EUR-Lex -  62007CC0505 - RO

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

JULIANE KOKOTT

prezentate la 12 februarie 20091(1)

Cauza C‑505/07

Compañía Española de Comercialización de Aceite SA

[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunal Supremo (Spania)]

„Organizarea comună a piețelor în sectorul materiilor grase – Ulei de măsline – Articolul 12a din Regulamentul nr. 136/66/CEE – Depozitare privată – Organisme autorizate – Grupuri recunoscute de producători și asociațiile acestora – Întreprinderi comune având ca obiectiv menținerea unui anumit nivel minim al prețului – Aplicabilitatea regulilor de concurență în agricultură – Articolul 2 din Regulamentul nr. 26”

I –    Introducere

1.        Cât de ample sunt competențele recunoscute autorităților naționale din domeniul concurenței în domeniul agriculturii? Această întrebare reprezintă punctul nodal în prezenta cauză și oferă Curții ocazia să își detalieze jurisprudența inițiată prin Hotărârea Milk Marque și National Farmers’ Union(2).

2.        Autoritățile spaniole competente în domeniul concurenței au interzis societății cooperative Compañía Española de Comercialización de Aceite SA (Cecasa), care reprezintă o parte importantă a producției de ulei de măsline în Spania, să intervină în mod direcționat în funcționarea pieței prin intermediul achiziționării și vânzării de intervenție, menite să influențeze prețul uleiului de măsline pe piață. Interdicția se întemeia pe dispozițiile generale de drept spaniol al concurenței. Cu toate acestea, este necesar să ne punem întrebarea dacă anumite norme speciale în domeniul agriculturii nu înlătură aplicarea sau, în orice caz, nu se aplică cu prioritate asupra respectivelor prevederi legale în materia concurenței.

3.        Sesizat cu soluționarea acestui litigiu, Tribunal Supremo (Spania) a adresat Curții un număr total de cinci întrebări preliminare, care urmăresc să se stabilească dacă, într‑un caz precum cel din speță, legislația în domeniul agriculturii impune ca anumite principii generale de dreptul concurenței să rămână neaplicate.

II – Cadrul juridic

A –    Dreptul comunitar

4.        În prezenta cauză, cadrul juridic comunitar este alcătuit, pe de o parte, din principiile privind aplicabilitatea regulilor de concurență în domeniul agriculturii și, pe de altă parte, din anumite prevederi relevante cuprinse în politica agricolă comună privind sectorul uleiului de măsline.

1.      Cu privire la aplicabilitatea regulilor de concurență în domeniul agriculturii

5.        Articolul 32 alineatul (2) CE și articolul 36 primul paragraf CE [fostul articol 38 alineatul (2) și fostul articol 42 primul paragraf din Tratatul CE] dobândesc o importanță fundamentală în ceea ce privește legătura dintre regulile de concurență enunțate în Tratatul CE și politica agricolă comună. Articolul 32 alineatul (2) CE este redactat astfel:

„Cu excepția unor dispoziții contrare prevăzute la articolele 33-38, normele prevăzute în vederea instituirii pieței comune se aplică produselor agricole.”

6.        În continuare, la articolul 36 primul paragraf CE se arată:

„Dispozițiile capitolului referitor la regulile de concurență se aplică producției și comercializării produselor agricole numai în măsura stabilită de Consiliu în cadrul dispozițiilor și în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 37 alineatele (2) și (3), având în vedere obiectivele enunțate la articolul 33.”

7.        În temeiul acestei din urmă dispoziții, Consiliul a adoptat Regulamentul nr. 26(3), al cărui prim considerent include această declarație de principiu:

„[…] în conformitate cu articolul [36] din tratat, aplicarea regulilor de concurență prevăzute în tratat în domeniul producției și comercializării de produse agricole reprezintă unul dintre elementele politicii agricole comune […]”.

8.        Articolul 1 din Regulamentul nr. 26 prevede următoarele:

„De la intrarea în vigoare a prezentului regulament, articolele [81]-[86] din tratat, precum și dispozițiile necesare punerii lor în aplicare se aplică tuturor acordurilor, deciziilor și practicilor prevăzute la articolul [81] alineatul (1) și la articolul [82] din tratat privind producția sau comerțul de produse menționate în anexa [I] la tratat, sub rezerva dispozițiilor articolului 2.”

Printre produsele agricole enumerate în anexa I la Tratatul CE (fosta anexă II la Tratatul CEE) se înscrie uleiul de măsline(4).

9.        În completarea articolului 1, articolul 2 din Regulamentul nr. 26 indică:

„(1)      Articolul [81] alineatul (1) din tratat nu se aplică acordurilor, deciziilor și practicilor prevăzute la articolul anterior care sunt parte integrantă a unei organizări naționale a pieței sau care sunt necesare pentru realizarea obiectivelor prevăzute la articolul [33] din tratat. De asemenea, prezentul articol nu se aplică acordurilor, deciziilor și practicilor privind agricultorii, asociațiile de agricultori sau asociațiile de astfel de asociații dintr‑un singur stat membru, dacă, fără să presupună obligația de a practica un preț stabilit, acestea se referă la producția sau vânzarea de produse agricole sau la utilizarea de instalații comune de depozitare, de prelucrare sau de transformare a produselor agricole, cu condiția ca, prin aceste activități, Comisia să nu constate excluderea concurenței sau periclitarea obiectivelor prevăzute la articolul [33] din tratat.

(2)      După consultarea statelor membre și ținând cont de opinia întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi interesate, precum și a oricărei alte persoane fizice sau juridice considerate necesare, Comisia, sub rezerva controlului Curții de Justiție, are competența exclusivă de a hotărî, printr‑o decizie care se publică, pentru care acorduri, decizii și practici sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (1).

(3)      Comisia hotărăște fie din oficiu, fie la cererea unei autorități competente a unui stat membru sau la cererea unei întreprinderi sau asociații de întreprinderi interesate.

[…]”

10.      Regulamentul nr. 26 a fost abrogat cu începere de la 24 august 2006 și înlocuit, într‑o primă etapă, cu Regulamentul nr. 1184/2006(5) cu conținut identic. Cu începere de la 1 iulie 2008, uleiul de măsline a fost în sfârșit exclus, alături de alte produse, din domeniul de aplicare material al Regulamentului nr. 1184/2006; în prezent, uleiul de măsline este reglementat prin dispozițiile de la articolele 175 și 176, coroborate cu articolul 1 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007(6), al cărui cuprins corespunde din nou celui al reglementărilor care l‑au precedat. Cu toate acestea, întrucât actul contestat în acțiunea principală a fost emis de autoritățile spaniole înainte de apariția acestor modificări de ordin juridic, Regulamentul nr. 26 rămâne determinant pentru soluționarea prezentei cauze.

2.      Dispoziții de drept agricol pentru sectorul uleiului de măsline

a)      Organizarea comună a piețelor în sectorul uleiurilor și grăsimilor

11.      Regulamentul nr. 136/66/CEE privind organizarea comună a piețelor în sectorul uleiurilor și grăsimilor(7) cuprindea, în versiunea în vigoare(8) cu începere de la 1 noiembrie 1998, articolul 12a, potrivit căruia:

„Pentru regularizarea pieței în cazul unei grave perturbări a acesteia în anumite regiuni ale Comunității, se poate decide, în conformitate cu procedura menționată la articolul 38, autorizarea organismelor care oferă suficiente garanții și care sunt desemnate de statele membre de a încheia contracte de depozitare a uleiului de măsline pe care îl comercializează. Între organismele respective, se acordă prioritate grupurilor de producători și asociațiilor acestora recunoscute în sensul Regulamentului (CE) nr. 952/97 […].

Măsurile prevăzute la primul paragraf pot fi aplicate între altele atunci când prețul mediu constatat pe piață pe o perioadă reprezentativă este mai mic de 95 % din valoarea prețului de intervenție aplicabil în cursul campaniei 1997/1998.

Valoarea ajutorului acordat în vederea executării contractelor, precum și normele de aplicare a prezentului articol, în special cantitățile, calitățile și durata depozitării uleiurilor respective, se stabilesc în conformitate cu procedura menționată la articolul 38 în așa fel încât să aibă un impact semnificativ asupra pieței. Ajutorul poate fi acordat prin licitație.” [traducere neoficială]

12.      Cu privire la această dispoziție, considerentul (12) al Regulamentului nr. 1638/98 cuprinde următoarea explicație:

„[…] pentru îndeplinirea obiectivului constând în regularizarea ofertei de ulei de măsline în cazul unei perturbări grave a pieței, este necesar să existe un regim de ajutor pentru contractele de depozitare privată și să se acorde prioritate în ceea ce privește asemenea contracte grupurilor de producători și asociațiilor acestora recunoscute în sensul [Regulamentului nr. 952/97].” [traducere neoficială]

13.      Cu titlu complementar, este necesar să se menționeze și prevederile considerentului (11) al Regulamentului nr. 1638/98:

„întrucât regimul de achiziții prin intervenție publică reprezintă un stimulent de producție care riscă să destabilizeze piața; întrucât este necesar, prin urmare, să se elimine achizițiile prin intervenție publică și să se elimine sau să se înlocuiască trimiterile la prețul de intervenție.” [traducere neoficială]

14.      Între timp, Regulamentul nr. 136/66 a fost abrogat și înlocuit, într‑o primă etapă, pentru campania agricolă 2005/2006, prin Regulamentul (CE) nr. 865/2004(9) privind organizarea comună a piețelor în sectorul uleiului de măsline și al măslinelor de masă și, ulterior, cu începere de la 1 iulie 2008, prin Regulamentul nr. 1234/2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole(10). Articolele 31 și 33 din acest din urmă regulament cuprind, la rândul lor, o schemă de ajutoare facultative pentru depozitarea privată a uleiului de măsline. Însă, întrucât actul contestat în acțiunea principală a fost emis de autoritățile spaniole înainte de apariția acestor modificări, este necesar, în vederea soluționării prezentei cauze, să continuăm să facem trimitere la Regulamentul nr. 136/66.

b)      Dispoziții privind grupurile de producători

15.      Regulamentul (CE) nr. 952/97 al Consiliului din 20 mai 1997 privind grupurile de producători și asociațiile acestora(11), care a fost abrogat, fără a fi înlocuit(12), de la 3 iulie 1999, urmărea, potrivit articolului 1, să promoveze crearea de grupuri de producători și de asociații ale acestora în anumite regiuni din Comunitate, între care se număra și Spania, în conformitate cu prevederile articolului 2.

16.      Articolul 5 din Regulamentul nr. 952/97 include următoarele definiții:

„(1)      Grupurile de producători sunt:

(a)      înființate în vederea adaptării în comun a producției și a ofertei producătorilor care sunt membri ai acestora la cerințele pieței;

(b)      alcătuite:

–        din producători individuali sau

–        din producători individuali și organizații de producție sau de valorificare a produselor agricole, reunind numai producători agricoli.

Prin «producător» se înțelege orice exploatant al unei întreprinderi agricole situate pe teritoriul Comunității:

–        care produce produse ale solului și animaliere menționate la articolul 3 sau

–        care, reprezentând un producător de produse de bază, produce produsele prelucrate menționate la articolul 3.

(2)      Atunci când dispozițiile de drept național autorizează aceasta, statele membre pot recunoaște grupurile de producători incluzând și alte persoane decât cele menționate la alineatul (1). În acest caz, actele constitutive ale acestor grupuri trebuie să garanteze că membrii menționați la alineatul (1) dețin controlul asupra grupurilor și deciziilor adoptate de acestea.

(3)      Asociațiile sunt alcătuite din grupuri de producători recunoscute și urmăresc la un nivel mai amplu aceleași obiective ca și grupurile.” [traducere neoficială]

17.      Articolul 6 din Regulamentul nr. 952/97 instituie condițiile generale care trebuie îndeplinite de grupurile de producători și de asociațiile acestora, care trebuie în special, potrivit alineatului (1) litera (b) al articolului menționat:

„[…] să stabilească și să aplice, pentru persoanele menționate la articolul 5 alineatul (1):

–        regulile comune de producție, în special în privința calității produselor sau a utilizării practicilor biologice;

–        regulile comune de introducere pe piață;

–        regulile comune privind producția, în special norme cu privire la recoltă și disponibilitatea produselor.” [traducere neoficială]

18.      Articolul 7 din același regulament prevede că statele membre decid asupra modului de recunoaștere în termen de trei luni cu începere de la formularea solicitării și comunică decizia adoptată Comisiei, în termen de două luni.

19.      În plus, în același context, este necesar să se menționeze totodată și Regulamentul (CE) nr. 2768/98 Comisiei din 21 decembrie 1998 privind regimul de ajutor pentru depozitarea privată a uleiului de măsline(13). Articolul 1 alineatul (1) din acest regulament prevede:

„Organismele competente din statele membre producătoare încheie contracte de depozitare privată a uleiului de măsline virgin vrac în condițiile stabilite de prezentul regulament.” [traducere neoficială]

20.      În temeiul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2768/98, Comisia Comunităților Europene poate organiza licitații cu durată limitată și parțiale pentru a stabili ajutoarele care trebuie acordate în vederea realizării contractelor de depozitare privată a uleiului de măsline. Cercul candidaților potențiali la aceste licitații este definit la articolul 3 alineatul (1) astfel:

„Operatorii autorizați în acest sens de organul competent din statul membru în cauză pot prezenta oferte pentru licitațiile parțiale. Acești operatori pot fi:

a)       un grup de producători sau o asociație de astfel de grupuri, recunoscute în sensul Regulamentului (CE) nr. 952/97, sau

b)       un grup de producători sau o asociație de astfel de grupuri, recunoscute în sensul articolului 20c din Regulamentul nr. 136/66/CEE, sau

c)       o presă autorizată […] de timp de cel puțin patru campanii de comercializare […] sau

d)       o întreprindere de ambalare […]” [traducere neoficială]

B –    Dreptul național

21.      În privința dreptului spaniol, este necesar să se menționeze Legea nr. 16/1989 din 17 iulie 1989 privind protecția concurenței (Ley de Defensa de la Competencia)(14), în cadrul căreia articolul 1 alineatul 1 cuprinde o definiție a „practicilor interzise” inspirată(15) îndeaproape din prevederile articolului 81 alineatul (1) CE, formulată astfel:

„Sunt interzise orice acorduri, decizii, recomandări comune sau practici concertate sau paralele care au ca obiectiv, ca efect sau care pot avea ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței pe întreaga piață națională sau pe o parte a sa, în special cele care:

a)      stabilesc direct sau indirect prețuri sau alte condiții comerciale sau de tranzacționare;

b)      limitează sau controlează producția, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investițiile;

c)      împart piețele sau sursele de aprovizionare. […]”

22.      În plus, articolul 3 din Legea nr. 16/1989, intitulat „Condiții de autorizare”(16), prevede:

„1.      Acordurile, deciziile, recomandările și practicile menționate la articolul 1 sau categoriile acestora care contribuie la îmbunătățirea producției sau a comercializării de mărfuri și de servicii ori la promovarea progresului tehnic sau economic pot fi autorizate, cu condiția:

a)      să permită consumatorilor și utilizatorilor să profite, în mod corespunzător, de avantajele pe care le oferă;

b)      să nu impună întreprinderilor în cauză restricții care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective și

c)      să nu ofere întreprinderilor participante posibilitatea de a elimina concurența în ceea ce privește o parte semnificativă a produselor sau a serviciilor în cauză.

2.      Totodată, pot fi autorizate, în măsura în care sunt justificate de situația economică generală și de interesul public, acordurile, deciziile, recomandările și practicile menționate la articolul 1 sau categoriile acestora care:

a)      au ca obiect protejarea sau promovarea exporturilor, în măsura în care acestea nu conduc la denaturarea concurenței pe piața internă și sunt compatibile cu obligațiile ce decurg din convențiile internaționale ratificate de Spania;

b)      au ca efect o creștere suficient de semnificativă a nivelului social și economic al zonelor sau al sectoarelor în declin sau

c)      ținând cont de importanța lor scăzută, nu pot aduce atingere concurenței în mod semnificativ.”

III – Situația de fapt și procedura în acțiunea principală

23.      Cecasa este o societate pe acțiuni de drept spaniol al cărei capital este deținut în proporție de 68 % de producători de ulei, de o serie de deținători ai unor prese de ulei și de cooperative, în timp ce anumite instituții de credit și alte entități dețin împreună 32 % din capital. Cultivatorii de măsline asociați acestei întreprinderi furnizează între 50 % și 60 % din totalul producției spaniole de ulei de măsline în Spania. Obiectul de activitate al Cecasa îl reprezintă vânzarea de ulei de măsline, din decizia de trimitere reieșind că întreprinderea intenționează să fie prezentă atât pe piața națională a uleiului de măsline, cât și pe piețele comunitară și mondială.

24.      Pentru a evita o serie de „grave perturbări ale pieței” și în special o scădere a prețului uleiului de măsline, Cecasa urmărește să achiziționeze și să depoziteze ulei de măsline de îndată ce prețul scade sub un anumit prag, de aproximativ 95 % din valoarea fostului preț de achiziție comunitară de intervenție. În cazul unei creșteri a prețurilor, uleiul de măsline urmează să fie reintrodus pe piață.

25.      În vederea realizării acestui proiect, Cecasa a formulat, la 5 aprilie 2001, o cerere de autorizare individuală în sensul articolului 3 din Legea nr. 16/1989(17). Cu toate acestea, cererea de autorizare a fost respinsă printr‑o decizie pronunțată de Tribunal de Defensa de la Competencia(18) la 5 martie 2002. În susținerea deciziei, autoritatea competentă în materia concurenței menționată a indicat că proiectul propus de Cecasa era unul anticoncurențial. Acesta ar constitui un acord între concurenți având drept scop, ca și în cazul cartelurilor, influențarea prețului pe piață și împiedicarea scăderii prețurilor în cazul apariției excedentelor de producție. Acesta nu ar reprezenta un caz de excepție prevăzut la articolul 3 din Legea nr. 16/1989 și, mai ales, nu ar fi fost demonstrate avantajele invocate pentru consumatori.

26.      Împotriva deciziei pronunțate de Tribunal de Defensa de la Competencia, Cecasa a formulat acțiune în contencios administrativ la Audiencia Nacional (Camera de contencios administrativ(19)), care a respins acțiunea prin Hotărârea din 22 iulie 2005. Cu toate acestea, Audiencia Nacional a precizat că respingerea cererii de autorizare individuală nu presupunea interzicerea existenței societății reclamante ca atare, cu condiția ca, pe de o parte, aceasta să se consacre altor activități decât cele pentru care solicitase autorizarea individuală și, pe de altă parte, ca aceste activități să fie legale.

27.      Ca urmare a declarării unui recurs de către Cecasa, litigiul se află în prezent pe rolul celei mai înalte instanțe spaniole, Tribunal Supremo (Camera de contencios administrativ, denumită în continuare „instanța de trimitere”).

IV – Trimiterea preliminară și procedura în fața Curții

28.      Prin decizia din 22 octombrie 2007, primită de Curte la 19 noiembrie 2007, Tribunal Supremo a suspendat judecarea cauzei și a adresat Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Articolul 12a din Regulamentul nr. 136/66 în versiunea modificată prin Regulamentul nr. 1638/98 permite includerea unei societăți pe acțiuni alcătuite în majoritate din producători, din deținători ai unor prese de ulei și din cooperative ale cultivatorilor de măsline, dar și din entități financiare, printre «organismele» autorizate să încheie contracte de depozitare a uleiului de măsline? Se poate considera că o societate având aceste caracteristici este echivalentă cu grupurile de producători și cu asociațiile acestora recunoscute potrivit Regulamentului (CE) nr. 952/97?

2)      În ipoteza în care societatea s‑ar putea număra printre «organismele» apte să exercite activități de depozitare, «acceptarea din partea statului» de care trebuie să dispună acestea potrivit articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66 ar putea fi obținută pe calea unei cereri de dispensă («autorizare») individuală adresate autorităților naționale competente în materia concurenței?

3)      Articolul 12a din Regulamentul nr. 136/66 impune în mod imperativ Comisiei să autorizeze în fiecare caz depozitarea privată a uleiului de măsline sau, dimpotrivă, este compatibil cu existența unui mecanism agreat între producători pentru achiziționarea și depozitarea respectivului ulei de măsline, cu finanțare privată, care s‑ar activa exclusiv în aceiași termeni și în aceleași condiții în care se activează depozitarea privată cu finanțare comunitară, în vederea suplimentării și a eficientizării depozitării cu finanțare comunitară și fără să depășească limitele acesteia?

4)      Jurisprudența stabilită de Curte în Hotărârea din 9 septembrie 2003[, Milk Marque și National Farmers’ Union, C‑137/00], cu privire la aplicarea de către autoritățile interne a regulilor naționale din materia concurenței acordurilor între producători care ar putea intra, în principiu, sub incidența articolului 2 din Regulamentul nr. 26 al Consiliului, se poate extinde la acordurile care, prin caracteristicile lor și prin caracteristicile sectorului avut în vedere, pot afecta piața comunitară a uleiului de măsline în ansamblul său?

5)      În cazul în care autoritățile naționale competente în materia concurenței ar fi abilitate să aplice normele naționale acordurilor menționate care pot afecta organizarea comună a pieței uleiurilor și grăsimilor, pot aceste autorități să refuze în mod categoric unei societăți asemenea reclamantei posibilitatea de a utiliza mecanismele de depozitare a uleiului de măsline, inclusiv în situații de «perturbare gravă» în sensul articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66?”

29.      În procedura în fața Curții au prezentat observații scrise Asociación Española de la Industria y Comercio Exportador de Aceite de Oliva (Asoliva), Asociación Nacional de Industriales Envasadores y Refinadores de Aceites Comestibles (Anierac) și Comisia Comunităților Europene. Numai Cecasa și Comisia au participat la ședința ținută la 17 decembrie 2008 în fața Curții.

V –    Apreciere

A –    Cu privire la admisibilitatea cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare

1.      Cu privire la a doua parte a primei întrebări preliminare

30.      În cadrul părții a doua a primei întrebări preliminare, instanța de trimitere face referire la Regulamentul nr. 952/97, care nu mai era însă în vigoare la momentul adoptării deciziei contestate în acțiunea principală. Mai exact, regulamentul menționat nu mai era în vigoare atunci când s‑au produs faptele din acțiunea principală. În aceste circumstanțe, se ridică întrebarea dacă a doua parte a primei întrebări poate fi pertinentă în speță.

31.      În această privință, trebuie remarcat că, în principiu, revine numai instanței de trimitere să aprecieze pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, atât timp cât întrebările adresate privesc interpretarea dreptului comunitar, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe. Refuzul de a se pronunța asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanță națională este posibil numai atunci când este evident că interpretarea dreptului comunitar solicitată nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul acțiunii principale, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util întrebărilor care i‑au fost adresate(20). Este necesar să evidențiem că nu aceasta este situația în speță.

32.      Desigur, după abrogarea Regulamentului nr. 952/97, nu a fost adoptată nicio reglementare care să îi succeadă și, la data respectivă, legiuitorul comunitar a considerat chiar că nu mai este necesar niciun ajutor specific pentru grupurile de producători în cadrul dezvoltării rurale; prin urmare, schema de ajutoare prevăzută de Regulamentul nr. 952/97 nu mai urma să fie continuată(21).

33.      Cu toate acestea, Regulamentul nr. 952/97 nu și‑a pierdut orice relevanță practică ca urmare a abrogării. Astfel, o serie de acte ulterioare ale instituțiilor comunitare fac trimitere expresă la Regulamentul nr. 952/97(22). În plus, noțiunile „grupuri de producători” și „asociații ale grupurilor de producători” continuă să fie utilizate, chiar fără trimitere concretă la dispozițiile Regulamentului nr. 952/97(23). Interpretarea regulamentului în cauză nu poate fi considerată prin ipoteză lipsită de orice semnificație numai ca urmare a faptului că acesta nu mai este în vigoare.

34.      În speță se mai adaugă în mod special faptul că grupurile autorizate de producători și asociațiile acestora dețin un rol în cadrul articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66. Interpretarea acestei dispoziții, care este aplicabilă ratione temporis cauzei principale(24), constituie punctul central al prezentei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare. Cu ocazia redactării acestei prevederi, legiuitorul comunitar s‑a referit în mod expres la Regulamentul nr. 952/97(25).

35.      În aceste condiții, a doua parte a primei întrebări preliminare, prin care se solicită interpretarea Regulamentului nr. 952/97, nu pare, în niciun caz nu în mod vădit, lipsită de relevanță în ceea ce privește soluționarea acțiunii principale. Într‑un asemenea caz, Curtea este obligată să răspundă la întrebările privind interpretarea dreptului comunitar care îi sunt adresate.

2.      Cu privire la întrebările preliminare privitoare la articolul 12a din Regulamentul nr. 136/66

36.      În plus, pertinența întrebărilor preliminare formulate de Tribunal Supremo a fost pusă sub semnul îndoielii în fața Curții, în măsura în care acestea privesc interpretarea articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66. Dat fiind că Cecasa nu a urmărit nicicând să beneficieze de schema de ajutor prevăzută la articolul menționat, iar Comisia nu a emis nicio autorizație de depozitare privată în sensul dispoziției amintite, întrebările care privesc aceste aspecte nu ar avea nicio legătură cu soluționarea acțiunii principale.

37.      Nu împărtășim acest punct de vedere. Desigur, nu se pune problema aplicării, în speță, a sistemului de depozitare privată a uleiului de măsline subvenționat de Comunitate. Cu toate acestea, interpretarea și înțelegerea corectă a articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66 pot dobândi o importanță considerabilă în aprecierea datelor prezentei cauze din punctul de vedere al dreptului concurenței. Într‑adevăr, din dispoziția respectivă, inclusiv din obiectivele enunțate de aceasta și din economia sa, se pot deduce anumite aprecieri cu incidență în speță asupra interpretării și aplicării regulilor de concurență.

38.      Așadar, și în privința acestui aspect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare este admisibilă.

B –    Evaluarea conținutului întrebărilor preliminare

39.      Prezenta cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare urmărește, în ansamblu, să se stabilească marja de apreciere de care continuă să beneficieze autoritățile naționale în aplicarea dreptului național propriu al concurenței în domeniul agriculturii. Ținând seama de supremația dreptului comunitar, rezultă că această marjă de apreciere nu poate depăși limitele prevăzute de reglementarea agricolă comunitară.

40.      În cazul în care s‑ar dovedi că achiziționarea și vânzarea de intervenție a uleiului de măsline preconizate de Cecasa sunt justificate în temeiul dispozițiilor din dreptul agricol, ar fi necesar să fie analizate deopotrivă și din perspectiva aplicării regulilor de concurență. În acest context, întrebările adresate Curții de Tribunal Supremo privesc, pe de o parte, interpretarea articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66 și a dispozițiilor conexe acestuia și, pe de altă parte, interpretarea articolului 2 din Regulamentul nr. 26.

1.      Cu privire la prima întrebare preliminară

41.      Prima întrebare preliminară este consacrată domeniului ratione personae al articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66. Aceasta urmărește clarificarea aspectului dacă dispoziția în cauză poate să se aplice în cazul unei societăți private pe acțiuni precum Cecasa.

a)      Cu privire la prima parte a primei întrebări preliminare

42.      Prin intermediul primei părți a primei întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă o societate privată pe acțiuni precum Cecasa poate să fie considerată un organism autorizat să încheie contracte de depozitare a uleiului de măsline, în sensul articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66.

43.      Noțiunea de organism nu este definită nici la articolul 12a și nici de o altă prevedere din Regulamentul nr. 136/66. În speță, se ridică pentru început întrebarea dacă o întreprindere privată poate fi calificată drept organism în sensul acestei dispoziții. În continuare, este necesar să se verifice dacă împrejurarea că o serie de investitori financiari dețin, alături de producători de ulei, de o serie de deținători ai unor prese de ulei și de cooperative, o participație în cadrul întreprinderii menționate se opune calificării acesteia drept organism în sensul articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66.

–        Nicio limitare la organismele publice sau de stat

44.      Astfel cum amintește în mod corect Cecasa, noțiunea de organism în sensul articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66 nu trebuie înțeleasă în mod greșit ca incluzând numai organismele publice sau de stat(26).

45.      Simplul fapt că termenul utilizat pentru a desemna „organismele” în anumite versiuni lingvistice ale articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66 este identic cu cel utilizat în mod specific în alte acte – în special la articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2768/98 – pentru a desemna organismele publice(27) nu poate însemna în mod obligatoriu că, la articolul 12a din Regulamentul nr. 136/66, cuvântul „organism” desemnează, la rândul său, exclusiv organisme publice sau de stat. Într‑adevăr, trebuie avut în vedere faptul că, în ceea ce privește definiția noțiunii respective, o serie de alte versiuni lingvistice instituie o diferență între termenul „organisme”, astfel cum este prevăzut la articolul 12a din Regulamentul nr. 136/66, și expresia „organisme din statele membre”, prevăzută la articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2768/98(28). Ținând seama de astfel de diferențe între diferitele versiuni lingvistice din dispozițiile de drept agricol aplicabile, prevederea în cauză trebuie interpretată în funcție de economia generală și de finalitatea urmărită de reglementarea al cărei element component îl constituie(29).

46.      Din spiritul și din finalitatea articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66, potrivit căruia a fost instituită o schemă de ajutor cuprinzând contracte de depozitare privată(30), rezultă că domeniul de aplicare al acestei dispoziții nu poate fi limitat la organismele publice. Dimpotrivă, în general, organismele astfel desemnate sunt unele private.

47.      Din economia generală a prevederii în discuție rezultă totodată că organismele private sunt avute în vedere în rândul organismelor în sensul articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66. Astfel, aceste organisme trebuie să fie autorizate să încheie contracte de depozitare „pentru uleiul de măsline pe care îl comercializează”. Cu toate acestea, comercializarea nu reprezintă nicidecum o activitate rezervată organismelor publice, ci una care poate fi exercitată de asemenea de organisme private, ceea ce, în cadrul unei economii de piață deschise(31), constituie, fără îndoială, regula generală. În plus, cerința privind „garanțiile suficiente”, astfel cum este prevăzută la articolul 12a din Regulamentul nr. 136/66, vizează, la rândul său, mai curând activitatea organismelor private decât pe cea a organismelor publice.

48.      Prin urmare, întreprinderile private pot constitui organisme în sensul articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66.

–        Participarea investitorilor financiari

49.      În plus, trebuie să se verifice dacă participarea în cadrul întreprinderii în cauză a unor investitori financiari, în afara producătorilor de ulei, a deținătorilor de prese de ulei și a cooperativelor, se opune calificării drept organisme în sensul articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66.

50.      Modul de redactare articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66 nu oferă detalii cu privire la acest aspect. Cu toate acestea, este necesar, pentru a interpreta o dispoziție de drept comunitar, să se țină seama nu doar de termenii utilizați de aceasta, ci și de contextul în care se înscrie și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte(32).

51.      Finalitatea Regulamentului nr. 136/66, precum și cea a Regulamentului de modificare nr. 1638/98 nu se opun includerii întreprinderilor mixte, în cadrul cărora anumiți investitori dețin o participație, alături de producători de ulei, de o serie de deținători de prese de ulei și de anumite cooperative. Nu există niciun indiciu în sensul că participarea investitorilor privați ar putea compromite obiectivul care constă în regularizarea ofertei de ulei de măsline prin intermediul unui mecanism de depozitare privată și de remediere a unor grave perturbări ale pieței(33). În special, nu poate fi admisă de la bun început ipoteza că implicarea unor investitori financiari ar duce la apariția unor standarde de calitate inferioare și a unui know‑how mai redus în privința depozitării uleiului de măsline. Cu încă și mai puțin temei se poate deduce aceeași concluzie în cazul în care, ca în situația Cecasa, investitorii financiari dețin numai o participație minoritară în întreprinderea în cauză. Dimpotrivă, o astfel de participație este de natură să consolideze puterea financiară a întreprinderii în cauză și să contribuie astfel la posibilitatea acesteia de a oferi „garanțiile suficiente” cerute la articolul 12a.

52.      În sfârșit, în ceea ce privește contextul normativ, este cert că întreprinderile mixte în care investitorii financiari dețin o participațiune nu sunt enumerate expres la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul de aplicare nr. 2768/98 al Comisiei. Cu toate acestea, numai pe baza împrejurării menționate nu se poate deduce că întreprinderile mixte sunt în mod obligatoriu excluse din domeniul de aplicare al articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66. Într‑adevăr, astfel cum recunoaște Comisia însăși, lista organismelor enumerate la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul de aplicare nr. 2768/98 nu este una exhaustivă.

53.      Mai mult, Regulamentul nr. 2768/98 constituie un simplu regulament de aplicare al Comisiei, adoptat în temeiul unei organizări comune a piețelor instituită de Consiliu și, în cazul concret, în aplicarea articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66. Faptul că acesta din urmă reprezintă un regulament de bază al Consiliului îi conferă o valoare superioară celei a regulamentului de aplicare, iar Comisia nu poate să restrângă domeniul său de aplicare fără o abilitare expresă. Articolul 12a alineatul (3) din Regulamentul nr. 136/66 nu conferă Comisiei vreo astfel de autorizare. Dimpotrivă, potrivit dispoziției menționate, Comisia este autorizată exclusiv să stabilească valoarea ajutorului acordat pentru depozitarea privată și detaliile tehnice, cum ar fi cantitățile, calitatea și durata depozitării de ulei de măsline ce trebuie depozitat, precum și să definească procedura de acordare a ajutorului. În schimb, autorizarea de adoptare a dispozițiilor de aplicare nu cuprinde, nici din perspectiva obiectului și nici din cea a finalității, eventuala limitare a domeniului de aplicare ratione personae al articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66.

54.      Prin urmare, o întreprindere privată, în cadrul căreia o serie de investitori financiari dețin, alături de producători de ulei, de deținători ai unor prese de ulei și de anumite cooperative, o participație trebuie să fie considerată drept organism în sensul articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66.

55.      Este de la sine înțeles că aplicarea efectivă a articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66 în cazul unei întreprinderi de acest tip este condiționată de respectarea altor cerințe prevăzute de această dispoziție: pe de o parte, întreprinderea în cauză trebuie să ofere „garanții suficiente” și să fie autorizată în statul membru respectiv(34) și, pe de altă parte, este necesar să existe o situație de perturbare gravă a pieței, iar Comisia trebuie să acorde autorizația de depozitare privată în cadrul unei proceduri de comitologie, în temeiul articolului 38 din Regulamentul nr. 136/66. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, depozitarea privată de ulei de măsline nu poate fi considerată justificată din perspectiva articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66.

b)      Cu privire la a doua parte a primei întrebări preliminare

56.      Prin intermediul celei de a doua părți a primei întrebări formulate, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă o societate privată pe acțiuni precum Cecasa poate fi considerată echivalentă grupurilor recunoscute de producători și de asociații ale acestora, în sensul Regulamentului nr. 952/97.

–        Grupul de producători

57.      Pentru a fi considerat grup de producători, în sensul Regulamentului nr. 952/97, organismul în cauză trebuie să îndeplinească o serie de cerințe enumerate la articolele 5 și 6 din același regulament.

58.      În această privință, cerințele privitoare la obiectul de activitate al unui grup de producători sunt fundamentale: potrivit articolului 5 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 952/97, grupul trebuie să fi fost constituit în dublul scop al adaptării în comun a producției și a ofertei producătorilor care sunt membri la cerințele pieței. Un grup precum Cecasa are într‑adevăr ca domeniu de activitate vânzarea de ulei de măsline și urmărește în special regularizarea ofertei cu privire la uleiul produs de asociații proprii prin intermediul achiziției și vânzării de intervenție. Însă aceasta nu înseamnă – în niciun caz nu din perspectiva informațiilor disponibile în speță – că este îndeplinit al doilea obiectiv impus, care constă în adaptarea producției de ulei de măsline la cerințele pieței. În aceste condiții, scopul în care a fost constituită o societate precum Cecasa nu îndeplinește cerințele cumulative prevăzute la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 952/97.

59.      Prin urmare, nu mai este necesar să se verifice dacă o întreprindere precum Cecasa poate să îndeplinească celelalte cerințe impuse de Regulamentul nr. 952/97. Astfel, împrejurarea că Cecasa nu îndeplinește prima condiție – și anume cea prevăzută la articolul 5 alineatul (1) litera (a) – este suficient pentru ca aceasta să nu poată fi considerată drept un grup de producători în sensul Regulamentului nr. 952/97.

–        Asociațiile grupurilor de producători

60.      Articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 952/97 definește asociațiile ca fiind alcătuite din grupuri de producători recunoscute, care urmăresc la un nivel mai amplu aceleași obiective ca și grupurile.

61.      O asociație a grupurilor de producători, asemenea grupurilor de producători care reprezintă membrii asociației, trebuie să aibă ca obiectiv adaptarea producției și a ofertei de ulei de măsline la cerințele pieței [articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 952/97]. Articolul 6 alineatul (1) litera (b) prima liniuță din Regulamentul nr. 952/97 arată că activitatea unei astfel de asociații nu se poate limita la oferta și la comercializarea corespunzătoare a uleiului de măsline: potrivit acestei dispoziții, grupurile de producători și asociațiile acestora trebuie să determine și să aplice deopotrivă regulile comune pentru producția de ulei de măsline.

62.      O întreprindere care, asemenea Cecasa în prezenta cauză, nu urmărește niciun obiectiv de acest tip și nu desfășoară o activitate legată de producția de ulei de măsline a producătorilor și a cooperativelor care alcătuiesc membrii săi(35) nu poate fi avută în vedere ca o asociație a grupurilor de producători.

63.      În împrejurări precum cele din cauza principală, o întreprindere precum Cecasa nu poate fi, așadar, considerată nici grup de producători și nici asociație a grupurilor de producători în sensul Regulamentului nr. 952/97. Totuși, această constatare înseamnă numai că societății în cauză nu îi poate fi acordată prioritate cu ocazia încheierii de contracte de depozitare privată [articolul 12a alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 136/66], fără ca prin aceasta întreprinderea să poată fi împiedicată să solicite autorității naționale competente autorizarea în calitate de (alt) organism în sensul articolului 12a alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 136/66.

c)      Concluzie intermediară

64.      O societate privată pe acțiuni al cărei obiect de activitate îl reprezintă vânzarea de ulei de măsline și care și‑a stabilit ca obiectiv influențarea ofertei pe piață prin achiziționarea și vânzarea țintă de ulei de măsline poate fi considerată drept organism în sensul articolului 12a alineatul (1) din Regulamentul nr. 136/66, în versiunea care rezultă din Regulamentul nr. 1638/98. Participarea, în cadrul societății pe acțiuni menționate, a unei serii de investitori financiari, alături de producători de ulei, de deținători ai unor prese de ulei și de anumite cooperative, nu se opune unei astfel de calificări. Totuși, în circumstanțe precum cele din cauza principală, o astfel de societate pe acțiuni nu poate fi considerată drept grup de producători sau asociație a grupurilor de producători în sensul Regulamentului nr. 952/97.

2.      Cu privire la a doua întrebare preliminară

65.      Răspunsul pe care l‑am propus la prima întrebare presupune că o societate pe acțiuni precum Cecasa poate fi considerată drept organism căruia i se aplică articolul 12a din Regulamentul nr. 136/66. În aceste condiții, este necesar să se răspundă deopotrivă la cea de a doua întrebare preliminară, prin intermediul căreia instanța de trimitere urmărește, în esență, să se stabilească dacă autorizarea unui organism, în sensul articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66, poate fi acordată de către autoritățile naționale competente în materia concurenței potrivit unei proceduri de aplicare a regulilor de concurență.

66.      Nici Regulamentul nr. 136/66 și nici Regulamentele nr. 952/97 și 2768/98 nu stabilesc autoritatea competentă, în cadrul unui anumit stat membru, să elibereze autorizația de a încheia contracte de depozitare privată a uleiului de măsline.

67.      Prin urmare, punctul de pornire în formularea răspunsului la cea de a doua întrebare îl reprezintă autonomia procedurală a statelor membre. Astfel, revine statelor membre să desemneze organele naționale competente în materia transpunerii dreptului comunitar și să stabilească modalitățile procedurale aplicabile, trebuind să respecte în acest sens principiile efectivității și echivalenței(36).

68.      Din perspectiva dreptului comunitar, nu este, așadar, nicidecum exclusă posibilitatea ca un stat membru să încredințeze autorităților naționale competente în materia concurenței atribuția de a aplica, în cadrul procedurilor în materia dreptului concurenței, și prevederile de drept agricol și, cu această ocazie, să emită autorizații în temeiul dreptului agricol. Astfel, poate fi întemeiată varianta instituirii, după caz, a unui ghișeu unic pentru eliberarea anumitor autorizații, scutind astfel persoanele interesate de o multitudine de demersuri și proceduri administrative variate(37).

69.      Cu toate acestea, dacă dreptul național admite posibilitatea recunoașterii unui organism în sensul articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66 de către autoritatea națională competentă în materia concurenței, principiul efectivității impune garantarea obligației ca autoritatea respectivă să aplice deopotrivă și dispozițiile relevante de drept agricol în mod efectiv. În speță, aceasta presupune în special că, în cadrul procedurii pe care o aplică, autoritatea competentă în materia concurenței trebuie să efectueze toate verificările necesare pentru a constata dacă organismul care solicită autorizarea „oferă garanții suficiente” în sensul articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66.

70.      Pentru a rezuma, trebuie reținute următoarele:

Dreptul comunitar nu se opune unei situații juridice naționale în cadrul căreia autorizarea organismelor, în sensul articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66, poate fi efectuată deopotrivă în cadrul unei proceduri de aplicare a dreptului concurenței de către autoritățile naționale competente în materie, cu condiția să se garanteze că, în cadrul acestei proceduri, sunt aplicate în mod efectiv dispozițiile relevante din dreptul agricol și că se efectuează toate verificările necesare.

3.      Cu privire la a treia întrebare preliminară

71.      Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere urmărește, în esență, să se stabilească dacă articolul 12a din Regulamentul nr. 136/66 se opune unui mecanism de achiziționare și depozitare a uleiului de măsline, agreat și finanțat în mod privat și exploatat fără autorizare din partea Comisiei.

72.      În această privință, trebuie amintit că articolul 12a din Regulamentul nr. 136/66 introduce exclusiv o schemă de ajutor comunitar în materia depozitării private de ulei de măsline(38). Această prevedere nu este nicidecum menită să reglementeze în mod exhaustiv autorizarea depozitării private a uleiului de măsline, astfel încât orice depozitare privată realizată în afara condițiilor impuse la articolul 12a să fie interzisă. Nici conținutul și nici finalitatea ori economia generală a dispoziției respective nu acreditează ideea că legiuitorul comunitar ar fi dorit să limiteze în acest mod libera inițiativă a întreprinderilor.

73.      Din perspectiva principiului subsidiarității [articolul 5 alineatul (2) CE], este totodată necesar să presupunem că legiuitorul comunitar nu intenționa să excludă complet inițiativele descentralizate privitoare la depozitarea privată. Astfel cum s‑a explicat cu ocazia ședinței, asemenea inițiative pot eventual produce efecte asupra funcționării pieței în anumite state membre și regiuni cu mai mare rapiditate și flexibilitate decât ar permite mecanismul creat la nivel comunitar, potrivit articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66, ținând seama de constrângerile tehnice de ordin procedural și bugetar care îi sunt specifice; ambele sisteme pot, eventual, să se completeze reciproc în mod util.

74.      Pe cale de consecință, în principiu este permis organismelor private să adopte măsuri în vederea depozitării private a uleiului de măsline, chiar și în afara domeniului reglementat de articolul 12a din Regulamentul nr. 136/66. În speță, tocmai acesta este scopul urmărit de Cecasa prin intenția sa de finanțare a propriului mecanism în mod privat și, astfel cum reiese din declarațiile unanim subscrise de către toate părțile la procedură, fără a urmări să beneficieze de vreun ajutor comunitar.

75.      Or, în cazul în care depozitarea privată trebuie, astfel cum se întâmplă în speță, să fie realizată fără a pretinde să se beneficieze de schema de ajutor prevăzută la articolul 12a din Regulamentul nr. 136/66, rezultă, în principiu, că nici constatarea unei perturbări grave a pieței care se prevede și nici autorizația din partea Comisiei, în sensul dispoziției în discuție, nu sunt necesare. Cu toate acestea, în același timp, organismul respectiv nu poate nici să se prevaleze de prevederile articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66 pentru a justifica propriul proiect de depozitare privată și pentru a eluda aplicarea regulilor generale în vigoare în materia pieței uleiului de măsline. Dimpotrivă, depozitarea privată trebuie să se realizeze în acest caz cu respectarea dreptului comunitar în general, precum și a dispozițiilor de drept național conforme cu dreptul comunitar și, în special, a regulilor jocului ce guvernează dreptul concurenței aplicabile în speță, întrucât agricultura nu este un spațiu liber de concurență(39).

76.      În calitate de concluzie intermediară putem, prin urmare, să reținem următoarele:

Articolul 12a din Regulamentul nr. 136/66 nu se opune unui mecanism de achiziționare și depozitare a uleiului de măsline, agreat și finanțat în mod privat. Cu toate acestea, un astfel de mecanism trebuie să fie pus în funcțiune cu respectarea regulilor generale în vigoare pe piața uleiului de măsline și în special conform dreptului concurenței aplicabil de la caz la caz.

4.      Cu privire la a patra întrebare preliminară

77.      Prin intermediul celei de a patra întrebări preliminare, instanța de trimitere urmărește, în esență, să se stabilească dacă autoritățile naționale competente în materia concurenței pot să aplice deopotrivă dreptul național al concurenței în cazul unui acord între producători în sensul articolului 2 din Regulamentul nr. 26 al Consiliului, în cazul în care acest acord poate afecta piața uleiului de măsline nu doar la nivel național, ci și la nivel comunitar.

a)      Observație preliminară cu privire la două premise de la care pornește instanța de trimitere

78.      Prin intermediul întrebării adresate, instanța de trimitere pornește de la două premise fundamentale: pe de o parte, mecanismul de achiziționare și vânzare de intervenție conceput de Cecasa ar putea „prezenta o dimensiune comunitară” și ar putea afecta piața uleiului de măsline la nivel comunitar (prima premisă) și, pe de altă parte, acest proiect ar putea intra sub incidența articolului 2 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 26 (a doua premisă).

79.      Mecanismul conceput de Cecasa ar deține o „dimensiune comunitară” (prima premisă) dacă ar fi de natură să afecteze comerțul între statele membre [a se vedea „clauza caracterului transfrontalier” de la articolul 81 alineatul (1) CE]. În această privință, din constatările privind situația de fapt ale Tribunal Supremo reiese că asociații cultivatori de măsline ai Cecasa furnizează între 50 și 60 % din totalul producției naționale de ulei a Spaniei, ceea ce înseamnă că proiectul Cecasa ar putea, eventual, să îi permită acesteia să influențeze direct mai bine de jumătate din piața spaniolă a uleiului de măsline. În plus, Asoliva arată că respectiva piață spaniolă reprezintă aproximativ 45 % din piața comunitară, altfel spus aproape jumătate din aceasta. În aceste condiții, în mod întemeiat se poate considera că achiziționarea și vânzarea de intervenție preconizate de Cecasa pot avea repercusiuni considerabile nu doar asupra pieței spaniole a uleiului de măsline, ci și asupra totalității pieței comunitare a produsului respectiv și, așadar, asupra comerțului între statele membre.

80.      Mai mult, pentru a intra sub incidența articolului 2 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 26 (a doua premisă), proiectul Cecasa ar trebui să constituie un acord, o decizie sau o practică a unor exploatanți agricoli, asociații de exploatanți sau grupări de astfel de asociații.

81.      Deși, astfel cum am indicat mai sus(40), Cecasa nu poate să fie considerată pur și simplu drept echivalentul unui grup de producători sau al unei asociații a acestora, în orice caz nu atunci când aceste noțiuni sunt interpretate în lumina definițiilor enunțate la articolul 5 din Regulamentul nr. 951/97, nu este mai puțin adevărat că, în măsura în care acțiunile Cecasa sunt deținute într‑o cotă de 68 % de producători de ulei, de o serie de deținători de prese de ulei și de anumite de cooperative, proiectul Cecasa ar putea, eventual, să fie calificat drept acord sau decizie a exploatanților agricoli în sensul articolului 2 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 26.

82.      În definitiv, cu toate acestea, nu este strict necesar ca, pentru a se răspunde la întrebarea preliminară, să se verifice în mod exhaustiv exactitatea celor două premise ale instanței de trimitere. Într‑adevăr, astfel cum vom demonstra în continuare, ar fi posibil să se aplice dreptul național al concurenței chiar dacă proiectul Cecasa ar intra sub incidența articolului 81 alineatul (1) CE și a articolului 2 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 26.

b)      Aprecierea întrebării preliminare

83.      Pentru a răspunde la cea de a patra întrebare preliminară, este necesar să se pornească de la ipoteza că organizările comune ale piețelor în cazul produselor agricole nu constituie un caz în care nu sunt aplicate regulile de concurență; dimpotrivă, menținerea unei concurențe efective pe piețele produselor agricole face parte dintre obiectivele politicii agricole comune(41).

84.      Conform unei jurisprudențe constante, dreptul comunitar și dreptul național în materia concurenței se aplică în paralel, dat fiind că acestea analizează practicile restrictive din perspective diferite. În timp ce articolele 81 CE și 82 CE au în vedere practicile menționate în temeiul restricțiilor care ar putea rezulta prin efectul lor în cadrul comerțului între statele membre, legislațiile interne, având la bază rațiuni specifice fiecăreia dintre ele, analizează practicile restrictive numai în respectivul context(42). În cadrul Hotărârii Milk Marque și National Farmer’s Union, Curtea a confirmat în mod expres acest principiu și în ceea ce privește dreptul agricol, inclusiv organizările comune ale piețelor(43).

85.      Împrejurarea că este avută în vedere o cauză cu impact transfrontalier sau „o dimensiune comunitară” nu se opune aplicării dreptului național al concurenței(44). Astfel, circumstanța că acordurile, deciziile sau practicile, în sensul clauzei caracterului transfrontalier de la articolul 81 alineatul (1) CE, sunt de natură să afecteze comerțul între statele membre nu conduce nicidecum la aplicarea exclusivă a dreptului comunitar al concurenței și nici nu blochează aplicarea dreptului național al concurenței, ci, dimpotrivă, astfel cum s‑a amintit în mod corect mai sus, la aplicarea în paralel a celor două sisteme de drept al concurenței menționate.

86.      Aplicarea dreptului național al concurenței nu ar putea să fie exclusă nici în cazul în care prezenta cauză ar trebui, eventual, să intre sub incidența articolului 2 din Regulamentul nr. 26. Această din urmă dispoziție cuprinde doar o serie de reguli specifice care privesc aplicarea dreptului comunitar al concurenței în domeniul agriculturii: pe fond, articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 26 exclude anumite acorduri și o serie de decizii și practici din domeniul interdicției prevăzute la articolul 81 alineatul (1) CE. Pe plan procedural, prevederile articolului 2 alineatul (2) coroborat cu alineatul (3) din Regulamentul nr. 26 transferă în special Comisiei competența exclusivă de a constata, la cerere, căror acorduri, decizii și practici le este aplicabilă excepția prevăzută la alineatul (1)(45).

87.      Articolul 2 din Regulamentul nr. 26 nu cuprinde însă nicio indicație în privința raportului dintre dreptul comunitar și cel național al concurenței. Alineatul (2) al acestei prevederi nu trebuie în niciun caz să fie greșit interpretat în sensul că reprezintă o astfel de indicație. Într‑adevăr, exclusivitatea prevăzută în această dispoziție nu are drept consecință înlăturarea aplicării dreptului național al concurenței, determinând doar ce autoritate este competentă să aplice dreptul comunitar al concurenței. În definitiv, articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 26 se aseamănă, dată fiind exclusivitatea pe care o prevede, regulii generale de competență enunțate la articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 17(46), în versiunea aflată în vigoare până la 30 aprilie 2004(47).

88.      Competența exclusivă a Comisiei în privința aplicării anumitor prevederi de drept comunitar al concurenței nu exclude posibilitatea ca dreptul național al concurenței să fie, la rândul său, aplicat în paralel aceleiași cauze, mai exact de către o autoritate națională. În plus, în cazul în care, astfel cum se întâmplă în speță, cauza nu conduce la inițierea unei proceduri în fața Comisiei în temeiul articolului 2 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 26, este chiar posibil să fie aplicat exclusiv dreptul național al concurenței.

89.      Exclusiv din dorința de a fi exhaustivi, este necesar să se adauge că aplicarea dreptului național al concurenței ar fi exclusă în speță în cazul în care Cecasa ar reprezenta o operațiune de concentrare de dimensiuni comunitare între întreprinderi [prevederile articolului 1 alineatul (1) coroborat cu articolul 21 alineatul (2) și cu articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul privind controlul concentrărilor(48)]. Totuși, aceasta ar presupune că Cecasa, constituită ca întreprindere comună, corespunde noțiunii de concentrare prevăzute de articolul 3 din Regulamentul privind controlul concentrărilor și că pragurile cifrelor de afaceri stabilite la articolul 1 alineatele (2) sau (3) din același regulament să fie atinse; în cauza principală, instanța de trimitere este competentă să verifice acest aspect.

c)      Indicațiile din dreptul comunitar privitoare la aplicarea dreptului național

90.      Chiar dacă autoritățile naționale competente în materia concurenței pot, așadar, să aplice propriul drept național al concurenței într‑un caz precum cel din speță, acestea nu beneficiază totuși de o deplină libertate de acțiune pe fond și, potrivit unei jurisprudențe constante, trebuie să respecte o serie de reguli din dreptul comunitar care decurg din supremația acestuia(49).

91.      Într‑o cauză care nu este cade exclusiv sub incidența domeniului de aplicare material al articolului 81 alineatul (1) CE, ci și sub incidența dreptului național al concurenței, autoritățile naționale nu pot să adopte o decizie aflată în contradicție cu decizia Comisiei sau să creeze riscul apariției unei astfel de contradicții(50). Mai mult, începând cu 1 mai 2004, acestea sunt obligate să aplice articolul 81 alineatul (1) CE în paralel cu propriul drept național, întrucât dreptul național al concurenței nu poate avea ca efect interzicerea acordurilor, deciziilor sau a practicilor autorizate în temeiul dreptului comunitar [dispozițiile articolului 3 alineatele (1) și (2) coroborate cu cele ale articolului 45 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003].

92.      În ceea ce privește produsele agricole, autoritățile naționale competente în materia concurenței sunt obligate să se abțină de la adoptarea oricărei măsuri care ar de natură să deroge sau să aducă atingere unei organizări comune a piețelor sau să afecteze funcționarea acesteia; în plus, autoritățile menționate nu pot, în general, să aducă atingere obiectivelor politicii agricole comune(51).

93.      Pentru a rezuma, este necesar să se rețină următoarele:

Autoritățile naționale competente în materia concurenței pot aplica deopotrivă și dreptul național al concurenței în cazul unui acord între producători în sensul articolului 2 din Regulamentul nr. 26, chiar și atunci când acordul în cauză poate afecta piața uleiului de măsline nu doar la nivel național, ci și la scară comunitară. Acționând astfel, autoritățile naționale competente în materia concurenței trebuie totuși să se abțină de la a întreprinde orice acțiune care ar putea crea o contradicție între decizia adoptată și regulile de drept comunitar în materia concurenței și agriculturii.

5.      Cu privire la a cincea întrebare preliminară

94.      Examinarea celei de a cincea întrebări preliminare este necesară în cazul în care răspunsul la cea de a patra întrebare este unul în sensul propus de noi. Prin intermediul celei de a cincea întrebări, instanța de trimitere dorește, în esență, să se stabilească dacă, în temeiul dreptului național al concurenței, autoritățile naționale competente în materie pot interzice un mecanism de achiziționare și de depozitare a uleiului de măsline, agreat și finanțat în mod privat, chiar dacă un astfel de mecanism se inspiră din articolul 12a din Regulamentul nr. 136/66 și dacă se prevede că se va recurge la respectivul mecanism în caz de „perturbări grave ale pieței”.

95.      Altfel spus, Tribunal Supremo întreabă dacă, în pofida eventualelor rezerve din perspectiva dreptului concurenței, un mecanism precum cel conceput de Cecasa poate fi autorizat cel puțin în măsura în care este menit să prevină perturbările grave ale pieței.

96.      Este cert că, la aplicarea regulilor concurenței, autoritățile naționale competente în materia dreptului concurenței trebuie să respecte valorile și cerințele reglementării agricole comunitare. Atunci când se aplică dreptul comunitar al concurenței (articolele 81 CE și 82 CE), politica agricolă comună va fi aplicabilă cu prioritate asupra capitolului privind concurența din Tratatul CE, ca efect al raportului dintre articolul 32 alineatul (2) CE și articolul 36 primul paragraf CE(52). În schimb, în cazul în care se aplică dreptul național al concurenței, intervine de îndată principiul supremației dreptului comunitar(53), astfel încât se acordă prioritate considerațiilor ce stau la baza politicii agricole comune.

97.      Prin urmare, dacă ar fi posibil să se deducă din reglementarea agricolă comunitară că este întotdeauna permis să se recurgă, fără a trebui satisfăcute alte condiții, la depozitarea privată, în măsura în care aceasta este menită să ducă la evitarea perturbărilor grave ale pieței, este necesar deopotrivă să se țină seama de o astfel de regulă în cadrul aplicării regulilor de concurență de către autoritățile competente în domeniu.

98.      Cu toate acestea, reglementarea agricolă comunitară în versiunea aplicabilă faptelor din cauza principală nu cuprinde o normă expresă în acest sens. Numai din cadrul articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66 reiese că, în anumite condiții specificate mai în detaliu de regulament, Comisia poate să pună în aplicare un mecanism de depozitare privată, subvenționat la nivel comunitar. Totuși, nicio altă prerogativă generală privind depozitarea privată de ulei de măsline nu poate fi dedusă din organizarea comună a piețelor în cadrul sectorului uleiurilor și grăsimilor, fie și în caz de perturbare gravă a pieței.

99.      Astfel cum a fost deja menționat(54), aceste considerente nu exclud posibilitatea ca un mecanism de depozitare privată, nesubvenționat, să existe independent de articolul 12a din Regulamentul nr. 136/66. Cu toate acestea, un asemenea mecanism trebuie să fie creat și pus în aplicare cu respectarea regulilor jocului în materia dreptului concurenței; în special, acesta nu beneficiază de nicio imunitate în ceea ce privește interdicțiile aplicabile în temeiul dreptului concurenței.

100. Dacă o autoritate națională competentă în materia dreptului concurenței ar refuza să aplice regulile pertinente din dreptul concurenței în cazul unui mecanism de depozitare a uleiului de măsline agreat și finanțat în mod privat ori ar face numai o aplicare atenuată a acestor reguli, ar exista riscul afectării politicii agricole comune. Într‑adevăr, potrivit Regulamentului nr. 26, o parte esențială a politicii respective o constituie aplicarea regulilor de concurență în cazul produselor agricole și a comercializării acestora(55). Acesta este, în definitiv, modul în care se materializează obiectivul politicii agricole comune care constă în asigurarea unor prețuri rezonabile de livrare către consumatori [articolul 33 alineatul (1) litera (e) CE].

101. Desigur, este de asemenea posibil ca, în cadrul aplicării concrete a fiecăreia dintre regulile relevante ale concurenței, să se justifice în mod excepțional practicile restrictive de concurență ale întreprinderilor. Astfel, la nivel comunitar, articolul 81 alineatul (3) CE prevede că interdicția de la articolul 81 alineatul (1) CE poate fi declarată inaplicabilă, în anumite condiții precizate mai în detaliu la dispoziția menționată. În mod analog, în dreptul spaniol, articolul 3 din Legea nr. 16/1989 prevede anumite „condiții de autorizare”.

102. Totuși, interpretarea și aplicarea concretă a acestor cazuri de excepție sau a acestor „condiții de autorizare” în cazul interdicțiilor relevante din dreptul concurenței nu pot, ca atare, să conducă la apariția unui rezultat contrar considerentelor de la baza reglementării agricole comunitare(56).

103. În acest context, trebuie amintit că Regulamentul nr. 1638/98 a abrogat regimul de intervenție care a fost până în acel moment în vigoare în cadrul organizării comune a pieței în sectorul uleiurilor și grăsimilor, deoarece legiuitorul comunitar a considerat că acest regim constituie un stimulent de producție și amenință să destabilizeze piața(57).

104. Acționând astfel, legiuitorul comunitar a concretizat, așadar, obiectivele politicii agricole comune în sectorul uleiurilor și grăsimilor, în sensul că stabilitatea piețelor [articolul 33 alineatul (1) litera (c) CE] și asigurarea unor prețuri rezonabile de livrare către consumatori [articolul 33 alineatul (1) litera (e) CE] pot fi – în orice caz în stadiul actual – mai bine realizate fără a face apel la un regim de intervenție.

105. În cazul în care o serie de organisme private sunt autorizate să considere(58), cu de la sine putere, că există perturbări grave ale pieței și, în acest temei, să influențeze în mod vizibil funcționarea pieței – în speță acționând asupra prețului uleiului de măsline – ar însemna că, în definitiv, astfel ar reapărea în mod insidios – deși, este drept, prin mijloace private – un regim de intervenție, prin care ar fi eludată decizia legiuitorului comunitar de eliminare a regimului de acest tip.

106. Autoritățile și instanțele naționale nu pot autoriza o astfel de practică. Într‑adevăr, dintr‑o jurisprudență constantă, rezultă că statele membre sunt obligate să se abțină de la adoptarea oricărei măsuri care ar fi de natură să deroge sau să aducă atingere unei organizări comune a piețelor(59). Chiar dacă sectorul în cauză nu a fost reglementat în mod exhaustiv prin organizarea comună a piețelor, tot ceea ce poate constitui(60) un obstacol în calea funcționării sale normale este incompatibil cu respectiva organizare comună.

107. Pentru a rezuma, reținem următoarele:

În temeiul dreptului național al concurenței, autoritățile naționale competente în materie pot interzice un mecanism de achiziționare și de depozitare a uleiului de măsline, agreat și finanțat în mod privat, chiar dacă un astfel de mecanism se inspiră din articolul 12a din Regulamentul nr. 136/66 și dacă se prevede că se va recurge la respectivul mecanism în caz de „perturbări grave ale pieței”.

VI – Concluzie

108. Având în vedere cele de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebările formulate de Tribunal Supremo după cum urmează:

„1)      O societate privată pe acțiuni al cărei obiect de activitate îl reprezintă vânzarea de ulei de măsline și care și‑a stabilit ca obiectiv influențarea ofertei pe piață prin achiziționarea și vânzarea țintă de ulei de măsline poate fi considerată drept organism în sensul articolului 12a alineatul (1) din Regulamentul nr. 136/66/CEE, în versiunea care rezultă din Regulamentul (CE) nr. 1638/98. Participarea, în cadrul societății pe acțiuni menționate, a unei serii de investitori financiari, alături de producători de ulei, de deținători ai unor prese de ulei și de anumite cooperative, nu se opune unei astfel de calificări. Totuși, în circumstanțe precum cele din cauza principală, o astfel de societate pe acțiuni nu poate fi considerată drept grup de producători sau asociație a grupurilor de producători în sensul Regulamentului (CE) nr. 952/97.

2)      Dreptul comunitar nu se opune unei situații juridice naționale în cadrul căreia autorizarea organismelor, în sensul articolului 12a din Regulamentul nr. 136/66, poate fi efectuată deopotrivă în cadrul unei proceduri de aplicare a dreptului concurenței de către autoritățile naționale competente în materie, cu condiția să se garanteze că, în cadrul acestei proceduri, sunt aplicate în mod efectiv dispozițiile relevante din dreptul agricol și că se efectuează toate verificările necesare.

3)      Articolul 12a din Regulamentul nr. 136/66 nu se opune unui mecanism de achiziționare și depozitare a uleiului de măsline, agreat și finanțat în mod privat. Cu toate acestea, un astfel de mecanism trebuie să fie pus în funcțiune cu respectarea regulilor generale în vigoare pe piața uleiului de măsline și în special conform dreptului concurenței aplicabil de la caz la caz.

4)      Autoritățile naționale competente în materia concurenței pot aplica deopotrivă și dreptul național al concurenței în cazul unui acord între producători în sensul articolului 2 din Regulamentul nr. 26, chiar și atunci când acordul în cauză poate afecta piața uleiului de măsline nu doar la nivel național, ci și la scară comunitară. Acționând astfel, autoritățile naționale competente în materia concurenței trebuie totuși să se abțină de la a întreprinde orice acțiune care ar putea crea o contradicție între decizia adoptată și regulile de drept comunitar în materia concurenței și agriculturii.

5)      În temeiul dreptului național al concurenței, autoritățile naționale competente în materie pot interzice un mecanism de achiziționare și de depozitare a uleiului de măsline, agreat și finanțat în mod privat, chiar dacă un astfel de mecanism se inspiră din articolul 12a din Regulamentul nr. 136/66 și dacă se prevede că se va recurge la respectivul mecanism în caz de «perturbări grave ale pieței».”

1 – Limba originală: germana.

2 – Hotărârea din 9 septembrie 2003 (C‑137/00, Rec., p. I‑7975).

3 – Regulamentul Consiliului din 4 aprilie 1962 de aplicare a anumitor reguli de concurență în domeniul producției și comercializării de produse agricole (JO 1962, 30, p. 993, Ediție specială, 03/vol. 1, p. 3), în versiunea modificată prin Regulamentul nr. 49 al Consiliului din 1 iulie 1962 (JO 1962, 53, p. 1571, Ediție specială, 03/vol. 1, p. 5).

4 –      A se vedea, în cadrul acestei anexe, nr. 15.07 din Nomenclatura de la Bruxelles, care menționează uleiurile vegetale.

5 – Regulamentul (CE) al Consiliului din 24 iulie 2006 de aplicare a anumitor norme de concurență în domeniul producției și comerțului cu produse agricole (JO L 214, p. 7, Ediție specială, 03/vol. 74, p. 167).

6 – Regulamentul (CE) al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole (Regulamentul unic OCP) (JO L 299, p. 1); domeniul de aplicare în timp al regulamentului, în privința uleiului de măsline, rezultă din dispozițiile articolului 200 coroborat cu articolul 204 alineatul (2) litera (a).

7 – Regulamentul Consiliului din 12 septembrie 1966 (JO 1966, 172, p. 3025).

8 – Versiunea aplicabilă a organizării comune a piețelor în sectorul uleiurilor și grăsimilor este cea care rezultă de la articolul 1 punctul 8 din Regulamentul (CE) nr. 1638/98 al Consiliului din 20 iulie 1998 de modificare a Regulamentului nr. 136/66/CEE privind stabilirea unei organizări comune a piețelor în sectorul uleiurilor și grăsimilor (JO L 210, p. 32).

9 – Regulamentul (CE) al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind organizarea comună a piețelor în sectorul uleiului de măsline și al măslinelor de masă și de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 827/68 (JO L 161, p. 97, Ediție specială, 03/vol. 58, p. 151).

10 – A se vedea dispozițiile articolului 201 alineatul (1) litera (c) coroborat cu articolul 204 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1234/2007.

11 – JO L 142, p. 30.

12 – A se vedea dispozițiile articolului 55 alineatul (1) a doua liniuță coroborat cu articolul 56 primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1257/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european de orientare și garantare agricolă (FEOGA) și de modificare și abrogare a unor regulamente (JO L 160, p. 80, Ediție specială, 03/vol. 28, p. 134).

13 – JO L 346, p. 14.

14 – BOE nr. 170 din 18 iulie 1989, p. 22747. Legea nr. 16/1989 a fost, de atunci, abrogată și înlocuită de noua Lege nr. 15/2007 din 3 iulie 2007 privind protecția concurenței (Ley de Defensa de la Competencia) (BOE nr. 159 din 4 iulie 2007, p. 28848). Cu toate acestea, în ceea ce privește faptele din cauza principală, legea determinantă rămâne, potrivit indicațiilor instanței de trimitere, Legea nr. 16/1989.

15 – Hotărârea din 14 decembrie 2006, Confederación Española de Empresarios de Estaciones de Servicio (C‑217/05, Rec., p. I‑11987, punctul 7).

16 – Supuestos de autorización.

17 – După cum, în plus, reiese din dosar, Subdirección General sobre Conductas Restrictivas de la Competencia (Subdirecția generală privind comportamente care restrâng concurența), organ administrativ din cadrul autorităților spaniole competente în materia concurenței, inițiase deja o anchetă în cauză la 16 iunie 2000.

18 – Tribunal de Defensa de la Competencia exercitase anterior anumite funcții specifice unei autorități competente în materia concurenței.

19 – Sala de lo Contencioso‑Administrativo.

20 – Jurisprudență constantă; a se vedea, între numeroase altele, Hotărârea din 10 ianuarie 2006, IATA și ELFAA (C‑344/04, Rec., p. I‑403, punctul 14), Hotărârea din 11 septembrie 2008, Eckelkamp (C‑11/07, nepublicată încă în Repertoriu, punctele 27 și 28), și Hotărârea din 16 decembrie 2008, Michaniki (C‑213/07, nepublicată încă în Repertoriu, punctele 32-34).

21 – Considerentul (44) al Regulamentului nr. 1257/1999.

22 – A se vedea, de exemplu, considerentul (7) și articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 327/2001 al Comisiei din 16 februarie 2001 de autorizare a încheierii de contracte de depozitare privată pentru ulei de măsline și de deschidere a licitației limitate pentru ajutoarele corelative (JO L 48, p. 9).

23 – A se vedea, de exemplu, Comunicarea Comisiei denumită „Linii directoare ale Comunității privind ajutoarele de stat în sectorul agricol” (JO 2000, C 28, p. 2), în special punctul 10; a se vedea de asemenea articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 2153/2005 al Comisiei din 23 decembrie 2005 privind regimul de ajutor pentru depozitarea privată de ulei de măsline (JO L 342, p. 39, Ediție specială, 03/vol. 68, p. 69).

24 – A se vedea în această privință punctul 14 din prezentele concluzii.

25 – A se vedea cuprinsul articolului 12a alineatul (1) din Regulamentul nr. 136/66 și, ca explicație, considerentul (12) al Regulamentului de modificare nr. 1638/98.

26 – Mai precis organismele de stat sau de drept public sau, în orice caz, organisme cu atribuții specifice acordate de stat sau de organisme de drept public.

27 – Este în special cazul versiunilor lingvistice spaniolă („organismos”), estonă („asutused”), greacă („οργανισμoί”), engleză („bodies”), franceză („organismes”), italiană („organismi”), malteză („korpi”), portugheză („organismos”), slovacă („orgány”), finlandeză („elimet” sau „elinten”) și suedeză („organ” sau „organen”).

28 – În afara versiunii lingvistice germane („Einrichtungen” sau „Stellen”), același lucru este valabil pentru versiunile cehă („hospodářské subjekty” sau „orgány”), daneză („organisationer” sau „organer”), letonă („organizācijas” sau „iestādes”), lituaniană („istaigos” sau „institucijos”), maghiară („szervezetek[et]” sau „szerve[k]”), olandeză („organismen” sau „instanties”), polonă („instytucje” sau „organy”) și slovenă („teles[a]” sau „organi”).

29 – În acest sens, există o jurisprudență constantă, de exemplu Hotărârea din 27 martie 1990, Cricket St Thomas (C‑372/88, Rec., p. I‑1345, punctul 19), Hotărârea din 1 aprilie 2004, Borgmann (C‑1/02, Rec., p I-3219, punctul 25), și Hotărârea din 11 septembrie 2008, CEPSA (C‑279/06, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 50).

30 – A se vedea considerentul (12) al Regulamentului de modificare nr. 1638/98, prin care a fost introdus articolul 12a în cadrul Regulamentului nr. 136/66.

31 – Politica economică a statelor membre și a Comunității trebuie să se conducă în conformitate cu principiul unei economii de piață deschise potrivit articolului 4 alineatul (1) CE și articolului 98 CE; a se vedea în această privință, deopotrivă, Hotărârea din 9 septembrie 2003, CIF (C‑198/01, Rec., p. I‑8055, punctul 47).

32 – Jurisprudență constantă; a se vedea, între numeroase altele, Hotărârea din 7 iunie 2005, VEMW și alții (C‑17/03, Rec., p. I‑4983, punctul 41), și Hotărârea din 7 iunie 2007, Britannia Alloys & Chemicals/Comisia (C‑76/06 P, Rep., p. I‑4405, punctul 21).

33 – Cu privire la acest scop, a se vedea, din nou, considerentul (12) al Regulamentului de modificare nr. 1638/98, prin care a fost introdus articolul 12a în cadrul Regulamentului nr. 136/66.

34 – A se vedea în această privință analiza pe care am consacrat‑o celei de a doua întrebări (punctele 65-70 din prezentele concluzii).

35 – Împrejurarea că regulile comune privind producția nu pot fi stabilite și aplicate decât în raport cu producătorii sau cu organizațiile de producători care aparțin fiecărei asociații rezultă din însăși natura unei astfel de construcții. În plus, aceasta este confirmată de termenii introductivi de la articolul 6 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 952/97: „déterminer et appliquer, pour les personnes visées à l’article 5, paragraphe 1” (versiunea lingvistică franceză), „decide on and apply, in respect of persons covered by Article 5 (1)” (versiunea lingvistică engleză), „determinar y aplicar, para las personas mencionadas en el apartado 1 del artículo 5” (versiunea lingvistică spaniolă); versiunea lingvistică germană, în schimb, reprezintă o sursă de confuzie, întrucât cuprinde o formulare ambiguă „soweit es sich um unter Artikel 5 Absatz 1 fallende Personen handelt”.

36 – Jurisprudență constantă; a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 19 decembrie 1968, Salgoil (13/68, Rec., p. 661, 693), Hotărârea din 16 decembre 1976, Rewe (33/76, Rec., p. 1989, punctul 5), și Hotărârea din 15 aprilie 2008, Impact (C‑268/06, Rep., p. I‑2483, punctele 46-48).

37 – Pe plan comunitar, principiul ghișeului unic este, de exemplu, aplicat în cadrul controlului concentrațiilor, deși se limitează la examinarea aspectelor ce relevă exclusiv din dreptul concurenței; a se vedea articolul 21 și considerentul (8) al Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (JO L 24, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 201).

38 – Considerentul (12) al Regulamentului de modificare nr. 1638/98, prin care a fost introdus articolul 12a în cadrul Regulamentului nr. 136/66

39 – Hotărârea Milk Marque și National Farmers’ Union (citată la nota de subsol 2, punctul 61).

40 – Punctele 57-63 din prezentele concluzii.

41 – Hotărârea Milk Marque și National Farmer’s Union (citată la nota de subsol 2, punctele 57-61).

42 – Hotărârea din 13 februarie 1969, Wilhelm și alții (14/68, Rec., p. 1, punctele 3 și 4), Hotărârea din 10 iulie 1980, Giry și Guerlain și alții (253/78 și 1/79-3/79, Rec., p. 2327, punctul 15), și Hotărârea din 13 iulie 2006, Manfredi și alții (C‑295/04-C‑298/04, Rec., p. I‑6619, punctul 38).

43 – Hotărârea citată la nota de subsol 2 (punctele 62-67), ca exemplu de organizare comună a piețelor în sectorul laptelui și produselor lactate.

44 – Hotărârea Milk Marque și National Farmer’s Union, în cadrul căreia Curtea a recunoscut posibilitatea de aplicare a dreptului național al concurenței, privea, la rândul său, o cauză care prezenta implicații transfrontaliere (hotărârea citată la nota de subsol 2, punctele 110-120).

45 – Fără a aduce atingere competenței exclusive a Comisiei de a efectua constatări în temeiul articolului 2 din Regulamentul nr. 26, instanțele naționale pot aplica această dispoziție; a se vedea Hotărârea din 12 decembrie 1995, Dijkstra și alții (C‑319/93, C‑40/94 și C‑224/94, Rec., p. I‑4471, punctele 25-36).

46 – Regulamentul Consiliului din 6 februarie 1962, Primul regulament de punere în aplicare a articolelor 85 și 86 din tratat (JO 1962, 13, p. 204, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 3).

47 – Coroborarea articolului 43 alineatul (1) cu articolul 45 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167).

48 – Regulamentul (CEE) nr. 4064/89 al Consiliului din 21 decembrie 1989 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (JO L 395, p. 1; după rectificare, republicat în JO 1990, L 257, p. 13), modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1310/97 al Consiliului din 30 iunie 1997 (JO L 180, p. 1, rectificări în JO 1998, L 3, p. 16, și în JO 1998, L 40, p. 17). Ținând seama de prevederile articolului 26 alineatul (2) din acesta, noul regulament comunitar privind controlul concentrărilor (Regulamentul nr. 139/2004) nu se aplică în speță.

49 – Hotărârea din 15 iulie 1964, Costa (6/64, Rec., p. 1141, 1270), Hotărârea CIF (citată la nota de subsol 31, punctul 48) și Hotărârea Manfredi și alții (citată la nota de subsol 42, punctul 39).

50 – Hotărârea Wilhelm și alții (citată la nota de subsol 42, punctele 4-8); a se vedea de asemenea Hotărârea Giry și Guerlain și alții (citată la nota de subsol 42, punctul 16), și Hotărârea din 14 decembrie 2000, Masterfoods și HB (C‑344/98, Rec., p. I‑11369, punctele 51 și 52).

51 – A se vedea Hotărârea din 19 martie 1998, Compassion in World Farming (C‑1/96, Rec., p. I‑1251, punctul 41), Hotărârea Milk Marque și National Farmer’s Union (citată la nota de subsol 2, punctele 63, 80 și 94) și Hotărârea din 26 mai 2005, Kuipers (C‑283/03, Rec., p. I‑4255, punctul 37); a se vedea în această privință analiza pe care am consacrat‑o celei de a cincea întrebări (punctele 94-107 din prezentele concluzii).

52 – Hotărârea din 29 octombrie 1980, Maizena/Consiliul (139/79, Rec., p. 3393, punctul 23), Hotărârea din 5 octombrie 1994, Germania/Consiliul (C‑280/93, Rec., p. I‑4973, punctul 61), și Hotărârea Milk Marque și National Farmer’s Union (citată la nota de subsol 2, punctul 81); a se vedea de asemenea Hotărârea Kuipers (citată la nota de subsol 51, punctele 32 și 34).

53 – Cu privire la supremația dreptului comunitar, a se vedea jurisprudența citată la nota de subsol 49.

54 – A se vedea mai sus, în această privință, analiza pe care am consacrat‑o celei de a treia întrebări preliminare (punctele 71-76 din prezentele concluzii).

55 – Considerentul (1) al Regulamentului nr. 26.

56 – A se vedea, din nou, punctul 96 din prezentele concluzii.

57 – Considerentul (11) al Regulamentului nr. 1638/98.

58 – În cursul ședinței, Cecasa a confirmat faptul că intenționa să hotărască singură punctul de la care ar exista o „perturbare gravă” a pieței, în funcție de care ar pune în aplicare mecanismul preconizat de depozitare privată și ar demara achiziționarea și vânzarea de intervenție pe care le presupune acesta.

59 – Hotărârile Compassion in World Farming (citată la nota de subsol 51, punctul 41), Milk Marque și National Farmer’s Union (citată la nota de subsol 2, punctele 63 și 80) și Kuipers (citată la nota de subsol 51, punctul 37).

60 – Hotărârile Compassion in World Farming (citată la nota de subsol 51, punctul 41) și Kuipers (citată la nota de subsol 51, punctul 37).

Full & Egal Universal Law Academy