EUR-Lex -  62007CC0430 - RO

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

PAOLO MENGOZZI

prezentate la 20 noiembrie 2008(1)

Cauza C‑430/07

Exportslachterij J. Gosschalk & Zoon BV

împotriva

Minister van Landbouw, Natuur en Voedselkwaliteit

[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Raad van State (Țările de Jos)]

„Organizarea comună a piețelor agricole – Carne de vită și mânzat – Finanțarea costurilor legate de testele de depistare a encefalopatiei spongiforme bovine”

 Introducere

1.        Prin prezenta cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, Raad van State (Țările de Jos) a adresat Curții întrebări privind, pe de o parte, interpretarea dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 2777/2000 al Comisiei din 18 decembrie 2000 de adoptare a unor măsuri excepționale de susținere pentru piața cărnii de vită(2), precum și cu privire la validitatea articolului 2 alineatul (2) din acest regulament și, pe de altă parte, privind interpretarea dispozițiilor Directivei 85/73/CEE a Consiliului din 29 ianuarie 1985 privind finanțarea inspecțiilor și a controalelor sanitar‑veterinare prevăzute de directivele 89/662/CEE, 90/425/CEE, 90/675/CEE și 91/496/CEE(3), astfel cum a fost modificată și codificată prin Directiva 96/43/CE a Consiliului din 26 iunie 1996(4).

2.        Aceste întrebări au fost adresate în cadrul unui litigiu între Exportslachterij J. Gosschalk & Zoon BV (denumită în continuare „Gosschalk”), pe de o parte, și Minister van Landbouw, Natuur en Voedselkwaliteit (ministrul agriculturii, naturii și calității alimentelor), pe de altă parte, privind legalitatea deciziilor de percepere a taxelor solicitate pentru efectuarea testelor de depistare a encefalopatiei spongiforme bovine (denumită în continuare „ESB”) în perioada mai-decembrie 2001 în exploatația de la Gosschalk.

 Cadrul juridic

 Reglementarea comunitară

3.        Articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1258/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind finanțarea politicii agricole comune(5) prevede următoarele:

„Secțiunea Garantare [a Fondului european de orientare și garantare agricolă] finanțează:

[…]

(b)      intervențiile menite să stabilizeze piața agricolă;

[…]

(d)      contribuția financiară a Comunității destinată unor măsuri veterinare specifice, măsurilor de inspecție veterinară și programelor pentru eradicarea și monitorizarea maladiilor animale (măsuri veterinare), precum și măsurilor fitosanitare;

[…]” [traducere neoficială].

4.        Potrivit articolului 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1258/1999, „intervențiile menite să stabilizeze piețele agricole, efectuate în conformitate cu normele comunitare în cadrul organizării comune a piețelor agricole sunt finanțate în temeiul articolului 1 alineatul (2) litera (b)” [traducere neoficială]. În plus, potrivit articolului 3 alineatul (2) din acest regulament, „măsurile veterinare și fitosanitare întreprinse în conformitate cu normele comunitare sunt finanțate în conformitate cu articolul 1 alineatul (2) litera (d)” [traducere neoficială].

5.        Articolul 38 din Regulamentul (CE) nr. 1254/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind organizarea comună a pieței în sectorul cărnii de vită și mânzat(6) prevede următoarele:

„(1)      În cazul în care se înregistrează o creștere sau o scădere substanțială a prețurilor de pe piața comunitară și în cazul în care această situație este probabil să se mențină, determinând perturbări sau amenințând să perturbe piața, se pot lua măsurile necesare.

(2)      Normele de aplicare a prezentului articol sunt adoptate [de către Comisie] în conformitate cu procedura stabilită la articolul 43.”

6.        Articolul 45 din Regulamentul nr. 1254/1999 face aplicabil produselor care fac obiectul organizării comune a pieței în sectorul cărnii de vită și mânzat Regulamentul nr. 1258/1999 și dispozițiile adoptate pentru punerea în aplicare a regulamentului menționat.

7.        Articolul 1 din Directiva 89/662/CEE a Consiliului din 11 decembrie 1989 privind controlul veterinar în cadrul schimburilor intracomunitare în vederea realizării pieței interne(7) impune statelor membre să se asigure că nu mai sunt efectuate la frontiere controalele veterinare la produsele de origine animală destinate schimburilor, ci în conformitate cu dispozițiile acestei directive.

8.        Articolul 9 din Directiva 89/662 prevede următoarele:

„(1)      Fiecare stat membru semnalează de îndată celorlalte state membre și Comisiei atât apariția pe teritoriul său a bolilor prevăzute de Directiva 82/894/CEE, cât și apariția oricărei zoonoze, boli sau a altei cauze care poate constitui un pericol grav pentru animale sau pentru sănătatea umană.

Statul membru expeditor pune de îndată în aplicare măsurile de luptă sau de prevenire prevăzute de normele comunitare, în special stabilirea zonelor de protecție și stabilește orice altă măsură pe care o consideră necesară.

Statul membru destinatar sau de tranzit care, cu ocazia unui control menționat la articolul 5, a constatat una dintre bolile sau cauzele menționate la primul paragraf poate lua, la nevoie, măsurile de prevenire prevăzute de normele comunitare.

În așteptarea măsurilor care se iau în conformitate cu alineatul (4), statul membru destinatar poate lua măsuri conservatorii față de exploatația respectivă în cazul unor motive grave legate de protecția sănătății publice sau animale, și față de zona de protecție prevăzută de normele comunitare în cazul unei epizootii.

Măsurile luate de statele membre vor fi comunicate fără întârziere Comisiei și celorlalte state membre.

[…]

(4)      În toate cazurile, Comisia va examina situația în cel mai scurt timp, în cadrul Comitetului sanitar veterinar permanent. Ea va stabili, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 17, măsurile necesare pentru produsele menționate la articolul 1 și, dacă este nevoie, pentru produsele originare sau derivate din acestea. Comisia urmărește evoluția situației și în funcție de această evoluție, în conformitate cu aceeași procedură, modifică sau abrogă deciziile luate.

[…]”.

9.        În același mod, Directiva 90/425/CEE din 26 iunie 1990 privind controalele veterinare și zootehnice aplicabile în schimburile intracomunitare cu anumite animale vii și produse în vederea realizării pieței interne(8) impune, în ceea ce privește o anumită categorie de animale vii, printre care cele din specia bovină, precum și în ceea ce privește produsele de origine animală (altele decât carnea proaspătă) eliminarea controalelor veterinare la frontiere și stabilește norme de armonizare a controalelor veterinare. Articolul 10 din această directivă conține dispoziții care corespund în totalitate celor prevăzute la articolul 9 din Directiva 89/662.

10.      Adoptată în temeiul articolului 9 alineatul (4) din Directiva 89/662 și al articolului 10 alineatul (4) din Directiva 90/425, Decizia 2000/764/CE a Comisiei din 29 noiembrie 2000 privind depistarea encefalopatiei spongiforme bovine la bovine și de modificare a Deciziei 98/272/CE privind supravegherea epidemiologică a encefalopatiilor spongiforme transmisibile(9) a aprobat un program revizuit pentru efectuarea de teste de depistare a ESB la bovine, pentru a extinde aceste teste, limitate anterior la animale din anumite grupe de risc, într‑o primă fază, la toate bovinele cu vârsta de peste 30 de luni supuse riscului și, în a doua fază, la toate bovinele cu vârsta de peste 30 de luni care nu au prezentat simptome clinice și care au fost sacrificate în scopul consumului uman. În acest scop, articolul 1 din Decizia 2000/764, în versiunea rezultată din Decizia 2001/8, prevede următoarele:

„(1)  Statele membre asigură ca toate bovinele cu vârsta de peste 30 de luni:

–        supuse «sacrificării speciale de urgență» în sensul articolului 2 litera (n) din Directiva 64/433/CEE a Consiliului[(10)], sau

–        sacrificate în conformitate cu dispozițiile punctului 28 litera (c) din capitolul VI din anexa I la Directiva 64/433/CEE

să fie examinate utilizând unul dintre testele rapide menționate în anexa IV [partea A] la Decizia 98/272/CE începând de la 1 ianuarie 2001.

[…]

(2)      Statele membre asigură ca bovinele cu vârsta de peste 30 de luni, moarte la fermă sau în timpul transportului, dar care nu au fost sacrificate în scopul consumului uman, să fie examinate conform dispozițiilor părții A a anexei I la Decizia 98/272/CE începând de la 1 ianuarie 2001.

(3)      Statele membre asigură ca toate bovinele cu vârsta de peste 30 de luni care sunt supuse unei sacrificări normale în scopul consumului uman să fie supuse unuia dintre testele rapide aprobate la care se referă anexa IV partea A la Decizia 98/272/CE cel mai târziu începând de la 1 iulie 2001.

[…]” [traducere neoficială]

11.      Adoptat în temeiul articolului 38 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1254/1999, Regulamentul nr. 2777/2000, care a fost aplicabil, conform articolului 11 din acesta, de la 1 ianuarie la 30 iunie 2001, prevede în special următoarele:

„Articolul 2

(1)      Carnea care provine de la bovine cu vârsta de peste 30 de luni și care sunt sacrificate în Comunitate după 1 ianuarie 2001 nu poate fi autorizată pentru consumul uman în Comunitate sau pentru export către țări terțe decât dacă a avut un rezultat negativ la testul rapid privind [ESB] aprobat, menționat în anexa IV partea A la Decizia 98/272/CE a Comisiei.

(2)      Comunitatea participă la finanțarea testelor la care se referă alineatul (1). Participarea financiară a Comunității se ridică la 100 % din costurile (fără TVA) ale achiziționării truselor de diagnostic și a reactivilor, cu o limită de 15 euro pe test, în ceea ce privește testele efectuate pe animalele sacrificate înainte de intrarea în vigoare a programului de depistare obligatorie prevăzut la articolul 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764/CE, și, în orice caz, înainte de 1 iulie 2001.

Sunt excluse de la cofinanțare testele efectuate pe:

–        animalele la care se referă articolul 1 alineatul (1) din Decizia 2000/764/CE,

–        animalele care beneficiază de regimul de cumpărare prevăzut la articolul 3 alineatul (3) din prezentul regulament.

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a evita orice plată dublă finanțată din bugetul comunitar.

Articolul 3

(1)      Un stat membru achiziționează, în vederea sacrificării și distrugerii complete, orice animal cu vârsta de peste 30 de luni care îi este prezentat de orice producător sau de un mandatar al său, fără a‑l supune vreunui test dintre cele la care se referă articolul 2 alineatul (1).

[…]

(4)      Statele membre care pot demonstra într‑un mod satisfăcător pentru Comisie existența unei capacități suficiente de a supune testelor la care se referă articolul 2 alineatul (1) producția normală pentru sacrificarea de animale cu vârsta de peste 30 de luni pot fi autorizate de Comisie, conform procedurii prevăzute la articolul 43 din Regulamentul nr. 1254/1999, să întrerupă aplicarea regimului de cumpărare prevăzut la alineatul (1), cu excepția cazului în care se adoptă o decizie la care se referă alineatul (3). […]

[…]”

Articolul 10

Măsurile adoptate în temeiul prezentului regulament sunt considerate măsuri de intervenție în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1258/1999.

[…]” [traducere neoficială]

12.      În temeiul articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul nr. 2777/2000, Comisia a adoptat Decizia 2001/3/CE din 3 ianuarie 2001 privind stabilirea unor măsuri specifice în sectorul cărnii de vită în privința Danemarcei și a Țărilor de Jos pe baza Regulamentului nr. 2777/2000(11), prin care Țările de Jos au fost autorizate să întrerupă aplicarea regimului de cumpărare prevăzut la articolul 3 din regulamentul menționat.

13.      Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă(12), aplicabil de la 1 iulie 2001, prevede un sistem de monitorizare concentrat în special pe obligația statelor membre, consacrată la articolul 6 alineatul (1) din regulamentul menționat, de a pune în aplicare un program anual de monitorizare în special a ESB, în conformitate cu capitolul A din anexa III la regulamentul menționat. Acest program, care se aplică în special bovinelor cu vârsta de peste 30 de luni supuse unei sacrificări normale în scopul consumului uman, include în special o procedură de screening care folosește analize rapide.

14.      Decizia 90/424/CEE a Consiliului din 26 iunie 1990 privind anumite cheltuieli în domeniul veterinar(13) stabilește modalitățile de participare financiară a Comunității, în special măsurile de control în sectorul veterinar și programele pentru eradicarea și monitorizarea maladiilor animale. Articolul 24 alineatul (1) din această decizie prevede o măsură financiară comunitară pentru eradicarea și monitorizarea maladiilor enumerate în anexa la decizie, în rândul cărora, clasificată printre„zoonoze sau epizootii care nu sunt prevăzute în altă parte”, se numără ESB. Această măsură, în conformitate cu articolul 24 alineatele (3) și (4), ia forma unei participări financiare acordate pentru fiecare program transmis Comisiei de fiecare stat membru interesat și aprobat de aceasta. În plus, articolul 27 din Decizia 90/424 prevede că Comunitatea „contribuie la îmbunătățirea eficacității inspecției veterinare”, în special prin acordarea unei contribuții financiare pentru efectuarea inspecțiilor care au ca scop prevenirea zoonozelor. Această contribuție, în conformitate cu articolele 29 și 30 din decizia amintită, ia forma unei contribuții financiare pe care statele membre o pot solicita, odată cu introducerea normelor comunitare de control al zoonozelor, pentru fiecare program național de control prezentat și aprobat de Comisie.

15.      Adoptată în temeiul Deciziei 90/424, în special a articolului 24 din aceasta, Decizia 2000/773/CE a Comisiei din 30 noiembrie 2000 privind aprobarea programelor de supraveghere a ESB prezentate de statele membre pentru anul 2001 și de stabilire a participării financiare a Comunității(14) a crescut participarea financiară a Comunității la respectivele programe care a fost prevăzută inițial în Decizia 2000/639/CE a Comisiei din 13 octombrie 2000(15). Astfel, aceste programe, care ar fi trebuit să fie prezentate înainte de 1 iunie 2000, nu au putut ține seama de obligațiile prevăzute de programul revizuit de efectuare a testelor rapide pentru depistarea ESB (denumite în continuare „testele rapide ESB”), adoptat de Comisie la 6 decembrie 2000 prin Decizia 2000/764. Astfel, articolul 17 din Decizia 2000/773 prevede că „[p]articiparea financiară comunitară va acoperi, în afara măsurilor prevăzute în programele aprobate [...], testele efectuate conform articolului 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764/CE, cu condiția ca statul membru care le efectuează să prezinte Comisiei un program modificat până la 15 iunie 2001 cel mai târziu” [traducere neoficială].

16.      Prin Decizia 2001/499/CE a Comisiei din 3 iulie 2001 de modificare a Deciziilor 2000/639/CE și 2000/773/CE privind participarea financiară a Comunității la programele de supraveghere a encefalopatiei spongiforme bovine ale statelor membre pentru anul 2001(16), adoptată de asemenea în temeiul Deciziei 90/424, în special al articolului 24 din aceasta, s‑a realizat o nouă revizuire a plafonului participării financiare a Comunității pentru fiecare program, din perspectiva programului extins de supraveghere a ESB introdus prin Regulamentul nr. 999/2001.

17.      Articolul 18 din Decizia 2000/773, astfel cum a fost înlocuit prin Decizia 2001/499, prevede că „participarea financiară a Comunității la programele aprobate [...] este stabilită:

–        la 100 % din prețul de cumpărare (fără TVA) al truselor de diagnostic și al reactivilor, cu o limită de 30 de euro pe test pentru cele efectuate între 1 ianuarie și 30 iunie 2001 pe animalele menționate la articolul 1 alineatele (1) și (2) din Decizia 2000/764/CE a Comisiei,

–        […]

–        la 100 % din prețul de cumpărare (fără TVA) al truselor de diagnostic și al reactivilor, cu o limită de 15 euro pe test pentru cele efectuate între 1 iulie și 31 decembrie 2001 pe animalele menționate la punctele 2.2, 4.2 și 4.3 ale părții I din capitolul A din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 999/2001”, punctul 2.2 menționat făcând referire la „orice bovină în vârstă de peste 30 luni, sacrificată în condiții normale în scopul consumului uman”(17) [traducere neoficială].

18.      Participarea financiară a Comunității la programul de supraveghere a ESB în Țările de Jos pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie 2001, astfel cum este prevăzută de Decizia 2001/499, se ridică la o valoare maximă de 5 245 000 de euro.

19.      În cele din urmă, Directiva 85/73(18), astfel cum a fost modificată și codificată prin Directiva 96/43 (denumită în continuare „Directiva 85/73”), stabilește norme armonizate de finanțare a inspecțiilor și a controalelor veterinare privind animalele vizate, între altele, de Directivele 89/662 și 90/425, pentru a corecta denaturarea concurenței care ar putea rezulta din perceperea de către statele membre a taxelor finanțate sub diferite forme.

20.      Articolul 1 din Directiva 85/73 prevede că „Statele membre iau măsuri – în conformitate cu modalitățile prevăzute la anexa A – pentru perceperea unei taxe comunitare pentru cheltuielile ocazionate de inspecțiile și controalele produselor menționate în anexa respectivă [...]”, între care figurează carnea proaspătă de vită, obiect al Directivei 64/433.

21.      De asemenea, Directiva 85/73 prevede în special următoarele:

„Articolul 4

(1)      Până la adoptarea dispozițiilor care reglementează taxele comunitare, statele membre iau măsuri pentru a asigura finanțarea inspecțiilor și controalelor care nu intră sub incidența articolelor 1, 2 și 3.

(2)      În conformitate cu dispozițiile alineatului (1), statele membre pot percepe taxe naționale, respectând principiile stabilite pentru taxele comunitare.

Articolul 5

(1)      Taxele comunitare se stabilesc astfel încât să acopere costurile suportate de autoritatea competentă cu titlu de:

–        cheltuieli salariale și sociale ocazionate de serviciile de inspecție,

–        cheltuieli administrative pentru efectuarea controalelor și inspecțiilor, ce pot include și cheltuielile necesare pentru formarea permanentă a inspectorilor

pentru efectuarea controalelor și inspecțiilor menționate la articolele 1, 2 și 3.

[…]

(3)      Statele membre sunt autorizate să perceapă o sumă mai mare decât nivelurile taxelor comunitare, cu condiția ca taxa globală percepută de fiecare stat membru să nu fie mai mare decât costul real al cheltuielilor de inspecție.

(4)      Fără a aduce atingere opțiunii de care dispune autoritatea desemnată pentru a percepe taxele comunitare, aceste taxe comunitare înlocuiesc orice alte taxe sau taxe sanitare percepute de autoritățile naționale, regionale sau locale din statele membre pentru inspecțiile și controalele menționate la articolele 1, 2 și 3, precum și pentru certificarea acestora.

Prezenta directivă nu aduce atingere posibilității statelor membre de a percepe o taxă pentru combaterea epizootiilor și bolilor enzootice.”

 Reglementarea națională

22.      În Țările de Jos, obligația de a supune testelor rapide ESB toate bovinele cu vârsta de peste 30 de luni supuse sacrificării în scopul consumului uman, astfel cum este prevăzută la articolul 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764, a fost introdusă de la 1 ianuarie 2001 prin articolul 14b alineatul 1 din Regulamentul din 1994 privind testarea (Onderzoekingsregulatief 1994) al Minister van Welzijn, Volksgezondheid en Cultuur (ministrul olandez al bunăstării, sănătății și culturii)(19), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de modificare a Regulamentului din 1994 privind testarea (Wijziging Onderzoekingsregulatief 1994) al Minister van Volksgezondheid, Welzijn en Sport (ministrul olandez al sănătății, bunăstării și sportului) din 15 decembrie 2000(20). În motivarea acestui ultim regulament se face trimitere la Decizia 2000/764, a cărei punere în aplicare trebuie să o asigure, și se subliniază faptul că Regatul Țărilor de Jos a decis să impună înainte de 1 ianuarie 2001 obligația, pe care decizia citată anterior o prevede doar de la 1 iulie 2001, de a supune testelor rapide ESB și bovinele care nu prezintă simptome clinice sau la care nu este suspectată prezența bolii. Această impunere anticipată a urmărit în mod expres să permită Regatului Țărilor de Jos să se sustragă regimului de cumpărare a bovinelor stabilit prin Regulamentul nr. 2777/2000. Potrivit celor declarate de guvernul olandez în cursul prezentei proceduri, această reglementare se aplică numai cărnii destinate comerțului național.

23.      În plus, articolul 2a alineatul 1 litera y) din Regulamentul din 1985 privind exportul de carne proaspătă și de preparate din carne [(Regeling uitvoer vers vlees vleesbereidingen 1985), denumit în continuare „Regulamentul privind exportul”)] al Minister van Landbouw, Natuurbeheer en Visserij (ministrul olandez al agriculturii, naturii și pescuitului)(21), introdus prin Regulamentul de modificare a Regulamentului privind exportul (Wijziging Regeling uitvoer vers vlees en vleesbereidingen 1985) din 21 decembrie 2000(22) al aceluiași ministru, a interzis, de la 1 ianuarie 2001, exportul cărnii de bovine cu vârsta de peste 30 de luni care nu au făcut obiectul unuia dintre testele rapide prevăzute în anexa IV partea A la Decizia 98/272/CE a Comisiei din 23 aprilie 1998 privind supravegherea epidemiologică a encefalopatiilor spongiforme transmisibile și de modificare a Deciziei 94/474/CE (JO L 122, p. 59) sau care au avut un rezultat pozitiv la unul dintre aceste teste. În motivarea celui de al doilea regulament se face trimitere la Decizia 2000/764, în special la articolul 1 alineatul (3), unde se menționează că modificarea normativă introdusă prin acest regulament urmărește impunerea obligației de a supune testelor citate anterior bovinele la abatoarele a căror producție este destinată exportului și se subliniază faptul că, dispunând de o capacitate suficientă pentru a efectua aceste teste, Regatului Țărilor de Jos nu i se aplică regimul de cumpărare menționat anterior.

24.      În temeiul Regulamentului din 1993 privind tariful inspecțiilor cărnii și ale produselor pe bază de carne (Regeling tarieven keuring vlees en vleesprodukten 1993), denumit în continuare „Regulamentul tarifar”(23), până la 31 martie 2001, costul testelor rapide ESB a fost suportat integral de autoritățile naționale, sub rezerva participării Comunității la finanțarea truselor de diagnostic și a reactivilor în limita sumei de 15 euro pe test. Cu toate acestea, de la 1 aprilie 2001, în temeiul articolului 3b din Regulamentul tarifar, astfel cum a fost modificat prin regulamentele interministeriale din 30 martie 2001(24) și, din 1 noiembrie 2001(25), pentru efectuarea acestor teste la bovinele cu vârsta de peste 30 de luni a fost impusă operatorilor economici o taxă de 70 NLG (echivalentul a 31,76 euro) pe animal. De la 1 ianuarie 2002, costul acestor teste, în medie de 198,35 NGL (echivalentul a 90 de euro), potrivit celor declarate de guvernul olandez, a fost în întregime transferat operatorilor economici.

 Procedura națională și întrebările preliminare

25.      Prin Deciziile din 22 februarie, din 8 martie și din 19 aprilie 2002, Minister van Landbouw, Natuurbeheer en Visserij (ministrul olandez al agriculturii, naturii și pescuitului) a impus Gosschalk plata unei sume totale de 1 681 279,12 euro pentru testele rapide ESB efectuate pe bovinele cu vârsta de peste 30 de luni din exploatația acestuia de către Rijksdienst voor de Keuring van Vee en Vlees (Serviciul Național de Inspecție a Animalelor de Fermă și a Cărnii), în perioada cuprinsă între lunile mai și decembrie 2001, la un cost unitar de 31,76 euro pe test.

26.      Confirmate în urma unei căi de atac administrative, aceste decizii au fost atacate de Gosschalk la instanța administrativă națională competentă, care a susținut, în esență, că ministrul pârât nu putea transfera, nici măcar parțial, costurile ocazionate de testele rapide ESB prin perceperea unei taxe, în măsura în care, potrivit dreptului comunitar, aceste costuri ar trebui să fie suportate de colectivitate.

27.      În cadrul litigiului care a apărut și care s‑a desfășurat în mai multe faze, prin hotărârea pronunțată la 17 septembrie 2007, Raad van State a considerat necesar să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Testele ESB devenite obligatorii începând cu 1 ianuarie 2001 în urma [Regulamentului privind exportul] adoptat în cadrul aplicării articolului 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764 […] reprezintă teste în sensul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2777/2000 […]?

2)      În cazul unui răspuns afirmativ, articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2777/2000 trebuie considerat o intervenție menită să stabilizeze piața cărnii de vită (măsură de susținere a pieței) în sensul articolului 1 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1258/1999 […] sau o măsură veterinară specifică în sensul punctului (d) din această din urmă dispoziție sau reprezintă în același timp și o intervenție și o astfel de măsură?

3)      Dacă măsura în cauză reprezintă (de asemenea) o măsură de susținere a pieței, trebuie concluzionat, având în vedere jurisprudența formulată de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2003, Germania/Comisia (C‑239/01)[(26)], că testele efectuate trebuiau finanțate în mod exclusiv de Comunitate și că, prin urmare, articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2777/2000, în măsura în care prevede doar finanțarea parțială de către Comunitate a costurilor testelor ESB, este nevalid, întrucât este contrar Regulamentului nr. 1254/1999?

4)      Presupunând că articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2777/2000 este valid, respectivul regulament se opune ca statele membre să transfere costurile testelor ESB efectuate în sarcina operatorilor economici?

5)      Articolul 5 alineatul (4) al doilea paragraf din Directiva 85/73/CEE […], astfel cum a fost modificată și codificată prin Directiva 96/43/CE, trebuie interpretat în sensul că această directivă nu se opune ca un stat membru să încaseze o taxă în temeiul cheltuielilor efectuate pentru realizarea testelor de depistare a ESB? În cazul unui răspuns afirmativ, căror cerințe trebuie să răspundă o taxă pentru teste de depistare a ESB?”

 Analiză juridică

28.      Primele patru întrebări preliminare privesc dispozițiile Regulamentului nr. 2777/2000, care a fost aplicabil de la 1 ianuarie la 30 iunie 2001. Chiar instanța de trimitere a precizat că acestea se referă numai la testele ESB efectuate la Gosschalk în cursul lunilor mai și iunie 2001, nu și la cele efectuate în cursul celui de al doilea semestru al aceluiași an. A cincea întrebare se referă însă la toate testele ESB menționate în procedura națională.

 Cu privire la primele trei întrebări preliminare

 Observații preliminare

29.      După cum se știe, în cadrul cooperării judiciare instituite prin articolul 234 CE, este de competența instanței de trimitere sesizate cu acțiunea principală să aplice în respectiva cauză dispozițiile de drept comunitar relevante, în timp ce misiunea Curții este de a se pronunța cu privire la interpretarea care trebuie dată acestor dispoziții sau cu privire la validitatea lor.

30.      Prin urmare, prima întrebare preliminară adresată de Raad van State trebuie interpretată în sensul că urmărește să obțină din partea Curții clarificări cu privire la noțiunea de test ESB în sensul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2777/2000, pentru a permite instanței naționale menționate să stabilească dacă testele ESB, efectuate în lunile mai și iunie 2001 în temeiul Regulamentului privind exportul, pe bovinele din exploatația de la Gosschalk cu vârsta de peste 30 de luni supuse sacrificării normale intră sau nu intră sub incidența acestei noțiuni.

31.      Prin intermediul celei de a doua întrebări preliminare, Raad van State solicită să se stabilească dacă dispoziția respectivă, în special condiția efectuării unui test ESB impusă de aceasta în vederea comercializării cărnii, constituie o intervenție de susținere a pieței în sensul articolului 1 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1258/1999 sau o măsură veterinară specifică în sensul articolului 1 alineatul 2 litera (d) din acesta sau ambele în același timp.

32.      Prin intermediul primei părți a celei de a treia întrebări preliminare, se solicită să se stabilească, în ipoteza în care articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2777/2000 constituie (de asemenea) o intervenție de susținere a pieței, dacă testele prevăzute de acesta trebuie să fie finanțate exclusiv de Comunitate.

33.      Întrebările menționate sunt adresate pentru a verifica exactitatea interpretării propuse în decizia de trimitere, potrivit căreia articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2777/2000, în măsura în care condiționează comercializarea în scopul consumului uman a cărnii care provine de la bovine cu vârsta de peste 30 de luni de un rezultat negativ la testul rapid ESB, menit să restabilească încrederea consumatorilor în carnea de vită, constituie o măsură de susținere a pieței similară regimului de cumpărare prevăzut la articolul 3 alineatul (1) din același Regulament nr. 2777/2000, motiv pentru care costul efectuării acestui test ar trebui, spre deosebire de măsurile veterinare, să fie finanțat în exclusivitate de Comunitate, în conformitate cu dispozițiile Regulamentelor nr. 1254/1999 și 1258/1999.

34.      Astfel, este evident în prezenta procedură, și rezultă și din Hotărârea Germania/Comisia(27), amintită în decizia de trimitere, că sarcinile financiare rezultate în urma măsurilor de susținere a pieței efectuate potrivit normelor comunitare în cadrul organizării comune a piețelor agricole sunt finanțate integral de Comunitate în temeiul articolului 1 alineatul (2) litera (b) și al articolului 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1258/1999, în timp ce, pe de altă parte, pentru costurile inerente măsurilor veterinare și fitosanitare efectuate potrivit normelor comunitare, Comunitatea acordă doar o contribuție financiară în temeiul articolului 1 alineatul (2) litera (d) și al articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1258/1999.

35.      Prin intermediul celei de a doua părți a celei de a treia întrebări preliminare, Curtea este chemată să se pronunțe cu privire la validitatea articolului 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2777/2000 în raport cu Regulamentul nr. 1254/1999, în măsura în care acesta nu prevede decât o finanțare parțială de către Comunitate a costurilor pentru testele ESB.

 Măsurile adoptate de Comunitate în cursul lunilor noiembrie și decembrie 2000

36.      Intervenția comunitară pentru combaterea răspândirii ESB, care s‑a desfășurat progresiv în cursul anilor ’90, s‑a intensificat în mod semnificativ la sfârșitul anului 2000 în legătură, pe de o parte, cu perfecționarea testelor de depistare a ESB și, pe de altă parte, cu răspândirea în diverse țări ale Comunității a cazurilor de ESB și, ca boli umane, a noii variante a maladiei Creutzfeldt-Jakob produse de ESB, provocând pierderea încrederii consumatorilor în siguranța cărnii de vită și de mânzat. În cursul lunilor noiembrie și decembrie 2000, Comunitatea a adoptat un important pachet de măsuri. În continuare ne vom limita la a le reaminti pe cele care ne interesează în scopul prezentei proceduri.

37.      La 29 noiembrie 2000, prin Decizia 2000/764, a fost aprobat, cu titlu excepțional, un program revizuit pentru efectuarea testelor ESB pe bovine. Acest program, adresat statelor membre, se desfășura în două faze. Prima fază viza efectuarea obligatorie, de la 1 ianuarie 2001, de teste rapide ESB pe toate bovinele cu vârsta de peste 30 de luni supuse unei sacrificări speciale de urgență sau care prezentau semne clinice în momentul sacrificării, precum și pe un eșantion aleatoriu de bovine care nu au fost sacrificate în scopul consumului uman, dar care au murit la fermă sau în timpul transportului [articolul 1 alineatele (1) și (2) din decizia citată anterior], în timp ce, în a doua fază, obligația de a efectua teste rapide ESB trebuia să fie extinsă, începând cu 1 iulie 2001 cel mai târziu, la toate bovinele cu vârsta de peste 30 de luni supuse sacrificării normale în scopul consumului uman [articolul 1 alineatul (3) din decizia menționată](28).

38.      La 30 noiembrie 2000, prin Decizia 2000/773, a fost prevăzută o contribuție financiară a Comunității care să acopere, în afara testelor ESB efectuate între 1 ianuarie și 31 decembrie 2001 pe animalele prevăzute la articolul 1 alineatele (1) și (2) din Decizia 2000/764 (articolul 18(29)), și pe cele efectuate în cursul perioadei cuprinse între 1 iulie și 31 decembrie 2001 în temeiul articolului 1 alineatul (3) din această ultimă decizie (articolele 17 și 19(30)).

39.      Ulterior, la 18 decembrie 2000, Comisia a adoptat Regulamentul nr. 2777/2000, al cărui considerent (1) face referire la criza profundă traversată de piața comunitară a cărnii de vită din cauza ESB și a scăderii consumului, a producției și a prețurilor de producție pentru această carne. Acest regulament prevede adoptarea, în temeiul articolului 38 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1254/1999, a unor „măsuri de susținere excepționale” în favoarea acestei piețe.

40.      Este vorba, în esență, despre trei tipuri de măsuri: i) interzicerea vânzării pentru consumul uman a cărnii care provine de la bovine cu vârsta de peste 30 de luni sacrificate în Comunitate după 1 ianuarie 2001 ce nu au fost supuse unui test ESB care a avut un rezultat negativ [articolul 2 alineatul (1)]; ii) retragerea producției – prin intermediul regimului de cumpărare de către statele membre, cofinanțat de Comunitate – urmată de distrugerea oricărui animal cu vârsta de peste 30 de luni prezentat de orice producător (articolele 3 și 4); iii) cofinanțarea de către Comunitate a testelor ESB, în limitele care vor fi precizate în continuare [articolul 2 alineatul (2)].

 Apreciere

41.      Prima dintre aceste măsuri face obiectul primei întrebări preliminare, prin intermediul căreia se solicită Curții să delimiteze noțiunea de test ESB în sensul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2777/2000.

42.      Testele ESB menționate de această dispoziție sunt, astfel cum se prevede în mod expres, cele efectuate prin una dintre metodele prevăzute în „anexa IV partea A la Decizia 98/272/CE a Comisiei”(31) pe „bovine cu vârsta de peste 30 de luni” sacrificate în scopul consumului uman. Prin urmare, este o noțiune care cuprinde testele ESB obligatorii prevăzute la articolul 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764, dar care nu se limitează la acestea, incluzând în special și testele ESB efectuate potrivit acelorași metode și pe aceleași animale pe bază de voluntariat, cu alte cuvinte, în afara unui program de teste ESB obligatorii adoptat în aplicarea deciziei citate anterior.

43.      Noțiunea de test ESB prevăzută la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2777/2000 fiind astfel stabilită, instanța de trimitere ar trebui, atunci când aplică dispozițiile relevante, să ia în considerare faptul că testele ESB devenite obligatorii conform reglementării olandeze de la 1 ianuarie 2001 pentru această categorie de bovine, în cadrul punerii în aplicare a articolului 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764, intră sub incidența acestei noțiuni, astfel cum au concluzionat în unanimitate Gosschalk, guvernul olandez și Comisia.

44.      Totuși, această concluzie înseamnă doar că, pentru carnea provenind de la această categorie de bovine supuse în Țările de Jos testelor ESB care să aibă un rezultat negativ, nu se aplică interdicția comercializării prevăzută la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2777/2000. Prin urmare, respectiva concluzie nu are relevanță practică pentru acțiunea principală, astfel cum a subliniat, de altfel, guvernul olandez în observațiile sale scrise.

45.      Prin intermediul celei de a doua întrebări preliminare, instanța de trimitere urmărește, în esență, să afle dacă respectiva condiție a efectuării unui test ESB în sensul dispoziției menționate, astfel încât carnea să fie destinată consumului uman, constituie o măsură de susținere a pieței în sensul articolului 1 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1258/1999.

46.      În această privință, trebuie să se arate că măsura menționată la articolul 2 alineatul (1), citat anterior, care se adresează în mod direct operatorilor economici, nu are în niciun caz ca obiect impunerea, începând de la 1 ianuarie 2001, a obligației de a supune unui test ESB categoria de bovine la care face referire această dispoziție. În schimb, măsura în discuție constă, astfel cum am subliniat deja, într‑o simplă interdicție de a comercializa carnea bovinelor din categoria citată anterior care nu au fost supuse unui test ESB care să aibă un rezultat negativ.

47.      Potrivit articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2777/2000, efectuarea unui test ESB care să aibă un rezultat negativ reprezintă doar o condiție pentru comercializarea cărnii, nu și o obligație. Existau și alte opțiuni pentru operatorii economici, printre care cea de a prezenta animalul în cadrul regimului de cumpărare instituit prin articolul 3 din regulamentul menționat sau de a amâna sacrificarea animalului până la data încetării efectelor regulamentului. Obligația de a efectua teste ESB pe bovine cu vârsta de peste 30 de luni sacrificate în scopul consumului uman era, pe de altă parte, deja prevăzută de Decizia 2000/764, care impunea statelor membre să o introducă în ordinea lor juridică internă până la 1 iulie 2001 cel târziu. Niciun element din Regulamentul nr. 2777/2000 nu susține interpretarea potrivit căreia acest regulament ar fi impus în mod obligatoriu efectuarea unor astfel de teste pentru această categorie de bovine începând cu 1 ianuarie 2001. Dimpotrivă, considerentul (3) al Regulamentului nr. 2777/2000, care evocă necesitatea să se „încurajeze între timp depistarea voluntară la animalele cu vârsta de peste 30 de luni”, confirmă faptul că regulamentul însuși nu are ca scop introducerea unor noi obligații de a efectua teste sau de a anticipa intrarea în vigoare a acestora în raport cu obligația prevăzută de Decizia 2000/764, adoptată cu mai puțin de 20 de zile înainte.

48.      Or, măsura prevăzută la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2777/2000 – și anume interzicerea comercializării cărnii care provine de la bovinele din categoria respectivă, care nu a fost supusă unui test ESB care să aibă un rezultat negativ – era, cu siguranță, concepută pentru a stabiliza piața cărnii de vită (a se vedea punctul 39 de mai sus), ceea ce reprezintă în mod clar o măsură de susținere în sensul articolului 38 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1254/1999. Cu toate acestea, întrucât nu implică prin natura sa (respectiv, ca o simplă interdicție) niciun cost, această măsură nu poate fi considerată în sine drept o intervenție care urmărește stabilizarea unei piețe agricole în sensul și în scopul articolului 1 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1258/1999, și aceasta fără a aduce atingere modului de redactare a articolului 10 din Regulamentul nr. 2777/2000, care, precizând că măsurile impuse de acesta din urmă „sunt considerate măsuri de intervenție în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1258/1999”, trebuie de fapt să fie înțelese ca făcând referire numai la regimul de cumpărare menționat la articolul 3 și la cofinanțarea comunitară menționată la articolul 2 alineatul (2). În același mod, fiind doar o simplă interdicție care nu presupune costuri, nici măsura în discuție nu poate fi considerată o măsură veterinară specifică în sensul și în scopul articolului 1 alineatul (2) litera (d) din același regulament.

49.      Nu se mai poate considera că testele ESB prevăzute la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2777/2000 constituie în sine, în temeiul acestei dispoziții, o măsură de susținere a pieței. Cele care au fost impuse în mod obligatoriu prin Decizia 2000/764 au fost și au rămas, chiar și după adoptarea acestui regulament, măsurile veterinare în sensul articolului 1 alineatul (2) litera (d) și al articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1258/1999, pentru care a fost prevăzută la articolul 17 din Decizia 2000/773 o contribuție financiară a Fondului european de orientare și garantare agricolă.

50.      Astfel trebuie subliniat faptul că Decizia 2000/764 a fost adoptată în temeiul articolului 9 alineatul (4) din Directiva 89/662 și al articolului 10 alineatul (4) din Directiva 90/425, mai precis, în temeiul normelor comunitare privind măsuri veterinare, precum și faptul că Decizia 2000/773, adoptată în temeiul Deciziei 90/424, referitoare la participarea financiară a Comunității la măsurile veterinare, precizează în considerentul (12) că, „în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1258/1999, măsurile veterinare și fitosanitare adoptate în cadrul legislației comunitare sunt finanțate în temeiul secțiunii Garantare a Fondului european de orientare și garantare agricolă”.

51.      Pe de altă parte, nu considerăm că ar putea exista îndoieli asupra faptului că respectiva cofinanțare a testelor ESB, prevăzută la articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2777/2000, ce are drept scop să „încurajeze [...] depistarea voluntară la animalele cu vârsta de peste 30 de luni” [a se vedea considerentul (3)] pentru a promova restabilirea mai rapidă a încrederii consumatorilor în carnea de vită constituie o măsură de intervenție în sensul articolului 1 alineatul (2) litera (b) și al articolului 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1258/1999.

52.      Totuși, această constatare pare de asemenea irelevantă pentru soluționarea litigiului cu care a fost sesizată instanța de trimitere, în măsura în care, dacă interpretăm corect domeniul de aplicare al cofinanțării, testele ESB impuse în mod obligatoriu de reglementarea olandeză în aplicarea articolului 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764, cum sunt cele facturate în speță Gosschalk, nu intră sub incidența acesteia.

53.      Este adevărat că modul de redactare a articolului 2 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 2777/2000 dă naștere unei dificultăți de interpretare cu privire la domeniul de aplicare al acestei cofinanțări.

54.      În special prima teză, considerată izolat, în măsura în care se referă la testele menționate la alineatul (1), ar putea conduce la concluzia potrivit căreia cofinanțarea prevăzută de această dispoziție se aplică tuturor testelor ESB efectuate, potrivit metodelor recunoscute în anexa IV partea A la Decizia 98/272, pentru carnea de la bovine cu vârsta de peste 30 de luni, de la 1 ianuarie 2001 (și înainte de 1 iulie 2001, dată la care Regulamentul nr. 2777/2000 a încetat să mai producă efecte).

55.      Totuși, în realitate, la o a doua analiză, situația pare diferită.

56.      În primul rând, trebuie amintit că participarea financiară a Comunității pentru testele ESB efectuate în 2001 fusese deja stabilită prin Decizia 2000/773, care a prevăzut respectiva participare atât pentru testele efectuate pe animalele menționate la articolul 1 alineatele (1) și (2) din Decizia 2000/764 (a se vedea articolul 18, care stabilește de asemenea cuantumul participării Comunității la costurile acestor teste), cât și pentru testele „efectuate conform articolului 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764/CE” (a se vedea articolul 17 din Decizia 2000/773). Este dificil să se susțină că, prin intermediul articolului 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2777/2000, legiuitorul comunitar a urmărit să înlocuiască participarea financiară deja stabilită pentru testele ESB prin Decizia 2000/773 cu o participare financiară diferită, stabilită în temeiul unei alte baze juridice. Dacă acesta ar fi fost cazul, legiuitorul comunitar ar fi explicat în mod expres, abrogând dispozițiile relevante ale Deciziei 2000/773. Prin urmare, articolului 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2777/2000 trebuie să i se dea o interpretare mai puțin largă decât cea pe care ar putea‑o sugera simpla lectură a primei teze a primului său paragraf.

57.      În al doilea rând, observăm că, în mod întemeiat, a doua teză a aceluiași paragraf pare să fie destinată precizării și delimitării cofinanțării comunitare în discuție, raportând‑o numai la „testele efectuate pe animalele sacrificate înainte de intrarea în vigoare a programului de depistare obligatorie prevăzut la articolul 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764/CE și, în orice caz, înainte de 1 iulie 2001”.

58.      Această trimitere trebuie interpretată în sensul că are ca obiect testele ESB efectuate într‑un stat membru înainte de intrarea în vigoare, în acest stat membru, a reglementării naționale care impune operatorilor economici să supună la respectivele teste bovinele în vârstă de peste 30 de luni(32). „[P]rogramul de depistare obligatorie” la care se referă dispoziția nu poate fi astfel decât programul național care, adresat operatorilor economici, pune în aplicare, eventual înainte de 1 iulie 2001, articolul 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764; expresia citată anterior nu poate fi totuși interpretată în sensul că se referă la obligația care le revine statelor membre în temeiul acestei ultime dispoziții, în măsura în care această obligație exista de la 1 iulie 2001, în caz contrar, expresia „și, în orice caz, înainte de 1 iulie 2001”, care apare la sfârșitul enunțului, ar fi redundantă.

59.      Este adevărat că articolul 2 alineatul (2) primul paragraf a doua teză din Regulamentul nr. 2777/2000 poate primi o interpretare literală incertă, întrucât modul său de redactare este incoerent în diferitele versiuni lingvistice ale regulamentului, în special ca urmare a utilizării diferite a semnelor de punctuație. Incertitudinea interpretării nu se referă atât la obiectul trimiterii, cât mai ales la finalitatea acesteia, cu sens limitativ, la „testele efectuate pe animalele sacrificate înainte de intrarea în vigoare a programului de depistare obligatorie prevăzut la articolul 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764/CE și, în orice caz, înainte de 1 iulie 2001”.

60.      Astfel, în mai multe versiuni lingvistice (franceză, spaniolă, greacă, daneză și suedeză), această trimitere limitativă pare să se refere la suma maximă a cofinanțării, pe care dispoziția o precizează ca fiind de 15 euro pe test. Aceasta se datorează faptului că indicarea sumei maxime amintite, precedată de o virgulă, este urmată, fără o altă virgulă, de această trimitere.

61.      Dimpotrivă, în alte versiuni lingvistice, această trimitere pare să privească însăși participarea financiară a Comunității, în măsura în care indicarea sumei maxime este între două virgule (versiunile italiană, olandeză și portugheză) sau prin efectul unei construcții diferite a frazei, care, menționând la început suma maximă, nu mai permite legarea de aceasta a trimiterii în discuție (versiunea germană).

62.      Alte versiuni lingvistice, precum versiunile engleză și finlandeză, par compatibile cu ambele interpretări, dat fiind faptul că indicarea sumei maxime nu este nici precedată și nici urmată de o virgulă.

63.      Considerăm, așadar, că ar fi decisivă, pentru interpretarea finalității acestei referințe, examinarea considerentului (3) al Regulamentului nr. 2777/2000, citat mai sus, din care rezultă cu claritate că obiectivul cofinanțării comunitare în discuție este „să încurajeze [...] depistarea voluntară la animalele cu vârsta de peste 30 de luni”, dat fiind faptul că Decizia 2000/764 a prevăzut obligația efectuării testelor ESB pe aceste bovine doar de la 1 iulie 2001 cel târziu, astfel cum se arată în considerentul (2) al aceluiași regulament.

64.      Desigur, am putea aprecia în primul rând că respectivul considerent (3) se referă la un test a cărui efectuare este voluntară pentru statele membre, astfel încât cofinanțarea menționată la articolul 2 alineatul (2), ca și exonerarea de la aplicarea regimului de cumpărare prevăzut la articolul 3 alineatul (4) din Regulamentul nr. 2777/2000, ar fi reprezentat un stimulent pentru a determina statele membre să anticipeze intrarea în vigoare a programului de depistare obligatorie prevăzut la articolul 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764 în ceea ce privește data limită de 1 iulie 2001, referindu‑se, așadar, la toate testele efectuate înainte de 1 iulie 2001 pe bovinele care fac obiectul acestei ultime dispoziții.

65.      Cu toate acestea, observațiile pe care le‑am făcut la punctul 58 de mai sus par să excludă această interpretare. O examinare în comun a considerentului (3) și a articolul 2 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 2777/2000 pare să sugereze că respectiva cofinanțare prevăzută de această dispoziție urmărea să încurajeze – și privește, așadar, numai – efectuarea, pe această categorie de bovine, a testelor ESB înainte de data la care aceste teste au devenit obligatorii potrivit reglementării naționale de punere în aplicare a articolului 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764(33).

66.      În consecință, în ce privește prezenta cauză, nici testele efectuate în exploatația de la Gosschalk în cursul lunilor mai și iunie 2001, nu doar cele efectuate ulterior, nu se încadrează în cele pentru care Regulamentul nr. 2777/2000 stabilește o cofinanțare comunitară. Aceste teste au fost efectuate după intrarea în vigoare în Țările de Jos, la 1 ianuarie 2001, a reglementării care, în aplicarea articolului 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764, obligă operatorii economici să supună unui test ESB toate bovinele cu vârsta de peste 30 de luni prezentate pentru sacrificare.

67.      În cazul în care analiza de mai sus și propunerile pe care le adresăm Curții sunt valabile, trebuie să se concluzioneze că dispozițiile Regulamentului nr. 2777/2000 nu sunt relevante pentru soluționarea litigiului din acțiunea principală.

68.      Prin urmare, nu este necesar să se examineze în prezenta procedură dacă testele ESB prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din acest regulament ar trebui să fie finanțate integral și în exclusivitate de către Comunitate și, în consecință, nici validitatea acestei dispoziții în raport cu dispozițiile Regulamentelor nr. 1254/1999 și 1258/1999.

69.      Teste ESB precum cele efectuate în exploatația de la Gosschalk în lunile mai și iunie 2001 reprezintă, așadar, astfel cum au susținut guvernul olandez și Comisia(34), acte prevăzute de măsuri veterinare, și nu prevăzute sau încurajate prin măsuri de susținere a pieței cărnii de vită. În consecință, acestea nu pot beneficia, dacă este cazul, de o contribuție financiară a Comunității numai în temeiul articolului 1 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 1258/1999.

70.      Faptul, menționat de Comisie în ședință, că pentru teste ESB precum cele efectuate la exploatația de la Gosschalk în cursul lunilor mai și iunie 2001 s‑a primit o contribuție financiară comunitară folosindu‑se, „din motive pur practice” și având în vedere urgența situației, linia bugetară deja deschisă în temeiul articolului 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2777/2000 nu poate avea nicio influență asupra analizei juridice efectuate până în prezent(35).

71.      Prin urmare, propunem Curții să răspundă la primele trei întrebări preliminare după cum urmează:

Testele ESB pe bovinele cu vârsta de peste 30 de luni sacrificate în scopul consumului uman, efectuate în temeiul unei obligații stabilite de o reglementare națională care pune în aplicare articolul 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764, intră sub incidența noțiunii de teste ESB în sensul și în scopul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2777/2000. Totuși, aceste teste nu fac obiectul cofinanțării comunitare instituite prin articolul 2 alineatul (2) din acest regulament, ci constituie acte prevăzute de măsuri veterinare, care ar putea beneficia, dacă este cazul, de o contribuție financiară a Comunității în temeiul articolul 1 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 1258/1999.

 Cu privire la a patra întrebare preliminară

72.      Prin intermediul celei de a patra întrebări preliminare, instanța de trimitere urmărește să afle dacă, în cazul în care nevaliditatea articolului 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2777/2000 avută în vedere de a treia întrebare preliminară nu ar fi contestată, regulamentul în sine s‑ar opune ca statele membre să oblige operatorii economici să suporte costurile testelor ESB efectuate.

73.      Instanța de trimitere urmărește astfel să afle dacă Gosschalk afirmă în mod corect că însăși noțiunea „cofinanțare” comunitară, menționată în considerentul (3) al regulamentului, implică faptul că partea din costuri care nu este acoperită de această cofinanțare ar fi finanțată de statele membre, care nu ar putea‑o transfera, așadar, nici măcar parțial, operatorilor economici.

74.      Astfel cum rezultă din analiza efectuată cu privire la primele trei întrebări preliminare, dispozițiile privind cofinanțarea comunitară a testelor ESB care figurează în Regulamentul nr. 2777/2000 nu privesc testele care, asemenea celor efectuate la exploatația de la Gosschalk în cursul lunilor mai și iunie 2001, erau obligatorii în temeiul reglementării naționale de punere în aplicare a articolului 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764. Rezultă, în mod evident, că nu se poate deduce din aceste dispoziții imposibilitatea statelor membre de a transfera operatorilor costurile efectuării unor astfel de teste.

75.      Întrebarea formulată de instanța de trimitere ar putea fi în mod natural adresată în ceea ce privește testele ESB care beneficiază de această cofinanțare. Dar nu este necesar să se răspundă la această întrebare în prezenta procedură, întrucât răspunsul nu ar avea nicio influență asupra soluționării litigiului din acțiunea principală.

76.      Totuși, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, este de competența Curții, în cazul în care sunt formulate întrebări într‑un mod inadecvat sau care depășesc cadrul funcțiilor care îi revin în temeiul articolului 234 CE, să extragă din ansamblul elementelor furnizate de instanța națională, în special din motivarea actului de trimitere, elementele de drept comunitar care necesită o interpretare, ținând seama de obiectul litigiului(36). Pentru a furniza un răspuns util instanței care a adresat o întrebare preliminară, Curtea poate lua în considerare norme de drept comunitar la care instanța națională nu a făcut trimitere în cuprinsul întrebării sale(37).

77.      Așadar, pentru a da un răspuns util la a patra întrebare preliminară adresată de instanța de trimitere, putem să ridicăm problema dacă o interdicție pentru statele membre de a transfera în sarcina operatorilor economici costurile de efectuare a testelor ESB realizate în temeiul unei reglementări naționale de punere în aplicare a articolului 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764 sau, după 30 iunie 2001, a Regulamentului nr. 999/2001 nu rezultă, în mod analog cu cele menționate de instanța de trimitere în ceea ce privește Regulamentul nr. 2777/2000, din dispoziții care prevăd eventuala participare a Comunității la finanțarea acestor costuri.

78.      În acest sens, trebuie să se facă trimitere la Decizia 2000/773.

79.      Articolul 17 din această decizie prevedea că „participarea financiară a Comunității va acoperi [...] testele efectuate conform articolului 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764/CE”, în concordanță cu considerentul (8) al deciziei, care stipulează că participarea „trebuie de asemenea să fie prevăzută pentru testele efectuate în cadrul celei de a doua faze a regimului de testare revizuit” adoptat prin Decizia 2000/764.

80.      Totuși, această participare nu a fost stabilită la origine în mod concret în Decizia 2000/773, al cărei articol 19 prevedea că trebuia să se efectueze o reexaminare a deciziei înainte de 1 iulie 2001 „pentru a stabili participarea financiară a Comunității, în perioada cuprinsă între 1 iulie și 31 decembrie 2001, la programele de testare aprobate [...] efectuate pe animalele prevăzute la articolul 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764/CE”.

81.      Această reexaminare a fost efectiv realizată prin Decizia 2001/499, tot din perspectiva programului extins de supraveghere a ESB introdus între timp prin Regulamentul nr. 999/2001 [a se vedea considerentele (4), (5) și (7) ale deciziei citate anterior]. În special articolul 2 din Decizia 2001/499 înlocuiește articolul 18 din Decizia 2000/773 [care stabilea participarea financiară a Comunității numai pentru testele efectuate în 2001 în temeiul articolului 1 alineatele (1) și (2) din Decizia 2000/764] cu un nou text, care, coroborat cu punctul 2.2 al părții I din capitolul A din anexa III la Regulamentul nr. 999/2001, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul nr. 1248/2001, prevede la a treia liniuță că participarea financiară a Comunității la programele naționale de supraveghere a ESB acoperă deopotrivă și costurile de achiziționare a truselor de diagnostic și a reactivilor, în limita sumei de 15 euro pe test, „pentru testele efectuate între 1 iulie și 31 decembrie 2001” pe bovinele cu vârsta de peste 30 de luni supuse sacrificării normale în scopul consumului uman.

82.      Trebuie subliniat faptul că Decizia 2000/773, astfel cum a fost modificată, conform celor prevăzute la articolul 19, stabilește o participare financiară pentru testele ESB efectuate pe această categorie de bovine numai pentru perioada cuprinsă între 1 iulie și 31 decembrie 2001. Prin urmare, se pare că nu sunt acoperite de această participare testele efectuate pe aceeași categorie de bovine în prima jumătate a anului 2001, în timp ce, pe de altă parte, articolul 17 din aceeași decizie stabilea principiul conform căruia participarea financiară a Comunității era acordată pentru toate testele efectuate în temeiul articolului 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764, indiferent de data efectuării acestora.

83.      Prin urmare, în Decizia 2000/773 există deja o discrepanță între articolul 17 și articolul 19 cu privire la perioada care trebuie luată în considerare în vederea participării financiare a Comunității la testele efectuate în temeiul articolului 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764.

84.      Nu este exclus ca tocmai lipsa unei decizii a Comisiei care să stabilească în mod concret participarea financiară a Comunității la testele efectuate în temeiul articolului 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764 înainte de 1 iulie 2001 (incluzând testele efectuate la exploatația de la Gosschalk în cursul lunilor mai și iunie 2001) să fie la originea soluției „pur practice” pe care Comisia ar fi adoptat‑o, acordând o contribuție și pentru aceste teste prin linia bugetară deschisă în temeiul articolului 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2777/2000.

85.      În orice caz, nu este necesar să se mai aprofundeze acest aspect problematic, care, de altfel, nu privește testele efectuate la exploatația de la Gosschalk în cursul celui de al doilea semestru al anului 2001, care beneficiază de o contribuție financiară în temeiul articolului 18 a treia liniuță din Decizia 2000/773, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2001/499. Pentru a da instanței de trimitere un răspuns util la a patra întrebare preliminară, este relevant faptul că, pe de o parte, Decizia 2000/773, spre deosebire de Regulamentul nr. 2777/2000, nu utilizează termenul „cofinanțare”, ci termenul „contribuție financiară”, astfel încât argumentul Gosschalk întemeiat pe primul termen în legătură cu acest regulament nu ar putea fi susținut cu privire la decizia citată anterior – și, pe de altă, în opinia noastră, nu conține niciun alt element care ar putea sugera faptul că partea din costurile de efectuare a testelor ESB care nu sunt acoperite de contribuția financiară a Comunității trebuie neapărat să fie suportată de statele membre, fără a putea fi transferate, așadar, în totalitate sau parțial, operatorilor economici. Același lucru se poate spune cu privire la Decizia 90/424, în special cu privire la articolul 24 al acesteia, care constituie temeiul juridic pentru adoptarea Deciziei 2000/773.

86.      Faptul, subliniat de Gosschalk în observațiile sale scrise, că articolul 24 din Decizia 90/424 nu menționează posibilitatea ca statele membre să perceapă o taxă de la operatorii economici nu înseamnă în mod evident că acest articol ar urmări să excludă o astfel de posibilitate. Astfel, nu se poate accepta existența în dreptul comunitar a unei reguli generale potrivit căreia, cu excepția unei dispoziții exprese contrare, simplul fapt că se acordă de către Comunitate o contribuție financiară pentru anumite costuri suportate de un stat membru l‑ar împiedica pe acesta din urmă să transfere, în totalitate sau parțial, cheltuielile restante în sarcina operatorilor economici interesați.

87.      Prin urmare, propunem să se răspundă la a patra întrebare preliminară după cum urmează:

Deciziile 90/424 și 2000/773 nu se opun ca un stat membru să transfere în sarcina operatorilor economici interesați partea care nu este acoperită de o contribuție financiară a Comunității din costurile ocazionate de testele ESB efectuate de serviciile acestuia conform reglementării naționale de punere în aplicare a articolului 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764.

 Cu privire la a cincea întrebarea preliminară

88.      Prin intermediul celei de a cincea întrebări preliminare, instanța de trimitere urmărește să afle, în esență, dacă Directiva 85/73, având în vedere în special articolul 5 alineatul (4) al doilea paragraf al acesteia, se opune sau nu se opune ca un stat membru să transfere în sarcina operatorilor economici costurile ocazionate de efectuarea testelor ESB precum cele efectuate la exploatația de la Gosschalk menționate în acțiunea principală. În cazul unui răspuns negativ, instanța de trimitere urmărește să afle cerințele care trebuie îndeplinite de o taxă impusă de statul membru în acest sens.

89.      În decizia de trimitere, se presupune că testele ESB efectuate la exploatația de la Gosschalk nu intră în domeniul de aplicare al articolelor 1, 2 și 3 din Directiva 85/73 și că nu a fost stabilită o taxă comunitară pentru acestea în temeiul directivei menționate. Prin urmare, instanța de trimitere susține că un stat membru poate opta, în ceea ce privește testele ESB, pentru perceperea unei taxe naționale în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 85/73 sau a unei taxe întemeiate pe o altă bază juridică privind combaterea unei epizootii, evitând astfel, în temeiul articolului 5 alineatul (4) al doilea paragraf din directivă, domeniul de aplicare al acesteia.

90.      Comisia a susținut, la rândul său, că o taxă națională percepută pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de efectuarea testelor ESB poate fi justificată atât în temeiul articolului 5 alineatul (4) al doilea paragraf (ESB fiind în același timp o epizootie și o boală enzootică), cât și în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 85/73 (o taxă comunitară în temeiul articolelor 1, 2 și 3 din directivă nefiind prevăzută pentru testele respective la acea dată).

91.      Cu toate acestea, observăm că regimul juridic al taxelor naționale în temeiul acestor două dispoziții nu este același. Astfel, în timp ce pentru taxele naționale al căror temei este articolul 4 alineatul (2) se prevede în mod expres prin această dispoziție că trebuie să respecte principiile stabilite pentru taxele comunitare, pentru stabilirea unei taxe naționale pentru combaterea unei epizootii sau a unei boli enzootice în sensul articolului 5 alineatul (4) al doilea paragraf, statele membre dispun de mai multă libertate, întrucât Directiva 85/73 nu stabilește nicio cerință specială în acest scop.

92.      Pentru acest motiv, nu considerăm, spre deosebire de guvernul olandez și de Comisie, că nu se poate stabili dacă taxa impusă în sarcina Gosschalk în speță pentru testele ESB efectuate la întreprinderea sa intră în domeniul de aplicare al uneia sau al alteia dintre cele două dispoziții.

93.      În această privință, nu calificarea juridică dată acestei taxe de autoritățile naționale(38), ci caracteristicile obiective și finalitatea acesteia sunt relevante.

94.      Reprezentantul Gosschalk a susținut în ședință că această taxă nu intră în domeniul de aplicare al articolului 5 alineatul (4) al doilea paragraf din Directiva 85/73, în măsura în care testele ESB în discuție, efectuate pe animale în principiu sănătoase, constituie o măsură de „prevenire”, nu de „combatere” a ESB. Acest argument nu ni se pare convingător, în măsura în care termenul „combatere”, folosit la articolul 5 alineatul (4) al doilea paragraf din Directiva 85/73, nu pare să fie neapărat legat de măsuri referitoare la animale bolnave, acesta putând fi înțeles într‑un sens mai larg, care include de asemenea măsuri de prevenire a bolii.

95.      Considerăm mai degrabă că este în afara noțiunii „taxă pentru combaterea epizootiilor și a bolilor enzootice” în sensul normei citate anterior o taxă care ar fi percepută special pentru efectuarea unei inspecții sau a unui control veterinar în scopul de a acoperi parțial sau în totalitate costurile aferente. O astfel de taxă trebuie să respecte normele stabilite de Directiva 85/73. Scopul acestei directive este de a introduce norme armonizate de finanțare a inspecțiilor și a controalelor veterinare, pentru a evita ca diferența dintre taxele percepute în acest temei în diferitele state membre să conducă la denaturarea concurenței între produsele care fac obiectul organizării comune a pieței și la devierea traficului comercial [a se vedea considerentele (5) și (6) ale Directivei 96/43]. Or, efectul util al directivei ar fi afectat dacă statelor membre li s‑ar permite să impună taxe care, fiind în mod clar destinate finanțării unor inspecții și controale veterinare specifice, ar fi stabilite în funcție de criterii diferite de cele prevăzute de normele armonizate, doar pentru că s‑ar putea invoca legătura dintre acestea și combaterea unei epizootii sau a unei boli enzootice.

96.      În speță, nu se contestă că taxa impusă Gosschalk în temeiul Regulamentului tarifar este destinată acoperirii parțiale a costurilor de efectuare a testelor ESB realizate în exploatația acesteia și, în general, se aplică numai operatorilor economici proprietari de bovine supuse efectiv testelor ESB.

97.      Prin urmare, considerăm că articolul 5 alineatul (4) al doilea paragraf din Directiva 85/73 nu este relevant în prezenta cauză.

98.      În ceea ce privește aplicabilitatea articolului 4 alineatul (2) din aceeași directivă, trebuie să se arate că acesta permite statelor membre să perceapă taxe naționale „în conformitate cu dispozițiile alineatului (1)” al aceluiași articol, și anume pentru „a asigura finanțarea inspecțiilor și controalelor care nu intră sub incidența articolelor 1, 2 și 3”(39).

99.      Prin urmare, se ridică problema, care nu este ușor de rezolvat, având în vedere modul de redactare, mai degrabă neclar, a dispozițiilor relevante, dacă teste ESB precum cele efectuate la exploatația de la Gosschalk sunt considerate inspecții sau controale care intră sub incidența unuia dintre aceste articole.

100. În ceea ce privește carnea proaspătă care provine de la bovinele crescute în Comunitate, trebuie, astfel cum a confirmat Comisia în răspunsul său la întrebările scrise care i‑au fost adresate de Curte, să se facă referire doar la articolul 1 din Directiva 85/73.

101. Potrivit acestui articol, „Statele membre iau măsuri – în conformitate cu modalitățile prevăzute la anexa A – pentru perceperea unei taxe comunitare pentru cheltuielile ocazionate de inspecțiile și controalele produselor menționate în anexa respectivă [...]”.

102. Capitolul I din anexa A la Directiva 85/73 stabilește norme armonizate pentru „taxele care se aplică cărnii care intră sub incidența” anumitor directive, printre care se numără în speță Directiva 64/433, care, în conformitate cu articolul 1 din versiunea în vigoare în anul 2001, „stabilește normele sanitare pentru producția și comercializarea cărnii proaspete în scopul consumului uman de la animale domestice” din diferite specii, printre care specia bovină.

103. Reprezentantul Gosschalk a propus în ședință un răspuns afirmativ la întrebarea pe care am formulat‑o la punctul 99 de mai sus, pentru a se concluziona că sunt deja acoperite costurile de efectuare a testelor ESB prin taxa comunitară stabilită „pentru cheltuielile de inspecție aferente operațiunilor de sacrificare”, la punctul 1 din capitolul I din anexa A la Directiva 85/73, achitată deja de Gosschalk(40). Astfel, aceste teste constituiau „examene de laborator”, care, „după caz”, trebuiau să fie efectuate în cadrul inspecției post mortem, în conformitate cu punctul 40 litera (e) din capitolul VIII din anexa I la Directiva 64/433, în versiunea în vigoare la acea dată. Prin urmare, statele membre nu ar fi autorizate să perceapă o taxă specifică suplimentară pentru efectuarea testelor ESB.

104. La rândul său, Comisia susține că, deși testele ESB pot teoretic intra sub incidența inspecțiilor și a controalelor prevăzute la articolul 1 din Directiva 85/73(41), în practică nu era stabilită la acea dată o taxă comunitară în sensul acestui articol pentru teste. Dacă interpretăm în mod corect acest argument, articolul 4 din directivă ar deveni aplicabil în această situație, la fel ca în cazul, prevăzut în mod expres de acest articol, al unei inspecții sau al unui control care nu intră sub incidența articolelor 1, 2 și 3.

105. Trebuie să recunoaștem că ne este dificil să înțelegem logica acestui argument. Dacă testele ESB, care au legătură cu operațiunile de sacrificare pot intra sub incidența inspecțiilor și a controalelor prevăzute de Directiva 64/433, taxa comunitară stabilită la punctul 1 litera (a) din capitolul I din anexa A la Directiva 85/73 ar trebui să acopere, după cum susține Gosschalk, și costurile de efectuare a acestor teste, astfel încât nu ar mai exista niciun motiv și nicio posibilitate de a stabili o taxă comunitară specifică pentru testele ESB.

106. În cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Stratmann și Fleischversorgung Neuss(42), Curții i s‑a solicitat să precizeze în special dacă taxa comunitară datorată pentru inspecția cărnii proaspete în temeiul Directivei 64/433 includea și costurile unui examen bacteriologic care s‑a dovedit a fi necesar în cauza din fața instanței naționale. Curtea a răspuns afirmativ, susținând că un astfel de examen intră sub incidența noțiunii „examen de laborator”, care trebuie efectuat „după caz” în conformitate cu punctul 40 litera (e) din capitolul VIII din anexa I la Directiva 64/433.

107. Testele ESB nu sunt prevăzute în mod expres de dispozițiile Directivei 64/433 în vigoare la acea dată. Deși, astfel cum a subliniat Comisia, acestea nu constituiau controale de rutină la carnea proaspătă de vită înainte de adoptarea de către Comisie a Deciziei 2000/764, acestea puteau totuși corespunde nu doar normei amintite de Gosschalk, prevăzută la punctul 40 litera (e) din capitolul VIII din anexa I la Directiva 64/433, referitoare în special la „examenele de laborator”, care, „după caz”, trebuie să fie efectuate în cadrul inspecției post mortem, ci și normei prevăzute la punctul 27 litera (a) din capitolul VI din anexa I la Directiva 64/433, potrivit căreia inspecția sanitară ante mortem trebuie „să permită să se clarifice” în special „dacă animalele sunt atinse de o boală transmisibilă la om și la animale”.

108. Împrejurarea că la acea dată testele respective erau obligatorii în ceea ce privește bovinele care nu prezentau niciun risc doar pentru cele cu vârsta de peste 30 de luni nu pare a fi, în sine, de natură să excludă aceste teste din domeniul de aplicare al dispozițiilor Directivei 64/433 și, în consecință, al dispozițiilor coroborate ale articolului 1 și ale punctului 1 litera (a) din capitolul I din anexa A la Directiva 85/73. Astfel, în Hotărârea Stratmann și Fleischversorgung Neuss, citată anterior, Curtea a stabilit că taxa în discuție nu poate acoperi doar costurile aferente examenelor care sunt efectuate în orice situație(43).

109. Avocatul general Léger, în Concluziile prezentate în cauza în care s‑a pronunțat hotărârea menționată(44), a observat, la rândul său, cu referire la examenele bacteriologice, că acestea, chiar dacă nu sunt menționate în mod expres de dispozițiile Directivei 64/433, intră în sfera „examenelor de laborator” corespunzătoare, menite să verifice, în conformitate cu aceste dispoziții, dacă acea carne examinată nu este improprie pentru consumul uman sau periculoasă pentru sănătatea umană și, în această privință, faptul că examenele bacteriologice sunt costisitoare și se desfășoară pe parcursul mai multor zile nu constituie un motiv suficient pentru a le exclude din sfera „examenelor de laborator” la care se referă aceste dispoziții.

110. Acesta a arătat că, deși este adevărat că sistemul armonizat de finanțare a inspecțiilor și a controalelor veterinare a avut drept consecință suportarea unei părți a costului anumitor teste de către proprietarii animalelor care nu aveau nevoie de astfel de măsuri de control, este totuși conform cu „principiul instituirii unei taxe stabilite în mod forfetar ca proprietarii animalelor să suporte o taxă care este, în anumite cazuri, mai mare decât costul real al măsurilor de inspecție și de control de care a avut nevoie animalul și, în alte cazuri, mai mică decât costul respectiv”(45).

111. Fără a ține seama de considerațiile prezentate la punctele 107-110 de mai sus, două elemente ne determină să excludem posibilitatea de a se considera că testele ESB sunt incluse în inspecțiile și controalele prevăzute de Directiva 64/433 care sunt astfel acoperite de taxa comunitară vizată de dispozițiile coroborate ale articolului 1 și ale punctului 1 litera (a) din capitolul I din anexa A la Directiva 85/73.

112. Pe de o parte, cuantumul ridicat al costului mediu al testelor ESB – indicat de guvernul olandez, la acel moment, la nivelul de 90 de euro pentru material, pentru prelevare și pentru transportul eșantioanelor, precum și pentru efectuarea testului(46) – pare să nu aibă nicio legătură cu taxa comunitară forfetară în discuție (4,5 euro pe animal bovin adult), fiind de 20 de ori mai mare.

113. Pe de altă parte, deși sunt de asemenea destinate să verifice dacă acea carne examinată nu este improprie consumului uman sau periculoasă pentru sănătatea umană, testele ESB la care se face referire în acțiunea principală nu fost efectuate de la caz la caz, în urma unei evaluări a oportunității acestora operate de medicul veterinar oficial responsabil de inspecțiile ante și post mortem pentru animalele din exploatația de la Gosschalk, ci într‑un mod sistematic, pentru toate bovinele cu vârsta de peste 30 de luni aparținând acesteia din urmă. Or, Directiva 64/433 prevede o serie de examene pe care, în cadrul inspecției post mortem, medicul veterinar oficial trebuie să „le efectueze sistematic” (punctul 42 partea A din capitolul VIII din anexa I) – printre care, de exemplu, căutarea trichinelor în carnea proaspătă de porcine care conține mușchi striați, luată în considerare de Curte, alături de examenele bacteriologice, în Hotărârea Fleischversorgung și Stratmann Neuss –, însă testele ESB nu figurează printre aceste examinări. Testele menționate au fost efectuate în mod sistematic pe bovinele cu vârsta de peste 30 de luni la exploatația de la Gosschalk, în temeiul obligației impuse de dreptul național în aplicarea Deciziei 2000/764, deci a unui act diferit de Directiva 64/433. Dacă efectuarea generalizată a acestor teste ar fi trebuit considerată ca fiind deja prevăzută printre măsurile de inspecție și de control armonizate de această ultimă directivă, nu ar fi fost necesar să fie impusă prin Decizia 2000/764.

114. Cuantumul considerabil al costului testelor ESB, comparativ cu cel al taxei comunitare forfetare menționate la punctul 1 litera (a) din capitolul I din anexa A la Directiva 85/73, și caracterul sistematic al acestor teste pentru o parte substanțială a efectivului de animale, în absența unor dispoziții exprese în acest sens în Directiva 64/433, par a fi de natură să poată anula, dacă s‑ar considera că aceste teste sunt incluse printre cele acoperite de taxă, reprezentativitatea acesteia din urmă ca aproximare a unui cost mediu rezonabil pentru efectuarea inspecțiilor și a controalelor armonizate prin Directiva 64/433 în ceea ce privește bovinele. Echilibrul valorilor care stau la baza stabilirii cuantumului acestei taxe ar fi probabil afectat de aceasta.

115. Acesta este motivul pentru care dorim să dăm un răspuns negativ la întrebarea menționată la punctul 99 de mai sus, și anume în sensul că testele ESB precum cele efectuate la exploatația de la Gosschalk nu sunt incluse printre inspecțiile sau controalele care intră sub incidența articolelor 1, 2 și 3 din Directiva 85/73 și care, prin urmare, sunt acoperite de o taxă comunitară în temeiul acestei directive.

116. Rezultă că, astfel cum au susținut Comisia și guvernul olandez, articolul 4 alineatul (2) din această directivă este aplicabil situației din prezenta cauză. Această dispoziție autoriza, așadar, statul olandez să prevadă o taxă națională în sarcina operatorilor economici pentru a asigura finanțarea testelor ESB impuse la articolul 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764.

117. În ceea ce privește cerințele pe care trebuie să le îndeplinească o taxă națională în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 85/73 – problemă ridicată în a doua parte a celei de a cincea întrebări preliminare –, este suficient să reamintim, după cum arată și Comisia, că însăși această dispoziție prevede că o astfel de taxă trebuie să respecte „principiile stabilite pentru taxele comunitare”. Astfel cum subliniază Comisia, aceste principii au fost stabilite la articolul 5 alineatele (1)-(3) din directiva respectivă. Prin urmare, taxele naționale:

–        trebuie să fie stabilite astfel încât să acopere costurile suportate de autoritatea competentă cu titlu de cheltuieli salariale și sociale ocazionate de serviciile de inspecție și de cheltuieli administrative pentru efectuarea controalelor și a inspecțiilor, ce pot include și cheltuielile necesare pentru formarea permanentă a inspectorilor [articolul 5 alineatul (1)];

–        nu pot face obiectul unei rambursări directe sau indirecte [articolul 5 alineatul (2)];

–        pot fi în sumă mai mare decât nivelurile taxelor comunitare, cu condiția ca taxa globală percepută de fiecare stat membru să nu fie mai mare decât costul real al cheltuielilor de inspecție [articolul 5 alineatul (3)].

118. Firește, va fi necesar ca în acest cadru să se ia în considerare doar costurile efectiv suportate de autoritatea competentă, ceea ce înseamnă că participarea financiară acordată de Comunitate trebuie să fie dedusă. În această privință, amintim în plus că reprezentantul guvernului olandez a declarat în ședință că taxa solicitată exploatației Gosschalk pentru efectuarea testelor ESB a fost stabilită prin Regulamentul tarifar, deducând din costurile efective pentru efectuarea testelor cuantumul participării financiare comunitare.

119. Răspunsul care trebuie dat la a doua parte a celei de a cincea întrebări preliminare ar fi diferit, în schimb, dacă ar trebui să considerăm, contrar propunerilor noastre, însă conform celor susținute de Gosschalk, că testele ESB intră sub incidența inspecțiilor și a controalelor armonizate pentru care a fost stabilită taxa comunitară forfetară menționată la punctul 1 litera (a) din capitolul I din anexa A la Directiva 85/73.

120. În acest caz, ar trebui să se facă trimitere, în ceea ce privește marja de manevră lăsată statului membru de această directivă, la punctele 4 și 5 din capitolul I din anexa A la aceasta din urmă. Punctul 4 permite statului membru, „pentru a acoperi costuri mai ridicate”, fie „să majoreze sumele forfetare stabilite la punctele 1 și 2 litera (a) pentru o unitate dată” [punctul 4 litera (a)], fie „să perceapă o taxă care să acopere cheltuielile efective” [punctul 4 litera (b)]. Pe de altă parte, punctul 5 permite derogarea de la aceste sume forfetare, optând pentru reducerea lor până la valoarea costurilor reale de inspecție atunci când sunt îndeplinite anumite condiții.

121. Referindu‑se în special la punctul 4, în Hotărârea Stratmann și Fleischversorgung Neuss(47), Curtea a explicat, pe de o parte, cu privire la litera (a), că „orice majorare decisă de un stat membru trebuie să se aplice valorii forfetare a taxei comunitare în sine și să ia forma unei majorări a acesteia” și, pe de altă parte, cu privire la litera (b), că „perceperea unei taxe specifice în valoare mai mare decât nivelurile taxelor comunitare trebuie să acopere ansamblul cheltuielilor efective”.

122. Prin urmare, acesta ar fi motivul, din perspectiva pe care am expus‑o în subsidiar la punctul 119 de mai sus, pentru care, în ședință, reprezentantul Gosschalk a dedus din afirmațiile Curții că statul olandez nu putea impune societății, în plus față de taxa comunitară pe care deja o stabilise, o taxă specifică pentru a acoperi, fie și parțial, costurile pentru testele ESB. Acest stat nu putea, pentru a acoperi respectivele costuri, decât să majoreze „pentru o unitate dată” suma forfetară a taxei comunitare menționate la punctul 1 litera (a) din capitolul I din anexa A la Directiva 85/73 sau să impună, în locul acestei taxe, o taxă cu un cuantum diferit, pentru a acoperi ansamblul cheltuielilor ocazionate de inspecțiile și de controalele armonizate, în temeiul punctului 1 litera (a) din capitolul I din anexa A la directiva menționată.

123. În ceea ce privește această a doua opțiune, Curtea a declarat în Hotărârea Feyrer(48) că, deși statele membre pot folosi această opțiune „în general și în mod discreționar”, aceasta se face „cu singura condiție ca taxa să nu depășească costurile reale efective”. Astfel cum a subliniat avocatul general Léger în Concluziile prezentate în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Stratmann și Fleischversorgung Neuss(49), „respectarea acestei condiții presupune [...] să se ia în considerare ansamblul costurilor reale suportate de statul membru cu titlu de măsuri de inspecție și de control armonizate și se opune, prin urmare, cumulării taxei forfetare comunitare și a unei taxe specifice cu titlu de măsură specială”.

124. În sfârșit, afirmația Gosschalk, întemeiată pe Hotărârile Bresciani(50), Ligur Carni și alții(51) și Dubois și Général Cargo Services(52), potrivit căreia dreptul comunitar impune suportarea de către colectivitate, și nu de către operatorii economici în discuție, a costurilor ocazionate de controalele efectuate în interesul general, nu merită decât câteva scurte considerații.

125. Este adevărat că, în aceste hotărâri, Curtea a afirmat că:

–        „activitatea administrației unui stat, destinată menținerii unui regim de control sanitar de interes general, nu poate fi considerată un serviciu făcut importatorului care să justifice perceperea unei taxe pecuniare în contrapartidă”, astfel încât „costurile ocazionate [de controalele sanitare] trebuie să fie suportate de colectivitate, deoarece aceasta, în ansamblu, beneficiază de libera circulație a mărfurilor comunitare”(53);

–        activitatea statului membru importator în cursul verificărilor și al inspecțiilor sanitare autorizate pe teritoriul său de Directiva 64/433 „se exercită în interes general și nu poate fi considerată un serviciu prestat importatorului”, astfel încât „cheltuielile ocazionate de astfel de controale trebuie să fie suportate de colectivitate, deoarece aceasta, în ansamblu, beneficiază de libera circulație a mărfurilor comunitare”, în timp ce „perceperea de [...] drepturi de la importatori constituie [...] o restricție privind libera circulație a mărfurilor, interzisă de tratat”(54);

–        „costurile ocazionate de controalele sanitare [trebuie] să fie suportate de colectivitate, deoarece aceasta beneficiază, în ansamblu, de libera circulație a mărfurilor comunitare”(55).

126. Totuși, aceste afirmații nu pot fi corect analizate în afara contextului lor. În hotărârile citate anterior, reglementarea națională în discuție în fiecare dintre cauze a fost apreciată în raport cu dispozițiile Tratatului CE referitoare la libera circulație a mărfurilor. Aceste hotărâri se refereau la cazuri în care sarcinile pecuniare fuseseră impuse în mod unilateral de statul membru importator pentru a finanța efectuarea de controale, în special veterinare, realizate la frontieră sau în localitatea de tranzit sau de destinație a mărfurilor. În schimb, prezenta speță se referă la sarcini pecuniare impuse pentru controale veterinare prevăzute pentru toate statele membre de o reglementare comunitară și care trebuie efectuate în statul membru de producție, indiferent dacă mărfurile în discuție (carne proaspătă de vită) sunt destinate consumului intern sau exportului. Prin urmare, jurisprudența menționată nu poate fi aplicată în prezenta cauză(56).

127. În consecință, propunem Curții să răspundă la a cincea întrebare preliminară după cum urmează:

Directiva 85/73 nu se opune ca un stat membru să perceapă de la operatorii economici interesați o taxă națională care să acopere costurile ocazionate de testele ESB efectuate de serviciile sale în aplicarea reglementării naționale de punere în aplicare a articolului 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764. O astfel de taxă, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din această directivă, trebuie să respecte principiile prevăzute pentru taxele comunitare la articolul 5 alineatele (1)-(3) din directiva respectivă și să se refere numai la partea din costurile respective care nu este acoperită de o participare financiară a Comunității.

 Concluzie

128. Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Raad van State după cum urmează:

„1)      Testele ESB pe bovinele cu vârsta de peste 30 de luni sacrificate în scopul consumului uman, efectuate în temeiul unei obligații stabilite de o reglementare națională care pune în aplicare articolul 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764/CE a Comisiei din 29 noiembrie 2000 privind depistarea encefalopatiei spongiforme bovine la bovine și de modificare a Deciziei 98/272/CE privind supravegherea epidemiologică a encefalopatiilor spongiforme transmisibile, intră sub incidența noțiunii de teste ESB în sensul și în scopul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2777/2000 al Comisiei din 18 decembrie 2000 de adoptare a unor măsuri excepționale de susținere pentru piața cărnii de vită. Totuși, aceste teste nu fac obiectul cofinanțării comunitare instituite prin articolul 2 alineatul (2) din acest regulament, ci constituie acte prevăzute de măsuri veterinare care pot beneficia, dacă este cazul, de o contribuție financiară a Comunității în temeiul articolul 1 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 1258/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind finanțarea politicii agricole comune.

2)      Decizia 90/424/CEE a Consiliului din 26 iunie 1990 privind anumite cheltuieli în domeniul veterinar și Decizia 2000/773/CE a Comisiei din 30 noiembrie 2000 privind aprobarea programelor de supraveghere a ESB prezentate de statele membre pentru anul 2001 și de stabilire a participării financiare a Comunității nu se opun ca un stat membru să transfere în sarcina operatorilor economici interesați partea care nu este acoperită de o contribuție financiară a Comunității din costurile ocazionate de testele ESB efectuate de serviciile acestuia conform reglementării naționale de punere în aplicare a articolului 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764.

3)      Directiva 85/73/CEE a Consiliului din 29 ianuarie 1985 privind finanțarea inspecțiilor și a controalelor veterinare prevăzute de directivele 89/662/CEE, 90/425/CEE, 90/675/CEE și 91/496/CEE, astfel cum a fost modificată și codificată de Directiva 96/43/CE a Consiliului din 26 iunie 1996, nu se opune ca un stat membru să perceapă de la operatori economici interesați o taxă națională care să acopere costurile ocazionate de testele ESB efectuate de serviciile sale în aplicarea reglementării naționale de punere în aplicare a articolului 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764. O astfel de taxă, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din această directivă, trebuie să respecte principiile prevăzute pentru taxele comunitare la articolul 5 alineatele (1)-(3) din directiva respectivă și să se refere numai la partea din costurile respective care nu este acoperită de o participare financiară a Comunității.”

1 – Limba originală: italiana.

2 – JO L 321, p. 47.

3 – JO L 32, p. 14, Ediție specială, 03/vol. 5, p. 12.

4 – Directivă de modificare și codificare a Directivei 85/73 privind asigurarea finanțării inspecțiilor și controalelor veterinare ale animalelor vii și ale anumitor produse animaliere și de modificare a Directivei 90/675/CEE și a Directivei 91/496/CEE (JO L 162, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 19, p. 61).

5 – JO L 160, p. 103.

6 – JO L 160, p. 21, Ediție specială, 03/vol. 28, p. 80. Acest regulament a fost abrogat începând cu 1 iulie 2008, prin intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (JO L 299, p. 1).

7 – JO L 395, p. 13, Ediție specială, 03/vol. 7, p. 202.

8 – JO L 224, p. 29, Ediție specială, 03/vol. 8, p. 53.

9 – JO L 305, p. 35. Această decizie – modificată prin Decizia 2001/8/CE a Comisiei din 29 decembrie 2000 de modificare a Deciziei 2000/764 și de actualizare a anexei IV la Decizia 98/272/CE privind supravegherea epidemiologică a encefalopatiilor spongiforme transmisibile (JO 2001, L 2, p. 28) – a fost abrogată începând cu 1 iulie 2001 prin intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 1248/2001 al Comisiei din 22 iunie 2001 de modificare a anexelor III, X și XI la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului privind supravegherea epidemiologică și testarea encefalopatiei spongiforme transmisibile (JO L 173, p. 12, Ediție specială, 03/vol. 38, p. 64).

10 – Directiva din 26 iunie 1964 privind problemele de sănătate în domeniul schimburilor intracomunitare de carne proaspătă (JO 1964, 121, p. 2012), modificată în mai multe rânduri, ulterior modificată și codificată prin Directiva 91/497/CEE a Consiliului din 29 iulie 1991 (JO L 268, p. 69). După ce a suferit mai multe modificări, Directiva 64/433, a fost abrogată, începând cu 1 ianuarie 2006, prin Directiva 2004/41/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 de abrogare a unor directive privind igiena alimentară și normele sanitar‑veterinare referitoare la producția și comercializarea anumitor produse de origine animală destinate consumului uman și de modificare a Directivelor 89/662 și 92/118/CEE ale Consiliului, precum și a Deciziei 95/408/CE a Consiliului (JO L 157, p. 33, Ediție specială, 03/vol. 58, p. 92).

11 – JO L 1, p. 23.

12 – JO L 147, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 37, p. 213.

13 – JO L 224, p. 19, Ediție specială, 03/vol. 8, p. 43.

14 – JO L 308, p. 35.

15 – JO L 269, p. 54.

16 – JO L 181, p. 36.

17 – A se vedea Regulamentul nr. 1248/2001.

18 – Directiva 85/73 a fost abrogată, începând cu 1 ianuarie 2008, prin Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor (JO L 165, p. 1).

19 – Nederlandse Staatscourant 1994, nr. 10.

20 – Nederlandse Staatscourant 2000, nr. 247, p. 39.

21 – Nederlandse Staatscourant 1984, nr. 252.

22 – Nederlandse Staatscourant 2000, nr. 249, p. 45.

23 – Nederlandse Staatscourant 1993, nr. 99. Guvernul olandez a menționat că acest regulament a fost abrogat la 24 decembrie 2005.

24 – Nederlandse Staatscourant 2001, nr. 64, p. 31.

25 – Nederlandse Staatscourant 2001, nr. 212, p. 16.

26 –      Rec., p. I‑10333.

27 – Citată la nota de subsol precedentă.

28 – Astfel cum observă Comisia, termenul prelungit la 1 iulie 2001 a fost stabilit în măsura în care, la 1 ianuarie 2001, statele membre nu dispuneau încă, în general, de capacitatea de a supune testelor rapide ESB toate bovinele din categoria prevăzută la articolul 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764.

29 – Conform acestui articol, cuantumul contribuției „este stabilit pe test la 100 % din prețul de cumpărare (fără TVA) al truselor de diagnostic și al reactivilor, în limita sumei de 30 de euro”.

30 – Stabilirea cuantumului contribuției acordate pentru aceste teste a fost, cu toate acestea, lăsată pentru o decizie ulterioară care să fie adoptată până la 1 iulie 2001 și care a fost adoptată prin Decizia 2001/499, care, modificând articolul 18 din Decizia 2000/773, a prevăzut o contribuție de 100 % din prețul de cumpărare (fără TVA) al truselor de diagnostic și reactivi, în limita sumei de 15 euro pe test.

31 – Anexa IV partea A la Decizia 98/272, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2001/8, menționează următoarele trei metode de diagnosticare: i) „test pe baza tehnicii Western blot pentru detectarea fracțiunii rezistente la protează, PrPRES (testul Prionics Check); ii) „testul ELISA chimioluminiscent, care implică o procedură de extragere și o tehnică ELISA, prin utilizarea unui reactiv chimioluminiscent îmbunătățit (testul Enfer)”; iii) „imunodozarea PrPRES prin metoda imunometrică la două situri, numită metoda «sandwich», după denaturare și concentrare (testul CEA)”.

32 – Considerăm că poate fi ignorat faptul că dispoziția nu se referă la testele efectuate înainte de o anumită dată, ci la testele efectuate „pe animale sacrificate” înainte de o anumită dată. Astfel, din considerentul (2) al Regulamentului nr. 2777/2000 se deduce de fapt că testul ESB este în mod normal efectuat „cu ocazia sacrificării”.

33 – Expresia „și, în orice caz, înainte de 1 iulie 2001”, care încheie articolul 2 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 2777/2000, are ca scop să excludă de la cofinanțarea în discuție testele efectuate înainte de introducerea la nivel național a programului de depistare obligatorie menționat la articolul 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764, în cazul în cazul în care ar exista o întârziere a statului membru în discuție în raport cu termenul limită 1 iulie 2001, stabilit pentru punerea în aplicare a acestei ultime dispoziții.

34 – Guvernul olandez și Comisia au ajuns la această concluzie pe baza unor raționamente în parte diferite de raționamentul nostru. Potrivit în special Comisiei, cofinanțarea comunitară menționată la articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2777/2000 nu era aplicabilă Țărilor de Jos, în măsura în care acestea erau exonerate, prin Decizia 2001/3 și prin introducerea de la 1 ianuarie 2001 a obligației de a efectua teste ESB pe animalele prevăzute la articolul 1 alineatul (3) din Decizia 2000/764, de la aplicarea regimului de cumpărare menționat la articolul 3 din același regulament, nemaifiind, așadar, posibilă aplicarea articolului 2 alineatul (2) din aceasta, ceea ce constituia, potrivit Comisiei, o excepție de la regimul menționat.

35 – Reprezentantul Comisiei a observat în ședință că acest fapt nu afectează calificarea juridică ce trebuie dată testelor ESB în discuție, care, inclusiv în opinia sa, erau măsuri veterinare care ar fi putut fi finanțate de Comunitate într‑un alt mod, de exemplu, în temeiul Deciziei 90/424.

36 – A se vedea printre altele Hotărârea din 20 martie 1986, Tissier (35/85, Rec., p. 1207, punctul 9), și Hotărârea din 18 noiembrie 1999, Teckal (C‑107/98, Rec., p. I‑8121, punctul 34).

37 – Hotărârea Tissier, citată anterior, punctul 9, Hotărârea din 2 februarie 1994, Verband Sozialer Wettbewerb (C‑315/92, Rec., p. I‑317, punctul 7), și Hotărârea din 7 noiembrie 2002, Bourrasse și Perchicot (C‑228/01 și C‑289/01, Rec., p. I‑10213, punctul 33).

38 – Guvernul olandez a arătat, la punctul 53 din observațiile sale scrise, că această taxă „este (în special) întemeiată pe articolul 5 alineatul (4) din Directiva 85/73”.

39 – Sublinierea noastră.

40 – Punctul 1 din acest capitol prevede perceperea de către statele membre a următoarelor sume forfetare „pentru cheltuielile de inspecție aferente operațiunilor de sacrificare” a animalelor din specia bovină: 4,5 euro pentru bovinele adulte și 2,5 euro pentru bovinele tinere.

41 – A se vedea observațiile scrise ale Comisiei, punctul 47.

42 – Hotărârea din 30 mai 2002 (C‑284/00 și C‑288/00, Rec., p. I‑4611).

43 – Punctul 50.

44 – Concluzii prezentate la 21 martie 2002 (punctul 39).

45 – Ibidem, punctul 58.

46 – Observațiile scrise ale guvernului olandez, punctul 30.

47 – Citată anterior (punctul 56).

48 – Hotărârea din 9 septembrie 1999 (C‑374/97, Rec., p. I‑5153, punctul 27).

49 – Citate anterior (punctul 62).

50 – Hotărârea din 5 februarie 1976 (87/75, Rec., p. 129).

51 – Hotărârea din 15 decembrie 1993 (C‑277/91, C‑318/91 și C‑319/91, Rec., p. I‑6621).

52 – Hotărârea din 11 august 1995 (C‑16/94, Rec., p. I‑2421).

53 – Hotărârea Bresciani, citată anterior (punctul 10).

54 – Hotărârea Ligur Carni și alții, citată anterior (punctul 31).

55 – Hotărârea Dubois și Général Cargo Services, citată anterior (punctul 14).

56 – A se vedea, pentru un raționament parțial similar, Hotărârea din 15 aprilie 1997, Bakers of Nailsea (C‑27/95, Rec., p. I‑1847, punctele 44-46), precum și Concluziile avocatului general La Pergola prezentate la 4 iulie 1996 în aceeași cauză (nota de subsol 6 de la punctul 8).

Full & Egal Universal Law Academy