adoptate în vederea executării Hotărârii din 2005.

16.      Republica Elenă a răspuns printr‑o scrisoare din 2 iunie 2005 în care a arătat că recuperarea ajutoarelor a fost efectuată, pe de o parte, prin utilizarea profiturilor obținute din vânzarea de active și din înstrăinarea participațiilor grupului OA și, pe de altă parte, prin recurgerea la articolul 27 din Legea nr. 3185/2003, în temeiul căreia întregul profit din vânzarea NOA și a altor sectoare de activitate decât activitățile de zbor a fost atribuit în mod automat statului. În plus, autoritățile elene au informat Comisia că, dacă resursele OA nu erau suficiente, intenționau să urmeze procedura de recuperare prin lichidarea societății. Dacă și această măsură se dovedea insuficientă, acestea, în limitele și în condițiile definite de jurisprudența comunitară, s‑ar fi adresat NOA, în calitate de cesionar al activităților de zbor ale OA. În aceeași scrisoare, Republica Elenă a informat de asemenea Comisia cu privire la progresul procedurii de recuperare. În ceea ce privește ajutorul prevăzut la articolul 1 din Decizia din 2002, a amintit Comisiei că ordinul de recuperare, emis la finalul operațiunilor de verificare a cuantumului creanței și al dobânzilor aferente, a fost contestat de OA la Tribunalul Administrativ din Atena și că, la 26 ianuarie 2004, executarea sa a fost suspendată de tribunal în așteptarea pronunțării cu privire la prezenta acțiune. În ceea ce privește ajutorul prevăzut la articolul 2 din Decizia din 2002, Republica Elenă a adus la cunoștința Comisiei că procedura de cuantificare, de constatare și de imputare a sumelor supuse recuperării era în curs. Referindu‑se la punctul 41 din Hotărârea din 2005, autoritățile elene au precizat că, potrivit articolului 2 și considerentelor (206-208) ale Deciziei din 2002, sumele care trebuie recuperate au în vedere neplata de către OA: i) a TVA‑ului pe carburanți pentru perioadele ianuarie-mai 2001 și noiembrie‑decembrie 2001 [considerentul (206)], ii) a TVA‑ului pe piese de schimb pentru perioadele ianuarie‑mai 2001 și noiembrie‑decembrie 2001 [considerentul (206)], iii) a chiriilor datorate aeroporturilor regionale [considerentul (206)], a taxelor datorate aeroportului internațional din Atena [considerentul (207)] și iv) a taxei denumite „spatosimo” pentru perioada decembrie 2000-februarie 2002 și pentru luna martie 1999 [considerentul (208)]. Suma totală de recuperat de la OA era evaluată la aproximativ 111 milioane de euro, inclusiv dobânzi.

17.      După un alt schimb de scrisori, la 18 octombrie 2005, Comisia a transmis Republicii Elene o scrisoare de punere în întârziere în temeiul articolului 228 CE.

18.      Republica Elenă a răspuns printr‑o scrisoare din 19 decembrie 2005. Aceasta a repetat că întârzierea operațiunilor de recuperare a ajutorului prevăzut la articolul 1 din Decizia din 2002 era cauzată de acțiunea introdusă de OA împotriva ordinului de plată, a afirmat că a epuizat toate măsurile pe care le poate dispune în conformitate cu dreptul grec și a declarat că are intenția să aștepte finalizarea procedurii judiciare înainte de a întreprinde orice altă acțiune. Referitor la ajutorul prevăzut la articolul 2 din Decizia din 2002, Republica Elenă a confirmat că a procedat la constatarea sumelor datorate și la notificarea ordinelor de plată aferente. În general, autoritățile elene au atras atenția că adoptarea Deciziei din 2005 a întârziat finalizarea operațiunilor de recuperare, întrucât a constituit un obstacol la încheierea acordului privind vânzarea NOA, împiedicând OA să obțină resursele necesare pentru efectuarea plăților(15).

19.      Apreciind că nu a primit nicio informație privind recuperarea efectivă a ajutoarelor, la 10 aprilie 2006(16), Comisia a transmis Republicii Elene un aviz motivat în care a concluzionat că aceasta din urmă, prin neadoptarea măsurilor necesare în vederea executării Hotărârii din 2005, nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 228 alineatul (1) CE și i‑a solicitat să se conformeze acestei obligații într‑un termen de două luni de la primirea avizului motivat. În plus, Comisia a informat autoritățile elene că, în cazul în care va introduce o acțiune la Curte în temeiul articolului 228 CE, va solicita obligarea Republicii Elene la plata unei penalități cu titlu cominatoriu și a unei sume forfetare, a cărei valoare o va preciza ulterior.

20.      Republica Elenă a răspuns la avizul motivat printr‑o scrisoare din 9 iunie 2006. În ceea ce privește ajutorul prevăzut la articolul 1 din Decizia din 2002, aceasta a repetat că procedura de recuperare era suspendată în așteptarea hotărârii Tribunalului Administrativ din Atena cu privire la acțiunea formulată de OA. Pentru a evita întârzieri suplimentare, aceasta a solicitat asistența Comisiei și a propus accelerarea procedurii de vânzare a activelor OA. Cu toate că nu s‑a opus, în principiu, eventualei lichidări a societății în lipsa altor soluții, guvernul elen a apreciat că, dacă se decidea lichidarea cu unicul scop de a se obține recuperarea ajutorului, astfel cum propunea Comisia în avizul motivat, această decizie ar încălca dreptul OA, garantat prin Constituție, la protecție jurisdicțională și ar fi contrară principiului proporționalității.

21.      În ceea ce privește ajutorul prevăzut la articolul 2 din Decizia din 2002, Republica Elenă a solicitat Comisiei, înainte de orice, să îi arate de ce termen ar dispune OA în cazul în care recuperarea ajutorului ar fi efectuată prin utilizarea unei dispoziții naționale care permite stingerea datoriilor față de entități publice prin plăți regulate eșalonate pe o perioadă maximă de zece ani. Republica Elenă a prezentat, în cele din urmă, informații referitoare la progresul realizat în procedura de recuperare a ajutorului. Cu privire la taxa denumită „spatosimo”, autoritățile elene au susținut că suma care trebuia să fie recuperată inițial, și anume 60,9 milioane de euro, era redusă ca urmare a plății de către OA a sumelor aferente lunii martie 1999 și perioadei decembrie 2000-mai 2001. Acestea au solicitat din nou cooperarea Comisiei în vederea definirii modalității de restituire a sumelor restante. În ceea ce privește taxele de aeroport datorate Direcției de aviație civilă (denumită în continuare „DAC”), autoritățile elene au arătat că datoriile rezultate din neplata acestor taxe de către OA au fost în parte compensate, pentru o sumă de aproximativ 2,3 milioane de euro, și în parte anulate. Soldul de 176 082,17 euro, aferent unei facturi contestate de OA, ar fi urmat să fie plătit în scurt timp.

22.      Autoritățile elene au concluzionat că, având în vedere stadiul avansat al procedurii de recuperare și ținând cont de cererea de asistență pe care au adresat‑o Comisiei, precum și de faptul că acțiunea în anulare îndreptată împotriva Deciziei din 2002 era încă pendinte la Tribunal, eventuala decizie a Comisiei de a sesiza Curtea cu o acțiune întemeiată pe articolul 228 CE ar fi contrară principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 10 CE.

III – Procedură în fața Curții și concluziile părților

23.      Prin actul depus la grefa Curții la 3 august 2007, Comisia a introdus acțiunea care face obiectul prezentei cauze prin care solicită Curții:

–        constatarea faptului că, prin neadoptarea măsurilor pe care le presupune executarea Hotărârii din 2005, Republica Elenă nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul Deciziei din 2002 și al articolului 228 CE;

–        obligarea Republicii Elene la plata către Comisie a unor penalități cu titlu cominatoriu în cuantum de 53 611 euro pentru fiecare zi de întârziere în executarea Hotărârii din 2005, începând cu ziua în care va fi pronunțată hotărârea în prezenta cauză până în ziua în care va fi executată Hotărârea din 2005;

–        obligarea Republicii Elene la plata către Comisie a unei sume forfetare, al cărei cuantum rezultă din înmulțirea unei sume zilnice de 10 512 euro cu numărul de zile în care se prelungește încălcarea începând cu data pronunțării Hotărârii din 2005 până la data la care va fi pronunțată hotărârea în prezenta cauză;

–        obligarea Republicii Elene la plata cheltuielilor de judecată.

24.      Republica Elenă solicită Curții respingerea acțiunii și obligarea Comisia la plata cheltuielilor de judecată. Reprezentanții părților au fost ascultați în ședința din 11 noiembrie 2008.

IV – Analiză

A –    Cu privire la neîndeplinirea obligațiilor în litigiu

1.      Observații introductive

25.      În memoriul în apărare, Republica Elenă informează Curtea că și‑a executat pe deplin obligațiile care îi revin în temeiul Deciziei din 2002 și că, în acest scop, a procedat, în perioada august‑octombrie 2007, la recuperarea completă a ajutoarelor prevăzute la articolele 1 și 2 din această decizie. Potrivit unei jurisprudențe constante, data de referință pentru a aprecia existența unei neîndepliniri a obligațiilor în temeiul articolului 228 CE este data expirării termenului stabilit în avizul motivat emis în temeiul acestei dispoziții(17), și anume, în cazul nostru, două luni de la notificarea acestuia din urmă Republicii Elene, la 10 aprilie 2006.

26.      Așadar, trebuie constatat că, prin neadoptarea în timp util a tuturor măsurilor necesare pentru executarea Hotărârii din 2005, statul membru pârât nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 228 CE și, prin urmare, trebuie constatată neîndeplinirea obligațiilor sale.

27.      Totuși, având în vedere că, în paralel cu constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia a solicitat și obligarea Republicii Elene la plata unor penalități cu titlu cominatoriu, precum și a unei sume forfetare, trebuie de asemenea să se stabilească dacă neîndeplinirea obligațiilor imputată a durat până la examinarea faptelor de către Curte(18). Această verificare presupune că sunt luate în considerare măsurile adoptate de statul membru pârât ulterior introducerii acțiunii, măsuri cu privire la care Comisia nu și‑a putut exprima poziția decât în cadrul prezentei cauze.

28.      În special, memoriile prezentate de guvernul pârât în cursul procedurii scrise și răspunsurile acestuia din urmă la întrebările scrise adresate conform articolului 54a din Regulamentul de procedură al Curții indică o serie de compensări între datoriile și creanțele reciproce ale OA și ale statului elen, datorită cărora ar fi avut loc recuperarea celei mai mari părți din valoarea ajutoarelor declarate incompatibile cu piața comună prin Decizia din 2002.

29.      În această privință, amintim că, potrivit unei jurisprudențe constante, în lipsa unor dispoziții comunitare privind procedura de recuperare a sumelor plătite în mod necuvenit, recuperarea ajutoarelor ilegale trebuie efectuată, în principiu, în conformitate cu modalitățile prevăzute de dreptul național(19). Această jurisprudență a fost codificată prin articolul 14 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE(20), care prevede că recuperarea se efectuează „fără întârziere și în conformitate cu procedurile legislației naționale a statului membru în cauză, cu condiția ca acestea să permită executarea imediată și efectivă a deciziei Comisiei”.

30.      Un stat membru care, în temeiul unei decizii a Comisiei, este obligat să recupereze ajutoare ilegale este, așadar, liber să aleagă dintre modalitățile oferite de ordinea juridică pe cele în conformitate cu care va executa această obligație, cu condiția ca măsurile alese să nu aducă atingere domeniului de aplicare și eficacității dreptului comunitar(21). Rezultă că, în principiu, chiar compensarea, dacă este prevăzută de ordinea juridică națională ca modalitate de stingere a obligațiilor, poate constitui un mijloc prin care se poate realiza recuperarea ajutoarelor ilegal acordate. Această concluzie nu este contrazisă de Comisie, care contestă, în schimb, forța probantă a documentelor prezentate de Republica Elenă și condițiile în care au avut loc compensările invocate.

31.      În aceste condiții, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții, Comisia are sarcina de a prezenta Curții, în cadrul unei proceduri întemeiate pe articolul 228 CE, elementele necesare pentru a determina stadiul executării unei hotărâri prin care s‑a constatat neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru(22). Întrucât Comisia a prezentat suficiente elemente din care reiese persistența în neîndeplinirea obligațiilor, „sarcina de a contesta în mod temeinic și detaliat datele prezentate și consecințele care decurg din acestea revine statului membru în cauză”(23).

32.      În plus, statele membre sunt ținute, în temeiul articolului 10 CE, să faciliteze îndeplinirea de către Comisie a misiunii sale de supraveghere(24). În ceea ce privește în special executarea unei decizii prin care se impune recuperarea unor ajutoare ilegale, Curtea a avut deja ocazia să afirme că, „atunci când un stat membru prevede recuperarea ajutoarelor menționate printr‑un alt mijloc decât plata în numerar, îi revine obligația de a furniza Comisiei toate informațiile prin care se poate verifica faptul că mijlocul ales constituie o executare adecvată a acestei decizii”. Astfel, potrivit Curții, „[s]pre deosebire de recuperarea prin plata în numerar, care prin natura sa poate fi supusă verificării de către Comisie în ceea ce privește executarea unei asemenea decizii, alte metode propuse de un stat membru pentru îndeplinirea obligației de a asigura recuperarea unor ajutoare ilegale ar putea necesita evaluarea unor elemente complexe”. Or, „pentru a putea proceda la o asemenea verificare, Comisia are nevoie de informații pe care nu le poate obține în lipsa unei cooperări strânse din partea statului membru în cauză”(25).

33.      Diferitele măsuri adoptate de Republica Elenă pentru executarea Deciziei din 2002 trebuie examinate în lumina acestor principii.

2.      Cu privire la recuperarea ajutorului prevăzută la articolul 1 din Decizia din 2002

a)      Argumentele părților

34.      În cererea introductivă, Comisia afirmă că nu a primit nicio comunicare referitoare la recuperarea efectivă a ajutorului de 41 de milioane de euro prevăzută la articolul 1 din Decizia din 2002.

35.      În ceea ce o privește, Republica Elenă arată că ajutorul în discuție a făcut obiectul unei recuperări și face trimitere la o declarație a autorității fiscale elene din 18 octombrie 2007, anexată la memoriul în apărare și care atestă, între altele, că o sumă de 73 363 107 euro, incluzând capitalul și dobânzile calculate conform dobânzii comunitare(26), a fost rambursată de OA statului elen la 31 august 2007. Ca răspuns la o întrebare scrisă adresată conform articolului 54a din Regulamentul de procedură, autoritățile elene au precizat că recuperarea sumei în discuție a avut loc prin intermediul unei compensări cu sumele acordate OA cu titlu de reparare a prejudiciului prin anumite hotărâri arbitrale pronunțate în 2006 și în 2007. Din informațiile furnizate de autoritățile menționate reiese că, în temeiul articolului 27 din Decretul legislativ nr. 3560/1956, care a preluat termenii „Acordului privind transporturile aeriene” încheiat între Republica Elenă și Aristote Onassis, litigiile dintre OA și stat sunt supuse unor tribunale arbitrale. În 2006 și în 2007, OA ar fi introdus în total șapte acțiuni împotriva statului: patru pentru a obține repararea prejudiciului suferit din cauza închiderii anticipate a aeroportului din Elliniko și a obligației de a se muta la aeroportul internațional din Spata și trei referitoare la prejudiciul suferit ca urmare a furnizării unor servicii de interes general fără contraprestație în perioada 1993-1999, precum și în 2000 și în 2001. Ca urmare a acestor acțiuni, tribunalele arbitrale au obligat statul la plata către OA a aproximativ 846 de milioane de euro cu titlu de reparare a prejudiciului suferit din cauza mutării la aeroportul din Spata și aproximativ 25 de milioane de euro cu titlu de reparare a prejudiciului care rezultă din obligația impusă societății de a furniza servicii de interes general. În special, o sumă de 41 de milioane de euro datorată de OA în temeiul articolelor 2 și 3 din Decizia din 2002 ar fi fost compensată prin ordinul de plată de 601 289 003,97 euro emis ca urmare a hotărârii arbitrale nr. 57/2006 din 6 decembrie 2006(27).

36.      În memoriul în replică, Comisia arată că, într‑o scrisoare din 16 iulie 2006, a arătat Republicii Elene că hotărârile arbitrale menționate mai sus puteau cuprinde elemente de ajutor și a solicitat ca acestea să îi fie notificate oficial înainte de efectuarea oricărei plăți. Totuși, această notificare nu a avut loc. Comisia amintește de asemenea că, reacționând la anumite declarații și informații primite de la Republica Elenă, a inițiat o procedură întemeiată pe articolul 88 alineatul (2) CE(28) având ca obiect, între altele, despăgubirile acordate OA de tribunalele arbitrale. În ceea ce privește hotărârile arbitrale, Comisia afirmă că nu dispune de informații suficiente pentru a stabili în ce măsură OA avea o obligație juridică de a efectua zboruri în pierdere, dar că nu este exclus ca despăgubirea acordată OA cu acest titlu să fi făcut obiectul unei supraevaluări care să constituie un ajutor ilegal. În ceea ce privește repararea prejudiciului suferit din cauza mutării aeroportului internațional din Atena, Comisia amintește că Deciziile sale din 1998, din 2000 și din 2002 abordaseră deja această chestiune, dar că informațiile transmise de guvernul elen în cadrul procedurii administrative în curs nu i‑au permis să compare sumele luate în considerare în aceste decizii cu cele acordate prin hotărârile arbitrale. Comisia se teme că același prejudiciu a făcut obiectul unei duble despăgubiri. De o manieră mai generală, Comisia consideră că recuperarea ajutoarelor declarate incompatibile prin Decizia din 2002, dacă a avut loc, nu a fost posibilă decât datorită acordării unor noi ajutoare. Comisia subliniază că, dacă s‑ar accepta o recuperare efectuată în aceste condiții, aceasta ar însemna că un stat membru care nu și‑a îndeplinit obligația de a recupera ajutoare declarate incompatibile printr‑o decizie a Comisiei este autorizat să se sustragă de la aplicarea sancțiunilor prevăzute la articolul 228 CE prin acordarea de noi ajutoare pentru a permite rambursarea celor existente.

37.      În memoriul în duplică și în răspunsul la întrebările adresate conform articolului 54a din Regulamentul de procedură, Republica Elenă susține că despăgubirile obținute de OA pe cale arbitrală nu constituie ajutoare de stat și că procedura inițiată de Comisie în decembrie 2007 nu are nicio rațiune. În ceea ce privește hotărârea arbitrală nr. 57/2006, în temeiul căreia a fost emis ordinul de plată utilizat în vederea compensării, Republica Elenă precizează că, atunci când a determinat despăgubirea datorată de stat către OA, tribunalul arbitral a dedus suma de 146 100 000 de euro aferentă valorilor deja plătite pentru repararea aceluiași prejudiciu înainte de adoptarea Deciziei din 2002. În sfârșit, guvernul elen atrage atenția că, chiar dacă Comisia ar trebui să demonstreze că prejudiciul invocat de OA a fost supraevaluat, acest fapt nu ar avea nicio incidență asupra validității operațiunii de recuperare, întrucât, în total, valoarea ajutoarelor care ar trebui încă rambursate de OA și care constituie datoria cea mai veche a societății față de stat ar fi cu mult inferioară cuantumului despăgubirii stabilite de tribunalul arbitral.

b)      Apreciere

38.      Astfel cum am avut deja ocazia să arătăm, potrivit unei jurisprudențe constante, revine Comisiei, în cadrul unei proceduri întemeiate pe articolul 228 CE, obligația de a prezenta Curții elementele necesare pentru a determina stadiul executării unei hotărâri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de către un stat membru. Din moment ce Comisia a prezentat suficiente elemente care relevă persistența neîndeplinirii obligațiilor, sarcina de a contesta în mod temeinic și detaliat datele prezentate și consecințele care decurg din acestea revine statului membru în cauză.

39.      În speță, reclamanta susține că nu dispune de informații suficiente pentru a dovedi că hotărârile arbitrale în litigiu cuprind elemente noi de ajutor în favoarea OA, dar presupune că aceasta este situația. A fost inițiată în această privință o procedură întemeiată pe articolul 88 alineatul (2) CE care, potrivit informațiilor furnizate Curții, este încă în derulare(29). În ceea ce o privește, Republica Elenă a precizat circumstanțele care au condus la recuperarea ajutorului prevăzută la articolul 1 din Decizia din 2002 și a prezentat Curții atât hotărârea arbitrală care a lichidat sumele utilizate în vederea compensării – hotărâre arbitrală pronunțată în temeiul unei clauze arbitrale aprobate prin lege – cât și ordinul de plată emis în executarea acestei hotărâri arbitrale. În sfârșit, Republica Elenă a prezentat o atestare din partea autorității fiscale prin care se certifică faptul că respectiva compensare a fost efectuată.

40.      În aceste împrejurări, deși înțelegem motivele de dezamăgire ale Comisiei – care a fost informată numai în cursul prezentei cauze cu privire la compensarea efectuată și la modalitățile de realizare a acesteia –, nu credem că se poate impune statului pârât sarcina de a dovedi, în cadrul prezentei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, că hotărârea arbitrală în discuție nu a determinat supraevaluarea prejudiciului invocat de OA și nu a presupus, așadar, acordarea unor ajutoare noi în favoarea societății.

41.      Pe de altă parte, în opinia noastră, nu revine Curții, sesizată cu o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, sarcina de a aprecia dacă măsurile propuse sau adoptate de un stat membru în vederea executării obligației de recuperare a unui ajutor impusă printr‑o decizie a Comisiei cuprinde noi elemente de ajutor. Aceasta este situația în special în circumstanțele din speță, în care, pe de o parte, problema unei pretinse recuperări efectuate prin acordarea unor ajutoare se ridică pentru prima dată în fața Curții și, așadar, nu a fost examinată în faza procedurii precontencioase, în cursul căreia Comisia putea obține și examina elementele de apreciere necesare și în care, pe de altă parte, Comisia a inițiat o procedură administrativă cu privire, între altele, la elementele de ajutor a căror existență este doar prezumată de instituția reclamantă în prezenta cauză.

42.      Pentru aceste motive, sugerăm Curții să constate că nu a fost dovedit de Comisie faptul că neexecutarea de către Republica Elenă a obligației de recuperare a ajutorului prevăzută la articolul 1 din Decizia din 2002 a persistat până la examinarea faptelor de către Curte.

3.      Cu privire la recuperarea ajutorului prevăzută la articolul 2 din Decizia din 2002

a)      Cu privire la întinderea obligației de recuperare

43.      Astfel cum am arătat mai sus, în Hotărârea din 2005, Curtea a exclus expres din obiectul constatării neîndeplinirii obligațiilor de către Republica Elenă obligația de recuperare a elementului de ajutor prevăzut la articolul 2 din Decizia din 2002, constând în neplata contribuțiilor la asigurările sociale. În plus, ulterior introducerii acțiunii care face obiectul prezentei cauze, Tribunalul, pronunțându‑se cu privire la acțiunea formulată de OA, a anulat, prin Hotărârea din 12 septembrie 2007(30), articolele 2 și 3 din Decizia din 2002, „în măsura în care au în vedere tolerarea permanentizării neplății, pe de o parte, a taxelor de aeroport datorate aeroportului internațional din Atena de Olympic Airways și, pe de altă parte, a taxei pe valoarea adăugată pe carburant și pe piesele de schimb datorată de Olympic Aviation” și a respins celelalte capete de cerere (31).

44.      Rezultă că, la momentul examinării faptelor de către Curte, obligația de restituire care revine încă Republicii Elene în temeiul articolului 2 coroborat cu articolul 3 din Decizia din 2002 cuprinde, fără ca părțile să conteste acest fapt, neplata taxelor de aeroport, pe de o parte, și a taxei numite „spatosimo”, pe de altă parte.

45.      Ceea ce a făcut, în schimb, obiectul unei dezbateri în fața Curții este problema dacă este inclus de asemenea în obligația de recuperare elementul de ajutor examinat de Comisie în considerentul (209) al Deciziei din 2002, constând în „tolerarea permanentizării neplății taxelor de aeroport”. Republica Elenă consideră că nu există nicio obligație de restituire, întrucât acest element de ajutor nu este menționat în dispozitivul deciziei.

46.      În ceea ce o privește, Comisia, fără a adopta o poziție cu privire la argumentele formulate de pârâtă, a arătat în mod clar, în memoriul în replică, faptul că suma menționată în considerentul în discuție era prevăzută în ordinul de recuperare. Întrebată cu privire la acest aspect în ședință și prin intermediul celor două întrebări scrise diferite adresate conform articolului 54a din Regulamentul de procedură, Comisia și‑a schimbat totuși poziția și a afirmat că această sumă nu făcea obiectul recuperării, întrucât nu constituie în sine un ajutor de stat și întrucât, pentru acest motiv, nu a fost menționată în dispozitivul Deciziei din 2002. Mărturisim că teza susținută în final de Comisie nu ni se pare deloc clară și, în special, nu ni se pare că ar găsi vreo confirmare în pasajele relevante din Decizia din 2002. Într‑adevăr, articolul 2 din Decizia din 2002 declară incompatibil cu piața comună, între altele, ajutorul „acordat de Grecia sub formă de tolerare a permanentizării neplății […] taxelor de aeroport datorate aeroportului din Spata, precum și altor aeroporturi”(32). Or, referirea la taxele datorate de OA altor aeroporturi decât celui din Spata pare să facă trimitere la considerentele (151)-(153) și (209) ale Deciziei din 2002, în care se analizează acordul de compensare încheiat între stat și OA și având ca obiect datoriile acesteia din urmă, în valoare de 28,9 milioane de euro, față de mai multe aeroporturi, referitoare la neplata taxelor de aeroport pentru zboruri interne și internaționale efectuate în perioada noiembrie 1994-decembrie 1998(33). Aceste considerente sunt, pe de altă parte, singurele consacrate examinării taxelor avute în cauză. Prin urmare, lectura deciziei pare mai curând să întărească teza susținută inițial de Comisie, potrivit căreia suma de 28,9 milioane de euro menționată în considerentul (209) este cuprinsă, de asemenea, în ordinul de recuperare prevăzut la articolul 3 din această decizie.

47.      În orice caz, făcând abstracție de orice apreciere cu privire la interpretarea deciziei, Curtea nu poate, în opinia noastră, să nu ia act de poziția adoptată în final de Comisie, care presupune, în definitiv, că aceasta renunță să invoce, în ceea ce o privește pe pârâtă, faptul că nu a fost recuperată suma în discuție, considerată inițial un element în cadrul neîndeplinirii obligațiilor imputate în prezenta cauză.

48.      În concluzie, ținând cont de considerațiile care precedă, obligația de recuperare care, la momentul examinării faptelor de către Curte, revine Republicii Elene în temeiul articolelor 2 și 3 din Decizia din 2002 privește elementele de ajutor constând în neplata: i) taxelor datorate mai multor aeroporturi regionale și ii) taxei numite „spatosimo”.

b)      Cu privire la executarea obligației de recuperare

i)      Cu privire la taxele datorate mai multor aeroporturi regionale

49.      Considerentul (206) al Deciziei din 2002 se referă la neplata de către OA a taxelor de aeroport aferente perioadei 1998-2001, în valoare totală de 2,46 milioane de euro. În răspunsul la avizul motivat, Republica Elenă a susținut că datoriile OA față de DAC privind neplata acestor taxe au fost în parte compensate, pentru o sumă de aproximativ 2,3 milioane de euro, și în parte anulate și că mai rămâneau încă de plătit cu acest titlu suma de 176 082,17 euro, aferentă unei facturi contestate de OA, și suma de 478 609,91 euro, aferentă unei facturi adresate Olympic Aviation, societate din grupul OA, care face de asemenea obiectul unei reclamații. În memoriul în duplică, guvernul elen susține că DAC a procedat la o nouă verificare a situației datoriilor OA pentru neplata taxelor de aeroport, verificare din care a reieșit că numai 1 818 027 de euro, și nu 2,3 milioane de euro, după cum indica anterior, au fost efectiv rambursați. Diferența s‑ar datorata faptului că reclamația formulată de Olympic Aviation a fost respinsă.

–       Cu privire la rambursarea sumei de 1 818 027 de euro

50.      Republica Elenă susține că această sumă a fost rambursată în iunie 2006. Comisia susține, pe de o parte, că documentația anexată la răspunsul Republicii Elene la avizul motivat nu furniza informații cu privire la modalitățile de recuperare a acestei sume și, pe de altă parte, că atestările prezentate pentru prima dată în fața Curții nu permit să se dovedească rambursarea efectivă.

51.      Întrebată cu privire la modalitățile de recuperare, Republica Elenă s‑a referit, în primul rând, la informațiile deja furnizate în răspunsul la avizul motivat, din care ar reieși că patru facturi emise de DAC, în valoare totală de 1 087 141,43 euro, au fost anulate printr‑o decizie a acestei direcții din 3 decembrie 2003, din cauza unor erori cu privire la tarife, și înlocuite cu o factură în valoare de 605 072,63 euro. În anexa la scrisoarea de răspuns la avizul motivat figurează decizia în discuție, în care este menționată o serie de paisprezece facturi, printre care cele patru facturi în cauză, în valoare totală de 2 690 281,91 euro. Această decizie nu numai că privește o sumă diferită de cea indicată de autoritățile elene atât în răspunsul la avizul motivat, cât și în răspunsul la întrebările scrise adresate de Curte, dar nici nu precizează motivele care au determinat DAC să anuleze și să înlocuiască facturile în cauză. În plus, în considerentul (5) al acestei decizii, se arată că toate facturile anulate privesc încheierea de spații la fostul aeroport din Atena pentru o perioadă ulterioară(34) celei la care se referă considerentul (206) al Deciziei din 2002 (1998-2001). În sfârșit, atragem atenția că probele prezentate pentru a dovedi plata sumei de 605 072,63 euro, aferentă noii facturi emise pentru a le înlocui pe cele precedente, constau în trei atestări, una emisă de DAC la 28 septembrie 2007 și două emise de autoritățile fiscale, din care nu reies însă modalitățile de plată. În aceste împrejurări, Comisia contestă în mod întemeiat faptul că declarațiile menționate ar putea să dovedească efectivitatea recuperării.

52.      Guvernul pârât s‑a referit, în al doilea rând, la Decretul ministrului Economiei și Finanțelor din 8 februarie 2005, anexat la răspunsul autorităților elene la avizul motivat, care a decis compensarea între datoriile și creanțele reciproce ale OA și ale DAC în valoare totală de 1 073 371,93 euro. Această compensare ar fi avut în vedere și datoriile OA aferente neplății a trei facturi referitoare la taxe de aeroport în valoare totală de 349 081,73 euro(35). În afară de faptul că, din tabelul de la punctul 3.78 din răspunsul la avizul motivat, rezultă că două dintre cele trei facturi în discuție (nr. 4082/01 și nr. 227/02) privesc servicii furnizate OA în perioada ianuarie‑aprilie 2002, și anume în cursul unei perioade ulterioare celei la care se referă considerentul (206) al Deciziei din 2002, guvernul pârât nu a furnizat nicio informație privind datoriile DAC față de OA care ar fi fost compensate, iar aceste informații nu pot fi deduse nici din decretul ministerial prin care s‑a decis compensarea sau din declarațiile autorității fiscale care au fost prezentate Curții.

53.      Astfel cum am arătat mai sus(36), aceasta din urmă a precizat că, atunci când un stat membru prevede recuperarea unui ajutor de stat printr‑un alt mijloc decât plata în numerar, îi revine obligația de a furniza Comisiei toate informațiile care permit să se verifice dacă mijlocul ales constituie o executare adecvată a obligației de recuperare. În speță, Comisia susține că informațiile transmise de Republica Elenă nu permit identificarea datoriilor statului elen față de OA care ar fi fost compensate.

54.      Astfel cum sugerează Comisia, apreciem că, în cazul în care statul membru hotărăște să efectueze recuperarea ajutorului prin intermediul unei compensări, trebuie cel puțin ca din documentația transmisă să reiasă cu claritate atât natura creanțelor beneficiarului ajutorului față de stat luate în considerare în vederea compensării, cât și suma și perioada la care se referă creanțele respective. Aceste elemente trebuie furnizate Comisiei eventual și prin prezentarea facturilor relevante. În schimb, în opinia noastră, astfel cum susține Comisia în mod întemeiat, prezentarea unei declarații oficiale a autorității statului membru interesat din care reiese numai faptul că datoriile întreprinderii beneficiare față de stat, rezultate din acordarea ajutorului, au fost compensate nu este suficientă pentru a dovedi că recuperarea a fost efectuată în mod corect prin compensare.

55.      În speță, astfel cum susține Comisia, informațiile transmise de guvernul elen nu par a fi suficiente pentru a permite să se verifice dacă suma de 349 081,73 euro, aferentă celor trei facturi menționate la punctul 51 de mai sus, a fost recuperată efectiv.

56.      În concluzie, suntem de acord cu Comisia și considerăm că documentația prezentată de statul membru pârât nu este suficientă pentru a dovedi recuperarea sumei de 1 818 027 de euro, care se pretinde că a fost rambursată de OA în iunie 2006 ca parte a elementului de ajutor menționat în considerentul (206) al Deciziei din 2002.

–       Cu privire la rambursarea sumei de 176 082,18 euro, aferentă facturii nr. 3307/98 a DAC

57.      Potrivit afirmațiilor guvernului elen din memoriul în apărare, soldul încă datorat de OA în temeiul taxelor de aeroport neplătite, după pretinsa rambursare a sumei de 1 818 027 de euro analizată mai sus, se ridica la 654 692 de euro (176 082,18 euro + 478 606,91 euro). Din această sumă, 176 082,18 euro, majorată cu dobânzi, și anume un total de 352 808,78 euro, s‑ar fi rambursat la 31 august 2007. Ca răspuns la o întrebare scrisă adresată conform articolului 54a din Regulamentul de procedură, guvernul elen a precizat că această sumă a fost compensată cu sumele recunoscute OA cu titlu de reparare a prejudiciului prin hotărârea arbitrală nr. 57/2006, citată anterior. În ceea ce privește proba executării obligației de recuperare referitoare la această sumă, sunt, așadar, aplicabile considerațiile prezentate la punctele 40 și 41 mai sus.

–       Cu privire la rambursarea sumei de 478 606,91 euro, aferentă facturii nr. 4175/99 a DAC, adresată Olympic Aviation

58.      Valoarea acestei facturi, majorată cu dobânzi, care se ridica la un total de 933 289,41 euro, ar fi fost rambursată la 2 octombrie 2007 printr‑o compensare între datoriile și creanțele reciproce ale OA și ale DAC. Ca elemente de probă, guvernul elen a anexat la memoriul în apărare decretul ministrului Economiei și Finanțelor elen prin care s‑a decis compensarea, precum și o scrisoare a DAC adresată OA din 17 octombrie 2007, la care este anexată o situație detaliată a sumelor care fac obiectul compensării. Din această situație rezultă că creanțele pe care OA le invoca față de DAC se refereau la asistența furnizată de OA avioanelor DAC în perioada 1 ianuarie 2004-31 iulie 2007. În anexa la memoriul în apărare figurează alte două scrisori ale DAC adresate OA: prima, din 2 octombrie 2007, în care se afirmă că, în ceea ce privește taxele de aeroport datorate pentru perioada 1998-2001, „toate datoriile OA au fost fie plătite, fie compensate, fie transmise autorităților fiscale competente pentru a fi constatate și recuperate”; cea de a doua, din 19 octombrie 2007, în care se atestă că, printre datoriile OA care au fost compensate în temeiul Decretului ministerial din 2 octombrie 2007, figura și factura de 478 606,91 euro în discuție, majorată cu dobânzile aferente.

59.      Informațiile prezentate de guvernul elen cu privire la recuperarea sumei menționate, în special cele anexate la scrisoarea DAC din 17 octombrie 2007, sunt evident mai detaliate și, spre deosebire de ceea ce susține Comisia, permit să se determine cu suficientă claritate natura, suma și perioada la care se referă creanțele OA față de DAC utilizate în vederea compensării.

–       Concluzii privind executarea obligației de recuperare a elementului de ajutor menționat în considerentul (206) al Deciziei din 2002

60.      Pe baza tuturor considerațiilor care precedă, apreciem că, la momentul examinării faptelor de către Curte, este dovedită neexecutarea obligației de recuperare de la OA a elementului de ajutor menționat în considerentul (206) al Deciziei din 2002, constând în persistența neplății taxelor de aeroport datorate în perioada 1998-2001, în valoare totală de 2,46 milioane de euro, cu excepția sumei de 176 082,18 euro, aferentă facturii nr. 3307/98 a DAC, și a sumei de 478 606,91 euro, aferentă facturii nr. 4175/99 a DAC, privind prestații furnizate în favoarea Olympic Aviation.

ii)    Cu privire la rambursarea taxei numite „spatosimo”

61.      Considerentul (208) al Deciziei din 2002 menționează elementul de ajutor reprezentat de toleranța față de permanentizarea neplății de către OA a taxei pentru modernizarea și dezvoltarea aeroporturilor, numită „spatosimo”, pentru perioada decembrie 2000-februarie 2002 și pentru luna martie 1999, în valoare totală de aproximativ 60 999 156 de euro.

62.      În memoriul în apărare, Republica Elenă afirmă că, în mai multe rânduri, a informat Comisia că o parte din valoarea taxei datorate pentru perioada în cauză a fost plătită anterior adoptării Deciziei din 2002. Probele privind plata, cu acest titlu, a unei sume totale de 22 806 158,87 euro ar fi fost trimise Comisiei în anexă la o scrisoare din 26 iunie 2003 a secretarului general al transporturilor de la momentul respectiv; pasajele relevante din această scrisoare și anexele aferente au fost prezentate Curții. Astfel cum observă Comisia, justificativele de plată în cauză constau, pe de o parte, într‑o serie de borderouri de plată emise de OA, pe niciunul dintre acestea nefigurând, în căsuța corespunzătoare, ștampila băncii care ar fi primit plata (Trapeza tis Ellados) și, pe de altă parte, într‑o atestare privind mișcările aferente contului OA, care este ilizibilă. În aceste condiții, suntem de acord cu instituția reclamantă și considerăm că documentația prezentată nu poate reprezenta o probă a plății efective a sumelor în cauză.

63.      În ceea ce privește scrisoarea DAC adresată OA la 2 octombrie 2007, anexată la memoriul în apărare, în care se atestă plata de către OA, la 24 septembrie 1999 și la 29 iunie 2001, a unei sume totale de 22 806 158,87 euro cu titlu de plată a „spatosimo” și, respectiv, pentru luna martie 1999 și pentru perioada decembrie 2000-mai 2001, nu apreciem că, în lipsa documentelor justificative aferente, constituie o dovadă sigură a plății efectuate. Situația este aceeași, în opinia noastră, în cazul atestării referitoare la situația fiscală a OA anexată la memoriul în duplică, din care rezultă că societatea nu are, la 29 ianuarie 2008, nicio datorie scadentă față de stat.

64.      În ceea ce privește soldul sumei datorate în temeiul taxei numite „spatosimo”, după plata sumei de 22 806 158,87 euro menționată mai sus, sold evaluat la 38 192 997 de euro, guvernul elen, ca răspuns la întrebările scrise adresate conform articolului 54a din Regulamentul de procedură, a precizat că a fost compensat, cu dobânzi scadente la 31 august 2007, cu sumele datorate de stat cu titlu de reparare a prejudiciului în temeiul hotărârii arbitrale nr. 57/2006, citată anterior. Referitor la proba executării obligației de recuperare cu privire la această sumă, considerațiile prezentate mai sus, la punctele 40 și 41 sunt, așadar, aplicabile.

c)      Concluzii cu privire la executarea obligației de recuperare a ajutorului prevăzute la articolul 2 din Decizia din 2002

65.      Pe baza tuturor considerațiilor efectuate, apreciem că este dovedită persistența, până la examinarea faptelor de către Curte, a neexecutării de către Republica Elenă a obligației care îi revine în temeiul dispozițiilor articolului 2 coroborat cu articolul 3 din Decizia din 2002 în ceea ce privește: i) recuperarea de la OA a elementului de ajutor menționat în considerentul (206) al Deciziei din 2002 constând în permanentizarea neplății taxelor de aeroport datorate în perioada 1998-2001, în valoare totală de 2,46 milioane de euro, cu excepția sumei de 176 082,18 euro, aferentă facturii nr. 3307/98 a DAC, și a sumei de 478 606,91 euro, aferentă facturii nr. 4175/99 a DAC, pentru prestații efectuate în favoarea Olympic Aviation, și ii) recuperarea de la OA a elementului de ajutor menționat în considerentul (208) al Deciziei din 2002 constând în permanentizarea neplății taxei numite „spatosimo” în valoare totală de 60 999 156 de euro, cu excepția unei sume de 38 192 997 de euro.

B –    Cu privire la sancțiunile pecuniare

66.      În 2005, Comisia a adoptat o nouă comunicare privind punerea în aplicare a articolului 228 CE(37) (denumită în continuare „Comunicarea din 2005”). La punctul 10 din această comunicare, Comisia arată că necesitatea de a evita situația în care regularizările efectuate tardiv de statele membre nu sunt supuse niciunei sancțiuni și, prin urmare, nu sunt descurajate în mod eficient a determinat‑o să modifice practica urmată în conformitate cu cele două comunicări anterioare(38) și să includă în continuare în mod sistematic în acțiunile întemeiate pe articolul 228 CE referirea atât la penalități cu titlu cominatoriu, cât și la o sumă forfetară. În speță, conform acestei orientări, Comisia propune Curții să aplice aceste două sancțiuni pecuniare Republicii Elene.

1.      Cu privire la penalitățile cu titlu cominatoriu

a)      Argumentele părților

67.      Comisia consideră că penalitățile cu titlu cominatoriu de 53 611 euro pe zi de întârziere în executarea Hotărârii din 2005 începând de la pronunțarea hotărârii în prezenta cauză reflectă în mod corect gravitatea și durata încălcării imputate și ține cont de necesitatea de a conferi sancțiunii un efect coercitiv și disuasiv. În conformitate cu metoda de calcul definită la punctul 14 din Comunicarea din 2005, această sumă a fost stabilită prin înmulțirea unei sume forfetare de bază uniforme de 600 de euro pe zi cu un coeficient de gravitate și cu un coeficient de durată și prin înmulțirea rezultatului obținut cu un factor „n” care ține cont de capacitatea de plată a statului membru, calculată pe baza produsului său intern brut și a numărului de voturi de care dispune în cadrul Consiliului, coeficient care, pentru Grecia, a fost stabilit la 4,38. În ceea ce privește gravitatea încălcării, Comisia a aplicat un coeficient de 12, pe o scară de la 1 la 20, în funcție atât de importanța dispoziției comunitare care face obiectul încălcării, cât și de consecințele acesteia din urmă asupra intereselor generale și particulare. În ceea ce privește durata încălcării, Comisia ia în considerare perioada de șaptesprezece luni care s‑a scurs între data pronunțării Hotărârii din 2005 (12 mai 2005) și data deciziei de sesizare a Curții (18 octombrie 2006), aplicând, conform punctului 17 din Comunicarea din 2005, un coeficient de 1,7. Comisia lasă, totuși, Curții sarcina de a determina un coeficient eventual mai ridicat, care să țină cont de perioada care s‑a scurs între decizia instituției reclamante de a sesiza Curtea și examinarea faptelor de către aceasta din urmă.

68.      Republica Elenă susține, cu titlu principal, că cererea Comisiei prin care se urmărește obligarea sa la plata unor penalități cu titlu cominatoriu trebuie respinsă, întrucât este fără obiect, din moment ce Hotărârea din 2005 a fost executată pe deplin. Cu titlu subsidiar, aceasta arată că suma propusă de Comisie este disproporționată și trebuie redusă în considerarea a trei elemente. În primul rând, executarea Hotărârii din 2005 ar fi avut loc rapid, în ciuda necooperării din partea Comisiei și a lipsei de claritate a anumitor aspecte ale Deciziei din 2002. În al doilea rând, Tribunalul a anulat parțial această decizie, astfel încât nicio neîndeplinire a obligațiilor nu îi poate fi imputată cu privire la elementele de ajutor avute în vedere de această anulare. În al treilea rând, coeficientul de gravitate stabilit de Comisie ar fi disproporționat, atât în raport cu coeficienții aplicați în alte cazuri, în ciuda gravității mai mari a încălcării în cauză, cât și în raport cu consecințele concrete ale neîndeplinirii obligațiilor asupra intereselor generale și particulare. Cu privire la acest din urmă aspect, guvernul elen atrage atenția, între altele, asupra faptului că OA a încetat orice activitate de zbor și că, prin urmare, întârzierea în recuperarea ajutoarelor în cauză nu a continuat să denatureze concurența în sectorul transporturilor aeriene.

b)      Apreciere

69.      Potrivit unei jurisprudențe constante, eventuala impunere a unor penalități cu titlu cominatoriu în temeiul articolului 228 CE, a căror natură coercitivă în privința neîndeplinirii obligațiilor în curs a fost de nenumărate ori subliniată de Curte(39), nu se justifică în principiu decât în măsura în care persistă neîndeplinirea obligațiilor constând în neexecutarea unei hotărâri anterioare a Curții(40). Întrucât, pe baza considerațiilor formulate mai sus, sugerăm Curții să declare că neîndeplinirea obligațiilor imputată în cauza de față este în parte încă în curs, cererea Comisiei privind obligarea statului membru pârât la plata unor penalități cu titlu cominatoriu trebuie, în opinia noastră, să fie admisă.

70.      Valoarea penalităților cu titlu cominatoriu propusă de Comisie este rezultatul aplicării metodei de calcul definite în Comunicarea din 2005. În această privință, Curtea a subliniat de mai multe ori că liniile directoare precum cele cuprinse în comunicările Comisiei nu sunt obligatorii pentru Curte, ci contribuie la garantarea transparenței, a caracterului previzibil și a securității juridice în privința acțiunii întreprinse de această instituție(41). Prin urmare, propunerile formulate în temeiul acestor linii directoare constituie pentru Curte doar o bază de referință utilă(42).

71.      Având în vedere că penalitățile cu titlu cominatoriu urmăresc să exercite asupra unui stat membru care nu execută o hotărâre în constatarea neîndeplinirii obligațiilor o constrângere economică de natură să îl determine să pună capăt neîndeplinirii obligațiilor constatate, valoarea acestora trebuie stabilită în funcție de gradul de persuasiune necesar pentru ca statul membru în cauză să își modifice comportamentul(43). În exercitarea puterii sale de apreciere, Curtea trebuie să stabilească această sumă astfel încât penalitățile cu titlu cominatoriu să fie, pe de o parte, adaptate împrejurărilor și, pe de altă parte, proporționale cu neîndeplinirea obligațiilor constatată, precum și cu capacitatea de plată a statului membru în cauză(44). În această perspectivă, criteriile de bază care trebuie luate în considerare pentru a asigura natura coercitivă a penalităților cu titlu cominatoriu în vederea aplicării uniforme și efective a dreptului comunitar sunt, în principiu, potrivit Curții, durata încălcării, gradul său de gravitate și capacitatea de plată a statului membru în cauză(45). În definitiv, aceste criterii nu sunt diferite, în esență, de cele avute în vedere de Comisie în comunicările sale privind punerea în aplicare a articolului 228 CE(46).

72.      În speță, în ceea ce privește în primul rând gravitatea încălcării, împărtășim opinia Comisiei conform căreia aplicarea unui coeficient ridicat este în principiu justificată, ținând cont de caracterul fundamental al dispozițiilor tratatului în materie de ajutoare de stat în vederea instituirii unui regim care să garanteze că nu este denaturată concurența în piața internă; obligația de recuperare a ajutoarelor incompatibile cu piața comună este corolarul logic al interdicției prevăzute de aceste dispoziții. În plus, trebuie amintit că, după adoptarea Deciziei din 2002, Comisia a stabilit că au fost acordate noi ajutoare în favoarea OA (Decizia din 2005), iar Curtea a constatat, în 2008, neîndeplinirea de către Republica Elenă a obligației de a recupera și aceste ajutoare.

73.      Totuși, în opinia noastră, pentru a determina coeficientul care trebuie aplicat în speță, trebuie să se țină cont și de următoarele elemente care contribuie la atenuarea gravității aferente naturii încălcării. Mai întâi, trebuie să se ia în considerare împrejurarea că valoarea ajutoarelor pentru care obligația de recuperare există încă și reiese că nu a fost executată este net inferioară celei avute în vedere de Comisie atunci când a apreciat gravitatea încălcării(47). În această privință, trebuie să se țină cont nu numai de anularea parțială a Deciziei din 2002 pronunțate de Tribunal după introducerea acțiunii, ci și, pe de o parte, de împrejurarea că inițial Comisia a imputat statului membru pârât și faptul că nu a recuperat elementul de ajutor menționat în considerentul (209) al acestei decizii și, pe de altă parte, dacă se urmează analiza pe care o propunem, de elementele acestei încălcări, a căror persistență nu a fost dovedită de Comisie.

74.      În plus, în ceea ce privește consecințele neexecutării Hotărârii din 2005 asupra dobânzilor generale și particulare, trebuie să se observe că din dosar nu rezultă că, atunci când a luat în considerare aceste consecințe pentru a aprecia gravitatea încălcării, Comisia a examinat special impactul cesiunii activităților de zbor ale OA către NOA în decembrie 2003. Or, deși este adevărat că această cesiune poate implica transferul către noua societate a exploatării beneficiilor generate de ajutoarele primite de OA și, prin urmare, menținerea denaturării concurenței pe piața transporturilor aeriene, totuși Comisia s‑a limitat, în prezenta procedură, să afirme în mod peremptoriu că un astfel de transfer a avut loc(48). În aceste condiții, este dificil să se evalueze pe deplin incidența persistenței încălcării în cauză asupra operatorilor activi pe această piață(49). Cu toate acestea, trebuie amintit că, în Hotărârea din 2005, Curtea a declarat că transferul respectiv „a împiedicat executarea efectivă a Deciziei [din 2002] și recuperarea ajutoarelor prin care statul grec a susținut activitățile comerciale [ale OA]” și că, prin urmare, „obiectivul deciziei menționate, care urmărește să restabilească o situație de concurență nedenaturată în sectorul aviației civile, a fost grav compromis”(50).

75.      În cele din urmă, considerăm că trebuie respins argumentul Republicii Elene referitor la lipsa cooperării din partea Comisiei în faza de executare a obligației de recuperare. Cu toate că anumite elemente de la dosar lasă să transpară o comunicare dificilă între statul membru pârât și instituția reclamantă, nu ni se pare că, în ansamblu, se poate imputa uneia sau alteia dintre părți un comportament într‑adevăr contrar obligației de cooperare loială impusă prin articolul 10 CE, care să justifice, după caz, aplicarea unei circumstanțe agravante sau atenuante.

76.      Pe baza considerațiilor care precedă, coeficientul de gravitate 12 (pe o scară de la 1 la 20) propus de Comisie pare excesiv în speță. Apreciem că, dimpotrivă, coeficientul 3 reflectă în mod adecvat gradul de gravitate a încălcării.

77.      În ceea ce privește, în al doilea rând, durata încălcării, trebuie amintit că jurisprudența a avut deja ocazia să precizeze că respectivul coeficient trebuie stabilit „ținând seama de momentul în care Curtea apreciază faptele, și nu de cel în care aceasta din urmă este sesizată de Comisie, puterea de apreciere a Curții nefiind, pe de altă parte, limitată la scara de la 1 la 3 propusă de Comisie”(51). În speță, mai mult de trei ani și jumătate s‑au scurs de la data la care a fost pronunțată Hotărârea din 2005(52). Cu privire la o perioadă similară, Curtea a considerat recent că, pentru a ține cont de durata încălcării, era adecvat coeficientul 2(53). Apreciem că ar fi oportun să se aplice același coeficient în speță.

78.      În sfârșit, în ceea ce privește capacitatea de plată a statului membru interesat, Curtea a considerat că metoda de calcul propusă de Comisie în comunicări este adecvată, în măsura în care „permite reflectarea capacității de plată a statului membru menținând în același timp o diferențiere rezonabilă între diferitele state membre”(54). Coeficientul stabilit pentru Grecia în Comunicarea din 2005, a cărui aplicare apreciem că ar fi adecvată în speță, este 4,38.

79.      Prin înmulțirea sumei de bază de 600 de euro cu coeficienții propuși, 3 pentru gravitatea încălcării, 2 pentru durata acesteia și 4,38 pentru capacitatea de plată a statului membru interesat, se ajunge la o sumă de 15 768 de euro pe zi de întârziere. Considerăm că această sumă este adecvată ținând cont de finalitatea coercitivă a penalităților cu titlu cominatoriu.

2.      Cu privire la suma forfetară

a)      Argumentele părților

80.      Pentru a calcula valoarea sumei forfetare, Comisia propune înmulțirea unei sume zilnice de 200 de euro cu coeficienții 12 (gravitatea încălcării) și 4,38 (capacitatea de plată a statului membru), deja propuși în vederea calculării penalităților cu titlu cominatoriu. Suma de 10 512 euro pe zi care rezultă din acest calcul trebuie, potrivit Comisiei, să fie aplicată pentru perioada scursă între data pronunțării Hotărârii din 2005 și cea a hotărârii ce urmează a fi pronunțată în cauza de față.

81.      Republica Elenă arată, cu titlu principal, că nicio sumă forfetară nu ar trebui să îi fie impusă, având în vedere că a realizat o executare rapidă și completă a Hotărârii din 2005. Cu titlu subsidiar, în cazul în care Curtea ar decide că executarea nu a avut loc, statul membru pârât consideră că o eventuală cumulare a sancțiunilor pecuniare prevăzute la articolul 228 CE trebuie exclusă, întrucât ambele sancțiuni urmăresc același obiectiv. Republica Elenă subliniază de asemenea că într‑un singur caz Curtea a aplicat cumulativ penalități cu titlu cominatoriu și o sumă forfetară, caz caracterizat prin circumstanțe excepționale, în special în ceea ce privește durata încălcării. În sfârșit, guvernul elen arată că suma sugerată de Comisie este disproporționată. Argumentele pe care se bazează sunt, în esență, cele utilizate pentru a contesta valoarea penalităților cu titlu cominatoriu.

b)      Apreciere

82.      Teza susținută cu titlu principal de Republica Elenă, potrivit căreia niciuna dintre sancțiunile prevăzute la articolul 228 CE nu i‑ar putea fi impusă în lipsa unei neîndepliniri a obligațiilor în curs, este contrazisă de o hotărâre recentă a Curții, care a obligat statul membru pârât la plata unei sume forfetare, cu toate că, la data pronunțării, hotărârea care constatase inițial neîndeplinirea obligațiilor fusese corect și integral executată(55). În consecință, chiar și în cazul în care Curtea, spre deosebire de cele sugerate de noi, ar concluziona că Republica Elenă s‑a conformat pe deplin Hotărârii din 2005, această concluzie nu ar fi suficientă pentru a sustrage statul membru de la impunerea plății unei sume forfetare.

83.      Referitor la argumentele invocate de guvernul pârât cu titlu subsidiar, apreciem că, mai întâi, trebuie respinsă teza potrivit căreia cumularea sancțiunilor prevăzute la articolul 228 CE trebuie exclusă având în vedere identitatea obiectivelor urmărite de acestea. Chiar dacă am dori să facem abstracție de faptul că deja Curtea a aplicat cumulativ penalități cu titlu cominatoriu și o sumă forfetară, considerăm că nu putem împărtăși această teză, în special în lumina hotărârii menționate la punctul anterior. Astfel, în această hotărâre, confirmând o tendință care transpărea deja în jurisprudența anterioară, Curtea a făcut o distincție clară între cele două sancțiuni în ceea ce privește funcția și condițiile de aplicare ale acestora. Penalitățile cu titlu cominatoriu au în esență funcția de a „stimula un stat membru să înceteze, în cel mai scurt timp, o neîndeplinire a obligațiilor care, în lipsa unei asemenea măsuri, ar avea tendința să se prelungească”(56), și, prin urmare, condiția aplicării sale este persistența încălcării. Suma forfetară, în schimb, urmărește mai curând să sancționeze neîndeplinirea obligațiilor în considerarea consecințelor pe care le‑a produs și a duratei sale, precum și să prevină repetarea unor încălcări similare: așadar, această sancțiune poate privi și o încălcare care a încetat între timp. Având în vedere aceste funcții diferite, o eventuală cumulare a celor două sancțiuni nu poate fi exclusă în principiu, deși obiectivul final urmărit prin aplicarea lor este același, și anume asigurarea aplicării efective a dreptului comunitar de către statele membre(57).

84.      În plus, amintim că, atunci când a aplicat cumulativ pentru prima dată penalități cu titlu cominatoriu și o sumă forfetară, Curtea a precizat că îi revine obligația ca „în fiecare cauză și în funcție de împrejurările speței cu care este sesizată, precum și de nivelul de persuasiune și de disuasiune care apare necesar, să adopte sancțiunile pecuniare corespunzătoare pentru a asigura executarea cât mai rapidă a hotărârii care a constatat anterior o neîndeplinire a obligațiilor și pentru a preveni repetarea unor încălcări similare ale dreptului comunitar”(58). Prin urmare, Curtea hotărăște să aplice una sau alta dintre sancțiuni ori, eventual, să le aplice cumulativ în funcție de circumstanțele cazului concret și de gradul de persuasiune și de disuasiune necesar, fără a fi ținută, atunci când alege între măsurile la care poate recurge, de un grad particular de gravitate și de persistență a încălcării. Aplicarea cumulativă a unei penalități cu titlu cominatoriu și a unei sume forfetare ar putea, de exemplu, să de dovedească deosebit de indicată în ipoteza în care executarea tardivă a hotărârii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor a fost numai parțială, iar penalitățile cu titlu cominatoriu sunt, așadar, proporționale cu elementele acestei neîndepliniri a obligațiilor care persistă încă. În aceste cazuri, obligarea simultană a statului membru la plata unei sume forfetare permite sancționarea acestuia din urmă și pentru comportamentele nelegale care au încetat între timp.

85.      Acestea fiind spuse, amintim că, potrivit Curții, impunerea unei sume forfetare nu are caracterul automat pe care îl sugerează Comisia în Comunicarea din 2005, ci „trebuie, în fiecare speță, să depindă de ansamblul elementelor pertinente care se raportează atât la caracteristicile neîndeplinirii constatate, cât și la atitudinea proprie a statului membru vizat de procedura inițiată în temeiul articolului 228 CE”(59). În această privință, atragem atenția că, în Hotărârea Comisia/Franța, citată anterior, Curtea a acordat o importanță deosebită circumstanței că statul membru pârât făcuse deja obiectul mai multor hotărâri pronunțate în temeiul articolului 226 CE prin care s‑a constatat neîndeplinirea obligațiilor care îi revin în același domeniu precum cel vizat de încălcare în cauză(60).

86.      În lumina criteriilor menționate mai sus, apreciem că, în speță, impunerea unei sume forfetare se justifică în principal în temeiul considerațiilor privind gravitatea încălcării în cauză prezentate la punctul 72 de mai sus, și anume importanța dispozițiilor încălcate și împrejurarea că Republica Elenă a făcut deja obiectul mai multor constatări ale neîndeplinirii obligațiilor sale, întrucât nu a recuperat ajutoare ilegale acordate aceluiași beneficiar.

87.      În ceea ce privește durata acestei încălcări de la pronunțarea Hotărârii din 2005, trebuie să se țină cont de faptul că măsurile de executare care, potrivit autorităților elene, au asigurat recuperarea efectivă a unei părți din ajutoarele în cauză au fost adoptate numai în perioada august‑octombrie 2007 și că anumite aspecte ale încălcării durează de mai mult de trei ani și jumătate de la pronunțarea hotărârii menționate. Examinarea dosarului nu permite, în opinia noastră, să se justifice o asemenea întârziere, având în vedere că, în special, cea mai mare parte a măsurilor comunicate Comisiei în cursul fazei precontencioase nu sunt substanțial diferite de cele pe care statul membru pârât le adoptase deja înainte de adoptarea Hotărârii din 2005 și pe care Curtea le considerase deja insuficiente pentru asigurarea recuperării efective a ajutoarelor. În ceea ce privește dificultățile de ordin intern pe care le‑ar fi întâlnit Republica Elenă în executarea obligațiilor care îi revin, trebuie amintit, pe de o parte, că un stat membru nu poate invoca dispoziții, practici sau situații din ordinea sa juridică internă pentru a justifica nerespectarea obligațiilor care rezultă din dreptul comunitar(61) și, pe de altă parte, că, potrivit unei jurisprudențe consacrate, aplicarea procedurilor naționale este, în temeiul articolului 14 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999, supusă condiției de a permite executarea imediată și efectivă a deciziei Comisiei(62). În plus, astfel cum observă Comisia, Curtea a avut deja ocazia să precizeze că o procedură națională care prevede efectul suspensiv al acțiunilor introduse împotriva titlurilor de plată emise pentru recuperarea unui ajutor acordat nu permite executarea „imediată și efectivă” a deciziei care a impus recuperarea și nu îndeplinește, așadar, condițiile prevăzute de dispoziția citată anterior a Regulamentului nr. 659/1999(63).

88.      La stabilirea sumei forfetare, apreciem că trebuie de asemenea să se țină cont de considerațiile prezentate la punctele 73 și 74 mai sus, în ceea ce privește reducerea sumei totale a ajutoarelor care trebuiau inițial recuperate și, respectiv, evaluarea consecințelor persistenței încălcării.

89.      În lumina considerațiilor de mai sus, apreciem că impunerea unei sume forfetare de 2 milioane de euro reprezintă o evaluare echitabilă a circumstanțelor din speță.

3.      Cu privire la cheltuielile de judecată

90.      Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Republicii Elene la plata cheltuielilor de judecată și a fost constatată neîndeplinirea obligațiilor de către aceasta din urmă, se impune obligarea Republicii Elene la plata cheltuielilor de judecată.

V –    Concluzii

91.      Având în vedere motivele prezentate mai sus, sugerăm Curții să se pronunțe în prezenta procedură după cum urmează:

„1) Prin faptul că nu a adoptat și, în orice caz, prin faptul că nu a comunicat Comisiei Comunităților Europene, în termenul prevăzut în avizul motivat, toate măsurile necesare în vederea executării Hotărârii din 12 mai 2005, Comisia/Grecia (C‑415/03), privind nerecuperarea ajutoarelor declarate ilegale și incompatibile cu piața comună – cu excepția celor referitoare la contribuțiile plătite organismului național de securitate socială – în conformitate cu articolul 3 din Decizia 2003/372/CE a Comisiei din 11 decembrie 2002 privind ajutorul acordat de Grecia societății Olympic Airways, Republica Elenă nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 228 alineatul (1) CE.

2) Obligă Republica Elenă să achite Comisiei, în contul «Resurse proprii ale Comunității Europene», penalități cu titlu cominatoriu în valoare de 15 768 de euro pe zi de întârziere în adoptarea și/sau în comunicarea către Comisie a măsurilor necesare pentru a se conforma Hotărârii Comisia/Grecia începând de la pronunțarea prezentei hotărâri până la executarea Hotărârii Comisia/Grecia.

3) Obligă Republica Elenă să achite Comisiei Comunităților Europene, în contul «Resurse proprii ale Comunității Europene», o sumă forfetară de 2 milioane de euro.

4) Obligă Republica Elenă la plata cheltuielilor de judecată.”

1 Limba originală: italiana.

2 – Cauza Comisia/Grecia (C‑415/03, Rec., p. I‑3875).

3 – JO 2003, L 132, p. 1.

4 – Decizia 94/696/CE din 7 octombrie 1994 privind ajutoarele acordate de statul elen societății Olympic Airways (JO L 273, p. 22).

5 – JO L 128, p. 1.

6 –      Corespunzătoare celei de a doua tranșe a operațiunii de recapitalizare, aprobată în 1998.

7 – C(2005) 2706 privind ajutoarele de stat acordate de Republica Elenă societăților Olympic Airways și Olympic Airlines.

8 – Este vorba despre cauzele Grecia/Comisia (T‑415/05), Olympiakes Aerogrammes/Comisia (T‑416/05) și Olympiaki Aeroporia Ypiresies/Comisia (T‑423/05), încă pendinte.

9 – Cauza Comisia/Grecia (C‑419/06).

10 – Punctele 33 și 34.

11 – Punctul 35.

12 – Punctul 39.

13 – Punctul 41.

14 – Punctul 44.

15 – Republica Elenă susține că încheierea contractului de vânzare a NOA, în conformitate cu „memorandumul de înțelegere” dintre statul elen și Olympic Investors/York Capital din 5 august 2005, notificat Comisiei, era subordonată cuantificării ajutoarelor declarate incompatibile prin Decizia din 2005, și că negocierile au eșuat tocmai din cauza lipsei de cooperare din partea Comisiei cu privire la acest aspect.

16 – Potrivit Republicii Elene, reprezentanța sa permanentă ar fi primit avizul motivat la 14 aprilie 2006.

17 – A se vedea Hotărârea din 12 iulie 2005, Comisia/Franța (C‑304/02, Rec., p. I‑6263, punctul 30), și Hotărârea din 14 martie 2006, Comisia/Franța (C‑177/04, Rec., p. I‑2461, punctul 20).

18 – A se vedea Hotărârea din 12 iulie 2005, Comisia/Franța, citată anterior, punctul 31, și Hotărârea din 14 martie 2006, Comisia/Franța, citată anterior, punctul 21.

19 – Hotărârea din 12 decembrie 2002, Comisia/Germania (C‑209/00, Rec., p. I‑11695, punctul 32). A se vedea de asemenea Hotărârea din 21 martie 1990, Belgia/Comisia (C‑142/87, Rec., p. I‑959, punctul 61), Hotărârea din 20 septembrie 1990, Comisia/Germania (C‑5/89, Rec., p. I‑3437, punctul 12), și Hotărârea din 20 martie 1997, Alcan Deutschland (C‑24/95, Rec., p. I‑1591, punctul 24).

20 – JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41.

21 – Hotărârea din 12 decembrie 2002, Comisia/Germania, citată la nota de subsol 19, punctul 34.

22 – Hotărârea din 4 iulie 2000, Comisia/Grecia (C‑387/97, Rec., p. I‑5047, punctul 73).

23 – A se vedea în acest sens Hotărârea din 22 septembrie 1988, Comisia/Grecia (272/86, Rec., p. 4875, punctul 21), Hotărârea din 9 noiembrie 1999, Comisia/Italia (C‑365/97, Rec., p. I‑7773, punctele 84-87), și Hotărârea din 12 iulie 2005, Comisia/Franța, citată la nota de subsol 17, punctul 56.

24 – Hotărârea din 25 mai 1982, Comisia/Țările de Jos (96/81, Rec., p. 1791, punctul 7).

25 – Hotărârea din 12 decembrie 2002, Comisia/Germania, citată la nota de subsol 19, punctele 40-44.

26 – În special, 41 085 840 de euro capital și 32 277 267 de euro dobânzi la 31 august 2007.

27 – Merită amintit că acțiunea care face obiectul acestei hotărâri arbitrale datează din 20 martie 2006 și că Republica Elenă arată că a informat Comisia în timp util cu privire la introducerea acesteia. Hotărârile arbitrale ar fi făcut și obiectul unei comunicări adresate Comisiei în scop informativ la 29 ianuarie 2008.

28 – 2007/2666/CE.

29 – Totuși, nu reiese că hotărârile arbitrale în cauză ar fi fost notificate oficial în cadrul acestei proceduri, ceea ce ar fi determinat suspendarea plăților datorate în executarea acestora, nici că o asemenea suspendare ar fi fost dispusă de Comisie, caz în care s‑ar fi putut eventual susține că OA nu putea solicita sumele plătite în favoarea sa și, prin urmare, că nu erau îndeplinite condițiile care permit compensarea.

30 – Hotărârea Olympiaki Aeroporia Ypiresies/Comisia (T‑68/03, Rep., p. II‑2911).

31 – Punctele 1 și 2 din dispozitiv.

32 – Sublinierea noastră.

33 – Considerentele (151)-(153) sunt inserate în acea parte a deciziei consacrată descrierii noilor ajutoare ilegale (secțiunea 5.2), acordate sub forma „toleranței din partea Greciei în ceea ce privește neplata sau plata tardivă sau orice alt tratament avantajos în temeiul dispozițiilor de drept fiscal și comercial elen” (secțiunea 5.2.2). Considerentul (209) este situat în acea parte a deciziei referitoare la evaluarea ajutorului (secțiunea 6) sub titlul „Pretinsele noi ajutoare având în vedere tolerarea neplății datoriilor sau alte mijloace de tratament privilegiat în temeiul legislației fiscale și comerciale elene” (secțiunea 6.2.1.2). A se vedea de asemenea, în acest sens, Hotărârea Olympiaki Aeroporia Ypiresies/Comisia, citată la nota 30. Amintim că aeroportul internațional din Atena (Spata) a început să funcționeze la 28 martie 2001; prin urmare, taxele în cauză nu pot privi acest aeroport.

34 – Între aprilie 2001 și septembrie 2003.

35 – Este vorba despre facturile nr. 3513/01, în valoare de 116 833,81 euro, nr. 4082/01, în valoare de 116 123,96 euro, și nr. 227/02, în valoare de 116 123,96 euro.

36 – A se vedea punctul 31 de mai sus.

37 – Comunicarea Comisiei din 13 decembrie 2005 – Aplicarea articolului 228 din Tratatul CE [SEC(2005) 1658].

38 – Din 1996 și, respectiv, din 1997.

39 – A se vedea în special Hotărârea din 4 iulie 2000, Comisia/Grecia, citată la nota de subsol 22, punctele 90 și 92, și, în cele din urmă, Hotărârea din 9 decembrie 2008, Comisia/Franța (C‑121/07, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 27).

40 – A se vedea în special, în acest sens, Hotărârea din 18 iulie 2006, Comisia/Italia (C‑119/04, Rec., p. I‑6885, punctele 45 și 46), și Hotărârea din 9 decembrie 2008, Comisia/Franța, citată la nota de subsol 22, punctul 27.

41 – A se vedea în acest sens Hotărârea din 12 iulie 2005, Comisia/Franța, citată la nota de subsol 17, punctul 85, și Hotărârea din 14 martie 2006, Comisia/Franța, citată la nota de subsol 17, punctul 70.

42 – A se vedea Hotărârea din 4 iulie 2002, Comisia/Grecia, citată la nota de subsol 22, punctul 89.

43 – A se vedea în acest sens Hotărârea din 12 iulie 2005, Comisia/Franța, citată la nota de subsol 17, punctul 91, și Hotărârea din 14 martie 2006, Comisia/Franța, citată la nota de subsol 17, punctele 59 și 60.

44 – A se vedea în acest sens Hotărârea din 12 iulie 2005, Comisia/Franța, citată la nota de subsol 17, punctul 103, și Hotărârea din 14 martie 2006, Comisia/Franța, citată la nota de subsol 17, punctul 61.

45 – A se vedea Hotărârea din 10 ianuarie 2008, Comisia/Portugalia (C‑70/06, Rep., p. I‑1, punctul 39).

46 – A se vedea Hotărârea din 12 iulie 2005, Comisia/Franța, citată la nota de subsol 17, punctul 104, și Hotărârea din 14 martie 2006, Comisia/Franța, citată la nota de subsol 17, punctul 62.

47 – Cu privire la acest aspect, împărtășim argumentul Comisiei potrivit căruia valoarea ajutoarelor de recuperat nu ar avea incidență asupra gravității încălcării. Într‑adevăr, pe de o parte, reiese din acțiune că însăși Comisia a luat în considerare această valoare pentru a stabili coeficientul de gravitate, în special la momentul evaluării incidenței încălcării asupra dobânzilor generale și particulare, și, pe de altă parte, punctul 16.4 din Comunicarea din 2005 a Comisiei amintită anterior menționează în mod expres „valorile financiare implicate în încălcare” printre factorii care, cu titlu de exemplu, sunt luați în considerare de instituție în evaluarea de la caz la caz a efectelor încălcării asupra dobânzilor generale și particulare.

48 – Amintim că, în Decizia din 2005, Comisia a stabilit că NOA este societatea care a succedat OA, cel puțin în scopul recuperării ajutoarelor de stat înainte de sciziune. Această concluzie este contestată de NOA în acțiunea formulată împotriva acestei decizii, care face obiectul cauzei T‑416/05, pendinte la Tribunal.

49 – În această privință, considerăm că este relevantă referirea, cuprinsă în memoriul în replică, la faptul că OA continuă să exercite activități de asistență la sol, de asemenea liberalizate. Prin această referire, Comisia pare să sugereze, fără a aduce niciun element de probă, permanența unui eventual efect de denaturare a concurenței pe altă piață decât cea a aviației civile, efect care, pe de altă parte, ar presupune să se demonstreze că beneficiul ajutoarelor primite de OA nu a fost integral transferat către NOA.

50 – Punctul 34.

51 – A se vedea Hotărârea din 14 martie 2006, Comisia/Franța, citată la nota de subsol 17, punctul 71, și Hotărârea Comisia/Portugalia, citată la nota de subsol 45, punctul 44. Curtea nu a precizat ce dată trebuie luată în considerare pentru determinarea „momentului la care Curtea apreciază faptele”; totuși, din Hotărârea Comisia/Portugalia se deduce că nu este vorba despre data ședinței. Pentru motive de simplitate și de transparență, ni se pare preferabil ca această dată să coincidă cu data hotărârii mai curând decât cu cea a deliberării, care nu este făcută publică.

52 – Jurisprudența arată în mod clar că, pentru a calcula durata încălcării, termenul inițial începe să curgă din ziua pronunțării hotărârii prin care s‑a constatat pentru prima dată neîndeplinirea obligațiilor (Hotărârea din 10 ianuarie 2008, Comisia/Portugalia, citată la nota de subsol 45, punctul 46). Argumentul Republicii Elene potrivit căruia acest termen ar trebui să curgă de la scadența termenului prevăzut în avizul motivat emis în cadrul procedurii întemeiate pe articolul 228 CE trebuie, prin urmare, înlăturat.

53 – Hotărârea Comisia/Portugalia, citată la nota de subsol 45, punctul 46.

54 – A se vedea Hotărârea din 4 iulie 2002, Comisia/Grecia, citată la nota de subsol 22, punctul 88, și Hotărârea din 12 iulie 2005, Comisia/Franța, citată la nota de subsol 17, punctul 109.

55 – Hotărârea din 9 decembrie 2008, Comisia/Franța, citată la nota de subsol 39, punctul 56.

56 – Punctul 58.

57 – Hotărârea din 9 decembrie 2008, Comisia/Franța, citată la nota de subsol 39, punctul 57.

58 – Ibidem, punctul 59.

59 – Ibidem, punctul 62.

60 – Ibidem, punctul 66.

61 – A se vedea în special Hotărârea din 9 septembrie 2004, Comisia/Spania (C‑195/02, Rec., p. I‑7857, punctul 82), și Hotărârea din 18 iulie 2006, Comisia/Italia, citată la nota de subsol 40, punctul 25).

62 – A se vedea Hotărârea din 2 februarie 1989, Comisia/Germania (94/87, Rec., p. 175, punctul 12), Hotărârea Alcan Deutschland, citată la nota de subsol 19, punctul 24, și Hotărârea din 12 decembrie 2002, Comisia/Germania, citată la nota de subsol 19, punctele 32-34.

63 – Hotărârea din 5 octombrie 2006, Comisia/Franța (C‑232/05, Rec., p. I‑10071, punctul 49).

Full & Egal Universal Law Academy